Skip to main content

Full text of "Politica Pronatalistă A Regimului Ceaușescu II Instituții și practici"

See other formats 


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului 
şi Memoria Exilului Românesc 


Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu 


Instituţii şi practici 


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc 
Consiliul ştiinţific: 

Vladimir Tismăneanu, preşedinte (University of Maryland, College Park, SUA) 
Mihnea Berindei (Institut des Sciences Sociales du Politique/CNRS, Franţa) 
Maria Bucur (University of Indiana, SUA) 

Dorin Dobrincu (Arhivele Naţionale ale României) 

Tom Gallagher (University of Bradford, Marea Britanie) 

Paul Hollander (University of Massachusetts, SUA) 

Anna Kaminsky (Stiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur, Germania) 

Mark Kramer (Harvard University, SUA) 

Nicolae Manolescu (Ambasador al României la UNESCO) 

Bogdan Murgescu (Universitatea din Bucureşti, România) 

Andrzej Paczkowski (Collegium Civitas, Polonia) 

Janos Rainer (1956 Institute, Budapesta, Ungaria) 

Jacques Rupnik (Centre d'Etudes et des Recherches Internationales, Franța) 
Levente Salat (Universitatea „Babeş-Bolyai”, România) 

Lavinia Stan (St. Francis Xavier University, Canada) 


Conducerea executivă: 
loan Stanomir, preşedinte 
Cristian Vasile, director ştiinţific 


www.iiccmer.ro 
O 2011 by Editura POLIROM 


Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea prin 
orice mijloace şi sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic 
sau audio, punerea la dispoziția publică, inclusiv prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea 
permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiilor, cu 
scop comercial sau gratuit, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţină- 
torului copyrightului reprezintă o încălcare a legislației cu privire la protecţia proprietății intelectuale şi 
se pedepsesc penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare. 


www. polirom.ro 


Editura POLIROM 
laşi, B-dul Carol | nr. 4; P.O. BOX 266, 700506 
Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1, sector 4, 040031, O.P. 53, C.P. 15-728 


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: 


Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu | Corina Doboş (coord.). — laşi: Polirom, 2011 — 2 vol. 
ISBN: 978-973-46-1836-1 


Vol. 2: Instituţii şi practici. — Luciana M. Jinga, Florin S. Soare (coord.), Corina Doboş, Cristina Roman. — 
2011. — 978-973-46-2014-2 


|. Jinga, Luciana M. (coord.) 
II. Soare, Florin S. (coord.) 
III. Doboş, Corina 

IV. Roman, Cristina 


314.3(498) 
Printed in ROMANIA 


Luciana M. Jinga, Florin $. Soare 
(coordonatori) 
Corina Doboş, Cristina Roman 


POLITICA PRONATALISTĂ 
A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Instituţii şi practici 


Cuvânt înainte de Mihaela Miroiu 


POLIROM 
2011 


CORINA DOBOŞ (PĂLĂŞAN) (n. 1980) este doctorandă în istorie a Universităţii Bucureşti şi a 
University College London, cercetătoare în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comu- 
nismului şi Memoria Exilului Românesc. Domenii de interes : biopolitica, istoria criminologiei, 
imaginarul corpului, imaginarul ştiinţific, semiotica medicală. A publicat: „The Universality of 
Reason and its National Fulfilment. The Political Writings of J.J. Rousseau and J.G. Fichte as 
Intellectual Sources of Nationalist Ideology”, Sudia Universitatis Babeş-Bolyai. Historia, Cluj-Napoca, 
ianuarie 2007 ; „Organizarea ştiinţifică a societăţii sau ştiinţele sociale în primii ani ai regimului 
Ceauşescu. Cazul judeţului laşi, 1970-1972”, în Structuri de partid şi de stat în timpul regimului 
comunist. Anuarul IICCR, vol. III, Polirom, laşi, 2008 ; „Caracterul profund restrictiv al politicii 
nataliste în România comunistă, 1966-1989”, în R. Ivan (coord.), Transformarea socialistă. 
Politici ale regimului comunist între ideologie şi administraţie, Polirom, laşi, 2009 ; „Domesticating 
violence in interwar Romania”, în Marika Guggisberg şi David Weir (eds.), Understanding 
violence : Contexts and Portrayals, Inter-Disciplinary Press, 2009. 


LUCIANA M. JINGA (n. 1982) este doctor în istorie al Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi şi al 
Universităţii din Angers, Franţa, în cadrul laboratorului Centre de Recherches Historiques de 
I'Ouest (CERHIO), cercetătoare în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi 
Memoria Exilului Românesc. Domenii de interes : istoria comunismului românesc, organizaţiile 
de masă în comunism, istoria femeilor, feminism, studii de gen. A publicat: „Forme de organizare 
ale «Muncii cu femeile» în cadrul PCR (1944-1954)”, în Structuri de partid şi de stat în timpul 
regimului comunist. Anuarul IICCR, vol. III, Polirom, laşi, 2008 ; „Condiţia femeii în România 
comunistă”, în St&phane Courtois (coord.), Dicţionarul comunismului, Polirom, laşi, 2008 ; este 
editor al volumului de eseuri Elev în comunism, Curtea Veche, Bucureşti, 2009. 


CRISTINA ROMAN (n. 1976) este doctorand al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti, 
cercetătoare în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului 
Românesc. Domenii de interes : lichidarea elitei politice româneşti, colectivizarea, istoria Parti- 
dului Comunist Român, instituţii, retorica şi propaganda ideologiei comuniste în domeniul 
ştiinţelor sociale, legislaţia represiunii comuniste, mecanismele sistemului represiv din România. 
A publicat: „Campania de lichidare a opoziţiei politice în perioada 1945-1947”, în Cosmin 
Budeancă, Florentin Olteanu (coord.), Forme de represiune în regimurile comuniste, Polirom, 
Iaşi, 2008 ; „Transformarea forţată a proprietăţii agricole individuale în proprietate colectivă — 
represiunea (1949-1953)”, în Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coord.), Star şi viaţă privată în 
regimurile comuniste, Polirom, laşi, 2009; „Lichidarea structurilor politice democratice din 
România 1945-1947”, în Sistemul comunist între realități şi discurs istoriografic, Institutul 
Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009. 


FLORIN S. SOARE (n. 1984) este doctorand al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti, 
cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului 
Românesc. Domenii de interes : structurile de putere ale Partidului Comunist Român, retorica şi 
propaganda ideologiei comuniste, politici sociale iniţiate de regimul comunist, tranziţia post- 
comunistă. A publicat: „Politica natalistă în România 1966-1989”, în Stephane Courtois (coord.), 
Dicţionarul comunismului, Polirom, laşi, 2008. 


Cuprins 


Cuvânt inainte (Mihaela /MIroni) is cate acte neta ae aaa aaniaă za mă ia a aa ta aa aaa aia a 


TASLă dC-ADPEVLEFI 3: esoaecato arădean ian atat ata dieta uta 


Introducere (Luciana M. Jinga)... eee eee 
Obiectivele: STUGIUUII „șes ace ara panica ata gara sa masa se sa sro sasa cd soda Ceata dalta dala deal 
Surse-ŞI MetOdOlOBIE „separate etenă sa da si arenă d ca a a Cta lava ta oara 0 8 
SUrUCUUTĂ pe saca tnt a 0 rr că ra a 0 dl rr 0 n i a 
Ipoteze:; de: cercetare; «n si aeateeiat a e ter ale aa sine aia ăla atoli tă aiba ate a aa iu la 


Partea 1 
Instituţii 


Capitolul 1. Ministerul Sănătăţii — organizare şi implicare 
în politica demografică (Luciana M. Jinga) ........cce eee eee 
(conducerea MINISTETULUL.m spe e cae e area aaa aa atatea aa alo a iai la aa e plete 39 
Consiliul. :de; conducere; neinteresant n ral ta a al ale a a 
Ministrul Sănătăţii şi adjuncţii Săi... eee 
Direcţiile din minister responsabile cu implementarea politicii demografice .... 
Comisiile de specialişti ale Ministerului Sănătăţii... 
Reţeaua sânitără. în (EHILOEIUL: sa ma int ce ate dan die tn ac at a ta aa dani a aa dul 
Direcţiile: sanităre judeţene. a ca ete la seria na ta n te ata d aaa a ata 
Tipurile: de unităţi medicale: se sa arte ee oa na aleea a 3 a la 
Corpul medial „ocoale aie aaa ia la a a tal ale ala a eta 
ATTIDUȚIL +0 cate tace aaa apa ceia a ala gata tate ratata pot al ata Data iu e ap eat dal td iată pă 
Masculin! FETITE a ad la a a aer ară 


Militantism. Carieră. Traiectorii de excepţie .........cme eee eee 


Capitolul 2. Inspecţii în teritoriu (Luciana M. Jinga)... eee 
Organismele responsabile cu pregătirea şi efectuarea acţiunilor 
de: îndrnimare ŞI CONITOL sis sutat aaa at oase se Da scoată da sc da area e dala ata atu d d 
Motivele demarării acţiunii de îndrumare şi control, prioritate, ritmicitate ... 
Eehipele:dle:CONtrOl scapa zaceăca zece e ani a ate tate sa atatia Beta ntpd ela a d dr dal 
Tipuri de-cOntrol. ++: si etiopian it raita aaa bal ale Băi Băi ee dati de Dă 
Acţiunile de îndrumare şi control la nivel judeţean în direcţia 
creşterii natalității şi a celorlalţi indici demografici ........cmeeeeeeee 
Tematicile acţiunilor de îndrumare şi control la nivel judeţean 
cu privire la asistenţa medico-sanitară a populaţiei .......cee eee 


Acţiuni de îndrumare şi control la nivel de municipiu... 58 
Control la nivel de unitate sanitară... eee 60 
Control la nivel de instituţie cc eee aeeee 61 
Reziilţatele:controalelOr: na scan acte ate mara det sa data i aa na a ta daca 64 
Recomandări pentru îmbunătăţirea activităţii ceea 64 
Responsabilii cu îmbunătăţirea activităţii nenea 66 
SANCEIITII 34 îneacă ee ae ecua 3 a ala pata a od ogaaă deea sa a dal 0 age deasa ai au alto dd 67 
Capitolul 3. Colegiile de disciplină ale personalului sanitar (Florin S. Soare) ........ 69 
INIFOdUCETE si size codate e Bă dea a dăruia aia ară a ea aia 08 a DR aaa 00 aia rate aa iaca ala aa ai 69 
Înfiinţarea Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor ........ men 69 
Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor .................. 73 
Activitatea desfăşurată în perioada 1971-1978 .......ce eee eee 76 
Transformarea în colegii de disciplină ........cee eee eee eee 78 
Colegiile de disciplină ale personalului medico-sanitar 
ŞI proiectul /deMOBratie: 4 asa a din arata ot al ie aa o ta aa a d e 80 
Suspendarea dreptului de exercitare a profesiei... eee 82 
CONCU ZII: case iesti oi 0 iata i atei aa nad nt ont acul ap a d 0 0 a 00 00 aia ina d 85 
Capitolul 4. Comisia Naţională de Demografie (Florin S. Soare) ...........ccceci. 86 
INFOCUICETE și sărat tata a ta statala aaa ăia ata ara all tite tat căt ec 86 
Înfiinţarea Comisiei Naţionale de Demogrâile., ses cae ea ea aaa aaa Dai aaa a 87 
Legislaţia privind organizarea şi funcţionarea CND .........ce eee 91 
Activitaţea în plati Intern: ses ae oa area aia a ta a a a altă ial e 3 ata Data 95 
Studii. de-Cazi i sia a po stea aaa aaa ala aaa iba sate alta Da Dat dida 0 Ca DU Ea aia aaa d al 97 
Conferinţa Mondială a Populaţiei - Bucureşti 1974 .........cc eee 97 
Centrul Demografic al ONU în România (CEDOR) .......ccneeeee 102 
Capitolul 5. Consiliul Sanitar Superior (Florin S$. Soare) ..........mcemeeneeeeee 108 
INtrOdUCETE șasea catia aste aia ce aceata data sere cat etalat d pai aaa oala iata cai ti d dee Va 108 
Înfiinţarea Consiliului Sanitar Superior... nenea 109 
Organizarea şi funcţionarea Consiliului Sanitar Superior 
în :perioada. 1969-1975... n catia a dacia d oa udrea ata a vei a ot Bar dat da ia a II 
Decretul nr. 116/1975 - reorganizarea Consiliului Sanitar Superior ............... 112 
O'analiză. CantiţatiVă se ceata aaa sa aa 2 tata a act ala etate ata ad lata ala a 114 
Activitatea CSS în perioada 1975-1983... eee eee ee eee eee enoeae 115 
Consiliul Sanitar Superior - coordonator al politicii demografice .................. 117 
Intormări. şi plănuri de MăĂSUTI ne oo ne e eee dinte inta Bla nl al le aa oile mia o atei amai 119 
(CONCLUZII: iai dead aa dare ae aaa inta daaaapataila oa latata oialeulaă aedatată aaa tatea a el ala dmat 122 
Capitolul 6. Implicarea Ministerului de Interne în politica demografică 
(ElOFIn: 5... DOE) sa aaa otet a Deda aaa ua aia Dai a o ia ala ala al aia ai ata Da 123 
INTOdUCETE:, spera e is cit a e Dai na ete are ta pt e da alpin a ia n iarta a 123 
Omniprezenţa Ministerului de Interne .........cee eee eee 124 
Relaţia cu personalul sanitar. Ingerinţe în actul medical... 126 
Controale ginecologice periodice .........ce eee ee eee 128 
Rezultatele activității. n caise eee cae ee Doe caza daca sc sa scz stea sc dala da deal a atu ia ela pla 130 
Personal medico-sanitar cercetat de organele MAI/cazuri ............ceeeee eee 133 
Caz Arlilya MAL ce aaa aaa poi na iata n o e ta a i a a 135 


Capitolul 7. Legislaţia penală privind avortul. 


Cazuri în instanţe (Florin S. Soare)... eee eee aaa 136 
INtrOdUCETE: are ata ina i pana at aa casă a aa a Oa od nete 0 a esta aa a 136 
Avortul în. Codul Penal. size eta cocs zeta sas a se see da toata ala oct a da atatea ard crea ua 137 
Pernoada: 1948-1066. nisa eat oma ua aaa aaa ataca i a an aia e aaa a aia iapă 137 
Incriminarea avortului, 1966-1989... eee eee eee 139 
Cazuri în INSTanţă ice cuc coace toc catia aa ada aţa at a (căt aaa d dulceata ata atata tat ia pă pal 148 
SDElE: ct ea ae a aia aa ta ma mda storia arata auda 3 amd a ta a Dalai na i otel atata puiu a 149 


Partea a Il-a 


Practici 
Capitolul 8. Evoluţia numărului de avorturi, 1966-1989 (Luciana M. Jinga) ........ 159 
Evoluţia cifrei avorturilor incomplete .........cce eee eee eee eee 164 
Evoluţia cifrei avorturilor: legale ce ceccar ate atatea a ot te pi d ata lata mal 168 
Condiţionări în evoluţia numărului total 
al întreruperilor de sarcină, 1967-1980... eee cena ene one a ce pa a one pna 170 
Capitolul 9. Mortalitatea maternă în România, 1966-1989 (Cristina Roman) ........ 172 
INtrOdUCETE:; si istm a apa beata 0 ara tt aa ad al tic a te scl acalua  ad c d aal ala 172 
Mortalitatea maternă în România ceauşistă ......c eee eee 172 
Decesele materne prin risc obstetrical .........ce eee eee 173 
Decesele materne prin avort ilegal ..........ccme eee eee 176 
Evoluţia ratei mortalităţii materne provocate de cauze obstetrice 
şi avorturi ilegale în intervalul 1965-1980 .........ce eee eee 176 
Mortalitatea maternă din România 
în analiza mediilor ştiinţifice occidentale ..........ccee eee 178 
Dosarele deceselor materne cauzate 
de întreruperile ilegale de sarcină ......scc scoase aceea ana ae ee aaa aaa na aaa 181 
CONCLUZII see sia gara cra tel d stia anca e ad atata sara aaa arati cola dai zip da uta atu iaca la 183 
Capitolul 10. Mortalitatea infantilă din România, 1965-1989 (Cristina Roman) ..... 184 
INIFOdUCETE iata era na put tat dăltuit d a ra nara linte 184 
Cauzele mortalităţii infantile, 1965-1989... eee eee 184 
Mortalitatea infantilă din România ceauşistă .......cnme eee eee 188 
Mortalitatea perinatală... asc ca aa aa 0 ae aa ala Dă a a a 188 
Mortalitatea nconatală; semn e e sea se nano pa aci aaa tă drd tasare a ata aaa alea 191 
Mortalitatea posineonatală: + nasa ee ete ia aa ia a iale oa ta Da a a pi d 192 
Capitolul 11. Abandon familial. Ocrotire. Distrofici (Luciana M. Jinga) ............. 194 
Cadrul legiSlațiy ne sea a cre apare 0 asa cai ta d nd ata a a ta ai aratat ic a 195 
Numărul minorilor asistați în instituţiile de ocrotire ale statului .................... 197 
SpPItalE: zeta Deta ata vita tara ioana aplatizat a asa 198 
Ieagăne: de COPIL sites seste aoiaateate a la ial a n a a O aie al a at ta 202 
Casele dE:COPII i osie ceia ata n taiat răni a al a lu a îi 205 
Cărilie-Spital, «se catea paie aia n aia a a d cita ai 0 a pă blat e ati iale abatele aia aid ă 208 


(CIn6 asitră. în SIStETII ae ăn teaca st aaa aa it tat 1 ta a 211 


Condiţiile de îngrijire oferite copiilor în cadrul diferitelor instituţii de ocrotire ... 215 


Baza. materială assets area Sara atata a ala aa ala ct tale ata a ra a aaa ac la adu d al ara a 3 215 
ÎN Ti) I0e Da Cl ORI să ceata ot piu it ue n ve pt ta 216 
Condiţii de trai: hrană, Căldură .......ce eee eee 217 
CONSECINȚE: me aie e aia oa ai aaa date Rae aa 3 aia ad lada sl ae ata 220 
Întârzieri da: CEZVOLATE e aaa cana a dt a al 220 
iu) ol ae AU d DRAMEI RR PRE NR RE MR E DOI DE RR ROD e 224 
DDISUCORIa: zace a picat eat ata octet ata daia at Cata a atace e aaa ot artar a aia 225 
Mortalriatea n ses cae atat Da aa a 0 a 3 Data aa ia aa a a a RD a die d 228 
Capitolul 12. Evoluţia sistemului de creşe din România, 1965-1989 
(COrinD0D05). es stan stoc e ate ela iat aaa i a aliata ac ca 24 a aaa 230 
ÎTI FOCUCETIE A nara 0 ao li 90 aa i add a aaa a tal pt aa aie tea 230 
Evoluţia numărului de locuri în creşe........ce eee eee 232 
Ineficienţă Crese Or 2e nic aaa ice a it ata inaltata ti ai tan aa ara 233 
Condiţii de îngrijire necorespunzătoare în creşe. 
Morbiditatea accentuată ........e eee eee 235 
Personalul insuficient şi lipsa de îngrijire a copiilor din creşe ...........cceeeee. 237 
Dificultăţi legate de transport şi amplasarea creşelor..........cmceee eee 240 
Deficiențe legate de hrana copiilor în creşe .........ceee eee eee 241 
Deficiențe legate de spaţiul creşelor ...........cc eee eee 243 
Concluzii (Luciana: M.. Jinga) sa sees loa to ac iat tm aaa aula a ala da d leat 247 
ALEXE. sa za ia oda a aa aaa aa iza a a ati ata Ea a Cat ia ata iata ata a a 251 
BIDLOGTOȚIE. catea ap n a ij up a pa ij atata 299 


IILE e ae a al a o a a pi saca a a e 8 dt e a aa aj dat e ata d 305 


Cuvânt înainte 


În anul 2010 apărea la Editura Polirom primul volum al cărţii Politica pronatalistă a regimului 
Ceauşescu. O perspectivă comparativă. Coordonatoarea Corina Doboş şi coautorii Luciana Jinga 
şi Florin Soare ne-au aşezat în faţa ochilor şi minţilor o carte cu totul specială. Ea venea la un 
deceniu după deja faimoasa internaţional Polizica duplicităţii. Controlul reproducerii în România 
lui Ceauşescu, scrisă de Gail Kligman, precum şi după studiile Adrianei Băban pe tema 
sexualităţii cenzurate şi maternității forţate. Ineditul volumului coordonat de Corina Doboş 
rezidă din comparativism. Aşa cum ne-au demonstrat autorii, nu orice fel de comunism a condus 
la etatizarea facultăţilor reproductive ale femeilor şi la umilirea deplină a acestora ca femei. 
Suntem cu adevărat unici în lumea comunistă. Bulgaria, Ungaria, RDG, Polonia trăiau sub 
acelaşi soare ideologic, dar le lipseau două componente importante : aspectul naţionalist al 
comunismului şi dictatura unipersonală care, în sensul temei, au impus voinţa conducătorului 
(Nicolae Ceauşescu) privind multiplicarea „fiinţei naţionale” şi a constructorilor comunismului. 

Acest al doilea volum, aflat în faţa dumneavoastră, ne înfăţişează foarte bine documentat 
felul cum a funcţionat sistemul prin instituţiile şi practicile acestuia, cum au trăit medicii 
conflictul între jurământul lui Hipocrate şi ordinele de la partid, cât de pervers a devenit 
controlul asupra femeilor, cum s-au instaurat frica, duplicitatea şi complicitatea. Spre deosebire 
de volumul lui Gail Kligman, care insistă în mod special asupra politicii pronataliste trăite, 
acest volum insistă asupra instituţiilor şi practicilor pronataliste. Autorii săi au desfăşurat o 
uriaşă muncă de documentare în arhive, cu precădere ale Ministerului Sănătăţii şi al Muncii, 
ale CNSAS şi Europei Libere. 

Prin acest volum beneficiem de o cunoaştere mult mai lucidă a trecutului recent, atât de 
recent încât, de exemplu, cea care scrie acest cuvânt înainte i-a fost parte în calitate de obiect 
al politicii pronataliste. Aflăm, de la Luciana Jinga şi Florin Soare, care sunt instituţiile şi 
cine sunt oamenii care au construit proiectul pronatalist în formă prohibitiv-forţată, cine sunt 
cei ce îi asigurau şi controlau aplicarea, cine sunt cei care au încercat breşe de rezonabilitate 
în această maşinărie umilitor-distructivă. De la Luciana Jinga şi Cristina Roman aflăm care 
au fost rezultatele în termeni de naşteri, avorturi licite şi clandestine, mortalitate infantilă şi 
maternă, orfani şi abandonaţi, cât de ocrotitoare erau instituţiile de protecţie a copiilor. Şi, de 
ce nu, reflectăm la o problemă care pluteşte mereu deasupra noastră : cât de amorali am putut 
deveni într-o lume care ne-a luat libertatea, dar ne-a lăsat răspunderea. 

Determinismul demografic este impus de o sumă de legi, reglementări, instituţii. Scopul 
său este unul evident economic. Oamenii nu trebuie să se nască atunci când vor şi pot părinţii 
lor să îşi asume o astfel de responsabilitate, ei nu trebuie să se bucure de drepturi, de munca 
predecesorilor ca să poată trăi cu sens, căutându-şi împlinirea. Oamenii trebuie să se nască 
atunci când vrea Partidul (respectiv, conducătorul), în procent predeterminat, să crească sub 
aripa controlatoare a partidului-stat şi să trăiască sub specia sacrificiului de sine pentru 
construcţia societăţii socialiste multilateral dezvoltate până ce moartea îi va scăpa de toate 
determinismele, dacă nu cumva vor muri tocmai din cauza acestora. Aşa cum ne relevă cercetarea 
de faţă, ca să pună în joc această maşinărie deterministă, PCR nu a angrenat doar Ministerul 


10 CUVÂNT ÎNAINTE 


Sănătăţii, Colegiul Medicilor, Consiliul Sanitar Superior, Comisia Naţională de Demografie, 
ceea ce este firesc, dar şi Procuratura, Miliția, Securitatea, Direcţia Generală a Penitenciarelor. 
Prima categorie de instituţii este analizată în complexitatea comportamentelor ei. Rezona- 
bilitatea acestora varia invers proporţional cu politizarea. Cu alte cuvinte, medicii îşi păstrau 
angajamentul profesional şi moral faţă de paciente şi copii (cu excepţia unor oportunişti avizi 
de funcţii şi putere) atâta vreme cât valurile de amestec politic scădeau în intensitate. 

Aşa cum rezultă din analizele de arhivă, sistemul sanitar şi cel de ocrotire ajunseseră 
formal la o organizare pe care azi o putem invidia. Erau mult mai bine distribuite geografic 
(de la dispensare de comună, medici de întreprindere, cabinete medicale şi creşe ale între- 
prinderilor, până la marile spitale). Dar această organizare de invidiat era ierarhică, reflecta 
perfect centralismul deciziei de partid, accentua asupra controlului, transforma medicii, perso- 
nalul sanitar şi pacienţii în potenţiali delincvenţi şi determina adesea o solidaritate de corp 
underground între medici prin care delictele (în cazul nostru, avorturile) erau muşamalizate. 

Tot acest sistem, fie el sanitar, fie represiv, aplica o politică făcută de bărbaţi care 
dispuneau de facultăţile reproductive ale femeilor. Cu alte cuvinte, de oameni care făceau sau 
aplicau legi pentru situaţii în care ei înşişi nu ajungeau niciodată. În sistemul sanitar, 60% 
dintre lucrători erau femei, dar în conducere aveau acces doar 10%, şi acelea niciodată acolo 
unde se stabileau politicile sanitare. În cazul excepţional în care femeile aveau un cuvânt de 
spus, ele nu erau medici, ci politiciene (mai precis, politruce: Alexandrina Găinuşe, Lina 
Ciobanu, Aneta Spornic sau Aneta Ciocan) care făceau apologia voinţei conducătorului şi se 
supuneau acesteia. Întregul ritual era complet ipocrit: aceste femei fie erau deja la meno- 
pauză, fie aveau acces la avort, dar sprijineau bărbatul de stat şi pe cei din aparatul de control 
şi represiune să dicteze asupra femeilor fertile. 

Femeile contau doar ca potenţiale mame în această politică. Ele erau ocrotite, inclusiv de 
utilizarea propriului discernământ în privinţa naşterii sau avortului. Această politică a avut un 
rol extrem de nefast, nu doar în sens fizic şi psihic, ci şi în sens social emancipator. În aceeaşi 
perioadă, femeile vestice şi chiar cele estice se emancipau, unele în privinţa exercitării 
drepturilor, inclusiv la contracepţie şi planificare familială, celelalte cel puţin prin indepen- 
denţă economică şi libertate sexuală. Prin Decretul nr. 770 din 1966, româncele au trecut de 
la patriarhatul tradiţional la cel de partid şi de stat. Ele au rămas fiinţe considerate infantile, 
incapabile să aleagă pentru ele însele, cu alte cuvinte, au fost tratate ca femele de prăsilă, ca 
oameni ai muncii. Trebuiau controlate ginecologic. Trăiau în delict, erau suspecte. În consecinţă, 
Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Procuratura, Securitatea şi Direcţia Generală a 
Penitenciarelor trebuiau să joace un rol decisiv în viaţa lor, mai ales în anii '80, când voinţa 
de a aduce copii pe lume într-o societate închisă, friguroasă şi flămândă a scăzut dramatic. 
Pedepsele la care erau supuse ele şi cei care le sprijineau să avorteze variau, aşa cum ne 
documentează autorii, direct proporţional cu supărarea lui Ceauşescu pe întreruperile de 
sarcină. Între cei pedepsiţi, în afară de femei, erau mai ales oficianţi sanitari şi surori medicale, 
acarii Păun ai sabotării politicii demografice. Mortalitatea maternă prin avort ilegal a atins 
cota cea mai ridicată. Femeile care mureau în spitale, prin avort incomplet (adesea provocat 
cu mijloace primitive), aveau majoritatea 2-3 copii acasă. În fiecare an, peste o mie din aceşti 
copii rămâneau orfani de mamele lor, public culpabilizate post-mortem pentru consecinţele 
actelor lor. Cele mai multe femei decedate (60%) erau căsătorite, erau agricultoare şi 
muncitoare. Decretul a fost „eficient” : s-au născut de 3-4 ori mai mulţi copii, dar au murit 
de 4-5 ori mai multe mame. Ca să documenteze consecinţele, Cristina Roman recurge şi la 
analişti externi ai acestei politici, care nu înregistrau triumfalist rezultatele politicii prona- 
taliste. În România erau de 10 ori mai multe decese din avort decât în Uniunea Sovietică. 

Mărturisesc cu sinceritate că în generaţia mea de femei tinere ai acelor ani frica de sarcină 
şi, în consecinţă, de sexualitate făcea să pălească net plăcerea erotică şi bucuria că în tine 
prinde viaţă o altă fiinţă omenească. Ca femei, cele mai multe am fost cumplit de singure. 
Noi răspundeam, nu bărbaţii. Răspundeam în faţa Procuraturii şi Miliției (ca delincvente), a 


CUVÂNT ÎNAINTE ŞI 


Partidului (ca sabotoare ale politicii sale), a Patriei (ca antisociale şi antinaţionale care 
împiedică dezvoltarea normală a poporului), în faţa propriilor copii (ca iresponsabile fiindcă 
ne riscam viaţa şi nu îi mai puteam creşte) şi soţi (ca responsabile cu prevenirea sarcinilor, 
căci era treaba noastră), iar cele credincioase şi în faţa lui Dumnezeu (ca păcătoase extreme). 

Copiii erau cealaltă victimă supremă, dar complet nevinovată, a acestei politici. Partea de 
Practici a acestei cărţi ne devoalează faptul că ei mureau direct proporţional cu naşterile. 
Sistemul medical nu era dotat să îngrijească atâţia nou-născuţi. Statul a pregătit mai bine 
aparatul de control şi represiune decât partea de consiliere şi îngrijire medicală. În anii 80, 
precaritatea sistemului de îngrijire s-a combinat cu criza alimentară şi energetică. Femeile 
gravide erau malnutrite şi subnutrite, mulţi dintre copiii lor se năşteau slabi, mici, neviabili 
(82% dintre cei care mureau în spitale). Incubatoarele nu mergeau pentru că era întrerupt 
curentul, lapte praf nu se importa, medicamente la fel, medici erau prea puţini pentru copii 
(aveau 40-50 de consultaţii pe zi). În cazul în care copiii totuşi se năşteau şi nu mureau în 
primele luni, unii erau abandonaţi din lipsă de resurse sau rămâneau orfani fiindcă mamele 
mureau din avort (10.000 de copii). Ei erau preluaţi în sistemul de „ocrotire”. Cei mai slăbuţi 
şi mai marcați de tarele unei naşteri precare intrau de fapt într-un sistem de exterminare : 
leagăne sau cămine suprapopulate, insalubre, friguroase, cu hrană rea, hăinuţe şi cazarmament 
foarte proaste şi personal foarte puţin, generatoare de boli infecțioase. Dacă aceşti copii aveau 
şi deficienţe, condiţiile de ocrotire prin exterminare erau net mai evidente (vezi şi scenele 
cutremurătoare din filmul documentar Născuţi la comandă, în regia lui Florin lepan). Copiii 
din această categorie erau atât de roşi de boală şi suferinţă, încât nu făceau nicio trebuință 
statului. Cum stabilimentele care îi adăposteau erau mai rele decât grajdurile sordide, 
dezumanizarea cadrelor medicale care răspundeau de ei nu constituie o surpriză. 

În România au fost abandonaţi, după statisticile oficiale, 60.000 de copii, după cele 
neoficiale, 200.000. 

Toată această parte a cărţii, deşi scrisă cu obiectivitatea cercetătoarei, este cutremurătoare 
prin rigoarea documentării asupra consecinţelor mai mult decât traumatice asupra copiilor : 
„somnolenţă, insomnie, coşmaruri, retrăirea traumei în timpul somnului, perpetuarea compor- 
tamentului abuziv, comportament agresiv faţă de sine (automutilare, tentative de suicid, 
consum exagerat de alcool/droguri, căutarea riscului), comportament agresiv faţă de alţii 
(acte violente, antisociale — agresiuni, tâlhării, violuri, furturi, limbaj agresiv, violent, vulgar), 
tulburări în sfera afectiv-emoţională (impulsivitate, violenţă, depresie şi izolare socială, 
neîncredere în sine şi în ceilalţi, labilitate psihoemoţională, culpabilizare, anxietate, formarea 
unei imagini de sine negative, scăderea, deteriorarea stimei de sine, devalorizarea personală), 
tulburări de adaptare, integrare şi relaţionare socială (deteriorarea relaţiilor sociale, conflicte 
sociale, izolare socială, degradare morală şi socială, comportament sociopat deviant, delincvenţă, 
acte antisociale, infracţionalitate)” (Luciana Jinga). 

Nici mitul creşelor din comunismul românesc nu rezistă. Ţara noastră, cea mai pronatalistă 
din Europa de Est, avea cele mai puţine şi mai slab dotate creşe. Acum are doar cele mai puţine. 

Îmi este mereu greu să mă apropii de acest subiect. Este o răscolire a propriilor traume. 
Recunosc însă că, exact ca şi în cazul volumului precedent, o asemenea lectură este intelectual 
şi moral obligatorie. Standardele de documentare şi analiză sunt foarte ridicate. Autorii nu au 
izbucniri pasionale, nu se indignează. Pur şi simplu argumentează raţional, pe date şi fapte, 
cum au funcţionat şi cum s-au manifestat instituţiile şi practicile pronataliste, aşa cum stă 
foarte bine unor istorici de substanţă. Ei înşişi aparţin generaţiei decreţeilor. Cu alte cuvinte, 
sunt, în felul lor, insideri. Poate chiar sunt produsul, foarte reuşit de astă dată, al acestor 
politici. Dar, spre deosebire de noi, cei din generaţia mamelor lor (universal vinovate şi 
suspecte), se pot detaşa de acestă istorie prin chiar povestirea ei cu ajutorul unor surse 
documentare de primă mărime. Salut demersul lor! 


Mihaela Miroiu 


Listă de abrevieri 


ACD - Arhiva Camerei Deputaţilor 

ACNSAS - Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii 
AMAE - Arhiva Ministerului Afacerilor Externe 

AMUM - Arhiva Ministerului Muncii 

AMS - Arhiva Ministerului Sănătăţii 

ANIC - Arhivele Naţionale Istorice Centrale 

ATI - Anestezie, Terapie Intensivă 

CAP - Cooperativă Agricolă de Producţie 

CC al PCR - Comitetul Central al Partidului Comunist Român 

CEDOR - Centrul Demografic al Organizaţiei Naţiunilor Unite în România 
CELADE - Centrul Latino-American de Demografie 

CEx - Comitetul Executiv 

CICRED - Comitetul Internaţional de Coordonare a Cercetărilor Naţionale în Demografie 
CIDEP - Centre International de Formation et de Recherche en Population et Developpement 
CMAS - Comisia pentru Muncă şi Asigurări Sociale 

CND - Comisia Naţională de Demografie 

CNE - Consiliul Naţional al Femeilor 

CPEx - Comitetul Politic Executiv 

CSA - Centru sanitaro-epidemic 

CSS - Consiliul Sanitar Superior 

DAM OMCT - Direcţia Asistenţei Medicale - Ocrotirea Mamei, Copilului şi Tineretului 
DCCPI -Direcţia Coordonare, Control, Personal şi Învăţământ 

DCS - Direcţia Centrală de Statistică 

DSMB - Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti 

ECOSOC - Consiliul Economic şi Social al ONU 

FNUAP - Fondul Naţiunilor Unite pentru activităţi în domeniul populaţiei 
IFORD - Institute for Demographic Training and Research 

INED - Institut National d'Etudes Demographiques 

INS - Institutul Naţional de Statistică 

MAE - Ministerul Afacerilor Externe 

MAI - Ministerul Afacerilor Interne 

MAN - Marea Adunare Naţională 

MFA - Ministerul Forţelor Armate 

MS - Ministerul Sănătăţii 

MSPS - Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale 

OSA - Open Society Archives 

PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare 

RFE - Radio Free Europe 

RL - Radio Liberty 

RSR - Republica Socialistă România 

SJAN - Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale 

UGSR- Uniunea Generală a Sindicatelor din România 

USSM - Uniunea Societăților de Ştiinţe Medicale 

UTC - Uniunea Tineretului Comunist 

UTM - Uniunea Tineretului Muncitoresc 


Introducere 


România nu a fost, în cadrul blocului comunist, singurul stat în care întreruperea 
legală a sarcinii a fost interzisă. Modul în care regimul comunist din România, sub con- 
ducerea lui Nicolae Ceauşescu, a înţeles să îşi conceapă politica demografică, precum şi 
efectele produse de aceasta la nivelul societăţii au făcut ca în scurt timp cazul românesc 
să-şi arate caracterul de excepţie. Perspectiva comparativă prezentată în volumul I al 
lucrării! a arătat o primă direcţie care a dat specificitatea regimului Ceauşescu în materie 
de politici pronataliste. Raportat la celelalte ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est, 
România a formulat şi aplicat cea mai restrictivă legislaţie privind accesul la întreruperea 
voluntară a sarcinii, însoţită de lipsa promovării măsurilor contraceptive moderne şi o 
politică socioeconomică care mergea mai mult în direcţia intereselor economice ale 
statului comunist şi mai puţin către nevoile concrete ale familiilor pentru creşterea şi 
întreţinerea unui număr mai mare de urmaşi. Atât state comuniste, cât şi democraţii 
vestice au optat pentru o politică intervenţionistă de influențare a comportamentului 
reproductiv al populaţiei guvernate, politică construită în jurul a doi poli principali de 
intervenţie : măsurile de tip pozitiv, stimulative, dublate de unele de tip negativ, restrictive. 
Politica natalistă implementată în România regimului Ceauşescu a fost una eminamente 
negativă, decidenţii politicii preferând să ignore opiniile specialiştilor. Prin specificităţile 
sale, cazul românesc se apropie mai mult de politica pronatalistă stalinistă decât de 
măsurile demografice adoptate după 1955 în celelalte state comuniste europene. 

Cea de-a doua direcţie, care face obiectul volumului de faţă, este dată de implemen- 
tarea şi efectele politicii demografice ceauşiste asupra societăţii româneşti, o nefericită 
etichetă pusă României, ale cărei urme dăinuie şi astăzi. Subiectul, prin mediatizarea 
internaţională masivă de care s-a bucurat în anii '90?, părea epuizat. În România însă, 
prea puţine au fost vocile care s-au preocupat mai îndeaproape pentru a afla câţi copii 
intrau în cadrul sistemului de ocrotire şi câţi i-au supravieţuit, cât de răspândit era 
fenomenul avortului clandestin şi câte femei au plătit cu viaţa dreptul de a dispune de 
propriul corp. 


1. Corina Doboş (coord.), Luciana M. Jinga, Florin S. Soare, Politica pronatalistă a regimului 
Ceauşescu, vol. 1: O perspectivă comparativă, Editura Polirom, laşi, 2010. 

2. HU OSA 300-60-1, Fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute 
(RFE/RL RI), subfond Romanian Unit, seria Subject Files, cutia 665, dosarul Population -— 
Children 1984-1991. 


14 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Obiectivele studiului 


Venind în continuarea analizei prezente în volumul I, cercetarea va clarifica acele aspecte 
legate de funcţionarea propriu-zisă a sistemului care a permis implementarea legislaţiei 
privind scoaterea în afara legii a întreruperii voluntare a sarcinii şi principalele efecte 
resimţite la nivelul societăţii. Analiza nu se încadrează într-o paradigmă clasică a 
represiunii, în tandemul călău-victimă, rolurile fiind permanent interşanjabile. Liderii 
comunişti şi familiile lor se confruntau deopotrivă cu prevederile criminale ale Decre- 
tului nr. 770, un exemplu în acest caz fiind decesul fiicei lui Vasile Pantilineţ în urma 
unui avort clandestin. 

Au fost urmărite două direcţii principale de cercetare. Prima se opreşte asupra 
sistemului de supraveghere a populaţiei, acele instituţii create şi/sau folosite de regimul 
comunist pentru supravegherea populaţiei în general şi a celei feminine în special. 
Intenţia este de a arăta că formele instituţionale folosite de regimul comunist pentru a 
forţa implementarea măsurilor pronataliste nu s-au limitat la organele represive tradi- 
ționale precum Miliția şi Procuratura. Cum întreruperile ilicite de sarcină nu semănau cu 
formele de rezistenţă clasice la care s-ar fi putut aştepta un regim totalitar, formele de 
acţiune pentru combaterea „flagelului” au fost adaptate unei adevărate lupte de gherilă 
care cuprinsese ansamblul populaţiei, indiferent de nivelul de şcolarizare, etnie, mediu. 
Adeziunea totală şi fidelitatea absolută faţă de cauza comunistă nu constituiau la rândul 
lor garanţia apărării liniei partidului în materie de politică pronatalistă, cei chemaţi să 
apere proiectul de forţare a natalității fiind la rândul lor potenţiali infractori. Acesta este 
motivul pentru care autorităţile comuniste au creat un sistem complex de control al 
populaţiei pe mai multe paliere de competenţă şi acţiune specifică. Pentru o rezistenţă 
atipică s-au folosit măsuri de control nespecifice, aşa cum a fost întreaga structură şi 
personalul Ministerului Sănătăţii, adevărată armată în halate albe pentru care jurământul 
lui Hipocrate se dilua în faţa ordinelor de partid. La rândul lui, corpul medical era 
permanent controlat şi penalizat în plan profesional de instanţe precum Colegiile de 
disciplină. În vârful piramidei represive se aflau Ministerul Afacerilor Interne şi Procuratura, 
cu atribuţii specifice în supravegherea corpului medical, dar şi a pacienţilor. 

În al doilea rând am căutat să arătăm sistematic care au fost efectele cele mai 
importante prin gravitatea consecinţelor şi impactul asupra populaţiei. În contractul 
social promovat de Nicolae Ceauşescu prin discursul său oficial, în schimbul intrării în 
viaţa activă era promisă egalitatea deplină în plan politic şi social, statul luându-şi anga- 
jamentul de a prelua prin instituţiile proprii îndatoririle domestice!. Odată cu adoptarea 
Decretului nr. 770/1966, ofertei iniţiale i s-a adăugat şi cea de a privilegia creşterea 
tinerei generaţii prin îmbunătăţirea reţelei de sănătate, învăţământului preşcolar, institu- 
țiilor de protecţie socială, totul în contextul unei societăţi prospere, capabilă să susţină 
din punct de vedere material boom-ul demografic. Vom arăta cum lipsa unei proiecţii 
financiare pertinente şi realiste a condus repede la apariţia a numeroase defecţiuni în 


1. Cuvântare cu privire la rolul femeii în viaţa politică, economică şi socială a ţării, Plenara CC 
al PCR, din 18-19 iunie 1973, Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, nr. 96, 4 iulie 
1973, Nicolae Ceauşescu, Creşterea rolului femeii în viața economică şi social-politică a 
României socialiste, Editura Politică, Bucureşti, 1980, p. 45. 


INTRODUCERE 15 


sistem : reţea sanitară şi de ocrotire subdimensionată, deprecierea nivelului general de 
trai. Consecințele au fost dintre cele mai grave: cea mai mare incidenţă a mortalităţii 
infantile din Europa, o rată a abandonului mereu în creştere. Concomitent, numărul 
avorturilor clandestine a crescut necontenit, dovadă stând numărul deceselor materne 
prin avort. Coroborate, toate aceste elemente demonstrează într-o manieră cât mai 
neutră, echilibrată şi mai ales documentată falimentul politicii demografice. 


Surse şi metodologie 


Încă de la debutul proiectului, unul dintre elementele de noutate pe care această cercetare 
şi-a propus să le aducă a fost tocmai noutatea surselor folosite. Deconstrucţia instituţională, 
dar şi evidenţierea dimensiunilor atinse în societate de efectele politicii demografice ar fi 
fost imposibil de realizat fără recuperarea documentaţiei interne rezultate în urma activităţii 
diferitelor organisme ce fac obiectul cercetării noastre, a cifrelor statistice, rapoartelor 
de control, documentaţiei medicale. Plecând de la aceste considerente, principala arhivă 
vizată a fost cea a Ministerului Sănătăţii. Efortul depus pentru selectarea şi prelucrarea 
documentaţie a fost unul important, cu atât mai mult cu cât cercetătorul nu are la 
dispoziţie inventarele fondurilor de arhivă, singurele atuuri într-un astfel de context fiind 
flerul şi experienţa cercetărorului în raport cu cercetarea de arhivă. Aşteptările iniţiale au 
fost confirmate de caracterul eterogen al materialelor la care am avut acces: rapoarte 
oficiale, documente administrative, dări de seamă, procese verbale de şedinţă, statistici. 
Fiecare dintre principalele obiective de cercetare a privilegiat documente de o anumită 
natură. Documentele cu caracter administrativ sunt cruciale pentru studierea diferitelor 
instituţii, modul în care acestea îşi aveau organizată activitatea, mijloacele folosite pentru 
îndeplinirea programului de activitate. Pentru a trasa relaţiile existente între diferitele 
instituţii cărora le-a fost încredinţată aplicarea politicii demografice, cât şi modul lor de 
funcţionare, au fost folosite cu predilecție documentele interne, ordine ale ministrului, 
procesele verbale ale şedinţelor, planuri de activitate, precum şi autobiografiile de instituţie, 
care ne-au permis o analiză nu doar a mecanismului instituţional, dar şi a persoanelor care 
au stat în spatele aplicării lui. Acţiunile de control organizate şi conduse de autorităţile 
medicale împreună cu celelalte instituţii şi organizaţii implicate în aceste campanii au 
fost surprinse în miile de procese verbale şi rapoarte întocmite în decursul a peste două 
decenii, la nivelul întregii ţării. Documentele de statistică medicală şi în mod deosebit 
urmărirea mecanismului instituţional care stătea în spatele realizării acestora (anchete 
interne, metodologii de lucru) au clarificat o sumă de aspecte privind teme sensibile precum 
mortalitatea maternă şi infantilă, dar şi evoluţia numărului de avorturi, în special cele 
ilegale, existând suspiciuni asupra veridicităţii cifrelor oficiale prezentate de Ministerul 
Sănătăţii. Fondurile consultate cuprind nu doar documente create de Ministerul Sănătăţii, 
Ci şi scrisori şi petiţii primite de la simpli cetăţeni, articole din presa vremii, transcripturi 
ale diferitelor interviuri date de oficialii ministerului, raportări asupra activităţii diferitelor 
instituţii cu care intrau în contact. Natura complexă a materialelor deţinute face aceste 
fonduri relevante pentru cercetarea instituţiilor publice şi a luărilor de poziţie oficiale, 
dar şi a unor subiecte mai punctuale : anumite comunităţi, familii şi chiar indivizi. 
Încercarea de a reconstitui modul de organizare, funcţionare şi mai ales cifra minorilor 
care au trecut prin sistemul de protecţie socială al regimului Ceauşescu s-a dovedit a fi 


16 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


una extrem de dificilă şi sensibilă în acelaşi timp. În lipsa oricăror surse secundare, nici 
documentele inedite nu s-au lăsat lesne descifrate, dată fiind viziunea unilaterală a 
acestora asupra subiectului tratat. Datele statistice oficiale întocmite de reprezentații 
Ministerului Sănătăţii şi cei ai Ministerului Muncii nu fac referire decât la realităţi 
„benigne” precum cifra creşelor, a spitalelor, a maternităţilor şi secţiilor de pediatrie, a 
leagănelor, cantinelor sociale, şcolilor profesionale şi liceelor speciale. Începând cu a 
doua jumătate a anilor '70 şi pentru anii '80, documentele de arhivă sunt mult mai sărace 
în informaţii, caracterizate fiind printr-un formalism dus la extrem. Această observaţie 
este de altfel valabilă pentru majoritatea surselor arhivistice privind regimul comunist în 
intervalul menţionat. Nicio referire la condiţiile din leagăne ori casele de copii. Pentru 
recuperarea acestor informaţii, deosebit de folositoare au fost documentele aflate la 
Open Society Archives din Budapesta, mai exact rapoarte şi transcripte ale emisiunilor 
realizate în intervalul 1970-1993 de către secţia română a postului de radio Europa 
Liberă. La acestea s-au adăugat referirile rare, dar deosebit de valoroase prezente în 
procesele verbale redactate în urma acţiunilor de îndrumare şi control întreprinse de 
Ministerul Sănătăţii (MS) în diferitele instituţii sanitare teritoriale. Întocmite strict pentru 
informarea corpului medical şi a responsabililor de la nivelul MS, acest tip de rapoarte 
erau mai complete, menţionând uneori şi aspectele negative prezente în interiorul 
sistemului de protecţie a minorului: condiţii de viaţă nepotrivite, îmbolnăviri dese, 
supraaglomerarea leagănelor, procentul mare de distrofici, mortalitatea ridicată. 
Problema numărului total real al avorturilor practicate în diferite perioade într-un 
anumit teritoriu a constituit preocuparea istoricilor din numeroase ţări. În lipsa unei 
evidențe stricte, singura metodă aflată la dispoziţia sociologilor, istoricilor şi demografilor 
era aproximarea pe bază de interviuri, raportări la numărul total al naşterilor şi la 
evoluţia mortalităţii materne. Dacă luăm drept exemplu Franţa, în anii care au precedat 
dezincriminarea avortului, se vorbea despre 800.000 de mii de avorturi clandestine 
practicate anual. De altfel, acesta a fost şi argumentul forte al ministrului Simone Veil, 
care a cerut legalizarea unei practici de altfel curente în societatea franceză şi care fără 
suport medical punea în pericol vieţile a mii de femei. Pentru susţinerea proiectului de 
lege în Parlamentul francez au fost folosite estimările făcute de Institut National d” Etudes 
De&mographiques, care a apreciat numărul întreruperilor de sarcină clandestine anuale la 
250.000 şi la 250 numărul de decese materne cauzate de acestea. Odată cu liberalizarea 
întreruperilor de sarcină s-a observat însă că cifra avorturilor nu a depăşit 140.0001. 
Concluzia unanimă a fost că o cifră exactă este imposibil de stabilit doar pe baza 
estimărilor, pentru rigurozitatea studiului istoric fiind preferată analiza critică a surselor 
documentare şi orale. Acesta este motivul pentru care sursele folosite la întocmirea 
situaţiei privind numărul de avorturi înregistrate în România în intervalul 1966-1989 
provin din arhiva Ministerului Sănătăţii. Toate datele statistice folosite în studiu se 
bazează pe raportările întocmite de Serviciul de Statistică Medicală din cadrul Ministe- 
rului Sănătăţii. În opinia noastră ele reprezintă sursa cu gradul de credibilitate cel mai 
ridicat, dat fiind faptul că la realizarea lor au fost respectate rigorile ştiinţei statistice. 
Documentaţia a fost completată cu materiale provenind din alte instituţii depozitare 
de arhivă, cele mai importante din perspectiva cercetării de faţă fiind Arhivele Naţionale 


1. Clementine Rossier, Claudine Pirus, „Evolution du nombre d'interruptions de grossesse en 
France entre 1976 et 2002”, Population, 2007/1 - Volume 62, pp. 57-90. 


INTRODUCERE 17 


Istorice Centrale, arhivele Ministerului Muncii, ale CNSAS. Au fost astfel acoperite 
măsurilor demografice. Documente esenţiale din Arhiva MAI sunt încă inaccesibile 
cercetătorilor. Ne referim aici la planuri de măsuri privind limitarea numărului de 
avorturi provocate, rapoarte ale Direcţiei Cercetări Penale, Direcţiei Judiciare, Direcţiei 
Pază şi Ordine şi Miliției Rurale cu privire la avorturi, procese verbale, declaraţii etc. 
Fără acces la o astfel de documentaţie, un studiu extins în această privinţă nu poate fi 
întreprins. În ciuda acestor inconveniente, documentele la care am avut acces reuşesc să 
redea cadrul general al implicării acestor instituţii în proiectul demografic şi modul lor 
de acţiune. 

Când cantitatea, dar mai ales calitatea datelor deţinute nu permiteau atingerea gradului 
de analiză dorit, am continuat documentarea în Serviciile Judeţene ale Arhivelor Naţionale, 
ţinta noastră fiind fondurile diferitelor instituţii medicale şi de ocrotire, unde s-au păstrat 
actele interne de funcţionare : registre ale minorilor instituţionalizaţi, registre contabile, 
liste de inventar, achiziţii de bunuri şi alimente. Nu au fost neglijate sursele secundare, 
dintre care ţinem să evidenţiem contribuţia lui Gail Kligman, Poliztica duplicității. 
Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Anuarele statistice ale RSR-RPR, dar 
şi literatura medicală de specialitate care ne-a permis, ca istorici, descifrarea unei 
documentaţii create de personalul medical şi destinate în special acestuia. 

Limitele documentării folosite sunt şi limitele cercetării noastre. Folosirea cu precădere 
a surselor primare, inedite, aduce deopotrivă beneficii, dar şi numeroase capcane în 
derularea proiectului. Un câştig indubitabil este noutatea şi totodată cantitatea datelor 
empirice introduse în circuitul ştiinţific. Ca o contrapondere, efortul cerut cercetătorului 
în prelucrarea şi interpretarea acestui tip de sursă este unul semnificativ. Indiferent de 
natura documentelor: rapoarte oficiale, documente administrative, dări de seamă, 
procese verbale de şedinţă, statistici, toate sunt documente cu caracter oficial, emanaţii 
ale instituţiilor comuniste. Acesta este motivul pentru care, în faţa surselor, ne-am 
întrebat permanent cine este creatorul, cui îi erau destinate informaţiile şi care era motivaţia 
întocmirii acestora. Circuitul acestora era unul intern sau cel mult interinstituţional. În 
niciunul dintre aceste cazuri nu există suspiciunea că a fost destinat cercetării istorice. 
Cu excepţia statisticilor medicale care circulau în tot sistemul medical, fiind accesibile 
desfăşurate de instituţiile de profil. Lipsa unei inventarieri în cazul arhivelor de la 
Ministerul Sănătăţii şi de la cel al Muncii este un alt indiciu că informaţiile conţinute de 
aceste materiale nu erau destinate informării publicului larg. 

Analiza documentară a presupus diferite etape şi moduri de abordare a surselor, în 
funcţie de creatorul şi specificul fiecăreia. În primul rând a fost realizată o analiză a 
conţinutului, demers care se aproprie mai mult de tehnica cantitativă datorită abordării 
de tip pozitivist. Scopul a fost identificarea principalilor actori implicaţi în luarea şi 
aplicarea deciziilor, cât şi a mecanismelor instituţionale şi efectelor produse de acestea. 
Demersul este unul obiectiv, sistematic şi în această primă etapă interesează mai mult de 
cadrul general prezentat de document şi mai puţin de subtilităţile lui. A urmat etapa 
propriu-zis calitativă a cercetării, în care a fost explorată semnificaţia profundă a 
conţinutului. Optând pentru un astfel de demers, am plecat de la premisa că realităţile 
sociale nu sunt simple obiecte descriptibile, ci realităţi construite în mod activ de indivizi 
prin acţiunile întreprinse. Important din perspectiva obiectivelor formulate în debutul 


18 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


acestui studiu a fost evidenţierea relaţiei, prin intermediul documentului, a elementelor 
ce alcătuiau diferitelor forme de control social, toate intrând într-o definiţie in extenso 
a noţiunii de putere, caracteristică regimului comunist din România. 

Dacă deconstrucţia instituţională şi revelarea mecanismelor interne de funcţionare 
pentru diferitele instituţii nu au presupus pentru autori un efort deosebit de a lua distanţă 
şi de a păstra neutralitatea faţă de sursă şi subiectul tratat, cu totul altfel a stat situaţia 
pentru capitolele ce tratează mortalitatea infantilă şi cea maternă, unde un anumit grad 
de implicare emoţională nu poate fi negat. Credem însă că am reuşit să păstrăm o 
atitudine neutră, obiectivă, cifrele avansate şi realităţile descrise având la bază exclusiv 
sursele consultate. 


Structură 


Volumul este structurat în două părţi, care urmăresc principalele obiective ale cercetării. 
Astfel, prima parte realizează o deconstrucţie instituţională a organismelor responsabile 
cu implementarea politicii pronataliste. 

mentarea politicii demografice a regimului Ceauşescu. Vom urmări mai întâi care erau 
principalele structuri responsabile de realizarea proiectelor demografice la nivel de 
minister, responsabilităţile fiecăreia şi metodele folosite pentru transpunerea în fapte a 
planurilor, începând cu însăşi persoana ministrului, organele conducerii colective până 
la nivelul direcțiilor şi al diferitelor instituţii aflate în directa subordonare a conducerii 
ministerului. Vom avea ulterior în vedere modul în care organismele locale preluau şi 
aplicau directivele primite de la nivelul conducerii ministerului, analiza noastră mergând 
de la nivelul direcțiilor sanitare judeţene până la medicul de întreprindere. În ultima 
parte a studiului căutăm să răspundem la întrebarea „de ce sistemul medical şi implicit 
personalul acestuia nu au opus, oficial, o rezistenţă mai puternică faţă de politica 
demografică”. Pentru aceasta avem în vederea rolul medicilor la nivelul diferitelor 
instituţii sanitare, (dez)echilibrul feminin/masculin în cadrul corpului medical, precum 
şi un portret cadru al medicului aflat în conducerea Ministerului Sănătăţii. 

Capitolul 2 (Luciana M. Jinga) se opreşte asupra inspecțiilor periodice organizate la 
nivel naţional de către autorităţile medicale!, ca parte a proiectului de creştere demografică 
susţinut de statul comunist român. Prin scopurile urmărite şi perseverenţa demersului, 
aceste campanii veneau să sublinieze controlul exercitat de către autorităţile comuniste 
asupra populaţiei şi o întărire a ideii conform căreia interesele individului se subordonează 
intereselor statului. Pentru o detaliere a subiectului vom urmări aspecte relevante din 
perspectiva cercetării de faţă : felul în care aceste controale erau organizate şi conduse, 
principalele obiective vizate, cine se califica drept „beneficiar”, consecinţele pe termen 
scurt şi lung, cine şi dacă era făcut răspunzător pentru eventualele nereguli constatate. 

Capitolul 3 (Florin S. Soare) analizează rolul şi activitatea Colegiilor de disciplină 
ale personalului sanitar, create la începutul anilor '70 pe post de comisii de etică 


1. Ministerul Sănătăţii prin direcţiile aflate în structura sa, în special Direcţia Asistenţei Medicale, 
Inspectoratul Sanitar Central de Stat, Serviciul Ocrotirii Mamei, Copilului şi Tineretului, 
Direcţiile sanitare aflate la nivelul fiecărui judeţ. 


INTRODUCERE 19 


profesională, transformate la iniţiativa decidenţilor politici în organisme disciplinare 
puse în slujba proiectului demografic. Primele două subcapitole urmăresc aspecte legate de 
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiilor Medicilor şi Farmaciştilor şi transfor- 
marea acestora în Colegii de Disciplină a Personalului Sanitar, urmând ca în final să fie 
realizată o analiză cantitativă asupra activităţii lor, cu precădere în perioada anilor '80. 

Capitolul 4 (Florin S. Soare) porneşte de la faptul că printre instituţiile utilizate de 
statul comunist pentru aplicarea strategiilor de politică demografică a făcut parte şi 
Consiliul Sanitar Superior (CSS). Analiza acestei instituţii urmează firul cronologic al 
evoluţiei instituţionale şi transformarea în trei etape succesive din structură cu rol 
de realizarea politicii demografice după 1984. 

Capitolul 5 (Florin S. Soare) analizează activitatea Comisiei Naţionale de Demografie 
care a reprezentat pentru perioada 1971-1983 una dintre instituţiile esenţiale ale proiectului 
demografic, un instrument de control, coordonare şi legitimare a planurilor nataliste ale 
regimului Ceauşescu. Alături de prezentarea activităţii instituţiei propunem două studii 
de caz, unul despre Conferinţa Mondială a Populaţiei desfăşurată la Bucureşti în 1974 şi 
unul despre înfiinţarea şi activitatea Centrului Demografic al ONU în România (CEDOR). 

Capitolele 6 şi 7 (Florin S. Soare) se concentrează asupra celor două intituţii din 
afara sistemului medical care au contribuit la instaurarea unui sistem represiv ce a 
asigurat implementarea politicii demografice : Ministerul de Interne şi Procuratura 
Generală. 

Într-o primă etapă este analizată legislaţia penală ca metodă de constrângere pentru 
îndeplinirea obiectivelor demografice, urmând ca o a doua secţiune să prezinte într-o 
abordare cantitativă rezultatele activităţii celor două instituţii împreună cu diverse speţe 
ale celor anchetați judecaţi şi condamnaţi. 

Cea de-a doua parte a volumului este dedicată efectelor produse de politica pronatalistă 
în societatea românească. Capitolul 8 (Luciana M. Jinga) prezintă evoluţia numărului de 
avorturi pentru intervalul 1966-1989. Deşi numărul avorturile ilicite nu este cuantificabil, 
tocmai prin caracterul de clandestinitate, vom arăta, pe baza cifrelor care au reuşit să ne 
parvină, că numărul întreruperilor de sarcină în tot intervalul 1966-1989 a fost primul 
semn al eşecului politicii demografice. Fie ele legale, terapeutice ori incomplete, prin 
număr, avorturile, chiar şi după interzicerea lor, depăşeau cu mult cifrele înregistrate de 
state cu o populaţie mai numeroasă şi în care întreruperea de sarcină era legalizată. Vom 
arăta condiţiile şi mai ales mediile sociale care favorizau practica avortului clandestin ca 
unică formă de limitare a numărului de naşteri. 

Capitolul 9 (Cristina Roman) se opreşte asupra primeia dintre consecinţe prin im- 
plicaţiile sale, mortalitatea maternă, privită ca cifra absolută a deceselor având drept 
cauză avortul sau riscul obstretical la naştere. Nivelul mortalităţii materne a crescut cu 
fiecare modificare a condiţiilor Decretului nr. 770-1966. Vom arăta principalele cauze 
care conduceau la decesul în timpul naşterii sau prin avort, categoriile de vârstă cele mai 
predispuse la un astfel de sfârşit tragic, dar şi faptul că nu exista nivel de educaţie sau 
mediu social care să fie ferite de acesta, victimele având deja doi sau mai mulţi copii. Va 
fi făcut şi un excurs bibliografic în literatura de specialitate occidentală care a analizat 
politica demografică a regimului Ceauşescu, atrăgând atenţia asupra falimentului acesteia 
încă de la mijlocul anilor '70; principalele două argumente au fost numărul semnificativ 
de avorturi, precum şi indicele mortalităţii materne. La final am prezentat conţinutul 


20 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


unui dosar de deces matern pentru a arăta cum autorităţile medicale erau obligate să 
consemneze că vina pentru producerea decesului îi aparţinea femeii care şi-a provocat 
avortul. 

Capitolul 10 (Cristina Roman) vine ca o continuare firească, analizând mortalitatea 
infantilă. În România, după cel de-al Doilea Război Mondial, mortalitatea infantilă a 
înregistrat scăderi constante şi semnificative, coborând de la un procent de 50 de decese 
la mia de născuţii vii în 1950 la 26,3 decese la mia de născuţi vii în 1989. Două 
amendamente importante trebuie aduse acestei stări de fapt. Primul constă în faptul că 
valorile acestui indice pentru spaţiul românesc în a doua jumătate a secolului XX au fost 
permanent mai mari decât valorile înregistrate de celelalte ţări europene, fie ele democraţii 
vestice ori state guvernate de regimuri comuniste. În al doilea rând, adoptarea decretului 
770/1966, precum şi fiecare dintre modificările sale ulterioare au condus la creşterea 
semnificativă a mortalităţii infantile cu 5 până la 10 puncte procentuale, cifre care 
reprezentau la momentul respectiv întreaga mortalitate infantilă a unor ţări precum 
Norvegia, Franţa ori Elveţia!. În prima parte dorim să prezentăm pe de o parte cauzele 
mortalităţii infantile identificate de Ministerul Sănătăţii, iar pe de altă parte cauzele 
deceselor infantile prezentate în documente din arhiva postului de Radio Europa Liberă 
de la Open Society Archives din Budapesta şi în studii ale unor reviste de ştiinţe sociale 
occidentale. Având ca punct de plecare studiile realizate de Ministerul Sănătăţii asupra 
mortalităţii infantile în perioada '60-'80, în cea de a doua parte a cercetării ne-am propus 
să realizăm o prezentare a evoluţiei numărului deceselor infantile în anii 1965-1989. 

Capitolul 11 (Luciana M. Jinga) prezintă cea mediatizată consecinţă a politicii 
pronataliste ceauşiste, şi anume rata mare a abandonului. Chiar şi cu numărul mare de 
întreruperi de sarcină practicate, o proporţie deloc neglijabilă a copiilor născuţi în 
intervalul 1966-1989 au căzut victime ale abandonului. În acest capitol am urmărit o 
aproximare cât mai fidelă realităţii a cifrei minorilor a căror soartă a fost încredinţată 
statului comunist român, care erau principalele cauze ale abandonului şi ce medii sociale 
erau predispuse către acesta, pentru ca ulterior să ne îndreptăm atenţia către condiţiile 
existente în diferitele instituţii de „ocrotire” şi consecinţele lor directe : întârzieri în 
dezvoltare, îmbolnăviri şi mortalitate de până la 50%. Un punct aparte în studiul de faţă 
îl va constitui prezentarea unei categorii de bolnavi care s-a născut şi a dispărut odată cu 
regimul comunist : copiii distrofici. Aflaţi de jure sub tutela familiei, aceşti copii erau de 
facto în grija diferitelor spitale în cadrul unor secţii ce le erau destinate. Deşi scopul 
acestei instituţionalizări, în mare parte forţată, era tocmai însănătoşirea micului pacient 
prin combaterea deficienţelor nutriţionale, realitatea a infirmat de cele mai multe ori 
buna intenţie, conducând la permanentizarea măsurii de protecţie şi nu în puţine cazuri 
chiar la deces. Încercarea de înlăturare a unui handicap transforma această categorie de 
bolnavi într-un rezervor important al leagănelor de copii şi al căminelor-spital. 

Capitolul 12 (Corina Doboş), ultimul al acestui volum, este dedicat analizei promi- 


copilului mic, reţeaua de creşe şi condiţiile oferite de aceste instituţii micuţilor beneficiari. 


1. AMS, fond Cabinetul Ministrului Sănătăţii, dosar 36/1989, nenumerotat. 


INTRODUCERE 21 


Ipoteze de cercetare 


În această a doua parte a studiului privind politica pronatalistă a regimului Ceauşescu, 
ipoteza care se află la baza cercetării dezvoltă ipotezele de cercetare formulate în primul 
volum, şi anume particularităţile regimului pentru care Vladimir Tismăneanu a propus 
termenul de „stalinism naţional”, înţeles ca refuz constant de reformare a regimului 
comunist, de continuare susţinută a radicalismului transformist presupus de utopia socială 
a sistemului împletit cu afirmarea unui naționalism etnocentric şi impunerea unei linii 
autarhice. 

Prezentarea controlului strict exercitat asupra populaţiei nu doar prin intermediul 
instituţiilor represive, ci şi cu ajutorul celor medicale, precum şi a consecinţelor pe care 
politica pronatalistă le-a produs la nivelul societăţii româneşti, completează descrierea 
unui regim obtuz care şi-a păstrat nealterate proiectele, chiar şi atunci când toate 
semnalele primite, în condiţiile unei subfinanţări cronice a sistemului, arătau falimentul 
politicii demografice. 


Luciana M. Jinga 


Partea 1 


Instituţii 


Capitolul 1 
Ministerul Sănătăţii - organizare şi implicare 
în politica demografică 


Una dintre piesele importante în angrenajul politicii demografice gândite de regimul 
Ceauşescu a fost sistemul medical naţional şi mai ales Ministerul Sănătăţii. Anterior 
adoptării Decretului nr. 770/1966 şi implicit a penalizării avortului la cerere, unul dintre 
principalele puncte ale propagandei regimului comunist a fost creşterea gradului de 
accesibilitate şi totodată adresabilitate a sistemului medical, în mod gratuit, pentru 
întreaga populaţie. În acest scop s-a lărgit reţeaua medicală prin înfiinţarea de noi 
spitale, policlinici, dispensare locale, staţiuni balneo-climaterice, precum şi suplimentarea 
numărului de medici şi cadre medicale secundare prin crearea de noi instituţii de 
învăţământ universitare şi preuniversitare. Printre ţintele cele mai importante ale programului 
de sănătate se numărau: diminuarea cazurilor de tuberculoză, scăderea mortalităţii 
infantile, dar şi dispensarizarea sarcinii şi implicit a naşterii. Îmbunătăţirea gradului de 
precum poliomelita ori malaria şi nu în ultimul rând liberalizarea şi asistenţa medicală 
oferită în cazul întreruperilor de sarcină la cerere în tot intervalul 1957-1966 au făcut ca 
întreaga populaţie să fie prea puţin pregătită a opune rezistenţă unei adevărate armate 
albe pentru care jurământul lui Hipocrate se dilua în faţa ordinelor de partid. 

Datorită importanţei deosebite pe care autorităţile sanitare au avut-o în aplicarea politicii 
demografice iniţiate de regimul comunist odată cu emiterea Decretului nr. 770/1966, 
atribuţiile Ministerului Sănătăţii au suferit în intervalul 1966-1989 numeroase modificări. 
Diferitele proiecte legislative precum Decretul nr. 452/1969, Ordinul de ministru 568 
din 27 octombrie 1973 sau cel cu numărul 302/1982 au asigurat cadrul legal pentru o 
subordonare tot mai accentuată a actului medical faţă de politic. 


Conducerea ministerului 


Consiliul de conducere 


În 1969, este adoptată o nouă lege privind organizarea şi funcţionarea Ministerului 
Sănătăţii (MS). În expunerea de motive prezentă în deschiderea decretului se arată că 
măsurile luate veneau să contureze mai precis rolul MS de conducător şi coordonator al 
întregii activităţi de ocrotire a sănătăţii, singurul organ îndreptăţit să stabilească norme 


26 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


ce interesau sănătatea publică, obligatorii atât pentru totalitatea organizaţiilor socialiste, 
cât şi pentru populaţia ţării. Schimbările urmau principiul descentralizării. La nivelul 
ministerului au fost păstrate acele atribute prin care se asigura desfăşurarea unitară a 
acţiunilor de ocrotire a sănătăţii în teritoriu. Finanţarea, organizarea şi coordonarea 
activităţii pe plan local devenea responsabilitatea Consiliilor Judeţene şi cel al municipiului 
Bucureşti prin intermediul direcțiilor sanitare judeţene!. 

Legea cuprinde 4 capitole însumând un total de 27 de articole. Primul capitol definea 
rolul Ministerului Sănătăţii ca fiind principalul organ al statului responsabil cu realizarea 
politicii partidului şi statului în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei. Din prisma 
acestei prerogative, MS conducea, îndruma şi controla întreaga activitate cu privire la 
ocrotirea sănătăţii populaţiei?. Ca principiu cu valoare şi aplicabilitate generale, MS 
trebuia să respecte în toate acţiunile sale legile, decretele şi hotărârile Consiliului de 
Miniştri ce făceau referire la sănătatea publică. Prin această prevedere, întreg corpul 
medical era asimilat şi devenea o componentă sine qua non a politicii demografice 
ceauşiste, în care principiile ştiinţifice şi de etică în conduita medicală erau şterse cu 
buretele în faţa politicilor demarate de statul comunist român. 

Capitolul 3, şi totodată cel mai consistent al legii, prezenta structura ministerului. 
Conducerea ministerului era încredinţată unui Colegiu al Ministerului. Acesta era un 
organ deliberativ, ale cărui competenţe vizau problemele generale privind activitatea 
ministerului. Colegiul Ministerului era compus din: ministrul Sănătăţii — care deţinea şi 
funcţia de preşedinte al consiliului —, adjuncţii săi, precum şi secretarii generali, diferiţi 
directori din MS, directorul Academiei de Ştiinţe Medicale, diferiţi specialişti, preşe- 
dintele Uniunii Societăților de Ştiinţe Medicale, preşedintele Societăţii de Cruce Roşie, 
un delegat al sindicatelor, desemnat de Uniunea Generală a Sindicatelor. Consiliul se 
întrunea cel puţin trimestrial, în prezenţa a cel puţin două treimi dintre membrii săi. 
Deciziile puteau fi validate doar prin votul majorităţii, iar în cazul unei divergențe 
majore de opinii între ministru şi majoritatea consiliului, responsabilitatea deciziei finale 
revenea adjunctului sau chiar Consiliului de Miniştri, dacă situaţia o impunea?. În cazul 
anumitor subiecte erau convocate colective de lucru alcătuite din specialişti. Între 
şedinţele colegiului, problemele curente erau responsabilitatea ministrului şi a adjuncţilor 
săi. În plan concret, hotărârile colegiului erau puse în practică prin legi, ordine, 
instrucţiuni precum şi alte acte emise de MS potrivit statutului său“. 

La doar patru ani de la apariţia decretului 452 din 1969, în 1973, este emis un nou 
ordin privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. Scheletul noului proiect 
legislativ a rămas legea privind organizarea şi funcţionarea MS din 1969, elementul de 
noutate fiind perspectiva amănunţită oferită de noul ordin asupra structurii ministerului 
şi mai ales a funcţiilor ce reveneau fiecărui responsabil în parte. Autorităţile comuniste 
nu erau dispune să lase nici cel mai mic amănunt nelegiferat, insistând asupra locului şi 
rolului fiecărui organism în realizarea proiectelor ce implicau structuri aparţinând 
Ministerului Sănătăţii. 


1. Decretul nr. 452 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, publicat în Bulefinul 
Oficial al RSR, partea I, nr. 59, 22 mai 1969, p. 29. 

2. Ibidem, p. 30. 

Ibidem, pp. 36-38. 

4. Ibidem, p. 38. 


(95) 


INSTITUȚII 27 


Conform celor statuate în ordin, conducerea MS era încredinţată unui Consiliu de 
Conducere. Denumirea acestui organ diferă faţă de varianta prezentă în Legea nr. 452/1969, 
unde se preciza existenţa unui Colegiu al Ministerului. Schimbarea denumirii nu a 
însemnat şi modificarea diferitelor prerogative instituţionale, atributele rămânând aceleaşi, 
şi anume organ deliberativ care hotăra în problemele generale privind activitatea Minis- 
terului. Nici componenţa de principiu a consiliului nu a suferit modificări!. 

Noutatea absolută o reprezenta apariţia unui Birou Executiv al consiliului, emanaţie 
a principiului conducerii colective?. Rolul biroului era de a asigura activitatea operativă 
a ministerului şi aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului de Conducere”. Un grad 
sporit de importanţă prezintă, din prisma studiului de faţă, acele atribute care vizau strict 
analiza dinamicii indicatorilor demografici şi de morbiditate, precum şi dezbaterea 
proiectelor de acte normative din domeniul ocrotirii sănătăţii, elaborate în cadrul 
ministerului pentru a fi supuse spre aprobare Consiliului de Miniştri. 


1. Arhiva Ministerului Sănătăţii (în continuare AMS), fond Cabinetul Ministrului Sănătăţii (în 
continuare Cabinet 1), dosar 2/1974, nenumerotat. 

2. Prin Decretul nr. 76, publicat în Buletinul Oficial al RSR, nr. 22, 4 martie 1973, s-a instituit 
principiul conducerii colective pentru toate ministerele şi organele centrale din Administraţie. 

3. Art. 6: Adoptă şi propune spre aprobare Studii, prognoze şi programe privind proporțiile, direcțiile, 
nivelurile şi ritmurile de dezvoltare în perspectivă a ocrotirii sănătăţii, în concordanță cu 
obiectivele generale ale dezvoltării economico-sociale a ţării. 
Adoptă şi supune spre aprobare proiectele planurilor cincinale şi anuale pe minister, ia măsuri 
pentru mobilizarea rezervelor existente, răspunde de elaborarea şi fundamentarea planurilor 
unităţilor de interes republican din subordinea sa, repartizează pe unităţi de interes republican 
din subordine sarcinile ce le revin din planul de stat, stabileşte măsurile necesare pentru 
îndeplinirea lor integrală şi ritmică. 
Analizează împreună cu alte ministere şi alte organe interesate modul cum se asigură în diferite 
domenii de activitate condiţiile de igienă, protecţia sanitară a aerului, solului şi apei, protecţia 
alimentelor destinate consumului şi stabileşte măsurile care se impun pentru apărarea şi 
promovarea sănătăţii publice. 
Dezbate situaţia stării de sănătate şi a asistenţei medicale a copiilor, tinerilor şi a muncitorilor 
Analizează modul de asigurare a aprovizionării populaţiei şi unităţilor sanitare cu medicamente 
şi adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea acestei activităţi şi utilizarea raţională a medicamentului. 
Adoptă „Programul anual al principalelor obiective şi măsuri tehnico-organizatorice privind 
ocrotirea sănătăţii populaţiei” şi „Planul anual al principalelor obiective ale activităţii Ministerului 
Sănătăţii”. 
Adoptă planul tematic al cercetării ştiinţifice medicale şi analizează valorificarea cercetărilor. 
Analizează trimestrial cum se realizează indicatorii de plan din sectorul ocrotirii sănătăţii, 
mersul întregii activităţi economico-sociale din unităţile de interes republican din subordine şi 
adoptă măsuri pentru rezolvarea problemelor ce se ridică în executarea planului. 
Hotărăşte modificarea indicatorilor de plan pentru unităţile de interes republican din subordine 
şi stabileşte componenţa biroului executiv pentru aprobarea unor astfel de modificări. 
Analizează periodic, odată cu analiza îndeplinirii planului, activitatea de protecţie a muncii 
din unitățile de interes republican din subordine şi stabileşte potrivit legii măsurile necesare 
în scopul asigurării celor mai bune condiții de muncă, al prevenirii accidentelor de muncă şi 
îmbolnăvirilor profesionale - Ordinul nr. 568 din 27 octombrie 1973 pentru aprobarea 
Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Ordine 
ale Ministerului Sănătăţii (în continuare Ordine MS), dosar 8/1973, f. 49. 


28 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Biroul Executiv răspundea de organizarea şi controlul modului de aplicare a hotărârilor 
de partid şi de stat, răspunzând de îndeplinirea lor!. În acest scop stabilea acţiunile de 
îndrumare şi control complex privind activitatea de ocrotire a sănătăţii de la nivelul 
judeţelor, al municipiului Bucureşti şi ministerelor cu reţea sanitară proprie, aproba 
concluziile acestor controale şi transmiterea lor către organele interesate. Atunci când 
erau constatate abateri importante, reprezentații ministerului puteau hotărî ridicarea sau 
suspendarea în condiţiile legii a exercitării practicii profesiunilor medico-sanitare. Acţiunile 
de control la nivelul teritoriului erau dublate de analiza periodică a activităţii departa- 
mentelor din structura organizatorică a ministerului”. Dacă structura MS hotărâtă prin 
ordinul din 1973 se va menţine până la căderea regimului comunist în decembrie 1989, 
nu acelaşi lucru se poate spune despre structura conducerii ministerului, a cărei evoluţie 
în timp arăta tot mai mult trecerea responsabilităţilor din planul strict al ştiinţelor 
medicale în cel al înfăptuirii politicii de stat comuniste privind creşterea demografică, în 
care personalul medical devenise un simplu executant, decidenţii fiind selectaţi şi 
provenind din structuri ce aveau prea puţin de-a face cu salvarea de vieţi. Pe aceste 
considerente, pe 26 iulie 1982 este dat un nou ordin de ministru al Sănătăţii prin care era 
stabilit un nou regulament de funcţionare a Consiliului de conducere a Ministerului 
Sănătăţii. 

Modificările veneau pe fondul a două legi, prima din 197%, privind principiul 
conducerii colective a ministerelor, şi cealaltă din 1978*, privind organizarea şi condu- 
cerea unităţilor sanitare care nu fuseseră înglobate în legislaţia privind organizarea, 
conducerea şi funcţionarea MS. Modificările survenite în 1982 reprezentau în mare parte 
o aducere la zi a regulamentului de funcţionare a MS raportat la legislaţia în vigoare la 
acea dată. 

Inovaţiile cele mai importante au apărut în structura şi funcţionarea Consiliului de 
Conducere şi ale Biroului Executiv al acestuia. Era modificată în primul rând componenţa 
consiliului din care, potrivit acestui nou regulament, membrilor de drept deja existenţi 
urmau să li se alăture: reprezentaţi ai „oamenilor muncii” din unităţile sanitare, 
secretarul comitetului de partid din minister, preşedintele Uniunii Sindicatelor din 
Unităţile Sanitare, reprezentanţi ai unor organe ale administraţiei de stat sau ai altor 
unităţi socialiste care colaborau cu ministerul, delegaţi ai organizaţiilor obşteşti care îşi 
desfăşurau activitatea în domeniul de acţiune al ministerului. Propunerile pentru desem- 
narea în consiliu a persoanelor care nu activau în minister se făceau cu acordul conducerii 
structurii sau organizaţiei din care aceştia proveneau. Nu erau precizate alte criterii de 
selecţie pe bază meritocratică, iar calitatea de membru era consfinţită prin depunerea 
unui jurământ de loialitate”. 


= 


.. Ibidem, tt. 49-50. 

2. Ibidem, ff. 50-51. 

3. „Decretul numărul 76/1973 privind conducerea ministerelor şi a celorlalte organe centrale ale 
administraţiei de stat pe baza principiului conducerii colective”, publicat în Buletinul Oficial 
al RSR, partea I, numărul 22, din 4 martie 1973. 

4. „Legea numărul 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei”, publicată în Buletinul Oficial 
al RSR, partea I, numărul 54, din 10 iulie 1978. 

5. Regulament de funcționare a Consiliului de Conducere al Ministerului Sănătăţii, AMS, tond 

Direcţia Asistenţei Medicale - Ocrotirea Mamei, Copilului şi Tineretului (în continuare 

DAM-OMCT), dosar 1/1982, nenumerotat. 


INSTITUȚII 29 


Preşedintele consiliului rămânea ministrul Sănătăţii. Din perspectiva atribuţiilor 
consiliului sau ale membrilor săi individual, nu se remarcă modificări substanţiale, 
bineînţeles cu excepţia nou-veniţilor. Reprezentanţii din administraţia de stat aveau rolul 
de a soluţiona probleme specifice ale ramurii ocupaţionale din care proveneau şi care 
intrau în aria de competenţă a Consiliului de Conducere, supuneau dezbaterii probleme 
rezultate din activitatea organizaţiilor obşteşti şi propuneau măsuri pentru rezolvarea 
acestora, informau instituţiile sau organizaţiile de provenienţă asupra sarcinilor ce le 
reveneau în urma deciziilor consiliului, urmărind în acelaşi timp executarea acestora. 
Reprezentanţii angajaţilor din sistemul medical aveau rolul unei curele de transmisie 
între consiliului şi instituţiile din care proveneau, vehiculând informaţiile cu privire la 
problemele apărute în practica medicală şi soluţiile găsite la nivelul conducerii ministe- 
rului pentru rezolvarea celor din urmă. Pentru activitatea desfăşurată, Consiliul de Conducere 
ca întreg, dar şi fiecare membru în parte răspundeau în faţa Consiliului de Miniştri!. 

Prin ordinul din 1982 creştea semnificativ rolul şi importanţa Biroului Executiv, 
desemnat să asigure conducerea colectivă a activităţii operative din minister şi punerea 
în practică a hotărârilor consiliului. În noua formulă, Biroul Executiv era alcătuit din : 
ministru, adjuncţii săi şi secretarul de stat, secretarul comitetului de partid din minister, 
preşedintele Uniunii Sindicatelor din Unităţile Sanitare, alte cadre de conducere din 
minister sau din afara lui, proveniența acestora nefiind precizată în lege?. 

Atribuţiile biroului urmau îndeaproape pe cele ale consiliului, diterenţa fiind făcută 
de o detaliere mult mai exactă a diferitelor acţiuni. Ca şi în cazul consiliului, diferiţii 
membrii din Biroul Executiv aveau sarcini specifice legate de poziţia de conducere 
ocupată în acest organism. Majoritatea sarcinilor erau o definire mai precisă a respon- 
sabilităţilor funcţiei pe care o deţineau în cadrul ministerului, dar şi în Consiliul de 
Conducere. 

Activitatea Consiliului de Conducere, precum şi cea a Biroului Executiv, se desfăşura 
conform unui plan tematic anual, dezbătut şi aprobat de către consiliul însuşi. Pe baza 
planului de lucru se întocmeau tematici trimestriale, membrii consiliului având datoria 
de a întocmi şi prezenta rapoarte privind punctele de discuţie stabilite în tematică. Pentru 
buna desfăşurare a şedinţelor de lucru, materialele informative ce urmau a fi prezentate, 
erau distribuite tuturor membrilor cu 5 zile înainte de întrunire”. Şedinţele de lucru în 
cazul Consiliului de Conducere erau trimestriale, iar pentru Biroul Executiv cel puţin 
bilunare, sub rezerva convocării ad-hoc de către preşedinte a unei întruniri, ori de câte ori 
situaţia o impunea. La şedinţele consiliului, dar şi la cele din birou, puteau participa diferiţi 
reprezentanţi ai unor instituţii sau organizaţii obşteşti direct interesate de problemele 
dezbătute”. 

Punerea în practică a tuturor deciziilor era urmărită de către Biroul Executiv, care 
urmărea evoluţia diferitelor proiecte pe bază de fişe, statistici, grafice puse la dispoziţie 
de structurile ministerului. 


AMS, fond Cabinet 1, dosar 2/1983, nenumerotat. 
Ibidem. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 4/1985-1986, nenumerotat. 
AMS, fond Cabinet 1, dosar 12/1985, nenumerotat. 


PyUW D= 


30 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Ministrul Sănătăţii şi adjuncţii săi 


Ministrul Sănătăţii răspundea împreună cu Consiliul de Conducere şi Biroul Executiv al 
acestuia de aplicarea politicii stabilite de statul comunist român în domeniul ocrotirii 
sănătăţii şi asigura conducerea curentă a întregii activităţi a ministerului. Dintre respon- 
sabilităţile specifice acestei funcţii subliniem : coordonarea directă a activităţii Direcţiei 
de Coordonare şi Control, reprezentarea ministerului în cadrul relaţiilor cu instituţii din 
afara ţării, dar şi cu misiuni diplomatice la nivelul de ambasador, cât şi redactarea 
materialelor implicate în aceste schimburi, semnarea avizelor la proiectele de legi, 
decrete, hotărâri ale Consiliului de Miniştri, precum şi a avizelor la alte acte normative 
şi materiale iniţiate de organe centrale şi locale ale administraţiei de stat, organe centrale 
ale organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti, transmise Ministerului Sănătăţii spre avizarel. 

Titularii celorlalte poziţii aflate în conducerea MS, şi anume primul adjunct al 
ministrului, adjunctul ministrului şi secretarul general, aveau atât atribuţii şi competenţe 
comune, cât şi specifice fiecărei funcţii în parte. Dintre responsabilităţile comune 
primelor patru poziţii în ierarhia MS, cele mai importante priveau aprobarea planurilor 
sanitară proprie, informarea Biroului Executiv asupra gradului de îndeplinire a indica- 
torilor în vederea îmbunătăţirii activităţii ministerului, organizarea şi conducerea cu 
sprijinul Comitetului Uniunii Sindicatelor din Unităţile Sanitare de acţiuni de control 
complex a activităţii de asistenţă medicală în judeţele pe care le coordonau. De asemenea, 
coordonau activitatea de cercetare ştiinţifică medicală, aprobau planurile de muncă, 
rezolvau problemele de personal, urmăreau îndeaproape activitatea financiară a Ministerului 
Sănătăţii, răspunzând printre altele de alocarea bugetară trimestrială şi în teritoriu, 
urmăreau proiectele de investiţii”. 

Responsabilităţile specifice funcţiei erau mai numeroase, importanţa şi gradul lor de 
dificultate fiind în directă legătură cu locul ocupat pe scara ierarhică 

Primul adjunct al ministrului avea următoarele atribuţii şi competenţe specifice : 
prelua atribuţiile ministrului în lipsa acestuia, coordona în mod direct activitatea Inspec- 
toratului Sanitar de Stat Central şi a Serviciului de Ocrotire a Mamei, Copilului şi 
Tineretului, ajuta ministrul în problemele Direcţiei de Coordonare şi Control, propunea 
ordinea de zi a şedinţelor Consiliului de Conducere, răspundea de relaţia ministerului cu 
presa scrisă şi din audiovizual, organiza, împreună cu alte organe specializate, acţiuni 
complexe de control, în mod deosebit în întreprinderile industriale şi unităţile alimentare, 
coordona studiul permanent al dinamicii mortalităţii infantile şi materne”, iniția şi 
coordona studii privind asistența medicală a mamei, copilului şi tineretului, ţinea 
legătura cu Comisia Naţională de Demografie”. 


1. AMS, fond Cabinetul adjunctului ministrului Sănătăţii (în continuare Cabinet 2), dosar 29/ 
1988, nenumerotat. 

2. Ibidem. 

3. AMS, fond Cabinet 1, dosar 9/1977, nenumerotat ; AMS, fond Cabinet 2, dosare 11/1987, 
7 11988, 29/1988, nenumerotate. 

4. Ibidem. 


INSTITUȚII 31 


Adjunctul ministrului 


Coordona în mod direct Direcţia Dezvoltării şi Planificării, Direcţia Finanţării şi 
Administrării, Editura Medicală, conducea lucrările Consiliului Tehnico-Economic şi 
propunea spre aprobare Consiliului de Conducere concluziile acestor dezbateri. Verifica 
respectarea indicatorilor de plan şi remunerarea în consecinţă a personalului, organiza 
recensăminte, anchete, statistici sanitare, studii, analize şi materiale documentare, răspundea 
de controlul financiar intern!. 


Secretarul general 


Coordona în mod direct Direcţia Asistenţei Medicale şi Direcţia Farmaceutică şi a 
Aparaturii Medicale, ajuta ministrul în problemele de învăţământ şi personal: aproba 
repartiţia cifrelor din planurile de şcolarizare, programele de învăţământ la disciplinele 
de specialitate, organizarea şi desfăşurarea sesiunilor de examene, precum şi tematicile 
acestora, repartizarea şi transferurile personalului medical. Îndruma şi coordona elaborarea 
programelor pe termen lung privind principalele probleme de asistenţă medicală a 
populaţiei, propunea baremurile de dotare a unităţilor de asistenţă medicală cu aparatură, 
instrumentar, medicamente şi materiale tehnico-medicale, coordona activitatea de far- 
maco-vigilenţă, având şi responsabilitatea autorizării producţiei de medicamente, importul 
de medicamente, instruirea personalului medical?. 


Planurile de măsuri 


Conducerea MS era responsabilă cu alcătuirea şi îndeplinirea obiectivelor din planul de 
măsuri anual. O analiză a măsurilor prevăzute atât în planul general privind asigurarea 
asistenţei medicale generale a populaţiei, cât şi în planurile punctuale privind îmbu- 
nătăţirea indicilor demografici şi a asistenţei medicale pentru mamă şi copil arată o totală 
lipsă de reacţie în faţa consecinţelor vizibile, cauzate de aplicarea Decretului nr. 770/1966, 
consecinţe cunoscute la nivelul ministerului. Activitatea se concentra in jurul binomului 
supraveghere/pedeapsă : supravegherea cuplurilor tinere, catagrafierea? şi supravegherea 
gravidelor, o mai bună colaborare cu organele de Miliție şi Procuratură pentru eliminarea 
focarelor avortogene, efectuarea controalelor ginecologice periodice de către populaţia 
feminină cu vârsta cuprinsă între 16 şi 45 de ani, acţiuni de control privind depistarea 
precoce a sarcinii. În cazul încălcării flagrante a prevederilor legale, colegiile de 
disciplină, precum şi organele Miliției şi Procuraturii erau cele responsabile cu aplicarea 
măsurilor corespunzătoare : suspendarea dreptului la liberă practică, urmărire penală şi 
închisoare“. Schema şi prevederile din planurile de măsuri ale MS în direcţia politicii 


1. Ordinul nr. 568 din 27 octombrie 1973 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea 
şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Ordine MS, dosar 8/1973, ff. 59-60. 

2. AMS, fond Cabinet 1, dosar 4/1985-1986; AMS, fond Cabinet 2, dosare 11/1987, 7/1988, 
29/1988, nenumerotate ; Ordine MS, dosar 8/1973, Ordinul nr. 568 din 27 octombrie 1973, 
ff. 60-64. 

3. Înregistrarea oficială. 

4. AMS, fond Cabinet 1, dosar 2/1983, dosar 4/1985-1986, dosar 5/1985, dosar 17/1985 ; fond 
Cabinetul Adjunctului ministrului Sănătăţii, dosare 11/1987, 7/1988, 29/1988, nenumerotate. 


32 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


demografice au fost extrem de constante pentru intervalul 1970-1989, cu o accentuare 
treptată a măsurilor de control la nivelul populaţiei feminine, planurile de activitate din 
1983! fiind identice cu cele din 19857, 1987”, 1988 sau 198%. 

De ce nu erau propuse şi soluţii de natură să reducă, în mod real, mortalitatea 
maternă prin avort, mortalitatea infantilă în cadrul instituţiilor de ocrotire sau amploarea 
abandonului? Răspunsul îl găsim în traseul parcurs de programul de măsuri de la 
întocmire şi până la punerea lui în aplicare. În primul rând, liniile directoare ale fiecărui 
program de activitate erau o emanaţie a conducerii de stat şi de partid, venind în special 
din direcţia preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Sarcinile MS nu se stabileau de către 
specialiştii în sănătate, ci de către liderii politici comunişti la nivelul Comitetului Politic 
Executiv al CC al PCRS. După redactarea planificării anuale la nivel de minister, 
documentele erau înaintate către conducerea guvernului spre aprobare. Cu această ocazie, 
se exercitau fără îndoială o nouă cenzură şi o canalizare a acţiunilor MS în direcţia 
impusă de Partid. Intruziunea politicului nu se oprea însă aici. Planurile, precum şi 
rapoartele de activitate săptămânale, atât ale ministrului Sănătăţii, cât şi ale întregii 
conduceri din minister, erau înaintate spre aprobare şi analiză acelui membru din 
conducerea guvernului însărcinat cu supravegherea şi coordonarea activităţii MS, în 
anii '80 fiind vorba despre un viceprim-ministru”. Traseul parcurs în planificarea 
acţiunilor MS făcea practic imposibilă orice acţiune care ar fi contravenit politicii de 
partid şi de stat. 


Direcţiile din minister responsabile 
cu implementarea politicii demografice 


Direcţia Asistenţei Medicale 


În structura sa organizatorică intrau serviciul spitale şi unităţi ambulatorii cu atribuţii specifice. 
Sarcinile Direcţiei Asistenţei Medicale acopereau cinci domenii specifice de acţiune : 
În domeniul asistenţei medicale a populaţiei, răspundea de reglementarea bunei 
desfăşurări a activităţii de asistenţă medicală, cu toate aspectele pe care aceasta le implica : 
analiză, legiferare, organizare, control, analiza dinamicii stării de sănătatea populaţiei, 
coordonarea activităţii de recoltare, conservare şi transfuzie de sânge, transportul medical 


1. Plan de activitate a conducerii Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Cabinet 1, dosar 2/1983, 
nenumerotat. 

2. Plan de activitate a conducerii Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Cabinet 1, dosare 4/1985-1986, 
5/1985, 17/1985, nenumerotate. 

3. Plan de activitate a conducerii Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Cabinet 2, dosar 11/1987, 
nenumerotat. 

4. Plan de activitate a conducerii Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Cabinet 2, dosare 7/1988, 
29/1988, nenumerotate. 

5. Plan de activitate a conducerii Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Cabinet 2, dosar 29/1988, 

nenumerotat. 

AMS, fond Cabinet 2, dosar 11/1986, nenumerotat. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 4/1985-1986, nenumerotat, Cabinet 2, dosare 11/1987, 7/1988, 

29/1988, nenumerotate. 


AN 


INSTITUȚII 33 


pe teritoriul României, organizarea staţiunilor balneoclimaterice, a laboratoarelor de 
radioterapie, selecţia bolnavilor pentru tratament medical în străinătatel. 

La rândul său, serviciul spitale şi unităţi ambulatorii avea atribuţii specifice : analiza 
gradul în care era asigurată asistenţa medicală în spitale, policlinici şi dispensare, 
propunea măsuri pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, sprijinea activitatea 
direcțiilor sanitare judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. 


Serviciul Ocrotirii Mamei, Copilului şi Tineretului 


Serviciul Ocrotirii Mamei, Copilului şi Tineretului avea ca principale atribuţii analiza 
sistematică a dinamicii mortalităţii infantile şi materne, a morbidităţii şi mortalităţii în 
rândul copiilor şi tineretului. În consecinţă, propunea măsurile tehnico-organizatorice 
necesare reducerii continue a acestora; analiza formele de organizare a asistenţei 
medicale şi de ocrotire a mamei, copilului şi tineretului în raport cu dinamica indicatorilor 
demografici, pentru adaptarea lor la nevoile reale de asistenţă medicală şi de ocrotire a 
acestor grupe de populaţie şi ridicarea continuă a calităţii şi eficienţei lor; elabora 
proiecte de programe pentru acţiuni imediate şi pe termen lung pentru prevenirea şi 
combaterea mortalităţii infantile, a morbidităţii la copii şi tineret, precum şi a morbidităţii 
obstetricale şi ginecologice. 

De asemenea, acest serviciu elabora proiecte de norme privind organizarea şi funcţio- 
narea unităţilor sanitare şi de ocrotire a mamei, copilului şi tineretului, îndruma acti- 
vitatea acestor instituţii cu ajutorul Institutului de Ocrotire a Mamei şi Copilului. 
Organiza, îndruma şi controla activitatea de ocrotire şi de asistenţă medicală din 
colectivităţile de copii preşcolari, şcolari şi din cele studenţeşti (leagăne, creşe, grădiniţe, 
şcoli, instituţii de învăţământ superior); organiza trimiterea copiilor cu handicap în 
centre de recuperare medicală. În competenţa de avizare a acestui departament intrau 
instrucţiunile, regulamentele şi alte acte cu caracter normativ care priveau activitatea de 
ocrotire şi asistenţă medicală a mamei, copilului şi tineretului, documentaţiile tehnice 
pentru noile construcţii de unităţi sanitare, propunerile de import de medicamente şi alte 
materiale sanitare”. 


Direcţia Coordonare, Control, Personal şi Învățământ 


Direcţia Coordonare, Control, Personal şi Învăţământ avea printre atribuţiile principale : 
documentarea cu privire la eficacitatea diferitelor metode de management în domeniul 
sanitar şi propunerea de norme pentru îmbunătăţirea acestora ; organizarea controlului 
asupra felului în care organele de conducere colectivă ale unităţilor sanitare din subordine, 
la nivel judeţean, respectau în activitatea lor hotărârile de partid, legile, decretele Consiliului 
de Miniştri, ordinele şi instrucţiunile ministerului ; coordonarea întocmirii proiectului 
„Programul anual al principalelor forme obiective şi măsuri tehnico-organizatorice 


1. AMS, fond Cabinet 1, dosare 3/1973, 6/1976, 9/1977; AMS, fond Cabinet 2, dosare 11/1987, 
7/1988, 29/1988, nenumerotate ; Ordinul nr. 568 din 27 octombrie 1973 pentru aprobarea 
Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Ordine 
MS, dosar 8/1973, f. 72. 

2. AMS, DAM-OMCT, dosare 4/1978, 15/1984, 18/1987, 19/1987, 9/1988, nenumerotate. 

3. AMS, fond Ordine MS, dosar 8/1973, ff. 127-130. 


34 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


privind ocrotirea sănătăţii populaţiei” şi a proiectului „Planul anual al principalelor 
obiective ale activităţii ministerului” ; controlarea metodelor de muncă folosite la nivelul 
direcțiilor sanitare judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. Pe baza studiilor proprii, era 
abilitată să facă propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii aparatului central al ministerului, 
coordona şi organiza acţiuni complexe de îndrumare şi control ale ministerului, organiza 
anchetele dispuse de ministru, asigura lucrările necesare pentru organizarea şi desfă- 
şurarea şedinţelor Consiliului Sanitar Superior, urmărea îndeplinirea de către minister a 
sarcinilor trasate de conducerea de partid. 


Comisiile de specialişti ale Ministerului Sănătăţii 


Încă din 1973, la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a luat decizia înfiinţării unor comisii de 
specialişti care să ajute activitatea diferitelor departamente existente în minister. În 
prima formă a proiectului nu au fost prevăzute decât şapte comisii de specialitate, 
niciuna neavând ca punct principal de interes activitatea de politică demografică?. 
Aspectele privind asistenţa medicală a mamei şi copilului au fost lăsate în seama unei 
comisii mixte a MS împreună cu Academia de Ştiinţe Medicale, iar aspectele demografice 
au intrat în sarcina Comisiei de Demografie din cadrul Academiei de Ştiinţe Medicale”. 
În 1980, prin ordin de ministru, sarcinile şi numărul comisiilor de specialişti din minister 
sunt revizuite, ajungându-se la 21 de comisii. S-a renunţat la ideea comisiilor mixte 
patronate împreună cu Academia de Ştiinţe Medicale. În urma acestor modificări, o 
comisie pentru ocrotirea mamei copilului şi tineretului a fost organizată strict sub 
auspiciile MS. 'Iot în sfera politicii pronataliste a guvernului român a mai fost creată şi 
o comisie pentru afecţiuni neuropsihomotorii la copii. În componenţa comisiilor intrau 
directorii diferitelor institute de cercetare precum Institutul de Ocrotire a Mamei şi 
Copilului din Bucureşti, cadre universitare ale principalelor universităţi de profil la nivel 
naţional precum Institutul de Medicină şi Farmacie din laşi, Bucureşti, Cluj, Facultatea 
de Medicină din Craiova, precum şi directorii unor instituţii sanitare de prestigiu precum 
maternitatea Polizu din Bucureşti, spitalul de copii din Oradea, directori ai unor direcţii 
sanitare judeţene. 

Concret, sarcina comisiilor de specialişti consta în analiza, găsirea şi punerea în 
practică a soluţiilor pentru rezolvarea anumitor probleme formulate de către Consiliul de 
Conducere, Biroul Executiv sau de către ministrul Sănătăţii, urmărind realizarea programelor 
stabilite pentru sectorul de activitate în care activau. Împreună cu departamentul de 
profil din minister, propunea şi întocmea planul anual de studii şi analize din sfera de 
activitate. Pentru problemele identificate şi enunțate de către Biroul Executiv al ministerului, 
comisiile de specialişti trebuiau să elaboreze planul şi metodica de lucru specifică. 
Fiecare membru răspundea pentru activitatea întregii comisii, dar şi individual, pentru 


Ibidem, tt. 109-110. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 18/1972, nenumerotat. 

Ibidem. 

Ordinul nr. 233 din 16 iunie 1980 privind constituirea şi componenţa comisiilor de specialişti 
ale Ministerului Sănătăţii, precum şi aprobarea normelor de funcţionare ale acestor comisii. 
AMS, fond Ordine MS, dosar 3/1980, ff. 3-4. 


aur 


INSTITUȚII 35 


activitatea proprie. Individual, membrii comisiilor aveau ca obligaţii: să răspundă la 
convocarea preşedintelui, participând la elaborarea lucrării aflată în derulare, efectuarea 
de deplasări pe teren în scopul documentării problemelor prevăzute în planul de activitate, 
să participe, la solicitarea conducerii ministerului, la acţiuni complexe de îndrumare şi 
control, să ia parte la şedinţele Consiliului Sanitar Superior şi cele ale Consiliului de 
Conducere al Ministerului Sănătăţii, dacă erau dezbătute probleme din domeniul respectiv 
de activitate. În afara activităţilor curente, comisiile se întruneau semestrial pentru analiza 
activităţii desfăşurate. Relaţia între conducerea ministerului, celelalte departamente din 
componenţa acestuia şi comisiile de specialişti era asigurată printr-un secretariat tehnic 
constituit la nivelul fiecărei comisii. Împreună cu departamentele de profil din minister 
stabileau, în luna octombrie a fiecărui an, propuneri cu privire la „programul princi- 


palelor obiective şi măsuri tehnico-organizatorice privind ocrotirea sănătăţii populaţiei” |. 


Reţeaua sanitară în teritoriu 


Direcţiile sanitare judeţene 


Ulterior adoptării ordinului de funţionare a MS din 1969, precum şi reorganizării 
teritoriale a României din 1968, coordonarea activităţii medicale din teritoriu a fost 
încredinţată direcțiilor sanitare judeţene, organe locale de specialitate ale administraţiei 
de stat, organizate pe lângă comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi cel 
al municipiului Bucureşti. Nou-creata instituţie avea o dublă subordonare. Din punct de 
vedere administrativ şi financiar, ea era subordonată consiliilor populare şi comitetelor 
executive ale acestora, urmând ca activitatea medicală să fie coordonată de către Ministerul 
Sănătăţii”. Principala misiune a direcțiilor sanitare judeţene era asigurarea conducerii 
tehnice şi operative pentru toate sectoarele de ocrotire a sănătăţii de pe teritoriul judeţului 
respectiv sau al municipiului Bucureşti, răspunzând de buna desfăşurare a acesteia atât 
la nivelul oraşului reşedinţă de judeţ, cât şi în restul teritoriului, acordând asistenţă 
comitetelor executive ale consiliilor populare ierarhic inferioare celui judeţean. Toate 
unităţile sanitare din reţeaua consiliilor populare din teritoriul judeţului sau al muncipiului 
Bucureşti erau direct subordonate direcţiei sanitare respective, care le organiza, conducea, 
îndruma, coordona şi controla întreaga activitate. Controlul activităţii medico-sanitare se 
exercita şi asupra celorlalte unităţi cu profil medical aflate în raza de competenţă a 
direcţiei, chiar dacă respectivele erau subordonate la nivel central unui alt minister în 
afară de cel al Sănătăţii. Atribuţiile direcțiilor sanitare, aşa cum erau ele precizate în 
activitatea sanitară antiepidemică până la asigurarea educaţiei sanitare şi rezolvarea 
problemelor economico-financiares. 

Anumite direcţii de acţiune au favorizat în mod special implementarea măsurilor de 
politică demografică în cadrul unităţilor medicale avute în subordine (figura 1 din Anexe). 


Ibidem. 

.. Regulament de funcționare al direcțiilor sanitare, AMS, tond Cabinet 1, dosar 47/1969, 
nenumerotat. 

3. Ibidem. 


=» 


36 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Direcţiile sanitare judeţene (DSJ) îndrumau, controlau şi răspundeau de asistenţa medicală 
de specialitate a mamei, copilului şi tineretului. Funcţionând ca o curea de transmisie 
între Ministerul Sănătăţii şi totalitatea unităţilor medicale din subordine, DSJ atribuia 
sarcini metodologice unităţilor sanitare din subordine, întocmea pe baza metodologiei de 
plan, a indicaţiilor comitetului executiv al Consiliului Popular Judeţean sau al municipiului 
Bucureşti proiectele de plan pe termen scurt şi lung. Veghea respectarea normelor 
privind prescrierea şi eliberarea medicamentelor, îndruma şi controla activitatea de 
statistică sanitară, efectua pe baza datelor statistice analiza complexă a stării de sănătate, 
dispunea sau îşi dădea acordul la angajarea, trasferarea, desfacerea contractului de 
muncă al personalului medico-sanitar superior, supraveghea şi controla exercitarea profe- 
siunilor medico-sanitare în vederea respectării normelor „deontologice” de către întregul 
personal medico-sanitar care-şi desfăşura activitatea pe teritoriul judeţului sau al municipiului 
Bucureşti, indiferent de subordonarea administrativă a respectivelor unităţi sanitare!. 
Direcţiile sanitare judeţene erau conduse de un director numit de către Consiliul 
Popular, cu acordul Ministerului Sănătăţii, ajutat de medici inspectori care alcătuiau 
corpul de îndrumare şi control. Pentru fiecare dintre direcţiile majore de intervenţie la 
nivelul activităţii sanitare, existau inspectori (un post la fiecare 150.000 de locuitori). În 
sarcina acestora intra supravegherea modului în care unităţile medicale din teritoriul 
arondat respectau normativele stabilite la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al Comitetului 
Executiv al Consiliului Popular. Activitatea medicilor inspectori era susţinută şi de 
comisii de specialitate. Tot în cadrul Direcţiei sanitare judeţene mai funcționau : centrul 
sanitaro-antiepidemic, laboratoare, staţia de aparatură medicală, servicii şi birouri care 
deserveau atât unităţile din structura sa organizatorică, cât şi unităţile din subordine. 
Direcţiile sanitare urmăreau în permanenţă menţinerea la nivelul unităţilor sanitare 
arondate a indicilor privind natalitatea, mortalitatea infantilă, avorturile incomplete şi 
mortalitatea maternă prin avort septic la valorile impuse pentru asigurarea unei creşteri 
susţinute a populaţiei României la valorile dorite de Nicolae Ceauşescu : 25 de milioane 
de locuitori în 1990 şi 30 de milioane de locuitori în anul 20005. Acţiunile efective 
întreprinse pentru punerea în practică a politicii demografice aveau ca principală com- 
ponentă controlul exercitat în special asupra populaţiei feminine din teritoriul arondat. 
Inspectorii din cadrul Direcţiei judeţene aveau ca principală misiune verificare pe teren 
a modului în care era respectată legislaţia privind efectuarea întreruperilor de sarcină, 
depistarea cât mai precoce, luarea în evidenţă şi dispensarizarea gravidei pentru a 
impiedica un eventual avort delictual, asigurarea asistenţei medicale la naştere, luarea în 
evidenţă şi supravegherea activă a nou-născutului (aplicarea unei scheme corecte de 
alimentaţie, profilaxia rahitismului, depistarea precoce a îmbolnăvirilor şi aplicarea 


Vezi infra, capitolul Inspecții în teritoriu. 

Excepţie de la această regulă făceau judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna, Tulcea şi Sălaj, unde 
erau prevăzute două posturi la 150.000 de locuitori. Decret privind normele unitare de 
structură pentru unităţile sanitare, AMS, fond Cabinet 1, dosar 45/1979. 

3. Planul conţinând principalele obiective pentru anul 1971 stabilea reducerea coeficientului 
mortalităţii materne cu cel puţin 10% faţă de media anului anterior şi nu se accepta depăşirea 
indicelui anual de 90% de mii de nou-născuţi vii. Mortalitatea infantilă trebuia de asemenea 
redusă trimestrial cu cel puţin 10% faţă de media înregistrată în trimestrul anterior şi nu se 
admitea depăşirea indicelului anual de 50%. AMS, fond Cabinet 1, dosar 69/1971, nenumerotat. 


== 


INSTITUȚII 37 


tratamentului adecvat) în vederea reducerii mortalităţii infantile. Incontestabil, multe 
dintre observaţiile şi recomandările inspectorilor de specialitate vizau o îmbunătăţire a 
modului de acordare a asistenţei medicale. 

O atenţie specială era acordată fenomenului avortogen. În aceas sens, la nivelul 
direcțiilor sanitare se constituia o comisie a cărei unică sarcină era organizarea şi 
desfăşurarea de inspecţii-fulger în diferitele unităţi medicale arondate. În decursul unui 
an calendaristic puteau fi întreprinse între 30-40 de astfel de controale. Pentru a depista 
eventualele încălcări ale legislaţiei privind întreruperile de sarcină, comisia de control îşi 
desfăşura vizitele cu precădere în timpul serii şi al nopţii, atunci când efectuarea oricărei 
întreruperi de sarcină era interzisă, cazurile care puneau în pericol viaţa pacientei fiind 
acceptate cu respectarea unor condiţii foarte stricte. Nu toate direcţiile judeţene respectau 
ad litteram directivele Ministerului Sănătăţii. În judeţe precum Cluj, Iaşi, Vaslui ori 
Hunedoara, responsabilii din MS semnalau actitivitatea foarte redusă a comisiilor de 
control, care nu efectuau mai mult de 3-10 controale anual!. Era ţinută o evidenţă strictă 
a cazurilor depistate şi trimise în faţa justiţiei pentru efectuarea de manevre abortive 
ilegale. Aceeaşi stricteţe am putut-o constata în repertorierea cadrelor medicale care se 
făceau vinovate de acest delict şi numărul lor raportat la numărul total de cazuri. Corpul 
medical avea rol de exempla în faţa comunităţii, motiv pentru care orice abatere era cu 
atât mai reprobabilă în ochii autorităţilor comuniste. Pentru a preîntâmpina astfel de 
cazuri, direcţiile sanitare judeţene aveau ca sarcină întocmirea unor liste cu cadre 
medicale suspectate de a fi efectuat întreruperi ilegale de sarcină, liste ce trebuiau apoi 
trimise către organele Miliției şi Procuraturii în vederea efectuării de verificări. Odată 
confirmată suspiciunea, nu doar cei direcţi implicaţi aveau de suferit. Direcţiile sanitare 
judeţene aveau ca sarcină sancţionarea administrativă a directorilor de unităţi sanitare 
care răspundeau de activitatea cadrelor medicale găsite vinovate. Nu existau prevederi 
clare în privinţa naturii sancţiunii ce trebuia acordate astfel încât, spre nemulţumirea 
conducerii MS, directorii fie nu erau sancţionaţi, fie primeau un avertisment verbal. 
Existau însă şi judeţe precum Mureş ori Argeş care făceau dovada unui zel mai deosebit, 
aici fiind înregistrate cele mai multe cazuri de destituiri având ca unic motiv implicarea 
personalului medical din subordine în practicarea avorturilor clandestine?. 

În lipsa unor dovezi clare, de natură să incrimineze personalul medical, direcţiile 
sanitare judeţene aveau dreptul de a sesiza Miliția şi Procuratura cu privire la averea 
anumitor cadre medicale“. La nivel naţional, direcţiile sanitare care dădeau curs acestei 
din urmă prerogative au reprezentat însă mai degrabă excepţia decât regula. 


Tipurile de unităţi medicale 


Activitatea medicală propriu-zisă era asigurată prin reţeaua de unităţi sanitare organizate 
după cum urmează: centrul de igienă şi medicină preventivă, spitalul, policlinica, 


Ibidem. 

Informare asupra evoluţiei natalității, întreruperilor de sarcină şi mortalităţii materne prin 
avort septic în anul 1973, AMS, tond Cabinet 1, dosar 4/1974, nenumerotat. 

3. Program de măsuri privind îmbunătăţirea organizării şi creşterea calității asistenţei medicale 
a personalului muncitor, AMS, fond Cabinet 1, dosar 2/1983, nenumerotat. 


=» 


38 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


dispensarul medical, sanatoriul, preventoriul, leagănul de copii, creşa, serviciul de 
recoltare şi conservare a sângelui, serviciul de salvare, serviciul de aviaţie sanitară, 
serviciul medico-legal, serviciul de statistică sanitară, unităţi din sectorul farmaceutic. 
În continuare vom prezenta doar acele tipuri de unităţi medicale care jucau un rol activ 
în realizarea proiectelor de politică demografică (figura 2 din Anexe). 


Spitalul 


Era instituţia sanitară care avea rolul de a asigura îngrijiri medicale complete preventive 
şi curative bolnavilor ambulatorii şi celor internaţi prin secţiile şi serviciile sale. Spitalul 
avea în structura sa una sau mai multe secţii, cu o capacitate între 30 şi 150 de paturi, 
în funcţie de clasificarea spitalului. Complexitatea îngrijirilor ce puteau fi asigurate de 
un anumit spital era dată de scara de clasificare. 

Prima treaptă era reprezentată de spitalul general, care avea în structura sa mai multe 
secţii cu paturi, în diferite specialităţi. Spitalul general prezenta la rândul său mai multe 
categorii: categoria I - spital judeţean sau în municipiul Bucureşti ; categoria a Il-a — 
spital judeţean sau municipal; categoria a III-a - spital orăşenesc ; categoria a IV-a — 
spital comunal diferențiat pe secţii. 


e Spitalele din categoria I aveau secţii în toate specializările medicale şi puteau constitui 
baze pentru învăţământul medical universitar şi preuniversitar. 

e Spitalele din categoria a II-a erau amplasate în oraşele reşedinţă de judeţ, capacitatea 
minimă era de 700 de paturi şi aveau în mod obligatoriu următoarele secţii cu paturi : 
interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, nou-născuţi, pediatrie, ORL, oftalmologie, 
neurologie, psihiatrie, contagioase, TBC, dermato-venerice. Aceste spitale puteau 
pregăti tinerii medici în timpul secundariatului. 

e Spitalele din categoria a III-a erau amplasate în oraşe, aveau o capacitate minimă de 
250 de paturi şi o structură cu patru secţii în specialităţile: interne, chirurgie, 
obstetrică-ginecologie şi pediatrie. În mod excepţional puteau fi organizate şi unele 
secţii prezente în structura spitalelor din categoria a II-a. 

e Spitalele din categoria a IV-a erau amplasate la nivelul comunelor, aveau o capacitate 
minimă de 120 de paturi distribuite în două până la patru secţii în specialităţile : 
interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie şi pediatrie!. 


A doua treaptă de organizare era ocupată de spitalul clinic, cu o capacitate minimă de 
120 de paturi, amplasat în centre universitare medicale, având rol atât în asigurarea 
asistenţei medicale de specialitate, cât şi pentru acoperirea necesităţilor procesului de 
învăţământ şi cercetare ştiinţifică. Structura secţiilor cu paturi şi a cabinetelor medicale 
de specialitate varia în funcţie de sarcinile specifice ale spitalului. 

Pe treapta a treia se clasa spitalul de specialitate, care era organizat pentru asistenţa 
medicală a unor grupe de populaţie sau tratamentul anumitor boli (tuberculoză, boli 
infecțioase, neuropsihiatrie etc.). 


1. Decret privind normele unitare de structură pentru unităţile sanitare, AMS, tond Cabinet 1, 
dosar 45/1979, nenumerotat. 


INSTITUȚII 39 


Spitale cu o capacitate de minimum 120 de paturi mai puteau fi organizate pe lângă 
anumite unităţi industriale şi centre de învăţământ, în special superior!. Spitalele 
funcționau în subordinea Direcţiei Sanitare, cu excepţia spitalelor clinice care erau 
controlate direct de către Ministerul Sănătăţii. 


Policlinica 


Policlinica era organizată pentru a deservi o populaţie de 30.000 de locuitori atât în mediul 
urban, cât şi în cel rural. Policlinica putea avea servicii de consultaţii în specialităţile : 
interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, ORL, oftalmologie, neurologie, 
psihiatrie, TBC, dermato-venerice şi stomatologie, cel puţin servicii de laborator şi radiologie, 
precum şi servicii de consultaţie de medicină generală. Policlinicile pentru pediatrie şi 
stomatologie pot fi organizate în municipii cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori. 


Dispensarul medical 


Diferitele tipuri de dispensare medicale erau clasate în trei categorii diferite : 

Dispensarul medical de medicină generală acorda asistenţă medicală populaţiei din 
circumscripțiile sanitare ale oraşelor şi satelor, având cabinete de consultaţie pentru 
adulţi, copii, precum şi cabinet stomatologic. În satele cu populaţie numeroasă sau aflate 
la mare distanţă de dispensar, erau organizate cabinete de consultaţie, încadrate cu medici, 
sau puncte de sănătate, încadrate cu personal mediu sau auxiliar. În mediul rural, în cadrul 
dispensarului mai puteau funcţiona : un staționar pentru adulţi sau pentru copii, cu o capa- 
citate de 5-20 de paturi, punct famaceutic, bucătăria de lapte, casă de naştere cu o capacitate 
de 5-20 de paturi. Pentru acordarea asistenţei de specialitate, dispensarele medicale 
comunale conlucrau cu un anumit spital, desemnat ca atare de către Direcţia Sanitară?. 

În marile unităţi industriale, instituţii de învăţământ sau de asistenţă socială, în care 
asistenţa medicală nu putea fi asigurată de dispensarul de circumscripție, erau organizate 
dispensare de medicină generală de întreprindere, şcolare (studenţeşti) şi pentru unităţi de 
asistenţă socială. În întreprinderi, dispensarul medical se organiza dacă numărul munci- 
torilor depăşea cifra de 2.100. Dacă această condiţie nu era întrunită, unitatea economică era 
arondată unui cabinet medical ori spital din raza teritorială în care se afla. În cazul instituţiilor 
de învăţământ, un cabinet medical trebuia să deservească cel puţin 3.500 de elevi. În caz 
contrar, unitatea de învăţământ era arondată unui alt dispensar stabilit de către Direcţia Sanitară. 

Dispensarul medical de specialitate acorda asistenţă de specialitate unui anumit grup 
de populaţie sau pentru o singură specialitate (TBC, dermato-venerice, psihiatrie, balnear, 
oncologie, medicină sportivă). 

Dispensarele policlinice au fost organizate până în 1979 pe lângă spitale, în oraşe, 
precum şi în comunele cu un număr mare de locuitori. După această dată, dispensarul 
policlinic a funcţionat independent şi pentru asigurarea asistenţei medicale a cel puţin 
24.000 de locuitori”. În structura acestuia intrau cabinete de medicină generală, cabinete 


= 


Ibidem. 

2. Ibidem. 

3. Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul 
Oficial al RSR, nr. 54, din 10 iulie 1978. 


40 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


de stomatologie, precum şi cabinete de specialitate, servicii de laborator şi radiologie. 
Dispensarele policlinice mai puteau funcţiona în centrele balneare, pe lângă marele 
platforme industriale, precum şi în anumite centre şcolare şi universitare. Aceste instituţii 
erau conduse de un medic-şef ajutat de sora medicală-şefă. Fiecare dispensar policlinic 
era subordonat unui spital desemnat în acest sens de către Direcţia Sanitară. 


Leagănul de copii 


Leagănul de copii era instituţia de ocrotire care asigura creşterea, educarea şi îngrijirea 
medicală a copiilor cu vârste între 0 şi 3 ani, încadraţi în sistemul de ocrotire. Conform 
normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii, capacitatea minimă a unui leagăn de copii era 
de 100 de paturi. Organizarea leagănului urma diferitele grupe de vârstă şi starea de 
sănătate a copiilor!. 


Creşa 


Creşa era instituţia de ocrotire care asigura supravegherea, inclusiv cea medicală, şi 
educarea până la vârsta de 3 ani pentru copiii cu mame salariate. În funcţie de comunităţile 
în care erau înfiinţate, creşele puteau fi permanente sau sezoniere. 

Implicarea şi responsabilitatea diferitelor unităţi sanitare în aplicarea reglementărilor 
privind politica demografică a statului comunist român depindea de specificul fiecăreia. 
La nivelul teritoriului, cele mai multe prerogative reveneau spitalelor din categoriile ] şi 
a II-a, urmate de spitalele orăşeneşti şi comunale, precum şi de cabinetele de circumscripție 
sanitară. 


Corpul medical 


Atribuţii 


În spitalele din centrele universitare care erau implicate şi în asigurarea învăţământului 
medical universitar, medicii din specialităţile obstetrică-ginecologie, pediatrie, neonatologie 
erau primii solicitaţi pentru a fi membri în diferite comisii de specialitate, atât la nivelul 
Ministerului Sănătăţii”, în Consiliul Sanitar Superior”, cât şi la nivel local, în cadrul 
direcțiilor sanitare judeţene“. Fiecare centru universitar care deţinea şi o Facultate de 
Medicină şi Farmacie era responsabil cu supravegherea, îndrumarea profesională şi 
controlul modului în care se realiza asistenţa medicală a mamei şi copilului în judeţele 


1. Nomenclatorul tipurilor de instituţii şi unităţi sanitare, AMS, fond Cabinet 1, dosar 125/1970, 
nenumerotat. 

2. Ordinul nr. 233 din 16 iunie 1980 privind constituirea şi componenţa comisiilor de specialişti 
ale Ministerului Sănătăţii, precum şi aprobarea normelor de funcţionare ale acestor comisii. 
AMS, fond Ordine MS, dosar 3/1980, ff. 3-4. 

3. Componenţa Consiliului Sanitar Superior, AMS, fond Direcţia Coordonare, Control, Personal 
şi Învăţământ (în continuare DCCPI), dosar 11/1976. 

4. Decret privind normele unitare de structură pentru unităţile sanitare, AMS, tond Cabinet 1, 
dosar 45/1979. 


INSTITUȚII 41 


ce-i erau arondate. Medicii care erau în acelaşi timp şi cadre didactice universitare erau 
solicitaţi periodic pentru a face parte şi din corpul de control al ministerului în judeţele 
a căror activitate o coordonaul. 

Erau vizate în principal aspectele legate de creşterea natalității, reducerea mortalităţii 
infantile şi a celei materne. Principalele acţiuni menite a asigura un spor demografic cât 
mai apropiat de normele prevăzute la nivelul MS erau limitarea numărului avorturilor şi 
educarea populaţiei în ideea unei familii numeroase. Cum măsurile educative sau, mai 
bine spus, propagandistice prin intermediul presei scrise, radioului, televiziunii şi filmografiei 
nu s-au arătat a fi unele de succes, medicilor le-a fost trasată responsabilitatea ca prin 
activitatea lor să ducă la reducerea numărului de avorturi. 

În cazul avorturilor permise prin decretul 770/1966, medicii interveneau direct în 
cadrul comisiilor judeţene de aprobare a întreruperilor de sarcină pe criterii medicale. 
Deşi exista un nomenclator al cazurilor medicale pentru care se putea solicita întreruperea 
legală a sarcinii, decizia finală se afla în mâinile medicului care, fie îşi dădea acordul 
pentru intervenţie, chiar dacă legalitatea actului era îndoielnică, fie limita conştient 
numărul avorturilor pe cauze medicale, respectând astfel directivele MS. Chiar dacă nu 
am găsit proba documentară privind existenţa unui numerus clausus în privinţa avorturilor 
pentru cauze medicale, statistica întreruperilor de sarcină pentru anii 1967-1989 arată că 
cifrele pentru această categorie au rămas practic neschimbate, în timp ce toate celelalte 
categorii au înregistrat variaţii importante?. Dacă un avort avusese totuşi loc, el fiind în 
aparenţă spontan, medicul avea obligaţia de a stabili cu exactitate dacă era vorba despre 
avort spontan real sau despre o întrerupere de sarcină rezultată în urma practicării unor 
metode abortive clandestine. În cazul confirmării celei din urmă variante, tot medicul 
avea obligaţia de a-şi denunța pacienta în faţa organelor Miliției şi Procuraturii. Nu doar 
pacientele erau supuse analizei şi verificărilor. Ceilalţi colegi de breaslă erau de asemenea 
vizaţi. Delaţiunea era principalul mijloc prin care, la nivelul unui colectiv şi apoi la nivel 
de direcţie sanitară, se întocmeau liste cu cadre medicale suspectate de a fi implicate în 
cazuri de întrerupere ilegală a sarcinii”. Directorul de spital avea printre atribuţiuni 
supravegherea personalului din subordine pentru ca astfel de „incidente” să nu se 
producă şi implicit anunţarea autorităţilor. 

Medicii din policlinici şi dispensare medicale aveau ca principală sarcină supravegherea 
populaţiei feminine. Prin intermediul controalelor medicale periodice, cadrele medicale 
din circumscripțiile sanitare trebuiau să depisteze o posibilă sarcină şi să ia gravida în 
evidenţă, înainte ca aceasta să aibă posibilitatea efectuării unui avort clandestin. Odată 
luată în evidenţă sarcina, medicul avea obligaţia să-şi urmărescă periodic pacienta pentru 
a se asigura de bunul mers al sarcinii, dar şi pentru a descuraja potenţialele tentativele 
de avort, caz în care autorităţile ar fi fost anunţate“. 

Cele mai frecvente controale ginecologice erau înregistrate la marile întreprinderi, în 
care femeile reprezentau un procent important din totalul angajaţilor. Cabinetele medicale 


1. AMS, DAM-OMCT, dosare 4/1978, 13/1984, 15/1984, 13/1987, 18/1987, 19/1987, 9/1988, 
nenumerotate. 

2. Vezi infra, „Evoluţia numărului de avorturi, 1966-1986”. 

3. Dare de seamă a oamenilor muncii din domeniul sanitar, AMS, tond Cabinet 1, dosar 2/1983, 
nenumerotat. 

4. Informare privind evoluţia principalilor indicatori demograţici, AMS, tond Cabinet 1, dosar 
12/1985, nenumerotat. 


42 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


din întreprinderile unde lucrau mai mult de 2.500 de femei aveau în mod obligatoriu 
normat un post de medic ginecolog. În celelalte cazuri, pentru efectuarea controalelor 
era deplasat un medic de la dispensarul de circumscripție sau din policlinică!. De aceeaşi 
„rijă” beneficiau şi femeile care aveau în antecedentele medicale unul sau mai multe 
avorturi incomplete. În acest caz, medicul de circumscripție avea obligaţia de a-şi 
consulta pacienta la fiecare trei luni?. 

Aceeaşi vigilenţă era cerută şi în cazul nou-născuţilor care locuiau în raza de acţiune 
a circumscripţiei. Ei trebuiau luaţi în evidenţă încă din prima zi în care părăseau 
maternitatea şi trebuiau supravegheați periodic, vizitele la domiciliu ale medicului sau 
măcar ale personalului mediu fiind obligatorii. Se urmărea astfel reducerea cazurilor de 
deces la domiciliu, precum şi cele de rahitism sau distrofie. Toate cazurile de deces la 
copiii sub un an erau discutate, atât la nivelul Direcţiei Judeţene, de către inspectorii şi 
comisia de specialitate, cât şi la nivelul ministerului, în cadrul analizelor tematice”. 

Serviciul de statistică sanitară de la nivelul spitalelor avea sarcina de a verifica în 
primul rând rigurozitatea cu care erau întocmite diferitele fişe şi registre medicale : 
registrul de naşteri, registrul întreruperilor de sarcină, decese materne, decese minori 
etc. Ulterior, toate datele erau centralizate la nivelul unităţii sanitare, care le trimitea 
către Centrul de Statistică Sanitară din cadrul DSJ. Aici erau întocmite studii mai 
elaborate care urmăreau evoluţia unui anumit indice demografic pe o perioadă mai 
îndelungată, pe baza acestor informaţii fiind realizate prognoze privind evoluţia anumitor 
aspecte. La nivelul Ministerului Sănătăţii toate aceste date erau prelucrate de Serviciul 
de Statisică Sanitară. Urmărirea evoluţiei indicilor demografici constituia principalul 
indicator pentru gradul de reuşită al politicii demografice şi constituia unul dintre 
punctele aproape obligatorii de pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului de Conducere al 
Ministerului Sănătăţii“ (figura 3 din Anexe). 


Masculin/Feminin 


SS A 


a politicii demografice iniţiate de regimul Ceauşescu pot fi parţial explicate printr-o 
analiză a corpului medical care activa în ansamblul sistemului de sănătate şi mai ales la 
conducerea acestuia. În faţa surselor cu un conţinut de multe ori antagonic — enumerarea 
efectelor grave ale avortului ilicit urmată imediat de promisiuni solemne de întărire a 
disciplinei în rândul cadrelor medicale pentru limitarea acestora - apare întrebarea „de 
ce (şi) cei care erau investiţi prin încrederea publică (dar şi prin lege) să acţioneze pentru 
protejarea sănătăţii, au preferat să păstreze o poziţie de totală subordonare faţă de 
politic ?”. Dacă pentru alte sfere de activitate, incongruenţele, experimentele cu efecte 
negative asupra populaţiei au fost puse pe seama implementării unui model stalinist, 
identic sau foarte asemănător cu situaţiile prezente în celelalte ţări din blocul comunist, 


1. Ordin privind aprobarea principalelor obiective ale activității Ministerului Sănătăţii pe anul 
1974, AMS, fond Cabinet 1, dosar 3/1973, nenumerotat. 

2. AMS, fond Cabinet 2, dosare 11/1987, 29/1988, nenumerotate. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 11/1986, nenumerotat 

4. AMS, fond Cabinet 1, dosar 12/1985, nenumerotat. 


(95) 


INSTITUȚII 43 


sau pe slaba sau inexistenta pregătire de specialitate a persoanelor care activau în 
respectivele domenii!, politica demografică şi mai ales corpul medical în ansamblul său 
fac cu siguranţă excepţie de la această paradigmă. 

Un posibil răspuns la această întrebare îl constituie implicarea foarte redusă a femeilor 
în procesul decizional la nivelul Ministerului Sănătăţii. Pentru toate spaţiile şi intervalele 
temporale în care întreruperea de sarcină şi contracepţia au fost scoase în afara legii, 
există o constantă definitorie : bărbaţii au controlat sfera decizională, femeile fiind 
absente în luarea unei astfel de decizii. În mod similar, orice liberalizare a avortului a 
venit în urma presiunilor exercitate de femei asupra şi în sfera politică?. 

România nu a constituit o excepţie de la modelul care a privilegiat intrarea femeilor 
în acele domenii care presupun atenţie şi grijă faţă de ceilalţi: asistenţă medicală, 
asistenţă socială, învăţământ. Dacă unele sectoare precum administraţia sau justiţia s-au 
feminizat după cel de-al Doilea Război Mondial, asistenţa medicală a reprezentat 
întotdeauna un teren specific feminin. În intervalul 1966-1989 a reprezentat domeniul de 
activitate cu cea mai mare pondere a femeilor, în medie 75%, dublu comparativ cu 
nivelul naţional al femeilor active, care a variat între 30 şi 40%. Aceste proporţii nu sunt 
însă deloc reprezentative dacă se ia în considerare importanţa funcţiilor deţinute de femei 
atât în plan orizontal, medici/personal medical secundar şi auxiliar, cât şi în plan 
vertical, în diferite funcţii de conducere şi mai ales în acele poziţii care conferă 
prerogative decizionale importante. 

La începutul anilor '50, procentele, ţinând cont de sex, pentru grupa cadrelor 
medicale cu studii superioare, erau de 63 % masculin şi doar 37% feminin. Doar o treime 
din medici erau femei, diferenţă lesne de înţeles dacă luăm în calcul întârzierea cu care 
femeile au fost admise în ciclul superior de învăţământ, dar şi tradiţia prin care tinerele 
fete erau dirijate cu predilecție către filiere umaniste, ştiinţele exacte fiind considerate 
prea puţin potrivite „specificului feminin”?. Prejudecăţile de acest tip au ajuns în timp să 
fie perfect asimilate în mentalul populaţiei feminine. În cadrul aceleiaşi profesii se 
constată o segregare a diferitelor specializări în masculine şi feminine. Studentele optau 
pentru specializări cu notorietate mai redusă, precum medicina generală, dermatologie 
sau pediatrie, în timp ce chirurgia, specializare care ar fi uşurat o eventuală ascensiune 
profesională, a rămas pentru multă vreme un sector specific masculin. Numărul femeilor 
medic a crescut în tot intervalul 1960-1989, însă nu s-a ajuns la o paritate a celor două 
sexe în cadrul profesiunii. 


1. Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România : Raport final, editori 
Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Editura Humanitas, Bucureşti 2007 ; 
Lavinia, Betea, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Convorbiri, Evenimentul 
Românesc, Bucureşti, 1997; Lavinia Betea, Corneliu Mănescu, Convorbiri neterminate : 
Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea, Polirom, laşi, 2001 ; Rodica Chelaru, Culpe 
care nu se uită. Convorbiri cu Cornel Burtică, Curtea Veche, Bucureşti 2001. 

2. Vezi militantismul Aleksandrei Kollontai în Rusia sovietică, acţiunile derulate de Mouvement 
de lib&ration des femmes şi grupările similare, în tot spaţiul occidental, la sfârşitul anilor '60 
şi de-a lungul anilor 70. 

3. Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al R.P.R, 1958, p. 59. 

4. Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR/RSR, 1960-1989. 


44 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


În cazul personalului medical cu studii medii, femeile reprezentau un covârşitor 82% 
în 1958, proporţie care nu a suferit variaţii semnificative până în 1989!. La păstrarea 
acestei situaţii a contribuit înfiinţarea învăţământului liceal sanitar, în care peste 90% 
dintre cursanţi erau fete?. Feminizarea masivă nu a împiedicat însă o diviziune de gen a 
muncii. Femeile din sistem au continuat să ocupe poziţii clasice de „care giver” : 
asistentă medicală, îngrijitoare, pe când bărbaţii cu studii medii aflaţi în sistemul sanitar 
erau plasați cu predilecție în posturi ce presupuneau competenţe spefic „masculine”, de 
obicei manevrarea, confecţionarea sau mentenanţa aparaturii medicale. 

Pe lângă diferenţierea de gen a sarcinilor şi a aşteptărilor profesionale, au apărut şi 
inegalităţile ierarhice. Femeile, atunci când erau prezente în funcţii de conducere, ocupau 
poziţii cu importanţă decizională redusă, fiind foarte rare şi de cele mai multe ori absente 
din funcţiile de la nivelul cel mai ridicat. Este ceea ce studiile de gen numesc „plafonul 
de sticlă” (Je plafond de verre în limba franceză sau fhe glass ceiling în limba engleză). 
Chiar dacă nu existau directive sau indicaţii precise în acest sens, femeile nu urcau în 
scara ierarhică decât până la anumite poziţii, de obicei în eşaloanele 2 şi 3. O astfel de 
situaţie nu ar fi trebuit să existe într-un stat care, prin două legi, cea din 19735 şi cea din 
1975%, hotărâse nu doar egalitatea în drepturi şi şanse a femeii cu bărbatul, ci o 
promovare intensivă a femeilor în toate domeniile de activitate şi mai ales accesul lor la 
funcţiile de conducere până la atingerea unei parităţi între cele două sexe. 

Dacă la constituirea Consiliului Sanitar Superior, de exemplu, s-a urmărit atent 
respectarea parităţii în cadrul stabilirii componenţei acestuia, la nivelul conducerii 
Ministerului Sănătăţii legea din 1973 nu a fost respectată. Ascensiunea femeilor din 
sistemul medical, în tot intervalul 1966-1989, a fost permisă şi chiar încurajată în funcţii 
cu responsabilităţi locale sau teritoriale (conducerea diferitelor unităţi sanitare, a direcțiilor 
sanitare judeţene”). La nivelul conducerii Ministerului Sănătăţii, din totalul posturilor, 
200 erau de execuţie şi 50 de conducere. Acestea din urmă erau ocupate în proporţie de 
90% de bărbaţi. Chiar şi atunci când se regăseau la conducerea unei direcţii, responsa- 
bilităţile angajaţilor femei din MS priveau strict buna funcţionare a ministerului (direcţia 
financiară, direcţia secretariat), niciodată activitatea de coordonare a reţelei şi activităţii 
sanitare. În posturile de execuţie în schimb, ponderea femeilor se apropia de cea la 
nivelul întregului sistem sanitar, peste 60% din personalul angajat. 

În intervalul 1966-1989, funcţia de ministru al Sănătăţii a fost ocupată pe rând de 
Aurel Moga, Dan Enăchescu, Theodor Burghele, Radu Păun, Eugen Porca şi Victor 
Ciobanu. Femeile nu au fost promovate în cea mai înaltă funcţie din minister, deşi prima 
femeie ministru din România, Florica Bagdasar, a ocupat tocmai portofoliul Sănătăţii, 
din decembrie 1946 până în 1948. Poziţiile de adjunct al ministrului şi secretar de stat 


în Ministerul Sănătăţii au reprezentat de asemenea bastioane masculine, cu trei importante 


Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR, 1958, p. 57. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR/RSR, 1960-1989. 

3. „Hotărârea Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la creşterea 
rolului femeii în viaţa economică din 18-19 iunie 1973”, publicată în Buletinul Oficial al RSR, 
nr. 96, din 4 iulie 1973. 

4. Arhiva Ministerului Muncii (în continuare AMM), fond Cabinetul ministrului Muncii (în 
continuare Cabinet 1), dosar corespondenţă/1976, nenumerotat. 

5. Pe plan naţional, în 1988, la conducerea direcțiilor sanitare judeţene se aflau în total 28 de femei. 


== 


INSTITUȚII 45 


excepţii : Olimpia Solomonescu, care a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul 
Viorica Ciobănete, adjunct al ministrului, principalul responsabil la nivelul ministerului 
cu implementarea politicii demografice între 1985 şi 1989. Prezențe mai numeroase se 
înregistrau în rândul funcţiilor de director adjunct de direcţie!. 

Consiliul de Conducere al ministerului, deşi era alcătuit conform principiului con- 
ducerii colective prin care se impunea prezenţa unor membri din afara Ministerului 
Sănătăţii, reprezentanţi ai angajaţilor din sistemul sanitar, membrii diferitelor organizaţii 
sindicale şi de masă, nu oferea mai multă egalitate de şansă femeilor. Din 38 de membri, 
în funcţie de perioadă, media femeilor prezente nu depăşea cifra de 10-12. Dintre acestea 
doar o treime erau medici, de obicei directori în direcţiile sanitare judeţene. Restul 
proveneau fie din rândul personalului medical secundar şi auxiliar, fie din rândul 
„oamenilor muncii”, profesia de bază fiind cea de muncitoare. Singura prezenţă feminină 
garantată în rândul Consiliului de Conducere al ministerului era preşedinta sau vice- 
preşedinta Consiliului Naţional al Femeilor. Funcţiile inferioare ocupate în organizaţia 
de provenienţă le puteau permite accesul în consiliu, dar le împiedicau să acceadă în 
cadrul Comitetului Executiv, deci într-o poziţie care ar fi conferit anumite prerogative 
decizionale. Excepţia a constituit-o sfârşitul anilor '80, când în Comitetul Executiv al 
ministerului au fost cooptate şi femei: Viorica Ciobănete, ca adjunct al ministrului, 
Aneta Ciocan, ca preşedintă a Comitetului Uniunii Sindicatelor din Unităţile Sanitare, 
Elisabeta Joița, director adjunct al direcţiei famaceutice şi a aparaturii medicale, precum 
şi Eugenia Erhan, director adjunct al Direcţiei Plan Finanţe”. 

În comisiile de specialişti ale ministerului, organizate pentru 21 de specializări 
diferite, femeile medic se regăseau cu precădere în cadrul specializărilor medicale 
mai apropiate imaginii „femeii mamă”, şi anume în cadrul Comisiei pentru Ocrotirea 
Mamei, Copilului şi Tineretului, 5 femei medic dintr-un total de 27 de membri, precum 
şi în Comisia pentru Afecţiuni Neuropsihomotorii la Copii, tot 5 prezenţe, însă la un 
total de 17 membri. În restul comisiilor, prezenţele feminine reprezentau doar excepţii 
sporadice?. 


Militantism. Carieră. Traiectorii de excepţie 


Conform planurilor de activitate de la nivelul Ministerului Sănătăţii, persoanele care 
coordonau şi urmăreau punerea în practică la nivel naţional a măsurilor de politică 
demografică erau în ordine ierahică următoarele : ministrul Sănătăţii, adjuncţii ministrului, 
precum şi secretarul de stat, directorul Direcţiei Coordonare Control, Personal şi Învăţământ, 


precum şi adjunctul Direcţiei Asistenţei Medicale. La nivelul Biroului Executiv al 


1. AMS, fond Cabinet 1, dosare 9/1977, 25/1980, 32/1981, 30/1988, nenumerotate ; Arhivele 
Naţionale ale României (în continuare ANIC), fond CC al PCR, secţia Cadre, dosare 890, 357. 

2. AMS, fond Cabinet 1, dosar 32/1981, fond Cabinet 2, dosare 11/1987, 29/1988, nenume- 
rotate. 

3. Ordinul nr. 233 din 16 iunie 1980 privind constituirea şi componenţa comisiilor de specialişti 
ale Ministerului Sănătăţii, precum şi aprobarea normelor de funcţionare ale acestor comisii. 
AMS, fond Ordine MS, dosar 3/1980, ff. 3-4. 


46 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


ministerului exista Comisia pentru Probleme Demografice şi Ocrotirea Mamei şi Copilului, 
în alcătuirea căreia intrau ministrul Sănătăţii şi cei doi adjuncţi!. 

În evaluarea persoanelor care au ocupat poziţiile menţionate am urmărit două criterii 
principale : gradul de profesionalism (studii, specializări, texte ştiinţifice publicate, nivelul 
de recunoaştere ştiinţifică pe plan naţional şi internaţional) şi implicarea politică, posibilă 
explicaţie a promovării în plan profesional. 

Din prisma gradului de profesionalism, se disting foarte precis două mari categorii : 
cadrele medicale cu pregătire solidă, recunoscute pentru aportul la cercetarea şi dezvoltarea 
medicală. Din acest prim grup fac parte medicii care au deţinut portofoliul Sănătăţii. 
Absolvenți ai Facultăţii de Medicină în perioada interbelică sau imediat după cel de-al 
Doilea Război Mondial, deținători ai unui titlu de doctor în ştiinţe medicale: Aurel 
Moga, Theodor Burghele, Radu Păun, Eugen Proca ori Victor Ciobanu au avut toţi un 
parcurs asemănător. Cooptaţi după terminarea studiilor medicale în cadrul institutelor de 
profil ca preparatori sau asistenţi, au urcat atât în ierarhia universitară, cât şi în cea 
profesioanală, ajungând pe rând rectori ai Institutului de Medicină şi Farmacie din 
Bucureşti, dar şi membri ai Academiei Române, unde Theodor Burghele a fost şi 
preşedinte, membri în academii medicale internaţionale de prestigiu precum cea franceză 
sau experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Ca specializare de bază, doar Aurel 
Moga era chirurg, Theodor Burghele şi Eugen Proca fiind specializaţi în urologie, 
domeniu la dezvoltarea căruia au şi contribuit, Dan Enăchescu în pediatrie, Radu Păun 
medic internist, iar Victor Ciobanu medic generalist. 

Intrarea în partid s-a adăugat unei evoluţii ascendente existente deja în cariera acestor 
personaje, neavând o influenţă definitorie asupra parcursului ştiinţific ; titlurile academice 
şi lucrările de specialitate erau anterioare obţinerii carnetului de partid. Angajamentul 
politic a fost însă decisiv pentru nominalizarea în diferite funcţii de conducere, atât în 
cadrul sistemului medical (conducători de unităţi sanitare sau ai instutuţiilor de învăţă- 
mânt medical superior), cât şi în structurile de partid şi de stat (Comitetul Central al 
Partidului Comunist Român şi Marea Adunare Naţională)”. Pentru membrii acestui grup, 
competenţa şi profesionalismul pot fi mai greu puse la îndoială. Implicarea însă în 
diferitele structuri, mai ales cele de partid, ridică semne de întrebare în privinţa 
comportamentului acestor medici, odată ajunşi la conducerea Ministerului Sănătăţii. Să 
fie tocmai această alăturare a ştiinţei cu politica principalul motiv al aprobării tacite dată 
de Ministerul Sănătăţii politicii demografice iniţiate de regimul Ceauşescu ? Credem că 
răspunsul este mai degrabă unul pozitiv. 

Cea de-a doua principală categorie o reprezintă medicii care au ajuns să ocupe poziţii 
importante în cadrul Ministerului Sănătăţii fără ca parcursul lor profesional, vorbind strict 
de domeniul medical, să justifice respectiva ascensiune. În această categorie intră în mod 
special deţinătorii portofoliilor de adjunct al ministrului sau secretar de stat, cu referire 
punctuală la persoanele care au răspuns în diferire perioade de buna desfăşurare a politicii 
demografice : Olimpia Solomonescu, Lidia Orădean, Aneta Ciocan şi Viorica Ciobănete. 


1. AMS, fond Cabinet 2, dosare 11/1987, 29/1988, nenumerotate. 

2. Vezi Florica Dobre (coord.), Liviu Marius Bejenaru, Clara Cosmineanu-Mareş, Monica 
Grigore, Alina Ilinca, Oana Ionel, Nicoleta Ionescu-Gură, Elisabeta Neagoe-Pleşa, Liviu 
Pleşa, Membrii CC al PCR 1945-1989. Dicţionar, cu un studiu introductiv de Nicoleta 
Jonescu-Gură, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004. 


INSTITUȚII 47 


Absolvente ale Institutului de Medicină şi Farmacie, secţia pediatrie, ele devin 
membre ale Partidului Comunist la scurt timp după terminarea studiilor, remarcându-se 
anterior acestui moment prin acţiuni în cadrul organizaţiilor de masă ale tineretului 
comunist. Nu s-au făcut cunoscute prin activitatea ştiinţifică ori studii postuniversitare în 
specializarea practicată. Momentul decisiv în cariera lor a fost obţinerea statutului de 
membru de partid, episod dublat de un activism puternic în cadrul diferitelor organizaţii 
de masă. De la simpli medici în unităţi sanitare din mediul rural sau mici oraşe de 
provincie au fost promovate în funcţii la nivelul spitalelor municipale sau al Direcţiei 
Sanitare Judeţene. "Toate au ocupat poziţia de director al direcţiei sanitare din judeţul în 
care activau. Această poziţie le-a facilitat nominalizarea în Consiliul Sanitar Superior, 
Comisia Naţională de Demografie, Societatea de Cruce Roşie, unde au ajuns pe rând în 
scaunul de vicepreşedinte, iar apoi în cel de preşedintel. 

Implicarea politică a fost mult mai vizibilă în cadrul acestui grup. Dacă medicii care 
au ocupat portofoliul Ministerului Sănătăţii au fost nominalizați doar în structurile 
naţionale de partid şi de stat, nominalizare ce a venit ulterior atingerii unui vârf în 
domeniul medicinii, ocupantele funcţiilor de adjunct al ministrului sau secretar de stat au 
parcurs un adevărat cursus honorum al funcţiilor în administraţia locală, precum şi în 
organele locale de partid (secretar al organizaţiei de partid a unităţii sanitare în care 
activau, membru în Comitetul Judeţean de Partid, membru în consiliile populare la nivel 
de comună, apoi judeţ). La nivel naţional, au făcut parte din Comitetul Central al 
Partidului Comunist Român şi din Marea Adunare Naţională. Implicarea în organizaţiile 
sindicale şi de masă a început tot la nivel local, trei fiind direcţiile predilecte de activitate : 
Societatea de Cruce Roşie, Consiliul Naţional al Femeilor şi Uniunea Generală a 
Sindicatelor din România, la conducerea cărora au ajuns paralel cu promovarea în cadrul 
Ministerului Sănătăţii : Viorica Ciobănete -— preşedinte al Consiliului Naţional al Societăţii 
de Cruce Roşie, Aneta Ciocan - preşedinte al Uniunii Sindicatelor din Unităţile Sanitare, 
membru în Comitetul Executiv al Consiliului Naţional al Uniunii Generale a Sindicatelor 
din România, secretar al Consiliului Naţional al Femeilor; Olimpia Solomonescu — 
vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Femeilor?. 

Pentru grupul femeilor prezente în funcţii de conducere la nivelul Ministerului 
Sănătăţii putem vorbi despre un tip de parcurs de excepţie. Pe lângă cumulul de funcţii 
şi poziţii-cheie — un adevărat studiu de caz pentru interelaţionarea între structurile de stat 
şi cele de partid —, ele se diferenţiază şi printr-o elasticitate profesională remarcabilă, nu 
puţine fiind exemplele în care aria de competenţă le-a fost extinsă în mod artificial la 
domenii precum politica externă, relaţii comerciale sau educaţie : Olimpia Solomonescu — 
ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Senegal, adjunct al ministrului Afacerilor 
Externe ; Viorica Ciobănete - membru al Comitetului de Conducere al Grupului Român 
din Uniunea Interparlamentară ; Ciocan Aneta - membru al Comisiei pentru Politică 
Externă şi Cooperare Economică Internaţională a Marii Adunări Naţionale ; Lidia 
Orădean - membru în Consiliul Superior al Educaţiei şi Învăţământului?. 


1. Ibidem; ANIC, fond CC al PCR, secţia Cadre, dosare C/890, C/891, S/357. 
2. Florica Dobre (coord.), op.cit., pp. 155, 156, 443, 537. 
3. Ibidem; ANIC, fond CC al PCR, secţia Cadre, dosare C/890, C/891, $/357. 


48 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Consultarea documentelor care vorbesc despre structurile medicale şi responsabi- 
lităţile acestora pivind implementarea politicii demografice pentru intervalul 1966-1989 
duce către o singură concluzie generală, şi anume totala subordonare a MS, atitudine 
care s-a tradus prin abateri tot mai grave de la etica medicală, toate pentru realizarea 
hotărârilor „de partid şi de stat”. 


Luciana M. Jinga 


Capitolul 2 


Inspecţii în teritoriu 


Parte a proiectului de creştere demografică susţinut de statul comunist român erau şi 
inspecţiile periodice organizate la nivel naţional de către autorităţile medicale! cu 
susţinerea autorităţilor locale. Prin scopurile urmărite şi perseverenţa demersului, aceste 
campanii veneau să sublinieze controlul exercitat de către autorităţile comuniste asupra 
populaţiei şi o întărire a ideii conform căreia interesele individului se subordonează 
intereselor statului. Pentru o detaliere a subiectului vom urmări aspecte relevante din 
perspectiva cercetării de faţă : felul în care aceste controale erau organizate şi conduse, 
principalele obiective vizate, cine se califica drept „beneficiar”, consecinţele pe termen 
scurt şi lung, cine şi dacă era făcut răspunzător pentru eventualele nereguli constatate. 


Organismele responsabile cu pregătirea 
şi efectuarea acțiunilor de îndrumare şi control 


În baza regulamentului de funcţionare a Ministerului Sănătăţii”, în capitolul al II-lea, la 
articolul 4, se precizează că printre atribuţiile ministerului se află şi „organizarea de 
acțiuni de îndrumare şi control complex prin echipe de specialişti, a activităților sanitare 
din teritoriu”. De îndeplinirea acestei sarcini răspundea Comitetul Executiv al Consiliului 
de Conducere al ministerului care, odată încheiate controalele, era responsabil şi cu 
transmiterea rapoartelor constatatoare către toate organele implicate în remedierea 
neajunsurilor constatate. Aceste acţiuni de îndrumare şi control se circumscriu obligaţiei 
mai generale a Ministerului Sănătăţii de a analiza modul de desfăşurare a activităţii de 
asistenţă medicală în problemele considerate priorităţi de statul comunist român, mai 
precis : natalitatea, evoluţia mortalităţii infantile şi materne, situaţia bolilor profesionale, 
asistenţa medicală la locul de muncă, în colectivităţi de copii şi tineret, calitatea şi 
volumul prestaţiilor medicale, costurile diferitelor acte medicale. Diferitele tematici de 


1. Ministerul Sănătăţii prin direcţiile aflate în structura sa, în special Direcţia Asistenţei Medicale, 
Inspectoratul Sanitar Central de Stat, Serviciul Ocrotirii Mamei, Copilului şi Tineretului, 
direcţiile sanitare aflate la nivelul fiecărui judeţ. 

2. Ordinul nr. 568 din 27 octombrie 1973 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea 
şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, AMS, fond Ordine MS, dosar 8/1973. 

3. Ibidem, ft. 40. 


50 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


control urmau fidel aceste direcţii preferenţiale de acţiune. La nivelul conducerii ministerului, 
de organizarea acestor acţiuni de control răspundeau însuşi ministrul ajutat de adjunctul 
său şi secretarul general. La nivelul structurilor ministerului, însărcinată cu organizarea şi 
coordonarea acţiunilor de control era Direcţia Asistenţei Medicale. Responsabilitatea 
decurgea din faptul că departamentul menţionat răspundea de îndrumarea şi controlul 
activităţilor sanitare, calitatea îngrijirilor medicale acordate, dar şi de respectarea regulilor 
de etică profesională, studierea dinamicii stării de sănătate a populaţiei, elaborarea de 
programe pe termen lung pentru principalele probleme de ocrotire a sănătăţii şi, după 
aprobare, de controlul gradului de aplicare a acestora. Direcţia Asistenţei Medicale 
colabora îndeaproape cu Inspectoratul Sanitar Central de Stat şi Serviciul Ocrotirii 
Mamei, Copilului şi Tineretului. În stabilirea planificărilor şi a tematicilor de control, 
departamentele din Ministerul Sănătăţii primeau ajutorul Biroului de Conducere al 
Consiliului Sanitar Superior. În unele acţiuni de control, Ministerul Sănătăţii primea 
sprijinul Ministerului de Interne. Acţiunile în care erau implicaţi angajaţii Ministerului 
de Interne vizau în special acte de corupţie şi cazuri de furt (condiţionarea actului 
medical de primirea unei sume de bani, comercializarea de certificate medicale cu 
diagnostice false, comercializarea de medicamente în afara sistemului farmaceutic). 
Pentru intervalul 1966-1989, controalele efectuate de Ministerul Sănătăţii au vizat o 
tematică largă: asigurarea şi desfăşurarea activităţii curativo-profilactice, asigurarea 
asistenţei medicale de urgenţă, evoluţia principalilor indicatori demografici, asistenţa 
medicală a mamei, copilului şi tineretului, asigurarea asistenţei medicale a muncitorilor, 
respectarea normelor sanitaro-epidemice, modul în care se desfăşura activitatea de 
conducere a unităţilor sanitare din judeţ/municipiu/sector. Acţiunile de control vizând un 
spectru general de probleme erau planificate anual pentru toate judeţele ţării. Accentul 
pus de regimul comunist pe importanţa creşterii demografice odată cu apariţia decretului 
770/1966 a condus şi la elaborarea unor tematici de control tot mai punctuale ce vizau 
exclusiv sectorul de obstetrică-ginecologie. Această specializare şi-a atins cotele maxime 
spre sfârşitul anilor "80, când au fost organizate controale având ca unică tematică fie 
natalitatea, fie mortalitatea generală sau doar cea infantilă sau întreruperile de sarcină!. 


Motivele demarării acţiunii de îndrumare şi control, prioritate, ritmicitate 


Planificarea acţiunilor de îndrumare şi control se realiza în urma studierii indicilor 
demografici şi a numărului de avorturi înregistrate la nivelul fiecărui judeţ. Prioritatea 
controlului o deţineau întotdeauna primele 10-15 judeţe ce prezentau cele mai scăzute valori 
ale sporului natural. Judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin ori Giurgiu s-au aflat permanent 
ce determinau un spor natural nu doar sub media ţării, ci chiar negativ, realitate ce 
contravenea flagrant liniei trasate în vederea creşterii demografice a României comuniste?. 


1. AMS, Cabinet 4, dosare 22/1986, 15/1987, nenumerotate. 

2. În anul 1984, judeţele prioritare în a fi controlate de către echipe ale Ministerului Sănătăţii în 
sectorul obstetrică-ginecologie erau: Arad (-5,0), Timiş (-1,6), Caraş-Severin (-0,5), Giurgiu (0,1), 
Teleorman (-0,05), Mehedinţi (0,8), Brăila (2,9), Călăraşi (3,1), Ialomiţa (4,4), Cluj(2,8). 
AMS, fond DAM-OMCI, dosar 4/1978, nenumerotat. 


INSTITUȚII 51 


Planificările inspecțiilor puteau fi semestriale sau chiar trimestriale. Nu puţine erau 
însă controalele realizate la intervale mai scurte de 60 de zile, în judeţele care nu se 
reuşea îmbunătăţirea indicilor demografici şi în special pe cei privind natalitatea, 
mortalitatea generală şi mortalitatea infantilă. Un exemplu în acest sens este judeţul 
Giurgiu, care în perioada 1986-1987 prezenta cel mai mare indice al mortalităţii generale 
pe plan naţional, ocupa penultimul loc la mortalitate infantilă, iar natalitatea se afla cu 
2 puncte procentuale sub media naţională. Autorităţile din Ministerul Sănătăţii au 
reacţionat în consecinţă, organizând în intervalul amintit patru campanii de control la 
nivelul unităţilor sanitare din judeţ. Rezultatele îndoielnice ale acestor campanii au dus 
la restrângerea intervalului între două astfel de controale de la 6 luni la 30 de zile 
lucrătoare (1 februarie 1987 — 2-7 martie 1987). 


Echipele de control 


Echipele de control erau formate din reprezentanţi ai instituţiilor implicate în organizarea 
şi efectuarea controalelor. Din analiza notelor de control se constată un anumit algoritm 
în organizarea echipelor de control în funcţie de complexitatea tematicii de control şi de 
numărul de unităţi sanitare ce urmau a fi controlate în cadrul campaniei. Din acest punct 
de vedere, cele mai importante acţiuni de control şi îndrumare erau cele la nivel județean 
vizând toate sectoarele asistenţei medicale acordate populaţiei. Pentru această situaţie, 
normele prevedeau ca fiecare echipă să fie coordonată de către un reprezentat al 
Ministerului Sănătăţii. În funcţie de tematica predominantă a controlului (asistenţa 
medicală generală, obstetrică-ginecologie, natalitate, mortalitate), Ministerul Sănătăţii 
trimitea în teritoriu fie pe adjunctul ministrului?, fie pe directorul Direcţiei Asistenţă 
Medicală” sau pe adjunctul acestuia“. Echipa era completată cu inspectori din Direcţia 
Asistenţei Medicale, profesori din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie, medici ce 
activau în cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi CopiluluiS, inspectori ai Institutului 


1. Notă de control efectuat de Ministerul Sănătăţii în județul Giurgiu, AMS, tond DAM-OMCI, 
dosar 5/1987, nenumerotat. 

2. În anii '80, adjunctul ministrului Sănătăţii a fost Viorica Ciobănete ; AMS, fond DAM-OMCT, 
judeţul Dâmboviţa. 

3. Raport de analiză, AMS, tond DAM-OMCT, dosar 17/1984. 

4. La aceste acţiuni s-a remarcat activitatea lui Sebastian Nicolau. AMS, fond DAM-OMCT, 
dosar 10/1988, nenumerotat. 

5. Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, organ tehnic al Ministerului Sănătăţii, a fost 
înfiinţat în 1953. În cursul existenţei sale a cunoscut o reorganizare în 1969, după adoptarea 
decretului 770/1966, şi o reevaluare a obiectului de activitate consecutiv adoptării legii 3/1978 
privind asigurarea sănătăţii populaţiei. În structura IOMC intrau trei secţii exterioare : Secţia 
de Fiziologie a Copilului Sănătos, cu o capacitate de 50 de paturi, care funcţiona în cadrul 
Leagănului de copii nr. 1 din Bucureşti, Secţia de Obstetrică-Ginecologie (60 de paturi) şi 
Secţia de Nou-născuţi (60 de paturi), găzduite de Maternitatea Polizu, trei laboratoare (radiologie, 
analize medicale, anatomie patologică cu prosectură) precum şi două colective de cercetare în 
probleme de obstetrică-ginecologie şi pediatrie. Responsabilităţile IOMC pot fi repartizate pe 
şase paliere principale : acţiuni îndreptate către tineri în vederea formării unui comportament 
demografic pozitiv ; elaborarea şi acordarea de sprijin în vederea elaborării de norme pentru 


52 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


de Igienă Bucureşti, medici cu diferite specializări, şefi de clinici în spitalele de care 
aparţineau!. Erau preferaţi medicii care activau la nivelul oraşului Bucureşti în spitale 
precum Fundeni, Floreasca, Colțea, maternitatea Filantropia?. Existau însă şi situaţii în 
care responsabilitatea efectuării acestor controale era trecută Institutelor de Medicină şi 
Farmacie aflate în alte centre universitare decât municipiul Bucureşti. În astfel de cazuri, 
echipa de control era condusă de un cadru didactic, conferenţiar sau profesor universitar, 
însoţit de directori ai diferitelor spitale aflate în respectivul centru universitar”. 

Numărul de membri într-o comisie de control a Ministerului Sănătăţii, în funcţie de 
complexitatea şi amploarea actului de control, putea varia de la cel puţin doi membri la 
15 specialişti trimişi de minister. Dacă acţiunea de control viza doar o problemă punctuală 
precum natalitatea ori mortalitatea infantilă, echipa de control era alcătuită din 2-3 
membri, un reprezentant al ministerului din cadrul Direcţiei Asistenţei Medicale, un 
medic obstetrician şi un medic pediatru aleşi dintre cei care activau în cadrul Direcţiei 
Asistenţei Medicale sau a Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului. Obligatorie 
era şi prezenţa medicilor care activau în clinici universitare de pediatrie şi obstetrică- 
-ginecologie din municipiul Bucureştit. Cea mai mare parte a controalelor privind 
analiza indicatorilor demografici, realizate în decursul anilor '80, au fost conduse de 
adjunctul ministrului Sănătăţii. În cazul controalelor de o amploare mai mică : verificări 
incognito ale unei unităţi sanitare, controlul diferitelor instituţii şi întreprinderi, echipa 
era mai redusă numeric, cuprinzând între unu şi patru membri”. 

Responsabilitatea efectuării verificărilor în teritoriu revenea în măsură egală şi 
diferitelor organisme aflate la nivel local. Acest fapt era o consecinţă a Legii nr. 3/1978, 


de materiale metodologice, îndrumare tehnico-metodologică de specialitate ; IOMC era obligat să 
răspundă solicitării venite din partea Ministerului Sănătăţii de a-şi trimite reprezentanţi în cadrul 
echipelor de control complex. Exista însă şi un plan propriu al deplasărilor în teritoriu în cadrul 
acţiunilor de îndrumare metodologică în judeţele care prezentau indici demografici sub media 
naţională ; IOMC răspundea şi de supravegherea nou-născutului, sugarului şi copilului, organizarea 
şi supravegherea regimului de viaţă al copilului din creşe, leagăne şi alte colectivităţi. În mod 
special, asigura îndrumarea metodologică directă a cinci judeţe (Ialomiţa, Argeş, Prahova, 
Dâmboviţa şi Braşov), restul teritoriului fiind arondat tuturor clinicilor de pediatrie din ţară 
care aveau obligaţia să organizeze deplasări periodice pentru îndrumare şi control în judeţele de 
care răspundeau. Asistenţă medicală de înaltă tehnicitate era acordată cazurilor care se încadrau în 
planul tematic de cercetare ştiinţifică, precum şi bolnavilor ce prezentau dificultăţi în diagnostic şi 
tratament. Pregătirea şi perfecţionarea cadrelor medico-sanitare. Cercetarea ştiinţifică medicală 
după planul prioritar al Ministerului Sănătăţii. Arribuțiile IOMC în lumina documentelor 
recente de partid şi de stat, AMS, tond DAM-OMCT, dosar 2/1978, nenumerotat. 

1. Notă de îndrumare şi control județul Arad, AMS, fond DAM-OMCT, dosar 2/1986, nenu- 
merotat. 

2. AMS, fond DAM-OMCI, dosar 3/1987, nenumerotat. 

3. Printre cei implicaţi în acţiuni de control se numărau prof. dr. P. Sârbu - IMF Bucureşti ; prof. 
dr. Aurel Chişu - IMF Timişoara; prof. dr. Coloman Boga - IMF Cluj-Napoca; dr. Ion 
Buzdugan -— Institutul de Igienă laşi; prof. dr. Şerban Creţu - Facultatea de Medicină a 
Universităţii din Craiova. Noză de control efectuat de Ministerul Sănătăţii în judeţul Suceava, 
AMS, fond DAM-OMCT, dosar 20/1987, nenumerotat. 

4. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 15/1984, nenumerotat. 

5. Notă de control efectuat la spitalul clinic „Dr. Gh. Marinescu”, AMS, tond Cabinet 2, dosar 
18/1988, nenumerotat. 


INSTITUȚII 53 


prin care era statuat principiul descentralizării în privinţa finanţării şi controlului 
unităţilor sanitare la nivel local!. La nivel judeţean principala instituţie responsabilă cu 


1. 


În articolul 9 al Legii nr. 3/1978 se preciza : Înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul 
sanitar, aplicarea unitară a măsurilor privind asigurarea sănătăţii, organizarea, îndrumarea 
şi controlul acestei activităţi se realizează de Consiliul Sanitar Superior şi Ministerul Sănătăţii 
pe întreg teritoriul ţării, precum şi de consiliile populare din unitățile administrativ-teritoriale 
în care funcționează. În comune, oraşe şi municipii, răspunderea nemijlocită pentru aducerea 
la îndeplinire a tuturor măsurilor privind asistenţa medicală a populației şi a colectivităţilor 
revine unităților sanitare teritoriale. Unităţile şi personalul sanitar, organele de conducere 
sanitară au obligația să raporteze periodic, potrivit legii, organelor de conducere colectivă 
ale unităţilor socialiste, consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, altor 
organe de stat centrale şi locale, asupra activităţii desfăşurate, a evoluției stării de sănătate 
şi a măsurilor care se impun pentru continuarea îmbunătăţirii acesteia. Art. 10: Unităţile 
socialiste răspund de aplicarea întocmai a măsurilor de asigurare a sănătăţii, de îndeplinirea 
sarcinilor ce le revin pentru protecția muncii, a condiţiilor privind igiena individuală şi 
colectivă, protecția sanitară a aerului, solului şi alimentelor. Art. 11: Consiliile populare 
răspund în unităţile administrativ-teritoriale în care funcționează de aducerea la îndeplinire a 
sarcinilor de asigurare a sănătăţii, de realizarea condiţiilor de igienă şi salubritate publică, 
de dezvoltarea şi modernizarea unităților sanitare din subordine, de utilizarea eficientă a bazei 
tehnico-materiale a personalului medical. Art. 16: Unităţile sanitare ca organ de execuţie 
răspund față de consiliile populare şi organele de conducere sanitară de realizarea întregului 
complex de măsuri, stabilit potrivit legii, pentru asigurarea sănătăţii populației din raza lor de 
activitate. Unităţile sanitare din întreprinderi şi instituţii de învățământ răspund de îndeplinirea 
atribuţiilor ce le revin în fața organelor de conducere colectivă ale acestora. Fondurile 
necesare pentru funcționarea unităților sanitare, inclusiv cele pentru retribuirea personalului 
sanitar, se prevăd în bugetele consiliilor populare comunale, orăşeneşti, municipale, județene 
şi al municipiului Bucureşti. Unităţile sanitare organizate pe lângă întreprinderi beneficiază şi 
de mijloace materiale asigurate, potrivit legii, din fondurile pentru acțiuni sociale ale acestora. 
De asemenea, întreprinderile sunt obligate să asigure spaţiul şi celelalte mijloace necesare 
pentru întreținerea şi buna funcționare a unităților sanitare respective. Art. 42 : Organele prin 
care se exercită conducerea colectivă a unităților sanitare sunt adunarea generală a oamenilor 
muncii, consiliul oamenilor muncii şi biroul executiv al acestuia, care se organizează şi 
funcționează, potrivit prevederilor legale, în unităţile cu personalitate juridică. Colectivul 
oamenilor muncii al fiecărei unităţi sanitare poartă răspunderea pentru rezultatele obținute în 
apărarea şi promovarea sănătăţii, întărirea capacității de muncă a populației, precum şi 
pentru buna gospodărire a mijloacelor materiale încredințate. Art. 43: Conducerea unităţilor 
sanitare se asigură pe baza principiului conducerii colective, prin participarea nemijlocită a 
personalului muncitor la dezbaterea şi soluţionarea problemelor sanitare, sociale şi economice, 
la elaborarea sănătăţii populației, precum şi pentru îmbunătățirea condiţiilor de muncă şi de 
viață a întregului colectiv. Art. 45: Consiliul Oamenilor Muncii din unităţile sanitare este 
alcătuit din director, secretarul organizaţiei Partidului Comunist Român, directori adjuncți, 
preşedintele comitetului sindicatului, secretarul organizaţiei Uniunii Tineretului Comunist, 
contabilul-şef, şefii unor compartimente de muncă, medici, farmacişti şi alți reprezentanţi ai 
oamenilor muncii din unitatea sanitară. De asemenea, din Consiliul Oamenilor Muncii fac 
parte reprezentanţi ai personalului muncitor din întreprinderile de pe teritoriul în care unitatea 
sanitară îşi desfăşura activitatea, desemnaţi de organele de conducere colectivă ale unităților 
împreună cu organizaţiile de sindicat, femei şi de tineret, precum şi cetățeni desemnaţi în 
adunările cetățenilor. Art. 46: Preşedintele Consiliului Oamenilor Muncii din unităţile 
sanitare este secretarul organizaţiei Partidului Comunist Român. Art. 47: Consiliul Oamenilor 
Muncii are, în principal, următoarele atribuţii : a) analizează periodic calitatea asistenţei 
medicale acordate populaţiei de unitatea sanitară şi stabileşte măsurile necesare pentru 


54 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


verificarea şi coordonarea activităţii medicale era Direcţia Sanitară Judeţeană care se afla 
într-o dublă subordonare : faţă de autorităţile locale, din punct de vedere administrativ, 
şi faţă de Ministerului Sănătăţii, din punctul de vedere strict al activităţii sanitare. În 
subordinea Direcţiei Sanitare Judeţene se aflau celelalte unităţi sanitare din judeţ: 
spitale, dispensare policlinice şi teritoriale. În toate acţiunile de îndrumare şi control, 
reprezentanţii Ministerului Sănătăţii erau însoţiţi de reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare 
Judeţene, dar şi de cei ai principalelor unităţi sanitare controlate. Procesul verbal 
constatator purta semnăturile tuturor membrilor echipei de control. 


Tipuri de control 


Acţiunile de îndrumare şi control erau realizate pe baza unei tematici specifice care varia 
în funcţie de evoluţia indicilor demografici la nivelul fiecărui judeţ. Pentru acele cazuri 
care se încadrau în media ţării, erau prevăzute acţiuni menite a verifica modul general de 
acordare a asistenţei medicale. Situaţiile speciale (număr mare de avorturi, mortalitate 
infantilă peste media ţării, mortalitate maternă peste media ţării, natalitate scăzută) 
antrenau controale cu tematică foarte precisă care cuprindeau fie majoritatea unităţilor 
sanitare la nivel judeţean, fie doar acele instituţii care prezentaseră raportări defavorabile. 


Acţiunile de îndrumare şi control la nivel judeţean în direcţia creşterii 
natalității şi a celorlalţi indici demografici 


Acţiunile de îndrumare şi control la nivel judeţean vizau în mod special judeţele ce 
prezentau spor natural negativ, însă erau extinse şi la alte judeţene cu indicatori demografici 
necorespunzători!. Direcţiile care trebuiau urmate în cadrul fiecărei acţiuni de control 
erau foarte clar descrise în tematicile specifice elaborate de Consiliul Sanitar Superior în 


continua îmbunătăţire a acesteia ; b) analizează eficienţa activităţii unităţii şi propune spre 
aprobare organelor ierarhic superioare ; c) stabileşte măsuri pentru îmbunătățirea organizării 
muncii şi utilizarea cât mai eficientă a personalului, asigură respectarea ordinii şi disciplinei 
în unitate, cunoaşterea şi respectarea legilor, a normelor de etică profesională, ia măsuri 
pentru prevenirea încălcării acestora şi sancţionarea celor vinovaţi de săvârşirea unor abateri ; 
d) stabileşte regulamentul de organizare şi funcționare a unităţii ; e) analizează periodic şi 
răspunde de modul cum sunt folosite, întreținute şi reparate fondurile fixe din dotare şi cum 
sunt gestionate bunurile materiale şi mijloacele financiare, ia măsuri pentru utilizarea rațională 
a acestora ; f) analizează periodic, împreună cu comitetul sindicatului, condițiile de muncă şi 
de viață ale personalului din unitate, precum şi aplicarea măsurilor de protecție a muncii ; £) 
organizează periodic întâlniri cu reprezentanţii cetățenilor şi ai organizaţiilor socialiste din 
teritoriu şi ia măsuri, pe baza propunerilor făcute, pentru continua îmbunătăţire a activităţii 
unității ; h) analizează propunerile făcute în adunările generale şi asigură aplicarea celor 
care se dovedesc eficiente. Legea nr. 3 din 6 iulie 1978, publicată în Buletinul Oficial, nr. 54, 
din 10 iulie 1978. 

1. Judeţele Vaslui şi Botoşani, cu o natalitate între 19 şi 21 %o, erau supuse periodic acestui tip de 
control. Cauza principală erau indicii foarte mari ai mortalităţii generale şi mai ales generale, 
precum şi raportul defavorabil între numărul întreruperilor de sarcină şi naşteri. 


INSTITUȚII 55 


colaborare cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Tematica era construită în jurul a 
patru puncte principale : 


Il. 
2, 


Stadiul de îndeplinire a sarcinilor prevăzute în programul Ministerului Sănătăţii. 

Evoluţia indicatorilor demografici: atât la nivel de judeţ, cât şi în fiecare dintre 
teritoriile care îl alcătuiau, se realiza o comparaţie cu perioada imediat anterioară şi 
cu perioada similară din anul precedent şi media pe ţară a indicatorului respectiv. 


„ Analiza calităţii asistenţei medicale acordate femeii, în special a gravidei în diferitele 


instituţii sanitare : dispensare medicale teritoriale şi de întreprindere, dispensare 
policlinice, spitale teritoriale, maternităţi. Majoritatea aspectelor verificate se circum- 
scriu efortului de creştere a natalității prin depistarea eventualelor sarcini şi luarea 
acestora în evidenţă. Scopul declarat era diminuarea numărului de avorturi”. Cuvântul 
de ordine în întocmirea tematicilor era controlul : examinările periodice ale femeilor 
din grupa de vârstă 16-40/45, examinările periodice prenatale, dispensarizarea tuturor 
gravidelor-problemă, în special a celor ce figurau cu avorturi anterioare. La acest 
punct erau nominalizate şi măsurile menite a rezolva problema avorturilor. Comisiile 
de control trebuiau să acorde o atenţie deosebită evoluţiei indicatorului şi structurii pe 
cauze a întreruperilor de sarcină, activităţii comisiilor ce autorizau întreruperile de 
sarcină, modului în care unităţile sanitare colaborau cu organele locale ale Procuraturii 
şi Miliției pentru descoperirea şi eliminarea focarelor avortogene, conduitei medicale 
în cazul avortului complicat şi manipulării instrumentarului medical folosit pentru 
întreruperea cursului sarcinii, activităţii centrelor de combatere a sterilităţii şi infertilităţii, 
exigenţei colegiilor de disciplină în analiza diferitelor cazuri de deces matern?. 


„ Analiza calităţii asistenţei medicale curative şi profilactice acordate copilului. Erau 


vizate aspectele legate de asistenţa medicală a nou-născutului în prima săptămână de 
viaţă, cât şi supravegherea medicală cât mai riguroasă a acestuia până la împlinirea 
vârstei de un an. Aceste priorităţi erau trasate după o atentă analiză a cauzelor 
mortalităţii infantile care arătau un număr important de decese la grupele de vârstă 
0-7 zile şi 3-9 luni“. 


Dacă se compară din punct de vedere al conţinutului tematici privind îmbunătăţirea 


indicilor demografici de la începutul anilor *70 cu cele elaborate în anii '80, nu se pot 
decela modificări substanţiale. Singurele diferenţe notabile sunt cele care urmăresc 
modificările legislative privind condiţiile legale în care se puteau realiza întreruperile de 
sarcină la cerere, mai precis modificarea vârstei de la 40 la 45 de ani şi numărul de copii 
pentru care se putea invoca un caz social de la 4 la 5 copii aflaţi încă în îngrijirea 
părinţilor. 


Alături de tematica mai generală axată pe studierea indicilor demografici, Ministerul 


Sănătăţii elabora şi tematici specifice pentru fiecare indice în parte : natalitate, întreruperi 
de sarcină, mortalitate infantilă, mortalitate generală. In cadrul acestor tematici erau 
dezvoltate liniile generale trasate în tematica privind indicii demografici. 


= 


Tematică de control, AMS, fond DAM-OMCT, dosar 4/1978, nenumerotat. 

Notă de îndrumare, control şi sprijin privind asistența materno-infantilă, AMS, tond DAM-OMCT, 
dosar 19/1987, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosare 15/1984, 13/1987, 18/1987, 19/1987, 9/1988, nenumerotate. 
Ibidem. 


56 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


În teren, acţiunile de îndrumare şi control privind evoluţia indicilor demografici 
respectau în mare măsură tematica de control elaborată de Ministerul Sănătăţii, fiind 
foarte complexe. La nivel judeţean erau verificate, potrivit rapoartelor oficiale, până la 
15 unităţi sanitare, atât din mediul urban, cât şi în cel rural, spitale, dispensare medicale, 
dar şi leagăne de copii, secţiile pentru copii distrofici şi creşele săptămânale. În efectuarea 
controlului, în vederea obţinerii unui rezultat cât mai complet, erau folosite şi indicaţiile 
prezente în tematicile de control specifice. Nu puţine erau cazurile în care celor patru 
direcţii din tematica generală li se adăugau şi verificarea altor aspecte precum asistenţa 
de urgenţă şi chirurgicală, asistenţa de medicină internă în unităţi sanitare şi în întreprinderi, 
probleme de epidemiologie şi de igienă în unităţile sanitare. 

Notele de control erau întocmite conform tematicii specifice, observându-se preocuparea 
permanentă de a respecta toate punctele obligatorii. Descrierea evoluţiei indicilor 
demografici era riguros întocmită, aceeaşi observaţie fiind valabilă şi pentru descrierea 
modului în care se acorda asistenţă medicală femeii şi nou-născutului. Sunt însă şi 
aspecte neglijate în notele de control. Majoritatea scăpărilor sunt legate de problematica 
avorturilor. Dacă numărul avorturilor incomplete era întotdeauna precizat, doar în puţine 
cazuri era menţionat şi numărul de avorturi delictuale. Dacă totuşi această informaţie 
figura în raport, nu erau menţionate persoanele care se făceau responsabile sau măsurile 
luate împreună cu organele de Miliție şi Procuratură. Doar în anumite analize anuale se 
menţiona numărul persoanelor găsite vinovate pentru săvârşirea infracţiunii de întrerupere 
ilegală a cursului sarcinii, dacă şi câte dintre acestea făceau parte din personalul medical. 
Personalul sanitar era obligat să efectueze un examen histopatologic în cazul avortului 
incomplet, iar dacă rezultatele indicau un posibil avort provocat, Procuratura trebuia 
notificată. Din notele de control studiate s-a putut constata că această prevedere era 
permanent trecută cu vederea, fie prin neefectuarea analizei cerute, fie prin amânarea 
sau chiar lipsa notificării către Procuratură!. De altfel, colaborarea la nivel local dintre 
organele sanitare şi cele ale Miliției şi Procuraturii, aşa cum reiese din documentele 
cercetate, nu se ridica la nivelul dorit de conducerea de partid şi de stat. În multe cazuri, 
modul de funcţionare a comisiei de avizare a întreruperilor de sarcină la cerere era 
deficitar prin absenţa sistematică a reprezentantului Procuraturii de la întrunirile comisiei?. 
„Micile scăpări” au reprezentat practica curentă prin care corpul medical a eludat legea, 
punând mai presus interesul şi viaţa pacientelor. Lipsa de substanţă în acţiunile Procuraturii 
şi ale Miliţiei poate fi pusă pe seama diluării represiunii avortului cu cât unitatea sanitară 
se situa mai departe de marile aglomerări urbane. Motivația care stă în spatele acestui 
fenomen ar merita un studiu sociologic distinct care să răspundă la întrebările : Era avortul 
din punctul de vedere al Miliției şi Procuraturii o infracţiune periferică ? Experiențele 
vieţii cotidiene influenţau comportamentul angajaţilor MAI şi ai Procuraturii în sensul 
relaxării vigilenţei privind cazurile de avort ilegal? 


1. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 40/1984. 
2. Ibidem. 


INSTITUȚII 57 


Tematicile acţiunilor de îndrumare şi control la nivel judeţean 
cu privire la asistenţa medico-sanitară a populaţiei 


Acţiunile de îndrumare şi control conduse la nivel judeţean pe tema generală a asistenţei 
medico-sanitară a populaţiei erau de departe cele mai complexe, implicând echipe 
numeroase de control care, într-un interval ce putea depăşi zece zile, controlau majori- 
tatea clinicilor importante şi a laboratoarelor din spitalele judeţene şi orăşeneşti indiferent 
de specializarea acestora (urgenţă, infecțioase, psihiatrie), dar şi dispensarele municipale 
şi rurale, colectivităţile de copii!. 

Prima direcţie importantă a controlului era asistenţa medicală a adultului. În cadrul 
acesteia se insista asupra calităţii asistenţei de urgenţă, mortalităţii generale, asistenţei 
medicale acordate prin dispensarele teritoriale şi dispensarele policlinice, asistenţei 
medicale a muncitorilor, asistenţei medicale în unităţile cu paturi. Se urmăreau aspectele 
privind respectarea baremurilor de dotare cu instrumentar medical, corecta întocmire a 
documentelor medicale. O atenţie specială era acordată modului în care cabinetele 
medicale din întreprinderi reuşeau să prevină şi să trateze afecțiunile profesionale în 
vederea scăderii procentului morbidităţii prin incapacitate temporară de muncă. Statul 
comunist român purta o adevărată cruciadă împotriva prescrierii de concedii medicale, 
proces considerat un adevărat act de sabotaj la adresa economiei româneşti. Îngrijorarea 
autorităţilor era sporită şi de numărul mare al actelor de corupţie în care era implicat 
personalul medical, parte importantă a acestora datorându-se comercializării de certificate 
medicale fără temei real?. 

Cea de-a doua direcţie privea asistenţa medicală a femeii şi gravidei. Erau urmărite 
acele probleme ce ţineau de asistenţa femeii la nivelul dispensarelor din întreprinderi, 
dispensarelor teritoriale, dispensarelor policlinice, în secţiile cu paturi, rezolvarea avortului 
incomplet, rezolvarea avortului complicat prin infecţie, activitatea comisiilor de avizare 
a întreruperilor de sarcină. Se verifica în mod special gradul de realizare a controalelor 
periodice în întreprinderi pentru femeile cuprinse în grupa de vârstă 16-45 de ani. 
Motivul invocat era cunoaşterea stării de sănătate, în vederea combaterii unor afecţiuni 
grave precum cancerul de col uterin. Adevărata miză era însă depistarea potenţialelor sarcini, 
dar şi a cazurilor de avort?. Dovadă stă procentul mic de analize clinice în vederea depistării 
cancerului de col comparativ cu numărul total al controalelor ginecologice efectuate”. 


Tematică de control, AMS, fond Cabinet 4, dosar 15/1987, nenumerotat. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 18/1988, nenumerotat, fond Cabinet 4, dosar 15/1986, nenumerotat. 

3. lată ce se preciza într-o notă de control din judeţul Dâmboviţa cu privire la activitatea dispen- 
sarelor medicale din întreprinderi : „Acţiunea de evaluare şi cunoaştere a stării de sănătate a 
femeilor încadrate în vârstă de 16-45 ani este în curs de finalizare în majoritatea întreprin- 
derilor. (...) În desfăşurarea acestei activități sunt unele rămâneri în urmă care se datorează 
printre altele unei insuficiente colaborări a personalului medical cu conducerile întreprinde- 
rilor respective. Implicarea personalului medical din întreprinderi în combaterea fenomenului 
avortogen se consideră a fi şi mai redusă datorită necunoaşterii tuturor femeilor cu avorturi 
şi neurmăririi corespunzătoare a stării lor de sănătate”. 

4. La întreprinderea Dâmboviţa din Bucureşti, din 1.844 de controale efectuate în decursul 

anului 1988, doar 147 au fost de specialitate, AMS, Cabinet 1, dosar 18/1988, nenumerotat, 

Cabinet 4, dosar 15/1986, nenumerotat. 


= 


58 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Echipele de control nu uitau însă niciodată să menţioneze numărul de sarcini şi de 
avorturi descoperite în urma acestor controale!. În ceea ce priveşte strict asistenţa 
medicală a gravidei, o atenţie deosebită se acorda ritmului supravegherii prenatale în 
vederea prevenirii deceselor materne prin risc obstetrical, dar şi rezolvării corecte a 
cazurilor de avort complicat prin infecţie şi reducerea în consecinţă a mortalităţii 
materne prin avort septic. Astfel de controale periodice constituiau o piedică pentru 
femeile care ar fi recurs la o întrerupere ilegală a sarcinii. Dacă medicul descoperea 
întreruperea sarcinii, era obligat prin lege să anunţe autorităţile. Celelalte aspecte 
controlate se regăseau în tematica specifică verificărilor în direcţia îmbunătăţirii indicilor 
demografici. 

Al treilea punct principal al controlului privea asistenţa medicală a copilului, accentul 
fiind pus pe asistenţa medicală ambulatorie în secţia cu paturi, pe modul de funcţionare 
a secţiilor de nou-născuţi şi pe funcţionarea unităţilor de ocrotire. Se verificau ritmicitatea 
controalelor medicale pentru nou-născuţii cu vârsta 0-1 an, asigurarea dotării corespun- 
zătoare în secţiile de pediatrie. Multe controale reclamau lipsa condiţiilor celor mai 
elementare precum apa caldă sau asigurarea unei temperaturi corespunzătoare în secţiile 
de nou-născuţi?. 

În ordinea priorităţilor urma activitatea antiepidemică şi de igienă. Era verificată rata 
de realizare a vaccinărilor programate, evoluţia numărului de îmbolnăviri de natură 
infecțioasă, efectuarea de controale privind starea de igienă în spitale, verificarea 
sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă, stabilirea gradului de poluare a aerului, 
controale privind igiena alimentaţiei. 

Ultima direcţie de control viza problemele de conducere la nivelul unităţilor sanitare. 
Mai precis, era verificată activitatea Direcţiei Sanitare judeţene din perspectiva compe- 
tenţei personalului, a metodelor folosite. Punctual se analiza activitatea Consiliului 
Oamenilor Muncii din Direcţia Sanitară, cât şi a Biroului Executiv al acesteia, activităţile 
de control şi îndrumare realizate la nivel local?. 


Acţiuni de îndrumare şi control la nivel de municipiu 


Sistemul de îndrumare şi control era conceput într-o formă piramidală, de la centru spre 
restul teritoriului. Erau organizate acţiuni de control la nivel judeţean, dar şi la nivel de 
municipiu, unitate sanitară, întreprindere. 


1. În primul rând era prezentată evoluţia numărului de naşteri înregistrate în ultimii cinci ani 
anteriori controlului, numărul naşterilor pe anul în curs şi numărul sarcinilor în evoluţie 
depistate cu ocazia controlului. 

2. La spitalul Colțea din Bucureşti, absolut toate echipele de control atrăgeau atenţia că maternitatea 
era supraaglomerată, nou-născuţilor nu li se oferea hrană preparată în condiţii sterile, lenjerie 
şi scutece sterile. Nici măcar igiena nou-născutului nu putea fi asigurată corespunzător întrucât 
apa caldă lipsea din majoritatea saloanelor, iar temperatura era neconformă cu normele sanitare. 
Pentru a remedia situaţia, conducerea spitalului apelase la soluţii de compromis precum 
amplasarea câtorva cazane de încălzit apa şi radiatoare. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 9/1988, 
nenumerotat. 

3. AMS, fond DAM-OMCT, dosare 4/1978, 13/1984, 15/1984, 13/1987, 18/1987, 19/1987, 9/1988, 
nenumerotate. 


INSTITUȚII 59 


La nivel de municipiu, tematicile de control folosite erau similare cu cele la nivel 
judeţean. Acţiunile vizau fie verificarea asistenţei medicală materno-infantilă, fie asistenţa 
medicală generală a populaţiei. Nu toate municipiile intrau în lista de priorităţi a 
Ministerului Sănătăţii. Privilegiate erau aglomerările urbane importante, centrele industriale 
puternice, cu modificări semnificative în structura socială a locuitorilor. Deplasarea 
masivă a populaţiei dinspre mediul rural către platformele industriale ale marilor oraşe 
reprezenta o problemă serioasă pentru politica pronatalistă a statului comunist român. 
Un eşantion important al populaţiei feminine aflate la vârsta de maximă fertilitate eluda 
sistemul controalelor periodice realizate prin intermediul dispensarelor policlinice sau 
de fabrică. Dezrădăcinarea, traiul la comun în comunităţi mixte nu erau nici ele în 
conformitate cu morala comunistă. Răspunsul statului comunist român prin intermediul 
Ministerului Sănătăţii a fost lansarea unor acţiuni de îndrumare şi control la nivelul 
oraşelor Bucureşti, Iaşi şi Constanţa. În acest mod se exercita o presiune suplimentară 
asupra autorităţilor locale, obligate la rândul lor să supravegheze mai atent fenomenele 
demografice din teritoriul păstorit. 

Acţiunile echipelor de control trimise de Ministerul Sănătăţii vizau, similar cu cele 
judeţene, fie asistenţa materno-infantilă, fie asistenţa medicală generală a populaţiei. La 
nivelul municipiului Bucureşti, aveau prioritate acţiunile de sprijinire a maternităţilor. 
Această preocupare era evidentă dacă se ţine cont de evoluţia nemulţumitoare a valorilor 
indicilor demografici!. Obiectivele acţiunile de control vizau : calitatea bazei materiale 
şi asigurarea personalului medical de specialitate, modul în care era asigurată asistenţa 
medicală a gravidei cu risc, calitatea asistenţei medicale în secţiile de nou-născuţi (grad 
de utilizare, perioade de aglomerare), asigurarea asistenţei medicale de urgenţă în secţiile 
de obstetrică-ginecologie şi nou-născuţi, accentul fiind pus pe procedurile de reanimare, 
analiza cazurilor de deces şi îmbolnăvire produse în maternitate”. 

Nu lipseau nici controalele cu privire la starea de sănătate generală a populaţiei : 
asigurarea activităţii curative, asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, evoluţia princi- 
palilor indici demografici, asistenţa medicală a mamei, copilului şi tineretului, asigurarea 
asistenţei medicale a muncitorilor, respectarea normelor sanitaro-epidemice, modul în 
care se desfăşoară activitatea de conducere a unităţilor sanitare. 

Priorităţile în cadrul acţiunilor de îndrumare şi control difereau uşor comparativ cu 
cele efectuate la nivel judeţean. O atenţie sporită era acordată asistenţei medicale de 
urgenţă şi la nivel de dispensar de cartier. Miza acestei atenţii sporite era degrevarea 
medicilor din spitale şi policlinici prin creşterea procentului de rezolvare a cazurilor la 
domiciliul bolnavului sau de către medicul de dispensar, fără a se recurge la îndrumarea 
către medicul specialist. Motivul era lipsa tot mai acută de medici la nivelul municipiului 
Bucureşti, în special în anii '80, când acesta fusese declarat oraş închis. Acest statut 
împiedica ocuparea posturilor vacante de tineri absolvenţi”. În anumite situaţii se încerca 
rezolvarea acestui deficit prin transferul de cadre medicale din judeţele învecinate, însă 


1. Natalitatea s-a situat mereu sub media ţării 12,9%o - 1985, 12,9%o - 1986, iar numărul întreru- 
perilor de sarcină mergea până la '4 din numărul total raportat pe ţară, 43.825 - 1985, 31.532 — 
1986. 

2. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 3/1987, nenumerotat. 

3. Doar la nivelul sectorului 1 al municipiului Bucureşti, în 1986, exista un deficit de 116 medici 
şi 134 de cadre medii la o populaţie de 273.000 de locuitori. 


60 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


mutările de personal nu reuşeau să acopere, în medie, decât 10% din necesarul de cadre 
medicale!. Lipsa medicilor era mai acută în cartierele muncitoreşti recent construite, 
precum şi în comunităţile de copii (leagăne, creşe săptămânale, secţii pentru distrofici)?. 


Control la nivel de unitate sanitară 


Numeroase erau şi controalele la nivel de unitate sanitară. Aceste acţiuni de îndrumare 
şi control puteau fi trecute în planul anual sau trimestrial de control, dar erau organizate 
şi acţiuni-fulger pentru instituţiile ale căror raportări indicau deficienţe la nivelul acordării 
asistenţei medicale, în special cifre foarte mari ale mortalităţii cu diferitele sale componente 
(pe grupe de vârstă, infantilă, materne). 

Erau vizate în mod particular neregulile flagrante ce puneau în pericol viaţa pa- 
cienţilor : lipsa măsurilor elementare de igienă, diagnostic greşit, având ca repercusiune 
moartea pacientului, nerespectarea circuitelor funcţionale în cadrul spitalelor (septic, 
aseptic), refuz al internării fără motivaţie clinică, expunerea pacienţilor la infecţii 
intraspitaliceştis, felul în care unitatea sanitară controlată era urmărită şi controlată 
metodologic de către inspectorii Direcţiei Sanitare Judeţene. Reprezentanţii Ministerului 
Sănătăţii considerau că existenţa unui sigur caz de neglijenţă în activitatea de control a 
inspectorilor la nivel judeţean trăda lipsuri generale la nivelul întregului teritoriu ce intra 
în responsabilitatea respectivului colectiv de control. Nu de puţine ori, verificarea 
izolată a unei unităţi sanitare era punctul declanşator al unei acţiuni de îndrumare şi 
control complexe la nivelul întregului judeţ. Miza acestei acţiuni, aşa cum am arătat 
deja, se concentra asupra unei supravegheri cât mai exacte a populaţiei. 

Controale-fulger ale Ministerului Sănătăţii se organizau şi pentru verificarea unui 
aspect singular de asistenţă medicală, de obicei în sfera obstetrică-ginecologie. Indicii 
mari de mortalitate maternă şi infantilă la unităţile sanitare controlate erau puşi în directă 
legătură cu situaţia materială deplorabilă a spitalelor: spaţii necorespunzătoare, bază 
materială insuficientă şi depăşită din punct de vedere moral, cantitate insuficientă de 
carburant pentru funcţionarea autosanitarelor“ şi mai ales dificultate în asigurarea unui 
mediu steril pentru sălile de naşteri şi de operaţii”. De aici iminenţa de contaminare 
bacteriană a pacienţilor şi proliferarea infecțiilor intraspitaliceşti. 


1. În municipiul Bucureşti, la nivelul anului 1987, exista un deficit de 900 de medici, 803 - în 
1989, şi doar 120 de detaşări din judeţele învecinate. În municipiul laşi, la un număr de 483 de 
posturi ocupate de medici specialişti, existau 286 de posturi vacante, deci 1/3 din totalul 
posturilor normate conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii la acea oră. 

2. AMS, fond DAM-OMCI, dosar 3/1987, nenumerotat. 

Ibidem. 

4. Pentru două autosanitare având drept carburant benzina, spitalului Niculeşti, deservind o 
populaţie de 22.000 de locuitori, îi fuseseră repartizaţi 76 litri de benzină lunar. 

5. Notele de control consemnau lipsa soluţiilor antiseptice, pereţi înnegriţi ce prezentau condens, 
temperaturi necorespunzătoare, saloane supraaglomerate, lipsa scutecelor sterile, lipsa apei 
calde curente. Astfel de constatări erau valabile atât pentru mari maternităţi din Bucureşti, cât 
şi pentru spitalele rurale sau municipale, indiferent de regiune. 


95) 


INSTITUȚII 61 


Control la nivel de instituţie 


O altă direcţie de control a echipelor Ministerului Sănătăţii viza asistenţa medicală 
asigurată în cadrul diferitelor întreprinderi. Controlul era condus la nivelul dispensarelor 
de întreprindere. Principalele direcţii ale controlului precizate în tematica specifică 
erau : asistenţa sănătăţii populaţiei, creşterea calităţii asistenţei medicale şi prevenirea 
îmbolnăvirilor, asistenţa medicală a mamei şi copilului, măsuri pentru respectarea 
normelor igienico-sanitare. În efectuarea controlului, accentul era pus asupra celei de-a 
doua direcţii, legată de asistenţa medicală a mamei şi copilului. Această prioritate pare 
cel puţin stranie în cadrul unei întreprinderi în care condiţiile de lucru erau deosebit de 
grele, bolile profesionale numeroase şi unde grija reprezentanţilor ministerului ar fi 
trebuit direcţionată către alte priorităţi. În spatele acestei atenţii speciale a stat o constatare 
de ordin statistic. Cele mai multe avorturi incomplete erau prezente la femeile cu vârsta 
cuprinsă între 20 şi 35 de ani, aflate la vârsta de fertilitate maximă, care aveau deja doi 
copii şi, cel mai important aspect, care proveneau din mediul muncitoresc. Logica celor 
aflaţi la conducerea Consiliului Sanitar Superior şi a Ministerului Sănătăţii a fost una 
simplă. Un grad de control sporit asupra unei categorii de populaţie caracterizată printr-un 
plus de mobilitate şi susceptibilă de a recurge la avort ar fi condus la creşterea natalității. 

Notele de control realizate în diferite întreprinderi, indiferent de specificul industrial al 
acestora, păstrau un format bine stabilit prin tematica elaborată de minister în acest sens. 
Accentul era pus asupra situaţiei populaţiei feminine : numărul total al acesteia din urmă 
raportat la totalul muncitorilor, numărul femeilor cu vârsta cuprinsă în marja 16-45 de ani, 
numărul celor aflate la vârstă de maximă fertilitate (20-30 de ani), evoluţia numărului de 
naşteri, dar şi de avorturi în cei cinci ani anteriori realizării controlului, numărul de sarcini 
în evoluţie la momentul realizării acţiunii de îndrumare şi control, gradul în care erau 
respectate măsurile prevăzute de lege în privinţa protecţiei gravidei la locul de muncă. 
La un punct separat erau expuse rezultatele concrete ale verificărilor medicale periodice 
şi obligatorii la care era supusă toată populaţia feminină care activa la respectiva 
întreprindere. Controalele medicale periodice erau realizate de către medicul de între- 
prindere cu ajutorul unui medic specialist de obstetrică-ginecologie dintr-un dispensar 
medical la care era arondată respectiva fabrică. 

Acţiunile de îndrumare şi control se concentrau pe analiza gradului în care fuseseră 
realizate verificările periodice, ritmicitate, numărul total de femei consultate. Ulterior 
erau consemnate rezultatele concrete ale verificărilor, mai precis numărul de sarcini 
depistate, dar şi numărul afecţiunilor ginecologice. Era consemnat şi numărul investigaţiilor 
mai amănunțite ce puteau confirma diagnosticul de sarcină sau întări rezultatele examenului 
Babeş-Papanicolau pentru depistarea cancerului de col uterin!. La un punct separat era 
consemnat numărul muncitoarelor navetiste şi judeţele de provenienţă ale acestora. Acest 
element era deosebit de important, deoarece de supravegherea stării de sănătate a 
salariaţilor şi în special a femeilor răspundea, alături de medicul desemnat al instituţiei, 
şi dispensarul medical la care era arondat domiciliul acestora. 


1. Se practicau examene colpocitologice, prin care se puteau stabili eventuale modificări hormonale, 
în special pentru confirmarea diagnosticului de sarcină, dar şi colposcopii pentru revelarea 
oricăror modificări anormale la nivelul cervixului. 

2. AMS, fond DAM-OMCI, dosar 3/1987, Cabinet 2, dosar 18/1988. 


62 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Comparativ cu alte acţiuni de îndrumare şi control, verificarea modului în care se 
asigura asistenţa medicală în întreprinderi avea gradul cel mai semnificativ de formalism. 
În interiorul notelor de control se pot constata numeroase inexactităţi : numărul femeilor 
examinate era mai mare decât numărul femeilor catagrafiate în vederea efectuării 
controlului!, indicii demografici prezentau o permanentă îmbunătăţire, deşi nici măcar 
statisticile oficiale nu veneau să confirme această aserţiune. 

Un alt punct important în realizarea acţiunilor de îndrumare şi control la nivel de 
întreprinderi şi instituţii era incidenţa cazurilor de incapacitate temporară de muncă. 
Pentru a preveni extinderea acestui fenomen, cabinetele medicale din fabrici şi instituţii, 
dar şi dispensarele policlinice la care erau arondate diferitele unităţi economice, erau 
responsabile cu depistarea tuturor cazurilor de îmbolnăvire şi rezolvarea promptă a 
acestora. Pentru o cât mai mare exactitate, fiecare angajat îşi avea propria fişă în care 
erau trecute riscurile ocupaţionale, condiţiile de viaţă, antecedentele medicale. Din 
perspectiva Ministerului Sănătăţii, puteau fi evitate zilele de muncă pierdute de muncitori 
în urma incapacității temporare de muncă, mai ales dacă certificatele care justificau 
aceste concedii nu aveau la bază cazuri reale de boală. La Întreprinderea de Biscuiţi 
„Berceni” din Bucureşti, în perioada 1985-1988, principala cauză a incapacității temporare 
de muncă erau tulburările mintale”. Fără îndoială astfel de cazuri ridicau foarte multe 
întrebări la nivelul corpului de control trimis de la minister. Ca răspuns se întocmeau noi 
ordine de ministru privind prevenirea incapacității temporare în muncă sau o frecvenţă 
sporită a controalelor în întreprinderi şi instituţii. 

Un caz aparte îl constituie nota de control întocmită la spitalul de psihiatrie şi 
neurochirurgie „Gheorghe Marinescu”. Deşi acţiunea de îndrumare şi control a fost una 
complexă, incluzând direcţiile variante în acordarea asistenţei de specialitate bolnavilor 
(asistenţă medicală de urgenţă, utilizarea paturilor, prescrierea tratamentelor medica- 
mentoase, dotarea tehnică a instituţiei sanitare), accentul a fost pus asupra activităţii 
celor doi medici cu specialitatea obstetrică-ginecologie care activau în cadrul spitalului. 
În sarcina acestora revenea controlul periodic al angajatelor spitalului, dar şi al pacientelor 
internate în cele trei secţii : psihiatrie, neurologie şi neurochirurgie”. Similar cu acţiunile 
de control conduse la nivelul întreprinderilor, era consemnat numărul total al controalelor 
efectuate, numărul investigaţiilor de specialitate“ pentru depistarea cancerului de col, 
numărul de afecţiuni ginecologice depistate, dar şi numărul de sarcini în evoluţie. 

O atenţie deosebită, aşa cum rezultă din conţinutul notei de control, era acordată 
supravegherii acelor femei, cadre medicale sau paciente, care aveau în antecedentele 


1. Într-o notă de control realizată la întreprinderea Dâmboviţa din Bucureşti, se preciza că 
numărul femeilor cu vârste cuprinse între 16 şi 45 de ani era de 1.095, iar femeile cu vârste 
între 16 şi 30 de ani supuse controlului periodic era de 1.640. Ambele cifre sunt reluate de mai 
multe ori în document, o greşeală de tehnoredactare fiind exclusă. Evoluţia indicilor demo- 
grafici era una favorabilă, deşi cifrele la momentul efectuării controlului nu erau deloc 
încurajatoare, iar tabloul general la nivelul municipiului Bucureşti arăta un indice al natalității 
printre cele mai scăzute la nivel naţional şi un număr de avorturi semnificativ. 

2. AMS, fond Cabinet 1, dosar 18/1988, nenumerotat. 

Ibidem. 

4. În cazul controlului realizat la spitalul „Gheorghe Marinescu” a fost consemnat cel mai mare 
număr de examene citologice proporţional cu numărul de examene efectuate — 475 din 565 de 
controale efectuate. 


(95) 


INSTITUȚII 63 


medicale unul sau mai multe avorturi sau, aşa cum se exprimau medicii, sufereau de 
„boală abortivă”. Acţiunea medicilor poate fi justificată prin faptul că orice medicaţie 
intraspitalicească ar fi dăunat produsului de concepţie în cazul unei paciente cu sarcină 
nedepistată la timp. Vehemenţa cu care au fost întocmite recomandările privind sporirea 
numărului de controale în rândul angajatelor spitalului vin însă în sprijinul ipotezei că 
aceste acţiuni erau mai puţin o preocupare pentru sănătatea cadrelor medicale şi mai mult 
o încălcare flagrantă şi sistematică a dreptului la intimitate şi viaţă privată!. 

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu erau străini de starea de nemulţumire şi 
frustrare a angajatelor obligate să se prezinte la aceste controale periodice şi obligatorii. 
Un exemplu în acest sens este cazul Dana Maria Motora. Şefă de promoţie a Şcolii de 
Surori „Crucea Roşie” în 1984, de profesie secretară, domiciliată în Bucureşti, 
comandantă de grupă sanitară a Gărzii Patriotice, Dana Maria Motora înaintează în iunie 
1987 o petiție către Ministerul Sănătăţii în care cerea să fie scutită de controalele 
ginecologice periodice, pe care le considera abuzive: „Sunt încadrată de 16 ani în 
câmpul muncii, sunt un om sănătos, fără probleme de sănătate în afară de hipotiroidism 
şi chist tiroidian. [...] Medicul de întreprindere, în neştiinţă de cauză, mă trimite cu 
recomandare pentru control periodic ginecologic, menţionând că am vârsta de 40 de ani, 
nu sunt căsătorită şi nu figurez în nicio evidenţă cu alte probleme de sănătate, neavând 
concedii medicale. [...] Organele tutelare consideră nefondată această trimitere şi 
abuzivă, ţinând cont că în aceste controale medicale periodice se încadrează femeile 
căsătorite. Vă rog să binevoiți a-mi răspunde dacă pot fi obligată de către medicul de 
întreprindere să mă prezint la control ginecologic periodic, nefiind căsătorită şi ținând 
cont că nu am avut şi nici nu am probleme ginecologice”?. Răspunsul conducerii 
Ministerului Sănătăţii, prin intermediul Serviciului de Ocrotire a Mamei, Copilului şi 
Tineretului, nu a făcut decât se reia motivaţia oficială: „Examinarea medicală periodică 
a femeilor încadrate în muncă sau casnice face parte din acţiunile cu larg caracter 
profilactic pe care Ministerul Sănătăţii le-a întreprins în ultima perioadă. Această acţiune 
are drept scop cunoaşterea amănunţită a stării de sănătate generală şi genitală a femeilor, 
depistarea precoce a diferitelor afecţiuni, în vederea aplicării tratamentului recuperator”. 
Mai mult chiar, formula din încheierea răspunsului poate fi considerată o ameninţare la 
adresa petentei: „Având în vedere funcţia pe care o îndepliniţi în cadrul activului de 
Crucea Roşie din întreprindere, vă facem recomandarea de a sprijini la locul de muncă 
acţiunile de ocrotire a sănătăţii oamenilor muncii, fiind astfel de un real folos reţelei 
sanitare”?. 

Până la căderea regimului comunist în decembrie 1989, activitatea de supraveghere 
a populaţiei feminine a fost una dintre principalele componente ale planului de acţiune 
în vederea creşterii natalității. 


1. Recomandările notei de control nu făceau referire la calitatea actelor medicale de specialitate, 
dat fiind specificul unităţii sanitare şi coeficientul ridicat de dificultate presupus de îngrijirile 
de tip neurologic, neurochirurgie ori psihiatrie. Grija echipei de control mergea în primul rând 
către impulsionarea acţiunii de control periodic ginecologic al personalului feminin din spital, 
acţiune care trebuie sprijinită de toţi medicii şefi de secţie şi, respectiv, de conducerea spitalului. 

2. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 13/1987, nenumerotat. 

3. Ibidem. 


64 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Rezultatele controalelor 


Recomandări pentru îmbunătăţirea activităţii 


Fiecare acţiune de control se finaliza cu transmiterea unui set de recomandări către 
conducerea direcțiilor sanitare judeţene şi a unităţilor din subordinea acestora. În mod 
firesc, măsurile impuse urmăreau specificul acţiunii de îndrumare şi control care le-au 
produs. Ținând cont de acest aspect, erau făcute recomandări cu caracter general privind 
asigurarea asistenţei medicale la nivel de judeţ, măsuri specifice privind îmbunătăţirea 
generală a indicilor demografici sau a unui anumit aspect, de obicei natalitate sau mortalitate 
infantilă. Recomandări specifice se făceau în cazul acţiunilor de control întreprinse la 
nivel de unitate sanitară ca şi în cazul unităţilor economice şi diferitelor instituţii. 

Planurile de măsuri la nivel judeţean conţineau două tipuri principale de recomandări : 
cele cu caracter de permanenţă în activitatea de organizare şi asigurare a asistenţei 
medicale şi cele ce trebuiau materializate fie cu începere imediată de la data finalizării 
controlului, fie într-un răstimp ce putea ajunge la un maximum de şase luni. 

Caracter permanent aveau acele recomandări care urmau liniile generale trasate prin 
ordine ale Ministerului Sănătăţii: urmărirea permanentă a modului în care unităţile 
torilor demografici, cunoaşterea stării de sănătate a populaţiei prin efectuarea controalelor 
periodice şi respectarea ritmicităţii acestora!. O atenţie deosebită era acordată supravegherii 
diferitelor categorii de femei ; mai exact, se precizau obligativitatea controlului activităţii 
comisiei de avizare a întreruperii cursului normal al sarcinii, controlul trimestrial al 
femeilor cu avorturi în antecedentele medicale, dar şi îndrumarea cuplurilor sterile către 
cabinetele medicale de profil?. Alte măsuri cu caracter general vizau asistenţa medicală 
infantilă : îmbunătăţirea asistenţei medicale în vederea scăderii mortalităţii pentru grupa 
de vârstă 0-1 an, controlul metodologic sporit pentru zonele ce prezintă cifre mari ale 
mortalităţii infantile, îmbunătăţirea gradului de recuperare a copiilor cu boli cronice, 
respectarea normelor metodologice privind supravegherea medicală periodică atât a 
nou-născutului, cât şi a copilului de vârstă mică (1-4 ani). 

Dintre măsurile ce nu prezentau un caracter permanent, cele mai importante priveau 
îmbunătăţirea asistenţei medicale de urgenţă şi în secţiile de terapie intensivă, încadrarea 
corespunzătoare cu personal medical, îmbunătăţirea activităţii în secţiile de ginecologie, 
finalizarea controlului periodic al stării de sănătate pentru femeile încadrate în grupa de 
vârstă 16-45 de ani, intensificarea controlului metodologic pentru toate profilele medicale, 
studierea oportunității menţinerii anumitor unităţi sanitare în condiţiile unei activităţi 
generale necorespunzătoare. Caracter imediat aveau indicaţiile cu privire la intensificarea 
acţiunilor metodologice în zonele cu indice de mortalitate infantilă foarte ridicat, închiderea 
anumitor secţii sau chiar unităţi sanitare care nu garantau securitatea actelor medicale“. 


1. AMS, fond DAM-OMCIT, dosare 4/1978, 15/1984, 13/1987, 18/1987, 19/1987, 9/1988, 
nenumerotate ; Cabinet 4 , dosare 3/1987, 15/1987, nenumerotate. 

2. AMS, fond DAM-OMCI, dosare 4/1978, 13/1984, 15/1984, 13/1987, 18/1987, 19/1987, 9/1988. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosare 13/1987, 18/1987, 19/1987, 9/1988. 

4. AMS, fond DAM-OMCT, dosare 13/1987, 18/1987, 19/1987, 9/1988, 10/1988. 


95) 


INSTITUȚII 65 


Dacă acţiunea de îndrumare şi control la nivel judeţean avea drept scop îmbunătăţirea 
indicilor demografici, planul de măsuri conţinea prevederi specifice: intensificarea 
controalelor la nivelul dispensarelor medicale teritoriale, discutarea lunară a indicilor 
demografici la nivelul judeţului, intensificarea activităţii unităţilor medicale din teritoriu 
în vederea controlului populaţiei feminine între 16 şi 45 de ani, evidenţierea precoce a 
sarcinii, dispensarizarea femeii cu avorturi în antecedente, reducerea mortalităţii generale 
prin dispensarizarea corectă a bolnavilor cronici, evaluarea săptămânală a activităţii din 
secţiile de medicină internă şi cardiologie, analiza riguroasă a cazurilor de deces, 
dispensarizarea corectă a sugarului, îmbunătăţirea condiţiilor materiale în maternităţi, 
evaluarea condiţiilor din colectivităţile de copii, în special din leagăn, asigurarea unei 
medicaţii judicioase în cazul nou-născuţilor!. 

În cazul acţiunilor de îndrumare şi control realizate în cadrul unei singure instituţii 
sanitare, recomandările erau făcute în funcţie de numărul şi gravitatea neregulilor găsite. 
Dacă echipa de control nu depistase abateri grave ce ar fi reprezentat un pericol iminent 
pentru viaţa pacienţilor trataţi în respectiva clinică, recomandările erau de ordin general, 
accentul fiind pus pe un control şi o îndrumare metodologică mai riguroase din partea 
Direcţiei Sanitare Judeţene : organizarea de controale complexe, semestriale, în toate 
spitalele din teritoriu, verificarea periodică a activităţii medicilor-inspectori din teritoriu, 
asigurarea completării corecte a documentelor medicale, supravegherea activităţii medicilor 
din dispensarele teritoriale şi din întreprinderi. Recomandările erau mult mai precise 
dacă unitatea verificată era o maternitate sau secţia de obstetrică-ginecologie a unui 
spital. Directivele vizau mai ales problematica de rezolvare a avorturilor incomplete : 
dacă unitatea sanitară respectivă putea asigura în continuare actul medical de rezolvare 
a avortului incomplet, încadrarea corectă prin diagnostic a diferitelor sângerări uterine, 
examen histopatologic în toate cazurile în care se executa chiuretaj uterin, modul de 
utilizare a truselor de chiuretaj, îmbunătăţirea controlului prenatal, cunoaşterea cauzelor 
care conduc la creşterea mortalităţii infantile?. 

Cât priveşte acţiunile de îndrumare şi control realizate în întreprinderi, recomandările 
inspectorilor din Ministerul Sănătăţii priveau fiecare din cele trei axe principale de 
intervenţie. Pentru a creşte gradul de asigurare a sănătăţii pentru oamenii muncii se 
dispuneau măsuri precum reevaluarea medicală a tuturor angajaţilor, colaborarea dispen- 
sarului medical cu sociologul întreprinderii pentru rezolvarea problemelor de ordin 
socio-medical”. Prin aceste măsuri se încerca să se combată absenteismului motivat prin 
concedii medicale, ştiut fiind faptul că în spatele diferitelor afecţiuni stătea de fapt 
rezolvarea unor probleme de ordin personal. De vreme ce activitatea medicală de asistenţă 
a mamei şi copilului la nivel de întreprindere sau instituţie se limita la asigurarea unui 
control strict al angajatelor, măsurile de îmbunătăţire a acestei direcţii nu puteau viza 
decât eficientizarea acţiunii prin : formarea continuă a personalului medical, îmbunătăţirea 
evidenţei femeilor angajate, refacerea permanentă a evidenţei femeilor cu antecedente de 
avort, antrenarea tuturor factorilor de decizie în vederea unei prezentări mai largi la 
controalele periodice, dotarea cabinetului cu aparatura necesară şi în cantitate suficientă 


1. AMS, fond DAM-OMCT, dosare 18/1987, 19/1987, 9/1988, nenumerotate ; fond Cabinet 4, 
dosare 24/1986, 20/1987, nenumerotate. 

2. AMS, fond DAM-OMCI, dosare 20/1987, 18/1987, 19/1987, 10/1988, nenumerotate. 

3. AMS, fond Cabinet 4, dosar 18/1988, nenumerotat. 


66 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


pentru realizarea numărului stabilit de controale!. Pentru respectarea condiţiilor de 
igienă se propuneau acţiuni în direcţia menţinerii unei bune calităţi a aerului, remedierea 
diferitelor deficienţe de ordin logistic (repararea acoperişului), menţinerea curăţeniei în 
toate spaţiile şi mai ales în cantina unde serveau masa muncitorii, dar şi în comunităţile 
de preşcolari arondate fabricii?. 


Responsabilii cu îmbunătăţirea activităţii 


Fiecare corp de control, odată cu precizarea măsurilor pentru îmbunătăţirea activităţii, 
desemna şi responsabilii pentru ducerea la bun sfârşit a respectivei directive. Principala res- 
ponsabilă pentru îmbunătăţirea activităţii de asistenţă radicală a populaţiei la nivel judeţean 
în probleme ce aveau termen permanent de punere în practică era Direcţia Sanitară Judeţeană, 
reprezentată fie prin directorul său, fie prin inspectorii de specialitate aflaţi în subordinea 
sa. Dat fiind că mare parte dintre propuneri priveau asistenţa medicală acordată femeii, un 
rol important îi revenea, conform precizărilor Ministerului Sănătăţii, medicului-inspector 
din Serviciul de Ocrotire a Mamei, Copilului şi Tineretului şi metodologului pe specialitate. 
Pentru măsurile de asistenţă medicală a copilului, responsabili erau medicul-inspector 
pediatru şi metodologul pediatru. Măsurile care presupuneau acţiuni specifice, la nivel 
de unitate sanitară, erau responsabilitatea directorului de spital sau de maternitate, după 
caz. De îmbunătăţirea activităţii la nivelul dispensarelor medicale teritoriale răspundea 
metodologul respectivului dispensar, dar şi medicul-şef din respectiva unitate sanitară”. 

Dacă recomandările aveau termen redus sau imediat de punere în practică, responsabi- 
litatea era transmisă către factorii de decizie la nivel de unitate sanitară. Pentru nereguli 
privind activitatea generală a spitalului sau a mai multor secţii ale acestuia, echipa de control 
se adresa directorului de spital. În funcţie de specialitatea în care erau constate abaterile 
(urgenţe, boli interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, chirurgie, pediatrie), răspundeau 
pentru remedierea acestora, alături de conducerea unităţii sanitare, şefii respectivelor secţii”. 

Comisiile de control şi îndrumare ale Ministrului Sănătăţii aveau competenţa de a 
hotărî sancţionarea personalului medical dacă în urma verificărilor efectuate se constatau 
abateri de la norme. De cele mai multe ori însă, rapoartele de control se limitau la 
consemnarea neregulilor şi indicarea personalului medical care se făcea răspunzător, 
stipulând în planul de măsuri ca fiecare caz în parte să fie discutat de către colegiile de 
disciplină şi în urma anchetei să fie luate măsurile care se impuneau”. Existau însă şi 
situaţii când corpul de control dispunea sancţiuni doar în urma anchetei proprii, fără 
consultarea altor organisme abilitate în acest sens. 


Ibidem. 
.. Ibidem. 
3. AMS, fond DAM-OMCIT, dosare 18/1987, 19/1987, 9/1988, nenumerotate ; Cabinetul 4, 
dosare 24/1986, 20/1987, nenumerotate. 
4. Ibidem. 
5. În urma unei acţiuni de îndrumare şi control în judeţul Giurgiu, au fost constatate mai multe 
abateri care influenţau negativ evoluţia indicatorilor demografici. Ca urmare, în nota de 
control realizată la finalizarea acţiunii se preciza : „Întrucât în calitatea actului medical acordat 
prin unităţile sanitare din judeţul Giurgiu se constată în continuare numeroase neajunsuri, 
oglindite şi în evoluţia nefavorabilă a principalilor indici demografici, direcţia sanitară va 


== 


INSTITUȚII 67 


Sancţiuni 


De cele mai multe ori, notele de control nu menţionau şi sancţiunile acordate pentru 
neregulile constatate, această responsabilitate revenind direcțiilor sanitare judeţene, care, 
odată cu trimiterea către minister a măsurilor concrete luate pentru remedierea deficienţelor 
constatate, trebuiau să precizeze şi măsurile discipinare dispuse prin intermediul colegiilor 
de disciplină. Sunt rare rapoartele care fac precizări în legătură cu sancţiunile dispuse de 
corpul de control, astfel încât nu se poate stabili un pattern la nivel naţional. Din docu- 
mentele consultate reiese că sancţiunile acordate în timpul acţiunilor de îndrumare şi 
control puteau privi întregul colectiv al unităţii spitaliceşti în cazul unor abateri grave care 
periclitau viaţa pacienţilor!, însă cele mai multe dintre pedepse vizau punctual anumiţi 
membri ai corpului medical, fie ei medici ori membri ai personalului sanitar mediu. 
Acţiunile de îndrumare şi control, la nivel judeţean ori axate pe instituţii medicale 
singulare, în diferite întreprinderi sau doar în maternităţi, reprezentau una dintre piesele 
importante în jocul de puzzle reprezentat de politica de forţă pusă în practică de statul 
comunist român în vederea creşterii demografice a României. Dacă rezultatele în privinţa 
populaţiei, controalele medicale obligatorii au fost privite ca o intruziune indezirabilă, o 
violare a vieţii private, a intimităţii femeilor. Singurul rezultat concret a fost permanenta 
stare de presiune pusă asupra corpului medical, principalul factor investit cu responsabi- 
litatea înfăptuirii politicii demografice în România sau, după caz, principalul vinovat în 
ochii autorităţilor comuniste pentru falimentul acesteia. La nivelul Ministerului Sănătăţii, 
acţiunile de îndrumare şi control au continuat să reprezinte până la căderea regimului 


aplica sancţiuni disciplinare corespunzătoare atât personalului sanitar care răspunde direct 
pentru deficienţele constatate cu prilejul controlului şi consemnați în acest material (secţiile 
pediatrie Vadu Lat şi Bolintin Vale, dispensarele comunale Bucşani şi Bolintin Vale), cât şi 
şefii ierarhici direcţi ai acestora, pentru îndrumare, control şi sprijin ineficient şi fără conţinut 
a personalului din subordine”. AMS, fond DAM-OMCT, 5/1987, nenumerotat. 

1. Sancţiunile puteau include întreg colectivul medico-sanitar, cum a fost cazul acţiunii de 
îndrumare şi control în vederea îmbunătăţirii indicilor demografici în judeţul Mehedinţi din 
13-16 aprilie 1987. Printre unităţile sanitare verificate cu ocazia acestei acţiuni s-a numărat şi 
dispensarul medical comunal Prunişor. Deficienţele grave înregistrate în urma verificării (lipsa 
celor mai elementare norme de igienă, imposibilitatea acordării primului ajutor, absenteismul 
medicilor în timpul orelor de program) au dus la sancţionarea disciplinară a întregului colectiv 
din cadrul dispensarului pentru „superficialitate în muncă şi abateri grave de la metodologia 
obligatorie în acţiunile majore de sănătate publică”, iar unui medic i s-a suspendat detaşarea 
pe postul respectiv, fiind somat să se prezinte la postul pe care fusese repartizat iniţial. AMS, 
fond DAM-OMCT, dosar 18/1987, nenumerotat. 

2. Un alt caz de sancţiune disciplinară a fost consemnat în urma acţiunii de îndrumare şi control 
desfăşurată la spitalul orăşenesc Urziceni din 1 septembrie 1987. Cu această ocazie au fost 
semnalate o serie de deficienţe grave, printre care şi cazul asistentei Ionescu Lucreția. Aceasta 
păstra pilulele care alcătuiau tratamentele medicamentoase ce urmau a fi administrate direct pe 
noptieră şi administrase toate tratamentele injectabile celor opt paciente internate în secţie cu 
aceeaşi seringă. Pentru această neglijenţă, asistenta vinovată a fost sancţionată cu retragerea a 
două clase de retribuţie timp de trei luni. Cu această ocazie au fost atenţionaţi şi responsabilii 
direcţi ai secţiei de ginecologie, şeful de secţie, asistenta-şefă, dar şi medicul epidemiolog din 
centrul sanitaro-epidemic. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 5/1987, nenumerotat. 


68 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


comunist o componentă principală a planului de îmbunătăţire a indicilor demografici. 
Deplasările frecvente ale unui număr important de specialişti din centrele universitate, 
conduşi de nume importante ale Ministerului Sănătăţii, aveau în opinia noastră un scop 
mai mult propagandistic decât lucrativ. În urma analizei evoluţiei mortalităţii infantile, a 
numărului de avorturi şi a natalității, nimic nu ne face să credem că recomandările venite 
din partea organelor de control au influenţat în mod real evoluţia indicilor demografici. 


Luciana M. Jinga 


Capitolul 3 


Colegiile de disciplină ale personalului sanitar 


Introducere 


În momentul în care vorbim de legătura dintre represiune şi politica demografică, 
primele trei instituţii la care ne raportăm sunt, în ordine, Ministerul de Interne, Ministerul 
Justiţiei şi Procuratura. În perioada analizată a existat însă şi un al patrulea organism, 
care juca rolul unui tribunal pentru personalul medico-sanitar, creat iniţial ca o comisie 
de etică pentru întreg sistemul sanitar şi transformat ulterior în instrument de coerciţie, 
controlat politic, pus în slujba politicii demografice. 

Capitolul este împărţit în trei secţiuni. Prima vizează înfiinţarea, organizarea şi 
funcţionarea colegiilor medicilor şi farmaciştilor (atât organul central, cât şi structurile 
judeţene) şi adoptarea codurilor de deontologie medicală. O a doua parte urmăreşte 
transformarea acestora în colegii de disciplină ale personalului sanitar şi implicarea în 
politica demografică, urmând ca, în final, să prezentăm activitatea acestora, ilustrată cu 
exemple din şedinţele desfăşurate în special în perioada anilor "80. În această secţiune 
vom efectua o analiză cantitativă asupra sancţiunilor dictate de colegiile de disciplină, 
care mergeau de la mustrare până la interzicerea dreptului de practică a meseriei. 


Înființarea Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor 


Nu întâmplător ideea înfiinţării unui organism instituţional de apărare a eticii profesionale 
şi a deontologiei medicale apare aproximativ în aceeaşi perioadă cu înfiinţarea altor două 
instituţii fundamentale pentru proiectul demografic, Comisia Naţională de Demografie şi 
Consiliul Sanitar Superior. "Toate aceste instituţii îşi au originea în Directivele CC al PCR 
privind asistența medicală în RSR!, document adoptat în urma dezbaterilor din şedinţa 
CEXx al CC al PCR, din 18 iunie 1968? şi a Plenarei CC al PCR, desfăşurată între 24 şi 25 
octombrie 19685. Discuţiile premergătoare cu privire la înfiinţarea unui Colegiu al 


1. Directivele Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la îmbunătățirea asistenței 
medicale a populaţiei din Republica Socialistă România, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 16. 

2. ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, ff. 9-58. 

3. Vezi Protocolul nr. 6 al şedinţei plenare a Comitetului Central al PCR din zilele de 24/25 
octombrie 1968, ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, ff. 166-289. Vezi 


70 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Medicilor şi Farmaciştilor au loc în paralel cu iniţiativa unei noi organizări a Ministerului 
Sănătăţii şi a adoptării în perspectivă a unei noi legi sanitare. 

Ideea înfiinţării sau a reînfiinţării unui asemenea organism era cu siguranţă mult mai 
veche. Primele referiri datează încă din 1966, când pe ordinea de zi a şedinţei Comitetului 
Executiv al CC al PCR din data de 2 august s-a aflat Studiul cu privire la asistenţa 
medicală a populaţiei din RSR şi măsuri de îmbunătăţire. Este aceeaşi şedinţă preliminară 
în care se ia decizia interzicerii avortului. Trebuie menţionat faptul că în niciun moment 
al dezbaterilor sau al discuţiilor ulterioare nu a fost invocată o legătură între criminalizarea 
avortului şi crearea colegiilor de disciplină. Scopul enunțat de fiecare dată era acela de 
a combate mercantilismul din rândul personalului medical şi abaterile de la deontologia 
profesională, altele decât cele de natură penală, ignorarea bolnavilor, condiţionarea 
acordării asistenţei medicale, incompetenţa. 

Alexandru Bârlădeanu susţinea în cadrul şedinţei crearea unui organism deontologic : 
„Toată lumea ştie că pentru o operaţie se iau bani, chiar dacă te duci la oricare spital. În afară 
de măsuri administrative, ştiu că în alte ţări există acest corp medical care supraveghează 
moralitatea şi comportarea medicilor în exerciţiul profesiunii lor. Să nu recurgem numai la 
sancţiuni administrative date de Ministerul Sănătăţii. Poate însuşi corpul medical respectiv 
să examineze astfel de cazuri”!. Iniţiativa vine şi pe fondul discuţiilor pentru creşterea 
retribuţiilor în sistemul sanitar şi dezvoltarea unui sistem de cointeresare a medicilor. 

În evoluţia sistemului sanitar românesc, o astfel de instituţie a funcţionat încă din 1874, 
odată cu publicarea Legii sanitare ce prevedea, la art. 66, că abaterile comise de medicii 
acestor aşezăminte se judecă de colegiul medicilor fiecărei administraţiuni”. Ulterior, 
legea sanitară şi de ocrotire din 1935 instituie două organisme, un colegiu al medicilor 
şi un colegiu al farmaciştilor”. La data de 17 aprilie 1940 este publicată Legea pentru 
organizarea Colegiului Medicilor”. Este interesant faptul că instituţia nu a fost concepută 
iniţial ca organism represiv îndreptat împotriva personalului sanitar, ci, mai curând, ca 
unul de protejare a intereselor acestuia, sancţiunile date fiind, de asemenea, un mijloc de 
păstrare a prestigiului profesiei”. Odată cu instaurarea regimului de democraţie populară, 
Colegiul Medicilor a fost desfiinţat prin Decretul nr. 17 din 19 ianuarie 1950. 


şi „Analiza stării de sănătate a populaţiei, perfecţionarea organizării reţelei sanitare şi îmbunătăţirea 

asistenţei medicale în Republica Socialistă România”, Muncitorul sanitar, anul XX, nr. 44 (960), 

miercuri, 30 octombrie 1968. 

ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 102/1966, f. 12. 

„. Alina Şuta, Oana Tămaş er al., Legislaţia sanitară în România modernă (1874-1910), Editura 

Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009, p. 80. 

3. Legea sanitară şi de ocrotire, publicată în Monitorul Oficial, nr. 140, 22 iunie 1935. 

4. Promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 1343, publicat în Monitorul Oficial, nr. 92 din 17 aprilie 
1940. Vezi Buletinul Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, anul XLV, nr. 5, mai 1940. 

5. Principalele atribuţii stipulate în articolul 2 erau: a) de a veghea la aplicarea legilor şi 
regulamentelor care organizează şi reglementează exerciţiul profesiunii, precum şi la respectarea 
principiilor de deontologie medicală ; b) de a sprijini orice acţiune de ridicare şi de progres a 
culturii medicale ; c) de a stabili norme pentru reglementarea onorariilor şi a fixa minimum de 
retribuţiune pentru medicii care sunt angajaţi de instituţii particulare ; d) de a arbitra la cererea 
simultană a părţilor diferendele dintre medici şi instituţiunile particulare sau particulari ; e) de a 
crea şi sprijini instituţiuni de prevedere şi asistenţă pentru medici şi familiile lor ; f) de a colabora 
cu autorităţile de resort la rezolvarea problemelor sanitare în care are competenţă tehnică. 


== 


INSTITUȚII 7l 


Aducerea în discuţie a instituţiei care a funcţionat în România interbelică prezintă 
importanţă din perspectiva organizării unui astfel de organism în perioada comunistă. În 
privinţa scopului, organizării şi atribuţiilor se păstrează mare parte din modelul interbelic. 
Ca şi în cazul Consiliului Sanitar Superior, crearea Colegiului Medicilor se înscrie pe 
linia revalorizării unor instituţii de tradiţie ale sistemului medical românesc, dar şi a 
despărțirii treptate de modelul sovietic al organizării sănătăţii. De altfel, în discuţiile 
purtate mai întâi în CEx al CC al PCR la 18 iunie 1968, iar apoi în Plenara din 24-25 
octombrie 1968, se invocă în permanenţă modelul antebelic. Aurel Moga afirma în 
cadrul şedinţei din 18 iunie: „Noi am mai avut înainte astfel de comisii şi au dat rezultate. 
Ne gândim că ar fi bine ca aceste comisii să se numească comisii de etică profesională, 
aşa cum au fost înainte de 1940, şi să funcţioneze ca o comisie activă”!. 

În susţinerea afirmației privind părăsirea modelului sovietic de organizare medicală 
se poate observa invocarea cu obstinaţie a modelului occidental al unor instituţii similare, 
Ordinul Naţional al Medicilor din Franţa, Asociaţia Medicilor Americani din SUA, sau 
a unui model de cod deontologic medical existent într-un stat socialist nealiniat ca 
alături de Directivele CC al PCR, documentele de pornire erau legile sanitare şi codurile 
din 1899, 1930, 1935 şi 194%. 

În România postbelică, până în 1970, controlul intern al personalului sanitar era 
normat de Decretul 212/19535, dar şi de anumite prevederi ale Codului Penal şi Civil, 
ale Codului Muncii, regulamente de organizare şi funcţionare ale unităţilor sanitare, 
statute ale Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) sau ale Uniunii 
Societăților de Ştiinţe Medicale (USSM). De asemenea, el era asigurat de către echipele 
de control obştesc şi organizaţiile sindicale. Însă, aşa cum se susţine într-un document 
elaborat de Ministerul Sănătăţii, necesitatea apariţiei unui asemenea organism rezidă în 
lipsa elucidării şi sancţionării unor abateri aflate la limita dintre disciplinar şi penal”. 

În contextul discuţiilor pentru elaborarea unei noi legi de organizare sanitară reapare 
în discuţie problema moralității corpului medical. Foarte vehement este Nicolae Ceauşescu, 
care afirmă în şedinţa CEx al CC al PCR din 18 iunie 1968: „Eu aş da dreptul de control 
sindicatelor asupra felului cum se asigură asistenţa sanitară şi dacă luăm numai problema 
aceasta care a fost ridicată de tov. Dumitru Popescu, a spiritului mercantilist care 
aproape a devenit de masă, nu sunt cazuri izolate, a devenit un fenomen de masă acest 
spirit şi faţă de care nici ministerul, nici sindicatele, nici partidul, nici organele locale 
n-au luat nicio poziţie”. 

Chiar ministrul Sănătăţii, Aurel Moga, recunoaşte problemele personalului sanitar : 
„A devenit o practică să se plătească bacşişuri mari”. Acesta susţine că abaterile 


ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, f. 17. 
Vezi Lista actelor normative care au fost studiate în vederea elaborării anteproiectului Legii 


=R—_ 


38/1968, nenumerotat. 

3. Decretul nr. 212 din 13 mai 1953 privind reglementarea profesiunii de medic, publicat în 
Buletinul Oficial al RPR, nr. 16, din 16 mai 1953. 

4. Expunere de motive cu privire la înființarea Colegiului medicilor şi farmaciştilor în Republica 
Socialistă România, AMS, fond Cabinet 1, dosar 9/1968, nenumerotat. 

5. Ibidem, t. 53. 


72 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


medicilor, altele decât cele penale, „trebuiesc analizate de o comisie de specialişti cu o 
conduită morală şi o ireproşabilă pregătire profesională. Ei trebuie să analizeze şi să 
propună ministerului sancţiunea pe care o consideră potrivită”!. Iniţiativa urmărea 
plasarea organismului în subordinea Societăţii de Ştiinţe Medicale. 

Faţă de eficienţa unei astfel de instituţii, Nicolae Ceauşescu arăta anumite rezerve la 
Plenara CC al PCR din 24-25 octombrie 1968: „Cred că nu putem să punem la îndoială 
eficacitatea acestui colegiu, că şi medicii şi farmaciştii vor acţiona în aşa fel ca să nu-i 
dea de lucru acestui colegiu, dar în acelaşi timp vom alege în acest colegiu asemenea 
oameni cu o ţinută morală care să fie în stare, puşi în faţa unor încălcări de către unii din 
colegii lor, a normelor eticii medicale, să aplice măsurile corespunzătoare”?. 

Analiza stării de sănătate şi a asistenţei medicale a populaţiei în RSR - 1968 este 
primul document elaborat de către Ministerul Sănătăţii care face referire la înfiinţarea 
unui Colegiu al Medicilor şi Farmaciştilor, organ de disciplină profesională înscris în 
linia tradiţiilor corpului medical”. Colegiul este proiectat în completarea activităţii 
USSM şi UGSR şi trebuia să prevină şi să sancţioneze : întârzierea sau refuzul de a 
efectua îngrijirile medicale, condiţionarea acordării asistenţei medicale de acordarea de 
recompense materiale, nepăsarea faţă de suferinţa omului bolnav, indisciplina în muncă, 
lipsa de grijă şi spirit gospodăresc faţă de bunuri, dezinteresul pentru creşterea nivelului 
profesional“. În paralel, urma a fi elaborat şi adoptat un cod de deontologie medicală şi 
farmaceutică. Totodată, era un organ profesional ce trebuia să apere prestigiul corpului 
medical şi farmaceutic. 

Instituţia tutelară urma a fi Asociaţia Medico-Farmaceutică, o organizaţie profesională 
ce prelua atribuţiile USSM. În proiectul de decret privind organizarea şi funcţionarea 
Ministerului Sănătăţii erau prevăzute trei mari organisme : un Colegiu Central Deontologic, 
Colegiul Ministerului Sănătăţii, Consiliul Sanitar Superior şi Institutul Central al Cercetării 
MedicaleS. La rândul său, acest colegiu central urma a fi compus din structuri judeţene, 
care păstrau forma de organizare de la nivel central. 

Ultima mare dezbatere în care este prezentată iniţiativa reînfiinţării Colegiului 
Deontologic a fost Consfătuirea pe ţară a cadrelor medico-sanitare, desfăşurată la data de 
23 aprilie 1969. 

În organizarea instituţiei erau prevăzute trei etape. În prima etapă, până la 30 octom- 
brie 1969, au fost înfiinţate Comisia Centrală a Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor şi 
Comisia Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor din municipiul Bucureşti şi comisiile din 
centrele universitare Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş. Într-o a doua etapă, până la 
30 decembrie 1969, au fost înfiinţate comisiile judeţene ale Colegiului Medicilor în 
oraşele reşedinţă de judeţ, foste centre de regiuni până la reorganizarea administrativă 
din 1968. În final, în cursul anului 1970 au fost cuprinse şi celelalte reşedinţe de judeţ. 

Articolul 22 din Decretul nr. 452/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului 
Sănătăţii prevedea că „pentru asigurarea respectării normelor de etică profesională în 


Ibidem. 

ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, f. 286. 
ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 179/1968, f. 109. 
ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 179/1968, f. 98. 
Ibidem, t. 135. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 57/1968, nenumerotat. 


INSTITUȚII 73 


exercitarea profesiunilor medico-sanitare, Ministerul Sănătăţii este ajutat de Colegiul 
Medicilor şi Farmaciştilor din cadrul Uniunii Societăților de Ştiinţe Medicale”!. 

În paralel, un colectiv de specialişti a elaborat un cod de deontologie medicală şi 
farmaceutică însuşit de Ministerul Sănătăţii şi USSM. Acesta conţinea 73 de articole 
grupate în Il capitole, conţinând norme fundamentale de etică profesională, cum ar fi 
comportamentul faţă de bolnavi, familiile lor, susţinători legali sau colegi, prevederi ce 


nu puteau fi cuprinse într-un regulament disciplinar”. 


Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor 


Acestea erau reglementate în 52 de articole grupate în 7 capitole, ce trasau strict 
competențele şi activitatea instituţiei, atribuţiile colegiilor, îndatoririle etice ale medicilor 
şi farmaciştilor (comune şi separate), cercetarea cazurilor (cercetarea preliminară, 
înfăţişări şi dezbateri), măsurile punitive, hotărâri şi căi de atac?. 

Colegiile medicilor şi farmaciştilor se pliau pe structura organizatorică a Uniunii 
Societăților de Ştiinţe Medicale, în subordinea căreia erau plasate. Astfel, la nivelul de 
conducere al USSM, funcţiona un Colegiu Central, format din 21 de membri titulari şi 
4 membri supleanţi aleşi pe 5 ani, dintre care cel puţin 3 farmacişti, iar la nivelul 
filialelor funcționau colegiile judeţene şi un colegiu pentru municipiul Bucureşti, formate 
din 9-15 membri titulari şi 2-3 membri supleanţi, tot cu un mandat de 5 ani. Membrii 
Colegiului Central erau delegaţi la Conferinţa USSM şi confirmaţi de Colegiul Minis- 
terului Sănătăţii, în timp ce membrii colegiilor judeţene erau delegaţi la Conferinţa 
filialei USSM şi confirmaţi de comitetele executive ale Consiliilor Populare. Conducerea 
era asigurată de un preşedinte (preşedintele USSM), un vicepreşedinte şi un secretar. 

Între principalele atribuţii, stipulate la art. 7, menţionăm : 


SiS A 


medicale şi farmaceutice de pe întreg cuprinsul RSR. 

b) sprijină păstrarea prestigiului corpului medical şi farmaceutic, luând măsuri, în cazuri 
justificate, faţă de orice acţiuni de lezare a acestuia ; 

c) ajută cadrele medicale şi farmaceutice să cunoască, să-şi însuşească şi să respecte 
principiile eticii profesiunilor medicale şi farmaceutice ; 

d) sprijină organele administrative sau judiciare, la cererea acestora, în rezolvarea 
cauzelor privind abateri sau infracţiuni săvârşite de medici sau farmacişti”. 


In privinţa îndatoririlor etice, art. 12 consemnează obligaţia medicului de a refuza 
prestarea oricărei activităţi, dacă sunt Solicitaţi pentru săvârşirea unui act medical 
ilegal (avort, eutanasie etc.). 


1. Decretul nr. 452 din 22 mai 1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, 
publicat în Buletinul Oficial al RSR, nr. 59, din 22 mai 1969. 

2. Notă privind organizarea Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor din Republica Socialistă 
România, AMS, fond Cabinet 1, dosar 6/1969, nenumerotat. 

3. Regulamentul privind organizarea şi funcționarea colegiilor medicilor şi farmaciştilor, AMS, 
fond Cabinet 1, dosar 6/1969, nenumerotat. 

4. Ibidem. 


74 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Măsurile punitive ce puteau fi dictate de Colegiul Central şi de colegiile judeţene, 
stipulate în art. 49, erau: admonestarea, blamarea în colegiu, blamarea în faţa colectivului 
de muncă din secţie sau serviciu, blamare în faţa personalului medico-sanitar din unitate, 
blamare în faţa reprezentanţilor personalului medico-sanitar din localitate, blamare în 
faţa reprezentanţilor personalului medico-sanitar din judeţ. Pentru încălcări ale dispoziţiilor 
legale de natură administrativă sau penală urmau a fi sesizate organele abilitate. 

Toate prevederile regulamentului, mare parte derivate din Jurământul lui Hipocrate, 
sunt axate pe considerente morale. Cel puţin în privinţa formei adoptate în 1970 nu 
putem identifica o legătură directă între apariţia instituţiei şi necesitatea unei stricte 
supravegheri a personalului medical din perspectiva politicii demografice. De altfel, pe 
parcursul dezbaterilor sau în documentele oficiale, problema a fost abordată doar în 
direcţia stabilirii unor norme etice care să limiteze mercantilismul în rândul personalului 
sanitar. Pentru cazurile de medici implicaţi în întreruperi ilegale de sarcină existau 
reglementări de natură penală. Conform Decretului nr. 771/1966!, în cazul în care cel 
condamnat pentru infracţiunea de avort făcea parte din personalul medico-sanitar, el 
primea, pe lângă pedeapsa privativă de libertate, şi interdicţia exercitării profesiei pe o 
durată de la 2 la 10 ani. Însă această interdicţie era dictată tot de instanţă, Colegiul 
Medicilor neavând nicio atribuţie legală în acest sens. 

Situaţia urma să se schimbe încă din primii ani de funcţionare. În România, anul 1971 
reprezintă începutul unor transformări profunde la nivelul societăţii româneşti, în sensul 
unei restalinizări, al blocării mişcării timide de liberalizare şi al consolidării puterii politice 
a lui Ceauşescu. Vizita efectuată în China şi Coreea de Nord, în mai 1971, îi dezvoltă 
liderului comunist obsesia controlului societal după modelul asiatic, documentul programatic 
ce a stat la baza acestei transformări, Tezele din iulie, fiind redactat în spiritul celor mai 
pure principii jdanoviste?. Primul dintre principiile documentului, adoptat de CPEX al 
CC al PCR în iulie 1971 şi apoi de Plenara din 3-5 noiembrie 1971, viza „ridicarea 
continuă a rolului conducător al partidului în toate domeniile activităţii politico-educative, 
creşterea răspunderii şi exigenţei organelor şi organizaţiilor de partid în îndrumarea 
întregii munci de educare a maselor, desfăşurată prin intermediul tuturor mijloacelor de 
influențare politică şi al factorilor de culturalizare de care dispune societatea noastră”. 

Sistemul sanitar era şi el vizat, prin conducerile unităţilor, organele sindicale şi 
colegiile medicilor şi farmaciştilor care trebuiau să contribuie la educarea masei de 
muncitori în domeniul şi în spiritul respectării disciplinei muncii, a normelor de etică 
profesională şi intransigenţa faţă de abaterile de la această linie. Nicolae Ceauşescu 
afirma la Consfătuirea de lucru a activului de partid din 1971: „este necesar să se 
înţeleagă clar, de către toată lumea, că tovarăşii care sunt puşi să conducă oricare sector 
de activitate, sunt promovați ca oameni politici şi trebuie să pună în primul plan lupta 
pentru înfăptuirea politicii partidului în domeniul respectiv, pentru ca toţi cei cu care 
lucrează ei să cunoască şi să-şi însuşească temeinic linia politică a partidului”. 


1. Decretul nr. 771/1966 din 29 septembrie 1966 pentru modificarea codului penal, ANIC, fond 
Consiliul de Stat — Decrete, dosar 771/1966, f. 2. 

2. Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, 
Editura Polirom, laşi, 2005, p. 242. 

3. Nicolae Ceauşescu, Expunere la Consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei 
şi al activității politice şi cultural educative, 9 iulie 1971, Editura Politică, Bucureşti, 1971, p. 59. 


INSTITUȚII 75 


În aceste condiţii, prima instituţie chemată să pună în aplicare aceste principii în 
domeniul sanitar a fost Consiliul Sanitar Superior, care, treptat, îşi dezvăluie principala 
menire, aceea de a înfăptui politica partidului în domeniul său de activitate. 

Chiar de la începutul anului 1972, între principalele obiective ale ministerului figura 
analizarea strictă a dosarelor persoanelor condamnate pentru întreruperea cursului 
sarcinii, care solicitau revenirea în sistem ; în cazul reîncadrării, activitatea acestora 
urma a fi atent supravegheată!. 

Totodată, în 1972, mergând pe linia inaugurată în iulie 1971, CSS înaintează spre 
aprobare Ministerului Sănătăţii un plan de măsuri ce viza întreg sistemul sanitar?. 
Dezbătut şi aprobat în şedinţa Colegiului Ministerului Sănătăţii din 13-14 ianuarie 1972, 
acesta a fost adoptat printr-un ordin de ministru două luni mai târziu?. 

Devine evident faptul că programul de măsuri reflectă în totalitate litera şi spiritul 
„tezelor din iulie”, atât în privinţa ideologizării acestui sector, cât şi a înăspririi 
controlului politic. Pentru prima dată apare în terminologia utilizată în documentele 
interne formularea etică medicală socialistă. Astfel, punctul trei al programului din 1971 
prevedea generalizarea experienţei pozitive, a realizărilor şi atitudinilor înaintate, cât şi 
pentru combaterea activă a stărilor de lucruri negative”, transpusă în programul de 
măsuri menţionat prin : reintroducerea înmânării festive a diplomei de medic şi depunerea 
jurământului medical, ocuparea funcţiei de medic şef de secţie sau serviciu, precum şi 
a celei de asistentă sau soră-şefă, numai de către cadre competente şi cu înalt grad de 
conştiinţă socialistă, acordarea de premii celor care dau dovadă de spirit de sacrificiu şi 
abnegaţie, popularizarea exemplelor pozitive prin gazeta Muncitorul sanitar, acordarea 
de ordine, distincţii, medalii etc. 

Însă cea mai vizată instituţie de programul de măsuri din 1972 a fost fără îndoială 
Colegiul Medicilor şi Farmaciştilor. Alături de rolul educativ-propagandistic care-i 
revenea în stabilirea unei tematici de etică profesională pentru predarea în învăţământul 
mediu profesional, universitar şi postuniversitar, organizarea de acţiuni educative (colocvii, 
dezbateri, şedinţe), informarea întregului corp medico-sanitar în mod permanent asupra 
cazurilor pozitive, ca şi a cazurilor flagrante de încălcare a normelor etice şi deontologice 
şi măsurile administrative şi penale luate, Colegiului Medicilor urmau a-i fi sporite 
atribuţiile coercitive. Astfel, până la data de 31 decembrie 1972, Colegiului Judeţean 
urma a-i fi legiferat dreptul de a hotărî excluderea pentru anumite abateri din structura 
proprie şi interdicţia exercitării profesiei pe teritoriul judeţului, iar Colegiului Central — 
dreptul de a decide interzicerea exercitării profesiei la nivel naţional”. 


1. Principalele obiective ale activităţii Ministerului Sănătăţii pe anul 1972 (document datat 10 ianuarie 
1972), AMS, fond Cabinet 1, dosar 9/1972, nenumerotat. 

2. Program de măsuri privind îmbunătăţirea activităţii în domeniul eticii şi deontologiei medicale, 
AMS, fond Ordine MS, dosar 3/1972, ff. 66-79. 

3. Vezi Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 127/15 martie 1972 privind aprobarea programului de 

4. Nicolae Ceauşescu, Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, 
de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii, 6 iulie 1971, 
Editura Politică, Bucureşti, 1971, p. 10. 

5. AMS, fond Ordine MS, dosar 3/1972, f. 73. 


76 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Colegiul Medicilor şi Farmaciştilor se transformă treptat într-o instituţie cu rol de 
control şi coerciţie, posibila contribuţie la proiectul demografic fiind imediat sesizată de 
către conducerea politică. 


Activitatea desfăşurată în perioada 1971-1978 


Conferinţa pe ţară a Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor, desfăşurată în data de 
8 decembrie 1973, a constituit prilejul prezentării bilanţului primilor trei ani de 
activitate. Pentru anul 1973 erau consemnate peste o sută de sancţiuni dictate împotriva 
unor cadre medicale şi farmaceutice, cele mai frecvente cauze fiind : lipsa de solicitu- 
dine faţă de bolnavi, greşeli şi atitudini nedeontologice faţă de colegi, incompetenţă, 
alcoolism etc.! 

În ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor de avort, este prezentată colaborarea 
cu organele de Procuratură, Miliție şi presă. Cele mai multe situaţii au fost constate la 
Arad şi Timiş, de altfel zonele cu cel mai mare număr al avorturilor spontane la nivel 
de ţară. 

Reproşurile aduse instituţiei vin tocmai din perspectiva unei slabe implicări a 
acesteia în dezbaterea cazurilor de întreruperi ilegale de sarcină. Este creată astfel o 
confuzie asupra rolului comisiei şi al raportării la personalul medical condamnat 
pentru întreruperi de sarcină, în această privinţă ea neavând nicio atribuţie legală. 
Suspendarea calităţii de medic era o decizie exclusivă a instanţei de judecată, singura 
competenţă stipulată de regulamentul de organizare şi funcţionare fiind analiza cazu- 
rilor în scopul popularizării exemplelor negative şi al creării unei opinii de masă 
împotriva lor. Reîncadrarea în sistem a persoanelor cu specialitatea obstetrică-gine- 
cologie, condamnate penal pentru întreruperi ilegale de sarcină, urma să se facă numai 
cu acordul şi după discutarea cazului în Colegiul Medicilor. Anual, instituţia centrală 
elabora un material cu prezentarea tuturor cazurilor de încălcări ale prevederilor Decre- 
tului nr. 770/1966 şi organiza dezbateri în secţiile spitalelor şi unităţilor ambulatorii, 
rolul fiind, în mod evident, unul exemplificator şi moralizator. Aceleaşi organisme erau 
implicate în analizarea evoluţiei indicatorilor demografici şi propunerea de măsuri pentru 
redresarea acestora, dar şi pentru „antrenarea cadrelor medicale în evoluţia favorabilă a 
indicatorilor demografici”?. 

Începând cu anul 1973, în principalele obiective ale activităţii ministerului pe anul 
următor, document aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii, figurau acţiunile Colegiului 
Medicilor şi Farmaciştilor de popularizare în rândul personalului sanitar a normelor de 
etică profesională”. 


= 


AMS, fond Cabinet 1, dosar 15/1972. 

2. Informare a Colegiului Medicilor şi Farmaciştilor din 8 iulie 1974, AMS, tond Cabinet 1, 
dosar 15/1972, nenumerotat. 

3. Vezi Principalele obiective ale activității Ministerului Sănătăţii pe anul 1974, aprobate prin 

Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 668 din 29 decembrie 1973, AMS, fond Cabinet 1, dosar 3/1973, 

nenumerotat. 


INSTITUȚII 77 


În noile Instrucţiuni de aplicare a Decretului 770/1966, adoptate în 1974, se stabileşte 
pentru Colegiile Medicilor şi Farmaciştilor obligaţia de a „prelucra cu toţi medicii din 
judeţ sau din municipiul Bucureşti toate cazurile de personal medico-sanitar de pe 
teritoriul respectiv care au efectuat întreruperi ilegale de sarcină”!. 

Chiar şi în aceste condiţii, conducerea politică manifestă o tot mai mare neîncredere 
în activitatea instituţiei, lipsa de eficienţă fiind în viziunea acestora legată de numărul tot 
mai mare de medici implicaţi în întreruperi ilegale de sarcină. 

Încă de la şedinţa inaugurală a Consiliului Sanitar Superior din 1975, Nicolae 
Ceauşescu se arăta nemulţumit de evoluţia sporului natural al populaţiei, pe care o pune 
pe seama „abuzurilor şi uşurinţei cu care unii medici aprobă şi uşurează întreruperea de 
sarcină”?. Aproape concomitent, Colegiul Central solicită fiecărui judeţ să analizeze 
eficienţa activităţii cadrelor medicale prin raportare la evoluţia indicatorilor demografici 
Şi, în ultimă instanţă, la creşterea sporului natural al populaţiei, urmărindu-se cu 
precădere cele trei mari aspecte : evoluţia întreruperilor de sarcină, decesele materne şi 
mortalitatea infantilă. 

Un raport prezentat şi discutat în şedinţa Biroului Executiv al Consiliului de 
Conducere al Ministerului Sănătăţii din 31 martie 1977 prezintă activitatea colegiilor 
medicilor în cei şase ani de la înfiinţare. Conform documentului, în cei zece ani de 
aplicare a decretului peste 200 de medici şi mai bine de 1.000 de cadre sanitare medii au 
fost condamnaţi penal pentru întreruperi ilegale de sarcină. În raport cu atribuţiile 
legale, Colegiul Medicilor a realizat în această perioadă „acţiuni variate de prevenire a 
unor asemenea fapte, de înfierare şi desolidarizare faţă de cei care, comiţând asemenea 
fapte, nu merită titlul de medic”?. Acţiunile de prevenire s-au limitat la organizarea de 
simpozioane, conferinţe, dezbateri, mese rotunde, având ca temă întreruperile ilegale de 
sarcină şi consecinţele medicale şi sociale. Acţiunile desfăşurate de multe ori în secţiile 
spitalelor consemnau prezenţa reprezentanţilor Miliției şi Procuraturii, a organizaţiilor 
de femei şi tineret. În oraşele cu un număr ridicat de avorturi, precum Bucureşti, Vaslui, 
colegiile medicilor participau la procese publice împreună cu tribunalele, Miliția şi 
Procuratura. 

Cu toate acestea, raportul este autocritic, semnalând numeroase probleme de activitate 
şi organizare, multe dintre ele legate de superficialitate, lipsa unei strânse colaborări cu 
organele de partid şi de stat. Colegiul Medicilor solicită Ministerului Sănătăţii reor- 
ganizarea propriei instituţii prin adoptarea unui nou regulament de organizare şi 
funcţionare, propunere susţinută şi de către Ministerul Sănătăţii, în noua structură 
urmând a fi cooptați reprezentanţi ai oamenilor muncii din producţie, ai organizaţiilor de 
masă şi obşteştiS. 


1. Instrucţiunile nr. 27 din 17 ianuarie 1974 de aplicare a Decretului 770/1966 pentru reglementarea 
întreruperii cursului Sarcinii, pentru rezolvarea avortului incomplet şi îmbunătăţirea asistenţei 
medicale de obstetrică-ginecologie, AMS, fond Ordine MS, dosar 1/1974, f. 15. 

2. Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, 

vol. 12, Editura Politică, Bucureşti, 1975, pp. 78-79. 

AMS, fond DCCPI, dosar 13/1977, nenumerotat. 

Ibidem. 

Program de măsuri cu privire la îmbunătăţirea asistenței medicale a populaţiei, 12 octombrie 

1977, AMS, fond Cabinet 1, dosar 12/1977, nenumerotat. 


UPU 


78 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Transformarea în colegii de disciplină 


Restructurarea instituţiei se petrece odată cu adoptarea Legii nr. 3/1978, care stabileşte noi 
criterii de organizare a colegiilor medicilor şi farmaciştilor, devenite colegii de disciplină 
a personalului sanitar. Simultan are loc trecerea Colegiului Central de Disciplină în 
subordinea Ministerului Sănătăţii, iar a structurilor judeţene în subordinea direcțiilor sanitare. 

Noile sancţiuni acordate de către colegiile de disciplină pentru abaterile de la normele 
de etică şi deontologie medicală, precum şi pentru alte abateri ce aduc atingere prestigiului 
profesiunii, erau: avertismentul în faţa colegiului de disciplină ; avertismentul în faţa 
personalului sanitar din colectivul de muncă din unitate ; mustrare cu avertisment, cu 
aducerea sancţiunii la cunoştinţa întregului personal sanitar din localitate sau judeţ ; 
mustrarea cu avertisment în faţa Colegiului Central de Disciplină, cu aducerea sancţiunii 
la cunoştinţa întregului personal sanitar!. Alte sancţiuni mai grave vizau: desfacerea 
contractului de muncă, suspendarea dreptului de exercitare a profesiei. În cazurile de 
suspendate a dreptului de exercitare a profesiei numai Colegiul Central se putea pronunţa, 
decizia urmând a fi aprobată de către Ministerul Sănătăţii. Singura instituţie de apel 
pentru judecarea contestaţiilor era Consiliul Sanitar Superior?. De altfel, CSS urmărea 
îndeaproape activitatea instituţiei, efectuând anual analize asupra metodelor şi a formelor 
de lucru, asupra stării disciplinare a medicilor, abaterilor de la etica profesională etc. 
Importanţa structurii reorganizate este subliniată şi de faptul că organizarea şi funcţionarea 
erau aprobate prin decret al Consiliului de Stat şi nu prin hotărâre a Consiliului de Miniştri. 

Noul regulament de organizare şi funcţionare este mult mai aplicat şi mult mai tehnic 
decât precedentul”. Conţinând 17 articole, structurate în 5 capitole, acesta prezintă 
schimbări importante, atât la nivelul organizării, cât şi al atribuţiilor. Faţă de configuraţia 
anterioară, Colegiul Central Sanitar era format din 51 de membri titulari (faţă de 21) şi 
6 supleanţi, aleşi pe termen de 5 ani. Diferenţa majoră este reprezentată însă de structura 
profesională a acestora, alături de medici şi farmacişti intrând în componenţa colegiului 
şi personal sanitar cu pregătire superioară, personal sanitar mediu, jurişti, reprezentanţi 
ai uniunii sindicatelor şi reprezentanţi ai muncitorilor. Colegiile judeţene aveau aceeaşi 
organizare, dar numărul membrilor era la jumătate faţă de organismul central. Mai poate 
fi notată pătrunderea pentru prima dată a unui reprezentant al sindicatelor din unităţile 
sanitare în structurile de conducere. Această prevedere, alături de prezenţa reprezentanţilor 
oamenilor muncii în componenţa comisiilor, reprezenta o formă de control instituţional 
şi de blocare a posibilităţilor de acoperire, muşamalizare a unor cazuri, dar şi de 
intervenţie în procesul decizional. Este de menţionat faptul că preşedinte al Colegiului 
Central de Disciplină până în 1989 a fost nimeni altul decât controversatul Vasile 
Predescu, şeful clinicii de psihiatrie a spitalului „Gheorghe Marinescu”, cu un doctorat 
în URSS, implicat în represiunea psihiatrică!%. 


]. Vezi art. 80 din Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată 
în Buletinul Oficial al RSR, nr. 54/10 iulie 1978. 

2. Ibidem. 

3. Regulament de organizare şi funcţionare a colegiilor de disciplină a personalului sanitar, 
AMS, fond DCCPI, dosar 5/1978, nenumerotat. 

4. Ioan Cucu, Toma Cucu, Psihiatria sub dictatură. O carte albă a psihiatriei comuniste 
româneşti, Piatra Neamţ, 2005. 


INSTITUȚII 79 


Noile atribuţii ale comisiilor de disciplină, atât centrale, cât şi judeţene, erau: 


a) apără prestigiul profesiunii personalului sanitar şi iau măsuri faţă de orice manifestare 
de natură să lezeze acest prestigiu ; 

b) asigură şi supraveghează respectarea de către personalul sanitar a normelor de etică 
profesională şi deontologie medicală, dezvoltă opinia de masă împotriva celor care 
încalcă aceste norme ; 

Cc) iniţiază acţiuni în vederea cunoaşterii comportamentului şi abaterilor de ordin profesional 
ale personalului sanitar, pune aceste abateri în discuţia colectivelor de oameni ai 
muncii din unităţile sanitare şi adoptă măsuri disciplinare, potrivit legii ; 

d) stabilesc comisii de specialişti care să analizeze din punct de vedere profesional 
abaterile de la normele de etică şi deontologie medicală în vederea aplicării măsurilor 
prevăzute de lege; 

e) sprijină organele administrative şi cele de urmărire penală, la cererea acestora, în 
rezolvarea cazurilor de abateri sau infracţiuni săvârşite de personalul sanitar ; 

f) exercită orice alte atribuţii stabilite prin dispoziţii legale. 


Baza legală a funcţionării comisiilor de disciplină până în 1986 a fost Legea nr. 3/1978 
şi acest regulament adoptat de către Colegiul Central de Disciplină, însă neaprobat de 
niciun for superior. 

Datele de care dispunem permit efectuarea unei analize cantitative a sancţiunilor 
dictate de colegiile de disciplină începând cu anul 1983. Până în acest moment, datele 
statistice, chiar şi acolo unde există, sunt nerelevante pentru aprecierea situaţiei de 
ansamblu. Chiar dacă la prima vedere noul regulament de funcţionare a colegiilor de 
disciplină stabilea proceduri stricte de discutare şi sancţionare a cadrelor sanitare 
vinovate, se constată în continuare o profundă lipsă de organizare, generată şi de confuzia 
sau necunoaşterea propriilor atribuţii. Ne referim aici la activitatea colegiilor judeţene de 
disciplină, a căror activitate era dublată de cea a direcțiilor sanitare judeţene. În ansamblu, 
pentru anul 1980 sunt consemnate de către colegiile de disciplină 120 de sancţiuni. Cifra 
nu cuprinde însă totalitatea abaterilor sancţionate ale personalului medical. O dare de 
seamă din 1981 semnala cazul judeţului Bacău, unde Direcţia Sanitară a aplicat peste 
100 de sancţiuni, niciuna nefiind discutată în Colegiul de Disciplină al judeţului Suceava 
unde, din 332 de sancţiuni, doar una a fost discutată!. De asemenea, multe dintre colegii 
nu desfăşurau activitate pe motivul lipsei de personal, iar altele aşteptau sesizările făcute 
de Procuratură sau direcţiile sanitare. De altfel, rapoartele de activitate ale comisiilor 
judeţene se concentrează mai degrabă asupra activităţilor educative, simpozioane, conferinţe, 
dezbateri pe probleme de etică şi deontologie medicală, cum ar fi: „Responsabilitatea 
medicală, Dimensiunea şi etica actului medical”, „Sănătatea ca problemă socială”, 
„Etica şi comportarea deontologică în ştiinţa şi practica medicală”, „Profilul moral al 
muncitorului sanitar”, „Profilaxia riscurilor reproducerii umane” etc.? 

Dacă în privinţa întreruperilor de sarcină atribuţiile reale ale comisiilor erau relativ 
confuze, poate cea mai intensă activitate a acestora a vizat analizarea cazurilor de decese 
materne. Deşi aceste cazuri, în majoritatea lor, erau urmarea unor avorturi provocate, de 


1. Dare de seamă privind activitatea colegiilor de disciplină a personalului sanitar în anul 1980, 
AMS, fond, DCCPI, dosar 11/1982, nenumerotat. 
2. Ibidem. 


80 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


cele mai multe ori femeile ajungând în spital în faze critice, şi nu există deci o culpă 
medicală, se reproşau totuşi deficienţe în întocmirea foilor de observaţie, examinarea 
incompletă a pacientei, lipsa luării în evidenţă sau a urmăririi evoluţiei sarcinii. 
Într-adevăr, cifra deceselor materne prin avort era extrem de mare, de departe cea mai 
mare din Europa, în anul 1982 numai municipiul Bucureşti înregistrând 166 de asemenea 
cazuri!. Fără a generaliza, multe dintre aceste decese erau cauzate de temporizarea 
intervenţiei medicale. Interviurile realizate cu medici pun în evidenţă omniprezenţa în 
fiecare spital şi maternitate a unui ofiţer de Securitate, care, pentru pacientele aduse în 
stare gravă, condiţiona acordarea asistenţei medicale de denunţarea autorilor întreruperii 
de sarcină?. În majoritatea acestor cazuri, colegiile de disciplină consemnau în şedinţe 
lipsa culpei medicale. 

Din totalul de 206 sancţiuni acordate de colegiile de disciplină pentru anul 1982, 82 
vizau deficienţe în asistenţa medicală (57 medici şi 26 cadre medii), 88 sancţionau 
comportări nedeontologice, 3 erau acordate pentru luare de mită, Il pentru eliberări 
nejustificate de certificate medicale şi reţete, 6 pentru consum de alcool în timpul 
serviciului”. Pentru întreruperi ilegale de sarcină au fost sancţionate doar 10 cadre medii 
şi un medic, deşi numărul condamnărilor penale era mult mai mare”. 


Colegiile de disciplină ale personalului medico-sanitar 
şi proiectul demografic 


Creşterea însemnată a numărului de avorturi, în paralel cu scăderea accentuată a 
natalității, determină intervenţia conducerii politice prin sporirea atribuţiilor de control 
ale Consiliului Sanitar Superior. Situaţia s-a repercutat şi asupra colegiilor de disciplină, 
considerate de fiecare dată responsabile. Într-un sistem în care alternativa propagandei 
era doar coerciţia, medicul devine principalul „inamic” al viitorului luminos al patriei. 

Primele măsuri adoptate încă din 1983 au vizat întărirea controlului asupra activităţii 
acestora, alături de o strictă evidenţă a medicilor sancţionaţi, Consiliul Sanitar Superior 
şi Ministerul Sănătăţii elaborând o metodologie strictă de raportare a sancţiunilor acordate 
personalului medical. Astfel, printr-o dispoziţie a ministrului Sănătăţii, toate raportările 
privind cazurile sancţionate de colegiile judeţene trebuiau efectuate lunar, direct ministerului, 
indiferent dacă au fost contestate sau nu, după un anumit tipar (pentru fiecare caz 
trebuiau precizate numele, prenumele, funcţia, locul de muncă, sancţiunea, motivarea şi 
modul de aplicare). De asemenea, în luna decembrie a fiecărui an trebuia organizată o 
şedinţă de bilanţ a activităţii, toate actele discutate, precum şi procesul verbal al şedinţei, 
fiind trimise ministerului. 


Vezi infra, „Mortalitatea maternă în România, 1966-1989”. 

„Vezi infra, „Implicarea Ministerului de Interne în politica demografică”. 

3. Informare privind activitatea colegiilor de disciplină, AMS, tond DCCPI, dosar 11/1982, 
nenumerotat. 

4. Vezi infra, „Legislaţia penală privind avortul. Cazuri în instanţă”. 

5. Adresa nr. 68 din 12 iulie 1983 a Colegiului Central de Disciplină a Personalului Sanitar 

pentru colegiile judeţene de disciplină a personalului sanitar, AMS, tond DCCPI, dosar 11/1982, 

nenumerotat. 


== 


INSTITUȚII 81 


Programul de măsuri adoptat de CSS în data de 24 septembrie 1983! implica şi 
colegiile de disciplină în sarcina de „reducere cu 30% a numărului de avorturi” prin 
„sancţionarea cu asprime a personalului sanitar implicat în efectuarea de avorturi ilegale, 
mergându-se până la ridicarea definitivă a dreptului de a profesa sau deferirea acestora 
organelor de urmărire penală”?. 

În cadrul şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 3 martie 1984, 
Nicolae Ceauşescu declara : „Activitatea medicului trebuie apreciată după câte naşteri 
are, nu după întreruperile de sarcini, cu cât are mai multe întreruperi de sarcină, cu atât 
trebuie considerată ca necorespunzătoare activitatea pe care o desfăşoară. (...) Cauza 
principală este că medicii şi-au făcut o sursă de profituri pe seama populaţiei şi ţării şi 
asemenea medici trebuie sancţionaţi, trebuie să li se ridice calitatea de medic. Trebuie să 
punem capăt acestor oameni iresponsabili care nu trebuie să mai practice medicina”?. 

Alexandrina Găinuşe, viceprim-ministru al guvernului şi preşedinte al Consiliului 
Sanitar Superior, întăreşte opinia liderului comunist: „Răspunderea trebuie să fie 
deosebită, iar activitatea medicilor să fie apreciată după numărul de naşteri, după felul 
cum contribuie la creşterea natalităţii”*. 

Poziţia lui Nicolae Ceauşescu va declanşa o adevărată ofensivă împotriva medicilor, 
cu precădere a celor integrați în sectorul obstetrică-ginecologie. Raportul Plenarei 
Consiliului Sanitar Superior, de o virulență fără precedent, înfierează cu aceeaşi mânie 
proletară a anilor '50 categoria medicilor, considerată iresponsabilă pentru lipsa de 
acţiune în combaterea practicilor ilegale de întrerupere a sarcinii efectuate de către 
colegi, aceştia fiind, la rândul lor, catalogaţi ca „distrugători ai vieţii”, „criminali”, 
„distrugători ai populaţiei care periclitează viitorul naţiunii”$. 

În toate planurile de măsuri ale acestei perioade care vizează sistemul sanitar se 
regăseşte invariabil aceeaşi sarcină pentru colegiile de disciplină, „de a acţiona pentru 
întronarea în toate compartimentele activităţii sanitare a ordinii, disciplinei şi respectării 
normelor eticii şi echităţii socialiste”€. 

Poate fi notată alăturarea şi recurenţa a două cuvinte omniprezente în societatea 
românească de până în 1989, pornind de la discursurile preşedintelui şi până la cea mai 

x» 


mică formă de organizare infiltrată politic. Cuvintele „ordine şi disciplină” reprezentau 
mai mult decât simple clişee propagandistice. Obstinaţia repetării celor două cuvinte 


1. Program de măsuri pentru creşterea natalității şi asigurarea sporului natural al populației, 

AMS, fond, DCCPI, dosar 23/1983, nenumerotat 

Ibidem. 

ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar 12/1984, fila 29. 

Ibidem. 

Raport cu privire la cauzele care au determinat scăderea sporului natural al populației şi 

măsurile ce se impun a fi luate de Consiliul Sanitar Superior, Ministerul Sănătăţii şi Comisia 

Naţională de Demografie, în vederea îmbunătăţirii indicatorilor demografici, AMS, tond 

DCCPI, dosar 17/1984, nenumerotat. 

6. Program de măsuri pentru aducerea la îndeplinire a orientărilor şi indicaţiilor date de 
fovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, a hotărârilor 
de partid şi legilor ţării cu privire la planul naţional unic de dezvoltare economico-socială pe 
anul 1985 şi planului pe 1986, lichidarea lipsurilor, recuperarea rămânerilor în urmă şi 
introducerea unui spirit riguros de ordine şi disciplină în Ministerul Sănătăţii şi unitățile din 
subordine, AMS, fond Cabinet 1, dosar 1/1985, nenumerotat. 


UPUWPIN 


82 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


poate contura, pe de o parte, obsesia controlului societal a liderului comunist şi a 
inoculării în rândul populaţiei, începând chiar din şcoală, a necesităţii respectării 
regulilor, iar, pe de altă parte, pune în evidenţă exact opusul celor două concepte, 
dezordinea şi indisciplina fiind în fapt reacţia populaţiei faţă de numeroasele constrângeri 
la care era supusă. 

Rolul colegiilor de disciplină era acela de a „demasca” duşmanul naţiunii, necontând 
atât de mult sancţiunea, cât expunerea publică, ce avea în primul rând un rol propagan- 
distic-moralizator. Astfel, eficienţa unui colegiu era în primul rând una cantitativă, 
creşterea numărului sancţiunilor fiind prezentată de fiecare dată la capitolul realizări. La 
o privire de ansamblu asupra deciziilor de penalizare a unor cadre medicale, se poate 
identifica o legătură directă între acestea şi înăsprirea politicii demografice în anii '80 şi, 
mai cu seamă, în a doua lor jumătate. Dacă în 1976 doar 96 de cadre erau sancţionate 
de către colegiile judeţene, numărul acestora creşte la 120 în 1980 şi la 206 în 1983. 
Măsurile adoptate, începând cu 1983, au dus la o creştere accelerată a sancţiunilor, 505 
în 1983, 475 în 1984, 700 în 1985, 872 în 1986, 1031 în 1987, urmând ca, în 1988, să 
se înregistreze un maximum de 1.100 de cadre medicale penalizate!. 


Suspendarea dreptului de exercitare a profesiei 


Suspendarea dreptului de practică reprezintă maximul de sancţiune disciplinară ce putea 
fi acordată în sistemul medical. 

Totuşi, acordarea acestei sancţiuni comportă două semnificaţii. Putem vorbi, pe de o 
parte, de o sancţiune penală complementară, iar, pe de altă parte, de o sancţiune 
disciplinară, reglementată prin Statutul personalului sanitar şi Legea nr. 3/1978. 

În primul caz, conform Decretului nr. 771/1966, art. 4831 „în cazul în care cel care 
a săvârşit infracţiunea prevăzută de articolul 482 face parte din personalul medico-sanitar, 
instanţa va pronunţa interdicţia exercitării profesiei pe o durată de la 2 la 10 ani”?. 

Astfel, conform modificărilor aduse Codului Penal din 1966, suspendarea exercitării 
profesiei era o măsură obligatorie pentru personalul medico-sanitar condamnat, instanţa 
de judecată reprezentând singurul for care putea decide durata suspendării exercitării 
profesiei. Codul Penal modificat în 1968 introduce, în secţiunea „Pedepse complementare”, 
Şi interzicerea dreptului „de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie de natura aceleia 
de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii” pentru o perioadă de cel 
puţin doi ani. Aplicarea acestei sancţiuni nu era obligatorie şi îl viza doar pe medic şi 
nu întreg personalul sanitar. 

În ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară, Legea nr. 3/1978 dă pentru prima dată 
posibilitatea Colegiului Central de Disciplină să hotărască asupra propunerilor cu privire 
la suspendarea dreptului de practicare a profesiei. Parcursul instituţional pornea de la 


1. Date colectate din mai multe documente din Arhiva Ministerului Sănătăţii, în special dări de 
seamă asupra activităţii colegiilor de disciplină. 

2. Decretul nr. 771 din 29 septembrie 1966 pentru modificarea Codului Penal, ANIC, fond 
Consiliul de Stat - Decrete, dosar 771/1966, ff. 1-3. 

3. Art. 64, Codul penal al Republicii Socialiste România, Editura Politică, Bucureşti, 1968, 
pp. 35-36. 


INSTITUȚII 83 


colegiile judeţene, care dezbăteau cazurile în şedinţe lunare sau trimestriale, înaintând 
propunerile Colegiului Central. Acesta urma a se pronunţa pentru sau împotriva aplicării 
pedepsei. Toate propunerile trebuiau aprobate de conducerea Ministerului Sănătăţii. 

Până în 1984 nu am putut identifica niciun caz de suspendare a dreptului de exercitare a 
profesiei pentru chiuretaje ilegale. Cel mult au putut exista propuneri venite de la colegiile 
de disciplină, dar rămase fără rezultat, fiind clasate la Colegiul Central ori neaprobate de 
către minister. Totodată, colegiile judeţene de disciplină nu reprezentau o structură aflată 
la baza ierarhiei. Ele funcționau pe baza datelor furnizate de alte organisme, colegii 
deontologice, existente la nivelul fiecărei unităţi sanitare. Pe acest traseu, pornind de la 
colegiile spitalelor şi până la Ministerul Sănătăţii, existau numeroase posibilităţi de 
evitare sau muşamalizare a cazurilor. Mai mult, sunt extrem de întâlnite situaţiile în care 
medici condamnaţi pentru întreruperi de sarcină, după eliberarea din penitenciar, cer 
reîncadrarea în sistem, de cele mai multe ori solicitarea fiind avizată pozitiv. Se observă 
astfel, dincolo de complicitatea de breaslă, şi o conştientizare a faptului că un chiuretaj 
efectuat unei femei, care ar fi recurs în orice condiţii la o întrerupere de sarcină, nu 
putea constitui o abatere de la esenţa jurământului medical depus. Sigur, nu vorbim aici 
de transformarea unor astfel de practici în surse de venit, situaţii destul de des întâlnite. 
În anul 1982, dintr-un total de 206 sancţiuni, doar 17 erau acordate pentru întreruperi de 
sarcină, dintre acestea majoritatea constând în mustrare cu avertisment în faţa personalului 
sanitar al judeţului, iar cele mai grave (recidivă) erau sancţionate cu transfer disciplinar. 

Propunerile de suspendare erau discutate în şedinţă numai după pronunţarea unei 
sentinţe judecătoreşti. Putem cita cazurile M. Cornel, oficiant sanitar în comuna Cristian, 
B. Mihai - oficiant sanitar în policlinica din Predeal, T.M., medic de medicină generală 
în dispensarul urban din Braşov, B. Ana, soră medicală în cadrul Laboratorului de 
Sănătate Mintală Braşov, sancţionaţi cu mustrare cu avertisment în faţa întregului personal 
sanitar al judeţului pentru întreruperea ilegală a sarcinii, toţi patru având şi condamnări 
penale. Condamnarea penală nu a însemnat totodată privaţiune de libertate. Astfel, 
adoptarea Decretului nr. 218/1977 stabileşte ca, în majoritatea cazurilor, pentru pedepse 
mai mici de 5 ani, executarea pedepsei să se facă prin muncă, fără privare de libertate, 
în unitatea în care acesta este încadrati. 

Situaţia se schimbă abia în momentul în care Nicolae Ceauşescu contestă vehement 
reîncadrarea în sistemul sanitar a persoanelor condamnate şi solicită în mod expres anularea 
titlului de medic pentru acestea?. Întreruperea cursului sarcinii devine „acţiune antinaţională, 
antisocială” care „împiedică dezvoltarea normală a poporului”. Hotărârea CPEXx din 
decembrie 1984 impunea Ministerului Sănătăţii şi colegiilor de disciplină ca, împotriva 
cadrelor medicale şi a personalului sanitar implicat în efectuarea de întreruperi ilegale de 
sarcină, să se adopte măsuri severe şi ferme, scopul fiind în primul rând unul preventiv. 


1. „Decretul nr. 218 din 17 iulie 1977 privind unele măsuri tranzitorii referitoare la sancţionarea 
şi reeducarea prin muncă a unor persoane care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală”, în 
Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 71, din 17 iulie 1977. 

2. ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar 12/1984, fila 29. 

3. Hotărârea Comitetului Politic Executiv al CC al PCR cu privire la creşterea răspunderii 
organelor şi organizaţiilor de partid, organelor de stat şi cadrelor medico-sanitare în înfăptuirea 
politicii demografice şi asigurarea unui spor corespunzător al populaţiei, decembrie 1984, 
ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar 12/1984, file 70-72. 


84 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Este momentul în care colegiile judeţene încep să facă primele propuneri de suspendare 
a dreptului de exercitare a profesiei, de regulă finalizate cu un ordin al ministrului 
Sănătăţii de punere în aplicare a sancţiunii, primele cazuri fiind înregistrate încă din 
ianuarie 1985. 

Unul dintre primele cazuri este cel al unei surori medicale de la dispensarul întreprin- 
derii „Libertatea” din Cluj-Napoca, recidivistă, autoare a 36 de provocări de avort în 
perioada 1982-1984. Trimisă în judecată la 12 octombrie 1984, aceasta a fost condamnată 
de Judecătoria Cluj-Napoca pentru 13 dintre ele la câte 2 ani pentru fiecare faptă, plus 
un an pentru tentativă de întrerupere a cursului sarcinii!. Infracţiunile pentru care a fost 
condamnată intrau însă sub incidenţa Decretului nr. 290/1984?, fiind graţiată. Încă din 
data de 27 noiembrie 1984, în timp ce se afla în cercetări, directorul Direcţiei Sanitare 
Cluj, cu avizul Comitetului Sindical al instituţiei, desface contractul de muncă al acuzatei. 
La data de 30 ianuarie 1985, DSJ Cluj propune Colegiului Judeţean de Disciplină 
„suspendarea profesiei de soră medicală”, care, după ce primeşte aviz pozitiv, este 
înaintată Colegiului Central de Disciplină a Personalului Sanitar, la data de 6 februarie 
1985. După discutarea cazului în şedinţa din 23 aprilie 1985, preşedintele Colegiului, 
Vasile Predescu, înaintează hotărârea de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei 
Ministrului Sănătăţii, Victor Ciobanu, care finalizează procesul prin emiterea Ordinului 
nr. 159. 

Cazul prezentat este unul dintre cele mai grave sancţionate de către Colegiul Central. 
Suspendarea exercitării profesiei era acordată pe termen nelimitat, chiar şi pentru o 
singură întrerupere a cursului sarcinii. Pentru complicitate la infracţiunea de avort, 
suspendarea era limitată la un termen de 2 ani. 

Analizând cantitativ numărul suspendărilor dreptului de exercitare a profesiei, se 
poate observa o creştere semnificativă pentru anii 1985-1987, perioada de maximă seve- 
ritate a măsurilor pronataliste restrictive. Astfel, dacă în anul 1985 doar pentru 8 cadre 
medico-sanitare a fost aplicată pedeapsa maximă, iar în anul 1987 numărul sancţiunilor 
a fost de 9, anul 1987 înregistrează un maximum de 24 de cadre medicale cărora li s-a 
ridicat dreptul de a profesa“. Aceste date nu apar în statisticile interne ale Ministerului 
Sănătăţii şi, cu atât mai puţin, în rapoartele trimise Comitetului Central. Informările 
Consiliului Sanitar Superior şi ale Ministerului Sănătăţii privind îmbunătăţirea indicatorilor 
demografici, adresate conducerii de partid, se limitează la a rezuma activitatea colegiilor 
de disciplină prezentând acţiunile educativ-propagandistice. În ceea ce priveşte sancţiunile 
acordate personalului medico-sanitar pentru întreruperi ilegale de sarcină, niciodată nu 
sunt prezentate cifre, ci doar unu, două cazuri concrete, aceasta putând fi considerată o 
metodă de protecţie în interiorul breslei în faţa presiunilor politice. 

Anii 1988-1989 aduc, de asemenea, o schimbare interesantă în privinţa pedepselor 
complementare pentru întreruperi de sarcină. În această perioadă sunt înregistrate doar 


1. Vezi sentinţa penală nr. 2636 a Judecătoriei Cluj-Napoca acordată în şedinţa publică din 
25 decembrie 1984, AMS, fond Ordine MS, dosar 2/1985, ff. 174-178. 

2. Vezi articolul 2 din Decretul nr. 290 din 9 august 84 privind amnistierea unor infracţiuni şi 
graţierea unor pedepse, publicat în Buletinul oficial al RSR, Partea I, nr. 64, din 9 august 1984. 

3. Ordin al ministrului Sănătăţii nr. 159 din 30 mai 1985 privind suspendarea dreptului de 
exercitare a profesiei unor cadre sanitare medii, AMS, fond Ordine MS, Dosar 2/1985, f. 168. 

4. Datele prezentate sunt obţinute prin consultarea tuturor ordinelor emise de ministrul Sănătăţii 
în perioada 1984-1989. 


INSTITUȚII 85 


două cazuri de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei, pentru o soră medicală 
care a efectuat întrerupere de sarcină unei minore şi pentru un oficiant sanitar, condamnat 
pentru aceeaşi infracţiune la 2 ani de închisoare!. 

În data de 26 ianuarie 1988 este adoptat Decretul nr. 11, prin care toate infracțiunile 
pentru care a fost aplicată o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani au fost amnistiate?. 
Conform articolului 4, toate persoanele eliberate urmau a fi reîncadrate în muncă. 
Pornind de la prevederile decretului menţionat, la data de 9 februarie 1988 Colegiul 
Central de Disciplină a Personalului Sanitar a reanalizat toate cazurile de suspendare a 
dreptului de exercitare a profesiei, dispunând încetarea măsurii, mai întâi pentru 29 de 
persoanes, urmând ca, în iunie 1988, să fie ridicată sancţiunea pentru încă trei persoane“. 


Concluzii 


Creat iniţial ca o instanţă ce trebuia să judece în general cazurile de malpraxis sau 
abaterile de la deontologia medicală (mită, condiţionarea asistenţei medicale), Colegiul 
Medicilor şi Farmaciştilor este transformat de puterea politică în Colegiu de Disciplină, 
un organism de pedepsire a oricăror abateri de la aplicarea liniei generale în domeniul 
sanitar şi a politicii demografice în mod special. 

Pornind de la raţionamentul că scăderea natalității este în fapt o problemă de 
indisciplină în primul rând a personalului sanitar, regimul Ceauşescu dezvoltă un întreg 
sistem instituţional-administrativ represiv de supraveghere şi sancţionare care, alături de 
cel penal, trebuia să urmărească şi să pedepsească orice persoană care ar fi lezat 
„interesul demografic al naţiunii”. 

Într-un sistem în care fiecare deficiență trebuia să aibă un responsabil, un acar Păun, 
vina a fost aruncată aproape în totalitate asupra medicilor, deşi aceştia participau într-o 
mică măsură la efectuarea de întreruperi ilegale de sarcină. Din numărul total de avorturi 
ilegale înregistrate, majoritatea erau provocate de însăşi femeia însărcinată sau de 
persoane din afara sistemului sanitar. A doua jumătatea a anilor '80 evidenţiază o 
revenire la practicile şi clişeele anilor '50: medicii, cu precădere cei încadraţi în sectorul 
obstetrică-ginecologie, dar nu numai, deveneau sabotori ai proiectului demografic, 
reactualizând parcă celebrul „complot al bluzelor albe” din perioada stalinistă. 


Florin S. Soare 


1. Vezi Ordinul nr. 568 din 2 decembrie 1989 privind suspendarea dreptului de exercitare a 
profesiei unor cadre sanitare, AMS, fond Ordine MS, dosar 7/1989, nenumerotat. 

2. Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988 privind amnistierea unor infracţiuni şi pedepse, ANIC, 
fond Consiliul de Stat - Decrete, dosar 12/1988, f. 2. 

3. Vezi Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 98 din 5 aprilie 1988 privind ridicarea măsurii de 
suspendare a dreptului de exercitare a profesiei aplicată unor cadre sanitare, AMS, fond 
Ordine MS, dosar 2/1988, nenumerotat. 

4. Vezi Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 208 din 22 iunie 1988 privind ridicarea măsurii de 
suspendare a dreptului de exercitare a profesiei aplicată unor cadre sanitare, AMS, fond 
Ordine MS, dosar 3/1988, nenumerotat. 


Capitolul 4 


Comisia Naţională de Demografie 


Introducere 


Studiul de faţă urmăreşte îndeaproape prezentarea şi analizarea activităţii uneia dintre 
cele mai prezente instituţii în politica pronatalistă iniţiată după 1966. Fără îndoială, 
Comisia Naţională de Demografie a avut, cel puţin pentru perioada 1971-1983, un rol 
deosebit de important, nu atât la nivel decizional, căci în fapt era un paravan al conducerii 
politice, ci mai degrabă ca instrument de control, coordonare şi legitimare al planurilor 
demografice ale regimului Ceauşescu. Însă chiar în aceste condiţii putem identifica în 
activitatea CND o serie de aspecte pozitive, atât pentru politica demografică în ansamblu, 
cât şi pentru cercetarea demografică în România. 

Structural, capitolul se împarte în două secţiuni, aparent fără o legătură directă, însă 
vitale pentru înţelegerea şi raportarea politicii nataliste româneşti la situaţia internaţională, la 
colaborările cu Organizaţia Naţiunilor Unite. Astfel, o primă parte va fi dedicată strict 
Comisiei Naţionale de Demografie, vizând aspecte legate de înfiinţarea, organizarea, 
desfăşurarea activităţii în perioada 1971-1989, evaluarea rolului şi gradului de implicare 
în proiectul demografic comunist. A doua secţiune analizează poate cel mai important 
eveniment internaţional desfăşurat în România în perioada comunistă, Conferinţa Mondială 
a Populaţiei, desfăşurată la Bucureşti în 1974, şi conotaţiile şi implicaţiile acesteia, rolul 
jucat de statul român în stabilirea, impunerea sau negocierea principiilor fundamentale 
ale Planului Mondial de Acţiune în privința Populaţiei, documentul final al conferinţei. 
Totodată, ne vom opri asupra demersurilor privind înfiinţarea şi activitatea Centrului 
Demografic al Organizaţiei Naţiunilor Unite la Bucureşti (CEDOR), inaugurat în România 
cu ocazia evenimentului amintit şi funcţional până la 31 decembrie 1983. 

Crearea cadrului legislativ al politicii demografice de către conducerea politică după 
1966, constând în reglementarea întreruperilor de sarcină, a divorţialităţii şi adoptarea unor 
măsuri cu caracter social, a reprezentat doar un aspect al proiectului demografic comunist. 
Privind în ansamblu, cea de-a doua mare direcţie de acţiune a vizat crearea unui cadru 
instituţional şi utilizarea reţelei existente pentru îndeplinirea obiectivelor demografice. 

Aşa cum am arătat în primul volum, dacă decizia interzicerii avortului a fost una 
eminamente politică, o măsură pripită, generată de îngrijorarea autorităţilor centrale faţă 
de scăderea accelerată a natalității, înfiinţarea Comisiei Naţionale de Demografie avea, 
între altele, scopul declarat de a conferi acea fundamentare ştiinţifică măsurilor de 
politică demografică, fundamentare care lipsise în 1966. 


INSTITUȚII 87 


Perioada 1971-1983 poate fi considerată ca una de maximă înflorire a demografiei ca 
ştiinţă, a sociologiei, apogeul fiind atins în 1974, odată cu organizarea de către România 
a Conferinţei Mondiale a Populaţiei. Fără a exclude implicarea fundamentală a politicului, 
putem afirma că această perioadă a permis afirmarea cercetării demografice în România 
la nivel intern şi internaţional, a creat un teren propice desfăşurării activităţii unor 
personalităţi ca Vladimir Trebici şi Vasile Gheţău sau afirmarea unei noi generaţii formate 
în jurul Centrului Demografic al ONU la Bucureşti (CEDOR), înfiinţat chiar în 1974. 

Ne asociem opiniei sociologului american Gail Kligman, care vede Comisa Naţională 
de Demografie ca o interfaţă a conducerii politice în raporturile internaţionale, observaţie 
susţinută de intensa activitate pe lângă forurile internaţionale, în special ONU, de 
participarea la conferinţe, sesiuni extraordinare pe probleme de populaţie. Însă motivaţia 
creării acestui organism este mult mai complexă decât aceea a „legitimării candidaturii 
României la găzduirea Conferinţei Mondiale a Populaţiei, în 1974”!. Acesta din urmă 
s-a produs în urma unui concurs fericit de împrejurări, demersurile începând abia în luna 
martie 1973. Din schimbul de telegrame între Ion Datcu, reprezentant permanent al 
României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, şi Ion Voicu, director adjunct al Direcţiei 
Organizării Internaţionale, reiese că la momentul 1973, prin retragerea candidaturii din 
considerente politice şi organizatorice a Ciprului şi statului Costa Rica, se preconiza 
desfăşurarea conferinţei la unul dintre sediile ONU, cel mai probabil New York sau 
Geneva. Dacă evenimentul s-ar fi ţinut în afara celor două sedii ONU, statul organizator 
ar fi urmat să acopere toate costurile adiţionale?. Acesta este contextul şi momentul în 
care conducerea de partid împuterniceşte delegaţia Comisiei Naţionale de Demografie, 
aflată în SUA la lucrările celei de-a doua sesiuni extraordinare a Comisiei Populaţiei a 
ONU, să înainteze propunerea organizării Congresului Mondial al Populaţiei la Bucureşti”. 

Susţinem, în acest context, că motivarea înfiinţării acestui organism rezidă în însăşi 
necesitatea principială a conducerii politice de a da o formă unitară politicii nataliste, de 
a constitui un proiect demografic propriu-zis, de a-l fundamenta ştiinţific, vizând totodată 
obţinerea unei expertize asupra evoluţiei demografice care să ofere predictibilitate pe 
termen mediu şi lung. 


Înființarea Comisiei Naţionale de Demografie 


În România, până la momentul 1971, nu a existat un organism care să se ocupe de 
studierea şi coordonarea problemelor demografice, singurele analize fiind întocmite de 
către Ministerul Sănătăţii pe diverse probleme punctuale cum ar fi starea de sănătate a 
populaţiei, mortalitatea generală şi infantilă, anchete asupra morbidităţii populaţiei pe cauze 
şi medii de locuire, însă acestea erau sporadice şi nu acopereau complexitatea fenomenului. 

Ideea constituirii unui organism de stat, după model occidental, a fost prefigurată 
încă din 1965 într-un document al Ministerului Sănătăţii, care propune crearea a două 


= 


Gail Kligman, op.ciz., p. 103. 

2. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (în continuare AMAE), problema 241, ONU/CES, 
dosar 6236/1974, ff. 1-4. 

3. Notă privind cea de-a II-a sesiune extraordinară a Comisiei Populaţiei a ONU, 19-30 martie 

1973, AMAE, problema 241, ONU/CES, dosar 6226/1974, f. 5. 


88 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


instituţii, prima înfiinţată ca organ de stat şi care avea în atribuţii propunerea şi iniţierea 
de măsuri cu caracter demografic, şi o doua, organizată ca un institut de cercetare: 


desemnarea unui organ de stat în atribuia căruia să intre toate problemele populaţiei şi 
care să facă propunerile cele mai corespunzătoare redresării natalității şi în general 
propuneri de politică demografică ; înfiinţarea, ca şi în alte ţări, a unei comisii naţionale 
de demografie pe lângă organul de stat respectiv, în vederea studierii fenomenelor 
complexe ce au loc în cadrul populaţiei ; efectuarea unei anchete reprezentative privind 
cauzele scăderii natalității, întrucât numai o asemenea anchetă poate elucida cauzele 
specifice ţării noastre şi le poate evalua în detaliu în vederea redresării eil. 


Modelul propus pentru prima dintre instituţii era de inspiraţie franceză, pe prototipul 
Departamentului Sănătăţii şi al Populaţiei din Ministerul Afacerilor Sociale. 

Studiul privind situația natalității din RSR şi propuneri de măsuri pentru redresarea 
natalității din țara noastră, întocmit de către Ministerul Sănătăţii şi discutat în şedinţa 
Comitetului Executiv al CC al PCR din 2 august 1966, propune desemnarea unui organ 
de stat, respectiv Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, care, împreună cu un 
consiliu desemnat special, să se ocupe de coordonarea problemelor demografice şi 
întocmirea de planuri de măsuri pentru „îmbunătăţirea situaţiei demografice a ţării”. În 
componenţa consiliului ar fi urmat să intre reprezentanţi ai diverselor departamente 
interesate direct de problemele populaţiei. În subordinea aceluiaşi organ de stat desemnat 
este recomandată înfiinţarea unui centru de cercetări demografice care să aibă în atribuţii 
efectuarea de studii şi analize asupra fenomenelor şi tendinţelor demografice?. 

Propunerile de măsuri din studiul menţionat îl nemulţumesc pe Nicolae Ceauşescu, 
pentru că susţin adoptarea unor măsuri socioeconomice, fără a se referi, cu prioritate, la 
interzicerea întreruperilor de sarcină. Resistematizarea studiului şi noile propuneri de 
administrativ şi de cercetare ştiinţifică, care să studieze în ţara noastră demografia în 
general, natalitatea în special şi care să pună măsurile practice de luat în teritoriu”. În 
acest fel se indică, de la început, locul şi rolul instituţiei în cadrul proiectului demografic, 
prin amplasarea ei în vârful ierarhiei, chiar înaintea reglementării întreruperilor de 
sarcină. Politizarea instituţiei era prevăzută prin însuşi proiectatul statut al acesteia, care 
o făcea direct răspunzătoare în faţa partidului şi guvernului pentru eficienţa măsurilor 
implementate. 

Materialul invocat susţine iniţierea unei politici nataliste planificate, aducând o 
etapizare a iniţiativelor cu caracter demografic. Modelul era evident cel al planurilor 
cincinale, cele trei mari etape propuse fiind 1966-1970, 1970-1975 şi după 1975. 
Experienţa politicii nataliste din România a demonstrat faptul că modificările majore ale 
legislaţiei şi ale implementării acesteia până în 19809 au coincis cu planurile cincinale de 
dezvoltare economico-socială ale RSR. 


1. Propuneri de măsuri pentru redresarea natalității în ţara noastră, AMS, tond Cabinet 1, dosar 
69/1966, nenumerotat. 

2. Studiul privind situaţia natalității din RSR şi propuneri de măsuri pentru redresarea natalității 
din țara noastră, AMS, tond Cabinet 1, dosar 86/1966, nenumerotat. 

3. Propuneri de măsuri pentru redresarea natalității în RSR, AMS, fond Cabinet 1, dosar 86/1966, 
nenumerotat. 


INSTITUȚII 89 


Pornind de la acest raţionament, putem afirma că, încă înainte de debutul politicii 
demografice ceauşiste, s-a urmărit constituirea unei suprastructuri instituţionale, subor- 
donate politic Comitetului de Stat al Planificării. 

În paralel este propusă înfiinţarea Institutului Republican de Studii Sociale şi Demo- 
grafice, pus în subordinea directă a Consiliului de Miniştri şi funcţionând în paralel cu 
Direcţia Centrală de Statistică şi Comitetul de Stat pentru Îndrumare şi Control a 
Organelor Locale ale Administraţiei de Stat. Importanţa instituţiei este dată de componenţa 
sa: jurişti, economişti, medici, sociologi, statisticieni, specialişti şi oameni de ştiinţă în 
probleme juridice, specialişti în administraţia de stat, în asistenţă socială şi medicală, în 
probleme privind educaţia cetăţenească, sanitară, probleme de psihologie. 

Măsurile adoptate de către conducerea politică în 1966 au un evident caracter 
demografic, însă nu se poate vorbi, până în prima jumătate a anilor '70, de o politică 
demografică autentică, planificată şi coerentă. 

Abia în 1968 revine în discuţie ideea înfiinţării unei comisii demografice, în contextul 
apariţiei a numeroase probleme de ordin medical, social, efecte directe ale Decretului 
nr. 770. Efectele negative ale măsurilor intempestive din 1966 începeau să se simtă tot 
mai pregnant. 

În acest context, apare primul plan aplicat de constituire a unei comisii demografice, 
care să funcţioneze mai degrabă ca un institut de cercetare. Roman Moldovan?, primul 
preşedinte al CND, transmite Ministrului Sănătăţii, Aurel Moga, în data de 30 mai 1968, 
un material documentar redactat împreună cu dr. Gheorghe Retegan? privind institutele 
şi cercetarea demografică în alte state, precum şi un plan de constituire a unui comitet 
sau a unei comisii naţionale pentru cercetarea problemelor demografice, în subordinea 
Academiei. Acesta ar fi trebuit condus de către un preşedinte şi ar fi urmat să funcţioneze 
pe colective de cercetare, alcătuite din cercetători din institutele Academiei, ministere, 
învăţământ superior, Direcţia Centrală de Statistică, în baza unui plan de cercetare 
aprobat de Prezidiumul Academiei. Între atribuţiile planificate amintim : 


a) analiza ştiinţifică şi multilaterală a materialelor statistice existente în ţara noastră 
pentru perioada 1900-1968 şi reconstituirea datelor de statistică demografică pentru 
secolele precedente. 

b) efectuarea de cercetări demografice complexe în vederea stabilirii factorilor care condi- 
ţionează evoluţia proceselor şi fenomenelor demografice şi determinării raporturilor dintre 
variabilele demografice, dintre acestea şi factorii de natură economică, socială etc., cercetarea 
variaţiei în profil teritorial a proceselor şi fenomenelor demografice necesară planificato- 
rului, urbanistului, medicului etc. Cercetarea acestor probleme va constitui atribuţia esenţială 
a organismului central. Cercetarea fertilităţii sub toate aspectele şi în conexiune cu toţi 
factorii asociaţi, a morbidităţii şi mortalităţii pe sexe, vârste, profesii, a evoluţiei familiei, 
a morbidităţii spaţiale şi sociale, vor forma problemele principale de cercetare. 

c) studii asupra evoluţiei în perspectivă a mărimii şi structurii pe sexe, vârste, ramuri 
economice şi profesii a populaţiei, ţinând seama de rezultatele obţinute prin cercetările 
demografice de la b). 


Ibidem. 

Membru al Consiliului de Stat şi vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a 
RSR. 

3. Consilier în Comisia Guvernamentală de Colaborare Economică şi Tehnico-Ştiinţifică. 

4. AMS, fond Cabinet 1, dosar 25/1968, nenumerotat. 


=» 


90 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


d) Prin cercetările şi studiile făcute, organismul creat ar contribui la fundamentarea 
politicii partidului şi guvernului în funcţie de cerinţele dezvoltării României. 

e) Familiarizarea prin publicaţii a opiniei publice cu problemele demografice şi îmbună- 
tăţirea învăţământului demografic în universităţi şi institute de învăţământ superior. 

f) Asigurarea reprezentării demografiei româneşti pe plan internaţional (conferinţe, 
congrese, simpozioane), care, până acum, este, în comparaţie cu celelalte state socialiste, 
foarte slabă!. 


Şedinţa CEXx al CC al PCR. din 18 iunie 1968? a constituit prilejul abordării acestei 
teme, baza discuţiei fiind constituită de un „studiu privind starea de sănătate a populaţiei 
din RSR”?, ce se dorea a fi un document programatic pentru abordarea problemelor 

De această dată se proiecta un organism unic, care să cumuleze în obiectul de 
activitate, simultan, partea de cercetare şi cea de coordonare a programelor demografice 
şi care să fie constituit din reprezentanţi ai Comitetului de Stat al Planificării, Ministerului 
Muncii, Sănătăţii, Învăţământului, Finanţelor, Consiliului Superior al Agriculturii, 
Comitetului de Stat pentru Problemele Organizării Muncii şi Salarizării, Direcţiei 
Centrale de Statistică, Institutului de Sociologie şi Institutului de Cercetări Juridice ale 
Academiei RSR. 

Sunt oferite exemple din statele comuniste, dar şi din cele occidentale, care au fie 
comitete şi comisii naţionale demografice (Franţa, Anglia, Italia, Polonia, Ungaria, 
URSS), fie institute de cercetări demografice (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, 
Danemarca, Grecia). 

Discuţiile continuă la Plenara CC al PCR, desfăşurată între 24-25 octombrie 19686, 
moment în care sunt adoptate Directivele CC al PCR privind asistenţa medicală în RSR. 
Una dintre directive se referă la Hotărârea CC al PCR privind înființarea Comisiei 
Naţionale de Demografie, ce urma a fi plasată sub îndrumarea directă a Consiliului de 
Miniştri. Scopul declarat era acela de „studiere a fenomenelor demografice şi a consecinţelor 
social-economice ale acestora, precum şi pentru elaborarea de măsuri legislative, economice 
şi social-culturale în vederea menţinerii unei natalităţi corespunzătoare. 


AMS, fond Cabinet 1, dosar 25/1968, nenumerotat. 

ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, ff. 9-58. 

Ibidem, t. 122. 

Ibidem, tt. 122-123. 

Ibidem. 

Vezi Protocolul nr. 6 al şedinţei plenare a Comitetului Central al PCR din zilele de 24/25 

octombrie 1968, ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, ff. 166-289. Vezi 

şi „Analiza starea de sănătate a populaţiei, perfecţionarea organizării reţelei sanitare şi îmbu- 

nătăţirea asistenţei medicale în Republica Socialistă România”, Muncitorul sanitar, anul XX, 

nr. 44 (960), miercuri, 30 octombrie 1968. 

7. Directivele Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la îmbunătăţirea 
asistenţei medicale a populaţiei din Republica Socialistă România, Editura Politică, Bucureşti, 
1968, p. 16. 

8. Ibidem. 


CARE 


INSTITUȚII 91 


Legislaţia privind organizarea şi funcționarea CND 


Urmărind procedura legislativă, putem observa că proiectul actului normativ a fost 
întocmit de către Ministerul Sănătăţii şi înaintat Consiliului de Miniştri la data de 
26 februarie 1970!. Dezbătut în şedinţa comună a comisiilor MAN, proiectul a fost 
avizat favorabil, cu amendamentul includerii în componenţa comisiei Academiei de 
Ştiinţe Medicale?. Odată întrunite procedurile, proiectul a fost dezbătut în sesiunea Marii 
Adunări Naţionale din 18 martie 1971. 

Expunerea de motive cu privire la proiectul de lege privind CND, prezentată de 
Vasile Vâlcu?, argumenta, pe baza „interdependenţei dintre fenomenele social-economice 
şi cele demografice”, complexitatea şi necesitatea „cunoaşterii multilaterale a creşterii 
natalității şi implicaţiile ei de perspectivă asupra aspectelor fundamentale ale familiei, 
evaluării resurselor de muncă, asigurării unei juste repartiţii a populaţiei active pe ramuri 
şi în profil teritorial, aspectelor socioeconomice şi demografice ale urbanizării şi 


sistematizării teritoriului, raportului optim dintre investiţiile demografice şi economice”*. 


Ministrul Sănătăţii, Dan Enăchescu, a susţinut în plenul Marii Adunări Naţionale, ca 
argument al existenţei Comisiei Naţionale de Demografie, necesitatea existenţei 


unui for unic cu rol de coordonare a măsurilor şi studiilor demografice care va putea să 
vină în întâmpinarea noii problematici furnizând răspunsuri aspectelor economice, psiho- 
sociale, legislative şi evident şi celor medicale, care pot contribui la soluţionarea obiectivelor 
politicii demografice. Aceasta apare cu atât mai mult cu cât dezvoltarea de perspectivă 
reclamă cunoaşterea tendinţelor comportamentale ale familiei şi cerinţelor ei pe plan 


diferențiat şi planificat o reproducție optimă a populaţiei”. 


Proiectul a fost adoptat cu 448 de voturi pentru şi un vot împotrivăf. 

O primă schimbare majoră faţă de propunerile anterioare apare încă din art. 1 al legii 
şi vizează plasarea CND în subordinea Consiliului de Stat şi nu a Consiliului de Miniştri. 

Conform atribuţiilor menţionate la art. 27, CND este departe de a funcţiona doar ca 
un institut de cercetare, activitatea sa, pentru care răspunde direct în faţa Consiliului de 


1. Adresă a Cabinetului ministrului Sănătăţii nr. CI-241 din 26 februarie 1970, AMS, tond 
Cabinet 1, dosar 13/1970, nenumerotat. 

2. Vezi Raportul Comisiilor MAN prezentat de către deputatul Gheorghe Vasilichi, AMS, tond 
Cabinet 4, dosar 1/1975-1979, nenumerotat. 

3. Membru al Comitetului Executiv al CC al PCR şi vicepreşedinte al Consiliului de Stat. 

4. Expunerea la proiectul de lege privind înființarea, organizarea şi funcționarea Comisiei 
Naţionale de Demografie prezentată de tovarășul Vasile Vilcu, vicepreşedinte al Consiliului de 
Stat, la Sesiunea Marii Adunări Naţionale din 18 martie 1971, AMS, fond Cabinet 4, dosar 
1/1975-1979, nenumerotat. 

5. AMS, fond Cabinet 1, dosar 67/1971, nenumerotat 

6. „Legea nr. 3 din 18 martie 1971 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei 
Naţionale de Demografie”, în Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 35, din 18 martie 1971. 

7. a) Întocmeşte studii privind evoluţia fenomenelor şi proceselor demografice în cadrul dezvoltării 
economice şi sociale a ţării, în care scop : analizează modificările intervenite în structura economică 
şi socială şi influenţa acestor modificări asupra evoluţiei fenomenelor şi proceselor demografice ; 


92 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Stat, fiind extinsă pe trei paliere importante : partea de cercetare (studierea fenomenelor 
demografice cu implicaţii interne şi internaţionale), elaborarea de propuneri economice, 
sociale, legislative, urmărirea aplicării lor şi o componentă internaţională ce viza 
relaţionarea cu organisme similare şi nu numai. CND devine un instrument de evaluare, 
nu atât a consecinţelor, cât mai ales a eficienţei măsurilor adoptate de conducerea 
politică în planul creşterii natalității. 

Conducerea era asigurată de un preşedinte şi de un număr neprecizat de membri, 
numiţi prin decret al Consiliului de Stat. 

Importanţa şi amploarea CND este dată atât de componenţa numeroasă şi variată!, cât 
şi de greutatea numelor. Toate aceste instituţii dau măsura dimensiunilor proiectului 
demografic iniţiat în prima jumătate a anilor '70, la care întreaga reţea instituţională a 
statului se vedea nevoită să participe. 

Conform Decretului Consiliului de Stat nr. 197/1971, preşedinte al CND este 
desemnat Roman Moldovan, iar între membri putem remarca o serie de personalităţi 
precum Ana Aslan (prof. dr. docent, director al Institutului de Geriatrie), Octavian 
Berlogea (fost ministru al Sănătăţii), lon Moraru (vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe 
Medicale), Vladimir Trebici, Gheorghe Retegan, Iosef Ionescu, dar şi politruci ca 
Gheorghe Stoica, Suzana Gâdea sau Lina Ciobanu. Membrii comisiei se împart pe 
colective de lucru, care elaborează studii şi cercetări dezbătute ulterior în plenul CND 
întrunit trimestrial, propunerile şi proiectele urmând a fi supuse aprobării Consiliului 
de Stat. 

Primele modificări ale legii de organizare şi funcţionare a CND apar la sfârşitul 
anului 1972, odată cu publicarea Decretului nr. 547/1972?. 


studiază dinamica populaţiei în perspectivă şi implicaţiile acesteia asupra necesităţilor de 
dezvoltare a învăţământului, utilizării depline şi raţionale a forţei de muncă, producţiei 
bunurilor de consum, transporturilor, locurilor de agrement şi sport, precum şi asupra altor 
probleme legate de nivelul de trai al populaţiei; studiază procesele de sistematizare şi 
urbanizare şi efectele demografice ale acestora ; b) Prezintă Consiliulului de Stat propuneri de 
măsuri social-economice, culturale, sanitare, legislative şi altele asemenea, în vederea pro- 
movării unei politici demografice corespunzătoare dezvoltării generale a ţării; c) Urmăreşte 
aplicarea măsurilor stabilite în domeniul său de activitate, precum şi eficienţa acestora, 
informând Consiliul de Stat despre rezultatele obţinute ; d) Întreţine, potrivit legii, în domeniul 
său de activitate, relaţii de colaborare cu organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii 
internaţionale la care Republica Socialistă România este parte; e) Îndeplineşte orice alte 
atribuţii prevăzute de lege. 

1. În componenţa comisiei intrau oameni de ştiinţă, cadre didactice şi alte cadre cu înaltă 
pregătire a căror activitate este legată de problemele de demografie, precum şi reprezentanţi ai 
Consiliului Economic, Comitetului de Stat al Planificării, Ministerului Sănătăţii, Ministerului 
Muncii, Ministerului Finanţelor, Ministerului Învăţământului, Comitetului de Stat pentru 
Cultură şi Artă, Ministerului Justiţiei, ministerului Forţelor Armate, Ministerului Afacerilor 
Interne, Comitetului de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, Direcţiei Centrale de 
Statistică, Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, Academiei de Ştiinţe Medicale, Consiliului 
Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, Consiliului Naţional al Femeilor, Uniunii Tineretului 
Comunist şi Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie. 

2. Decretul nr. 547 din 30 decembrie 1972 pentru modificarea Legii nr. 3/1971 privind înfiinţarea, 
organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Demografie, Buletinul Oficial al RSR, 
Partea I, nr. 1, din 2 ianuarie 1973. 


INSTITUȚII 93 


Are loc o extindere la nivel teritorial, prin înfiinţarea comisiilor judeţene de demografie, 
împreună cu o comisie de demografie a municipiului Bucureşti, organizate după modelul 
central!. Politizarea nou-createlor instituţii este evidentă prin dubla lor subordonare : 
CND şi comitetele executive ale consiliilor populare ; preşedintele comisiei judeţene este 
prim-vicepreşedintele comitetului executiv al Consiliului Popular, iar componenţa comisiei 
este aprobată de Consiliul Popular, la cererea Comitetului Executiv. 

Participarea în plan internaţional la conferinţe pe probleme de populaţie, reuniuni, 
simpozioane şi relaţionarea cu organisme similare, încheierea de colaborări în perioada 
1971-1972 au făcut necesară transpunerea în legea de funcţionare a acestor atribuţii”. 

O ultimă modificare majoră a vizat implicarea CND în elaborarea proiectelor de acte 
normative şi a planurilor de măsuri ale diferitelor instituţii dacă aveau legătură cu 
obiectul de activitate al acesteia. De exemplu, CND putea solicita Ministerului de 
Interne comunicarea proiectelor de acte normative sau măsuri privind politica demografică 
„pentru a le cunoaşte şi participa din timp la elaborarea lor”. Astfel, un plan de măsuri 
cu privire la descoperirea infracţionalităţii pe linia întreruperilor de sarcină nu mai ţinea 
strict de bucătăria internă a instituţiei. 

Rolul noului organism este, după cum se poate observa, unul vital pentru politica 
demografică, întrucât prezintă un proiect demografic viabil, autentic şi nu doar bazat pe 
mijloace restrictive. Rezultatele activităţii CND, cel puţin în primii ani de la înfiinţare, 
sunt notabile. Studiile şi cercetările au stat la baza iniţierii unor modificări legislative 
care au diminuat efectele nocive ale unor prevederi ale legislaţiei antiavort şi au ponderat, 
într-o oarecare măsură, intervenţia directă a politicului. 

Astfel, una dintre primele sarcini trasate Comisiei Naţionale de Demografie a constat 
în elaborarea şi înaintarea către Consiliul de Stat a unor propuneri privind îmbunătăţirea 
legislaţiei privind reducerea limitei maxime de la 45 la 40 de ani pentru întreruperea 
sarcinii. În paralel, CND se constituia ca un organ de control ce trebuia să monitorizeze 
realizarea integrală şi în termen a planului de măsuri al Comitetului Executiv al PCR cu 
privire la „creşterea numărului de locuri în creşe şi grădiniţe, amplasarea lor legat de 
locul de muncă al femeilor, domiciliul, programul, dotare, îngrijirea copiilor şi accesi- 
bilitatea” şi „studierea efectelor şi influenţei consumului excesiv de alcool asupra 
comportamentului în societate şi familie (dezintegrare, abandon), propuneri pentru 
combaterea efectelor”€. 


Vezi art. 13-17. 

Art. 2, lit. g) Întreţine, potrivit legii, în domeniul său de activitate, relaţii de colaborare cu 

organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale la care Republica Socialistă 

România este parte. 

3. Art. 2, lit. f) Colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale la elaborarea proiectelor 
de acte normative şi la adoptarea de măsuri care interesează domeniul său de activitate. 
Decretul nr. 547 din 30 decembrie 1972 pentru modificarea Legii nr. 3/1971 privind înfiinţarea, 
organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Demografie, în Buletinul Oficial al RSR, 
Partea I, nr. 1, din 2 ianuarie 1973. 

4. Adresa 26127/11/F a Comisiei Naţionale de Demografie către ministrul de Interne din 22 ianuarie 
1980, ACNSAS, fond Documentar, dosar 10452, vol. 18, f. 46. 

5. Propuneri privind îmbunătăţirea activităţii de ocrotire a sănătăţii în RSR, AMS, tond Cabinet 1, 
dosar 89/1970, nenumerotat. 

6. Ibidem. 


=» 


94 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Anul 1973 aduce o nouă modificare în structura organizatorică şi de conducere a 
CND!, în baza a două principii, cel al conducerii colective şi cel al muncii colective. La 
nivel de conducere, se instituie un organ colectiv de conducere, biroul executiv”. Comisia 
Naţională de Demografie prelua astfel modelul de organizare al Consiliului de Stat, acela 
al conducerii colective, principiu stipulat în Constituţia din 1965, art. 68. Este evident 
efortul permanent de legitimare al lui Ceauşescu, după Congresul al IX-lea al PCR, care 
invocă în permanenţă acest vechi principiu leninist pentru a se dezice de excesele 
perioadei dejiste. Decretele nr. 20/1969 şi nr. 76/1973% se înscriu pe această linie a 
efortului de disimulare şi creare a aparenţei democratice în conducerea ministerelor şi 
organelor de stat, tocmai pentru a masca centralizarea puterii politice. Sub această 
aparenţă, cercul decizional era restrâns în mod real la Comitetul Executiv al partidului 
şi, mai mult, la secretarul general al partidului. 

Conducerea CND era exercitată, conform noilor reglementări, de un preşedinte şi 
trei vicepreşedinţi numiţi prin decret“, în timp ce comisiile judeţene erau conduse de un 
preşedinte şi un vicepreşedinte. 

O altă modificare importantă era legată de desfăşurarea lucrărilor comisiei şi viza 
împărțirea pe secţiuni de specialitate, cu atribuţii precis delimitate, în baza principiului 
muncii colective. Erau create astfel patru secţiuni de specialitate ai căror preşedinţi, 
împreună cu preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul CND, formau biroul executiv al 
comisieis. Numărul acestora a variat între 4 şi 6. Cele patru secţiuni de specialitate 
iniţiale erau : 


A. Populaţie — structura, mişcarea şi dezvoltare social-economică a populaţiei ; 
B. Populaţie, familie, drepturile omului ; 

C. Populaţie, resurse, mediu înconjurător ; 

D. Populaţie - învăţământ şi educaţie, cercetare şi propagandă demografică. 


Creşterea numărului comisiilor prin Hotărârea adoptată de plenul CND, la data de 
15 ianuarie 19758, s-a realizat prin scindarea comisiilor A şi D. 


1. Vezi Decretul nr. 563 din 20 octombrie 1973 pentru modificarea Legii nr. 3/1971 privind 
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Demografie, cu modificările 
ulterioare, în Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 166, din 25 octombrie 1973. 

2. Art. 8: Preşedintele, vicepreşedinţii şi Secretarul Comisiei Naţionale de Demografie, împreună 
cu preşedinţii secţiunilor de specialitate, alcătuiesc biroul executiv al comisiei. Între şedinţele 
comisiei, biroul executiv al acesteia exercită conducerea colectivă a activităţii operative şi 
asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor comisiei. 

3. Decretul nr. 76 din 27 februarie 1973 privind conducerea ministerelor şi a celorlalte organe 
centrale ale administraţiei de stat pe baza principiului conducerii colective, în Buletinul Oficial 
al RSR, Partea 1, nr. 22, din 4 martie 1973. 

4. Conform Decretului 58/1974, aceştia erau: Lina Ciobanu, Ilie Şalapa şi Paul Nagy. Vezi 
Decretul nr. 58 din 27 februarie 1974 privind numirea vicepreşedinţilor Comisiei Naţionale de 
Demografie, în Buletinul Oficial al RSR, an X, nr. 27, din S5 martie 1974. 

5. Regulament de funcţionare a Comisiei Naţionale de Demografie, AMS, fond Cabinet 1, dosar 
25/1975-1979, p. 2. 

6. Hotărâre a Comisiei Naţionale de Demografie privind componența, Structura şi modul de funcțio- 
nare a secțiunilor de specialitate, 15 ianuarie 1975, AMS, tond Cabinet 1, dosar 25/1975-1979, 
nenumerotat. 


INSTITUȚII 95 


Aceeaşi hotărâre aduce o serie de noi atribuţii, care transpun în obiectul de activitate 
al instituţiei transformările apărute în cursul anului 1974. Este vorba de Planul Mondial 
de Acţiune în privința Populaţiei şi acordul dintre RSR şi Organizaţia Naţiunilor Unite 
pentru crearea unui centru demografic (CEDOR). CND era împuternicită de RSR să 
coopereze cu noua instituţie, să recruteze bursieri pentru cursurile de specialitate şi să 
faciliteze legăturile de informare şi colaborare între instituţiile române interesate şi 
CEDOR.I. 

Alte noi atribuţii vizau întocmirea planului de propagandă şi informare în domeniul 
demografic, organizează şi conduce participarea la studii şi anchete internaţionale?. CND 
a dispus şi de o publicaţie proprie, intitulată Buletinul Comisiei Naţionale de Demograjie. 


Activitatea în plan intern 


Pentru perioada 1971-1976, se pot identifica patru mari direcţii de acţiune, trei în plan 
intern şi una în plan internaţional. În plan intern, CND desfăşoară o intensă activitate 
ştiinţifică şi informativă, inițiind o serie de dezbateri pe diverse teme precum : Geografia 
populațiilor şi așezărilor din România - laşi; Raportul dintre populaţie şi dezvoltarea 
economico-socială — Craiova; Relaţiile dintre populație, resurse şi mediul ambiant — 
Cluj-Napoca; Tendințele fenomenelor demografice şi factorii care le influențează ; 
Populaţia, familia şi drepturile omului ; Probleme actuale şi de perspectivă ale pregătirii 
forței de muncă ; Îmbătrânirea demografică a populaţiei şi despre consecinţele sale 
posibile — Bucureşti. Aceste manifestări au constituit, totodată, o tribună de afirmare a 
unor tineri cercetători. 

După cum afirmam la începutul studiului, cercetarea demografică în România acestei 
perioade a cunoscut o puternică dezvoltare, mai ales după 1974, prin stabilirea de 
contacte cu şcoala demografică franceză. Alfred Sauvy, fondatorul INED (Institut 
National d'Etudes D&mographiques), cel mai important institut de profil din Europa, a 
efectuat mai multe vizite în România, la Comisia Naţională de Demografie. Între cele 
mai cunoscute materiale editate în publicaţii ale perioadei, menţionăm contribuţia CND 
la Anuarul Demografic al României — 1974, precum şi apariţia, sub egida sa, a unor 
lucrări precum monografiile Populaţia mondială“ şi Populaţia României”, Dreptul şi 
creşterea populației în România, Populaţia şi dezvoltarea economico-socială, Populația 
României şi creşterea economică“ etc. Lucrările menţionate, făcând abstracţie de omni- 
prezenta componentă politică, au constituit, în ansamblu, referinţe în cercetare demo- 
grafică, un domeniu care, deşi extrem de politizat, a putut găsi resursele unei dezvoltări 


1. Ibidem. 
2. Ibidem. 
3. Interviu cu Theodor Burghele în Ion Pavelescu, 25 de milioane. Populaţia — sursă a dinamismului 


economico-social, Editura Politică, Bucureşti, 1977, p. 141. 

4. Vladimir Trebici, Populația mondială, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974. 

5. Comisia Naţională de Demografie, Populaţia României (seria CICRED), Editura Meridiane, 
Bucureşti, 1974. 

6. Idem, Populaţia României şi creşterea economică. Studii de demografie economică, Editura 
Politică, Bucureşti, 1971. 


96 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


considerabile cel puţin pentru perioada anilor '70. Volumele şi studiile care abordau 
probleme de demografie, cu excepţia celor destinate publicului larg, care erau în fond 
lucrări de propagandă, erau mai puţin expuse intervenţiei factorului ideologic, poate şi 
datorită tehnicităţii lor. Acest lucru nu exclude funcţionarea unei autocenzuri sau inserarea 
constantă a referinţelor din documentele de partid, conferinţe, congrese sau discursuri 
ale tovarăşului Ceauşescu. Poate cea mai mare interferenţă a factorului politic cu ştiinţa 
demografică este regăsită în studiile şi lucrările de prognoză, care trebuiau invariabil 
raportate la programele şi documentele de partid în care se proclama constant atingerea 
cifrelor de 25 de milioane de locuitori în 1990 şi de 30 de milioane în anul 2000!. În 
ciuda prezenţei invariabile şi consistente a factorului politico-ideologic, cercetarea 
demografică în România a cunoscut o reală evoluţie, marcată şi de prezenţa unor 
specialişti ca Vladimir Trebici, Vasile Gheţău, Emil Mesaroş ş.a. 

O a doua mare direcţie de acţiune a fost aceea a studierii fenomenelor demografice şi 
prezentarea acestor materiale Consiliului de Stat. Astfel, în baza art. 5 din Legea nr. 3/1971 
republicată, au fost constituite mai multe colective de lucru conduse de specialişti ce 
studiau probleme precum: consecințele economice ale ritmului scăzut al populației, 
modul în care populaţia poate deveni sursa dinamismului economico-social, efectele 
relaţiilor dintre migraţia internă şi pregătirea forței de muncă, factorii calitativi ai 
mediului şi relația cu morbiditatea, mortalitatea şi fertilitatea şi factorii sociali, economici 
şi educativi care concură la consolidarea familiei?. 

Activitatea comisiilor judeţene de demografie era una mai aplecată către problemele 
existente la nivel local, cu influenţă asupra factorului demografic : poluarea, lipsa de 
locuinţe, locuri în creşe şi grădiniţe, aprovizionarea populaţiei, probleme de ocrotire a 
mamei şi copilului?. 

Activitatea educativ-propagandistică susţinută de comisiile judeţene de demografie 
era una intensă, ea desfăşurându-se în licee, fabrici etc. Rolul fundamental era acela de 
a oferi tinerilor o educaţie pronatalistă. Tot în acest context poate fi încadrată şi iniţiativa 
comisiilor judeţene, care constituie pe plan local aşa-numitul „Sfat al familiei”, organism 
în cadrul căruia specialişti pe diverse probleme ofereau consultaţii privind dreptul 
familiei, sfaturi genetice, de comportament biologic-sexual”. 

Această prezentare succintă a activităţii CND pune în evidenţă importanţa instituţiei, 
un instrument vital al politicii demografice, o instituţie profund politizată, dar care a 
găsit totodată resurse pentru a contribui la atenuarea efectelor legislaţiei iniţiate în 1966, 
prin modificarea Decretului nr. 770 în anul 1972, în sensul scăderii limitei de vârstă de 
la 45 la 40 de ani pentru femeile care solicitau o întrerupere de sarcină, dacă ar fi să 
menţionăm unul dintre exemple. 

Accentuarea tendinţelor de descreştere a natalității la începutul anilor '80 a fost pusă 
de către regimul politic şi pe seama ineficienţei CND, dar şi a cercetării demografice în 
ansamblu, conducând la o marginalizare a acestora. Având în vedere precedentul 1966, 
măsurile legislative prohibitive şi represive apar ca soluţia optimă de redresare a indicilor 


1. Vezi Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății multilateral dezvoltate şi 
înaintare a României spre comunism, Editura Politică, Bucureşti, 1975. 

2. Ion Pavelescu, op.ciz., p. 143. 

Ibidem, p. 145. 

4. Ibidem, p. 148. 


95) 


INSTITUȚII 97 


de nataliate. Eclipsarea instituţiei de către Consiliul Sanitar Superior, investit cu puteri 
sporite, se înscrie în această nouă viziune asupra populaţiei. Este o perioadă de declin a 
cercetării demografice, pusă şi pe seama încetării în 1983 a activităţii CEDOR. Comisia 
Naţională de Demografie a continuat să funcţioneze în umbra Consiliului Sanitar Superior. 
Odată cu desfiinţarea Consiliului de Stat în 1989, Legea nr. 3/1971 este abrogată implicit, 
deşi abrogarea expresă a intervenit abia în 2004, în contextul revizuirii constituţiei din 19911. 


Studii de caz 


Conferinţa Mondială a Populaţiei - Bucureşti 1974 


Politica de deschidere faţă de Occident, iniţiată de Gheorghiu-Dej în prima jumătate a 
anilor '60, este continuată de succesorul său care, pentru linia sa de autonomie faţă de 
Moscova, beneficiază de o serie de concesii din partea lumii democratice, care nu doar 
că nu-i contestă abuzurile şi încălcările drepturilor omului din plan intern, dar, mai mult, 
îi confirmă şi îi legitimează întregul experiment social iniţiat în 1966. De altfel, politica 
demografică iniţiată de către regimul Ceauşescu este privită, până la sfârşitul anilor '70, 
ca model de politică natalistă pentru statele occidentale. 

Conferinţa Mondială a Populaţiei, desfăşurată la Bucureşti în luna august 1974, 
reprezintă pentru regimul Ceauşescu unul dintre cele mai importante momente în planul 
relaţiilor externe, atât prin amploare, cât mai ales prin legitimarea oferită de către 
Occident liderului de la Bucureşti şi politicii demografice iniţiate de către acesta. Principiile 
fundamentale enunțate de Planul Mondial de Acţiune în privința Populaţiei (documentul 
rezultat în urma conferinţei) au fost conforme cu fundamentul politicii externe româneşti 
din această perioadă, enunțat prin Declaraţia din aprilie 1964 şi reconfirmat la Congresul 
al IX-lea al PCR din 1965, acela al „neamestecului în treburile interne”?. 

Prima jumătate a anilor '70 marchează un moment important în poziţionarea Organi- 
zaţiei Naţiunilor Unite faţă de problemele populaţiei şi implicarea activă, prin organismele 
sale, în elaborarea unui plan de acţiune ce va ilustra viziunea despre populaţie, dezvoltare 
şi drepturile omului până la sfârşitul secolului XX. Este vorba de o strategie globală în 
privinţa populaţiei, trasarea unor principii de bază în domeniul demografic, adaptabile în 
funcţie de context, spaţiu, ce viza deopotrivă statele dezvoltate şi pe cele ale Lumii a 
Treia şi cele în curs de dezvoltare. 

La nivelul ONU se regăsesc trei instituţii esenţiale implicate în două proiecte majore? 
ale anilor '70 ce vizează populaţia globală: Adunarea Generală, Consiliul Economic şi 
Social al ONU* (ECOSOC) şi Comisia Populaţiei. 


1. Legea nr. 158 din 14 mai 2004 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată 
în Monitorul Oficial al României, nr. 467, din 25 mai 2004. 

2. Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, 19-24 iulie 1965, Editura Politică, 
Bucureşti, 1966, p. 85. 

3. Este vorba de desemnarea Anului Mondial al Populaţiei şi organizarea unei Conferinţe Mondiale 
a Populaţiei. 

4. Organism înfiinţat în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca organ principal de 
coordonare a activităţii economice, sociale şi conexe ale celor 14 agenţii specializate ale ONU. 
Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) serveşte ca forum central pentru discutarea problemelor 


98 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


La data de 3 aprilie 1970 are loc reuniunea ECOSOC, în cadrul căreia se recomandă 
Adunării Generale, prin Rezoluţia 1485 (XLVIII) din 2 aprilie 1970, desemnarea anului 
1974 drept „Anul Mondial al Populaţiei”!. În paralel se propune convocarea unei 
conferinţe mondiale asupra populaţiei, dedicată problemelor demografice şi relaţiei 
acestora cu dezvoltarea economică şi socială, politicilor privind populația şi programelor 
de acţiune necesare pentru promovarea şi dezvoltarea bunăstării umane. Participanţii 
urmau a fi reprezentanţi ai statelor membre ONU şi membri ai agenţiilor speciale, 
consilieri tehnici şi alţi specialişti în problemele populaţiei. 

Cronologic, conferinţa a fost a treia organizată de Naţiunile Unite, precedentele două 
desfăşurându-se la Roma în 1954 şi Belgrad, 19655. Dacă la aceste două reuniuni 
internaţionale au participat doar specialişti, rolul esenţial fiind acela de a dezbate 
problemele esenţiale ale populaţiei, evenimentul desfăşurat la Bucureşti în 1974 prezintă 
o importanţă deosebită prin prisma caracterului său eminamente politic, atât la nivelul 
participanţilor, statele membre ONU fiind reprezentate la nivel guvernamental, cât şi 
prin finalitatea acestuia, Planul de Acţiune. De altfel, propunerea iniţială a ECOSOC ca 
la lucrările conferinţei să participe alături de delegaţiile guvernamentale şi experţi 
independenţi a fost respinsă de către Comisia Populaţiei, care a solicitat menţionarea 
expresă a exclusivităţii participării reprezentanţilor politici”. 

Mergând în aceeaşi direcţie, conferinţa a urmărit stabilirea direcțiilor de evoluţie a 
populaţiei pe următorii 30 de ani şi discutarea politicilor demografice ale statelor prezente. 

La data de Il decembrie 1970, Adunarea Generală a ONU, prin rezoluţia 2683 
(XXV), a desemnat anul 1974 drept „Anul Mondial al Populaţiei” şi a cerut secretarului 
general pregătirea consultărilor cu statele membre interesate pentru organizarea celei 
de-a treia Conferinţe Mondiale a Populaţiei”. Acestea au fost continuate în anii 1971, 
1972 şi au fost finalizate cu aprobarea de către ECOSOC, la 2 iunie 1972, a proiectului 
de program privind desfăşurarea evenimentului, de care urma a se ocupa o comisie 
interguvernamentală special constituită. 

Totodată are loc înfiinţarea unui Comitet Internaţional de Coordonare a Cercetărilor 
Naţionale în Demografie (CICRED), în iunie 1971, ce reunea aproximativ 60 de directori de 
institute de cercetare în domeniul demografiei, cu un rol important în pregătirea conferinţei. 

Anterior, evenimentul a fost precedat de patru simpozioane internaţionale pentru 
clarificarea mai multor probleme şi redactarea documentelor menţionate : populaţie şi 
dezvoltare (Cairo, 4-14 iunie 1973), populaţie, resurse şi mediu (Stockholm, 25 septem- 
brie - 5 octombrie 1973), populaţie şi familie (Honolulu, 6-15 august 1973) şi populaţie 


internaţionale economice şi sociale, precum şi pentru formularea unor recomandări de politică 
adresate statelor membre şi sistemului Naţiunilor Unite. http : //www.un.org/en/ecosoc/about/ 
index.shtml 

1. United Nations, Economic and Social Council. Oficial Records. Forty-Eight Session. 12-14 
January, 18 February and 23 March-3 Aprilie 1970, Resolutions. Supplement No.1, New 
York, 1970, pp. 2-3. 

2. Ibidem, p. 3. 

3. United Nations, Department of Public Information, Yarbook of the United Nations 1970, 
vol. 24, New York, 1972, p. 466. 

4. Jean Bourgeois-Pichat, „Congresul Mondial al Populaţiei”, în Comisia Naţională de Demografie, 
Buletin de informare, nr. 1, Bucureşti, 1973, p. 164. 

5. Ibidem, p. 467. 


INSTITUȚII 99 


şi drepturile omului (Amsterdam, 21-29 ianuarie 1974)!. Scopul esenţial al acestor 
întâlniri a fost acela de a sintetiza principalele probleme privind populaţia globală şi de 
a produce o expertiză ştiinţifică în privinţa trendului şi perspectivelor sale, în vederea 
întocmirii unui plan de acţiune. Discutarea planului de acţiune a fost inclusă pe agenda 
conferinţei, documentul fiind pregătit de către secretarul general al ONU împreună cu un 
comitet consultativ de experţi asupra strategiei populaţiei globale, redenumit ulterior 
Comitetul Consultativ al Experţilor Planului Mondial de Acţiune asupra Populaţiei?. 

La data de 18 mai 1973, Consiliul Economic şi Social a primit şi acceptat invitaţia 
României de a găzdui Conferinţa Mondială a Populaţiei în luna august 19745, acest lucru 
fiind, după sociologul Gail Kligman, o „recunoaştere oficială a rolului României în 
diplomaţia internaţională” şi o „legitimare implicită a politicii demografice”?. 

La 8 noiembrie 1973, autorităţile de la Bucureşti constituie un Comitet Naţional 
Român de organizare a Conferinţei Mondiale a Populaţiei, având ca preşedinte pe Emil 
Bodnăraş (vicepreşedinte al Consiliului de Stat), un prim-vicepreşedinte, Virgil Trofin 
(vice prim-ministru al guvernului), doi vicepreşedinţi, Gheorghe Cioară (primar general 
al Capitalei) şi Theodor Burghele (preşedinte al Comisiei Naţionale de Demografie) şi 
un secretar în persoana lui losef lonescu (consilier de specialitate la Consiliul de Stat şi 
membru al delegaţiei care a purtat la New York tratative finale privind desfăşurarea 
conferinţei). În calitate de membri, 14 la număr, regăsim nume precum Dumitru Popescu, 
Lina Ciobanu, Suzana Gâdea, Petre Lupu, Mihai Dalea, Virginia Russ ş.a.5 

Comisia Naţională de Demografie s-a implicat în elaborarea unor propuneri privind 
marcarea şi deschiderea Anului Mondial al Populaţiei în România: discurs în ianuarie 
1974 pe posturi de radio şi la televiziune al lui Theodor Burghele, organizarea unei 
conferinţe de presă pentru jurnaliştii români şi străini, publicarea de articole de profil în 
ziarele şi revistele centrale şi locale, realizarea de interviuri cu personalităţi din domeniul 
demografiei, apariţia unui timbru tematic etc“. 

În paralel, urmau a fi organizate două evenimente, Conferinţa Internaţională a 
Tineretului (desfăşurată la solicitarea Comisiei Populaţiei a ONU) între 11-15 august, 
având ca temă fineretul şi populaţia, şi Tribuna Populaţiei, 18-30 august, care s-a dorit 
a fi un forum de discuţii asupra populaţiei deschis publicului şi experţilor. Acesta din 
urmă a fost iniţiat de mai multe organizaţii non-guvernamentale sub egida ONU. 

Desfăşurată la Bucureşti între 19 şi 30 august 1974, Conferinţa Mondială a Populaţiei 
a reunit delegaţii din 120 de state, însumând aproximativ 5.000 de participanţi. Conform 
programului, şedinţele şi colocviile s-au desfăşurat în mai multe locaţii, între care : Sala 


1. United Nations, Department of Public Information, Yzarbook of the United Nations 1973, vol. 27, 
New York, 1976, p. 475. 

2. United Nations, Department of Public Information, Yearbook of the United Nations 1972, vol. 26, 
New York, 1975, p. 374. 

3. United Nations, Economic and Social Council. Oficial Records. Fifty-Eight Session. 8-10 
January, 17 April-18 May 1973, Resolutions. Supplement No.1, New York, 1973, p. 22. 

4. Gail Kligman, op.ciz., pp. 104-105. 

5. AMS, fond Cabinet 1, dosar 28/1973, nenumerotat. 

6. Propuneri cu principalele acțiuni ce se vor organiza cu ocazia deschiderii Anului Mondial Al 
Populaţiei-1974, în țara noastră. ANIC, fond CC al PCR, Secţia Organizatorică, dosar 1/ 
1974, ft. 3-4. 


100 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Palatului, Ateneul Român şi Aula Academiei. Secretar general al conferinţei a fost numit 
Antonio Carrilo Flores, fost ministru şi ambasador al Mexicului. 

Lucrările conferinţei au fost dominate de cinci teme majore, concretizate în cinci 
documente, pentru fiecare punct al ordinii de zi: 


1. tendinţe demografice recente şi perspective de viitor ; 

2. relaţia dintre evoluţia demografică şi dezvoltarea economică şi socială (prima comisie) ; 
3. relaţia dintre populaţie, resurse şi mediul înconjurător (a doua comisie) ; 

4. populaţia, familia şi bunăstarea omului (a treia comisie) ; 

5. planul de acţiune mondială a populaţiei (grup de lucru). 


Conferinţa a constituit totodată prilejul pentru liderul politic de la Bucureşti de a-şi 
prezenta viziunea asupra populaţiei şi politicii demografice : „Apreciem că în politica 
demografică trebuie să se ţină seama de necesitatea asigurării unui raport normal între 
vârste, pentru a se menţine permanent tinereţea fiecărei naţiuni, vitalitatea ei, energia 
creatoare şi forţa de gândire a fiecărui popor”!. 

Textul final al planului adoptat conţine nu doar recomandări cu privire la natalitate, 
ci şi privind morbiditatea, migraţia internă şi internaţională, cercetarea în domeniul 
demografiei etc., fiind publicat în nr. 1 din 1975 al revistei Population. 

Planul de acţiune în privinţa populaţiei trasa o serie de principii şi obiective asumate 
de către toţi participanţii. Una dintre concluziile raportului constata acceptarea formală 
la nivel internaţional a dreptului cuplurilor de a decide asupra numărului copiilor doriţi, 
deşi în practică acesta era deseori încălcat, fie în situaţia în care statul intervine cu 
măsuri de limitare a naşterilor (cazul Chinei), fie prin măsuri restrictive în privinţa 
avortului, care să ducă la o creştere a fertilităţii. Fără a exista un instrument juridic care 
să constrângă statele la respectarea principiului enunțat, Planul de Acţiune se limitează 
la enunţarea unei formule neutre, necesitatea „armonizării comportamentului reproductiv 
individual cu aspiraţiile societăţii”?. Mai mult, documentul stabileşte un principiu ce va 
justifica întreaga politică demografică a regimului Ceauşescu, acela al dreptului suveran 
al fiecărei naţiuni de a formula şi implementa politici privind populaţia, fără intervenţie 
externă şi în acord cu obiectivele naţionale”. Principiul se află în deplină consonanţă cu 
linia generală promovată de către Ceauşescu, care afirma în discursul inaugural : pornind 
de la faptul că problema populației reprezintă factorul determinant al progresului fiecărui 
popor, fiecare stat are dreptul suveran să promoveze politica demografică şi măsurile pe 
care le consideră cele mai potrivite, în conformitate cu interesele sale naţionale, fără 
niciun amestec din afară”. 

Chiar dacă, la prima vedere, direcţiile trasate de documentul adoptat la Bucureşti 
sunt cât se poate de ferme, tipul de formulare prezent este mai degrabă neutru, reiterând 
principii ale Cartei Naţiunilor Unite şi Declaraţiei universale a drepturilor omului, 
respectul pentru viaţa umană, protecţia familiei, a femeii, a minorităţilor etc. 


1. Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. 
Rapoarte, cuvântări, articole. Martie-noiembrie 1974, Editura Politică, Bucureşti, 1974, p. 577. 

2. „Plan D'Action Mondial de la Population”, în Population, 30e Anne, nr. 1, ian.-feb., 1975, 
p. 106. 

3. Ibidem, p. 110. 

4. Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. 
Rapoarte, Cuvântări, Articole. Martie-noiembrie 1974, Editura Politică, Bucureşti, 1974, p. 577. 


INSTITUȚII 101 


Principiul dreptului fundamental al cuplului şi al individului „de a decide liber şi 
responsabil asupra numărului copiilor şi dreptul de a avea informaţie, educaţie şi 
mijloace” putea deveni funcţional atât timp cât în exercitarea lui se ţinea cont de 
„responsabilităţile faţă de comunitate”. Această ultimă formulare a legitimat o politică 
demografică intervenţionistă prin care statul comunist le putea cere propriilor cetăţeni să 
contribuie la creşterea natalității, pornindu-se de la ideea „datoriei”, „responsabilităţii” 
faţă de naţiune. 

De altfel, discursul public din întreaga perioadă 1966-1989 abundă de formulări de 
tipul „înalta responsabilitate a familiei pentru fondul uman al ţării”, „expresia înaltei 
responsabilităţi a generaţiilor de azi pentru viitorul poporului român” etc. Aşa cum se 
precizează la punctul 27: „prezentul plan de acţiune recunoaşte diversitatea obiectivelor 
naţionale în materie de fertilitate şi nu preconizează să stabilească o normă mondială în 
privinţa dimensiunii familiilor”!. 

Având în vedere că anchetele demografice ale ONU estimau o scădere a populaţiei în 
statele dezvoltate cu mai mult de 0,7% până în 1985, statele în care evoluţia demografică 
se preconiza a deveni un obstacol pentru bunăstarea socială erau „invitate să adopte, în 
măsura în care nu au făcut-o deja, politici demografice în cadrul dezvoltării socio-economice 
şi compatibile cu drepturile fundamentale ale persoanei umane şi cu obiectivele naţionale 
şi valorile naţionale”?. Totodată se recomandă ca, pentru statele care intenţionează să 
obţină o creşte a populaţiei (cazul României), aceasta să se producă prin scăderea mortalităţii 
(generale şi în special materne şi infantile) şi, eventual, încurajarea creşterii fertilităţii. 

În privinţa reproducerii, familiei şi statutului femeilor, sunt emise următoarele 
recomandări : 


a) Să respecte şi să asigure, independent de obiectivele demografice, dreptul persoanelor 
de a decide liber, în cunoştinţă de cauză şi cu toată responsabilitatea, numărul 
copiilor şi locul naşterii. 

b) Să încurajeze o educaţie adecvată familiilor în privinţa maternității şi să faciliteze 
accesul persoanelor la astfel de servicii. 

c) Să se asigure că planificarea familială, serviciile medicale şi serviciile medicale 
conexe sunt menite nu doar să prevină sarcinile nedorite, ci şi să elimine sterilitatea 
involuntară, totală sau parţială pentru ca tuturor cuplurilor să li se permită să aibă 
numărul dorit de copii şi să faciliteze adopţia de copii. 

d) Să recurgă în caz de necesitate la personal sanitar calificat şi auxiliar, cu extensii în 
mediul rural, pe canale neguvernamentale pentru a oferi servicii de planificare 
familială şi sfaturi despre utilizarea contraceptivelor.? 


Pornind de la aceste principii, statele semnatare erau invitate să întocmească un plan 
pe zece ani de creştere a natalității, în condiţiile în care se confruntau cu diverse 
probleme demografice. Însă „nimic din aceste recomandări nu trebuie să aducă atingere 


dreptului suveran al guvernelor de a adopta sau nu aceste obiective cantitative”?. 


1. „Plan D'Action Mondial de la Population”, în Population, 30e Ann€e, nr. 1, ian.-feb., 1975, 
p. 15. 

2. Ibidem, p. 113. 

Ibidem, p. 16. 

4. Ibidem, pp. 118-119. 


95) 


102 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


În privinţa avortului şi contracepţiei, tonul general a fost în direcţia dreptului 
individului şi cuplului de a le utiliza, ei fiind singurii în măsură să decidă liber asupra 
numărului copiilor, aceste măsuri nefiind un mijloc de rezolvare a problemelor 
economice. 

Conferinţa mai are o însemnătate deosebită prin recunoaşterea rolului esenţial al 
femeii în politicile demografice!, enunţând pentru prima dată principiul „dreptului de a 
dispune de propriul corp”, ce va fi consfințit de Convenţia Europeană a Drepturilor 
Omului, ratificată de România abia în 1994. Astfel, punctul 43 al Planului stipula faptul 
că, „pentru ameliorarea condiţiei femeii în familie şi în societate, acesteia trebuie să i se 
permită, conform propriei voințe, micşorarea dimensiunilor familiei şi de asemenea 


posibilitatea de a-şi planifica naşterile în funcţie de propriul statut”?. 


Centrul Demografic al ONU în România (CEDOR) 


Între preocupările importante ale ONU, începând chiar din anii '50, dar mai cu seamă 
la sfârşitul anilor '60, s-a aflat şi promovarea demografiei prin formarea de specialişti în 
domeniu, prin acordarea de burse, iniţierea de cursuri de formare şi încheierea de 
acorduri cu diverse state pentru înfiinţarea sau subvenţionarea unor centre demografice. 
Cele mai cunoscute exemple de centre subvenţionate de ONU erau la nivelul anilor 
1970-1975: naţionale - Office of Population Research (Princeton - SUA) ; Population 
Investigation Comitee (Londra) ; Institute of Population Problems (Tokio); Institut 
National d” Etudes Demographique (Paris) şi internaţionale - Institute for Demographic 
Training and Research (IFORD - Yaounde - Camerun, înfiinţat în 1972), Institute for 
Demographic Training and Research (Cairo - Egipt, 1963); Regional Institute for 
Demographic Training and Research (RIPS — Acera - Ghana, 1972); Latin-American 
Demographic Centre (CELADE - Santiago de Chile, 1958. 

Primele discuţii între partea română şi ONU s-au purtat cu ocazia participării 
României la cea de-a doua sesiune extraordinară a Comisiei Populaţiei, desfăşurată între 
19 şi 30 martie 1973 la New York. În cadrul unei întrevederi cu Rafael M. Salas, 
directorul executiv al Fondului Naţiunilor Unite pentru activităţi în domeniul populaţiei 
(FNUAP), partea română face cunoscută intenţia guvernului de a înfiinţa la Bucureşti un 
centru internaţional pentru învăţământ şi cercetare în domeniul demografiei”. Esenţial în 
tot acest demers a fost calculul autorităţilor de la Bucureşti, care doreau obţinerea 
asistenţei tehnice şi financiare din partea Naţiunilor UniteS. În schimburile de telegrame 
cu ambasadorii României la Tokio, Londra, Washington, Paris şi în celelalte capitale 
unde existau organisme cu profil demografic subvenţionate de ONU, erau solicitate 
informaţii despre structură, salariaţi, planuri de activitate, buget şi subvenţiile primite€. 


1. Gail Kligman, op.cif., p. 18. 

2. „Plan D'Action Mondial de la Population”, în Population, 30e Annce, nr. 1, ian.-feb., 1975, 
p. 120. 
AMAE, Problema 241, ONU/CES, dosar 6251/1974, f. 7. 
Ibidem, f. 6. 


ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 88/1974, 
AMAE, Problema 241, ONU/CES, dosar 6251/1974, ff. 8-14. 


INSTITUȚII 103 


Pentru orice astfel de tip de acţiune, aprobarea trebuia obţinută din partea partidului, 
astfel că, la înapoiere, delegaţia română prezintă conducerii un raport asupra negocierilor, 
propunând în acelaşi timp implicarea Comisiei Naţionale de Demografie şi a Ministerului 
de Externe. Propunerea este aprobată la 9 aprilie 1973 de către Prezidiul Permanent 
al CC al PCR. Trebuie menţionat că negocierile pentru înfiinţarea centrului s-au purtat 
în paralel cu discuţiile privind organizarea şi desfăşurarea Conferinţei Mondiale a 
Populaţiei. 

În cadrul unei audienţe la MAE, Alexander Rotival, reprezentant permanent al 
Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), se exprimă în favoarea unei 
vocaţii internaţionale a viitorului centru, criteriul latinităţii şi francofoniei jucând un 
rol esenţial!. 

Cu prilejul vizitei efectuate în România de către Rafael Salas în 17-20 mai şi a 
negocierilor purtate cu reprezentanţii Comisiei Naţionale de Demografie, a fost reiterată 
varianta caracterului internaţional al centrului, cu posibilitatea participării la activităţile 
sale a tuturor statelor interesate. Între obiectivele centrului erau menţionate : perfecționarea 
şi specializarea post-universitară în domeniul demografiei ; dezvoltarea prin abordarea 
multidisciplinară, a cercetării în problemele populației, în cooperare cu alte instituții 
româneşti şi centre similare din străinătate, şi difuzarea de informaţii în domeniul 
demografiei şi acordarea de asistenţă tehnică guvernelor care o vor cere?. Este luată 
decizia constituirii unui nucleu format din trei persoane, membri ai secretariatului CND, 
ulterior salariaţi ai centrului, care să se ocupe de toate problemele organizatorice : 
alegerea, amenajarea, înzestrarea clădirii, recrutarea de cadre de specialitate etc.5 

Crearea Centrului era un punct prioritar pe agenda Ministerului de Externe şi a 
Comisiei Naţionale de Demografie, instituţii însărcinate de către partid cu efectuarea 
demersurilor necesare, cu atât mai mult cu cât intenţia iniţială era aceea de a inaugura 
Centrul înainte sau chiar în timpul desfăşurării Conferinţei Mondiale a Populaţiei. 

Aspectul financiar nu a fost nici el neglijat, directorul FNUAP menţionând o contribuţie 
iniţială de 200.000 de dolari, ce putea fi majorată în funcţie de necesităţi“. Tot pe 
cheltuiala integrală a ONU, un grup de trei specialişti români urma să efectueze vizite de 
documentare la diverse centre ale Naţiunilor Unite”, în timp ce o delegaţie a FNUAP, 
condusă de Milos Macura, urma să facă deplasarea în România pentru a discuta 
fezabilitatea proiectului şi elementele unui potenţial acord. 

Din discuţiile purtate în perioada 3-11 iulie, s-a convenit asupra obiectivelor centrului 
şi principalelor elemente de structură şi activitate pe o perioadă de cinci ani, cu 


1. Vezi Nota de audienţă din 17 mai 1973. AMAE, Problema 241, ONU/CES, dosar 6251/1974, 

f.. 16. 

ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 88/1974, f. 60. 

Notă în legătură cu înfiinţarea Centrului Internaţional ONU de Cercetare, Învăţământ şi 

Informare în Domeniul Demografiei, 25 mai 1973. AMAE, Problema 241, ONU/CES, dosar 

6251/1974, f. 47. 

4. AMAE, Problema 241, ONU/CES, dosar 6251/1974, f. 26. 

5. Delegaţia formată din Virginia Russ (doctor în ştiinţe medicale şi inspector de specialitate I în 
secretariatul CND), Vladimir Trebici (profesor ASE) şi Matei Ion (Director al Centrului de 
Cercetări Sociologice), membri ai CND a vizitat Centrul Latino-American de Demografie 
(CELADE) din Santiago de Chile şi Centrul de Demografie de la Cairo. ANIC, fond CC al 
PCR, secţia Cancelarie, dosar 88/1974, f. 61. 


VW 


104 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


posibilitatea prelungirii. Statul român ar fi trebuit să asigure clădirea şi amenajarea ei, 
întreţinerea şi salarizarea personalului propriu, în timp ce FNUAP ar fi asigurat salariile 
pentru director, codirector şi 6-8 experţi internaţionali, 25-30 de burse, echipament, 
instalaţii, aparatură, dotarea unei biblioteci!. 

În cererea de asistenţă preparatorie a guvernului RSR adresată FNUAP la finalul 
anului 1973 şi aprobată în ianuarie 1974, sunt menţionate contribuţiile estimative ale 
celor două părţi pentru anul 1974 (7.500.000 lei partea română şi 212.000 de dolari 
ONU). În total, statul român ar fi trebuit să contribuie pentru cei cinci ani cu suma de 
25 de milioane de lei, dintre care 10 milioane ar fi reprezentat valoarea prestaţiilor 
didactice, iar ONU cu suma de 1,8 milioane de dolari. 

Secţia gospodăriei de partid, împreună cu Comitetul Executiv al Consiliului Popular 
al municipiului Bucureşti şi secretariatul CND, prospectează şi indică drept locaţie un 
imobil în strada Ana Ipătescu nr. 39 (actualul bulevard Lascăr Catargiu), ce urma a fi 
amenajat şi dotat astfel încât să poată deveni funcţional cu cel puţin trei luni înainte de 
conferinţa programată pentru luna august 1974. 

În data de 9 aprilie 1974, Ferdinand Joseph Cornelius Maria Rath, sociolog 
olandez şi funcţionar superior al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi 
Dezvoltare, este propus în funcţia de director al Centrului, propunere avizată pozitiv 
de către Ministerul de Interne. Sistemul de conducere era asigurat de un co-directorat, 
astfel că, pe lângă reprezentantul ONU, urma ca partea română să-şi desemneze un 
reprezentant. 

Este interesant că, după iniţierea demersurilor de înfiinţare a Centrului Demografic, 
URSS vine cu o propunere similară către Naţiunile Unite, purtând în acest sens mai 
multe discuţii cu Leon Tabah, directorul diviziei populaţiei din secretariatul ONU?. 

La data de Il iunie 1974 apare forma finală a proiectului de acord, avizată 
favorabil de către o serie de ministere şi instituţii“ şi transmisă conducerii de partid, 
căreia i se supune spre aprobare mandatul delegaţiei române pentru negocierea 
acordului final. 

În şedinţa Comitetului Executiv al PCR din data de 25 iulie 1974, se fac observaţii cu 
privire la creşterea atribuţiilor directorului român, care „nu trebuie să fie numai de 
formă ca director”, după exprimarea Elenei Ceauşescu. Discuţii mai aprinse s-au purtat 
atât în privinţa acordării de privilegii şi imunităţi pentru bursierii străini, cât şi a 
contribuţiei financiare a statului român. 

În legătură cu postul de codirector, Ceauşescu propune în această funcţie pe unul 
dintre directorii de la Academia de Ştiinţe Economice sau de la Academia „Ştefan 


AMAE, Problema 241, ONU/CES, dosar 6251/1974, f. 62. 

„Vezi Nota privind negocierea proiectului de acord între guvernul RSR şi ONU privind 
înfiinţarea Centrului de Demografie ONU - România. ANIC, fond CC al PCR, secţia 
Cancelarie, dosar 88/1974, f. 32. 

3. Vezi Istoric al acţiunilor în legătură cu înființarea Centrului de demografie ONU - România, 
ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 88/1974, f. 67. 

4. Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ministerul 

de Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Legislativ, Consiliul Naţional pentru 

Ştiinţă şi Tehnologie şi Institutul de Cercetări Juridice. 


== 


INSTITUȚII 105 


Gheorghiu”. În cele din urmă este propus Mihai Anastasescu, fost director general 
adjunct al Direcţiei Centrale de Statistică şi director al Academiei „Ştefan Gheorghiu”. 

În legătură cu această numire, Leon Tabah întreprinde o vizită specială la Bucureşti 
în data de 10 noiembrie, pentru a primi lămuriri în privinţa persoanei desemnate pe 
postul de codirector al Centrului. Principalele probleme reieşeau din schimbul de scrisori 
dintre directorul Rath şi Leon Tabah, în care primul punea la îndoială experienţa lui 
Mihai Anastasescu în domeniul demografiei şi cunoştinţele sale de limbă franceză!. 
Propunerea a fost în cele din urmă acceptată şi de către ONU. 

Acordul a fost încheiat la Bucureşti, la data de 28 august 19747. Acesta prevedea şi 
facilitățile, privilegiile şi imunităţile pentru funcţionarii Centrului, ceea ce a impus 
ratificarea lui. Activitatea centrului începe odată cu adoptarea, la 21 octombrie 1974, a 
decretului Consiliului de Stat nr. 2185. 

Conducerea Centrului a fost exercitată de către un director, în persoana lui Ferdinand 
Joseph Cornelius Maria Rath, ajutat de un codirector, Mihai Anastasescu. Articolul 1 
menţionează Comisia Naţională de Demografie drept instituţia împuternicită de către 
guvern pentru colaborarea cu Centrul. Din punct de vedere organizatoric, conform 
acordului încheiat, Centrul are personalitate juridică distinctă, nefiind asimilat ca un 
organism al Naţiunilor Unite sau al guvernului. 

Centrul era administrat de către un consiliu, compus din şase membri, doi numiţi de 
guvern, doi de către Naţiunile Unite, un director şi un codirector. Cei din urmă asigurau 
conducerea Centrului, directorul fiind desemnat de Naţiunile Unite în consultare cu 
guvernul României, iar codirectorul de către guvernul RSR, tot prin consultare. La 
intervenţia RSR, în acordul semnat este inclusă prevederea consultării reciproce între 
director şi codirector în activităţile Centrului. 

Activitatea Centrului viza trei obiective esenţiale : un program de învăţământ, activitatea 
de informare, oferirea de asistenţă tehnică guvernelor interesate. 

Astfel, conform art.1, obiectivele şi activităţile Centrului erau : 


a) Să organizeze cursuri de formare şi cercetare dirijată în domeniul demografic şi în 
domeniile conexe pentru stagiari provenind din ţări care ar dori să beneficieze de aceste 
servicii. Centrul va putea, de asemenea, să organizeze cursuri de perfecţionare pentru 
persoane care desfăşoară o activitate în acest domeniu sau care doresc să-şi aprofundeze 
cunoştinţele. 

b) Să efectueze, să dirijeze şi, în consultare cu Naţiunile Unite, să publice lucrări de 
cercetare fundamentală şi de cercetare aplicată cu privire la tendinţele demografice 
şi la raporturile lor cu dezvoltarea economică şi socială ; să întreprindă lucrări de 
cercetare de teren la cererea guvernelor interesate (inclusiv a guvernului RSR) sau 
în acord cu acestea şi să publice rezultatele în consultare cu Naţiunile Unite. 


1. Vezi telegrama trimisă de Ion Datcu, reprezentant permanent al RSR pe lângă ONU, trimisă 
adjunctului ministrului de Externe, Cornel Pacoste, în data de 25 octombrie 1974. AMAE, 
Problema 241, ONU/CES, dosar 6251/1974, f. 104. 

2. United Nations, Treaty Series, vol. 1, p. 15, şi vol. 90, p. 327. 

3. Vezi Decret nr. 218 din 31 oct. 1974 pentru ratificarea acordului între guvernul Republicii 
Socialiste România şi Organizaţia Naţiunilor Unite privind înființarea unui centru demografic 
la Bucureşti. AMAE, Problema 241, ONU/CES, dosar 6251/1974, f. 108. 


106 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


c) Să furnizeze informaţii şi documentaţie sau servicii consultative în domeniul demografic 
şi în domeniile conexe ţărilor care vor solicita aceasta, în coordonare cu celelalte 
servicii consultative ale Naţiunilor Unite. 


Programul de învăţământ se desfăşura în două cicluri de câte aproximativ zece 
luni. Primul ciclu, Demografie fundamentală şi aplicată, viza studierea cauzelor şi 
consecinţelor variaţiei populaţiei. Cursurile teoretice erau completate de activităţi 
practice, la finalul ciclului studenţii urmând a primi un atestat!. Cursurile anului al 
II-lea, intitulat Populaţie şi dezvoltare, viza derularea unui program de cercetare, mai întâi 
în ţară, ulterior în ţările de origine ale bursierilor, sub îndrumarea Centrului şi cu acordul 
autorităţilor naţionale interesate. 

Organizarea învăţământului avea la bază trei tipuri de finanţare : oferirea de burse 
pentru stagiari în vederea formării la Centru sau efectuării unor lucrări de specialitate ; 
cetăţeni RSR propuşi ca stagiari la Centru cu cheltuieli acoperite de statul român, şi o 
ultimă categorie, cercetători şi studenţi care se vor autofinanţa sau vor beneficia de 
finanţarea altor organisme. 

Pentru prima categorie, Naţiunile Unite ofereau un număr de 20 de burse. Între cele 
mai importante nume de profesori care au ţinut prelegeri la cursurile CEDOR, menţionăm 
pe Roland Pressat, Gerard Calot, Claude Paulet şi Jean Claude Chesnais. Trebuie 
menţionată contribuţia esenţială a lui Alfred Sauvy şi intensa susţinere de care a beneficiat 
România în toată această perioadă din partea Institutului Naţional de Studii Demografice 
(INED) la crearea Centrului şi întreaga susţinere pe perioada desfăşurării activităţii 
sale?. 

Acordul încheiat la New York la 15 noiembrie 19795 a prelungit activitatea CEDOR 
pentru încă cinci ani, crescând numărul de burse oferite la 40. În ansamblu, instituţia 
prezintă o importanţă deosebită pentru afirmarea statului român în perioada 1974-1983, 
atât din punctul de vedere al cercetării ştiinţifice în domeniul demografiei, cât mai ales 
a deschiderii internaţionale, a colaborării cu diverse organisme. 

Anii '80 aduc un declin pe toate aceste paliere: hotărârea conducerii politice de a 
interveni direct în politica demografică prin înăsprirea legislaţiei, marginalizarea demografiei, 
puse în paralel cu criticile tot mai severe venite din exterior cu privire la abuzurile 
săvârşite şi închiderea faţă de Occident au prefigurat şi încetarea colaborării dintre 
regimul de la Bucureşti şi ONU. 

CEDOR îşi încetează activitatea la 31 decembrie 1983, acordul nefiind prelungit 
după expirarea acordului încheiat în 1979. Gail Kligman afirmă că unul dintre pretextele 
desființării Centrului a fost o acuzaţie de spionaj. Sigur, nu se poate vorbi de o desființare 


1. Alfred Sauvy, „La Conference mondiale de la population a Bucarest: Le Centre demographique 
ONU-Roumanie (CEDOR)”, în Population, an 29, nr. 6, 1974, pp. 1005-1014. 

2. Alfred Ditteen, „La diffusion des connaissances demographiques”, în Population, anul XLVII, 
nr. 6, Hommage ă Alfred Sauvy, 1992, p. 1478; Vladimir Trebici, „L'apport de l'INED et de 
„Population” ă la d&mographie roumaine : les relations demographiques franco-roumaines”, 
în Population, an. 50, nr. 6, Cinquante annees de „Population ”, 1995, p. 1392. 

3. „United Nations and Romania, Agreement relating to the continuation and development of the 
United Nations/Romania Demographic Centre (CEDOR). Signed at New York on 15 November 
1979. Authentic texts: English, French and Romanian. Registered ex officio on 1 January 
1980”, United Nations, Treaty Series, vol. 1155, nr. 18224, 1980, p. 39. 


INSTITUȚII 107 


a centrului, ci mai degrabă de o relocare, acesta fiind translatat în Louvain-la-Neuve, 
Belgia, sub denumirea de Centre International de Formation et de Recherche en Population 
et Developpement (CIDEP)!. Centrul a funcţionat până în 1995, după care a fost 


transferat în Maroc?. 
Florin S. Soare 


1. Inter-Center Cooperative Research Programme, Population And Environment Meeting organized 
by CICRED, the IUSSP Committee on Population and Environment, and the „Departement des 
sciences de la population et du developpement ” of the Catholic University of Louvain-la-Neuve, 
at Louvain-la-Neuve, Belgium on 7-9 November, 1992, CICRED - Paris, 1992, p. 45. 

2. Michel Loriaux, „L'apport de l'Ecole louvaniste de demographie : Reflexions critiques sur le 
pass6 et nouveaux dâfis pour l'avenir des sciences de la population”, în Population, anul LI, nr. 2, 
1996, p. 406. 


Capitolul 5 


Consiliul Sanitar Superior 


Introducere 


Dacă în privinţa Comisiei Naţionale de Demografie se poate afirma clar că motivaţia 
constituirii a fost clară, având un rol bine definit în politica demografică, cea de-a doua 
instituţie majoră implicată, Consiliul Sanitar Superior, nu a avut încă de la început o 
menire explicită în acest proiect. Este un organism care a cunoscut trei stadii în evoluţia 
sa, caracterizate de o implicare graduală în politica demografică în funcţie de interesele 
conducerii politice. Într-o primă etapă îşi defineşte existenţa ca organ consultativ 
constituit pe lângă MSPS în probleme legate de sănătatea populaţiei. Începând cu 1975, 
CSS va fi rupt de MSPS şi va fi investit cu puteri sporite în exercitarea unui permanent 
control asupra gradului de îndeplinire a obiectivelor demografice. Regăsim astfel, 
începând cu anul 1975, un întreg aparat birocratic însărcinat cu coordonarea politicii 
demografice, format din Ministerul Sănătăţii, Comisia Naţională de Demografie şi 
Consiliul Sanitar Superior. lerarhizarea gradului de importanţă a fiecăreia dintre cele trei 
instituţii în proiectul demografic corespunde celor trei mari etape de implementare ale 
acestuia. Astfel, dacă în intervalul 1966-1972 rolul fundamental în coordonarea politicii 
demografice revenea Ministerului Sănătăţii, pentru perioada 1972-1983 prim-planul este 
ocupat de Comisia Naţională de Demografie, urmând ca în ultima şi cea mai aspră etapă, 
după 1984, Consiliul Sanitar Superior să fie piesa centrală. Toate aceste structuri erau 
direct răspunzătoare în faţa conducerii superioare de partid, aprecierea pozitivă sau 
negativă asupra activităţii lor, tradusă de cele mai multe ori prin schimbările la nivel de 
conducere, fiind legată direct de valorile indicatorilor demografici. 

Scăderea accentuată a natalității din prima jumătate a anilor '80 generează decizia 
conducerii politice de a implica activ CSS în politica demografică prin sporirea şi 
punerea în practică a atribuţiilor de control. Este momentul în care Comisia Naţională de 
Demografie trece în plan secund, fiind marginalizată, la fel ca cercetarea demografică în 
general. Măsurile restrictive iniţiate în această perioadă nu mai aveau nevoie de o 
fundamentare teoretică, de o legitimare în plan intern sau extern, ele trebuiau aplicate 
întocmai, în acest context intervenind Consiliul Sanitar Superior. 

Capitolul de faţă tratează cronologic cele trei etape legate de înfiinţarea, organizarea şi 
funcţionarea CSS, rolul jucat de acest organism în politica demografică. 

La fel cum menţionam şi în capitolul anterior, studii şi cercetări asupra instituţiilor 
esenţiale pentru proiectul demografic ceauşist nu există, singura lucrare ce trasează 


INSTITUȚII 109 


coordonatele instituţionalizării politicii nataliste în România fiind cea aparţinând sociologului 
american Gail Kligman. În aceste condiţii, baza cercetării este constituită de sursele 
arhivistice, cele mai importante documente regăsindu-se la Arhivele Naţionale ale 
României, Arhiva Ministerului Sănătăţii, Arhiva Camerei Deputaţilor şi Open Society 
Archives - Budapesta. 


Înființarea Consiliului Sanitar Superior 


Anul 1968 este caracterizat de o intensă dezbatere asupra unei noi organizări a Ministerului 
Sănătăţii şi a adoptării în perspectivă a unei noi legi sanitare. Pornind de la un studiu al 
Ministerului Sănătăţii privind starea de sănătate şi asistența medicală a populației, 
conducerea ministerului are iniţiativa înfiinţării unui organism consultativ care să analizeze 
periodic starea de sănătate a populaţiei, să supravegheze modalitatea de aplicare a legislaţiei 
sanitare şi să propună măsuri privind planul sanitar. Structura trebuia să colaboreze şi să 
se folosească de infrastructura Uniunii Societăților de Ştiinţe Medicale. În fapt, propunerea 
viza reînfiinţarea unei instituţii de tradiţie în domeniul sanitar care a funcţionat între 
1874 şi 1948 sub diverse denumiri (Consiliul Sanitar Superior 1874-1930 şi 1948; 
Consiliul General al Sănătăţii şi Ocrotirii 1930-1935 ; Consiliul Superior al Sănătăţii şi 
Asistenţei 1935-1943)1. 

Trebuie menţionat că în afara denumirii şi a funcţiei generale de organ consultativ pe 
lângă Ministerul Sănătăţii, instituţia preconizată nu păstrează nimic din variantele sale 
antebelice, singura motivaţie a preluării denumirii fiind aceea a legitimării prin raportarea la 
tradiţia unui organism care a avut de-a lungul timpului în componenţa sa nume importante 
ale medicinii româneşti: Alexandru A. Suţu, Mina Minovici, Victor Babeş ş.a. 

Analiza Stării de sănătate şi a asistenţei medicale a populaţiei în RSR - 1968 este 
primul document care face referire la înfiinţarea Consiliului Sanitar Superior în subordinea 
Ministerului Sănătăţii, iniţiativă argumentată prin experiența pozitivă din trecut?. 

După ce este dezbătută în cadru restrâns în şedinţa CEx al CC al PCR din 18 iunie 
1968?, propunerea face obiectul unei discuţii mai ample în cadrul Plenarei a CC al PCR 
desfăşurată între 24-25 octombrie 1968f. 

Intenţiile anunţate de către Nicolae Ceauşescu în cuvântarea din finalul plenarei 
prefigurau crearea unei instituţii care să sprijine politica sanitară, însă fără a avea un rol 
consultativ, ci mai degrabă un rol activ în controlarea şi supervizarea activităţii ministerului : 


Acest consiliu, tovarăşi, trebuie să fie conceput nu ca un organ auxiliar, ci ca un organ de 
înaltă competenţă ştiinţifică, profesională, care să analizeze periodic, cel puţin o dată pe 


1. Organizarea şi funcționarea Consiliului Sanitar Superior, scurtă privire istorică, AMS, fond 
Cabinet 1, dosar 29/1966, nenumerotat. 

2. ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, f. 109. 

ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, f. 9-58. 

4. Vezi Protocol nr. 6 al şedinţei plenare a Comitetului Central al PCR din zilele de 24/25 
octombrie 1968, ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 103/1968, ff. 166-289. Vezi 
şi „Analizarea stării de sănătate a populaţiei, perfecţionarea organizării reţelei sanitare şi 
îmbunătăţirea asistenţei medicale în Republica Socialistă România”, Muncitorul sanitar, anul 
XX, nr. 44 (960), miercuri, 30 octombrie 1968. 


95) 


110 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


SiS A 


hotărâri, tovarăşi ; deci nu un organ consultativ, ci un organ colectiv de hotărâri care să 
unească în sânul său tot ceea ce are mai bun corpul medical din România!. 


Dacă la nivelul conducerii politice se intenţiona crearea unei instituţii cu rol decizional 
şi care să supervizeze aplicarea directivelor CC al PCR în domeniul sanitar, conducerea 
ministerului urmărea evitarea interferenţelor în activitatea celor două organisme şi mai 

Directivele CC al PCR privind asistenţa medicală în RSR? adoptate cu această ocazie 
conţin o prevedere expresă privind înfiinţarea CSS, alcătuit din cele mai valoroase cadre 
medicale din țară, care, întrunit cel puţin o dată pe an, să se implice activ în politica 
sanitară, atât prin analize asupra stării generale a sănătăţii populaţiei, cât şi prin iniţiative 
vizând principalele probleme ale activităţii medicale. 

Cu toate acestea, intervenţia MSPS va transforma CSS într-o instituţie formală cu un 
evident scop de imagine, menită să legitimeze politicile generale ale statului în domeniul 
sanitar, încă de la început fiind gândită mai degrabă ca un forum de dezbatere a 
problemelor generale privind sănătatea. Încă de la început sunt preconizate două variante 
de înfiinţare, prima prin decret al Consiliului de Stat, iar a doua printr-o aprobare a 
Consiliului de Miniştri privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. În 
fapt, ministerul dorea înfiinţarea unui organism de sine stătător cu un rol strict consultativ, 
fără posibilitatea imixtiunii în activitatea sa. Astfel se explică şi opţiunea MSPS pentru 
prima variantă, sub motivaţia că „nu a fost conceput |CSS, n.a.] ca un organ auxiliar al 
MSPS, ci ca un for de înaltă competenţă ştiinţifică, profesională”5. Scopul declarat era 
acela de a aprofunda problemele de conținut, al atragerii specialiştilor cu experiență şi 
înaltă calificare la examinarea direcțiilor de perspectivă ale activităţii în domeniul 
ocrotirii sănătăţii“. 

În privinţa procedurii legislative, proiectul de decret a fost întocmit de către Ministerul 
Sănătăţii, aprobat şi avizat pe rând de către Comitetul Executiv al CC al PCR, Consiliul 
de Stat şi Comisia pentru Sănătate, Muncă şi Asigurări Sociale a MAN, astfel că, în data 
de 29 iulie 1969, este adoptat decretul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a noii 
instituţii”. Decretul nr. 541/1969 va deveni Legea nr. 33 prin adoptarea de către Marea 
Adunare Naţională la sfârşitul anului 1969. 


ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 178/1969, f. 18. 

„. Directivele Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la îmbunătăţirea 
asistenței medicale a populației din Republica Socialistă România, Editura Politică, Bucureşti, 
1968, p. 16. 

3. Notă a MS din 21 februarie 1969 cu privire la înființarea Consiliului Sanitar Superior, AMS, 

fond Cabinet 1, dosar 89/1969, nenumerotat. 

4. Extras din Directivele CC al PCR cu privire la îmbunătăţirea asistenţei medicale din RSR, 

AMS, fond, Cabinet 1, dosar 79/1969, nenumerotat. 
5. Decret nr. 541 din 29 iulie 1969 privind înființarea, organizarea şi funcționarea Consiliului 
Sanitar Superior, ANIC, fond Consiliul de Stat - Decrete, dosar 824/1969, ff. 1-2. 

6. „Legea nr. 33 din 19 decembrie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 541/1969 privind 

înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Sanitar Superior”, publicată în Buletinul 

Oficial al RSR, Partea I, nr. 148, din 19 decembrie 1969. 


== 


INSTITUȚII ISS! 


Organizarea şi funcţionarea Consiliului Sanitar Superior 
în perioada 1969-1975 


Noul organism este înfiinţat pe lângă Ministerul Sănătăţii, având sarcina de a analiza şi 
dezbate periodic problemele generale ale ocrotirii sănătăţii şi de a elabora şi propune 
măsuri cu privire la direcţiile de dezvoltare ale activității medicale. 

Ca şi în cazul Comisiei Naţionale de Demografie, CSS funcţiona pe comisii de 
specialişti, acestea fiind: aparate şi utilaje medicale, recuperare, psihiatrie, profilul şi 
sarcinile medicului de medicină generală, comisia de specialişti pentru probleme de 
relaţii externe şi comisia pentru problemele juridice din cadrul Ministerului Sănătăţii!. 

Conducerea CSS era asigurată de către ministrul Sănătăţii, care ocupa funcţia de 
preşedinte, ajutat de vicepreşedinţi (fără a se preciza numărul lor) şi un secretar. De 
altfel, nici în privinţa membrilor CSS nu este stipulat un număr, această sarcină revenind 
Consiliului de Miniştri, care îi desemnează pe o perioadă de trei ani. 

Componenţa primului Consiliu Sanitar Superior a fost aprobată printr-o hotărâre a 
Consiliului de Miniştri? după trei luni de la publicarea decretului. Conducerea CSS era 
exercitată de către Dan Enăchescu (ministrul Sănătăţii) în calitate de preşedinte şi patru 
vicepreşedinţi, Theodor Burghele, Mihai Duca, Pius Brânzeu şi Paul Doczy, primii trei 
rectori ai Institutelor de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, ultimul 
profesor la IMF Târgu-Mureş. Un secretar, în persoana Virginiei Russ, deţinea şi funcţia 
de secretar general în Ministerul Sănătăţii. Între cei 85 de membri regăsim foşti şi viitori 
miniştri ai Sănătăţii precum Aurel Moga, Radu Păun, Victor Ciobanu, profesori la IMF: 
Ioan Moraru, loan Pop de Popa, Vasile Predescu, Ştefan Milcu, Ion Juvara, lon Bruckner, 
Dan Alessandrescu sau Ana Aslan. 

După cum se poate observa, Consiliul Sanitar Superior rămâne, conform Decretului 
din 1969, o instituţie decorativă, fără putere decizională, subordonată Ministerului 
Sănătăţii, cu principala menire de a justifica politica sanitară a statului. 

Prima şedinţă lărgită a CSS, care are loc în iulie 1970, este dedicată analizei 
îndeplinirii directivelor CC al PCR, dezbătând totodată proiectul Legii de ocrotire a 
consultativ, toate propunerile făcute erau înaintate şi supuse spre aprobare Colegiului 
Ministerului Sănătăţii. 

Rolul său în toată această perioadă în politica demografică era unul doar tangenţial, acela 
de a analiza în ce măsură starea de sănătate a populaţiei poate influenţa factorii demografici. 

Componenţa celui de-al doilea Consiliu Sanitar Superior, aprobată prin hotărâre a 
Consiliului de Miniştri în 1973, aduce modificări minore la nivel de structură“. În 


= 


AMS, fond Cabinet 1, dosar 18/1970, nenumerotat. 

2. „Hotărâre a Consiliului de Miniştri nr. 1990 din Il octombrie 1969 privind aprobarea 
componenţei Consiliului Sanitar Superior”, în Buletinul Oficial al RSR, Partea I, an V, nr. 112, 
miercuri, 15 octombrie 1969, pp. 948-950. 

3. Proces-verbal privind şedinţa lărgită a Consiliului Sanitar Superior din ziua de 3 iulie 1970, 
AMS, fond DCCPI, dosar 1/1970, nenumerotat. 

4. Hotărâre a Consiliului de Miniştri privind aprobarea componenţei Consiliului Sanitar Superior, 

AMS, fond DCCPI, dosar 1/1970, nenumerotat. 


112 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


fruntea instituţiei se află Theodor Burghele (ministrul Sănătăţii) şi doar trei vicepreşedinţi, 
Constantin Anastasiu (rector IMF Bucureşti), Ana Aslan (director INGGB), Valeriu 
Rugină (director DSJ — Iaşi). 

Decretul nr. 541/1969 poate fi considerat ca o victorie de moment a conducerii MSPS, 
în fruntea căreia s-a aflat, începând cu 5 iulie 1969, profesorul Dan Enăchescu!. Însă 
Nicolae Ceauşescu nu va renunţa la intenţia iniţială de a transforma această instituţie 
într-un organism de control al activităţii ministerului. Mai mult, după apariţia programului 
PCR din 19742, document ce trasa strategia partidului pentru mai mult de două decenii, 
are loc un proces generalizat de transformări instituţionale care să faciliteze atingerea 
obiectivelor stabilite. Consiliul Sanitar Superior era una dintre primele instituţii vizate. 


Decretul nr. 116/1975 - reorganizarea Consiliului Sanitar Superior 


Reorganizarea CSS este dezbătută intens la Şedinţa CPEx desfăşurată în data de 14 octom- 
brie 1975. Cel mai disputat articol este cel privind atribuţiile noului organism, care se 
suprapun peste cele ale Ministerului Sănătăţii, problemă ridicată de către Leonte Răutu. 
Apare încă de la început o contradicţie chiar în textul decretului, între acea motivare 
privind evitarea paralelismelor şi dublarea atât a atribuţiilor aparţinând deja Ministerului 
Sănătăţii, cât şi a instituţiilor, în subordinea MAN funcţionând Comisia pentru Sănătate, 
Muncă şi Asigurări Sociale. 

Este evidentă intenţia lui Ceauşescu de a crea o suprastructură, un parlament sanitar, 
aşa cum declara în cadrul şedinţei, un instrument de control şi controlat politic, prin 
însăşi insistența cu care susţine ca în fruntea instituţiei să se afle vice-prim-ministrul 
guvernului şi nu ministrul Sănătăţii. 

Începând cu anul 1975, prin decret al Consiliului de Stat?, CSS devine organ 
responsabil pentru înfăptuirea politicii partidului şi Statului în domeniul sanitar. La două 
zile după adoptarea decretului are loc ceremonia de constituire a noului CSS, cu prilejul 
căreia Nicolae Ceauşescu anunţa noul statut al instituţiei constituite : 


ca organ deliberativ, în locul vechiului organism consultativ, care nu şi-a desfăşurat 
activitatea în mod corespunzător [...] nu este un organ de administraţie, ci un organ de 


1. Doctor în ştiinţe medicale, specializarea pediatrie, instructor la Secţia Sănătate a CC al PCR 
(1966-1968), director al Direcţie sanitare a municipiului Bucureşti (1968-1969) în aceeaşi 
perioadă absolvind Universitatea serală de marxism-leninism. În 1969 este numit ministru al 
Sănătăţii funcţie deţinută până în 1972. De mandatul său în fruntea ministerului se leagă o 
serie de măsuri ce atenuează efectele negative ale Decretului nr. 770/1966 printre care şi 
scăderea vârstei de la 45 la 40 de ani pentru aprobarea unei întreruperi de sarcină. Între 
1975-1980 a deţinut funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Elveţia. A fost 
decan al facultăţii de medicină generală la IMF. După 1990 a revenit pentru 6 luni în fruntea 
Ministerului Sănătăţii făcând parte din primul guvern Petre Roman. Vezi ANIC, CC al PCR, 
Secţia Cadre, dosar E/86, ff. 1-3. 

2. Vezi Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral 
dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, în Congresul al XI-lea al Partidului Comunist 
Român, pp. 614-749. 

3. Decret al Consiliului de Stat nr. 116 din 23 octombrie 1975 privind Consiliul Sanitar Superior, 
ANIC, fond Consiliul de Stat — Decrete, dosar 207/1975, ff. 2-5. 


INSTITUȚII 113 


dezbateri şi hotărâri, un parlament al medicilor, o expresie a conducerii colective, 
democratice în domeniul sanitar [...] în acest sens Consiliul Sanitar Superior va trebui să 
exercite un rol de control, de stimulare a activităţii organelor sanitare, începând cu 
ministerul, cu direcţiile sanitare şi terminând cu unităţile sanitare, până jos, în comună!. 


CSS devine totodată un organism de planificare în domeniul sanitar, trecerea din 
şi Sociale? devenind o secţiune a sa. Astfel era întărit controlul instituţional asupra CSS, 
suprastructura din care făcea parte fiind condusă direct de către preşedintele RSR. 

Noile atribuţii îl transformă într-un organism de control al Ministerului Sănătăţii, situaţie 
expusă chiar în preambulul decretului CSS: urmează să exercite un control permanent 
asupra modului în care Ministerul Sănătăţii şi celelalte organe de stat aplică legile şi alte 
acte normative. Hotărârile CSS sunt obligatorii atât pentru MSPS, cât şi pentru toate 
celelalte ministere şi organe centrale şi locale cu atribuţii în domeniul ocrotirii sănătăţii. 

Conform art. 1, CSS are sarcina de a elabora liniile generale şi principalele obiective 
ale dezvoltării activităţii de ocrotire a sănătăţii populaţiei din Republica Socialistă 
România şi de a urmări înfăptuirea politicii partidului şi statului în acest domeniu. Noile 
atribuţii ale CSS erau: 


a) Elaborează programe pe termen lung pentru îmbunătăţirea continuă a stării de sănătate 
a populaţiei, analizează dinamica indicatorilor demografici şi de morbiditate şi ia 
măsuri pentru dezvoltarea asistenţei medicale preventive şi curative ; 

b) Dezbate proiectul planului cincinal privind dezvoltarea ocrotirii sănătăţii, în profil 
departamental, de ramură şi teritorial, şi face propuneri de îmbunătăţire a acestuia ; 

c) Analizează şi elaborează într-o concepţie ştiinţifică unitară structurile organizatorice 
ale reţelei şi instituţiilor sanitare şi propune măsuri pentru utilizarea şi repartizarea 
raţională a personalului medico-sanitar ; 

d) Dezbate şi adoptă propunerile privind principalele direcţii de dezvoltare şi programele 
prioritare pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul ocrotirii sănătăţii, precum şi 
valorificarea lor în practică, în vederea ridicării continue a calităţii asistenţei medicale ; 

e) Analizează modul în care se asigură, în diferite domenii, activitatea de profilaxie, 
protecţie sanitară a aerului, solului şi apei, protecţia alimentelor destinate consumului 
şi stabileşte măsurile ce se impun pentru apărarea şi promovarea sănătăţii publice ; 

£) Analizează şi dezbate proiectele programelor naţionale privind prevenirea şi combaterea 
unor boli care constituie probleme majore pentru asigurarea sănătăţii publice ; 

e) Analizează modul de asigurare a ocrotirii şi asistenţei medicale a mamei, copilului şi 
tineretului şi stabileşte măsuri pentru îmbunătăţirea acestei activităţi ; 


1. „Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la încheierea lucrărilor de constituire a Consiliului 
Sanitar Superior”, în Scânteia, an XLV, nr. 10323, din 26 octombrie 1975. 

2. Organism permanent, care analizează şi dezbate principalele orientări ale dezvoltării ţării şi 
prezintă conducerii de partid şi de stat studiile şi concluziile sale, lucrează în strânsă legătură 
cu organele de partid şi de stat la întocmirea prognozelor, a planurilor cincinale şi anuale — 
vezi „Rezoluţia din 19 iulie 1972 a Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist Român cu 
privire la perfecţionarea organizării şi conducerii vieţii sociale şi la dezvoltarea democraţiei 
socialiste”, publicată în Bu/etinul Oficial al RSR, nr 79, din 23 iulie 1972. 

3. ANIC, fond Consiliul de Stat - Decrete, dosar 207/1975, f. 2. 


114 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


h) Analizează periodic modul în care se asigură ocrotirea sănătăţii la locul de muncă şi 
stabileşte măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, prevenirea şi combaterea 
bolilor profesionale ; 

i) Analizează şi stabileşte măsuri cu privire la respectarea normelor eticii profesionale, 
întărirea ordinei şi disciplinei sanitare ; 

]) Dezbate şi adoptă proiectul planului unic de educaţie sanitară a populaţiei şi analizează 
stadiul de realizare a acestuia ; 

k) Exercită orice alte atribuţii stabilite de lege. 


Importanţa instituţiei este confirmată de schimbarea tipului de act normativ pentru 
aprobarea componenţei. Dacă iniţial componenţa CSS era stabilită printr-o hotărâre a Consi- 
liului de Miniştri, Decretul nr. 116/1975 stabileşte aprobarea acesteia prin decret prezidenţial, 
prelungindu-se totodată durata mandatului de la trei la cinci ani. Trebuie menţionat faptul 
că preşedintele Comisiei Naţionale de Demografie devine membru de drept al CSS. 


O analiză cantitativă 


O analiză cantitativă asupra componenţei Consiliului Sanitar Superior pentru perioada 
1969-1989 pune în evidenţă maniera şi gradul de politizare a instituţiei prin însăşi 
structura profesională şi prin apartenenţa politică a membrilor. 

În 1969, în structura de conducere a CSS intrau şase persoane (un preşedinte, patru 
vicepreşedinţi şi un secretar), iar în 1972 doar cinci persoane (trei vicepreşedinţi). Noua 
structură aprobată prin Decretul prezidenţial nr. 220/1975! este alcătuită din Il persoane 
dintre care 9 vicepreşedinţi. Ministrul Sănătăţii ocupă funcţia de vicepreşedinte al CSS. 
Numărul membrilor scade de la 85 în 1969 la 84 în 1972, urmând ca, în 1975, să crească 
la 126. 

Dacă în 1969 CSS avea în componenţa sa membri proveniţi în majoritate din reţeaua 
sanitară (35 de persoane), cadre didactice (33 de persoane), institutele medicale de 
cercetare (10 persoane) şi doar 13 membri aparţinând altor organe centrale şi conducerii 
Ministerului Sănătăţii, proporţia se păstrează aproximativ în 1972, crescând numărul 
reprezentanţilor organizaţiilor de stat şi obşteşti cu 4 membri. 

În 1975, pentru prima dată sunt numiţi şi 8 activişti de partid şi ai organizaţiilor de 
masă, păstrându-se însă raportul cadrelor medico-sanitare. 

Se poate observa, în cadrul aceleiaşi analize, şi schimbarea structurii pe sexe a CSS; 
dacă în 1969, din cei 91 de membri, 23% erau femei, în 1972 procentul creşte până la 
33,7%, urmând să scadă în 1975 până la 21 %. Este interesantă implicarea Consiliului de 
Miniştri în criteriile de stabilire a componenţei pe sexe. Astfel, în 1972, într-o notă a 
CSS, regăsim o indicație privind creşterea numărului de femei în componenţa instituţiei, 
precum şi la ocuparea unui post de vicepreşedinte?. În ceea ce priveşte apartenenţa 
politică a membrilor, putem constata faptul că în noul CSS doar o singură persoană, 


1. Decret prezidenţial nr. 220 din 24 octombrie 1975 pentru aprobarea componenței Consiliului 
Sanitar Superior, ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 219/1975, f. 116. 

2. Notă cu privire la indicaţiile date de Secretariatul General al Consiliului de Miniştri privind 
componenţa Consiliului Sanitar Superior, AMS, tond DCCPI, dosar 1/1970, nenumerotat. 


INSTITUȚII 115 


profesorul Constantin Arseni, nu era membru al Partidului Comunist, în timp ce, în 
1969, numărul celor neînscrişi în partid era de 10. Din cei 126 de membri, doar 28 au 
făcut parte şi din structura creată în 1969. 


Activitatea CSS în perioada 1975-1983 


La o privire de ansamblu asupra activităţii CSS în perioada 1975-1984, se poate observa 
implicarea instituţiei în politica sanitară, dublând Ministerul Sănătăţii - redactarea de 
rapoarte, programe, informări, propuneri, analize privind: prevenirea şi combaterea 
bolilor cardio-vasculare, statutul personalului sanitar, instruirea şi educaţia sanitară a 
populaţiei, asistenţa medicală de urgenţă, situaţia mortalităţii generale, planuri de 
şcolarizare pentru institutele de medicină şi farmacie etc.! 

Aşa cum afirmam anterior, CSS devine după 1975 organism de planificare, una 
dintre sarcinile importante fiind aceea de a dezbate şi de a face propuneri privind Planul 
dezvoltării ocrotirii sănătăţii, parte a Planului cincinal unic de dezvoltare economico-so- 
cială şi culturală a ţării?. 

Noul statut conferă CSS un grad mai mare de intervenţie în politica demografică, 
subiectul creşterii natalității făcând obiectul a numeroase şedinţe ale Biroului Executiv. 
Statutul reglementa şi structura de conducere a instituţiei, ce viza elaborarea de rapoarte 
secrete, adresate direct conducerii superioare de partid, privind fenomenele demografice 
(în ţară şi în exterior), constituirea de colective de analiză privind creşterea natalității (în 
conformitate cu obiectivul atingerii unei populaţii de 25 de milioane în 1990), scăderea 
numărului de avorturi, a mortalităţii infantile”. Una dintre cele şapte comisii de specialitate 
înfiinţate în 1975 viza ocrotirea mamei, copilului şi tineretului”. Aceasta era condusă de 
Lidia Orădean” şi era compusă din 23 de persoane între care: Dan Alessandrescu 
(directorul spitalului Polizu), Margareta Henriette Ciortoloman (şeful Clinicii de obste- 
trică-ginecologie „23 August”), loan Lemnete (director al spitalului Filantropia), Lia 
Manoliu (vicepreşedintă a Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport). 

Ca şi în cazul altor instituţii, putem remarca prezenţa în cadrul comisiei a unor 
personalităţi ale ştiinţei medicale şi nu numai, care desfăşoară o intensă activitate în 
direcţia asistenţei medicale a femeii, căutând în permanenţă limitarea efectelor negative 
generate de legislaţia antiavort. "Totul se lovea însă de obtuzitatea conducerii politice. 

Pentru o exemplificare a menirii instituţiei în proiectul demografic, dar şi a controlului 
politic al acesteia, invocăm două şedinţe ale Biroului Executiv al CSS, prima desfăşurată 
la 24 martie 1976, iar cea de-a doua la 27 aprilie 1977, ambele având pe ordinea de zi 
dezbaterea situaţiei demografice. În cadrul celei din 24 martie, Paul Niculescu-Mizil, în 


1. Programul de activitate al Consiliului Sanitar Superior pe anul 1979, AMS, tond OMCIT, 
dosar 2/1979, nenumerotat. 

2. AMS, fond Cabinet 1, dosar 19/1982, nenumerotat. 

3. Vezi hotărârile adoptate în cadru Biroului Executiv al Consiliului Sanitar Superior din 24 martie, 
14 iunie, AMS, fond DCCPI, dosar 1/1975, nenumerotat. 

4. Hotărârea Biroului Executiv al Consiliului Sanitar Superior adoptată la 19 noiembrie 1975, 
AMS, fond DCCPI, dosar 1/1975, nenumerotat. 

5. Preşedinta Comitetului Uniunii Sindicatelor din Unităţile Sanitare. 


116 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


calitatea sa de vice-prim-ministru al guvernului şi preşedinte al CSS, prezintă punctul de 
vedere al lui Nicolae Ceauşescu. Liderul comunist este nemulţumit de orientarea de bază 
a materialului care „prevede unele cerințe de a acorda mai mulți bani. S-au făcut mai 
multe observaţii şi s-a considerat că nu se poate discuta aşa ceva ; accentul se pune în 
primul rând pe problema avorturilor!”. În fapt întreaga şedinţă se concentrează asupra 
observaţiilor şi indicaţiilor lui Nicolae Ceauşescu, care solicită ca toate problemele 
legate de demografie să fie prezentate în primul rând conducerii de partid. Chiar 
problema concediilor de maternitate, ce urma a fi analizată de un colectiv de şapte 
persoane, trebuia dezbătută doar în cadru restrâns la vârful partidului. Este vizibilă 
legătura dintre CSS şi structura de conducere a partidului, care primea periodic rapoarte 
şi analize asupra gradului de îndeplinire a sarcinilor trasate prin documentele de partid, 
stabilind totodată planuri de măsuri pentru îndeplinirea acestora, obligatorii pentru 
organele implicate. 

În şedinţa Biroului Executiv al CSS din 27 aprilie 1977, Ion Ursuleanu, director al 
spitalului de pediatrie „Grigore Alexandrescu”, susţinea faptul că „este o sarcină de 
partid să sporim natalitatea”, iar Radu Ozun afirma faptul că „strategia şi tactica sunt 
stabilite în cadrul politicii generale a partidului şi noi, în propunerile noastre de 
perspectivă, vom trebui să le îndeplinim”?. Poziţia lui Mihai Aldea, adjunct al ministrului 
Sănătăţii, este relevantă din perspectiva raportării la secretarul general al partidului, ca 
singura persoană capabilă să rezolve problemele natalității : „Atunci când conducerea de 
partid şi de stat a pus problema natalității în faţa întregului popor, a organizaţiilor de 
partid s-au obţinut rezultate bune”. El propune „să se solicite tovarăşului secretar general 
al partidului Nicolae Ceauşescu să ridice din nou această problemă”. 

La fiecare cinci ani instituţia avea sarcina de a adopta Planul unic de educaţie 
Sanitară a populaţiei, document ce prezintă importanţă prin raportarea la politica 
demografică. În fapt, sub noţiunea de educaţie sanitară se ascunde un întreg program de 
educaţie pronatalistă pus în practică de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei 
şi Învăţământului, Societatea de Cruce Roşie, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, 
Consiliul Naţional al Femeilor, organizaţiile de copii şi tineret, care urmărea : 


promovarea politicii demografice a partidului şi statului nostru, cu accent pe creşterea 
natalității şi scăderea mortalităţii infantile, consolidarea familiei, combaterea întreruperilor 
de sarcină nejustificate, naşterea şi creşterea de copii sănătoşi [...] cultivarea comportamen- 
tului demografic responsabil şi conştient [...] cultivarea concepţiei profamilie şi a cultului 
pentru copii, normele vieţii de familie şi educarea viitorilor părinţi, educaţia sexuală a 
tineretului, popularizarea măsurilor de concepţie (nu anticoncepţie, n.a.) şi de creştere a 


constituite, educarea femeii şi a familiei sale pentru combaterea avorturilor criminale. 


1. Vezi Şedinţa Biroului Executiv al Consiliului Sanitar Superior din 24 martie 1976 (extras de 
pe banda de magnetofon), AMS, fond DCCPI, dosar 1/1975, nenumerotat. 

2. Proces verbal al Şedinţei Biroului Executiv al Consiliului Sanitar Superior din 27 aprilie 
1977, AMS, fond DCCPI, dosar 11/1976, nenumerotat. 

3. Ibidem. 

4. Raport privind realizarea planului unic de educaţie sanitară a populaţiei pe perioada 1981-1985, 
AMS, fond Cabinet 1, dosar 4/1983, nenumerotat. 


INSTITUȚII 117 


Consiliul Sanitar Superior - coordonator al politicii demografice 


În prima jumătate a anilor '80 are loc o tot mai pronunţată tendinţă de scădere a 
natalității, situaţie pusă de conducerea politică pe seama ineficienţei instituţiilor de stat 
direct responsabile, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională de Demografie. Măsurile 
adoptate, începând cu anul 1983, duc la marginalizarea celei din urmă şi atribuirea către 
Consiliul Sanitar Superior a tuturor sarcinilor de coordonare a politicii demografice. Cadrul 
legislativ creat în 1975 permitea Consiliului Sanitar Superior să devină o suprastructură 
subordonată direct conducerii partidului, cu atribuţii de control asupra tuturor organismelor 
cu atribuţii în domeniul sanitar. De aceea decizia implicării directe în politica demografică 
s-a făcut fără o transformare structurală la nivel de organizare sau atribuţii. Baza legală 
exista, era nevoie însă de operarea de schimbări la nivelul componenţei. 

Şedinţa Comitetului Politic Executiv din 26 aprilie 1983 este decisivă în evoluţia 
instituţională a CSS. La numai două luni este întocmit un raport privind reorganizarea 
CSS, aprobat de Biroul Permanent al CPEx la data de 27 iunie 19831. Componenţa 
nominală a instituţiei rămăsese aceeaşi ca în 1985, deşi mandatul membrilor era de cinci 
ani. La nivelul anului 1983, 2/3 din numărul acestora erau pensionaţi sau decedați. 
Propunerea viza creşterea numărului de la 127 la 137, dintre care 110 trebuiau să fie 
medici de diverse specialităţi, 4 farmacişti şi cadre medii sanitare şi 23 de cadre din 
aparatul de stat şi de partid, organizaţii de masă şi obşteşti. Transformările au constat în 
înnoirea CSS, numai 36 de membri făcând parte din structura anterioară. Filtrul era 
reprezentat de Biroul Comisiei CC al PCR pentru problemele de cadre de partid şi de 
stat, care examina dosarul fiecărui potenţial membru. 

Acest lucru s-a produs prin decretul prezidenţial nr. 210 din 9 august 1983. În vârful 
instituţiei se regăseşte viceprim-ministrul guvernului, Alexandrina Găinuşe”, membru 
CPEx, ce asigura controlul politic al consiliului, înlocuită în octombrie 1987 cu Lina 
Ciobanu. Preşedintele avea în coordonare 9 vicepreşedinţi : Eugen Proca (ministru al 
Sănătăţii), Constantin Arseni (preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale), Leonida 
Gherasim (rector IMF Bucureşti), loan Lazlo (rector IMF Târgu-Mureş), Gheorghe 
Băcanu (rector IMF Timişoara), Maria Petrescu (vicepreşedinte al Comitetului Uniunii 
Sindicatelor din Unităţile Sanitare), George Iacob (director DSMB), Zoe Paţiu (director 
DS] Iaşi) şi Valeriu Rugină (director IGSP Iaşi). 

La 9 zile după publicarea noii componenţe, la data de 18 august 1983 are loc Plenara 
Consiliului Sanitar Superior, la care participă Nicolae Ceauşescu, ce are înscrisă la 
primul punct pe ordinea de zi Raportul privind evoluția principalelor fenomene demografice 
şi Programul de măsuri pentru creşterea natalității şi asigurarea sporului natural. 


1. Raport cu privire la necesitatea organizării şi completării Consiliului Sanitar Superior, 20 iunie 
1983, AMS, fond DCCPI, dosar 19/1983, nenumerotat. 

2. „Decret prezidenţial pentru aprobarea componenţei Consiliului Sanitar Superior”, publicat în 
Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 62 bis, din 13 august 1983. 

3. De profesie muncitoare filatoare, absolventă a Facultăţii de Istorie şi a Şcolii superioare de partid 
„Ştefan Gheorghiu”, are o ascensiune fulminantă în partid cu sprijinul Elenei Ceauşescu, mai 
întâi ocupând funcţia de prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid - Bacău, vicepreşedinte 
al Consiliului de Stat şi viceprim-ministru al guvernului (21 mai 1982-7 mai 1986); Vezi 
ANIC, CC al PCR, Secţia Cadre, dosar G/990, ff. 127-128 ; şi Florica Dobre, op.cit., p. 282. 


118 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Desfăşurarea şedinţei şi discursurile rostite, dincolo de limbajul de lemn, conturează clar 
asumarea de către CSS a rolului de coordonator al politicii demografice : 


Vă raportăm, mult stimate tovarăşe secretar general, că, în spiritul exigenţelor Conferinţei 
Naţionale a Partidului, ale strălucitei cuvântări pe care aţi rostit-o la Consfătuirea de lucru pe 
problemele muncii organizatorice şi politico-educative, am analizat în spirit critic şi autocritic 
marile sarcini ce revin cadrelor medico-sanitare pentru traducerea în viaţă a indicaţiilor 
Dumneavoastră privind îmbunătăţirea indicilor demografici în patria noastră, creşterea 
natalității, asigurarea unui spor corespunzător al populaţiei (...) Deplin conştienţi de importanţa 
misiunii care ne revine în opera complexă de apărare a sănătăţii poporului nostru în prezent 
şi în perspectivă, mobilizați de înflăcăratele Dumneavoastră îndemnuri, participanţii la Plenara 
Consiliului Sanitar Superior, în numele tuturor cadrelor medico-sanitare, se angajează că 
vor face totul (s.a.) pentru îndeplinirea sarcinilor de răspundere ce le revin, pentru 
ridicarea indicelui de natalitate, prin influențarea comportamentului tinerei generaţii!. 


Începând cu anul 1983 şi până în 1989, Consiliul Sanitar Superior devine piesa de 
bază a politicii demografice, un instrument de coerciţie şi control aflat la îndemâna 
partidului, care controlează în materie de sănătate şi politică demografică tot, „începând 
cu ministerul, cu direcţiile sanitare şi terminând cu unităţile sanitare, până jos, în 
comună”, aşa cum anunţa Nicolae Ceauşescu la şedinţa inaugurală din 1975. 

Planul general de activitate al CSS pe anul 1984 cuprinde patru şedinţe de birou 
executiv, câte două pe fiecare semestru, şi două şedinţe plenare, cel puţin câte un 
eveniment fiind dedicat analizării fenomenelor demografice. De multe ori şedinţele erau 
comune cu cele ale Biroului Executiv al Ministerului Sănătăţii, aceasta fiind încă o 
manifestare a controlului exercitat de către CSS. Activitatea cea mai prolifică era dată de 
activitatea comisiilor de specialitate. Reorganizarea din 1983 a redus numărul comisiilor 
de specialitate la cinci: Comisia pentru Organizarea, Dezvoltarea şi Creşterea Calităţii 
Asistenţei Medicale a Populaţiei ; Comisia pentru Probleme Demografice şi Ocrotirea 
Mamei şi Copilului ; Comisia pentru Medicina Preventivă, Protecţia Mediului Înconj urător 
şi Educaţia Sanitară a Populaţiei; Comisia pentru Cercetarea Ştiinţifică Medicală, 
Medicamente, Aparatură şi Utilaje Medicale şi Comisia pentru Formarea şi Perfecţionarea 
Profesională a Personalului Sanitar”. Dintre acestea, cea mai activă comisie în planul 
controlului demografic era ce-a de-a doua, a cărei structură de conducere era exercitată 
de Lidia Orădean (membru supleant al CC al PCR), şi doi vicepreşedinţi Maria Bobu 
(membru CC al PCR, soţia lui Emil Bobu) şi Olimpia Solomonescu (membru supleant 
al CC al PCR). Apartenența la structurile de conducere ale partidului este definitorie 
pentru componenţa comisiilor de specialitate, controlul politic al instituţiei fiind evident. 
Activitatea comisiei menţionate, la nivelul anului 1984, viza, în primul rând, analiza 
periodică a fenomenelor demografice şi propunerea de măsuri, stabilirea metodologiei 
de organizare şi funcţionare a cabinetelor de ginecologie infantilă, analiza activităţii 
cabinetelor de consultaţii premaritale şi sfat familial, elaborarea metodologiei activităţii 
cabinetelor de combatere a sterilităţii şi infertilităţii?. 


1. Mesajul participanţilor la Plenara Consiliului Sanitar Superior către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, 
secretar general al PCR şi preşedinte al RSR, AMS, tond Cabinet 1, dosar 7/1983, nenumerotat. 

2. AMS, fond Cabinet 1, dosar 7/1983, nenumerotat. 

3. Tematica orientativă pentru activitatea Comisiei pentru probleme demograțice şi ocrotirea 
mamei şi copilului pe anul 1984, AMS, fond Cabinet 1, dosar 7/1983, nenumerotat. 


INSTITUȚII 119 


Informări şi planuri de măsuri 


Între 1975 şi 1983, CSS întocmeşte doar trei rapoarte şi analize cu privire la fenomenele 
demografice : Indicaţii privind problemele de demografie - 24 martie 1976, Aspecte 
actuale de demografie în RSR şi măsuri de perspectivă - 14 iunie 1976 şi Evoluţia 
populaţiei şi principalele fenomene demografice în anul 1975 - 9 decembrie 1976. 
Studiile demografice erau apanajul Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale de 
Demografie. Începând chiar din 1985, CSS devine singura instituţie care elaborează sau 
coordonează redactarea de informări şi studii demografice şi propuneri de măsuri în 
acest domeniu, pentru şedinţele CPEx. 

Spre deosebire de informările CND, care erau extrem de tehnice, analizând punctual 
indicatorii demografici, documentele redactate de Consiliul Sanitar Superior prezintă 
diferenţe majore, atât la nivel structural, cât mai ales în privinţa stilisticii. Toate aceste 
informări sunt alcătuite după un anumit tipar, din care nu lipsesc, în ordine: invocarea 
şi elogierea documentelor de partid prezentate la diverse conferinţe, plenare, forumuri, 
glorificarea liderului comunist şi eventual a soţiei acestuia, reiterarea indicaţiilor şi obiecti- 
velor trasate de secretarul general cu privire la creşterea natalității, prezentarea activităţii 
de implementare a măsurilor adoptate, a realizărilor, asumarea impersonală a criticilor, 
prezentarea de cazuri de încălcare a eticii şi deontologiei medicale şi nu în ultimul rând 
angajamentul ferm pentru remedierea deficienţelor. Ilustrăm doar cu câteva exemple : 


În aceste zile, când ecourile magistralului Raport prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu 
la marele forum al comuniştilor (Congresul al XIII-lea n.a.) sunt încă vii în cugetele 
noastre, aprecierile şi îndemnurile rostite la tribună stimulează reflecţia, îmbărbătează 
fapta, sporesc angajarea! ; 

Adresând cele mai calde şi respectuoase mulţumiri pentru grija ce o poartă sănătăţii poporului 
tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, preşedintele Republicii, şi 
trăgând învăţămintele din criticile pe care le-a adresat sectorului sanitar pentru situaţia 
gravă în asigurarea sporului natural al populaţiei, întregul personal sanitar se angajează în 
faţa conducerii superioare de partid şi de stat, personal a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, 
a tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu, să nu precupeţească niciun efort 
pentru înfăptuirea politicii demografice a ţării noastre, contribuind astfel activ la dezvoltarea 
generală a naţiunii, asigurând menţinerea sănătăţii, tinereţii şi vigorii poporului nostru?. 
Cu adâncă emoție şi admiraţie vrem să subliniem încă o dată umanismul deosebit al tovarăşului 
Nicolae Ceauşescu, marele fiu al naţiunii noastre, proeminentă personalitate a lumii contem- 
porane, grija sa de importanţă istorică pentru destinele României, poporului nostru”. 
Însuşindu-ne pe deplin indicaţiile şi orientările tovarăşului Nicolae Ceauşescu, vom trece 
neîntârziat la realizarea indicatorului de 20-21 de născuţi vii la mia de locuitori”. 


1. Informare privind evoluția principalilor indicatori demografici (29 nov.1984), AMS, tond 
DCCPI, dosar 4/1984, nenumerotat. 

2. Raport cu privire la cauzele care au determinat scăderea sporului natural al populației şi 
măsurile ce se impun a fi luate de Consiliul Sanitar Superior, Ministerul Sănătăţii şi Comisia 
Naţională de Demografie, în vederea îmbunătăţirii indicatorilor demografici, 6 martie 1984, 
AMS, fond Cabinet 1, dosar 3/1983, nenumerotat. 

3. Ibidem. 

4. Ibidem. 


120 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Pornind de la aprecierea că întreruperea de sarcină este o crimă se va acţiona cu fermitate 
pentru sancţionarea drastică a tuturor abaterilor în acest domeniu!. 


Incă de la reorganizarea din 1984, scopul instituţiei era clar, fiind deseori reeditat în 
documentele oficiale transmise Cancelariei : 


Datorăm secretarului general al partidului iniţiativa constituirii Consiliului Sanitar Superior, 
organ cu largi atribuţii şi competenţe, chemat să asigure elaborarea în lumina sarcinilor 
trasate de partid, a liniilor generale, a principalelor obiective ale dezvoltării activităţii de 
ocrotire a sănătăţii populaţiei, să urmărească înfăptuirea neabătută a politicii partidului şi 
statului în acest domeniu?. 


În privinţa planurilor şi programelor de măsuri elaborate de CSS pentru creşterea 
natalității, se poate afirma că fiecare dintre acestea era în fapt o transpunere a indicaţiilor 
date de secretarul general, care, începând cu anul 1983, devin tot mai dese, subiectul 
fenomenelor demografice fiind abordat în şedinţele CPEx de cel puţin 4-5 ori pe an. 


Consultarea stenogramelor CC conturează clar faptul că centrul iniţiativelor în plan 
demografic era Nicolae Ceauşescu. Oricât de iraționale erau acestea, întotdeauna aveau 
susţinerea totală a anturajului. De multe ori în preajma sa se aflau şi specialişti autentici, 
demografi, medici care cunoşteau fără îndoială situaţia reală şi potenţialele efecte de 
multe ori dramatice ale fiecărei iniţiative. Teama de marginalizare, conştientizarea 
zădărniciei demersului şi, nu în ultimul rând, omniprezenţa Securităţii îi determinau de 
foarte multe ori pe aceştia să-şi limiteze manifestările critice. Mai mult, aceştia încercau, 
cu toate limitările şi constrângerile, să atenueze consecinţele măsurilor adoptate. 

De cealaltă parte se afla o masă de oportunişti, persoane care au avut o carieră 
ascendentă datorată aproape exclusiv apartenenţei la structurile de partid, faţă de care se 
simțeau legaţi şi datori. Zelul acestor persoane în aplicarea directivelor secretarului 
general era o manifestare a acestei datorii. 

Ultima categorie era de fapt singura ce făcea parte din structurile decizionale ale 
partidului, un cor de politruci care, fără o minimă înţelegere a fenomenelor demografice, 
nu fac altceva decât să susţină iniţiativele aberante ale unui lider rupt de realităţile concrete. 

Spre exemplu, una dintre iniţiativele aberante ale lui Ceauşescu, susţinută în şedinţa 
din 26 aprilie 1983, viza atingerea într-un termen foarte scurt a unui indice de natalitate 
de 20-22%o şi a unui spor natural de 9-10%o, cifre care nu au mai fost atinse din 
1967-1969, scurta perioada în care şocul Decretului nr. 770 a fost suficient de mare cât 
să provoace o explozie a natalității. Condiţiile însă difereau fundamental. Nici măcar nu 
se ţine cont de faptul că scăderea natalității era un fenomen general în întreaga Europă, 
România, cu o natalitate de 16,7%, situându-se între primele patru state, depăşită doar 
de Portugalia cu 17,1%, URSS cu 19,8%o şi Albania cu 27,8 %o?. 


1. Ibidem. 
2. Raport privind starea de sănătate a populaţiei, AMS, tond Cabinet 1, dosar 31/1985, 
nenumerotat. 


3. Mişcarea naturală a populaţiei pentru unele ţări din Europa în perioada 1980-1985, AMS, fond 
Cabinet 1, dosar 39/1988, nenumerotat. 


INSTITUȚII 121 


Astfel, primul document elaborat de către Consiliul Sanitar Superior reorganizat este 
un Plan de măsuri pentru creşterea natalității şi asigurarea sporului natural al populației, 
la redactarea căruia au contribuit Ministerul Sănătăţii, Uniunea Generală a Sindicatelor 
din România, Consiliul Naţional al Femeilor, Uniunea Tineretului Comunist, Consiliul 
Naţional al Societăţii de Cruce Roşie, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ministerul 
Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Industriei Chimice, Ministerul Comerţului 
Interior şi Comisia Naţională de Demografie. 

Documentul menţionat este în fapt un amestec eterogen de măsuri restrictive centrate 
pe efecte şi nu pe cauze, cu element central: combaterea întreruperilor de sarcină. 
Astfel, documentul din 24 septembrie 1983 se conformează indicaţiei liderului comunist 
ce viza întocmirea unui program de măsuri privind creşterea numărului nașterilor, bine 
gândit, bine chibzuit, cu obiective deosebit de îndrăznețe”. Aceste obiective îndrăzneţe 
urmăreau acea creştere a natalității, prin scăderea cu 30% a numărului de avorturi, 
demararea unui amplu program de examinare ginecologică, în termen de trei luni, a cel 
puţin 50% dintre femeile încadrate în muncă, la toate cele care se prezintă la examene 
de angajare şi toate cele internate în spitale, indiferent de secţii. Restul de 50% dintre 
femei urma a fi examinat la începutul anului 1984. 

În urma şedinţei CPEX din 14 noiembrie 1985 este elaborat un alt plan de măsuri ce 
urmărea aceleaşi obiective nerealiste, prin iniţiative care mai de care mai aberante: 
controlul profilactic al femeilor între 16 şi 45 de ani, cu prioritate al celor încadrate în 
muncă, prin examene periodice, consultarea ginecologică obligatorie a tuturor femeilor 
spitalizate, ample activităţi pentru depistarea precoce a sarcinii şi luarea în evidenţă a 
gravidelor?. Cifrele raportate în privinţa avorturilor nu erau întotdeauna cele reale şi 
aceasta nu din cauza unor măsluiri, ci a unor stratageme folosite de către responsabili din 
Ministerul Sănătăţii, care au schimbat metodologia de înregistrare şi raportare a întreruperilor 
de sarcină“. Acest subterfugiu, care a permis raportarea scăderii cu 30% a numărului de 
avorturi în 1984, a antrenat alte iniţiative aberante, intrându-se într-un cerc vicios. 
Astfel, următoarea sarcină trasată de către Nicolae Ceauşescu a vizat scăderea cu 60% 
a numărului de avorturi pentru anul 1986. Planul de măsuri urmărea în această direcţie 
supravegherea permanentă a comisiilor de întrerupere a cursului sarcinii de către CSS, 
Miliție şi Procuratură, încadrarea comisiilor cu persoane care au dovedit corectitudine şi 
principialitate, rezolvarea avorturilor incomplete doar în cursul dimineţii şi, doar în caz 
de extremă urgenţă, în timpul nopţii, reducerea avorturilor din cauze medicale, controlarea 
permanentă a judeţelor cu număr mare de întreruperi de sarcină, sancţionarea cu toată 
asprimea a personalului sanitar implicat în efectuarea de avorturi ilegale, mergând până la 
ridicarea definitivă a dreptului de practică medicală şi deferirea organelor de stat, suprave- 
gherea continuă a femeilor cu antecedente de avort etc.5 Chiar şi în privinţa sarcinilor de 
reducere a mortalităţii infantile, măsurile vizau mai degrabă sancţionarea medicilor şi nu 
fondul problemei : gravele probleme de infrastructură, lipsa aparaturii medicale, supraaglo- 
merarea spitalelor care ducea le creşterea numărului infecțiilor intra-spitaliceşti ş.a. 


AMS, fond Cabinet 1, dosar 7/1983, nenumerotat. 

AMS, fond DCCPI, dosar 24/1981, nenumerotat. 

Program de măsuri privind creşterea natalității şi a sporului natural al populaţiei în anul 
1986, AMS, fond Cabinet 1, dosar 2/1986, nenumerotat. 

4. Vezi capitolul privind evoluţia întreruperilor de sarcină. 

5. AMS, fond Cabinet 1, dosar 2/1986, nenumerotat. 


VI —= 


122 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Concluzii 


Până în 1989, întreaga activitate a CSS poate fi rezumată la o permanentă asumare 
scriptică a neîndeplinirii indicatorilor demografici şi o continuă angajare a răspunderii 
pentru îndeplinirea sarcinilor de partid. Şi, pentru ca măsurile să capete o aparentă 
legitimitate, personaje ca Alexandrina Găinuşe, Lina Ciobanu, Aneta Spornic sau Aneta 
Ciocan, în calitatea lor de reprezentanţi politici, sunt purtătoare ale mesajului critic 
ceauşist faţă de activitatea medicilor. Artificialitate, rigiditate, mecanicism, dogmatism, 
limbaj de lemn, repetare mecanică a unor clişee sunt sintagme care ilustrează desfăşurarea 
şedinţelor Consiliului Sanitar Superior din această perioadă. 

Însă, dincolo de formalismul acestor întruniri, un întreg aparat de stat exercita 
constrângeri care coborau, pe linie ierarhică, de la directori de direcţii sanitare la 
directori de spitale, şefi de secţie şi până la personalul medical, cel care, în cele din 
urmă, avea în mână viaţa pacientului. Se poate considera categoria medicilor ca fiind cea 
mai afectată, supusă celor mai mari presiuni, pusă de foarte multe ori în situaţia ingrată 
de a alege între Jurământul lui Hipocrate şi aşa-zisa etică medicală socialistă, în numele 
căreia numeroase femei au fost lăsate să moară şi mii de persoane au fost condamnate. 


Florin S. Soare 


Capitolul 6 


Implicarea Ministerului de Interne 
în politica demografică 


Introducere 


Întregul nostru demers ar fi incomplet fără tratarea problemei Miliției şi Securităţii ca 
parte integrantă a politicii pronataliste ceauşiste. Odată cu definitivarea cadrului legislativ 
în privinţa întreruperilor de sarcină şi trasarea liniilor generale ale politicii demografice, 
regimul comunist s-a concentrat asupra unui al doilea aspect important, definitivarea 
cadrului instituţional necesar implementării măsurilor adoptate după 1966. 

Alături de crearea unei reţele instituţionale necesare implementării legislaţiei antiavort 
(Comisia Naţională de Demografie, Consiliul Sanitar Superior), statul comunist include ca 
piesă de rezistenţă pentru îndeplinirea obiectivelor demografice Ministerul de Interne, care 
alături de Ministerul Justiţiei şi Procuratură alcătuiesc latura represivă a întregului proiect. 

Ministerul de Interne a fost una dintre instituţiile cele mai prezente în politica 
demografică, cu un rol fundamental în supravegherea şi controlul populaţiei!. Atât 
Miliția, cât şi Securitatea erau implicate activ nu doar în depistarea infracţiunilor de 
avort, ci şi în controlul mijloacelor contraceptive, aşa-numitele controale ginecologice 
periodice, culegerea de informaţii prin „metode speciale”, supravegherea potenţialilor 
infractori (personal medical, femei cu antecedente de avort provocat, tineri care în 
decurs de doi ani de la căsătorie nu aveau copii etc.). 

După 1990 au fost publicate mai multe studii care ating tangenţial problema acţiunilor 
desfăşurate de organele Ministerului de Interne împotriva celor acuzaţi de întreruperi 
ilegale de sarcină. Lucrarea de referinţă este cea a cercetătoarei americane Gail Kligman, 
care aduce o contribuţie importantă la cunoaşterea naturii proiectului demografic ceauşist. 
Lucrarea sa reprezentativă, Politica duplicităţii : controlul reproducerii în România lui 
Ceauşescu, încearcă să ofere o perspectivă complexă asupra a ceea ce a însemnat 
„politica reproducerii” în anii regimului Ceauşescu, inclusiv asupra misiunii organelor 
MAP. Documentarea subiectului este aproape exclusiv un demers de istorie orală care, 
deşi extrem de util nu poate contura adevărata natură a implicării instituţiei menţionate. 


1. Vezi capitolul „Politica demografică a regimului comunist”, în Comisia Prezidenţială pentru 
Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport Final, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007. 
2. Gail Kligman, op.cif., p. 182. 


124 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România 
aduce, prin subcapitolul intitulat „Politica demografică a regimului Ceauşescu”, o serie 
de completări documentate, punctând liniile importante de acţiune ale ministerului. 

Dosarele identificate în arhiva CNSAS pot contura, deşi încă selectiv, rolul jucat de 
Ministerul de Interne în ansamblul politicii nataliste ceauşiste, pornind de la sarcini trasate, 
planuri de măsuri, rapoarte de activitate, informări sau acte premergătoare urmăririi penale. 

Capitolul de faţă este structurat în trei secţiuni, prima urmărind îndeaproape plasarea, 
rolul şi atribuţiile ministerului în procesul de supraveghere, constrângere şi control, prin 
raportare la proiectul demografic. A doua reprezintă o prezentare succintă a rezultatelor 
activităţii instituţiei, o analiză cantitativă asupra activităţii Direcţiei Cercetări Penale, 
urmând ca în final să ilustrăm cu exemple concrete cazuri instrumentate de organele MAI. 


Omniprezenţa Ministerului de Interne 


Întreaga politică natalistă a României comuniste s-a desfăşurat între 1966 şi 1989, 
cunoscând în evoluţia sa trei mari etape, fiecare marcată de modificări succesive ale 
Decretului nr. 770/1966. Implicarea factorului politic a fost determinantă în conturarea 
unei politici pronataliste ce depăşeşte cu mult simpla penalizare a întreruperilor de sarcină. 

O primă perioadă 1966-1973 este caracterizată de o prevalenţă a măsurilor de 
stimulare a natalității (diverse avantaje pentru familiile cu mai mulţi copii), măsurile 
coercitive având mai mult un rol de exemplu. Începând cu anul 1974, odată cu adoptarea 
unor noi instrucţiuni de aplicare a decretului antiavort, este inaugurată o nouă etapă în 
care măsurile represive împotriva celor vinovaţi de încălcarea legislaţiei devin tot mai 
prezente. Anii '80 în România se traduc prin apogeul măsurilor restrictive în privinţa 
întreruperilor de sarcină, integrate într-un univers orwellian marcat de omniprezenţa 
Ministerului de Interne. Acesta devine un instrument legal de aplicare a deciziei politice 
şi este transformat în adversar al omului simplu, ce trebuia supravegheat, disciplinat şi 
controlat. Invariabil au fost comise numeroase abuzuri, încălcări ale drepturilor omului. 

Obsesia controlului societal al regimului comunist a determinat crearea sau utilizarea 
reţelei instituţionale represive existente pentru atingerea unui obiectiv demografic, 
creşterea populaţiei. Implicarea Ministerului de Interne şi mai cu seamă a Miliției este 
una graduală, ce corespunde acestor etape. 

Într-o primă etapă, cuprinsă între 1966 şi 1973, atribuţiile Miliției stipulate de 
legislaţia antiavort erau limitate la depistarea şi demararea acţiunilor de urmărire penală 
împotriva celor care efectuau întreruperi de sarcină. 

Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 410/1973 stabileşte pentru prima dată o serie de atribuţii 
prin punctele 8-13, care sunt mai degrabă obligaţii de ordin birocratic pentru medici, şefi 
de secţie, directori de spitale, de direcţii sanitare şi vizează : obligativitatea anunţării Miliției 
şi/sau Procuraturii în cazul suspiciunii de avort provocat, analiza lunară a întreruperilor de 
sarcină a directorului Direcţiei Sanitare împreună cu organele de Miliție şi Procuratură şi 
semnalarea acestora din urmă a cazurilor suspecte de medici care efectuează ilegal intervenţii”. 


1. Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Vladimir Tismăneanu 
(coord.), Raport final, Editura Humanitas, Bucureşti 2007, pp. 421-436. 
2. AMS, fond Ordine MS, dosar 5/1973, f. 43. 


INSTITUȚII 125 


În data de 7 septembrie 1973 Theodor Burghele convoacă o şedinţă prin care comunică 
cadrelor de răspundere din minister şi direcţii sanitare, şefilor de maternităţi necesitatea revi- 
zuirii Ordinului nr. 410 conform indicaţiilor primite, reiterând responsabilitatea directă 
pe care o au aceştia în aplicarea cu stricteţe a legislaţiei şi obligativitatea „conlucrării cu 


organele procuraturii locale şi cele ale miliției în urmărirea cazurilor de avort provocat”. 


Odată cu publicarea unor noi Instrucţiuni? de aplicare a Decretului nr. 770/1966 începe 
implicarea efectivă a Miliției, căreia i se atribuie alături de Procuratură un rol fundamental 
în procesul de supraveghere a politicii demografice. Conform articolului nr. 25 al 
Instrucțiunilor, în cazul necesităţii efectuării unei intervenţii în regim de urgenţă pentru 
un avort provocat, medicul implicat era obligat să notifice verbal şi în scris organul de 
Miliție, completând într-un registru special numărul şi ora de înregistrare a anunţului. 

De asemenea un reprezentant al inspectoratului judeţean de miliţie, alături de un medic 
obstetrician-ginecolog, un procuror erau numiţi în comisiile de avizare a întreruperii 
cursului sarcinii. 

Pentru anul 1974 efectele măsurilor adoptate (Ordinul nr. 410/1974 şi Instrucţiunile 
nr. 27/1974), împreună cu acţiunile susţinute din partea organelor de Miliție şi Procuratură, 
se regăsesc în creşterea numărului de naşteri cu 49.036 faţă de anul anterior (cu 
aproximativ Il %). Natalitatea urcă de la o valoare de 18,2 %o în 1973 la 20,3 %o în 1974. 

Chiar şi în aceste condiţii autorităţile comuniste se declară nemulţumite de evoluţia 
sporului natural şi decid sporirea rolului instituţiilor represive. 

După cum spuneam anterior, statul comunist s-a asigurat că întregul „proiect demografic”, 
mai exact esenţa acestuia — legislaţia adoptată antiavort —, va fi respectată întocmai prin 
punerea în mişcare a unui sistem de supraveghere şi control extins la nivelul întregii ţări 
şi controlat ierarhic. În efortul de a garanta implementarea corectă a politicilor demografice 
au fost emise instrucţiuni, dublate de planuri de măsuri pentru toate instituţiile de stat şi 
personalul responsabil (pornind de la cadre medicale până la Miliție şi Procuratură). 

Un astfel de plan de măsuri al Inspectoratului General al Miliției, datat 1 septembrie 
1973, aprobat de ministrul de Interne Emil Bobu, poate contura rolul şi gradul de 
implicare al organelor MI-ului?. 

Dacă vorbim despre subiectul infracţiunii, organele de Miliție aveau în vedere 
identificarea, supravegherea şi depistarea persoanelor „pretabile” la astfel de infracţiuni. 
Aici erau încadraţi : medici ginecologi (activi sau pensionaţi) sau de altă specialitate care 
îşi desfăşoară activitatea în maternităţi sau cabinete medicale, cadre didactice şi studenţi 
la Medicină şi Farmacie, personal sanitar mediu (asistente medicale, surori, moaşe), 
moaşe care folosesc mijloace empirice, persoane care practică ilegal medicina, personal 
medical cercetat disciplinar, persoane despre care există informaţii că deţin sau încearcă 
să introducă în ţară anticoncepţionale, instrumente, medicamente, substanţe folosite la 


1. AMS, fond Ordine MS, dosar 6/1973, p. 285. 

2. Instrucţiunile nr. 27 din 17 ianuarie 1974, de aplicare a Decretului nr. 770/1966 pentru regle- 
mentarea întreruperii cursului Sarcinii, pentru rezolvarea avortului incomplet şi îmbunătăţirea 
asistenței medicale de obstetrică-ginecologie —- AMS, Fond Ordine MS, dosar 1/1974, ff. 105-174. 

3. Plan de măsuri privind aplicarea cu fermitate a dispoziţiilor legale care reglementează 
întreruperea cursului sarcinii şi îmbunătățirea muncii de prevenire şi reprimare a infracționalismului 
pe această linie. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8662, vol. 6, ff. 294-304. 


126 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


întreruperi de sarcină, personal medical cercetat disciplinar sau penal, femei gravide 
asupra cărora există suspiciunil. 

Unităţile centrale de Miliție şi Securitate urmau a mobiliza în depistarea şi documentarea 
activităţii infracţionale a acestor persoane toate mijloacele posibile de care ministerul 
dispune, respectiv: investigaţii, surse de informaţii, filaj, pândă, tehnica operativă, 
audieri secrete şi conspirative. Mediile predilecte erau : maternităţi şi spitale, cabinete 
medicale de obstetrică-ginecologie, circumscripţii şi dispensare medicale teritoriale umane 
şi veterinare, unităţi medicale din întreprinderi sau instituţii şi posturi de prim ajutor”. 

Ofiţeri din Direcţia de Cercetări Penale sau Judiciară făceau parte din comisiile de 
autorizare a întreruperii cursului sarcinii. De asemenea, prezenţa unui reprezentant al 
Miliției la şedinţele periodice ale direcțiilor sanitare judeţene era obligatorie. Aceştia 
trebuiau să aducă la cunoştinţa cadrelor sanitare exemple negative din activitatea medicilor. 

O altă misiune a organelor MAI era aceea de a acoperi informativ unităţile sanitare, 
cu o atenţie deosebită asupra recrutării de informatori în maternităţi, spitale, cabinete de 
obstetrică şi ginecologie, dispensare sau unităţi medicale de întreprindere. 

Delaţiunea şi-a găsit în acest context un nou teren propice. Informaţiile despre 
efectuarea de avorturi ilegale constituiau deseori mijloace de şantaj, răzbunare. Numeroase 
note informative sau scrisori de denunţare se regăsesc în arhiva CNSAS : 


Sursa informează : în secţia maternitate dr. M.P. de la bolnavele cu avorturi pretinde bani 
ca să le facă chiuretaj, cum a fost cazul bolnavei B.M. de la staţia de incubat. Au fost 
cazuri cu avorturi pentru care a insistat să li se facă chiuretajele ca de exemplu: C.M. din 
strada Vasile Alecsandri nr. 19, salariată la spitalul din Caracal etc.* 


Vă informăm că numitei G.C. din Oraşul Dorohoi I s-a efectuat o întrerupere de sarcină 
în cadrul spitalului orăşenesc din localitate. - Semnat: un grup de cetăţeni - $ 


Un rol important le revenea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, comandanților 
locurilor de deţinere şi ofiţerilor de contrainformaţii care urmau să asigure supravegherea 
informativă a deţinuţilor din penitenciare condamnaţi pentru avorturi ilegale, în vederea 
obţinerii de noi informaţii“. 


Relaţia cu personalul sanitar. Ingerinţe în actul medical 


In majoritatea maternităţilor exista un ofiţer de Securitate sau un miliţian ce urmăreau 
îndeaproape procedurile medicale, de multe ori chiar asistând la actul medical”. Acesta 
intervenea în momentul în care la urgenţă se prezentau paciente cu suspiciune de avort 


= 


.. Ibidem, t. 298. 

2. Ibidem, f. 297. 

3. „Plan de măsuri privind îmbunătăţirea muncii organelor de Miliție pentru aplicarea cu fermitate 
a dispoziţiunilor legale care reglementează întreruperea cursului sarcinii şi intensificarea 
activităţii de prevenire şi reprimare a infracţionalismului pe această linie” - document publicat 
de către Monica Grigore în Dosarele Istoriei, 2003, 8, nr. 8, pp. 54-56. 

ACNSAS, fond Documentar, dosar 138, vol. 3, f. 203. 

ACNSAS, fond Documentar, dosar 1686, vol. 6, f. 243. 

ACNSAS, fond Documentar, dosar 8662, vol. 6, f. 299. 

Gail Kligman, op.cif., p 182. 


AD 


INSTITUȚII 127 


provocat. De cele mai multe ori ei acționau înaintea medicului, luând declaraţii de la 
femeie şi chiar condiţionând acordarea asistenţei medicale de recunoaşterea aplicării 
manevrelor abortive sau denunţarea după caz a eventualilor complici. Presiunile exercitate 
asupra medicilor, teama de o eventuală cercetare penală pentru complicitate îi determinau 
pe aceştia să temporizeze nejustificat intervenţiile chirurgicale, context în care puteau 
apărea complicaţii ale stării de sănătate a celei internate, nu de puţine ori acestea 
soldându-se cu decesul pacientei. Constatările dintr-un raport asupra evoluţiei principalelor 
fenomene demografice şi a stării de sănătate a populaţiei pentru anul 1976 sunt elocvente : 


Ca urmare a diversităţii şi simplităţii manevrelor avortive, cu toate măsurile preventive şi 
controalele efectuate de organele sanitare, de miliţie şi procuratură, numărul avorturilor 
provocate este încă mare, iar cazurile descoperite, femeile, de teama rigorilor legii, nu 
declară nimic despre metodele utilizate sau persoanele care au provocat avortul, chiar cu 
riscul vieţii lorl. 


Vina era evident aruncată asupra celei decedate, care prin nedenunţarea celui care-i 
provocase întreruperea de sarcină îşi expunea sănătatea şi chiar viaţa. Prezentăm un caz 
din arhiva CNSAS. 


Numita B.A. de 35 de ani, gravidă în luna a VI-a s-a prezentat la dispensarul medical din 
Zalău în data de Il ianuarie 1987 cu diagnosticul de iminenţă de avort, cu membranele 
rupte. Tratamentul prescris de dr. S.M., fiica lui T. şi A, născută la (...) membră de 
partid, a urmărit temporizarea avortului cu scopul de a obţine de la pacientă declaraţii cu 
privire la manevrele avortive. Deşi starea de sănătate a pacientei s-a agravat, fătul avea 
expulzat un antebraţ şi existau motive pentru o intervenţie chirurgicală, aceasta nu s-a 
efectuat întrucât pacienta nu a relatat nimic la ceea ce i se imputa. După internare nu s-au 
solicitat investigaţii clinice de laborator pentru a stabili evoluţia stării de sănătate a 
pacientei până pe data de 14.01.1987. În repetate rânduri pacienta a fost ameninţată că nu 
se va interveni pentru ameliorarea stării de sănătate dacă nu va recunoaşte modul în care 
şi-ar fi provocat avortul. Din datele pe care le deţinem nu există indicii pentru un avort 
provocat mai ales în condiţiile în care în luna a doua de sarcină s-a prezentat la dispensarul 
medical din comuna Agriş unde a fost luată în evidenţă. În ziua de 14 1 1987 orele 15 în 
timpul intervenţiei chirurgicale executată tardiv pacienta a decedat. (...) Din verificările 
efectuate rezultă că o intervenţie efectuată în prima sau a doua zi de spitalizare făcea ca 
viaţa pacientei să fie salvată cu riscuri minime. Menţionăm ca pacienta era mamă a patru 
copii, avea în întreţinere pe tatăl său paralizat şi pe soţ cu semi-paralizie de mai mulţi ani.? 


O astfel de procedură reprezintă fără doar şi poate un abuz. Sigur, nu putem generaliza 
spunând că aceasta era o practică curentă, însă există numeroase mărturii ale medicilor, 
pacientelor care pun în evidenţă abuzurile comise de lucrători ai organelor de Miliție. Pe 
de o parte putem vorbi de limitele legale de acţiune, competenţe stipulate în lege, iar pe 
de altă parte de abuzurile generate de excesul de zel al unor persoane dornice de avansare 
într-un sistem bazat de cele mai multe ori pe latura cantitativă a activităţii. 


1. Raport asupra evoluţiei principalelor fenomene demografice şi a stării de sănătate a populaţiei 
în anul 1976, Cabinet 1, dosar 10/1976. 
2. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8570, vol. 3, f. Ul. 


128 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Controale ginecologice periodice 


O practică extrem de controversată la care participa prin organele sale şi Ml-ul era 
reprezentată de aşa-numitele controale ginecologice periodice şi inopinate. Denumirea 
oficială era controlul ginecologic periodic şi obligatoriu al întregului „efectiv” feminin fertil. 

Sub pretextul efectuării de screening-uri pentru depistarea potenţialelor afecţiuni 
ginecologice şi protejarea stării de sănătate a femeii, aceste controale făceau parte din 
procesul de „supraveghere” ce avea în vedere depistarea şi înregistrarea timpurie a 
sarcinii. Din acelaşi motiv, orice control medical general pentru femeie începea cu o 
examinare ginecologică.! 

Acţiunile se desfăşurau în fabrici, instituţii cu personal majoritar feminin şi chiar 
licee şi şcoli. Controalele erau marcate de prezenţa unui medic ginecolog şi a unui 
reprezentant al MI-ului şi erau de obicei anunţate cu o zi înainte, multe femei reuşind 
astfel să evite aceste controale, nu neapărat din cauza faptului că încercau să ascundă o 
sarcină, ci mai ales din cauza repulsiei provocate de controlul în sine. 

Un exemplu de sarcini care reveneau instituţiilor de stat în privinţa controlului 
populaţiei (în special al celei feminine de vârstă între 16 şi 45 de ani) pot fi regăsite 
într-un Program de măsuri cu caracter secret difuzat în Ministerul Sănătăţii pe data de 
25 septembrie 1986. 

Scopul real al acestor controale era legat de luarea în evidenţă a potenţialelor sarcini 
şi mai puţin de depistarea unor afecţiuni ginecologice. 

De altfel, controalele efectuate tinerelor cupluri care în primii doi ani de la căsătorie 
nu au avut copii evidenţiază clar felul în care statul comunist se raportează la propriii 
cetăţeni, pornindu-se de la premisa că fiecare femeie sau cuplu sunt potenţiali infractori. 

Nu în ultimul rând organelor de Miliție le revenea un rol educativ. Alături de 
Procuratură şi Justiţie, trebuiau să popularizeze reglementările privind întreruperea 
cursului sarcinii : 


Sia A 


Interne, Procuraturii Generale şi Ministerului de Justiţie vor intensifica activitatea de 
cunoaştere de către toţi cetăţenii a documentelor de partid şi ale legilor ţării privind 
înfăptuirea politicii demografice, antrenând şi alţi factori cu atribuţii în acest domeniu, 
cum sunt consiliile oamenilor muncii, conducerile înterprinderilor economice, ale instituţiilor, 
organizaţiilor UTC, sindicat, femei, în vederea creşterii contribuţiei acestora la educarea 
şi conştientizarea populaţiei în scopul sporirii natalității, ca prevenirea şi combaterea 
întreruperilor ilegale de sarcină?. 


1. Doina Pasca Harsanyi, „Women in Romania”, în Nanette Funk, Magda Mueller (coord.), 
Gender Politics and post-communsim, Routledge, New York, 1993, p. 46. 
2. ANIC, fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 8/1972, ff. 16-17. 


Tabelul 1. Program pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor şi măsurilor stabilite de Comisia pentru Sănătate, Muncă, Asigurări Sociale şi 


Protecţia Mediului a Marii Adunări Naţionale pentru îndeplinirea cu mai multă fermitate şi răspundere a directivelor de partid şi a 


Nr. Sarcina şi măsura ; z 
stabilită de comisie itiaţi i caii 
| 3 | 4 | 


Sursă: 


reglementărilor referitoare la creşterea demografică a populaţiei 


e examinarea medicală a tuturor femeilor încadrate în muncă din 
grupa de vârstă 16-45 de ani, în vederea cunoaşterii stării de 
sănătate şi a tratării precoce a afecţiunilor ce pot influenţa negativ 
evoluţia sarcinii 


trimestrial 


Reducerea numărului 
întreruperilor de 


sarcină, îndeosebi al examinarea medicală a femeilor din grupa de vârstă 16-45 ani, 
avorturilor provocate, îndeosebi a celor cu antecedente abortive, şi a tinerelor cupluri semestrial 


depistarea şi care în primii 2 ani de la căsătorie nu au avut copii 


combaterea factorilor efectuarea de acţiuni comune cu organele de Procuratură şi Miliție 
de risc care pun în în vederea depistării focarelor avortogene şi luării de măsuri permanent 
pericol sănătatea şi urgente pentru lichidarea acestora 

viaţa femeii şi a 


cois supravegherea permanentă în colaborare cu organele de Miliție şi 
P Procuratură a respectării stricte a instrucţiunilor privind italieni 
funcţionalitatea comisiilor de avizare a întreruperii cursului sarcinii p 


şi rezolvarea avortului incomplet 


AMS, fond DCCPI, dosar 7/1987, nenumerotat. 


dispensarele medicale de 
întreprinderi şi conducerile 
unităţilor sanitare 


dispensarele medicale 
teritoriale 


Ministerul de Interne, Minis- 
terul Sănătăţii, direcţiile sani- 
tare, Procuratura 

Ministerul Sănătăţii, direcţiile 
sanitare, Organele de Miliție 

şi Procuratură 


ILLOLILSNI 


GECI 


130 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Rezultatele activităţii 


În numai 4 luni de la intrarea în vigoare a Decretului nr. 770, verificările efectuate de 
organele de Miliție, între septembrie 66/februarie 1967 au condus la trimiterea în judecată 
a 26 de persoane (dintre care 2 medici) pentru provocarea avortului, fiind condamnate la 
închisoare 8 persoane (5 femei, 2 moaşe empirice, 1 medic). La nivelul lunii februarie 
se aflau încă în cercetare un număr de 423 de persoane suspectate (femei, cadre sanitare 
medii, medici).! Pe lunile decembrie şi ianuarie se înregistrau un număr de 19.106 
urgenţe pentru avort spontan şi provocat. Între 1967-1973 au fost inculpate 6.350 de 
persoane (în medie 1.060 anual).? 

În anul 1972, pe baza indicaţiilor conducerii de partid şi a bilanţului MFA şi MI din 
cadrul CC al PCR, Secţia Organizatorice şi Secţia pentru Controlul Muncii au efectuat 
un control în 12 judeţe şi municipiul Bucureşti pentru verificarea modului de acţiune în 
privinţa „asigurării asistenţei medicale a populaţiei, folosirii condiţiilor materiale create 
în acest scop urmărindu-se în acelaşi timp eficienţa muncii politico-educative în rândul 
personalului sanitar”?. 

În nota cu caracter secret întocmită pe 5 septembrie 1972 erau precizate deficienţele 
în legătură cu aplicarea strictă a prevederilor Decretului nr. 770/1966 de către cadrele 
medicale la cele 77 de spitale, 42 de policlinici, 53 de circumscripţii medicale şi 53 de 
dispensare de întreprinderi şi rurale controlate.“ În document este semnalat un număr de 
220 de cadre medico-sanitare trimise în judecată şi condamnate în perioada scursă de la 
adoptarea legislaţiei anti-avort. 

În ultimul trimestru al anului 1973 au fost inculpate 2.058 persoane, dintre care 194 
(cca 10%) cadre medico-sanitare. Una dintre principalele probleme semnalate viza 
reticenţa direcțiilor sanitare de a anunţa organele MAI şi ale Procuraturii în legătură cu 
cazurile suspecte. Doar la nivelul a şase judeţe (Alba, Arad, Braşov, Caraş-Severin, 
Galaţi, Teleorman) au existat înştiinţări în legătură cu activitatea a 9 persoane suspectate 
de întreruperi de sarcină, dintre care numai 2 medici: „Restul direcțiilor sanitare au 
afirmat că analiza epidemiologică a întreruperilor de sarcină nu i-a condus la suspectare 
de cadre medico-sanitare, ci în special la persoane din afara cadrului sanitar, pe care 
bineînţeles le-au transmis spre supraveghere şi organelor de miliţie şi procuratură”5. 


În data de 20 mai 1974, în şedinţa secretariatului CC al PCR din ziua de 20 mai 1974 
s-a discutat pe ordinea de zi Raportul privind activitatea Ministerului de Interne pe anul 
1973. În situaţia expusă de Gheorghe Pană se reproşează lipsa de eficienţă în depistarea 
întreruperilor ilegale de sarcină „în 8 luni când nu am acţionat suficient de clar, am 
depistat un număr mic de asemenea întreruperi”. În schimb, între lunile ianuarie-mai 
s-au înregistrat de trei ori mai multe cazuri“. În ultimele 8 luni ale anului 1973 au fost 


ANIC, fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 7/1967, f. 124. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 4/1974, nenumerotat. 

ANIC, fond CC al PCR - Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 8/1972, f. 16. 

Ibidem, t. 15. Vezi şi CPADCR, Raport final, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 431. 

Informare din 19 martie 1974 asupra evoluţiei natalității, întreruperilor de sarcină şi mortalităţii 
materne prin avort septic în anul 1973. AMS, fond Cabinet 1, dosar 4/1974, nenumerotat. 

ANIC, fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, Dosar 59 din 1974, f. 17 


=) 


INSTITUȚII 131 


descoperite 840 de infracţiuni de avort, în timp ce în ultimele 4 luni ale anului 1974 au 
fost identificate 2.200 de asemenea cazuri.! 

Deşi nu se precizează explicit, această intensificare a activităţii în ultimele patru luni 
poate fi pusă pe seama înăspririi politicii demografice, concretizată prin adoptarea 
Instrucțiunilor nr. 27 din 17 ianuarie 1974 de aplicare a aplicare a Decretului nr. 770/1966. 

În documentul menţionat medicul care efectua o intervenţie de rezolvare a unui avort 
incomplet în afara orelor de program trebuia să anunţe organul de Miliție local şi să 
completeze în formularul aferent al menţiunii organului de Miliție şi calitatea persoanei 
căreia i s-a făcut anunţul telefonic, numărul şi ora înregistrării. În fiecare lună se 
desfăşura o analiză asupra „felului în care se respectă legalitatea întreruperilor de 
sarcină”. Alături de directorul direcţiei sanitare, un medic legist, medici directori de 
spitale şi medici obstetricieni-ginecologi — şefi de secţii — trebuiau să participe inspecto- 
rul-şef al Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne şi procurorul-şef al judeţului. 
Aceştia din urmă trebuiau informaţi de directorii Direcţiei Sanitare cu privire la cazurile 
de medici suspectaţi de practică ilegală a întreruperilor de sarcină.? 

Într-o informare referitoare la prevenirea şi descoperirea infracțiunilor de provocare 
ilegală a avorturilor se estima un procent de 71% al depistării avorturilor nelegale 
înregistrate. Pentru anul 1974 organele de Miliție au investigat 7.882 de infracţiuni faţă 
de 3.041 în anul 1973 (tabelul 2). În primul trimestru al anului 1973 erau deja în 
cercetare 2.374 de cazuri. 

Aceeaşi informare prezenta ca rezultate ale activităţii organelor de Miliție creşterea 
sporului natural de la 8,3 %o în 1973 la 11,2%o în 1974, creşterea numărului de gravide 
aflate în evidenţă cu peste 37.000, scăderea numărului de avorturi spontane de la 211.150 
în 1973 la 176.284 în 1974 (exista suspiciunea că în spatele avorturilor spontane se aflau 
de fapt avorturi provocate), organizarea a 245 de procese publice în cursul anului 1974 
împreună cu organele de Procuratură şi Justiţie.* 

Într-un Raport al CC al PCR, Secţia pentru Problemele Militare şi Justiţie, datat 
25 august 19865, erau semnalate „neajunsuri în munca de educaţie cetăţenească, cât şi în 
activitatea de prevenire, descoperire, cercetare şi sancţionare a manifestărilor infracţionale 


desfăşurată de organele judiciare”€. 


1. Ibidem, f. 27 

2. Instrucţiunile Nr. 27 din 17 ianuarie 1974, de aplicare a Decretului Nr. 770/1966 pentru regle- 
mentarea întreruperii cursului Sarcinii, pentru rezolvarea avortului incomplet şi îmbunătăţirea 
asistenței medicale de obstetrică-ginecologie - AMS, Fond Ordine MS, Dosar 1/1974, f. 119. 
ANIC, fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 1/1975, f. 68. 

ANIC, fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 1/1975, f. 69. 

Raport privind concluziile controlului efectuat în semestrul I, 1986, în legătură cu activitatea 
organelor de Miliție, Procuratură şi Justiţie, a organelor şi organizaţiilor de partid, cât şi a 
altor factori pentru prevenirea şi combaterea actelor de parazitism social, violenţă, împotriva 
vieţii şi sănătăţii persoanelor ori avutului sau drepturilor legitime ale acestora. ANIC, fond CC 
al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 18 din 1986 ff. 3-10. 

6. Ibidem, t. 8. 


UP 


132 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Tabelul 2. Situația infracțiunilor de avort în 1974 şi trimestrul 1, 1974, 
comparativ cu trimestrul 1 1975 


Perioada comiterii infracţiunilor 
1974 Trim. 1/1974 Trim. 1/1975 
Infracţiuni descoperite : 7.882 1.889 2.374 
- mediul urban 5.593 


2289 
Avorturi soldate cu decesul 
mamei 


Infracţiuni/participanţi 


Structura participanţilor 


- femei singure 


II ani 
- 18-26 ani 1.795 
- peste 26 ani 2.983 


Sursă: ANIC, fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 1/1975, f. 69. 


Hotărârea Comitetului Politic Executiv al CC al PCR cu privire la creşterea răspunderii 
organelor şi organizaţiilor de partid, organelor de stat şi cadrelor medico-sanitare în 
înfăptuirea politicii demografice şi asigurarea unui spor corespunzător al populaţiei din 
3 martie 1984 (vezi capitolul privind legislaţia) a pus în mişcare un întreg mecanism de 
supraveghere coordonat de organele MAI. Între deficienţele semnalate la nivelul ministerului 
se regăsesc „deficienţe în ceea ce priveşte aducerea la îndeplinire a sarcinilor privind 
înfăptuirea politicii demografice”. În primul rând se reproşa diminuarea eficacităţii în 
activitatea de supraveghere în domeniul infracţiunilor de avort şi faptul că o intensificare 
a acţiunilor în această privinţă s-a produs numai ca „urmare a analizei hotărârii Comi- 
tetului Politic Executiv al CC al PCR”. 

Între realizări era menţionată trimiterea în judecată în cursul anului 1985 pentru 
infracţiunea de avort a 2.569 de persoane, dintre care 60% femei care şi-au provocat 
avort. Din cei 40% mare parte nu aveau pregătire sanitară scopul comiterii infracţiunii 
fiind constituit de obţinerea de foloase materiale. Din personalul sanitar cercetat în 
cursul anului 1985 şi primul trimestru din 1986, 33 au fost medici, iar 177 cadre sanitare 
medii, mulţi dintre aceştia fiind recidivişti. 


INSTITUȚII 133 


La scurt timp după Investirea în funcţie, ministrul Sănătăţii, Victor Ciobanu (29 martie 


1985 - 22 decembrie 1989), reafirmă necesitatea aplicării cu mai mare duritate a 
legislaţiei anti-avort prin implicarea tot mai pregnantă a instituţiei cu rol de supraveghere 
şi control: „Vom face apel la organele Ministerului de Interne pentru a depista focarele 


avortogene în care mai există elemente criminale”. 


„Il 


Personal medico-sanitar cercetat de organele MAI/cazuri 


1, 


Cazul medicului Gheorghe P. de la maternitatea Vălenii de Munte (Jud. Prahova) — 
împreună cu trei asistente de la aceeaşi maternitate au efectuat 47 avorturi fiind 
depistaţi de către organele de miliție după decesul unei femei însărcinate?. (cercetat 
în cursul anului 1972) 

Cazul unei asistente medicale din Bucureşti (Nicoleta B.). În decurs de 4 ani a 
efectuat peste 200 de avorturi?. (cercetată în cursul anului 1972) 

Cazul medicului Virgil C. care împreună cu asistentul Vasile C. de la punctul sanitar 
al fabricii Tricodava a aprobat efectuarea de întreruperi de sarcină tuturor femeilor 
vaccinate împotriva variolei. În acest caz cei doi au profitat de o omisiune într-o 
Circulară a Direcţiei Sanitare a Municipiului Bucureşti în care nu se preciza obligativi- 
tatea controlului ginecologic înaintea vaccinării“. (cercetaţi în cursul anului 1972) 
Cazul medicului D. Iuliu — spitalul din Sighetul Marmaţiei cercetat pentru numeroase 
infracțiuni de întrerupere de sarcină. La percheziția domiciliară s-au descoperit 
suma de 1.040.000 lei. (cercetat în cursul anului 1975) 

Cazul medicului Radu P. de la circumscripţia Sanitară Caraş Severin cercetat pentru 
efectuarea a peste 150 de avorturi ilegale în perioada 1972-1974 acumulând bunuri 
în valoare de 600.000 lei“. (cercetat în cursul anului 1975) 

Cazul asistentului medical Alexandru 1. — Spitalul PT.T.R. din Bucureşti şi student 
în anul V la Facultatea de Medicină a efectuat o manevră avortivă soldată cu 
decesul femeii. Ulterior cu complicitatea soției şi a altor persoane a secționat 
cadavrul pe care l-au îngropat într-o magazie de la domiciliu său”. (cercetat în 
cursul anului 1975) 

Cazul medicului C. Veronica din Ploieşti. Având complicitatea unei persoane a 
provocat avort unei femei care în cele din urmă a decedat. Cadavrul femeii a fost 
secţionat, ambalat în geamantane, îngropate într-o pădure din apropierea oraşului 
Predeal. (cercetaţi în cursul anului 1975) 

Cazul unui medic psihiatru de la o policlinică din Târgu Mureş - condamnat 
anterior pentru avort. După ispăşirea pedepsei şi reîncadrarea pe funcție în aceeaşi 


ADU LBpWNI— 


ANIC, fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar 50/1985, f. 44. 

ANIC, fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 8/1972, f. 16. 
Ibidem, ft. 16. 

Ibidem, tt 16-17. 

ANIC, fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 1/1975, f. 68. 
Ibidem. 

Ibidem. 

Ibidem. 


134 


POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


10. 


11: 


12. 


13. 


14. 


15. 


16. 


unitate sanitară a efectuat 15 noi întreruperi de sarcină, una soldată cu decesul 
femeii însărcinate!. (cercetat în cursul anului 1986) 

Cazul unui medic ginecolog de la Spitalul din Râmnicu Vâlcea care a efectuat mai 
multe avorturi ilegale. La percheziţia domiciliului s-au găsit CEC-uri şi sume de 
bani în valoare de peste 800.000 lei, 270 sticle de băuturi străine şi o importantă 
cantitate de cafea?. (cercetat în cursul anului 1986) 

Cazul unui medic ginecolog din Câmpina suspectat pentru provocarea a 5 avorturi. 
La percheziţia domiciliară au fost descoperite şi ridicate 32 de instrumente avortive?. 
(cercetat în cursul anului 1986) 

Cazul a 2 medici, trei surori medicale şi o infirmieră de la Maternitatea Caritas din 
Bucureşti au efectuat mai multe întreruperi ilegale de sarcină contra unor sume de 
bani“. (cercetaţi în cursul anului 1986) 

Cazul M. loan Radu 43 de ani medic ginecolog de la Spitalul din Negreşti-Oaş — 
Satu Mare în complicitate cu asistentul său M. Vasile 39 de ani au efectuat peste 50 de 
întreruperi ilegale de sarcină. La percheziția autovehiculului medicului organele de 
miliție au descoperit 300 dolari SUA, 100 de mărci vest-germane şi 12.000 lei, iar 
în apartamentul Său au fost identificate 90 de grame de aur sub formă de bijuterii, un 
videocasetofon, mobilă stil, şapte tablouri susceptibile de a face parte din patrimoniul 
cultural național şi alte bunuri mobile, în valoare de circa 1.000.000 lei”. (cercetaţi 
în cursul anului 1986) 

Cazul F. Zoltan-Emeric 56 ani medic specialist psihiatru Spitalul județean din Baia 
Mare a întrerupt cursul normal al sarcinii la 25 de femei, unora dintre ele de câte 
2-5 ori, în schimbul primirii de la fiecare a unor sume între 1.500-3.000 lei, 
utilizând instrumente avortive care nu au fost descoperite la domiciliul său€. (cercetat 
în cursul anului 1986) 

Cazul 1: Dan Sorin, 64 de ani, şeful clinicii de obstetrică-ginecologie „Elena Doamna ” 
din laşi şi C.S. Doina, medic secundar la aceeaşi unitate au provocat avorturi la 
trei femei una dintre ele rămânând cu o infirmitate permanentă. În locuinţa primului 
au fost descoperite : o trusă completă de sterilete, 30 de grame de bijuterii din aur, 
9 tablouri (4 susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional) aparatură 
electronică şi bani în valoare de 130.000 lei”. (cercetaţi în cursul anului 1986) 

G. Victor — fost medic ginecolog, pensionar din Câmpina jud. Prahova cercetat pentru 
cinci infracţiuni de avort şi alte fapte penale. Au fost ridicate în vederea cercetării 
şi confiscării opt monede de aur interzise la deținere, 100 grame bijuterii din aur, 
200 de mărci vest-germane, CEC-uri şi numerar însumând 125.000 lei şi 32 
instrumente avortives. (cercetat în cursul anului 1986) 

C. Niculina Maria, 48 de ani, asistentă medicală — Policlinica județeană Slatina care 
împreună cu o muncitoare din municipiu, în schimbul unor Sume cuprinse între 


90 See Ii 


ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 18/1986, f. 7. 
Ibidem. 

ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, dosar 15 din 1986, f. 92. 
Ibidem. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosar 15/1984, nenumerotat. 

Ibidem. 

Ibidem. 

Ibidem. 


INSTITUȚII 135 


500-1.000 lei a întrerupt cursul sarcinii la şase femei, prin introducerea în cavitatea 
uterină a unei sonde Nelaton, manoperă care a pus grav în pericol viața unei 
studente la Facultatea de hidrotehnică Bucureşti. (cercetate în cursul anului 1986) 

17. L. Maria, 46 de ani, infirmieră la Spitalul nr. 3 Brăila, care utilizând metoda 
instilării în cavitatea uterină a unei Soluţii de ser fiziologic, a întrerupt cursul 
normal al sarcinii unei femei”. (cercetată în cursul anului 1986) 


Caz Arhiva MAI 


Dosarul 251/1975 al Procuraturii militare Constanţa, privitor la plut. major rezervă M. loan, 
fost şef al postului de miliție din Comuna Ion Corvin, județul Constanţa, trimis în 
judecată pentru infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 266 alin.3 cod penal). În lunile 
februarie-martie 1974, efectuând cercetare penală referitor la întreruperea sarcinii de 
către Ana R. din comuna lon Corvin, județul Constanţa, cu care avusese relaţii intime 
în perioada 1972-1973, a determinat prin ameninţări pe martorele Vintilă Florica şi 
Stoian Tinca să nu declare că aflaseră despre sarcina sus-numitei şi nici că S-a Sustras 
de la recoltarea probelor pentru evidenţierea acesteia, iar pe B. Maria a forțat-o să 
certifice că a participat ca martoră asistentă, deşi nu participase, la ascultarea martorei 
neştiutoare de carte C. Petra, în a cărei depoziţie subofițerul consemnase că, lucrând în 
vara anului 1973 împreună cu Ana R., nu constatase că era însărcinată. Pe baza 
probelor, produse în modul abuziv şi incorect menţionat, plut. maj. M loan a propus 
neînceperea urmăririi penale față de Ana R.* 


Florin S. Soare 


Ibidem. 

Ibidem. 

Mulţumesc colegului Mihai Burcea pentru punerea la dispoziţie a acestui document. 

Fapte penale săvârşite de lucrători operativi din Miliție, Securitate şi penitenciare, cu privire 
la care s-au dat soluţii de trimitere în judecată. Arhiva Ministerului Administraţiei şi Internelor, 
fond Direcţia Cadre şi Învăţământ, Serviciul 1, dosar 8/1975, f. 24. 


P Vo DR = 


Capitolul 7 


Legislaţia penală privind avortul. Cazuri în instanţe 


Introducere 


Ministerul Justiţiei, instituţie cu un rol esenţial în proiectul demografic comunist, ce a 
participat direct atât la elaborarea proiectelor de acte normative, cât şi la impunerea 
controlului şi represiunea penală împotriva celor „vinovaţi” de încălcarea prevederilor 
Decretului nr. 770/1966, nu poate fi ignorat de prezentul volum. 

Studiul de faţă este structurat pe două secţiuni. Prima dintre ele tratează rolul 
Ministerului Justiţiei în elaborarea legislaţiei, încadrarea avortului în Codul Penal şi 
principalele modificări aduse legislaţiei penale privind întreruperile de sarcină, începând 
cu anii „democraţiei populare” şi terminând cu anul 1990. În a doua secţiune prezentăm 
cazuri concrete instrumentate de organele de justiţie, redând extrase din sentinţele penale 
pronunţate în diverse speţe. 

Documentele relevante pentru capitolul de faţă au putut fi identificate în cadrul 
Arhivelor Naţionale, fiind consultat cu precădere fondul CC al PCR, Secţiile Cancelarie, 
Administrativ-Politică şi Organizatorică, precum şi fondul Consiliului de Stat. În privinţa 
legislaţiei penale, principala sursă este constituită de Bulerinul Oficial al RSR din anii 
1968 şi 1969, codurile penale începând cu cel din 1866 şi până în 1968 şi, de asemenea, 
culegerile de sentinţe ale Tribunalului Suprem din perioada 1966-1989. 

Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală au fost două dintre instituţiile cu un rol 
esenţial în proiectul demografic comunist ce au participat direct atât la elaborarea 
proiectelor de acte normative, cât şi la impunerea unui control direct şi represiv penal 
împotriva celor „vinovaţi” de încălcarea prevederilor Codului Penal. Reglementările 
juridico-penale aveau drept obiectiv apărarea persoanei şi a întregii ordini de drept!, 
celor două instituţii revenindu-le, conform prevederilor legale, rolul de a veghea la 
respectarea legilor şi normelor de conviețuire socială, valorilor dreptului socialist, obiectul 
de activitate, alături de latura punitivă, fiind întregit de o dimensiune preventiv-educativă. 

Trebuie de la bun început să operăm o diferenţiere clară între adoptarea legislaţiei în 
sine şi punerea în practică a acesteia. Putem vorbi, pe de o parte, despre limitele legale 
de acţiune ale celor două instituţii, competenţe stipulate în legea penală, iar, pe de altă 


1. Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, art.1, publicată în Buletinul Oficial al 
RSR, nr. 1, din 21 august 1965. 


INSTITUȚII 137 


parte, despre abuzurile generate de excesul de zel al unor persoane dornice de avansare 
într-un sistem bazat de cele mai multe ori pe latura cantitativă a activităţii. Aceste două 
aspecte dau în concret esenţa abordării noastre pe parcursul acestui capitol. Va fi 
analizată, într-o primă etapă, legislaţia penală ca metodă de constrângere pentru îndeplinirea 
obiectivelor demografice, urmând ca o a doua secţiune să prezinte într-o abordare 
cantitativă rezultatele activităţii celor două instituţii împreună cu diverse speţe ale celor 
judecaţi şi condamnaţi. 


Avortul în Codul Penal 


Perioada 1948-1966 


După cum am arătat în capitolul privind legislaţia, întreruperea de sarcină la cerere nu 
a fost niciodată permisă în România modernă, în dreptul penal român fiind considerat 
crimă, fără niciun fel de excepţie. Codul Penal român din 1865, inspirat din Codul Penal 
napoleonian, transpune viziunea legislatorului francez asupra avortului, care este încadrat 
drept crimă, în capitolul Crime şi delicte contra particularilor, secţiunea a II-a - Răniri, 
loviri şi alte crime şi delicte comise cu rea voinţă. Articolul 246 modificat prin Legea din 
17 februarie 1874 preciza : 


Ori-care, prin lucruri de mâncare, beuturi, doctorii violente, sau prin ori ce alt mijloc, va 
face, cu sciință, pe femeea însărcinată să lepede, ori cu voia ei sau nu, se va pedepsi cu 
minimum reclusiunei. Femeea care, de sineşi va fi făcut un mijloc ca să lepede, sau va fi 
primit să întrebuințeze mijlocele de lepădare ce i se vor fi arătat, ori i se vor fi dat spre 
acest Sfârşit, se va pedepsi cu închisore de la 6 luni până la 2 ani, de va fi resultat 
lepădarea pruncului. 

Medicii, chirurgii, oficerii de sănătate, spițerii şi moşele care vor arăta, sau vor da, sau 
înlesni aceste mijloce, se vor pedepsi cu reclusiunea, dacă lepădarea a avut loc. 

Dacă, din lepădare se va fi causat mortea mamei, pedeapsa se va aplica cu un grad mai sus.. 


Conform articolului 246, era pedepsită atât femeia care îşi autoinducea avortul, cât şi 
celelalte persoane implicate. 

Aceste prevederi rămân neschimbate până la adoptarea Codului Penal din 1936. După 
cum se observă, nu a existat în toată această perioadă o prevedere legală specială care să 
reglementeze întreruperea de sarcină pe motive medicale etice sau eugenice. 

Deşi aprins contestat, în special de către Biserica Ortodoxă, Greco-? şi Romano-Catolică, 
Codul Penal din 1936 aduce ca noutate posibilitatea efectuării în condiţii legale a unei 
întreruperi de sarcină atunci când aceasta era făcută de către medic, în scopul salvării 
vieţii femeii sau când unul dintre părinţi suferea de alienaţie mintală, existând certitudinea 
că şi copilul va suferi de aceeaşi afecţiune. 


1. Constantin N. Hamangiu, Codul general al României cuprinzând, adnotate cu numeroase note 
explicative şi colecționate după textele oficiale, toate codurile şi legile uzuale cele mai 
importante, aflate azi în vigoare, Editura Librăriei Leon Alcalay, Bucureşti, 1900, p. 1057. 

2. Episcop Alexandru Nicolescu, Chestiunea avortului. Discurs rostit în Şedinţa Senatului de la 
7 februarie 1935, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1935, pp. 1-19. 


138 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial nu a cunoscut modificări 
esenţiale în această privinţă. Instaurarea regimului de democraţie populară şi adoptarea 
unor noi reglementări penale nu a adus schimbări în privinţa raportării la avort. Articolele 
482-485 din Codul Penal din 1936! sunt în fapt preluate în Codul Penal publicat în 
Monitorul Oficial din 27 februarie 19487. 

Articolul 484 limita accesul femeilor la efectuarea unei întreruperi de sarcină în 
condiţii legale, la situaţiile de natură medicală. Conform art. 482, pedepsele pentru cei ce 
efectuau întreruperi de sarcină erau în funcţie de anumite condiţii de la 6 luni la 10 ani. 
În cazul femeilor care îşi provocau un avort sau îşi dădeau consimţământul ca sarcina să 
fie întreruptă în alte condiţii decât cele legale, pedepsele erau variabile. Era luată în 
considerare în primul rând starea civilă a acestora, sancţiunile fiind mai mari pentru 
femeile căsătorite, între 6 luni şi un an, respectiv între 3 şi 6 luni închisoare corecțională 
pentru cele necăsătorite. 

Condamnările pentru cei care efectuau intervenţiile erau mai mari. Articolul 482 pre- 
vedea că „acela care prin orice mijloace provoacă întreruperea cursului normal al sarcinii 
este considerat vinovat de avort şi pedepsit”. Între 2 şi 5 ani se primea pentru un avort 
provocat fără consimţământul femeii, pedeapsa mergând până la 6 ani dacă avea ca urmare 
producerea unei infirmităţi sau vătămarea sănătăţii şi până la 10 ani dacă procedura se solda 
cu decesul acesteia. Circumstanţe agravante se înregistrau în cazurile în care infracţiunea 
a fost comisă în scopul obţinerii unui folos material, pedeapsa fiind suplimentată cu până 
la 2 ani de închisoare. Tentativa era de asemenea pedepsită conform articolului 483. 

Întreruperile de sarcină erau limitate la cazurile în care existau indicaţii medicale 
speciale şi numai în baza unei autorizaţii din partea Parchetului. Condiţiile impuse 
pentru obţinerea acestei autorizaţii erau legate de „înlăturarea unui pericol iminent 
amenințând viaţa femeii (...) o boală de care suferă şi îi pune viaţa în pericol (...) unul 
dintre părinţi este atins de alienaţie mintală şi este certitudine că copilul va purta grave 
tare mintale”5. În primul caz, reprezentantul Parchetului, la solicitarea medicului, urma 
a se deplasa de urgenţă la faţa locului împreună cu medicul legist care avea să constate 
iminenţa pericolului. Dacă situaţia era gravă şi impunea efectuarea unei intervenţii în 
regim de urgenţă, se putea face în lipsa reprezentantului Parchetului, ulterior o comisie 
specială urmând să constate necesitatea acesteia şi respectarea procedurilor. 

În celelalte cazuri era necesară obţinerea unui certificat medical din partea unui spital care 
să ateste efectuarea unui control amănunţit de către un medic specialist. Certificatul urma 
a fi avizat de către o comisie instituită de Parchet compusă dintr-un medic legist”, medicul 
oraşului ori medicul primar al judeţului. Această comisie întocmea un raport ce dovedea 
necesitatea intervenţiei, absolut necesar pentru acordarea autorizaţiei. Era consemnată de 
asemenea obligaţia Parchetului de a păstra confidenţialitatea tuturor actelor şi autorizaţiilor”. 


1. M.G. Constantinescu, Codul penal Carol al II-lea din 18 martie 1936 cu modificările din 
24 septembrie 1938, Editura Ziarului „Universul”, Bucureşti, 1938. 

2. Victor Papadopol, Codul Penal al Republicii Populare Române adnotat, Editura de Stat, 
Bucureşti, 1948. 

3. Ibidem, p. 520. 

4. Acesta putea fi înlocuit de un medic de specialitate pe afecțiunea pentru care se solicita 
intervenţia sau o specialitate înrudită. 

5. Victor Papadopol, op.ciz., p. 521. 


INSTITUȚII 139 


Pentru nerespectarea acestor proceduri Codul Penal prevedea aplicarea unei pedepse 
complementare, interdicţia corecțională, pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani. Prevederile 
vizau întregul personal sanitar : medici, agenţi sanitari, dar şi farmacisti, droghişti şi moaşe!. 

Începând cu mijlocul anilor '50 se observă o relaxare a condiţiilor pentru efectuarea 
unei întreruperi de sarcină. Decretul nr. 456? din 1 noiembrie 1955, de modificare a 
articolului 484 din Codul Penal, scoate avortul pe motive medicale din categoria 
delictelor. Este vorba de situaţia în care sarcina agravează o boală sau poate constitui o 
ameninţare, nu doar pentru viaţa, ci şi pentru sănătatea femeii. Sunt admise pentru prima 
dată şi cauzele de ordin social. 

Spre deosebire de reglementările anterioare, în anumite cazuri este îngăduită efectuarea 
intervenţiei în afara spitalelor, însă numai cu acordul unei comisii medicale şi cu obligaţia 
din partea medicului ca în caz de urgenţă să anunţe efectuarea acesteia organelor sanitare 
şi în cel mult 24 de ore. 

Decretul nr. 469/1957 adăuga Codului Penal articolul 4841, ce prevedea că „între- 
ruperea cursului normal al sarcinii, efectuată în afara instituţiilor medico-sanitare de 
către orice persoană, sau în instituţiile medico-sanitare de către o persoană fără calificare 
medicală de specialitate, se pedepseşte cu închisoare corecțională de la 1 la 2 ani”?. 
Tentativa urma a fi pedepsită conform articolului 483. 

Medicul care efectua o intervenţie de întrerupere a sarcinii din considerente medicale 
şi în situaţie de urgenţă, în afara spitalului, era scutit de răspundere cu condiţia ca în 
termen de 24 de ore să anunţe aceasta unei instituţii medico-sanitare. Iminenţa pericolului 
urma a fi constatată ulterior de către o comisie medicală. Se încerca astfel impunerea 
unui control mai strict asupra fenomenului avorturilor clandestine, ce luase amploare în 
această perioadă, şi limitarea efectuării lor în condiţii improprii şi fără personal calificat. 


Incriminarea avortului, 1966-1989 


Debutul politicii nataliste ceauşiste la 1 octombrie 1966 a impus modificarea articolelor 
privitoare la avort din Codul penal. Noile dispoziţii trebuiau pus în acord cu articolul 7 din 
Decretul nr. 770: „Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiţii decât cele prevăzute 
în acest decret constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal”. 

Proiectul de modificare a Codului Penal are drept iniţiator Ministerul Justiţiei şi a 
primit aviz favorabil din partea Tribunalului Suprem al RSR, Procuraturii, Institutului de 
Cercetări Juridice al Academiei şi Ministerului Sănătăţii”. 

Incriminarea avortului este decisă de facto în şedinţa Comitetului Executiv al CC al 
PCR din ziua de 27 septembrie 1966. Discuţiile pe marginea acestor modificări reflectă 
maniera simplistă de abordare a problemei şi pun în evidenţă caracterul coercitiv al 
legislaţiei pronataliste. 


1. Ibidem. 

2. Decretul nr. 456/1955 pentru modificarea art. 484 din Codul Penal, publicat în Bu/ezinul 
Oficial al RPR, nr. 30, din 1 noiembrie 1955. 

3. Decretul nr. 469/1957 pentru modificarea Codului Penal, publicat în Buletinul Oficial al RPR, 
nr. 26, din 3 octombrie 1957. 

4. ANIC, fond Consiliul de Stat - Decrete, dosar 771/1966, f. 7. 


140 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Propunerea lui Jânos Fazeckâs! de înlocuire a pedepsei cu închisoarea pentru femei 
cu amenda în cazul încălcării prevederilor noului decret este taxată de Nicolae Ceauşescu, 
care consideră că alături de pedeapsa cu închisoarea se putea da şi o amendă, după 
modelul „altor ţări”?. 

Iniţiativa sus menţionată se concretizează prin adoptarea Decretului nr. 771/1966. 
Codului Penal în vigoare i se aduc o serie de modificări prin care întreruperea de sarcină 
devine infracţiune, fiind considerată „pericol social cu consecinţe grave de ordin medical, 
demografic şi social”$. 

Articolul 482 stipula că „acela care, prin orice mijloace, provoacă întreruperea 
cursului sarcinii în afara condiţiilor admise de lege comite infracţiunea de avort”. 

Întreruperea cursului normal al sarcinii este formularea prezentă în legislaţia anterioară 
adoptării Decretului nr. 770/1966. Legislaţia introdusă după 1966 capătă un caracter 
restrictiv pus în evidenţă de noua formulare întrerupere a cursului sarcinii, eliminând 
cuvântul „normal”. Prin această modificare s-a încercat eliminarea posibilităţii ca cel 
care întrerupe o sarcină să invoce în instanţă faptul că aceasta nu a avut un curs normal. 
O astfel de situaţie este cea în care, la data intervenţiei de întrerupere a sarcinii, fătul este 
mort din cauze neimputabile autorului sau femeii. În literatura de specialitate se regăsesc 
două concepţii privitoare la răspunderea penală într-un astfel de caz. 

Prima dintre ele este centrată în jurul noţiunii de avort, fără a se lua în calcul că fătul 
era sau nu viu în momentul expulsiei, caz în care autorul răspunde penal“. O a doua 
concepţie ce porneşte de la noţiunea de întrerupere a cursului (normal) al sarcinii 
înlătură răspunderea penală pentru cazurile în care nu s-a acţionat asupra unui făt viu. 

Aceeaşi situaţie poate fi invocată în cazul sarcinilor extrauterine în afara condiţiilor 
admise de lege. Astfel, schimbarea denumirii din întreruperea cursului normal al sarcinii 
în întreruperea cursului sarcinii a înlăturat posibilele interpretări. 

Autorul unei întreruperi ilegale de sarcină urma a fi sancţionat penal, chiar dacă 
aceasta s-a produs cu acordul femeii, cu închisoare corecțională de la 1 la 3 ani şi interdicţie 
corecţională€, fiind mai gravă situaţia în care s-au produs vătămarea sănătăţii femeii, o 
infirmitate sau moartea”. În acest din urmă caz, pedeapsa prevăzută era închisoarea 
corecțională cuprinsă între 5 şi 10 ani şi interdicţia corecțională între 3 şi 6 ani. 

Conform articolului 59 din Codul Penal, interdicţia corecțională consta în suspendarea 
exerciţiului unuia sau mai multor drepturi (destituirea din funcţii publice şi incapacitatea 
de a mai ocupa vreuna, pierderea tuturor drepturilor politice şi a drepturilor de a purta 
decoraţii, medalii, titluri onorifice, incapacitatea de a fi numit asesor, procuror, expert 
sau martor în acte, de a face parte dintr-un consiliu de familie, de a fi tutore, curator 


1. Florica Dobre (coord.), Membrii CC al PCR 1945-1989. Dicţionar, Editura Enciclopedică, 
Bucureşti, 2004, p. 256. 

2. ANIC, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar 127/1966, f. 23. 

3. Decretul nr. 771 pentru modificarea Codului Penal, publicat în Buletinul oficial al RSR, an XI, 
nr. 60, din 1 octombrie 1966. 

4. Dumitru Valeriu Mihăescu, Reglementarea întreruperii cursului sarcinii şi infracțiunea de 
avort, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 100. 

5. Vasile Dobrinoiu, „Întreruperea cursului sarcinii în caracterizarea infracţiunii de avort”, în 

Revista română de drept, an XXVI, nr. 2, 1970, p. WI. 

Vezi art. 59 CP, Codul Penal, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p. 54. 

7. ANIC, fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar 127/1966, f. 154. 


2) 


INSTITUȚII 141 


sau consilier judiciar, pierderea dreptului de a fi profesor, institutor, învăţător sau 
supraveghetor)!. 

În cazul în care întreruperea de sarcină s-a produs fără consimţământul femeii, 
pedeapsa primită varia între 3 şi 6 ani închisoare corecțională şi 3 şi 5 ani interdicţie 
corecțională, iar în cazul în care intervenţia s-a soldat cu decesul femeii, sancţiunea 
prevăzută era de la 7 la 12 ani închisoare corecțională şi de la 4 la 6 ani interdicţie 
corecțională. 

Pentru instigare, complicitate sau favorizare se primea aceeaşi pedeapsă cu a autorilor, 
infracţiunea fiind cu atât mai gravă dacă se primeau foloase materiale. 

Pentru intervenţiile efectuate în scopul obţinerii de foloase materiale, la pedeapsa 
prevăzută se mai adăugau până la 2 ani de privare de libertate. Tentativa era sancţionată 
conform articolului 483 din Codul Penal. 

Provocarea unui avort de însăşi femeia însărcinată se sancţiona conform articolului 482(1) 
cu 6-12 luni închisoare corecțională şi 1-2 ani interdicţie corecțională. Aceeaşi pedeapsă 
era primită şi în cazul în care aceasta consimţea la întreruperea de sarcină efectuată de 
o altă persoană. 

Decretul nr. 771/1966 prevede sancţiuni penale şi pentru „deținerea oricăror instrumente 
speciale pentru întreruperea cursului sarcinii, a oricăror mijloace avortive în afara 
instituţiilor sanitare de specialitate”?. În legătură cu acest ultim punct, tot în şedinţa din 
27 septembrie 1966, Alexandru Bârlădeanu solicită definirea clară a „mijloacelor avortive” 
pentru a nu se lăsa loc de interpretări?. Modificarea are loc la articolul 482(2), fiind 
clarificată situaţia mijloacelor avortive. Deţinerea lor constituia infracţiune în măsura în 
care aveau ca scop întreruperea cursului sarcinii : „Deţinerea oricăror instrumente speciale 
pentru întreruperea cursului sarcinii, ca şi deținerea, în vederea întreruperii sarcinii, a 
oricăror mijloace avortive stabilite de Ministerul Sănătăţii şi prevederilor sociale, în 
afara instituţiilor sanitare de specialitate, se pedepseşte cu închisoare corecțională de la 
3 luni la 1 an”f. 

Conform articolului 482(3), un cadru sanitar găsit vinovat este sancţionat cu închisoare 
corecțională de la o lună la 3 luni în cazul în care după efectuarea intervenţiei în caz de 
urgenţă medicală nu anunţă procurorul în termen de 24 de ore. Articolul 483 pedepsea 
instigarea, complicitatea, favorizarea şi tentativa. 

Dacă infracţiunea fusese săvârşită de un membru al personalului medico-sanitar, la 
pedeapsa prevăzută se mai adăuga interdicţia exercitării profesiei pe o perioadă de la 2 la 
10 ani. 


În data de 28 septembrie, proiectul primeşte aviz favorabil printr-o hotărâre a 
Consiliului de Miniştri, iar o zi mai târziu, în unanimitate, este avizat de către Comisia 
Juridică a Marii Adunări Naţionale”. Adoptat de către Consiliul de Stat pe 29 septembrie, 
Decretul nr. 771 este publicat în Buletinul Oficial al RSR pe 1 octombrie 1966, cu intrare 
în vigoare în termen de 30 de zile. 


1. Codul Penal. Text oficial cu modificările până la data de 1 decembrie 1960 urmat de o anexă 
de legi penale speciale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p. 54. 

Ibidem. 

Ibidem, p. 23. 

Ibidem, p. 155. 

ANIC, fond Consiliul de Stat — Decrete, dosar 771/1966, ff. 9-11. 


142 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Elaborarea unui nou Cod Penal, adoptat prin Legea nr. 15 din 21 iunie 1968, a adus 
modificări sensibile în privinţa articolelor legate de avort. Prevederile articolului 185, 
cel care stabileşte limitele pedepselor, se păstrează intacte, dispărând pedepsele comple- 
mentare precum interdicţia corecțională. 

De asemenea, dacă între prevederile articolului 483(1) din Codul Penal anterior 
personalului medical condamnat pentru infracţiunea de provocare ilegală a avortului i se 
interzicea exercitarea profesiei pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 10 ani, articolul 186 nu 
mai stabileşte o limită a acestei interdicții, iar sancţiunea putea fi aplicată numai în cazul 
medicilor: „În cazul în care avortul a fost provocat de un medic, pe lângă pedeapsa 
închisorii se putea aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic potrivit art. 64 lit. c”. 

Interzicerea exercitării profesiei de medic era stabilită prin ordin al ministrului 
Sănătăţii după condamnarea prealabilă prin hotărâre judecătorească definitivă, urmată 
de judecarea cazului în Colegiul Central de Disciplină al Personalului Medico-Sanitar!. 

De asemenea, în noul Cod Penal nu mai exista o prevedere expresă care să condamne 
instigarea, complicitatea şi favorizarea infracţiunii de întrerupere ilegală a sarcinii. 
Complicitatea la infracţiunea de provocare de avort era pedepsită prin art. 27, potrivit 
căruia „instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu 
intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor”?. 

Recidiva era incriminată în articolul 37 din Codul Penal, efectuarea de avorturi ilegale 
după o condamnare prealabilă fiind considerată faptă în stare de recidivă postcondamnatorie. 

La stabilirea pedepselor de către instanţă se luau în considerare câţiva factori: 
„gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, dacă vinovaţii aveau sau nu antecedente 
penale, comportarea avută de inculpaţi anterior, conduita pe care acuzaţii au avut-o pe 
parcursul procesului penal şi faptul că pedeapsa trebuia să aibă un caracter preventiv 
educativ”. Pedepsele penale aplicate variau de la amendă la condamnarea la muncă 
corecțională productivă într-una dintre organizaţiile socialiste sau închisoare. 

Gravitatea sancţiunii depindea de rolul infractorilor şi de eventualele infracţiuni 
anterioare. Astfel, dacă cei vinovaţi nu aveau antecedente penale, recunoşteau săvârşirea 
infracţiunii, regretau faptele comise şi, anterior arestării, avuseseră „o comportare bună 
în societate”, atunci instanţa considera că puteau fi „educaţi” în libertate, dispunând 
executarea pedepselor prin „muncă corecțională”. 

În condiţiile în care , inculpaţii” nu îşi recunoşteau faptele şi aveau antecedente penale 
prin săvârşirea repetată a „infracţiunii de provocare ilegală de avort”, instanţa, considerând 
că vinovaţii nu puteau fi „educați în libertate”, hotăra executarea pedepsei în închisoare. 
Astfel, perioadele neexecutate din pedepsele anterioare în urma graţierilor erau cumulate 
cu timpul de execuţie al noii pedepse, rezultând o perioadă de detenţie mai îndelungată. 

Modificarea legislaţiei antiavort prin emiterea Decretului nr. 53/1972* a presupus 
scăderea vârstei minime legale pentru femeile care solicitau efectuarea întreruperii de 


1. Conform articolului 80, lit. c din Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii 
populaţiei, publicată în Buletinul Oficial al RSR, nr. 54, din 10 iulie 1978. 

2. Codul Penal al RSR, Serviciul Buletinului Oficial şi al Publicaţiilor Legislative, Bucureşti, 
1975, p. 13. 

3. ANIC, fond Consiliul de Stat - Decrete, dosar 59/1972, f. 1 (vezi şi Decretul nr. 53 pentru 
modificarea articolului 2, litera d, din Decretul nr. 770/1966 pentru reglementarea întreruperii 
cursului sarcinii, în Buletinul oficial al RSR, an XVII, nr. 60, din 1 octombrie 1966). 


INSTITUȚII 143 


sarcină. În acest context, din partea Consiliului Legislativ se face propunerea regle- 
mentării situaţiei juridice printr-o dispoziţie legală explicită a persoanelor aflate sub 
anchetă sau condamnate pentru încălcarea articolului 186 din Codul Penal pentru 
întrerupere ilegală de sarcină. În cazul în care femeia ar fi avut peste 40 de ani în 
momentul comiterii infracţiunii, se propune exonerarea de răspundere penală a persoane- 
lor implicate. 

Legea nr. 6 din 29 martie 1973 pentru modificarea Codului Penal al Republicii 
Socialiste Romania stabileşte pentru femeile care-şi efectuau un avort posibilitatea 
înlocuirii pedepsei cu o amendă. De aceeaşi prevedere beneficiau şi cei care deţineau în 
mod ilegal instrumente speciale pentru întreruperea cursului sarcinii!. 

Acestea au fost ultimele modificări din Codul Penal privind avortul, rămase în 
vigoare până în 1989, deşi la nivelul anului 1977 există anumite intenţii de modificare a 
legislaţiei venite din interiorul Ministerului Justiţiei. Evoluţiile interne în statul român în 
cei 30 de ani de la instaurarea regimului comunist impuneau schimbarea opticii asupra 
incriminării sau pedepsirii unor fapte, care să corespundă noilor realităţi şi nevoi. 
Motivaţiile erau atât de ordin ideologic, cât şi practic. 

Din punct de vedere ideologic regimul Ceauşescu se legitima prin restabilirea ordinii 
sociale. Amnistia şi graţierea a 19.000 de persoane, desfiinţarea a mai mult de jumătate 
dintre penitenciare, scoaterea din evidenţa cazierului judiciar a persoanelor care au 
suferit condamnări penale se înscrie în această logică?. În discursul public se afirma cu 
obstinaţie dispariţia condamnărilor cu caracter politic. Tot ca o reflexie ideologică se 
manifestă raportarea regimului politic la individ şi valoarea utilă a acestuia. Întreaga 
populaţie era responsabilă pentru edificarea socialismului prin „muncă”, principiu 
fundamental al Constituţiei ce devine „o îndatorire de onoare”, „o obligaţie patriotică”. 
Nevoia de forţă de muncă, în fapt una dintre motivațiile politicii demografice, trebuia 
suplinită, două fiind direcţiile de acţiune în această privinţă. Prima viza condamnarea 
„nemuncii”, declanşându-se o adevărată ofensivă împotriva a ceea ce a fost numit 
„parazitism social”?. Cea de-a doua direcţie avea în vedere schimbarea regimului 
executării pedepsei astfel încât potenţialii deţinuţi să fie integrați în producţie, iar 
„reeducarea” să se realizeze prin muncă. 

Un prim semn al acestei destinderi are loc odată cu Plenara CC al PCR din 28-29 
iunie 1977 şi hotărârea acesteia de înfiinţare a unei comisii de partid şi de stat care să 
propună o serie de măsuri privind perfecţionarea activităţii organelor Ministerului de 
Interne, organelor de justiţie şi Procuraturii, precum şi îmbunătăţirea legislaţiei în 
privinţa divorţului şi a întreruperii cursului sarcinii. 

Documentul care apare cinci luni mai târziu aduce o serie de propuneri care trebuiau 
să relaxeze legislaţia penală privind întreruperea cursului sarcinii, în sensul stabilirii 
unor pedepse mai puţin dure pentru cei ce efectuează chiuretaje ilegale. Se preconiza ca 
femeia care consimţea la întreruperea sarcinii să fie exonerată de răspunderea penală, 


1. Legea 6 din 29 martie 1973, pentru modificarea Codului penal al Republicii Socialiste 
Romania, în Buletinul Oficial, nr. 49, din 6 aprilie 1973. 

2. ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 132/1977, f. 37. 

3. Legea nr. 32 din II iulie 1970 pentru aprobarea Decretului nr. 153/1970 pentru stabilirea şi 
sancţionarea unor contravenţii privind regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea 
publică, publicată în Buletinul Oficial al RSR, nr. 81, din 7 noiembrie 1970. 


144 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


singurii care puteau fi condamnaţi fiind medicul sau orice persoană care efectua o 
intervenţie ilegală!. 

O altă posibilă explicaţie de ordin practic pentru această schimbare radicală de 
viziune în privinţa incriminării avortului constă în necesitatea reducerii numărului mare 
de condamnări pe acest segment, ceea ce însemna creşterea volumului de lucru pentru 
Procuratură şi Judecători, cât şi supraaglomerarea penitenciarelor. Numai între 1972 şi 
1976 şi în primele trimestre ale anului 1977, nu mai puţin de 11.764 de persoane primesc 
condamnări definitive pentru infracţiunea de avort?. Supraaglomerarea penitenciarelor 
determină pe de altă parte renunţarea la pedeapsa cu închisoarea pentru cei care provocau 
avorturi, „reeducarea” urmând a fi făcută prin muncă în unităţile în care erau încadraţi 
pe o durată de la 1 la 3 ani?. În aceeaşi notă era propusă reducerea pedepselor privative 
de libertate pentru cazurile în care se producea femeii vătămare corporală gravă (de la 
2-7 la 1-5 ani) sau moartea (de la 7-14 ani la 5-10 ani). 

Ca element de noutate se propunea ca femeile necăsătorite de până la 18 ani să poată 
primi aprobare pentru o întrerupere de sarcină. Infracţiunea de provocare ilegală a 
avortului urma a fi cuprinsă în articolul 77 CP. 

Proiectul de Cod Penal nu va fi adoptat şi niciuna dintre preconizatele modificări în 
privinţa avortului nu îşi vor găsi concretizare. 


1. Propuneri privind perfecţionarea reglementărilor referitoare la exercitarea apărării în procesul 
penal, divorţul şi întreruperea cursului sarcinii, ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, 
dosar 132/1977, tf. 46-49. 

2. ANIC, fond CC al PCR, secţia Cancelarie, dosar 132/1977, f. 49. 

3. Ibidem, f. 49v. 


Tabelul 3. Reglementări cu privire la întreruperile de sarcină prezente în legislația românească de după 1948 


A Codul penal CP Legea 
Codul Penal din 1948 Decretul nr. 469/1957 Decretul nr. 771/1966 din 1968 nr. 6/1973 


Infracţiunea 


Provocare ilegală a 
avortului 


cu consimţământul 
femeii însărcinate 


fără consimţământul 
femeii însărcinate 


cu consimţământul 
femeii însărcinate dacă 
a cauzat acesteia o vă- 
tămare corporală gravă 


fără consimţământul 
femeii însărcinate dacă 
a cauzat acesteia o vă- 
tămare corporală gravă 


cu consimţământul 
femeii însărcinate 
dacă a provocat 
moartea acesteia 


482(2) 


482(2) 


3-6 luni închi- 
soare corecţio- 
nală dacă 
femeia era ne- 
căsătorită şi 

6 luni - l an 
dacă femeia 
era căsătorită 


2-5 ani 
închisoare 
corecțională 


1-3 ani 
închisoare 
corecțională 


3-6 ani 
închisoare 
corecțională 


3-5 ani 
închisoare 
corecțională 


1-2 ani dacă interven- 
ţia a fost efectuată în 
afara instituţiilor 
medico-sanitare sau 
dacă a fost efectuată 
de o persoană fără 
calificare medicală de 
specialitate 


1-3 ani şi 
interdicţie 
corecțională 
de la 1 la 3 
ani 


2-5 ani şi 
interdicţie 
corecțională 
de la 2-5 ani 
2-5 ani şi 
interdicţie 
corecțională 
de la 2-5 ani 
3-6 ani şi 
interdicţie 
corecțională 
de la 3 la 5 
ani 

5-10 ani şi 
interdicţie 
corecțională 
de la 3 la 6 
ani 


482 


5-10 ani 


185 


IILOLILSNI 


Sp 


fără consimţământul 7-12 ani şi 

f femeii însărcinate dacă 482) 7-10 ani închisoare _ _ 482 interdicţie _ 185 |7-ani |7-Bani 
a provocat moartea corecțională corecțională de 
acesteia la 4 la 6 ani 


în scopul obţinerii 


unui folos material 4820) | + 2 ani 482 |+ ani 


+ 2 ani 


interdicţia exer- 
citării profesiei 
pe o durată de 
la 2 la 10 ani 


comisă de medic, 
personal medical 485 
auxiliar 


interdicţia | interdicţia 
exercitării | exercitării 
profesiei! | profesiei? 


interdicţia corecțională 


de la 1 la 3 ani 485 abrogat | 483(1) 


Avort provocat de femeia 
însărcinată sau dacă 
aceasta a consimţit ca 
întreruperea sarcinii să 
fie efectuată de altă 
persoană 


3-6 luni închisoare 
corecțională dacă 
482(2) | femeia era necăsătorită 482(1) 
şi 6 luni — 1 an dacă 
femeia era căsătorită 


6 luni — 2 ani 
şi interdicţie 
corecțională de 
la 1 la 2 ani 


Deţinerea de instrumente 
speciale pentru întreru- 
perea cursului sarcinii 482(2) [3 luni — lan 187 
şi a oricăror mijloace 

avortive 


Omisiunea medicului de a 
anunţa efectuarea avortu- Ă ; 

4 AA : = — — — — 483(3) [1-3 luni 188 |1-3luni — 
lui în cazuri de extremă 


urgenţă 


1. Doar pentru infracţiunea de întrerupere a sarcinii comisă de medic. 
2. Idem. 


Ol 


NISASNVAD INTAWIDAI V YLSITVIVNOId VILLITOd 


5 | Tentativa 


Instigarea, complicitatea, 


favorizarea 


se 


nu este 
precizat 
aceeaşi 
pedeapsă ca 
pentru autori 


nu este 
precizat 


ILLOLILSNI 


Lyl 


148 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Cazuri în instanță 


Într-o abordare statistică a scopului şi finalităţii actelor normative prezentate, constatăm 
că, în anul 1985, au fost trimise în judecată 2.560 de persoane, din care 60% femei care 
şi-au întrerupt sarcina şi 40% persoane care au efectuat intervenţii. În anul 1986 au 
primit condamnare definitivă 1.316 persoane, dintre care 26 de medici (1,5%), 102 
cadre sanitare medii (8,2%), 202 persoane fără ocupaţie (15,4%) şi 986 de persoane 
având alte ocupaţii (74,9%) - vezi tabelul 4. Înăsprirea legislaţiei antiavort începând din 
1985 a dus la o creştere semnificativă a numărului condamnărilor (vezi tabelul 5). La 
data de 1 octombrie 1987, în închisorile din România se aflau 66.346 de deţinuţi, dintre 
care 1.319 (circa 2%) persoane condamnate pentru provocare ilegală a avortului?. 


Tabelul 4. Structura persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea infracțiunilor de avort 
(art. 185, Cod Penal) în anul 1986 


Total condamnaţi definitiv, +/- faţă de anul 1985 


din care: 1.316 100% 


i 1 
île) (6 pensionari) 


cadre sanitare medii, inclusiv personal angajat în 8 2% + 79% 
unităţi sanitare zidi 


6 

102 
alte ocupaţii 986 74,9% 
fără ocupaţie 15,4% 


Sursă: AMS, fond Cabinet 4, dosar 14/1986 (neinventariat). 


Tabelul 5. Structura pedepselor aplicate persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea 
infracțiunilor de avort 


Total = Suspendarea 
| aaa Muncă = 3 5 Alte 
condamnaţi | Inchisoare ă 3 executării Amendă AA 
E corecțională R soluţii 
definitiv pedepsei 


I. Provocare ilegală a avortului 
ioss | 730 | 530 | || 4 | - | 
oo | aaa ae za aa CI 
CT ZA IEEE CR IRC RE AR IE E II EREI 
oo | ace | aaa | us Doza [ 

13 

2% 

24 


II. Avort provocat de femeie sau la care a consimţit 


sr [ss [a] 
aa asa [ea] 
sc | os | ee ae as [aa [a] 


Sursă: AMS, fond Cabinet 4, dosar 14/1986 (neinventariat). 


1. ANIC, fond CC al PCR - Secţia Cancelarie, dosar 61/1986, f. 28. 
2. ANIC, fond CC al PCR - Secţia Cancelarie, dosar 61/1987, f. 29. 


INSTITUȚII 149 


Speţe 


1. Dosar nr. 9402/1984 

Şedinţa publică din 29 noiembrie 1984 
Preşedinte : Guriţă Manole Iorgu 
Judecător : Dumitrescu Alexandru 
Procuror: Andrei Vasile 

Grefier : Bănică Maria 


Judecata : 


S-a reţinut prin rechizitoriu că în luna august 1984 inculpatul B.I. a cunoscut pe inculpata 
M.C. cu care a întreţinut relaţii sexuale, relaţii în urma cărora aceasta a rămas însărcinată. 
Întrucât nu dorea să aibă un copil s-a înţeles cu B.I. să găsească pe cineva care să-i 
întrerupă cursul normal al sarcinii - scop în care B.l. a luat legătura cu vărul său 
Inculpatul S.T. Acesta a luat legătura telefonică cu inculpata R.A. - şi a stabilit ca 
aceasta să o viziteze a doua zi. La 17 octombrie 1984, cei doi inculpaţi împreună cu M.C. 
au mers la domiciliul inculpatei R.A., unde S.T. — care o cunoştea pe aceasta de când 
lucra la Cabinetul medical de la IPMP Buzău - a rugat-o pe R.A. să întrerupă cursul 
normal al sarcinii inculpatei M.C. Iniţial R.A. a refuzat însă la insistenţele inculpatului 
B.l. a acceptat să facă acest lucru în schimbul sumei de 1.000 de lei - primind de la 
acesta suma de 500 lei - urmând ca restul să-i primească după efectuarea operaţiunii. La 
18 octombrie 1984, B.I. şi M.C. au revenit la domiciliul inculpatei R.A. — unde aceasta 
prin folosirea unor manopere dolosive i-a întrerupt cursul normal al sarcinii. 

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate se va menţine gradul de 
pericol social al infracţiunii săvârşite, limitele de pedeapsă şi persoana făptuitorilor, 
faptul că nu au antecedente penale, au avut o conduită sinceră pe tot parcursul procesului 
penal, astfel că în raport de toate aceste împrejurări — pedepsele de câte un an şi 6 luni 
închisoare ce urmează a fi aplicate inculpaţilor R.A., B.]. şi S.T., în baza textelor de lege 
susmenţionate şi un an închisoare pentru inculpata M.C. sunt considerate corespunzătoare, 
de natură a asigura atât reeducarea făptuitorilor cât şi realizarea scopului preventiv educativ. 


Condamnări : 


R.A. - n. 1950, studii Liceul Sanitar, asistentă medicală, necăsătorită, doi copii - un an 
şi 6 luni închisoare. Conform art. 86/1 c.p. pedeapsa se va executa prin muncă corecțională 
productivă la Întreprinderea contractoare Buzău. Dispune punerea de îndată în libertate 
a inculpatei şi reduce din pedeapsa sa de executat timpul reţinerii şi a arestării preventive. 
Dispune confiscarea sumei de 1.000 lei şi a instrumentelor avortive de la inculpat. 

B.I. — n. 1952, studii 8 clase, macaragiu, necăsătorit, fără antecedente penale — un an 
şi 6 luni închisoare. Conform art. 86/1 c.p. pedeapsa o va executa prin muncă corecțională 
productivă la IMC Buzău. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei şi reduce 
din pedeapsa sa de executat timpul reţinerii şi a arestării preventive. 

S.T. — n. 1941, studii 7 clase, pompier, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente 
penale — un an şi 6 luni închisoare. Conform art. 86/1 c.p. pedeapsa o va executa prin muncă 
corecțională productivă în una din organizaţiile socialiste prev. de art. 86/3 cod penal. 


150 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


M.C. - n. 1962, muncitoare, fără antecedente penale - un an închisoare. Conform 
art. 86/1 c.p. pedeapsa o va executa prin muncă corecțională productivă în una din 
organizaţiile socialiste prev. de art. 86/3 cod penal. 

Obligă pe inculpaţii R.A., B.I., S.T. în solidar la 755 lei cheltuieli de spitalizare către 
DSJ Buzău. 

Obligă fiecare inculpat la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat. 


Decizia penală 333/10.V.1985 

Admite recursul inculpaţilor B.I. şi S.T. Casează în parte sentinţa şi redozează 
pedepsele la câte un an închisoare. 

Respinge recursul Procuraturii şi al inculpatelor M.C. şi R.A. 


2. Dosar nr. 1707/1985 

Şedinţa publică din 28 martie 1985 
Preşedinte : Olteanu Ion 

Judecător : Bălan Ecaterina 
Procuror : Manole Gheorghe 
Grefier : Sandu Georgeta 


Sentința penală nr. 509 

Se reţine următoare situaţie de fapt: 

Inculpata M.R. văzând că a rămas însărcinată a rugat-o pe O.E., soră medicală la 
dispensarul din Comuna Verneşti, să-i întrerupă cursul sarcinii. În urma intervenţiei 
făcute de inculpata O.E., M.R. a avortat, dar simțindu-se rău a fost nevoită să fie 
internată la Maternitatea Buzău cu diagnosticul „avort provocat luna a II-a incomplet 
efectuat”. În urma acestei operaţiuni nelegale inculpata O.E. a primit de la M.R. suma 
de 1.000 lei. 


Condamnă pe inculpata O.E. — soră medicală, studii 10 clase, neîncadrată politic, fără 
antecedente penale, căsătorită, doi copii minori, la 2 ani şi 6 luni închisoare. 

În baza art.86/1 din c.p. dispune executarea prin muncă corecțională în una din 
organizaţiile socialiste prev. de art. 86/3 din codul penal. Obligă inculpata la 623 de lei 
cheltuieli spitalizare cu dobânzile legale aferente către Direcţia sanitară a jud. Buzău. 
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este reţinută pentru alte fapte 
penale. Deduce arestul preventiv începând cu 1 martie 1985. 


Condamnă pe inculpata M.O. - muncitoare, 3 copii minori, neîncadrată politic, fără 
antecedente penale, la 1 an închisoare. În baza art. 86/1 din c.p. dispune executarea prin 
muncă corecțională în una din organizaţiile socialiste prev. de art. 86/3 din codul penal. 

Obligă fiecare inculpată la câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat. 


INSTITUȚII 151 


3. Dosar nr. 293/1987 - Judecătoria Botoşani 
Şedinţa publică din 24 martie 1987 
Preşedinte : Ghercă Mihai 

Judecător: Aniţei Reta 

Procuror: Brânză Vasile 

Grefier : Hornaru Irina 


Sentința penală nr. 569 

Condamnă pe inculpata G.M., fiica lui N. şi A., născută la 6 noiembrie 1951, în 
comuna Vorniceni, judeţ Botoşani, str. I.C. Frimu nr. 47, bloc A 7, ap. 4, asistentă la 
Maternitatea Botoşani, pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art. 185 al. 1, C. pen. la 
pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 86/1 C. pen. şi art. 1 din D. 218/ 
1977 obligă inculpata să execute pedeapsa aplicată prin muncă corecțională productivă 
într-o unitate din cele prev. de art. 86/3 cod penal atrăgându-şi atenţia asupra disp. art. 
86/4, 5 C. pen., şi art. 30/3 din Leg. 23/1969. 

Face în cauză aplic. art. 71 şi 64 lit. a, b, c, C penal. 

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei. 

Deduce din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 3 noiembrie 
1986 şi până la punerea în libertate a inculpatei. 

Pronunţată în şedinţa publică din 24 martie 1987. 


4. Dosar nr. 1956/1986 — Judecătoria Botoşani 
Şedinţa publică din 3 iunie 1986 

Preşedinte : Ghercă Mihai 

Judecător : Puşcaşu Reta 

Procuror: Brânză Vasile 

Grefier : Hornaru Irina 


Sentința penală nr. 996 

Condamnă pe inculpata Bursuc Olga, fiica lui Costache şi Catinca Avătămăniţei, 
născută la 1 mai 1948, în comuna Suliţa, judeţ Botoşani, domiciliată în satul Cordun, 
com. Flămânzi, jud. Botoşani, carte ştie 7 şi 2 cl. profesionale, moaşă la Dispensarul 
uman Flămânzi, căsătorită, are 2 copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârşirea 
infr. prev. şi ped. de art. 185 al. 1 şi Sc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare (pc. 1 din 
rechizitor ref. la numita Postolache Elena) ; 

În temeiul art. 2 al. 1 Dec. 290/1984 constată graţierea în întregime, condiţionat, 
pedeapsa aplicată inculpatei, atrăgându-i atenţia asupra disp. art. 13 din acelaşi decret. 

Condamnă pe aceeaşi inculpată, Bursuc Olga, pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de 
art. : 

— 185 al. 1 şi 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare. 

— 185 al. 1 şi 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. 

— 185 al. 1 şi 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. 

— 185 al. 1 şi 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare. 

— 185 al. 1 şi 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare. 

În temeiul art. 33, lit. a 24 C. pen. obligă inculpata să execute pedeapsa cea mai grea 
de 2 ani şi 8 luni, sporită la 3 ani închisoare. 


152 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Menţine starea de arest a inculpatei. Deduce din pedeapsă durata arestării preventive 
începând cu data de 17 februarie 1986, la zi. 

Face în cauză aplic. art. 71 şi 64 C penal. 

Pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 1986. 


Sentința este modificată prin dec. pen. nr. 689 din 1 aprilie 1987 a Tribunalului 
Suprem după cum urmează : 

Modifică pedepsele stabilite pentru infr. la care a fost condamnată inculpata şi le 
majorează : de la 2 ani închisoare la 2 ani şi 4 luni închisoare (2 fapte) şi de la 2 ani şi 
8 luni închisoare la câte 3 ani închisoare pentru fiecare infracţiune. 

În baza art. 34, lit. a, C. pen. aplică inculpatei pedeapsa de 3 ani închisoare, la care 
se adaugă un spor de un an închisoare şi va executa în total 4 ani închisoare. 


5. Dosar nr. 2587/1986 - Judecătoria Botoşani 
Şedinţa publică din 7 iulie 1987 

Preşedinte : Ghercă Mihai 

Judecător: Aniţei Reta 

Procuror: Brânză Vasile 

Grefier : Hornaru Irina 


Sentința penală nr. 1190 

Judecă pe inculpata B.L. pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art. 185 al. 1 şi Sc. pen. 

Judecata/rechizitoriul procuraturii locale Botoşani din 2 nov. 1986 trimisă în judecată 
pentru provocarea avortului în afara condiţiilor prevăzute de lege la 3 femei, în două 
cazuri pretinzând şi foloase materiale. 

Inculpata B.L. a funcţionat ca medic la dispensarul medical comunal Copălău şi în 
această calitate, contrar prevederilor legale, a efectuat întreruperi de sarcină unor 
persoane prin introducerea în cavitatea uterină a unei sonde „Nelaton” prin care a 
injectat ser fiziologic, manoperă de natură a produce expulzarea produsului de concepţie. 

1. Astfel, în luna februarie 1984, în urma insistenţei martorei A.M. care ştia că este 
însărcinată, inculpata s-a deplasat la locuinţa acesteia şi i-a provocat avort în condiţiile 
descrise mai sus fără a urmări obţinerea de foloase materiale. Imediat după efectuarea 
avortului martora a dat inculpatei suma de 500 lei. 

2. În cursul lunii februarie 1984 inculpata a provocat avort şi numitei M.C. la 
locuinţa surorii acesteia. Inculpata nu a solicitat nimic, însă la aproximativ o săptămână 
de la consumarea faptei a primit de la martoră suma de 500 lei. 

Pentru aceste două fapte, Procuratura locală Botoşani a dispus începerea urmăririi 
penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 185, al. 1, C Penal, întrucât a 
intervenit amnistia conform art. 1 din Decr. 290/1984. 

3. În cursul lunii iunie 1984, inculpata, în scopul obţinerii unor foloase materiale, a 
provocat avort martorei M.N., la locuinţa acesteia din Botoşani. După câteva zile, 
potrivit înţelegerii prealabile, inculpata a primit suma de 500 lei. La scurt timp după 
efectuarea manevrelor abortive martora a fost internată la secţia obstetrică-ginecologie a 
Spitalului judeţean Botoşani, constatându-se că a prezentat o sarcină 6-7 săptămâni, 
întreruptă prin avort incomplet infectat. 


INSTITUȚII 153 


Cheltuielile de spitalizare necesitate de vindecarea numitei M.N. a fost în sumă de 
2.781,50 lei urmând a fi suportate de inculpată. 

Fapta descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. 
de art. 185, al. 1 şi Sc. pen., instanţa urmând a o condamna în baza acestui text de lege. 

4. În luna septembrie 1984 ştiind că este însărcinată inculpata P.F. a luat legătura cu 
inculpata B.L. pe care a rugat-o să-i provoace avort, aceasta fiind de acord, pretinzându-i 
suma de 1.000 lei. 

După efectuarea manevrelor avortive inculpata a primit de la martoră suma de 1.000 
lei — conform înţelegerii. Această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii 
prev. şi ped. de art. 185, al. 1 şi Sc. pen., instanţa urmând a o condamna în baza acestui 
text de lege. 

5. În toamna anului 1985 martora A.N. a cunoscut-o întâmplător pe inculpată la 
dispensarul comasat nr. 5 Botoşani şi constatând că este însărcinată a rugat-o să-i 
întrerupă cursul normal al sarcinii la începutul lunii octombrie 1985 ; inculpata, fără a 
pretinde vreun folos material, a provocat avort acestei martore. Datorită complicaţiilor 
survenite la data de 8 oct. 1985 martora a fost internată la maternitatea Botoşani cu 
diagnosticul de sarcină în primul trimestru întreruptă în evoluţie printr-un avort incomplet, 
impunându-se chiuretarea cavităţii uterine. 

Cheltuielile de spitalizare necesitate de vindecarea martorei în sumă de 1.072 lei vor 
fi suportate de inculpată. 

Fapta descrisă mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. 
de art. 185, al. 1 şi Sc. pen., instanţa urmând a o condamna în baza acestui text de lege. 

Inculpata a recunoscut că a provocat avort doar martorelor A.N. şi P.F., dar fără a 
pretinde vreun folos material. 


Faptele descrise mai sus sunt dovedite cu rapoartele de constatare medico-legală, 
declaraţiile martorilor date la urmărirea penală, instanţa considerând că acestea exprimă 
adevărul şi nu cele date în cursul cercetării judecătoreşti precum şi cu declaraţiilor de 
recunoaştere ale inculpatei. 

Aşa fiind, instanţa va reţine vinovăția inculpatei şi cum în drept faptele acesteia 
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 185 al.1 şi 5 c. pen. 
o va condamna în baza acestui text de lege. 

La stabilirea şi individualitatea pedepsei instanţa va avea în vedere faptele comise, 
gradul concret de pericol social al acestora, împrejurările în care au fost comise, limitele 
de pedeapsă prevăzute de lege precum şi persoana inculpatei care nu are antecedente 
penale, că este medic, necăsătorită, tânără şi că a executat deja în detenţie 4 luni, timp 
în care a putut reflecta asupra faptei, instanţa apreciind că aplicarea unei pedepse cu 
executarea prin muncă corecțională este de natură să o reeduce. 

În temeiul art. 118, lit. d, C. pen. va obliga inculpata să plătească statului suma de 
1.500 lei cu titlu de confiscare specială reprezentând sumele de bani primite de inculpată 
pentru întreruperea sarcinii celor două martore. 

Totodată va obliga inculpata să plătească părţii civile DSJ Botoşani suma de 3.853,50 
lei cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală de 6% pe an calculată de la rămânerea 
definitivă a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului. 


154 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Pentru aceste motive HOTĂRĂȘTE 

Condamnă pe inculpata Băiceanu Sidonia Larisa fiica lui loan şi Tatiana, ns. 28.07.1955 
în Tîrnăveni, Jud. Mureş, cu domiciliul în Botoşani, Studii Facultatea de Medicină, 
căsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor 
prev. şi ped. de art. 185, al. 1 şi Sc. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare. 

În temeiul art. 2, al. 1 din Decr. nr. 290/1984 constată graţiată în întregime condiţionat 
pedeapsa aplicată, atrăgându-i atenţia inculpatei asupra disp. art. 13 din acelaşi decret. 

— art. 185, al. 1 şi Sc. pen. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare 

- art. 185, al. 1 şi 5 c. pen. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare 

În temeiul art. 86/1 C. pen şi art. 1 din Decr. 218/1977 obligă inculpata să execute 
pedepsele prin muncă corecțională productivă într-o unitate prev. de art 86/3C pen. şi 
art. 30/3 din Legea nr. 47/1977. 

În temeiul art. 2 şi 6 din Decr. 185/1986 constată graţiate în întregime condiţionat 
pedepsele de la 3 ani şi 6 luni de închisoare şi un an şi 4 luni închisoare atrăgându-i 
atenţia inculpatei asupra disp. art 13 din acelaşi decret. 

În temeiul art. 188, lit. c, C pen. obligă inculpata să plătească statului suma de 1.500 lei 
cu titlu de confiscare specială. 

Obligă inculpata să plătească părţii civile DSJ Botoşani suma de 3.853,50 lei cheltuieli 
de spitalizare plus dobânda legală de 6% pe an calculată de la rămânerea definitivă a 
sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului. 

Obligă inculpata să plătească statului suma de 1.400 lei cheltuieli judiciare. 

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpată şi de la comunicare 
pentru partea civilă. 

Pronunţată în şedinţa publică din 7 iulie 1987. 


6. Dosar nr. 1148//1986 — Judecătoria Ialomiţa 
Şedinţa publică din 31 iulie 1986 

Preşedinte : Ojoc Elena 

Judecător : Vuşan Apostol 

Procuror: Gili Sterian 

Grefier : Chiratcu Alexandrina 


Sentința penală nr. 383 

Prin rechizitoriul Procuraturii judeţene Ialomiţa nr. 70/P/1986 a fost trimisă în 
judecată inculpata M. Ecaterina, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 185, al. 1 şi 
5 Cod penal. Se reţine în sarcina inculpatei că a lucrat ca medic specialist ginecolog în 
cadrul spitalului din oraşul Urziceni, jud. Ialomiţa, până în luna martie 1986. În această 
calitate în ziua de 24 iulie 1985 a întrerupt cursul normal al sarcinei minorei de 16 ani 
S. Elena, din comuna Manasia, jud. Ialomiţa, în următoarele împrejurări : 

În cursul lunii iulie 1985, S. Elena a constatat că este însărcinată ca urmare a 
raporturilor sexuale întreţinute cu A. Gheorghe. Fiind necăsătorită, S. Elena a destăinuit 
acest lucru mamei sale S. Ancuţa, care la rândul ei s-a plâns lui L. Floarea şi L. Ilie 
despre faptul că fiica sa este însărcinată. 

L. Ilie s-a oferit să o ajute pe S. Elena, precizând că o cunoaşte pe dr. M. Ecaterina 
de la spitalul Urziceni. Astfel, L. Ilie a luat legătura cu inculpata M. Ecaterina căreia i-a 


INSTITUȚII 155 


spus că S. Elena (un copil al cumnatei sale) este însărcinată şi, deoarece nu este 
căsătorită, o roagă să-i întrerupă cursul normal al sarcinei. Inculpata M. Ecaterina a 
acceptat şi i-a spus lui L. Ilie să vină cu S. Elena la spital în ziua de 24 iulie 1985. 

În dimineaţa zilei de 24 iulie 1985, L.. Ilie s-a prezentat cu S. Elena la spital unde este 
luată de inculpata M. Ecaterina, internată şi în aceeaşi zi este chiuretată întrerupându-i-se 
astfel cursul normal al sarcinei. Înainte de a fi chiuretată S. Elena i-a dat inculpatei 
M. Ecaterina suma de 900 lei. 

Fiind audiată inculpata a menţinut declaraţiile date la urmărirea penală şi a precizat 
că nu se consideră vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în 
judecată, întrucât a chiuretat-o pe S. Elena în condiţii legale. 

Totodată inculpata a arătat că presupune că martora T. Mihaela a consultat-o anterior 
emiterii buletinului de internare pe minora S. Elena şi presupune acest lucru deoarece 
biletul de internare era semnat de T. Mihaela. 

Coroborând dispoziţiile inculpatei cu depoziţiile martorilor T. Mihaela, C. Mariana, 
A. Gheorghe, S. Ancuţa, L. Floarea, L. Ilie, S. Elena şi S. Eliza, cu raportul de 
constatare medico-legal nr. 235/1.04.1986, foaia de observaţie clinică generală nr. 1344 
şi procesele verbale de confruntare (...) instanţa apreciază că în cauza de faţă scopul 
preventiv, sancţionator şi educativ al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei 
pedepse privative de libertate. 

Pentru aceste motive 

În numele legii 

HOTĂRĂŞTE.: 

În baza art. 185, al. 1 şi 5 cod Penal, condamnă pe inculpata M. Ecaterina, studii 
Facultatea de Medicină, căsătorită, are 2 copii, fără antecedente penale, domiciliată în 
Bucureşti, la 1 an închisoare. 

În baza art. 350 c.p.p. menţine starea de arest a inculpatei şi în baza art. 88. c.p. 
deduce durata arestării preventive de la 11.03.1986 Ia zi. 

În baza art. 71 c.p. interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 C.P. 

Obligă pe inculpată la 26,60 lei cu dobânda de 6% pe an cu titlu de cheltuieli de 
spitalizare către spitalul din Urziceni. 

Confiscă suma de 900 lei la Agenţia CEC cu recipisa 60/423001/31.05.1986, în 
folosul statului. 

Obligă inculpata la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. 

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru partea civilă şi de la comunicare pentru 
inculpată. 

Pronunţată în şedinţa publică din 31 iulie 1986. 


Florin S. Soare 


Partea a Il-a 


Practici 


Capitolul 8 


Evoluţia numărului de avorturi, 1966-1989 


Gradul de (ne)reuşită a politicii demografice nataliste, iniţiată şi pusă în aplicare de 
regimul Ceauşescu, poate fi evaluat într-o manieră cât de poate de obiectivă prin analiza 
evoluţiei numărului de avorturi pentru intervalul 1966-1989. Acesta este şi motivul 
pentru care am ales să ne oprim asupra acestui aspect. Pentru un răspuns cât mai aproape 
de adevăr la întrebarea care a fost numărul avorturilor practicate ulterior adoptării 
Decretului nr. 770/1966, vom urmări nu doar evoluţia cifrei totale a întreruperilor de 
sarcină înregistrare în documentele Ministerului Sănătăţii, pentru o abordare cât mai 
critică şi pertinentă fiind necesară atât analiza atentă a diferitelor categorii care intră în 
alcătuirea acestei cifre: întreruperile de sarcină legale, avorturile incomplete şi cele 
ilegale (probate ca urmare a manevrelor abortive ilicite şi pentru s-a dispus urmărirea 
penală), cât şi evoluţia raportului între numărul avorturilor şi numărul de naşteri. 

Urmare a scoaterii în afara legii a întreruperilor de sarcină, supravegherea atentă a 
evoluţiei numerice pentru acest indicator demografic a devenit o prioritate absolută 
pentru organismele de stat şi de partid. În plan concret, misiunea era îndeplinită prin 
intermediul reţelei sanitare, responsabilă cu înregistrarea şi întocmirea de rapoarte 
detaliate privind numărul de avorturi. Consemnarea cifrelor se realiza în sistem piramidal 
dinspre bază spre vârf (unitate sanitară, judeţ, regiune, la nivel naţional). Rapoartele 
erau întocmite lunar, trimestrial, semestrial şi anual. În paralel erau elaborate materiale 
de sinteză în care se analiza evoluţia fenomenului abortiv prin comparaţie cu perioada 
similară din anii anteriori. Comparaţia era realizată pentru segmente temporale care 
variau între o lună şi un an. Atât rapoartele, cât şi studiile de sinteză prezentau datele 
pentru fiecare dintre categoriile care intrau în alcătuirea indicelui de avort. Privilegiată 
era categoria avorturilor incomplete, denumire ambiguă sub care erau înregistrate 
avorturile spontane reale, dar mai ales cele rezultate în urma practicării întreruperii 
ilegale a sarcinii şi care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, permiţând astfel 
înregistrarea lor oficială. Avorturile legale desemnau totalitatea întreruperilor de sarcină 
autorizate de către comisiile judeţene create special în acest scop şi care erau permise 
prin reglementările Decretului nr. 770/1966 - pentru limită de vârstă, 40-45 de ani, 
naşterea şi îngrijirea a 4-5 copii, precum şi avorturile terapeutice sau, aşa cum erau ele 
denumite, avorturi pentru cauze medicale. Numărul avorturilor ilegale constituia o rubrică 
separată până la mijlocul anilor '80, când sunt incluse în categoria avorturi incomplete. 

În intervalul 1966-1989 numărul avorturilor a evoluat conform datelor din tabelul 6. 


160 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Tabelul 6. Evoluţia cifrei totale a avorturilor în intervalul 1966-1989 


Total 
avorturi Femei Femeia a 
înregistrate | Incomplete Cauze emela ar€ | păscut şi are | Ilegale 
Ă peste 40-45 în înoriiire 
medicale de ani gTIjur 
4-5 copii 


52.082 
205.783 153.700 
19.896 1.000 31.276 


220.193 157.926 B:20 

23.163 1.032 37.801 
257.496 176.516 ud 

26.258 1.040 53.353 
292.400 194.328 lt 

29.277 1.126 67.290 


119.517 
331.740 | 212.223 
| zia2m | 31.650 1.116 86.277 
162.877 
48.715/17.717 părinţii 
217.148 


1966 


1967 


1968 


E 
[35] 
[95) 


1969 
1970 


1971 


1972 380.625 


suie, de 0 boali| 20.856 92.937 
grava transmisă 
ereditar 


164.602 


375.152 211.150 
| zmnaso | 32.597 28.189 103.167 
334.621 176.284 săi 

28.760 29.000 100.577 
359.417 177.474 e icaar, 
i i 31.038 32.965 117.948 
383.220 182.857 200-068 

31.044 36.342 
378.990 181.534 usi 

29.698 35.460 131.274 
394.636 187.189 zis) 

30.357 36.457 139.601 


213.085 
403.776. | 190.691 
mo 30.389 36.623 144.776 


1980 413.093 195.050 ls 


1973 


1974 


[ae] = = 
(1) P lo.) 


1975 


1976 
132.073 


1977 


= => => o 
[35 [a] [e S 
e) (95) INS) e 
— INS) P 


1978 


1979 


149.179 


* Avortul a fost legal până la 1 octombrie 1966. 


PRACTICI 161 


879 
33.863 162.569 
1.401 
37.572 29.911 151.947 o] 
180.150 osie 
29.000 23.235 125.639 i 


1985 302.838 124.033 UA ide, 748 
28.487 21.923 128.372 

1986 183.959 126.300 Esec, 859 

ă i 30.124 1.618 25.917 

1987 190 a 120.645 Gl 1.024 
29.853 1.161 30.781 
74.077 

1988 185.416 111.339 

1989 193.084 109.000 salii 


Sursă: Date cumulate din dosare aparţinând AMS, fond Cabinet 1, din perioada 1957-1989. 


La nivelul evoluţiei globale a numărului de avorturi, putem decela trei segmente temporale 
diferite, fiecare caracterizat prin condiţii şi comportament specific : 1966-1970, 1971-1979, 
1980-1989. Imediat după adoptarea Decretului nr. 770/1966, numărul întreruperilor de 
sarcină a scăzut de la 973.447 în 1966 la doar 205.783 în 1967. 


Evoluţia numărului total de avorturi 


800000 


600000 


400000 


200000 


F—R OO = = —| 


1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 


Figura 1. Evoluția numărului total de avorturi între 1966 şi 1989 


Sursă: Date cumulate din dosare aparţinând AMS, fond Cabinet 1, din perioada 1957-1989. 


162 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Fără îndoială, după un deceniu de liberalizare a întreruperilor voluntare de sarcină, 
procedeul şi-a pierdut treptat caracterul excepţional, tinzând să devină cea mai folosită 
metodă contraceptivă sau de planificare familială. În lipsa educaţiei sexuale şi din cauza 
interesului scăzut pentru metodele medicale (pilulă, sterilet, prezervativ) de limitare a 
naşterilor, interzicerea avorturilor a lăsat prea puţine, dacă nu chiar nicio alternativă 
pentru prevenirea unei sarcini nedorite. Unica alternativă aflată la îndemâna femeilor a 
devenit practica manevrelor abortive ilicite şi implicit acceptarea riscului de a plăti cu 
viaţa dreptul de a dispune de propriul corp. Din cele 205.783 de avorturi înregistrate 
oficial în 1967, doar 25% erau legale, restul de 75% fiind avorturi incomplete!. Cifrele 
arată că măsura de creştere forţată a numărului de naşteri prin scoaterea în afara legii a 
avortului şi-a atins scopul doar până la momentul în care populaţia feminină a trecut 
peste şocul iniţial, realitate tradusă prin creşterea în doar 12 luni a cifrei întreruperilor 
de sarcină cu 100.000 de cazuri. La această augmentare a fenomenului contribuie atât 
cifra avorturilor incomplete, cât mai ales cea a întreruperilor aprobate de către comisiile 
de specialitate conform prevederilor Decretului nr. 770/1966. Trendul ascendent s-a 
menţinut şi către sfârşitul deceniului 8, diferenţe semnificative fiind înregistrate între 
1971, cu 331.740 de cazuri, şi 1980, cu 413.093?. Similar cu perioada anterioară, creşterile 
cele mai importante s-au înregistrat în cadrul categoriei avorturilor legale, care sporesc 
de la 119.517 la 213.085 de cazuri. 


500000 


— Numărul de avorturi 
450000 


—— Avort incomplet 


400000 


350000 


300000 


250000 


200000 


150000 


100000 


50000 


1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 


Figura 2. Evoluţia numărului total de avorturi şi al avorturilor incomplete între 1980 şi 1989 


Sursă: Date cumulate din dosare aparţinând AMS, fond Cabinet 1, din perioada 1957-1989. 


1. Informare privind unele aspecte ale întreruperilor de sarcină, AMS, fond Cabinet 1, dosare 
22/1967, 73/1967, 2/1968, nenumerotate. 

2. AMS, fond Cabinet 1, dosare 90/1971, 81/1972, 92/1973, 111/1973, 19/1977, 2/1983, 
nenumerotate. 


PRACTICI 163 


Deceniul 9 a prezentat o evoluţie atipică comparativ cu intervalul 1967-1979. Deşi a 
debutat cu cea mai mare cifră a întreruperilor de sarcină înregistrată în anii aplicării 
Decretului nr. 770, în perioada 1980-1989 acestea au urmat o curbă descendentă în 
interiorul căreia putem identifica trei segmente temporale distincte. 

Între 1980 şi 1983 cifra avorturilor a depăşit 400.000 cu un maximum de 468.041 
atins în 19821. Au urmat doi ani, 1984 şi 1985, cu o scădere semnificativă de 100.000 de 
avorturi, atingând valoarea de 302.8387. Odată cu intrarea în vigoare în decembrie 1985 
a reglementărilor care înăspreau prevederile Decretului nr. 770 prin condiţionarea 
accesului la întreruperea legală a sarcinii de împlinirea vârstei de 45 de ani sau de 
creşterea şi întreţinerea a minimum 5 copii, numărul avorturilor înregistrate oficial în 
rapoartele statistice ale Ministerului Sănătăţii a înregistrat o nouă scădere, atingând 
pentru intervalul 1986-1989 o medie de 185.000 de avorturi pe an”. 

Pentru o reflectare cât mai exactă a impactului pe care numărul de avorturi îl avea 
asupra evoluţiei demografice, statistica foloseşte un indice care presupune raportarea 
numărului total de avorturi la mia de născuţi vii. Politica demografică a regimului 
Ceauşescu a privilegiat măsurile de tip coercitiv, în care acţiunile statului au fost invazive, 
transferând politicile etatiste din domeniul public în cel al vieţii private. Pentru a evalua 
gradul de reuşită a unui astfel de demers era necesară supravegherea atentă atât a 
numărului de avorturi, cât şi a raportului dintre acestea şi numărul total de naşteri. Ideală 
ar fi fost situaţia în care la fiecare avort ar fi revenit 5 sau mai multe naşteri. Evoluţia 
între 1967 şi 1989 a acestui indice a fost departe de un asemenea deziderat, urcând de la 
389,8 %o în 1967 la 1036%0 în 1980, mai exact la fiecare născut viu se înregistra un 
avort?. În prima jumătate a anilor '80, indicele a urcat la 1310,7, deci numărul avorturile 
depăşea semnificativ numărul naşterilor. După 1984 acest indice a scăzut constant, mai 
întâi la 864,2, apoi la 536 în 19895. Datele pe baza cărora se calcula indicele nu reflectau 
situaţia reală, astfel încât el îşi pierde mult din semnificaţie. Presupunând că valorile 
oficiale erau şi cele reale, raportul de un avort la 1,5 naşteri sau cel de un avort la fiecare 
două naşteri nu era foarte încurajator. Reducerea numărului întreruperilor de sarcină, fie 
ea reală sau doar scriptică, nu era suficientă per se. Fără o creştere semnificativă a 
numărului de naşteri, demersurile demografice nu s-au realizat la cotele dorite şi cerute 
de autorităţi. 


1. Raportul MS către Nicolae Ceauşescu privind îmbunătăţirea indicatorilor demografici, AMS, 
fond Cabinet 1, dosare 3/1983, 4/1983, nenumerotate. 

2. AMS, fond Cabinet 1, dosare 12/1984, 39/1988, nenumerotate. 

3. AMS, fond Cabinetul secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii (în continuare Cabinet 4), 
dosare 8/1988, 21/1987, 18/1987, nenumerotate. 

4. AMS, fond Cabinet 1, dosare 90/1971, 81/1972, 92/1973, 111/1973, 19/1977, nenumerotate. 

5. AMS, fond Cabinet 1, dosare 12/1984, 39/1988, 37/1989, 44/1989, nenumerotate. 


164 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


1600 


Raportul avorturi/număr de născuţi vii (%0) 


1400 


1200 


1000 


800 


600 


400 


200 


1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 


Figura 3. Evoluția raportului dintre numărul de avorturi şi numărul născuţilor vii 1957-1989 


Sursă: Date cumulate din dosare aparţinând AMS, fond Cabinet 1, din perioada 1957-1989. 


Evoluţia cifrei avorturilor incomplete 


Cifra totală a întreruperilor de sarcină a fost influenţată de mişcarea celor două grupe 
principale care intrau în componenţa sa: avorturile incomplete şi cele legale. Evoluţia 
particulară a acestora, la nivel scriptic, oficial, a fost influenţată direct de intervenţia 
statului. Măsurile luate şi gradul lor de reuşită au fost însă diferite. 

Categoria avorturilor incomplete, aşa cum apărea ea în statisticile oficiale ale Ministerului 
Sănătăţii, îngloba totalitatea avorturilor spontane reale, avorturile provocate, dar nedepistate 
ca atare de către autorităţile statului, dar şi pe cele ilegale, în a doua jumătate a anilor '80. 
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au avut ca permanentă preocupare stabilirea procentului 
de avorturi spontane reale în totalul celor înregistrate la categoria incomplete. Rezultatele 
acestor studii ştiinţifice au arătat că doar „1/3 erau avorturi spontane, restul fiind avorturi 
ilicite, generate de manevre avortogene autoprovocate sau generate de alte persoane”. 
Diferenţierea clară a celor două categorii, din punct de vedere medical, nu era posibilă 
în anii '70, iar pentru anii '80 se cerea efectuarea examenului histopatologic, obligaţie de 
cele mai multe ori trecută cu vederea de personalul medical. Realizarea planului în ceea 
ce priveşte politica demografică a reprezentat o permanentă luptă cu cifrele, într-un taler 
al balanței fiind poziţionat numărul de naşteri, în celălalt numărul de avorturi şi 
mortalitatea infantilă. Dacă pentru mortalitatea infantilă s-a păstrat un trend constant 
descendent, chiar dacă prezenta valori de 2 sau 3 ori peste media europeană, cifra 


1. AMS, fond Cabinet 1, dosar 92/1973, nenumerotat. 


PRACTICI 165 


Evoluţia avorturilor incomplete 


240000 


220000 


200000 


180000 


160000 


140000 


120000 


100000 
1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 


Figura 4. Evoluţia numărului de avorturi incomplete din perioada 1957-1989 


Sursă: Date cumulate din dosare aparţinând AMS, fond Cabinet 1 din perioada 1957-1989. 


avorturilor s-a încăpățânat să crească constant în anii '70, eforturile clasice de întărire a 
disciplinei sanitare, a controlului Miliției şi Procuraturii, a educaţiei populaţiei în spiritul 
creşterii de familii cu mulţi copii fiind lipsite de rezultatele scontate. 

În evoluţia numerică a avortului incomplet, pot fi observate două mari segmente 
temporale. Primul începe odată cu punerea în aplicare a prevederilor Decretului nr. 770 
şi merge către începutul anilor '80. În acest interval cifrele nu prezintă variaţii importante, 
deşi pentru segmentul 1970-1973 se înregistrează o creştere mai pronunţată, cu un 
maxim de 217.748 de avorturi incomplete în 19721. Mult mai interesant este intervalul 
1981-1989. Dacă în prima parte, anii 1981-1983, se menţine tendinţa de creştere uşoară, 
dar constantă înregistrată în anii '70, anul 1984 marchează o scădere bruscă cu 100.000, 
numărul cazurilor de avort incomplet reducându-se practic la jumătate?. Dacă ţinem cont 
şi de faptul că avorturile spontane reale şi-au păstrat fără îndoială proporţia la numărul 
total de sarcini luate în evidenţă, putem concluziona că scăderea cea mai dramatică au 
înregistrat-o, la nivel oficial, conform raporturilor Ministerului Sănătăţii, avorturile 
clandestine. La nivelul cifrei globale, această mişcare a dus la reducerea cu 1/3 a 
numărului total de avorturi pe anul 1984. Cifra avorturilor incomplete nu a mai prezentat 
modificări semnificative până în 1989, o creştere uşoară pentru anii 1985-1987 fiind 
urmată de o descreştere lentă pentru 1988 şi 198%. 

Fără excepţie, istoricii“ care s-au ocupat de acest aspect au tras concluzia că datele 
statistice oficiale în privinţa evoluţiei numărului de avorturi incomplete nu reflectă 


AMS, fond Cabinet 1, dosare 90/1971, 81/1972, 92/1973, 111/1973, nenumerotate. 
AMS, fond Cabinet 1, dosar 12/1984, nenumerotat. 

AMS, fond Cabinet 1, dosare 39/1988, 37/1989, 44/1989, nenumerotate. 

Vezi Gail Kligman, op.ciz. 


PyUW ID = 


166 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


situaţia reală prezentă la nivelul societăţii româneşti. Suntem de acord cu această opinie, 
aducând în schimb un amendament important. În urma consultării documentelor din 
arhiva Ministerului Sănătăţii, am ajuns la concluzia că descreşterea numărului de avorturi 
nu se datorează unei falsificări grosolane a cifrelor, ci mai degrabă modificării metodologiei 
folosite la stabilirea diagnosticului de avort. Imediat după scoaterea avortului în afara legii, 
Ministerul Sănătăţii s-a văzut nevoit să stabilească o metodologie foarte clară în privinţa 
stabilirii diagnosticului de avort şi separarea acestuia de născutul viu sau mort. O distincţie 
clară între cele două situaţii se impunea pe de o parte din pricina naturii delictuale a 
avortului ilicit, dar şi pentru soluţionarea mai facilă a cazurilor în care o femeie solicita 
consemnarea unei naşteri în plus, indemnizaţie şi alte drepturi corespunzătoare naşterii, 
chiar dacă produsul de concepţie nu era viabil. În urma consultărilor la nivel de minister, 
s-a ajuns la următoarele definiţii pentru născutul viu, născutul mort şi avort. Născutul 
viu era privit în primul rând ca reprezentând sfârşitul sarcinii, atunci când fătul a 
prezentat un semn de viaţă. În această categorie mai intrau şi cazurile în care, la fătul 
avortat, prin eforturi terapeutice de reechilibrare funcţională, se reuşeşte instalarea unei 
respiraţii pulmonare naturale!. Născutul mort reprezenta rezultatul terminării sarcinii de 
minimum 28 de săptămâni, atunci când produsul de concepţie nu a prezentat niciun semn 
de viaţă. Stabilirea vârstei de 28 de săptămâni se realiza ţinând cont de greutatea fătului, 
care trebuia să aibă peste 1.000 de grame greutate şi peste 35 de centimetri lungime. 
Avortul se declara pentru acele cazuri în care produsul de concepţie în momentul 
expulsiei nu avea coeficienţii de viabilitate (durata gestaţiei de peste 28 de săptămâni, 
greutate de peste 1.000 grame şi lungime de peste 35 de centimetri)”. Nu se făceau 
referiri suplimentare pentru stabilirea diagnosticului de avort, în special incomplet, 
favorizând astfel eventualitatea stabilirii de diagnostice greşite pe baza unei simptomatologii 
comune cu alte suferinţe precum endometrite, salpingite, sarcini extrauterine sau cancere 
tubare. Această scăpare metodologică a fost privită ca soluţie ideală pentru modificarea 
statisticilor privind avortul, prin menţionarea în fişa de observaţie a oricăror altor 
afecţiuni ginecologice cu simptomatologie apropiată de cea a avortului incomplet. Fără 
îndoială că astfel de cazuri au fost numeroase. Ar fi însă hazardată afirmaţia că aceasta 
reprezenta practica curentă, o dovadă în acest sens fiind numărul mare de avorturi 
incomplete cu prezentare la spital în tot intervalul 1970-1983. 

Rezultatele îndoielnice ale politicii demografice nu au scăpat atenţiei conducerii de 
partid şi de stat, presiuni permanente fiind exercitate asupra personalului medical pentru 
a lua măsurile necesare pentru creşterea natalității, dar şi pentru micşorarea numărului 
de avorturi. În aceste condiţii, conducerea Ministerului Sănătăţii, conform indicaţiilor 
primite de la membrii Comitetului Central al Partidului Comunist Român, decid scăderea 
numărului total de avorturi cu 30%. Cum medicii nu puteau interveni asupra cifrei 
avorturilor legale, ei şi-au dirijat atenţia către categoria avorturilor incomplete. Conducerea 
ministerului nu incrimina folosirea excesivă a diferitelor diagnostice ce puteau uşor 
ascunde un avort incomplet, ci tocmai opusul acestei situaţii. În viziunea celor din 
Ministerul Sănătăţii, cifra mare de avorturi incomplete se datora în mare parte conduitei 
necorespunzătoare a personalului medical, care utiliza excesiv diagnosticul de avort în 
cazul unor suferinţe precum amenoree, sarcină extrauterină, metroragii, fibromioame, 


1. AMS, fond Cabinet 1, dosar 46/1966, nenumerotat. 
2. Ibidem. 


PRACTICI 167 


corioepitelioame!. Astfel, prin Ordinul de ministru 473 din 3 decembrie 1983 au fost 
stabilite noi criterii de diagnostic şi raportare a stării de gestație, avort şi tulburări 
neurohormonale. Conform anexei nr. 2 la Ordinul nr. 473, urma să fie codificat şi 
raportat drept avort, „acel caz în care există certitudinea unei sarcini complicate prin 
avort. Astfel, diagnosticul de avort se va pune pe baza examenului clinic, numai în cazul 
eliminării în staționar a embrionului ori fătului, ori a examenului histopatologic”?. 
Autorităţile sanitare anticipau reuşita acestei măsuri în scăderea cifrei avorturilor fără a 
fi nevoite să apeleze la schimbarea cifrelor reale căci, în toate materialele sanitare 
privitoare la întreruperile de sarcină ilegale, se menţiona faptul că „în momentul 
prezentării la unităţile sanitare, la marea majoritatea a femeilor sarcina este oprită din 
evoluţie şi impune chiuretajul terapeutic pentru salvarea vieţii femeii şi asigurarea 
foarte gravă, toxico-septică, cu multiple complicaţii hemoragice, hepatice, renale, neuro- 
logice”5. Din expunerile medicilor rezultă că cele mai multe dintre femeile care recurgeau 
la manevre abortive ilegale, mare parte dintre ele fiind empirice, nu se prezentau la 
medic decât în momentul în care viaţa le era pusă în pericol şi de obicei după ce erau 
sigure că tentativa de avort reuşise. Noua metodologie şi-a dovedit repede eficacitatea. În 
1984 numărul avorturilor incomplete s-a redus la jumătate comparativ cu anul 1983, iar 
cifra globală a întreruperilor de sarcină a scăzut cu 30%. Directiva stabilită de Comitetul 
Central al Partidului Comunist Român fusese îndeplinită cu succes. 

Un nou ordin al Ministerului Sănătăţii privind metodologia folosită în stabilirea 
diagnosticului de avort a fost emis în octombrie 1986. Prin acesta se aduceau precizări 
suplimentare pentru situaţiile în care avortul nu avusese loc în staționar. În aceste cazuri 
medicii aveau obligaţia „de a folosi toate datele examenului clinic şi probelor biologice, 
imunologice, în vederea susţinerii diagnosticului de status de avort, care ulterior va fi 
confirmat sau eventual infirmat prin examenul microscopic al produsului de chiuretaj”*. 

Înregistrarea finală a unui caz drept avort incomplet depindea astfel în totalitate de 
efectuarea examenului histopatologic, specializare medicală care prezenta un deficit 
constant şi important de personal, inclusiv în cursul anilor "80. În 1984 majoritatea 
direcțiilor sanitare judeţene erau confruntate cu lipsa medicilor de specialitate pentru 
efectuarea examenului histopatologic în diagnosticul de avort. Pentru rezolvarea acestor 
lipsuri, judeţele deficitare erau arondate altor unităţi sanitare din regiune, de obicei din 
centrele universitare Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova. Nu este astfel surprinzătoare 
scăderea constantă a numărului avorturilor incomplete înregistrate începând cu anul 19845. 

Faptul că statisticile oficiale nu reprezentau realitatea la nivel social este demonstrat 
şi de evoluţia numărului de avorturi ilegale, precum şi de amploarea decesului matern 
prin avort. Dacă scăderea numărului de avorturi ar fi fost reală, ar fi antrenat pe de o 
parte o incidenţă mai mică a cazurilor dovedite de avort provocat, precum şi diminuarea 


AMS, fond Cabinet 1, dosar 2/1983, nenumerotat. 

Ibidem. 

AMS, fond Cabinet 1, dosare 2/1983, 3/1983. 

Ordin pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 473/1983, AMS, fond DAM-OMCT, 
dosar 15/1984. 

5. Județe deficitare în personal de specialitate pentru efectuarea examenului histopatologic în 
diagnosticul de avort, AMS, tond DAM-OMCT, dosar 14/1984. 


P VW DI = 


168 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


deceselor materne. Aceşti indicatori nu au urmat curba descendentă a avorturilor incomplete. 
Mai mult chiar, în cazul mortalităţii materne prin avort, pentru anii 1988 şi 1989, când 
s-a înregistrat cel mai mic număr de avorturi incomplete, cifra deceselor a fost cu 100 de 
cazuri mai mare decât în intervalul 1981-1983, când statistic a fost înregistrată o 
recrudescenţă a fenomenului avortogen. 


2500. 250000 


2000 


200000 


1500 


150000 


Li ; & 
zice Li L) N 
1000 pp 100000 
Pi id be / d 7 E e Ş: 
Li LA 
/ N e e .. 
j ete, PE Cata ape „monneaeae 
500 entenananpaneenaneaeaet o....caseeenet esse 3 . 50000 
AS pa 28 u 
. „. N Numărul de decese materne 
4 [d N Să aa 
.* = ++ Numărul de avorturi ilegale 
— Numărul de avorturi incomplete (scala dreaptă) 
[9] T T T T T T T T T T T T T T T [9] 


1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 


Figura 5. Evoluția numărului de avorturi ilegale, incomplete şi al deceselor materne 
din perioada 1957-1989 


Sursă: Date cumulate din dosare aparţinând AMS, fond Cabinet 1, din perioada 1957-1989. 


Evoluţia cifrei avorturilor legale 


Cifrele înregistrate pentru avorturile legale au fost influențate de modificările aduse 
prevederilor iniţiale ale Decretului nr. 770, mai precis Decretul nr. 53 din 16 februarie 
19721 şi Decretul nr. 4Il din 26 decembrie 19852. Prima modificare, cea din 1972, a 
fost o relaxare a prevederilor iniţiale, scăzând vârsta de la care o femeie putea solicita 
întreruperea legală a sarcinii de la 45 la 40 de ani. Consecința a fost creşterea numărului 
de cazuri din această categorie de la 1.116 cazuri în 1971 la 20.856 în 19725. Valorile în 
cadrul acestei categorii au urcat către un maximum de 36.000, un declin fiind însă vizibil 
în prima parte a anilor '80. Cea de-a doua modificare, în 1985, a însemnat în fapt 


1. Decretul nr. 53 din 16 februarie 1972, pentru modificarea articolului 2 litera d din Decretul 
nr. 770/1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii, în Buletinul Oficial al RSR, 
nr. 21/1972. 

2. Decretul nr. 411/1985, privind modificarea articolului 2 din Decretul nr. 770/1966 pentru 
reglementarea întreruperii cursului sarcinii, în Buletinul Oficial al RSR, nr. 76/1985. 

3. AMS, fond Cabinet 1, dosar 81/1972. 


PRACTICI 169 


revenirea la prevederile iniţiale ale Decretului nr. 770, vârsta maximă de la care se putea 
solicita întreruperea sarcinii urcând din nou la 45 de ani. Scăderea înregistrată a fost 
absolut identică cu creşterea înregistrată în 1972, de la 21.923 de cazuri la 1.6181. Până 
la legalizarea avortului, această categorie a înregistrat o descreştere constantă. 

Segmentul întreruperilor aprobate pentru naşterea sau îngrijirea a patru copii a fost 
cel mai bine reprezentat în categoria avorturilor legale, cunoscând o creştere spectaculoasă 
de la 31.276 de cazuri în 1967? la 103.167 în 1973 şi 162.569 în 19825. Întreruperile de 
sarcină aprobate pe criteriul numărului de naşteri au înregistrat o creştere constantă şi 
semnificativă, ajungând la un procent de 35-40% din numărul total al întreruperilor de 
sarcină înainte de 1985. După această dată, când cifra avorturilor incomplete scade la 
jumătate, proporţia creşte la 55-60%. Încurajate de micşorarea cifrelor statistice privind 
avortul incomplet şi pe fondul sporirii cererilor oficiale pe criteriul limitei de vârstă, 
autorităţile comuniste iau decizia, în decembrie 1985, să înăsprească condiţiile şi în 
cazul numărului de naşteri după care se putea solicita o întrerupere legală în sensul 
creşterii cifrei de la patru la cinci copii şi adăugarea prevederii ca toţi cei cinci minori 
să se afle în grija familiei. În consecinţă, cifra de avorturi legale din această categorie a 
scăzut de la 128.372 în 1985 la 25.917 în 1986*. Trendul ascendent a fost reluat imediat, 
în 1989 ajungând la 50.000 de cazuri”. 

Categoria avorturile aprobate din motive medicale s-a caracterizat printr-o constanţă a 
cifrelor. Singura creştere s-a înregistrat în primii doi ani de aplicare a Decretului nr. 770. 
Până la liberalizarea avortului, valorile din această categorie s-au menţinut în jurul valorii 
de 30.000. "Trebuie subliniată însă excepţia de la această paradigmă, şi anume anul 1972, 
când s-au înregistrat 48.715 cazuri, o creştere globală cu 18.000 de cazuri. Din totalul 
cazurilor, 17.717 au avut ca motiv boli ereditare ale părinţilor. Situaţia este singulară, 
nemaifiind întâlnită ulterior€. Mai mult chiar, în 1973 statistica a înregistrat doar 32.500 
de cazuri”. 

Situaţia este greu de explicat, în documentele Ministerului Sănătăţii nefiind consemnate 
precizări legate de această situaţie, fie ele critici ori măsuri luate pentru combaterea 
fenomenului. 

O categorie specială, asupra căreia s-a speculat destul de mult, este cea a avorturilor 
aprobate de comisiile de specialitate atunci când sarcina era rezultatul unui viol ori 
incest. A fost emisă ipoteza conform căreia datele corespunzătoare acestei categorii au 
fost inversate în statisticile oficiale cu cele ale categoriei avorturi incomplete, pentru a 
ascunde cifra reală a întreruperilor de sarcină clandestine. Sursele studiate nu au 
confirmat această aserţiune. Mai mult, din datele pe care le deţinem, cifrele înregistrate 
la rubrica viol/incest sunt relativ modeste. 

Prin compararea celor două intervale putem observa, similar cu întreruperile aprobate 
din motive medicale, o constanţă a valorilor, fără oscilaţii semnificative. 


AMS, fond Cabinet 1, dosar 39/1988, nenumerotat. 

AMS, fond Cabinet 1, dosare 22/1967, 72/1967, nenumerotate. 

AMS, fond Cabinet 1, dosare 3/1983, 4/1983, nenumerotate. 

Evoluţia principalelor fenomene demografice, AMS, tond Cabinet 1, dosar 39/1988, nenumerotat. 
Evoluţia principalelor fenomene demografice, AMS, tond Cabinet 1, dosar 37/1989, nenumerotat. 
AMS, fond Cabinet 1, dosar 8/1972, nenumerotat. 

Studiul avortului spontan, AMS, fond Cabinet 1, dosare 92/1973, 111/1973, nenumerotate. 
Vezi Gail Kligman, op.cif., pp. 228-229. 


eADuLwp = 


170 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Tabelul 7. Evoluția avizelor pentru întreruperea cursului sarcinii pentru cazurile de viol şi incest 


1983 1984 


1980_[I981_[ 152 


Nr. avorturi pentru viol sau incest 45 32 


Sursă: Date cumulate din dosare aparţinând AMS, fond Cabinet 1, din perioada 1957-1989. 


Condiţionări în evoluția numărului total 
al întreruperilor de sarcină, 1967-1989 


Evoluţia numărului de avorturi a fost influenţată şi de vârsta, mediul social, pregătirea, 
ocupaţia femeilor. 

Imediat după adoptarea Decretului nr. 770/1966, o analiză a femeilor care fie ceruseră 
întreruperea legală a sarcinii, fie suferiseră un avort incomplet arăta următoarea situaţie. 
În categoria avorturilor la cerere, cel mai bine reprezentată era categoria 45-49 de ani, 
urmată de 40-44, 35-39 şi spre finalul clasamentului 30-34 de ani. Acelaşi clasament se 
întâlneşte şi pentru categoria avorturilor spontane. În 1967, dintr-un total de 542.246 de 
sarcini depistate, s-au înregistrat 153.700 de cazuri de avort incomplete, reprezentând 
28,2% din numărul total de sarcini!. Acest procent se încadrează în limita dată de medici 
pentru proporţia avorturilor spontane reale. În ceea ce priveşte vârsta sarcinii, majoritatea 
cazurilor au survenit în al doilea trimestru de sarcină. Fără îndoială că în spatele cifrei 
totale a avorturilor incomplete se află şi un număr important de avorturi provocate, 
dovezi în acest sens fiind şi numărul de avorturi ilicite descoperite de autorităţile statului, 
mortalitatea maternă în creştere faţă de anul 1966, precum şi procesele intentate celor 
care au recurs la un avort ilicit sau care au ajutat alte persoane să practice un avort ilicit. 
Concluzia pertinentă este aceea că populaţia feminină se găsea sub influenţa şocului 
iniţial produs de scoaterea în afara legii a avortului, sincopă care a stat la baza creşterii 
spectaculoase a natalității în anii 1967-1970. 

Majoritatea avorturilor (privite ca cifră globală) s-au înregistrat în rândul femeilor 
căsătorite, 93,6%. Împărţirea pe medii rural/urban diferă în funcţie de categorii. În 
cazul avorturilor legale aprobate pe motive medicale, majoritatea cazurilor se întâlnesc 
în mediul urban, acolo unde adresabilitatea faţă de îngrijirea medicală era mai mare. În 
mediul rural se întâlnesc însă mai multe cazuri aprobate pentru limită de vârstă şi 
numărul de copii născuţi şi avuţi în grijă. În cazul avorturilor incomplete, cifra cea mai 
mare se întâlneşte de asemenea în mediul urban, în special în rândul muncitoarelor, 
urmând femeile din mediul rural. Sunt mai puţin numeroase cazurile înregistrate în 
rândul funcţionarelor şi intelectualelor?. 


1. AMS, fond Cabinet 1, dosare 22/1967, 72/1967, nenumerotate. 
2. Ibidem. 


PRACTICI 171 


Adaptarea populaţiei feminine la noile condiţii devine vizibilă începând cu anul 1970, 
când indicele natalității începe o descreştere mai accentuată dublată de creşterea numărului 
avorturilor, astfel încât procentul numărului total de avorturi raportat la numărul de 
născuţi vii ajunge la cifra de 686%o. Majoritatea, 70%, erau avorturi incomplete, însă 
situaţia era mult schimbată faţă de 1967. Raportat la totalul sarcinilor luate în evidenţă, 
proporţia avorturilor incomplete a urcat la 42,1%. Modificări semnificative apar şi în 
rândul femeilor înregistrate cu avort. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la 
categoriile aflate la vârsta de fertilitate maximă, 20-34 de ani. 69% dintre acestea erau 
salariate, 34% erau muncitoare. Proporția femeilor căsătorite scade şi ea la 85% din total. 
Vârsta sarcinii la care se produce avortul este de asemenea semnificativă, majoritatea cazurilor 
înregistrându-se în primul semestru de sarcină. Această situaţie va tinde către o paradigmă la 
nivelul societăţii româneşti, puţine fiind modificările apărute până la liberalizarea avortului. 

În 1972, majoritatea avorturilor incomplete au fost înregistrate la femei cu vârsta 
cuprinsă între 20 şi 29 de ani. Judeţele cu indicii cei mai ridicaţi erau cele cu mobilitate 
a populaţiei ridicată precum Constanţa, laşi, Braşov, municipiul Bucureşti, regiunea 
Banatului. O incidenţă mai mare a avortului spontan se înregistra în rândul femeilor cu 
grad de şcolarizare redus sau foarte redus, 13,8% nu fuseseră şcolarizate, iar 57% aveau 
terminată doar şcoala elementară. Absolventele de şcoală medie erau în procent de 12,4%, 
iar cele de studii superioare doar 3,1%. Majoritatea, 60%, proveneau din rândul 
populaţiei ocupate, în cadrul acestei categorii jumătate erau muncitoare (industrie textilă, 
croitorie, comerţ). 67% din totalul întreruperilor de sarcină incomplete s-au produs la 
femei care aveau deja unul sau doi copii. Această situaţie arată efortul familiilor româneşti 
de conservare a unui model familial cu unul sau cel mai adesea doi copii. Faptul că 
avortul devenise cea mai folosită, poate singura măsură de limitare a sarcinilor, este dovedit 
şi de amploarea antecedentelor de avort. 70% dintre femeile care se prezentau cu diagnostic 
de avort incomplet aveau în istoria personală între 3 şi 9 alte avorturi incomplete sau 
legale (înainte de 1966). De asemenea, vârsta sarcinii în momentul producerii avortului 
se modifică semnificativ, 80% dintre cazuri survenind în primul trimestru!. 

În anii *80 un număr mai mare de avorturi s-a înregistrat la femeile cu vârsta între 25 şi 
35 de ani. Mediul urban îţi păstrează locul fruntaş, cu 69% din totalul avorturilor incomplete, 
cifrele cele mai mari fiind înregistrate în centrele industriale aflate în plină expansiune 
la acel moment. Proporția muncitoarelor creşte către 41-44% în timp ce numărul femeilor 
casnice scade, ajungând la doar 23% din total. La aceste schimbări trebuie să luăm în 
considerare şi procentul de femei active din plaja de vârstă mai expusă la avort incomplet. 
Indici mai scăzuţi s-au menţinut pentru categoria funcţionarelor şi intelectualelor?. 

Portretul general al femeii diagnosticate cu avort incomplet şi care foarte probabil 
apelase la manevre abortive ilicite era tânăra căsătorită, mamă, activă, cu educaţie 
medie, provenind cel mai probabil din mediul rural şi încadrată în unul dintre marele 
centre industriale, care îşi petrecea o parte importantă a timpului în cadrul unor comunităţi mari 
şi omogene de femei — fie la locul de muncă, fie în cămine muncitoreşti —, fapt care permitea 
transmiterea mai rapidă a informaţiilor legate de metode folosite în provocarea avortului. 

Evoluţia numărului avorturilor ulterior adoptării Decretului nr. 770/1966 reprezintă 
una dintre dovezile falimentului politicii demografice a regimului Ceauşescu. 


Luciana M. Jinga 


1. AMS, fond Cabinet 1, dosar 8/1972, nenumerotat. 
2. AMS, fond Cabinet 1, dosar 39/1988, dosar 37/1989, dosar 44/1989, nenumerotate. 


Capitolul 9 


Mortalitatea maternă în România, 1966-1989 


Introducere 


Rostul demersului nostru a fost ca prin intermediul documentaţiei de arhivă şi al 
bibliografiei să demonstrăm că politica pronatalistă restrictivă dusă de Ceauşescu a fost 
principala cauză a mortalităţii materne din România în anii 1967-1989. Studiul a fost 
structurat în patru secţiuni. În prima am prezentat principalele cauze ale mortalităţii 
materne. În cea de a doua parte am arătat care au fost factorii care au influenţat scăderea 
sau creşterea în anumiţi ani a deceselor materne provocate prin risc obstetrical şi a celor 
datorate practicării întreruperii ilegale a sarcinii. Tot în cadrul celei de a doua părţi am 
realizat şi o prezentare a evoluţiei ratei mortalităţii materne datorate riscului obstetrical 
şi întreruperilor de sarcină din perioada anilor 1965-1990. În cea de a treia am arătat 
care este şi punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă occidentali în privinţa numărului 
mare de decese materne datorate avortului ilegal înregistrate în România epocii Ceauşescu. 
La final am prezentat conţinutul unui dosar de deces matern pentru a arăta cum autorităţile 
medicale erau obligate să consemneze că vina pentru producerea decesului îi aparţinea 
femeii care şi-a provocat avortul. 


Mortalitatea maternă în România ceauşistă 


Efectuările ilegale ale întreruperilor de sarcină au constituit în epoca Ceauşescu principala 
metodă de control a fertilităţii şi în acelaşi timp principala cauză a mortalităţii la femeile 
de vârstă fertilă. Comparativ cu alte ţări din Europa, rata mortalităţii materne datorate 
întreruperii ilegale de sarcină din România anilor 66-89 a atins cele mai înalte valori!. 
Acest lucru era menţionat în rapoartele Ministerului Sănătăţii privind „evoluţia stării de 
sănătate a populaţiei şi a principalelor aspecte demografice din Republica Socialistă 
România”?. În funcţie de cauzele care le-au provocat, au existat două categorii de decese 
materne, şi anume: prin risc obstetrical şi prin avort ilegal. În informarea privind 
„principalele probleme de sănătate din sectorul mamei şi copilului pe primul semestru al 


1. Raport privind evoluția stării de sănătate şi principalele aspecte demografice din R.S. România 
în anul 1982, AMS, fond DCCPI, dosar 24/1981, f. 5. 
2. Ibidem, f. 5. 


PRACTICI 173 


anului 1969”, prezentată de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în cadrul consfătuirii 
cu membrii Consiliului de Obstetrică, Ginecologie şi Pediatrie din 26-27 septembrie 
1969, referitor la mortalitatea maternă se preciza faptul că în România numărul deceselor 
materne a fost substanţial redus, dar reducerea era numai de cinci ori în raport cu o 
reducere de 12 ori din alte ţări!. În acelaşi document se specifica faptul că pe cauze de 
deces cele mai multe decese materne înregistrate în ţara noastră erau incluse în „alte 
avorturi” sau cele fără alte indicaţii, urmate ca frecvenţă de naşterea cu alte complicaţii, 
inclusiv decesul din timpul anesteziei; alte complicaţii ale sarcinii ca: hemoragii 
gravidice, infecțiile din cursul naşterii sau lehuziei şi embolia pulmonară? . În informarea 
Ministerului Sănătăţii se menţiona că pe plan mondial cele mai frecvente decese materne 
erau înscrise în codul „alte complicaţii ale sarcinii, naşterii sau lăhuziei”3. 

Potrivit observaţiilor făcute de Direcţia Asistenţei Medicale Ocrotirea Mamei, Copilului 
şi Tineretului (Direcţia OMCT) pe marginea „studiului asupra avortului spontan” realizat 
de Ministerul Sănătăţii în anul 1970, în România decesele materne sunt provocate în 
mare parte de avorturile septice (ilicite)“. În materialul privind Evoluţia natalității, 
întreruperile de sarcină şi mortalitatea maternă prin avort septic în anul 1973, prezentat 
de către Serviciul Mamei, Copilului şi Tineretului în şedinţa Consiliului de Conducere 
al Ministerului Sănătăţii din 22 martie 1974, se menţiona faptul că decesele materne prin 
avort septic au crescut în perioada 1967-1973 de 2,5 ori, ceea ce făcea ca România să fie 
cu mult peste media deceselor înregistrate din această cauză în restul ţărilor europene 
(multe din aceste ţări nu au decese prin avort septic sau au indicatori minimi)s. Pentru 
reducerea mortalităţii materne, în cadrul aceluiaşi material se recomandau ca măsuri : 
interzicerea naşterilor la domiciliu şi punerea în discuţie în cadrul colegiilor judeţene ale 
medicilor şi farmaciştilor a fiecărui caz de deces matern şi luarea măsurilor corespunză- 
toare“. În discuţiile purtate de reprezentanţii Direcţiei OMCT cu directorii direcțiilor 
sanitare judeţene în lunile martie-aprilie 1985 în privinţa „problemelor de asistenţă 
materno-infantilă”, la nivelul fiecărui judeţ se recomanda îmbunătăţirea asistenţei medi- 
cale a mamei începând cu depistarea gravidelor din teritoriu şi în mod deosebit a celor 
cu risc, supravegherea lor şi dirijarea naşterilor în unităţi sanitare competente”. 


Decesele materne prin risc obstetrical 


Conform unor analize realizate de Direcţia Asistenţei Medicale Ocrotirea Mamei, 
Copilului şi Tineretului în 19888 şi 1989”, mortalitatea maternă prin risc obstetrical se 


= 


Informare privind principalele probleme de sănătate din sectorul ocrotirii mamei şi copilului, 

AMS, fond Cabinetul Ministrului Sănătăţii (Cabinet 1), dosar 30/1969, f. 9. 

Ibidem, t. 10. 

Ibidem. 

Informare, AMS, fond Cabinet 1, dosar 117/1970, f. 3. 

Informare privind evoluţia natalității, întreruperilor de sarcină şi mortalității materne prin 

avort septic în anul 1973, AMS, tond Cabinet 1, dosar 4/1974, f. 4. 

6. Ibidem, ft. 5-8. 

7. Probleme de asistență materno-infantilă, AMS, tond Cabinet 1, dosar 32/1985, f. 3. 

8. Analiza cauzelor care au favorizat şi determinat decesele materne la naştere şi prin avort, AMS, 
fond Cabinetul Secretarului General al Ministerului Sănătăţii (Cabinet 4), dosar 15/1988, 
ff. 2-6. 

9. AMS, fond DCCPI, dosar 7/1989, ff. 3-4. 


UPU 


174 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


datora complicaţiilor medicale (insuficienţa renală acută, edemul cerebral, hemoragia 
uterină, peritonita după operaţia de cezariană, septicemia după naşterea pe căi naturale 
în maternităţi, embolia pulmonară, tromboembolia cerebrală) survenite în timpul sarcinii, 
naşterii şi lăuziei. În cazul deceselor materne provocate de cauze obstetrice, cei care erau 
sancţionaţi erau medicii şi cadrele medii sanitare. Ei erau vinovaţi de nedepistarea în primele 
trei luni de sarcină a femeilor gravide şi de nesupravegherea lor medicală!. Personalului 
medico-sanitar fie i se desfăcea contractele de muncă, fie era retrogradat sau sancţionat 
de către colegiile de disciplină judeţene şi Colegiul Central de Disciplină?. De exemplu, 
într-un caz de naştere la domiciliu cu ruptură uterină în judeţul Caraş-Severin, salvarea a 
sosit cu întârziere, a transportat lăuza la spitalul cel mai apropiat, unde medicul de gardă (de 
altă specialitate), fără a lua măsuri de reechilibrare volemică pe timpul transportului, a 
trimis salvarea la spitalul din Caransebeş, unde lăuza a decedat după 25 de minute”. Direcţia 
Sanitară Judeţeană a sancţionat personalul medico-sanitar considerat vinovat în acest caz?. 

Potrivit documentelor din Arhiva Ministerului Sănătăţii, în funcţie de grupa de vârstă 
a femeii, cele mai multe decese materne prin risc obstetrical s-au produs la femeile între 
30 şi 34 de ani, urmate de cele între 35 şi 39 de ani”. Analiza efectuată de Direcţia 
OMCT în 1988 arăta că în 1987 grupele de vârstă cele mai afectate au fost între 30 şi 34 
de ani, cu 27 decese înregistrate, şi între 35 şi 39 de ani, cu 18 decese consemnate€. 
După nivelul de studii al mamei, cele mai multe decese s-au produs la femeile cu şcoală 
primară, urmate de cele cu studii medii şi de cele cu studii superioare, care reprezentau 
un procent de doar 3-4%7. 


Decesele materne prin avort ilegal 


Conform Instrucţiunilor nr. 27/1974 de aplicare a Decretului nr. 770/1966 privind reglemen- 
tarea întreruperii cursului sarcinii, pentru rezolvarea avortului incomplet şi îmbunătăţirea 
asistenţei medicale de obstetrică-ginecologie, „întreruperi ilegale de sarcină” erau consi- 
derate cele rezultate dintr-o încălcare a Decretului nr. 7705. Existau două categorii de 
„avorturi ilegale” : cele care nu erau incluse în evidenţele statului şi avorturile care erau 
înregistrate în statistici”. Primele se refereau atât la intervenţiile efectuate de un cadru 
medico-sanitar, terminate cu rezultate bune, numite şi chiuretaje, cât şi la întreruperile 
ilegale de sarcină, neurmate de complicaţii!. Al doilea tip de „avorturi ilegale” cuprindea 
încercările de întrerupere a sarcinii care sfârşeau prin a fi înregistrate în statistici! 


Analiza mortalității materne prin risc obstetrical, AMS, tond Cabinet 4, dosar 23/1988, f. 6. 
AMS, fond Cabinet 2, dosar 3/1986, f. 3. 

AMS, fond DCCPI, dosar 7/1989, f. 7. 

Ibidem. 

Analiza cauzelor care au favorizat şi determinat decesele materne la naştere şi prin avort, 
AMS, fond Cabinet 4, dosar 15/1988, f. 5. 

Ibidem. 

Ibidem, tt. 5-6. 

Ibidem. 

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport Final, 2006, 
p. 510, accesibil online la adresa http : //www.presidency.ro, accesat la 1.07.2009. 

10. Ibidem. 

11. Ibidem. 


upon 


oo aa 


PRACTICI 175 


Acestea erau avorturi autodeclanşate prin mijloace „empirice” (de exemplu folosirea 
unor metode mecanice ; administrarea unor decocturi ; introducerea în cavitatea uterină 
cu ajutorul unei sonde a unei soluţii de ser fiziologic cu săpun; introducerea unor 
obiecte de uz casnic ca andrele, croşete, fusuri pentru a perfora colul uterin), care nu 
erau duse până la capăt (avorturi incomplete)!. În urma practicării avorturilor incomplete, 
multe femei ajungeau în stare gravă la spital. La majoritatea urgenţelor legate de sarcină, 
diagnosticul stabilit de medicii ginecologi era „avort incomplet toxico-septic” cu complicaţii 
postabortive (şoc toxico-septic, stop cardio-respirator, insuficienţă renală acută, insuficienţă 
hepatorenală acută, cangrenă uterină, peritonită incipientă) care determinau decesul 
femeii?. Sociologul Gail Kliman menţiona în lucrarea sa Politica duplicității. Controlul 
reproducerii în România lui Ceauşescu că, potrivit statisticilor Ministerului Sănătăţii, 
„în perioada 1966-1989, un procent de 60,1% dintre femeile spitalizate pentru urgenţe 
datorate întreruperilor ilegale de sarcină au fost diagnosticate cu avort incomplet”?. 
Femeile care decedau înainte de a ajunge la spital sau care ajungeau prea târziu erau 
înregistrate în statistica mortalităţii materne la rubrica „cauze ale deceselor materne”. 

În analiza realizată de Direcţia Asistenţei Medicale Ocrotirea Mamei, Copilului şi 
Tineretului în 1988, referitoare la „cauzele care au favorizat şi determinat decesele 
materne prin avort”, se stabileau cinci cauze care au determinat decesele datorate 
avorturilor ilegale, şi anume : „ascunderea sarcinii ; gravitatea complicaţiilor postavortive, 
din activitatea sanitară”. În aceeaşi analiză a Direcţiei OMCT se preciza că din totalul 
de 491 de decese materne atribuite întreruperilor ilegale de sarcină înregistrate în 1987, 
120 s-au produs la domiciliu fără asistenţă medicală, 118 cazuri au decedat în primele 24 
de ore de la internare din cauza prezentării la spital în stare gravă, iar 253 de femei au 
decedat în spital după o spitalizare mai mare de 24 de ore$. 

Potrivit surselor documentare din Arhiva Ministerului Sănătăţii, pe grupe de vârstă 
s-a înregistrat o rată crescută a mortalităţii materne provocate de avortul ilegal la femeile 
de peste 30 de anif. În funcţie de vârsta femeii, decesele materne datorate avorturilor 
ilegale în anul 1987 s-au împărţit astfel: 253 s-au produs la femei între 30 şi 39 de ani, 
184 la femei între 20 şi 29 de ani, 44 la cele de 40 ani şi peste această vârstă şi 28 la 
femei sub 20 de ani'. Datele statistice din raportul Ministerului Sănătăţii privind 
„starea de sănătate a populaţiei şi activitatea medico-sanitară în anul 1988” arătau o 
creştere a ratei mortalităţii materne atribuite întreruperilor ilegale de sarcină la femeile 
între 25 şi 29 de ani (130 decese — 24,8%), urmate de cele la femeile între 30 şi 34 de ani 
(106 decese - 20,2%). 


= 


AMS, fond DAM-OMCI, dosar 11/1983, nenumerotat. 

2. Ibidem. 

3. Gail Kligman, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Editura 
Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 68. 

4. Analiza cauzelor care au favorizat şi determinat decesele materne la naştere şi prin avort, 

AMS, fond Cabinet 4, dosar 15/1988, ff. 8-9. 

Ibidem, t. 9. 

Ibidem. 

Ibidem. 

AMS, fond Cabinet 4, dosar 6/1989, ff. 3-4. 


176 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Statisticile Ministerului Sănătăţii din anul 1987 indicau că 50,5% dintre femeile decedate 
în urma unei întreruperi ilegale a sarcinii aveau doi sau trei copii!. 1.165 de copii au rămas 
fără mamă în 1986 ca urmare a avorturilor ilegale, iar în 1987 numărul de copii orfani a 
scăzut la 1.1362. În raportul referitor la „starea de sănătate a populaţiei în anul 1988”, cifrele 
statistice arătau că 173 dintre femeile decedate prin avorturi ilegale aveau doi copii, urmate 
de 108 femei decedate având trei copii şi 83 femei decedate având patru copii”. Un număr 
mai mic de decese datorate întreruperilor ilegale de sarcină s-a înregistrat în anul 1988, la 
femeile care, nu aveau copii (67) şi la cele care, datorită faptului că aveau cinci sau mai mulţi 
copii, legea le permitea să solicite întreruperea legală a sarcinii (25)*. Probabilitatea de a 
încerca o întrerupere de sarcină era mai mare la femeile care aveau deja un copil sau doi decât 
la cele care nu născuseră încă. Se dorea culpabilizarea femeii-mamă, făcând-o respon- 
sabilă pentru „gravele consecinţe sociale” produse de practicarea avorturilor ilegale. 


Evoluţia ratei mortalităţii materne provocate de cauze obstetrice 
şi avorturi ilegale în intervalul 1965-1989 


Pe tot parcursul perioadei în care au fost aplicate măsurile pronataliste promovate de 
regimul Ceauşescu, avorturile ilegale au avut o contribuţie semnificativă la creşterea 
uimitoare a numărului deceselor materne. Decesele materne datorate riscului obstetric 
au avut o tendinţă de scădere în general (vezi tabelul 8 şi figura 6). Rata mortalităţii 
materne datorată altor cauze decât avortul ilicit a avut o tendinţă de creştere în special în 
perioadele care au urmat imediat anilor când fie s-a alcătuit legislaţia antiavort, fie s-au 
operat modificări la Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966 privind avortul (publicarea la 
16 februarie 1972 a Decretului nr. 53 potrivit căruia limita de vârstă la care femeia 
beneficia de întreruperea legală a sarcinii a fost scăzută de la 45 la 40 de ani; elaborarea 
la 26 decembrie 1985 a Decretului nr. 411 prin care era mărită limita de vârstă de la 40 
la 45 ani, iar numărul de copii creştea de la 4 la 5%). 

În 1967, de exemplu, numărul de decese materne atribuite cauzelor obstetrice au 
crescut la 338, comparativ cu 171 consemnate în 1966; apoi, în 1973, cifra deceselor 
materne prin risc obstetrical a crescut la 148 faţă de 136 înregistrate în 1972 şi din nou, 
în 1986, numărul lor a crescut la 83 comparativ cu 68 consemnate în 1985 (tabelul 8). 
Cercetătoarea Gail Kligman considera în cartea sa că aceste modificări temporare ale 
ratei mortalităţii materne datorate altor cauze decât avortul ilegal reflectau creşterea 
numărului de naşteri şi scăderea numărului de întreruperi ilegale de sarcină în perioadele 
imediat următoare activităţii legislative antiavort“. Dar punctul de vedere al sociologului 
Gail Kligman nu este susţinut în totalitate de datele statistice ale acelor ani. O dovadă 
este numărul deceselor materne atribuite avorturilor ilegale, care au urmat un trend 
crescător în general în intervalul de timp care a urmat imediat anilor în care s-a elaborat 


AMS, fond Cabinet 4, dosar 15/1988, f. 10. 
Ibidem. 

AMS, fond Cabinet 4, dosar 6/1989, f. 4. 
Ibidem. 

Gail Kligman, op.cit., pp. 65, 73, 79. 
Ibidem, p. 232. 


user 


PRACTICI 177 


legislaţia referitoare la avort. De exemplu, în 1967 cifra deceselor materne datorate 
întreruperilor de sarcină prin mijloace ilegale a crescut la 143 comparativ cu 64 
înregistrate în 1966 (tabelul 8). La fel se întâmpla şi în 1986, când numărul deceselor 
materne provocate de întreruperile ilegale ale sarcinii creşteau la 488 faţă de 425 
consemnate în 1985 (tabelul 8). Excepţia a fost anul 1973, când numărul deceselor 
materne prin avort ilegal a scăzut la 364 de la 370 înregistrate în 1972 (tabelul 8). 


Tabelul 8. Decesele materne, anii 1965-1989 


Decese materne datorate 
complicaţiilor provocate 
Anul | de întreruperile de sarcină 


La 1.000 de 
naşteri vii naşteri vii 
0,17 190 0,68 
0,23 171 0,63 

143 0,27 338 0,64 

192 0,36 314 
258 0,55 233 0,50 
314 0,73 183 0,43 
363 0,91 139 0,40 
1972 370 0,95 136 0,35 
197 364 148 0,39 
197 381 0,89 136 0,32 
385 0,91 131 0,32 
197 432 1,04 110 0,26 
197 469 1,1 145 0,34 
197 447 1,07 0,22 
197 422 1,03 0,22 
441 1,11 0,21 
456 1,20 0,20 
511 1,48 0,23 
471 1,47 0,24 
449 1,28 0,21 
425 1,18 0,19 
488 1,29 0,22 
491 1,28 0,22 
524 1,38 0,18 
545 1,49 0,22 


Decese materne atribuite 


A Totalul deceselor materne 
cauzelor obstetrice 


La 1.000 de La 1.000 de 


naşteri vii 


x x x 


Z 


tul 


= 


rul 


Z 
[i 
£ 


47 
64 


os 
7 


Notă:a) Publicarea Decretului nr. 770/1966 privind interzicerea avortului ; b) Măsuri legislative 
restrictive privind avortul (Decretul nr. 53/1972); c) Măsuri legislative restrictive privind avortul 
(Decretul nr. 411/1985). 

Sursă: Arhiva Ministerului Sănătăţii, fond DCCPI, dosare 17/1980, 19/1981, 24/1981, 6/1985, 
18/1989; fond Cabinet 4, dosare 21/1986-1987, 32/1986, 18/1987, 20/1987, 5/1989. 


35) 


95) 


eErPReteee rel 


7 
5 
1 
6 
1 
7 
2 
6 
2 
7 
6 
2 
6 
7 
3 
9 
7 
2 
3 
1 
5 
1 


4 
5 
4 
4 
5 
5 
5 
5 
) 
5 
4 
5 
514 
e) 
=] 
5 
5 
5 
4 
5 
5 
5 


| 1565 | 
| 1966 | 
| 1972* | 
| 1982 | 
| 1585 | 
| 1589 | 


23 
23 
8 
(9) 
9 
9 
2 
19) 
1 
1 
1 
4 
61 
3 
1 
2 
3 
8 
4 
2 
9 
7 
7 
9 
62 


178 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


În ceea ce priveşte rata crescută a mortalităţii materne cauzate de întreruperile ilegale 
de sarcină, aceasta a fost efectul politicii demografice restrictive promovată de Ceauşescu 
începând din octombrie 1966 (vezi figura 6 şi tabelul 8). În 1965, ultimul an când avortul 
a fost legal, rata mortalităţii materne provocate de complicaţii ale întreruperii sarcinii a 
fost de 0,17% la 1.000 de naşteri vii (figura 6). În anul 1967, la un an după intrarea în 
vigoare a Decretului nr. 770, ea a crescut la 0,27% la 1.000 de naşteri vii (figura 6). 
Valorile cele mai ridicate au fost atinse în anii 1982 (1,48% la 1.000 de naşteri vii) şi 
1989 (1,49% la 1.000 de naşteri vii) (figura 6). 


1.49 


1965 1966 1967 1968 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 


Figura 6. Evoluţia mortalităţii materne în România în perioada 1965-1989 


Sursă: Arhiva Ministerului Sănătăţii, fond DCCPI, dosare nr. 17/1980, 19/1981, 24/1981, 6/1985, 
18/1989; fond Cabinet 4, dosare nr. 21/1986-1987, 32/1986, 18/1987, 20/1987, 5/1986. 


Mortalitatea maternă din România 
în analiza mediilor ştiinţifice occidentale 


Lucrările specialiştilor occidentali în demografie din anii '90 dezaprobau politica pro- 
natalistă restrictivă dusă de regimul Ceauşescu în perioada octombrie 1966-1989. Studiile 
oamenilor de ştiinţă vest-europeni, axate pe analiza evoluţiei fenomenelor demografice 
în Europa Centrală şi de Est, demonstrau eşecul măsurilor pronataliste puse în aplicare 
de autorităţile comuniste în România. Cercetătorii din Vest au analizat în studiile lor 
dimensiunea consecinţelor nefaste pe care politica demografică restrictivă a partidului 
comunist le-a produs în cadrul societăţii româneşti. De exemplu, analistul pe probleme 
ale populaţiei Robert J. Mclntyre, în articolul său „Pronatalist programmes in Eastern 


PRACTICI 179 


Europe”, apărut în 1975 în revista Sovier Studies, sublinia faptul că: „Numărul avortu- 
rilor provocate crescuse permanent. Astfel, de la 153.000 pe an în 1967 la 330.000 pe 
an în 1971, iar în 1972 şi 1973 cifrele erau de 380.000 şi respectiv 375 000 pe an”. 
Sociologul Henry P. David, în cadrul studiului său „Eastern Europe, 1920-1991 : public 
health perspective”, publicat în revista Sfudies in family planning în 1992, remarca o 
creştere constantă a mortalităţii materne din cauza avortului în perioada 1966-1989. 

Dacă în perioada 1960-1965, înainte ca Ceauşescu să pună restricţii asupra avortului 
şi contracepţiei, se înregistra o medie de 76 de decese materne pe an din cauza 
complicaţiilor avortului septic, între 1966 şi 1989 s-a înregistrat o medie de 302 decese 
materne în fiecare an din cauza avorturilor ilegale?. 

Pe baza datelor statistice de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, patru cercetători 
occidentali, printre care şi David, în cadrul articolului lor intitulat „Reproductive health 
in Romania: reversing the Ceausescu legacy” şi apărut în revista Studies in family 
planning în 1991, constatau că: „În 1984, mortalitatea maternă aproape s-a dublat, de 
la 86 de decese la 100.000 de naşteri vii în 1981 la aproape 150, din care un procent de 
86% se datorau avorturilor ilegale. În 1989 s-au înregistrat 159 de decese materne la 
100.000 de naşteri vii, cea mai ridicată cifră înregistrată în Europa”?. 

În cadrul studiului său intitulat „Les modes de prevention des naissances en Europe 
de l'Est”, publicat în revista Population în 1991, demograful francez Chantal Blayo a 
realizat o analiză a evoluţiei ratei mortalităţii provocată de avorturi în România în anii 
1986, 1987 şi 1988 (vezi tabelul 9). 


Tabelul 9. Decese prin avort în România 


| OOCauzeleaeceselr  € | deceselor Numărul | Rata mortalităţii 


Avortul legal şi Total avorturilor | la 100.000 avorturi 
serapeuie Avortul ilegal avorturi declarate declarate 


183 959 
182 442 
183 416 


Sursă: Population, 3, 1991, p. 530. 


Făcând o comparaţie cu alte state din Europa, Blayo a estimat că în anul 1988 
numărul de decese la 100.000 de avorturi declarate a fost în România de 2017. În acelaşi 
an, în Uniunea Sovietică se înregistrau numai 10 decese la 100.000 de avorturi declarate”. 
Conform datelor statistice prezentate de Blayo, doar în două republici din URSS (Tadjikistan 


1. Robert ]. Mclntyre, „Pronatalist programmes in Eastern Europe”, în Sovier Studies, vol. 26, 
nr. 3, iulie, 1975, p. 377. 

2. Henry P. David, „Eastern Europe, 1920-1991: public health perspective”, în Studies in family 
planning, vol. 23, nr. 1, ianuarie-februarie, 1992, p. 13. 

3. Charlotte Hord, Henry P. David, France Donnay, Merril Wolf, „Reproductive health in 
Romania : reversing the Ceausescu legacy”, în Srudies in family planning, vol. 22, nr. 4, 
iulie-august, 1991, p. 233. 

4. Chantal Blayo, Les modes de prevention des naissances en Europe de l'Est, în Population, 3, 
1991, p. 530. 

5. Ibidem. 


180 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


şi Kirghizia) a fost consemnat în '88 un număr mai mare de decese materne, 40 şi 
respectiv 45 la 100.000 de avorturi declarate!. Pentru Franţa datele statistice arătau de-a 
lungul anilor o variaţie între 0,5 şi 1 deces la 100.000 de avorturi declarate?. 

Henry P. David observa în articolul său „Eastern Europe, 1920-1991: public health 
perspective” că, după legalizarea avortului în anul 1990, în România se înregistrau 172 
(69%) de decese materne atribuite întreruperilor cursului sarcinii dintr-un total de 249, 
remarcându-se o scădere semnificativă faţă de anul 1989 când au fost consemnate 512 
(87%) de decese materne datorate avorturilor dintr-un total de 588 (vezi figura 7). 


600 Ă Ş Ş A 
II Mortalitate maternă datorată avorturilor 


L] Mortalitate maternă din cauze obstetricale 


Numărul total al deceselor materne 


1989 Anii 1990 


Figura 7. Cauzele deceselor materne înainte şi după liberalizarea 
avortului în România, 1989-1990 


Sursă: Studies in family planning, vol. 23, nr. 1, ianuarie-februarie 1992, p. 234. 


Sociologii occidentali au arătat în studiile lor care erau costurile grave de ordin social şi 
psihologic provocate de accesul restricţionat la avort în România lui Ceauşescu. Practicarea 
avortului ilegal a avut ca rezultat apariţia unor grave probleme de sănătate la femei. David, 
în acelaşi studiu al său publicat în revista Sfudies in family planning în 1992, susţinea 
că: „Surse neoficiale estimau că aproape 20% din cele 5,2 milioane de femei de vârstă 
fertilă au suferit probabil o diminuare a fertilităţii datorită întreruperii ilegale a sarcinii”*. 
În acelaşi timp, costul psihologic al lipsei de acces la contraceptive şi la un avort legal, 
cât şi traumele produse din cauza sarcinii nedorite au afectat numeroase cupluri”. 


1. Ibidem. 

2. Ibidem. 

3. Henry P. David, op.cit., p. 234. 
4. Ibidem, p. 13. 

5. Ibidem. 


PRACTICI 181 


Analiştii occidentali pe probleme demografice apreciau că, în perioada 1966-1989, în 
România au murit aproximativ 7.244 de femei din cauza complicaţiilor provocate de 
avorturile ilegale!. Aceasta ar însemna o medie de 302 femei pe an în 24 de ani?. 


Dosarele deceselor materne cauzate 
de întreruperile ilegale de sarcină 


Existau patru documente medicale care nu lipseau din niciun dosar de deces matern, şi 
anume : foile de observaţie clinică generală întocmite de secţiile de ginecologie-obstetrică 
ale spitalelor judeţene, rapoartele medico-legale de autopsie alcătuite de laboratoarele 
judeţene de medicină legală, referatele direcțiilor sanitare judeţene care erau trimise 
împreună cu dosarele de deces matern colegiilor medicilor şi farmaciştilor pentru 
discutare, şi deciziile adoptate de colegiile judeţene de disciplină ale personalului sanitar 
şi transmise direcțiilor sanitare judeţene?. În unele cazuri dosarele conţineau şi informări 
întocmite de medicii generalişti de la dispensarele urbane sau comunale, trimise secţiilor 
de ginecologie ale spitalelor judeţene“. 

Întotdeauna femeile decedate erau considerate vinovate pentru producerea deceselor. 
Mai întâi erau incriminate de medicii de la dispensare şi de cei de la secţiile de ginecologie 
ale spitalelor judeţene, iar verdictul asupra culpabilităţii lor era dat de autorităţile 
medicale de la Direcţia Sanitară Judeţeană şi Colegiul Judeţean de Disciplină a Personalului 
Sanitar. În toate cazurile de decese materne, medicii de la dispensare raportau faptul că 
femeile şi-au ascuns sarcina, nefiind luate în evidenţa gravidelor?. În foile de observaţie 
clinică generală de la secţiile de ginecologie ale spitalelor judeţene, la rubrica „istoricul 
bolii” erau menţionate atât cazurile în care bolnava recunoştea că şi-a declanşat avortul€, 
cât şi cele în care pacienta refuza să recunoască provocarea avortului”. Direcţiile sanitare 
judeţene constatau de fiecare dată că decesul s-a produs din vina femeilor şi trimiteau 
dosarele de decese materne pentru discutare colegiilor medicilor şi farmaciştilor$. 
Colegiile judeţene de disciplină ale personalului sanitar, în toate cazurile de decese prin 
avorturi ilegale, consemnau faptul că „nu s-au reţinut culpe medicale” şi recomandau 
„intensificarea muncii de combatere a avorturilor provocate empiric”?. 

Pentru a ilustra cele spuse mai sus, un exemplu este dosarul de deces matern al unei 
femei în vârstă de 30 de ani, căsătorită, agricultoare la CAP! . Toată documentaţia 
medicală din dosar a fost întocmită pentru a demonstra vinovăția femeii. În declaraţiile 


Ibidem. 

Ibidem. 

AMS, fond DAM-OMCI, dosar 8/1983, nenumerotat. 
AMS, fond DAM-OMCT, dosar 4/1983, nenumerotat. 
Ibidem. 

Referat asupra analizei decesului matern Pop Maria, AMS, tond DAM-OMCT, dosar 6/1983, 
nenumerotat. 

7. AMS, fond DAM-OMCIT, dosar 26/1984, nenumerotat. 
8. AMS, fond DAM-OMCI, dosar 11/1984, nenumerotat. 
9. Ibidem. 

10. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 7/1983, nenumerotat. 


182 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


transmise secţiei de ginecologie a spitalului judeţean medicul generalist şi moaşa de la 
dispensarul medical din comună arătau că „decedata şi-a ascuns sarcina, nefigurând în 
evidenţa registrului de gravide”!. În foaia de observaţie clinică generală întocmită de 
secţia ginecologie-obstetrică a spitalului judeţean, la rubrica „istoricul bolii” era menţionat 
faptul că „bolnava nu a recunoscut sarcina şi nu a fost luată în evidenţă”?. Diagnosticul 
stabilit era „avort incomplet toxico-septic grav complicat cu insuficienţă hepato-renală, 
stop respirator şi cardiac”. Pe baza foii de observaţie aflată la secţia de ginecologie a 
spitalului judeţean Direcţia Sanitară Judeţeană a alcătuit un referat asupra cazului de 
deces matern”. În referat se preciza că „decedata nu a fost luată în evidenţă ca gravidă din 
omisiune personală”5. Bolnava a fost internată la data de 28 iunie 1983 la secţia ATI a 
spitalului judeţean cu diagnosticul : sarcină în luna a II-a complicată cu infecţie stadiul III, 
necroză uterină, insuficienţă hepato-renală, şoc septic“. Concluzia Direcţiei Sanitare 
Judeţene a fost că decesul matern a survenit în urma unui avort complicat cu infecţie 
produs prin autoprovocare atât prin ingerare, cât şi prin metode mecanice”. La finalul 
referatului, Direcţia Sanitară solicita „intensificarea popularizării pericolelor provocării 
de avort”8. Dosarul decesului matern era înaintat spre discutare Colegiului Medicilor şi 
Farmaciştilor”. În decizia Colegiului Judeţean de Disciplină a Personalului Sanitar se 
specifica faptul că decesul femeii a survenit ca urmare a unei infecţii grave ce a complicat 
avortul septic!. De asemenea, se menţiona că nu s-a reţinut culpă medicală şi se indica 
o mai bună şi completă luare în evidenţă a gravidelor!. 

Din cercetarea dosarelor de decese materne din Arhiva Ministerului Sănătăţii se 
poate observa că majoritatea femeilor decedate în urma avorturilor incomplete (ilegale) 
erau fie muncitoare, fie casnice sau agricultoare!?. Statisticile de la Ministerul Sănătăţii 
se refereau cu preponderență la muncitoare, casnice şi agricultoare şi deoarece acestea 
erau categoriile sociale pe care se baza sistemul comunist. Într-o statistică realizată de 
Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară în anul 1978, după ocupaţia femeilor decedate în 
urma complicaţiilor sarcinii, naşterii şi lăuziei, structura deceselor materne în 1978 a 
fost următoarea : muncitoare calificate 29,2%, casnice 25,5%, agricultoare 24,9% 15 
Propaganda contra avortului ilegal se desfăşura cu predilecție în întreprinderi şi la sate 
pentru că acolo avea un impact mai mare datorită nivelului scăzut de educaţie şi accesului 
limitat la informaţie. Datele privind mortalitatea maternă se refereau în special la femeile 
căsătorite. Conform documentaţiei de arhivă, se înregistrau foarte puţine cazuri de 
decese materne la femei necăsătorite. Potrivit statisticilor prezentate într-un raport al 


Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 
. Ibidem. 
11. Ibidem. 
12. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 11/1984, nenumerotat. 
13. AMS, fond Cabinet 1, dosar 32/1978, f. 4. 


9-99. mp to 


=> 
O 


PRACTICI 183 


Direcţiei Sanitare a municipiului Bucureşti, în anul 1970, 60% dintre decesele materne 
provocate de întreruperile ilegale de sarcină s-au înregistrat la femeile căsătorite!. 
Conform statisticilor Centrului de Calcul şi Statistică Sanitară din 1978, proporţia cea 
mai mare o deţineau femeile căsătorite, şi anume 85,5%, în timp ce doar un procent de 
13,0% reprezenta femeile necăsătorite”. În România socialistă, respectul acordat maternității 
era condiţionat de statutul marital al femeii. Societatea comunistă românească nu accepta 
relaţiile sexuale extramaritale. Copiilor născuţi dintr-o relaţie extraconjugală li se atribuia 
încă de la naştere stigmatul copiilor nelegitimi. 

În anuarele statistice din anii 1965%-1989* nu exista un capitol destinat „cauzelor 
mortalităţii”. Creşterea constantă a numărului avorturilor ilegale şi deceselor materne datorate 
întreruperilor ilegale de sarcină consemnate în intervalul 1966-1989 au constituit o ameninţare 
pentru realizarea planurilor demografice de creştere a natalității ale lui Ceauşescu. În 
aceste condiţii, populaţia nu trebuia să aibă acces la statisticile cu evoluţia ratei mortalităţii 
materne din acei ani. Toate informaţiile legate de decesele materne înregistrate în acea 
perioadă provin din documentele aflate în Arhiva Ministerului Sănătăţii. Începând cu 
anul 1990, în anuarul statistic a fost introdus un capitol privind „cauzele deceselor”?. 

Pentru a combate incidenţa din ce în ce mai mare a avorturilor ilegale şi legătura acestora 
cu mortalitatea maternă, în toate rapoartele şi programele de măsuri ale Consiliului Sanitar 
Superior şi Ministerului Sănătăţii din perioada ceauşistă se recomanda „intensificarea şi 
diversificarea activităţii de educaţie sanitar㔀. Conform indicaţiilor Biroului Politic Executiv 
al CC al PCR, propaganda şi activităţile educative (conferinţe, prezentări de diapozitive 
şi filme) care ilustrau consecinţele nefaste ale avortului, pericolul acestuia pentru viaţa 
şi sănătatea femeii, a familiei şi societăţii trebuiau să se desfăşoare în întreprinderile cu 
un număr mare de femei angajate, în colectivităţile de tineri, muncitori şi la sate”. 


Concluzii 


În pofida ofensivei propagandistice, a schimbărilor legislative legate de avort, a distrugerii 
reţelelor ilegale prin care se realizau întreruperile de sarcină şi a supravegherii stricte a 
personalului medico-sanitar, numărul de avorturi ilegale a crescut şi mii de decese 
materne au fost înregistrate pe parcursul intervalului 1966-1989. Restricţionarea severă 
a practicării întreruperii cursului sarcinii şi inexistenţa opţiunilor contraceptive moderne 
au făcut inevitabilă creşterea ratei mortalităţii materne ca urmare a întreruperilor efectuate 
în condiţii lipsite de siguranţă. 


Cristina Roman 


ACD, fond MAN CSMAS, dosar 5/1971, f. 27. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 32/1978, f. 4. 

Anuarul Statistic al RPR, 1965, Direcţia Centrală de Statistică. 

Anuarul Statistic al RSR, 1989, Direcţia Centrală de Statistică. 

Anuarul Statistic al României, 1990, Comisia Naţională pentru Statistică, pp. 86-87. 
AMS, fond Cabinet 4, dosar 23/1988, f. 9. 

AMS, fond Cabinet 4, dosar 32/1987, f. 8. 


Sa brau iezi mă a 


Capitolul 10 
Mortalitatea infantilă din România, 1965-1989 


Introducere 


Rostul demersului nostru este de a arăta că politica regimului Ceauşescu de creştere 
forţată a natalității a constituit cauza principală a înregistrării unei rate crescute a 
mortalităţii infantile în România. 

Studiul este structurat pe două secţiuni. În prima parte dorim să prezentăm pe de o 
parte cauzele mortalităţii infantile identificate de Ministerul Sănătăţii, iar pe de altă parte 
cauzele deceselor infantile prezentate în documente din arhiva postului de radio Europa 
Liberă de la Open Society Archives din Budapesta şi în studii ale unor reviste de ştiinţe 
sociale occidentale. Având ca punct de plecare studiile realizate de Ministerul Sănătăţii 
asupra mortalităţii infantile în perioada '60-'80, în cea de a doua parte a cercetării ne-am 
propus să realizăm o prezentare a evoluţiei numărului deceselor infantile în anii 1965-1989, 
o prezentare a componentelor mortalităţii infantile (mortalitatea perinatală, mortalitatea 
neonatală şi mortalitatea postneonatală), indicând pentru fiecare dintre ele factorii 
medicali favorizanţi (prematuritatea şi distrofia) şi cauzele patologice (bolile gravidei, 
ale fătului, ale nou-născutului şi ale sugarului). Datele statistice prezentate în studiul 
nostru privind mortalitatea infantilă înregistrată în intervalul 1965-1989 s-au bazat pe 
cifrele oferite de documentele oficiale ale vremii. 


Cauzele mortalităţii infantile, 1965-1989 


Studiile realizate de Ministerul Sănătăţii asupra mortalităţii infantile din România în 
anii '67-'68 identificau o serie de cauze ale deceselor infantile înregistrate în acea 
perioadă, şi anume: deficienţe în dispensarizarea gravidelor şi asistenţa la naştere ; 
deficienţe în activitatea profilactică ; depistări tardive ale îmbolnăvirilor la sugari ; 
capacitate de spitalizare redusă în secţiile de pediatrie, nou-născuţi şi prematuri din 
spitale, ceea ce favoriza aglomerările cu riscul producerii infecțiilor intraspitaliceşti şi 
externările prea timpurii de prematuri la domiciliu ; lipsa de cadre medico-sanitare de 
specialitate din circumscripțiile sanitare rurale, policlinici, secţiile de pediatrie şi de 
nou-născuţi din spitale ; deficienţe în funcţionalitatea secţiilor de obstetrică-ginecologie, 
nou-născuţi, prematuri, pediatrie în ceea ce priveşte calitatea asistenţei, reanimarea şi 
terapia intensivă ; dificultăţi în aprovizionarea contiună cu lapte praf; dotarea insuficientă 


PRACTICI 185 


cu aparatură medicală ; nivel educativ cultural şi sanitar scăzut al unor mame! . Cauzele 
mortalităţii infantile din perioada '67-'68 (capacitatea de spitalizare redusă în secţiile de 
pediatrie, nou-născuţi şi prematuri din spitale sau lipsa de cadre medico-sanitare de 
specialitate din circumscripțiile sanitare rurale, policlinici, secţiile de pediatrie şi de 
nou-născuţi din spitale) au fost provocate, după cum se preciza şi în studiile Ministerului 
Sănătăţii, de „natalitatea crescută din acei ani”? ca efect al aplicării Decretului natalist 
nr. 770/1966 privind reglementarea întreruperii sarcinii. Din anii '70, când indicele de 
natalitate a început să scadă şi odată cu el şi numărul deceselor infantile s-a micşorat (în 
raport cu ratele mortalităţii infantile înregistrate în intervalul '67-'68), în cercetările 
Ministerului Sănătăţii erau menţionate atât o parte dintre vechile cauze ale mortalităţii 
infantile, cât şi o serie de cauze noi: neimplicarea întregii reţele sanitare, indiferent de profil, 
în fenomenele demografice ; actele de indisciplină ale personalului sanitar ; educaţia 
sanitară ineficientă a mamei; nesupravegherea diferențiată a copiilor între 0 şi 1 an în 
funcţie de problemele medico-sociale ale acestora, nedepistarea la timp a unor afecţiuni 
pentru începerea în timp util a tratamentului. 

Pentru înlăturarea acestor cauze, Ministerul Sănătăţii adoptă, începând din anul 
1966, în fiecare an programe de măsuri pentru reducerea ratei mortalităţii infantile 
(îmbunătăţirea activităţii reţelei sanitare de asistenţă medicală a mamei şi copilului, 
asigurarea unor cantităţi suficiente de lapte praf şi preparate dietetice specifice pentru 
copii, intensificarea acţiunilor de educaţie sanitară şi creştere a nivelului de răspundere 
cetăţenească“), care au fost completate începând din anii 70-80 cu măsuri „de sancţionare 
a oricăror acte de indisciplină, neimplicare sau deficienţe”S. 

Cauzele care au determinat înregistrarea unui indice crescut al ratei mortalităţii 
infantile în România comparativ cu alte state din Europa în perioada 1967-1989 au fost 
generate de aplicarea Decretului nr. 770 de interzicere a avortului, adoptat în 1966. 
Sociologul occidental Nicholas H. Wright considera în articolul său „Delegalization of 
abortion in Romania led to increased rates of infant, maternal mortality” că: 


Într-o oarecare măsură, creşterea numărului de născuţi morţi şi a mortalităţii infantile din 
anii 1967-1968 ar putea fi asociată cu legea restrictivă a avorturilor deoarece marile 
presiuni de creştere au fost puse pe umerii unui sistem medical deficitar, nepregătit pentru 
aşa ceva. Creşterea rapidă a numărului de femei însărcinate în perioada '67-'68 a depăşit 
capacitatea de îngrijire medicală antenatală şi postnatală, ceea ce a condus la standarde 
scăzute de îngrijire şi numeroase externări fără îngrijire profesională în afara spitalelor“. 


Câteva numere din anii 1987-1989 ale publicaţiei Romanian Domestic Bloc din arhiva 
Radio Europa Liberă de la Open Society Archives din Budapesta tratau subiectul 
mortalităţii infantile, prezentând factorii care au determinat o rată crescută a deceselor 


1. Informare privind mortalitatea infantilă pe anul 1968, AMS, tond Cabinet 1, dosar 41/1969, 
ft. 1-8. 

2. Ibidem, f. 7. 

3. Raport cu privire la starea de sănătate a populaţiei, AMS, tond Cabinet 4, dosar 6/1989, 
nenumerotat. 

4. AMS, fond Cabinet 1, dosar 8/1966, ff. 10-13. 

5. Plan special de măsuri, AMS, fond Cabinet 4, dosar 6/1989, nenumerotat. 

6. Nicholas H. Wright, „Delegalization of abortion in Romania led to increased rates of infant, 
maternal mortality”, în International family planing digest, vol. 1, nr. 2, iunie 1975, p. 12. 


186 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


infantile din România ceauşistă. În articolul „Visuri şi coşmaruri” din numărul din 2 
aprilie 1987 se făcea referire la raportul UNICEF având ca temă „Situaţia copiilor în lume”, 
care a fost transmis şi Comitetului Naţional Român al UNICEF din Bucureşti!. Raportul 
a calculat pentru 130 de ţări (inclusiv România) coeficientul de mortalitate juvenilo-infantilă 
care reprezenta numărul de copii decedați până la vârsta de 5 ani dintr-o mie de 
nou-născuţi pentru perioada 1970-1984. În funcţie de valoarea coeficientului de mortalitate 
Juvenilo-infantilă, cele 130 de ţări au fost clasificate în patru categorii : cu coeficient de 
mortalitate juvenilo-infantilă foarte ridicat, ridicat, mijlociu şi scăzut”. Conform raportului 
UNICEF, România era singura ţară din Estul Europei cu coeficient mijlociu“. Toate 
aliatele sale comuniste din Est aveau coeficient redus$. 

Potrivit datelor din raport, România avea cel mai mare număr de copii decedați până 
la vârsta de un an€. În ceea ce priveşte explicarea coeficientului de mortalitate juve- 
nilo-infantilă din România, raportul UNICEF desemna doi indicatori, şi anume de 
sănătate şi de nutriţie”. Referitor la indicatorul de sănătate specialiştii UNICEF precizau 
că: „Bucureştiul nu a furnizat date despre procentul de populaţie care avea acces efectiv 
la serviciile medicale, limitându-se să afirme că 99% din naşteri se bucură de asistenţa 
unui personal calificat”:. 

În ceea ce priveşte modul în care indicatorul de nutriţie a influenţat mortalitatea 
juvenilo-infantilă, în raport se menţiona că, deşi România a avut în 1982-1984 un indice 
de producţie alimentară pe locuitor cu 19% mai mare decât în 1974-1976, devansând 
URSS, RDG, Cehoslovacia, aportul zilnic de calorii pe locuitor în procente, faţă de 
nevoi, a fost în România mai mic decât în toate ţările răsăritene”. Potrivit raportului 
UNICEF, exporturile de bunuri şi servicii ale României destinate să acopere datoriile 
externe au crescut de la 21,6% în 1970 la 29,8% în 1984, cifre care erau mai mult decât 
duble faţă de media pe categoria de ţări în care a fost clasificată România”. Specialiştii 
UNICEF considerau că distribuirea producţiei alimentare era una dintre cauzele probabile 
ale mortalităţii juvenilo-infantile din România!. 

Într-un document al Direcţiei Ocrotirii Mamei, Copilului şi Tineretului din 14 iunie 
1971 erau exprimate o serie de observaţii asupra proiectului Programul de dezvoltare a 
industriei alimentare din RSR România pentru perioada 1971-1975 trimis spre avizare de 
către Consiliul de Miniştri?. În document se preciza că: 


1. OSA 205-4-70, Records of the Open Media, Research Institute, Information Services Departamnet, 
Romanian Subject Files 1947-1997, Box 234, Social Issues/Children/UNICEF/Statistics, 
1979.01-1989.06, p. 1. 

2. Ibidem. 

3. Ibidem. 

4. Ibidem. 

5. Ibidem. 

6. Ibidem. 

7. Ibidem, p. 2. 

8. Ibidem. 

9. Ibidem, p. 3. 

10. Ibidem, p. 4. 

11. Ibidem, p. 3. 

12. Programul de dezvoltare a industriei alimentare din RSR pentru perioada 1971-1975, AMS, 
fond Cabinet 1, dosar 2/1971, f. 1. 


PRACTICI 187 


Alimentaţia, în general, atât pentru grupa de vârstă 0-18 ani, cât şi pentru femeile gravide 
şi care alăptează, este dezechilibrată în ţara noastră. Se înregistrează la toate grupele de 
vârstă un consum redus de lapte (în produse dietetice), brânzeturi (parte brânză de vaci), 
carne (parte carne slabă - vită, găină, peşte de râu), legume şi fructe în tot cursul anului 
(unele pregătite şi sub formă dietetică pentru grupele de vârstă mică). Unele dintre 
produsele alimentare de bază pentru grupa de vârstă 0-1 an sunt ineficient transformate 
dietetic şi prezintă şi deficienţe de ordin bacteriologic, ceea ce face să crească anormal 
morbiditatea prin boli digestive şi de nutriţie atât acute (salmoneloze, dizenterie), cât şi 
cronice (distrofie, anemie alimentară, rahitism la sugari)!. 


Într-un studiu al Centrului de Calcul şi Asistenţă Sanitară realizat în 1972 asupra 
„deceselor sub 1 an din 1970” se arăta că distrofia era un factor favorizant important al 
morbidităţii şi mortalităţii infantile din cauza scăderii rezistenţei sugarilor distrofici la 
infecţii”. Potrivit cifrelor statistice din Studiile asupra Deceselor Infantile şi din buletinele 
statistice sanitare, distrofia contribuia de la an la an la creşterea numărului total al 
decedaţilor sub un an” (vezi tabelul 10). 


Tabelul 10. Evoluția numărului deceselor de distrofici sub 1 an în perioada 1968-1972 


Distrofici % din totalul 1968 1969 1970 1971 1972 


Sursă: Arhiva Ministerului Sănătăţii, fond Cabinet 1, dosare 144/1972, 67/1972, 111/1973. 


decedați sub 1 an 


În acelaşi studiu se specifica, după modul cum au fost alimentaţi, că în 1970 ponderea 
cea mai mare o constituiau distroficii alimentaţi artificial (58,7%). După principalele 
cauze de deces, cea mai mare pondere de decedați distrofici se constata în 1970 la bolile 
aparatului digestiv (55,8%) şi la bolile infecțioase şi parazitare (53,2%). O treime din 
decedaţii distrofici din anul 1970 erau prematuri (30,6%). 

În afara cauzelor medicale şi a celor legate de nutriţie, care au provocat un număr 
mare de decese infantile în perioada 1967-1989, un factor determinant în creşterea ratei 
mortalităţii infantile a fost şi nivelul foarte scăzut de trai din România anilor "80. În 
numele autodeterminării naţionale, în 1984, Ceauşescu a decis achitarea anticipată a 
datoriei externe restante a României cu preţul sacrificării calităţii vieţii. Astfel, producţia 
a fost dirijată către export. Începând din '84, populaţia a îndurat iernile în condiţiile 
limitării căldurii şi electricităţii, iar principalele alimente au fost raţionalizate. Laptele 
nu se găsea întotdeauna. Ziarul vest-german Suddeursche Zeitung scria în Il iunie 1985 


Ibidem. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 144/1972, f. 87. 
Ibidem. 

Ibidem, f. 89. 

Ibidem, ft. 90. 

Ibidem. 


Suawnr 


188 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


despre condiţiile din maternităţile din România : „Lipsa de energie a fost iarna trecută 
aşa de mare, încât incubatoarele pentru nou-născuţi s-au oprit din funcţiune. Rata 
mortalităţii a crescut de la 18 la 63 la mia de nou-născuţi”!. De situaţia mamelor şi a 
nou-născuţilor se ocupa la 9 martie 1988 ziarul austriac Kurrier, care scria că : „Deosebit 
de rău se prezintă asistenţa medicală pentru gravide şi nou-născuţi. Lipseşte hrana 
specială pentru nou-născuţi, lipseşte laptele, lipsesc legumele. Rata mortalităţii este 
ridicată în rândul copiilor”?. 

La 5 ianuarie 1989 publicaţia Romanian Domestic Bloc din Arhiva Radio Europa 
Liberă de la Open Society Archives din Budapesta dădea publicităţii o scrisoare a unei 
mame primită la redacţie în 19857. În scrisoare, respectiva mamă făcea referire la 
cauzele mortalităţii infantile din România : „lipsa de proteine din alimentaţie şi a altor 
substanţe necesare dezvoltării normale a copilului, asistenţa medicală nesatisfăcătoare a 
copiilor. Sunt dispensare unde un singur medic consultă 40-50 de copii, iar obţinerea 
unui bon de consultaţie se face stând la coadă de la 3-4 noaptea. Spitalele a căror igienă 


lasă de dorit sunt pline de copii care stau şi câte doi în pat”?. 


Mortalitatea infantilă din România ceauşistă 


Mortalitatea perinatală 


Conform studiului „Decesele perinatale în RS România din 1970” realizat de Centrul de 
Calcul şi Statistică Sanitară din Ministerul Sănătăţii, mortalitatea perinatală cuprinde 
decesele fetale târzii, adică născuţii morţi (mortinatalitatea) şi decesele precoce ale 
născuţilor vii (0-6 zile), adică mortalitatea neonatală precoces. În studiu se arăta că în 
anul 1970 mortalitatea perinatală a înregistrat o scădere faţă de cei trei ani anteriori 
(32,4%o în 1967, 31,5%o în 1968, 27,6%0 în 1969, 24,5%0 în 1970). Potrivit datelor 
statistice publicate de Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară, mortinatalitatea a scăzut 
de la 15,0%o în 1969 la 13,4%o în 1970, iar mortalitatea precoce a scăzut de la 12,6%o, 
în 1969, la 11,1%o, în 1970”. În studiu se specifica faptul că pe plan european România 
se situa printre ţările cu un nivel mediu al mortalităţii perinatale€. Potrivit informaţiilor 
furnizate de către Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară, cele două componente ale 
mortalităţii perinatale, mortinatalitatea şi mortalitatea precoce, erau determinate de cauze 
diferite de deces”. Astfel, mortinatalitatea putea fi determinată de anomalii ale placentei 
şi cordonului, de boli anoxemice şi hipoxemice, de anomalii congenitale, afecţiuni 


1. OSA 205-4-70, Records of the Open Media, Research Institute, Information Services Departamnet 
Romanian Subject Files 1947-1997, Box 234, Social Issues/Children/UNICEF/Infant mortality, 
1985.03-1992.06, p. 5. 

Ibidem. 

Ibidem, p. 3. 

Ibidem, p. 4. 

Studiul deceselor perinatale, AMS, fond Cabinet 1, dosar 147/1971, f. 2. 

Ibidem, f. 71. 

Ibidem. 

Ibidem. 

Ibidem, t. 72. 


9:99 Am 


PRACTICI 189 


gravidice ale mamei!. În cazul decedaţilor precoce majoritatea cauzelor de deces au fost 
constituite de boli anoxemice? şi hipoxemice?, de distocii”, de anomalii congenitale, de 
leziuni de origine obstetricală, de alte boli ale fătului şi nou-născutului”. În studiul 
Centrului de Calcul şi Statistică Sanitară erau enumeraţi o serie de factori care influenţau 
decesele perinatale. După vârsta mamei se constata un risc crescut al deceselor la femeia 
peste 35 de ani, după ocupaţia mamei se remarca o pondere mai mare a deceselor 
perinatale la mamele casnice din mediul rural, după ştiinţa de carte a mamei se înregistra 
o pondere mare la mamele cu şcoala elementară terminată, cât şi la mamele cu şcoala 
elementară neterminată, majoritatea provenind din mediul rural“. După mediul de 
provenienţă al mamelor se remarca faptul că intensitatea mortalităţii perinatale era mai 
mare în municipii şi oraşe (19,7%0) decât în comune (18,0%0)”. Autorităţile din Ministerul 
Sănătăţii considerau că numărul mare de decese perinatale înregistrate în oraşe se datora 
frecvenţei avorturilor din anii precedenţi, solicitărilor crescânde impuse de ritmul vieţii 
urbane, imaturităţii etc.5. Nu se pierdea nicio ocazie de condamnare a avorturilor. 

În cadrul studiului Centrului de Calcul şi Statistică Sanitară se menţiona faptul că un 
factor important care favoriza producerea numărului mare de decese perinatale era 
greutatea la naştere”. Datele prezentate în cadrul studiului arătau că : mortinatalitatea 
după greutatea la naştere era de aproximativ 30 de ori mai mare la născuţii morţi cu 
greutatea sub 1.500 de grame faţă de cei din grupa peste 2.500 de grame, iar mortalitatea 
precoce privind grupa de greutate sub 2.500 de grame era de aproximativ 33 de ori mai 
mare decât a celor din grupa peste 2.500 de grame”. Conform datelor publicate de 
Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară, mortalitatea prematurilor în anul 1970 era de 
circa zece ori mai mare decât aceea a copiilor născuţi la termen”. 

În condiţiile în care, conform datelor oferite de Centrul de Calcul şi Statistică 
Sanitară, un rol important în determinarea deceselor perinatale îl aveau „nedispensarizarea 
gravidelor şi diferitele intervenţii în scopul de a întrerupe sarcina”, era de aşteptat ca 
Ministerul Sănătăţii să creeze o legătură strânsă între campania privind reducerea drastică 
a avorturilor şi cea dusă pentru reducerea mortalităţii perinatale. Astfel, printre măsurile 
propuse de Ministerul Sănătăţii pentru reducerea mortalităţii perinatale se numărau 
„luarea în evidenţă şi dispensarizarea gravidei corect desfăşurate” 7. Autorităţile din 


1. Ibidem. 

2. Anoxemia este o tulburare patologică provocată de scăderea sub valorile normale a oxigenului 
din țesuturile organismului, de diminuarea circulaţiei sangvine - Dicționarul Explicativ al 
Limbii Române, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2007. 

3. Hipoxemia este o tulburare patologică provocată de scăderea presiunii şi a cantităţii de oxigen 
din sângele arterial, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Enciclopedică, 
Bucureşti, 2007. 

4. Distocia reprezintă ansamblul dificultăţilor care survin în timpul naşterii, în Dicționarul 

Medical online, http : //dicţionar.romedic.ro. 

Ibidem. 

Ibidem, £. 74. 

Ibidem, tt. 72-73. 

Ibidem, t. 74. 

Ibidem. 

10. Ibidem. 

11. Ibidem, f. 4. 

12. Ibidem, f. 1. 


oo a A ta 


190 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Ministerul Sănătăţii au încercat tot timpul să prezinte date statistice privind scăderea 
permanentă a mortalităţii perinatale astfel încât să se arate eficienţa campaniilor de 
propagandă antiavort. În studiul realizat de Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară cifrele 
statistice privind mortinatalitatea şi mortalitatea precoce arătau o scădere a acestora în 
perioada 1938-1970 (vezi tabelul 11). 


Tabelul 11. Morzalitatea perinatală cu cele două componente ale sale : 
mortinataliatea şi mortalitatea precoce — perioada 1938-1970 


Mortalitatea 
precoce 
(la %o de născuţi vii) 


Mortinatalitatea 
(la %o de născuţi vii) 


Sursă: Arhiva Ministerului Sănătăţii, fond Cabinet 1, dosar 147/1971. 


Într-o statistică a mortalităţii infantile din Europa, prezentată într-un alt studiu realizat 
de Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară din Ministerul Sănătăţii asupra „deceselor sub 
1 an din anul 1970”, se preciza că: „ În raport cu evoluţia mortalităţii infantile din ultimii 
zece ani şi cu nivelul atins în 1970 se pot stabili în Europa trei categorii de ţări”!. Din 
prima categorie făceau parte ţări ca Finlanda, Olanda, Norvegia, Danemarca, Anglia, 
R.D. Germania, care în anul 1970 au înregistrat indicatori sub 20 %o0?. Acestea erau state 
unde în perioada 1960-1970 se remarca o scădere accentuată a indicilor de mortalitate 
infantilă. În Danemarca rata mortalităţii infantile a scăzut în 9 ani cu 33%, iar în 
Finlanda în 10 ani cu 41 %?. În studiu se menţiona faptul că la această grupă de ţări au 
scăzut în special ratele mortalităţii neonatale şi postneonatale şi într-o mică măsură rata 


mortalităţii precoce, care reprezenta în 1970 2/3 din mortalitatea infantilă“. În cea de a 


AMS, fond Cabinet 1, dosar 144/1972, f. 3. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 


awp 


PRACTICI 191 


doua grupă de ţări erau incluse Austria, Belgia, Cehoslovacia, R.E. Germania, Italia, 
Spania şi URSS!. În anul 1970 la această categorie de ţări au fost înregistraţi indici ai 
mortalităţii infantile de 20 %0-30%0?. Conform studiului, în aceste state ponderea mortalităţii 
postneonatale a scăzut considerabil, în timp ce ponderea mortalităţii neonatale şi în 
special a celei precoce au crescut în 19705. O a treia categorie de ţări o reprezentau 
statele cu mortalitate infantilă de peste 30%0%. Potrivit datelor din studiul Centrului de 
Calcul şi Statistică Sanitară din Ministerul Sănătăţii, pe primele locuri la rata mortalităţii 
infantile se aflau Albania, Portugalia şi Iugoslavia, urmate de România, Ungaria şi 
Polonia”. Ceea ce caracteriza aceste state era faptul că în structura mortalităţii infantile 
indicele mortalităţii postneonatale era crescut în raport cu cel al mortalităţii precoce. 


Mortalitatea neonatală 


Mortalitatea neonatală cuprinde decesele înregistrate în perioada 0-29 de zile de la 
naştere”. În cadrul studiului realizat în anul 1972 de Centrul de Calcul şi Statistică 
Sanitară din Ministerul Sănătăţii „asupra deceselor sub un an înregistrate în anul 1970” 
se menţiona faptul că evoluţia mortalităţii neonatale din România din ultimii zece ani a 
înscris o scădere ritmică până în anul 1965, fiind urmată de o creştere accentuată în 
perioada 1967-19688. Începând cu anul 1969, mortalitatea neonatală a scăzut, influențând 
dinamica mortalităţii infantile”. Pe plan european, Ministerul Sănătăţii considera că la 
mortalitate neonatală România se situa printre ţările cu un nivel mediu!. În studiul realizat 
de Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară se preciza faptul că pe medii mortalitatea 
neonatală era mai mare în urban (19,5%0) decât în rural (18,0%0), acest indice fiind 
influenţat de numărul mare al decedaţilor prematuri cu o pondere mai mare în urban... 
Conform informaţiilor din studiu, una dintre principalele cauze ale mortalităţii neonatale 
era prematuritatea!?. Oficialii din Ministerul Sănătăţii recunoşteau în cadrul studiului 
menţionat că o creştere accentuată a natalității începând cu anii 1967-1968 ca urmare a 
punerii în aplicare a Decretului nr. 770/1966 antiavort a determinat înregistrarea unui 
număr mare de născuţi prematuri. Structura decedaţilor prematuri din prima lună de 
viaţă arăta că din totalul acestora cei mai mulţi au avut greutatea între 1.500 şi 1.999 de 
grame (25,0%), urmând cei cu greutatea cuprinsă între 2.000 şi 2.499 de grame (18,3%) 
şi între 1.000 şi 1.499 de grame (16,3%)15. Alte cauze medicale care determinau 


Ibidem. 
Ibidem, f. 5. 
Ibidem, ft. 5, 7. 
Ibidem, f. 7. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem, f. 47. 
Ibidem. 
Ibidem. 

. Ibidem. 

. Ibidem, f. 49. 

„Ibidem, f. 51. 

. Ibidem. 


ESP e Ami iii 


== 
WR 


192 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


decesele neonatale enumerate în studiu erau : cauzele morbidităţii şi mortalităţii perinatale, 
bolile aparatului respirator, anomaliile congenitale!. În studiu au fost prezentaţi o serie 
de factori care au influenţat producerea deceselor sub o lună. După principalele ocupaţii 
ale mamelor, decesele din perioada 0-29 zile au înregistrat o proporţie mai mare la 
mamele care nu erau încadrate în câmpul muncii (42,2%). După asistenţa acordată de 
cadrele medico-sanitare, s-a constatat un număr mare de copii neconsultaţi de niciun 
cadru sanitar pentru afecțiunea care a dus la deces”. După locul unde au decedat, s-a 
înregistrat un număr mare de decedați din perioada 0-29 zile în unităţi sanitare (82,0%). 
Cauzele reale ale mortalităţii neonatale care nu erau făcute publice de Ministerul Sănătăţii 
erau : lipsa unei hrane adecvate pentru gravide, condiţiile precare de asistenţă medicală 
din maternităţi şi case de naşteri, lipsa cadrelor medicale. 


Mortalitatea postneonatală 


Mortalitatea postneonatală cuprinde decedaţii înregistraţi în perioada 1-11 luni de la naştere”. 
Conform datelor statistice oferite de studiul realizat în 1972 de Centrul de Calcul şi Statistică 
Sanitară „asupra deceselor sub 1 an din 1970”, „Evoluţia mortalităţii postneonatale înregis- 
trată în România în perioada 1960-1970 indica o scădere accentuată pentru perioada 
1960-1965, după care creştea uşor în 1966, în 1967 înregistra cel mai scăzut indice, iar în 
1968 creştea cu o dată şi jumătate decât cea din anul 1967. În următorii ani 1969-1970 
mortalitatea postneonatală a înregistrat scăderi care au influenţat simultan scăderea 
mortalităţii infantile”. 

Potrivit informaţiilor din studiul Centrului de Calcul şi Statistică Sanitară, pe plan 
european, România era situată printre ţările cu indici crescuţi”. Datele statistice din 
documentele din Arhiva Ministerului Sănătăţii arătau că mortalitatea postneonatală era 
mai ridicată în anul 1970 în mediul rural (33, 1 %0) comparativ cu mediul urban (25,8%o)5. 
Diferenţa dintre numărul de decese postneonatale mare înregistrat la sat faţă de oraş era 
explicată de autorităţi prin deosebirile existente între oraş şi sat în privinţa factorilor 
economici, culturali şi sanitari”. Într-un studiu realizat de Direcţia Centrală de Statistică 
asupra mortalităţii generale şi infantile înregistrate în 1970 se preciza că mortalitatea 
postneonatală era determinată în general de factori exogeni ca: nivelul cultural-sanitar 
(aproape jumătate din mamele copiilor decedați nu aveau şcoala elementară terminată), 
regimul alimentar (0 treime din cei decedați au fost alimentaţi incorect), lipsa laptelui 
praf în anumite perioade, condiţiile de igienă etc.!. 


1. Ibidem, f. 54. 

2. Ibidem, f. 57. 

3. Ibidem, f. 58. 

4. Ibidem, f. 55. 

5. Ibidem, f. 59. 

6. Ibidem. 

7. Ibidem. 

8. Ibidem, f. 60. 

9. AMS, fond Cabinet 1, dosar 1/1971, nenumerotat. 
10. Ibidem. 


PRACTICI 193 


În anuarele statistice din anii 1987-1988, capitolul referitor la „decedaţii sub vârsta 
de 1 an” a fost scos. Creşterea numărului de decese sub un an la anumite grupe de vârstă 
consemnate în perioada 1987-1988 a constituit o ameninţare pentru realizarea planurilor 
demografice de creştere a natalității ale lui Ceauşescu. În aceste condiţii populaţia nu 
trebuia să aibă acces la statisticile privind evoluţia numărului deceselor sub un an din 
acei ani. Acest capitol a fost reintrodus în Anuarul Statistic din 1990! (vezi tabelul 12). 


Tabelul 12. Evoluția numărului de decese sub un an în anii 
1960, 1970, 1980, 1985, 19858, 1989 


Grupa ae vârstă 
Sub 7 zile 
7-13 zie ass [acas [ae [az [300 | ass | 
Ir 2B7le aer [acasa | as | es | ass | a | 


ars 
Zuni 
4 4 


87 00 
853 855 
386 521 


58 
831 
, A 8 
SII îi as | oz [se | as [a so | 


Sursă: Anuarul Statistic al României 1990, Comisia Naţională de Statistică. 


Evoluţia ratei mortalităţii infantile în România în perioada 1965-1989 a fost în 
general crescută în raport cu alte state europene. 


Cristina Roman 


1. Anuarul Statistic al României 1990, Comisia Naţională de Statistică, p. 85. 


Capitolul Il 


Abandon familial. Ocrotire. Distrofici 


Încă din luna ianuarie 1990, România şi opinia publică din întreaga lume descopereau 
unul dintre efectele politicii demografice duse de regimul Ceauşescu, şi anume, soarta 
copiilor abandonaţi de familii şi lăsaţi în grija „preaiubitului conducător”. Pentru opinia 
publică internaţională, imaginea lui Nicolae Ceauşescu a fost şi va rămâne legată de 
imaginile a mii de copii supuşi unui proces lent de exterminare tocmai în instituţiile de 
„ocrotire” ale statului comunist român. Reporteri şi organizaţii caritabile au ajuns la acel 
moment în România pentru a arăta lumii întregi imaginea terifiantă a celor asistați în 
leagăne de copii, orfelinate, cămine-spital. România a devenit în nici câteva luni ţara în 
care cei slabi, prezentând diferite handicapuri fizice sau psihice, congenitale sau dobândite, 
erau lăsaţi să se stingă în condiţii greu de imaginat pentru o ţară europeană la sfârşit de 
secol XX. Recuperabilii erau trimişi în şcoli-cămin pentru a deprinde diferitele meserii 
şi a contribui la construirea „viitorului luminos”. Toţi erau însă potenţiale victime ale 
malnutriţiei, frigului, diferitelor afecţiuni cu potenţial infecțios ridicat. 

Care au fost cauzele transformării unui sistem de protecţie socială într-o maşinărie de 
măcinat vieţi? Care au fost motivele degradării activităţii unor instituţii de stat? Ce 
amploare a căpătat abandonul familial şi care au fost cauzele sale principale ? Acestea 
sunt doar câteva dintre întrebările la care dorim să răspundem în paginile care urmează. 
Pentru a obţine o imagine cât mai complexă, vom analiza cadrul legislativ care reglementa 
protecţia minorilor în afara familiei şi instituţiile în cadrul cărora se realiza această 
protecţie (caracteristici, număr, condiţii oferite). În al doilea rând vom încerca să stabilim 
o cifră cât mai exactă a copiilor căzuţi victime abandonului familial, mediile de provenienţă, 
parcursul acestora în cadrul sistemului. Nu în ultimul rând vom prezenta şi consecinţele 
pe care lipsa de funcţionalitate a sistemului le-a avut asupra celor ce i-au trecut pragul din 
postura de asistați (mortalitate infantilă, deficienţe fizice şi psihice, maladii infecțioase). 

Un punct aparte în studiul de faţă îl va constitui prezentarea unei categorii de bolnavi 
care s-a născut şi a dispărut odată cu regimul comunist, copiii distrofici. Aflaţi de jure 
sub tutela familiei, aceşti copii erau de facto în grija diferitelor spitale, în cadrul unor 
secţii ce le erau destinate. Deşi scopul acestei instituţionalizări în mare parte forţată era 
tocmai însănătoşirea micului pacient prin combaterea unicei deficienţe, şi anume cea 
nutriţională, realitatea a infirmat de cele mai multe ori buna intenţie, conducând la 
permanentizarea măsurii de protecţie şi nu în puţine cazuri chiar la deces. Încercarea de 
înlăturare a unui handicap transforma această categorie de bolnavi într-un rezervor 
important al leagănelor de copii şi al căminelor-spital. Dacă nu îngroşau statistica 


PRACTICI 195 


mortalităţii infantile, şansele de recuperare pentru aceşti copii erau aproape nule, 
spitalizarea îndelungată ducând la dobândirea altor deficienţe, atât de natură fizică, cât 
şi psihică. Vom urmări o definire cât mai corectă a termenului, amploarea pe care acest 
fenomen a căpătat-o în timpul regimului Ceauşescu, cauzele şi măsurile luate pentru 
combaterea deficienței, gradul lor de (ne)reuşită. 


Cadrul legislativ 


Actul normativ care a reglementat în intervalul 1970-1989 ocrotirea de către stat a 
anumitor categorii de minori a fost Legea nr. 3/1970, publicată în Buletinul Oficial al 
RSR, nr. 28, din 28 martie 1970. Potrivit acestui document, în grija statului intrau patru 
categorii principale de minori : minorii ai căror părinţi erau decedați, necunoscuţi sau în 
orice altă situaţie care duce la instituirea tutelei dacă nu deţineau bunuri sau alte mijloace 
proprii, nu existau persoane care fuseseră obligate sau care puteau fi obligate să-i întreţină ; 
minorii care, fiind deficienţi, aveau nevoie de o îngrijire specială ce nu le putea fi 
asigurată în familie ; minorii a căror dezvoltare fizică, morală sau intelectuală ori a căror 
sănătate era primejduită în familie ; minorii care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, 
dar nu răspundeau penal sau erau expuşi să săvârşească astfel de fapte ori ale căror 
purtări contribuiau la răspândirea de vicii sau deprinderi imorale în rândul altor minori!. 

Măsurile de ocrotire prevăzute de lege difereau în funcţie de categoria din care 
minorul făcea parte. Pentru primele două categorii, se prevedea posibilitatea plasamentului 
familial. Familia sau persoana care primea un minor în plasament familial trebuia să-i 
asigure acestuia întreţinerea, precum şi celelalte condiţii necesare creşterii şi educării 
sale, potrivit celor hotărâte de părinte sau tutore. În schimbul acestor servicii, era 
îndreptăţită la o alocaţie de întreţinere a minorului. Dacă plasamentul familial nu era 
posibil, minorul putea fi încredinţat unei familii ori unei persoane cu consimţământul 
acesteia. Familia sau persoana căreia îi era încredinţat minorul avea faţă de acesta 
drepturile şi îndatoririle ce reveneau potrivit legii părinţilor şi beneficiau de alocaţia care 
se acorda în cazul plasamentului familial!?. 

Dacă aceste prime două măsuri de ocrotire nu se puteau pune în aplicare, minorul era 
încredinţat, după caz, următoarelor instituţii de ocrotire : leagăne pentru copii în vârstă 
de până la 3 ani, case de copii pentru preşcolari şi şcolari, grădiniţe, şcoli generale şi 
licee de cultură generală pentru deficienţii recuperabili, şcoli profesionale şi licee de 
specialitate pentru deficienţi recuperabili, cămine-şcoală şi cămine-atelier pentru deficienţi, 
parţial recuperabili, cămine pentru deficienţi nerecuperabili. Instituţiile menţionate 
funcționau în subordinea a trei ministere diferite. Leagănele pentru copii şi căminele 
pentru deficienţi nerecuperabili se găseau în subordonarea Ministerului Sănătăţii, casele de 
copii pentru preşcolari şi şcolari, cât şi instituţiile de învăţământ general pentru copii parţial 
recuperabili se găseau în coordonarea Ministerului Învăţământului. Şcolile profesionale, 
liceele tehnice şi căminele-şcoală/atelier pentru copii recuperabili şi parţial recuperabili 
se aflau în subordinea Ministerului Muncii. Cu excepţia minorilor internaţi în căminele 


1. Legea nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, în Buletinul Oficial al 
RSR, nr. 28, din 28 martie 1970. 
2. Ibidem. 


196 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


pentru deficienţi irecuperabili, măsurile de protecţie, dacă nu se revenea asupra deciziei 
de ocrotire, se mențineau până la absolvirea învăţământului obligatoriu. La nivel local, 
aceste instituţii erau subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene 
ori al municipiului Bucureşti. Dacă minorul alegea să-şi continue studiile, cu acordul 
său, putea rămâne în familia sau instituţia căreia i-a fost încredinţat. Internarea minorului 
într-un cămin pentru deficienţi nerecuperabili se menținea până la vârsta majoratului!. 

În cazul minorilor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu răspundeau 
penal sau erau expuşi să săvârşească asemenea fapte ori ale căror purtări contribuie la 
răspândirea de vicii sau deprinderi imorale în rândul altor minori, erau prevăzute două 
măsuri principale : supravegherea deosebită sau internarea într-o şcoală specială de 
reeducare care funcţiona în subordinea Ministerului Muncii. Această măsură era luată 
numai pentru minorii cu vârsta de peste 10 ani în cazul în care se aprecia că măsura 
supravegherii deosebite nu ar fi fost eficientă. Măsura internării într-o şcoală specială de 
reeducare nu putea fi dispusă pentru minorii deficienţi, aceştia urmând a fi încredinţaţi 
instituţiilor de ocrotire corespunzătoare?. 

Diferitele măsuri de ocrotire a minorului erau luate de către o comisie organizată pe 
lângă comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti. 
În competenţa acestor comisii intra instituirea unei măsuri de ocrotire, excepţie făcând 
plasamentul familial, şi urmărirea ulterioară a dezvoltării minorului faţă de care s-a 
instituit o astfel de măsură. Comisia de ocrotire a minorilor era compusă din: secretarul 
Consiliului Popular Judeţean, care exercita şi funcţia de preşedinte, câte un delegat din 
partea Direcţiei pentru Probleme de Muncă şi Ocrotiri Sociale, inspectoratului şcolar, 
Direcţiei Sanitare, Direcţiei pentru Administraţia Locală de Stat, inspectoratului de 
miliţie, organelor judeţene sau municipiului Bucureşti, ale sindicatelor, Uniunea Tineretului 
Muncitoresc şi organizaţiei de femei, precum şi doi părinţi cunoscuţi pentru grija dovedită 
în creşterea propriilor copii. Aceste comisii soluţionau cauzele din localităţile aflate în 
raza teritorială de competenţă. Termenul pentru soluţionarea unei sesizări era de cel mult 
30 de zile. Hotărârile comisiei aveau titlu executoriu, iar rezoluţia era făcută cunoscută 
tuturor părţilor implicate : părintelui sau tutorelui, familiei sau persoanei căreia minorul 
i-a fost încredinţat, instituţiei de ocrotire, procurorului şi autorităţii tutelare, precum şi 
minorului, dacă acesta împlinise 14 ani?. 

Pentru îndrumarea şi coordonarea activităţii comisiilor de ocrotire a minorilor s-a 
instituit o comisie centrală care funcţiona în cadrul Ministerului Muncii. Comisia centrală 
era compusă dintr-un adjunct al ministrului Muncii, ca preşedinte, din specialişti delegaţi de 
Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Învăţământului, Ministerul 
Justiţiei, Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală, Procuratura 
Generală, UGSR, UTC, Consiliul Naţional al Femeilor şi Consiliul Naţional al Organizaţiei 
Pionierilor, precum şi din alţi specialişti“. 

Legea mai prevedea ca bugetul statului să acopere în totalitate cheltuielile necesare 
pentru ocrotirea minorilor în instituţii de ocrotire, precum şi plata alocaţiei de întreţinere 
a minorilor. Baremurile de dotare a instituţiilor de ocrotire, precum şi cele de echipament 


Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 
Ibidem. 


i cal dei 


PRACTICI 197 


pentru minorii internaţi în aceste instituţii, se stabileau de către cele trei ministere ce le 
aveau în subordonare cu acordul Ministerului Finanţelor. Cu toate acestea, aparţinătorii 
legali ai minorului care intra în sistemul de ocrotire al statului erau obligaţi să verse lunar 
statului o contribuţie pe toată perioada cât dura măsura de ocrotire. Un sistem de coplată 
era instituit şi în cazul minorului care beneficia de anumite venituri. În acest caz, el 
suporta cheltuielile necesare asigurării ocrotirii salel.. 


Numărul minorilor asistați în instituţiile de ocrotire ale statului 


După căderea regimului Ceauşescu, atât presa internaţională, cât şi diferitele organizaţii 
caritabile au tras un semnal de alarmă adresat lumii întregi cu privire la numărul mare 
de copii abandonaţi şi aflaţi în grija instituţiilor de ocrotire ale statului. Cifrele au fost 
stabilite în cele mai multe cazuri plecându-se de la situaţia prezentă la începutul anilor '90, 
mai precis între 1990 şi 1994. În funcţie de sursa folosită, datele prezintă variaţii 
semnificative. În ziarul Los Angeles Times din 10 decembrie 1990, jurnalista Carol ]. 
Williams aprecia numărul copiilor abandonaţi din România la 200.000?. În aceeaşi 
perioadă, autorităţile române dădeau ca cifră aproximativă 60.000 de copii aflaţi în 
îngrijirea statului?. Cunoscutul program de televiziune 20/20 al postului american ABC 
News, în ediţia din 5 octombrie 1990, a difuzat un material filmat în cămine-spital care 
găzduiau persoane cu deficienţe, în mare parte „irecuperabili”. Cu această ocazie, 
jurnaliştii americani, invocând surse credibile, estimau la 40.000 doar numărul copiilor 
prezentând diferite handicapuri şi abandonaţi de familie în diferitele instituţii ale statului”, 
în timp ce alte echipe de jurnalişti care au vizitat cămine-spital precum cele de la Cighid 
sau Plătăreşti nu apreciau la mai mult de 25.000 cifra minorilor abandonaţi”. Gail 
Kligman, în Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, reia 
aproximarea de 100.000 de minori abandonaţi, cifră prezentată în presa internaţională. 
Istoricul american prezintă şi o cifră furnizată de reprezentanţi oficiali români, 158.078 
de copii instituţionalizaţi în anul 19936. În volum se face totuşi precizarea că această cifră, 
valabilă la trei ani după căderea regimului comunist, se suprapune pe o evoluţie sinusoidală 
a abandonului. Imediat după decembrie 1989, concomitent cu liberalizarea avorturilor, 
numărul copiilor lăsaţi în grija statului a scăzut semnificativ, autorităţi ale statului implicate 
în protecţia copilului susţinând că reducerea a fost de aproximativ 50% comparativ cu 
anul 19897. Schimbarea nu a fost însă de durată. Deprecierea rapidă a calităţii vieţii, 


1. Ibidem. 

2. Open Society Archives (în continuare OSA), fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty 
Research Institute (RFE/RL RI - 300), sub fond Romanian Unit (60), seria Subject Files (1), 
cutia 665, dosarul Population - Children 1984-1991. 

3. Ibidem. 

4. Ibidem. 

5. Ibidem. 

6. Gail Kligman, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Humanitas, 


Bucureşti, 2000, p. 247. 

7. HU OSA 300-60-1, fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute 
(RFE/RL RI), subfond Romanian Unit, seria Subject Files, cutia 665, dosarul Population -— 
Children 1984-1991. 


198 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


consecinţă a prăbuşirii economice şi a trendului ascendent al ratei şomajului, a condus rapid 
la o nouă creştere a cifrei copiilor instituţionalizaţi!. Datorită acestei evoluţii, considerăm 
ca hazardată o eventuală comparaţie cu situaţia prezentă la sfârşitul anului 1989. 

Pentru o aproximare cât mai exactă a numărului minorilor instituţionalizaţi în timpul 
regimului Ceauşescu, în lipsa unor cifre oficiale în acest sens, trebuie avute în vedere 
toate instituţiile care găzduiau copii abandonaţi şi doar acelea menite prin lege să o facă. 
Cifrele pe care le putem obţine din studiul capacităţii leagănelor, caselor de copii, 
diferitelor şcoli speciale şi căminelor pentru cei cu dizabilităţi nu pot fi complete fără a-i 
adăuga pe cei abandonaţi în maternităţi, secţiile de pediatrie sau de distrofici ale 
spitalelor. 


Spitale 


Graţie notelor de control realizate cu ocazia diferitelor acţiuni de îndrumare la nivelul 
unităţilor sanitare, aflăm despre una dintre problemele serioase în combaterea infecțiilor 
intraspitaliceşti în maternităţi şi secţiile de pediatrie şi nou-născuţi. Era vorba despre 
copiii abandonaţi pe care responsabilii instituţiilor medicale întârziau să-i transfere în 
leagăne. Din cauza şederii prelungite în spital, aceşti copii reprezentau categoria cea mai 
predispusă la îmbolnăvire în urma contractării diferitelor infecţii, fiind la rândul lor 
focare de boală pentru ceilalţi pacienţi, în special pentru nou-născuţi. 

Numărul limitat de paturi de care dispunea o secţie de pediatrie şi numărul constant 
de cazuri sociale prezente în spital făceau ca de multe ori adevărații pacienţi să împartă 
aceleaşi saloane cu minorii abandonaţi. Existau situaţii în care numărul cazurilor sociale 
prezente în spital îl depăşea cu mult pe cel al pacienţilor. La spitalul comunal Vadu Lat, 
în septembrie 1987, din 120 de paturi existente, doar 46 erau ocupate de pacienţi, opinia 
corpului de control fiind că această unitate este subutilizată. Nota uita să menţioneze însă 
copii abandonaţi în acest spital. Pe bună dreptate aceştia nu erau consideraţi pacienţi, 
căci reprezentau cazuri sociale?. O situaţie asemănătoare era la spitalul comunal Mogoşeşti, 
unde erau găzduite 10 cazuri sociale, dar şi la spitalul comunal Ghimpați, cu 18 cazuri 
sociale avute în grijă”. Aceste cifre sunt semnificative dacă se ia în considerare populaţia 
deservită de aceste unităţi sanitare, fiecăruia dintre spitalele menţionate revenindu-i nu 
mai mult de 10.000 de persoane. Nici spitalele judeţene sau municipale nu făceau 
excepţie de la această regulă. Secţia de nou-născuţi a spitalului Colțea din Bucureşti era 
în februarie 1988 supraaglomerată, nemaiputând face faţă noilor internări. Motivul nu 
era o creştere spectaculoasă a natalității, ci „numărul mare de cazuri sociale netransferate 
în leagăne”f. Aceeaşi constatare apare în documentele Ministerului Sănătăţii pentru 
spitale din toate regiunile ţării: Giurgiu, Vaslui, Timişoara, Constanţa”. 

Prezenţa acestor copii în secţiile de nou-născuţi poate induce ideea că vârsta lor era 
foarte fragedă, poate nu mai mult de câteva luni. În realitate, vârsta copiilor abandonaţi 


Gail Kligman, op.cir., p. 247. 

AMS, fond Cabinet 1, dosar 37/1989, nenumerotat. 

Ibidem. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosar 10/1988, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosare 5/1987, 18/1987, 19/1987, 20/1987, nenumerotate. 


na 


PRACTICI 199 


Sai A 


de 8-10 ani. Uitaţi de familii, dar şi de sistem, micuţii rămâneau ani de zile în spital. Se 
poate vorbi despre un adevărat circuit al acestor copii între diferitele instituţii medicale. 
Vârsta copilului arăta locul în care acesta se plasa în ierarhia transferurilor. Surorile 
Carmen şi Angelica Gociu, născute la maternitatea Filantropia din Bucureşti, au fost 
abandonate încă de la naştere, de aici au fost transferate la Spitalul pentru distrofici Vidra 
din judeţul Giurgiu, unde au rămas timp de patru ani. Ulterior au ajuns la Spitalul 
comunal Mogoşeşti, unde au rămas pentru încă cel puţin trei ani, până la data întocmirii 
raportului care le prezintă cazul!. Circuitul copiilor abandonaţi în spital urma în aproape 
toate cazurile o mişcare dinspre mediul urban către cel rural, dinspre clinicile mari, 
organizate la nivel judeţean şi municipal, spre spitalele mici orăşeneşti sau comunale. 


Spital Municipal 


e Secţia pediatrie 
e Perioada de şedere : 
1-4 ani 


e Secţia pediatrie 
e Perioada de şedere : 
1-8 ani 


e Spital pentru distrofici 
sau secţia de pediatrie 


e Perioada de şedere: 
1-4 ani 


Maternitate/Spital 
judeţean 


Spital Comunal 


Figura 8. Traseul parcurs de minorii abandonați între diferitele unităţi spitaliceşti 


Documente aflate în arhiva Ministerului Sănătăţii amintesc sute de cazuri de copii 
fără certificat de naştere şi uneori chiar fără un nume, lăsaţi de părinţi în grija şi la mila 
cadrelor medicale din spitale. Într-o notă a Direcţiei Asistenţei Medicale, adresată 
ministrului Sănătăţii, se precizează că, la sfârşitul anului 1978, numărul copiilor abandonaţi 
de către părinţi în unităţi sanitare era de 1.459. Situaţia pe grupe de vârste se prezenta 
astfel: 0-1 an — 1.026, 1-4 ani — 304, peste 4 ani — 129. În aceeaşi notă se precizează 
că în cursul anului 1978 au fost internaţi în unităţi de ocrotire 2.271 de copii abandonaţi 
de părinţi în instituţii sanitare. Incidenţa mare a raportărilor diferitelor spitale privind 
situaţia delicată a cazurilor sociale în probleme legate de acţiuni antiepidemice şi de 
supraaglomerare, cifrele concrete raportate în perioade diferite la spitale diferite, la 
scară naţională, ne îndreptăţesc, folosind reguli statistice, să apreciem la 100 numărul 
copiilor abandonaţi în diferite instituţii medicale la nivelul unui judeţ. Această cifră pare 
constantă pentru intervalul 1970-1989. În 1978, conform statisticilor întocmite de 
Ministerul Sănătăţii, cifrele la nivelul fiecărui judeţ se prezentau astfel : 


1. AMS, fond Cabinet 1, dosar 37/1989, nenumerotat. 


200 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Tabelul 13. Sizuaţia minorilor abandonaţi pentru anul 1978 la nivel național 


Nr. copii abandonaţi în unităţi sanitare Nr. copii 
internaţi în 
a ocrotire 
14 
1 
9 
32 
13 
il 
2 


Arad 
Argeş 


Bacău 


2 


E 
NE 2208 IESI 
IEI BETI 
INT BI 


as E 
7 
E 
IEZI 
IESI T 
IEEE 3 
oana [ee | as | 3 
Ea | 
TE 
IEZI 7 
a] s 
IEZI 
Ca 
4 


l 
l 


Dâmbovita 
po [a] 


Galaţi 


Braşov (9) 
3 BERE 
__s | 
-Severi Li! 
| 16 __| 
[>] 
2 | 
[=] 


3 


Nu există | Nu există | Nu există | Nu există 
date date date date 


Nu există | Nu există | Nu există | Nu există 
Gorj 
date date date date 


35 
8 
16 
32 
25 
15 
11 
11 
51 
24 
40 
34 

1 
47 
11 


(ZT 
8 


Giurgiu 


EEE RE IRI ICR RE 
inoneaoera [22 | 3 [e _[_3_| 
Înaomsa [a | is | _s_ | | 


Nu există | Nu există | Nu există | Nu există 
Ilfov 
date date date date 


nasi a | 


5 
i 3 
EEE E E 2 EI 
E EEE 
: 

51 3 10 


6 
6 


Suceava 


ni 
1 
1 
1 
1 
8 
1 


5 129 180 


PRACTICI 201 


Teleorman 22 22 — — 15 37 


* În ciuda faptului că pentru trei judeţe nu există cifre, toate judeţele au raportat existența unor 
astfel de cazuri. 

Sursă: Notă privind situația copiilor abandonaţi, AMS, fond DAM-OMCT, dosar 3/1978, dosar 
nenumerotat. 


Pentru intervalul 1978-1989 situaţia s-a menţinut în aceleaşi limite, fapt ce reiese şi 
din analiza situaţiei pe anul 1989, realizată de Ministerul Sănătăţii. În judeţul 
Giurgiu, în cele cinci spitale arondate, trei spitale comunale (Vadu Lat, Ghimpați şi 
Mogoşeşti), spitalul judeţean Giurgiu şi cel orăşenesc Bolintin Vale, se aflau 77 de 
minori abandonaţi! . 

Cu siguranţă valorile variau la nivel regional în funcţie de indicele natalității, condiţiile 
socioeconomice, etnia predominantă, gradul de mobilitate al populaţiei. Într-un judeţ 
precum Aradul, cu spor natural negativ, cu un indice al natalității permanent mai scăzut 
decât media ţării, cifrele nu puteau coincide cu cele din Vaslui?, Maramureş sau 
Bucureşti”. Plecând de la aceste considerente, putem trage concluzia că, în cele două 
decenii care s-au succedat interzicerii avortului în România, instituţiile medicale la 
nivelul întregii ţări găzduiau anual aproximativ 4.200-4.500 de minori reprezentând 
cazuri sociale. Prin caz social înţelegem minorii care, deşi internaţi perioade mari şi 
foarte mari de timp, nu necesitau îngrijire medicală, prezenţa lor într-o instituţie medicală 
fiind consecinţa abandonului voluntar din partea aparţinătorilor legali. În urma pre- 
siunilor exercitate de conducerea Ministerului Sănătăţii, o parte dintre aceste cazuri erau 
transferate către instituţiile de ocrotire abilitate. Nu existau însă un algoritm sau un set 
de criterii pentru efectuarea transferurilor, fapt care permitea menţinerea copiilor în 
diferite spitale pe intervale care ajungeau să depăşească chiar şi 8 ani. 


1. AMS, Cabinet 1, dosar 37/1989, nenumerotat. 

2. Judeţul Vaslui s-a aflat în intervalul 1967-1989 în fruntea clasamentului judeţelor privind 
natalitatea, cel mai scăzut procent fiind 18 %o, iar cel mai ridicat 21 %o. 

3. Capitala Bucureşti, cu indice al natalității constant sub media ţării, a reprezentat un mediu 
propice pentru abandonul minorilor. Această situaţie s-a datorat pe de o parte polarizării 
asistenţei medicale de înaltă specialitate pentru judeţele limitrofe către Capitală, dar şi 
procesului de industrializare forţată care a condus la deplasarea forţei de muncă dinspre rural 
spre urban, dinspre provincie spre centru. 


202 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Leagăne de copii 


Urmare a Decretului nr. 770/1966, în cursul anului 1967, numărul naşterilor înregistrează 
o creştere spectaculoasă comparativ cu perioada similară din anul anterior. O creştere 
constantă s-a putut observa încă din ianuarie 1967, însă efectele s-au văzut la 9-10 luni 
de la promulgarea decretului, începând cu luna iunie, când numărul naşterilor se dublează 
comparativ cu acelaşi interval din 1966; trendul se menţine constant şi în perioada 
imediat următoare, o descreştere fiind totuşi vizibilă spre sfârşitul anului : 


Tabelul 14. Numărul naşterilor în anul 1967 comparativ cu anul 1966 


Luna A 
1966, nr. de naşteri 1967, nr. de naşteri 
20.308 23.295 


22.008 73.258 


Sursă: Informare în legătură cu aplicarea Decretului nr. 770/1966, ANIC, fond CC al PCR, 
Secţia Administrativ-Politică, dosar 8/1967, f. 171. 


Autorităţile de la Bucureşti, deşi se aşteptau la creşterea numărului de naşteri, au fost 
surprinse de efectele pe care prevederile decretului le-au produs în primul rând în cadrul 
reţelei medicale, dar şi în cea de protecţie socială. Hotărârea de a creşte prin orice 
mijloace numărul de naşteri nu fusese însoţită şi de un proiect similar privind adaptarea 
infrastructurii medicale la noile cerinţe. Prognozele, foarte corecte de altfel, alcătuite de 
Ministerul Sănătăţii privind numărul de naşteri pe anul 1967 au avut darul de a scutura 
din letargie autorităţile. În faţa unui deficit de mii de locuri, atât în creşe, cât şi în 
leagănele de copii, la începutul anului 1967 se iau măsuri imediate pentru creşterea 
numărului de locuri în aceste instituţii. Conform Legii nr. 3/1978 privind asigurarea 
asistenţei medicale a populaţiei, leagănul de copii reprezenta unitatea sanitară cu activitate 
permanentă prin care se asigurau ocrotirea, creşterea, educarea şi îngrijirea medicală a 
copiilor în vârstă de până la 3 ani fără susţinători legali sau care prezentau anumite 
afecţiuni ori se aflau în alte situaţii de risc prevăzute de legel. 

În stabilirea diferitelor locaţii s-a ţinut cont de evoluţia natalității, indicele mortalităţii 
infantile, dar şi ponderea incidenţei problemelor sociale. Ca urmare a studierii acestor 


1. Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul 
Oficial al RSR nr. 54 din 10 iulie 1978. 


PRACTICI 203 


factori, pentru intervalul 1969-1970 s-a decis ridicarea a opt noi leagăne, fiecare având 
250 de locuri, două în regiunile Bacău şi Iaşi, care constituiau o prioritate imediată, şi 
alte şase pentru Argeş, Hunedoara, Maramureş, Olt, Suceava şi municipiul Bucureşti!. 

Baby-boom-ul înregistrat în luna iulie 1967 duce însă la o regândire a întregii 
strategii. Cele 33 de leagăne existente la acel moment aveau o capacitate maximă de 
4.451 de locuri, acoperind doar 50% din necesarul la acel moment (iulie 1967). Deficitul 
era cu atât mai mare în regiunile cunoscute pentru natalitatea ridicată şi problemele 
sociale mai pregnante : Bacău, Hunedoara, Suceava, Crişana, Oltenia, municipiul Bucureşti. 
Ca urmare, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, s-a decis suplimentarea fondurilor 
pentru creşterea numărului de locuri în leagăne prin ridicarea de construcţii noi de la 
2.000 de locuri iniţial la 4.000, astfel încât să fie ridicat în fiecare regiune un leagăn cu 
o capacitate de 250 de locuri?. În Bucureşti existau în anul 1967 525 de locuri în leagăne 
pentru copii. Pentru a face faţă creşterii natalității, s-a hotărât suplimentarea acestei cifre 
cu 320 de locuri, dintre care 70 să fie adăugate în spaţiile deja existente şi 250 să 
reprezinte un nou aşezământ”. Pentru îmbunătăţirea întregii activităţi în leagănele de 
copii, se mai prevedeau reamenajarea localurilor existente la acea oră, majoritatea fiind 
construcţii ridicate înainte de 1950, dotarea corespunzătoare cu mobilier, inventar moale, 
aparatură, jucării, mecanizarea spălătoriilor, încadrarea justă cu personal medical, mediu 
sanitar, auxiliar şi elementar“. Una dintre problemele importante era numărul insuficient 
de personal medical proporţional cu numărul de naşteri şi în condiţiile creşterii capacităţii 
şi numărului diferitelor leagăne. O primă soluţie pentru remedierea acestei a fost 
detaşarea la nivelul regiunilor a 240 de medici şi 1.400 de moaşe?. 

În 1977, conform raportărilor făcute de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului 
numărul de locuri în leagăne la nivelul întregii ţări ajunsese la 11.000 de locuri“. În 1981, 
Departamentul de Statistică Medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii aprecia că, anual, 
10.000-12.000 de copii se năşteau în afara familiei, mare parte din aceştia ajungând în 
leagăne. Acesta este numai unul dintre motivele care au dus la creşterea capacităţii 
leagănelor în doar trei ani cu 2.000 de locuri, ajungând în 1981 la 12.768, repartizate în 
64 de instituţii distincte. Din acestea doar 16 erau construcţii noi”. 

În 1987 capacitatea instituţiilor de ocrotire pentru copiii cu vârsta 0-3 ani crescuse cu 
încă 1.000 de locuri la 13.729, fără crearea unor instituţii noi. La nivelul fiecărui judeţ, 
situaţia se prezenta astfel : 


1. Informare în legătură cu raportul întocmit de Comitetul de Stat al Planificării privind 
„Posibilităţi şi soluții în vederea rezolvării problemei creşelor”, ANIC, tond CC al PCR, 
Secţia Administrativ-Politică, dosar 7/1967, f. 59. 

2. Notă cu privire la situaţia caselor copiilor, ANIC, fond CC al PCR, Secţia Administrativ-Politică, 

dosar 8/1967, f. 144. 

Ibidem, t. 14. 

Ibidem, f. 144. 

Ibidem, tf. 170. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosar 2/1977, f. 117 

Contribuţia comunităților din compartimentul OMCT pentru îmbunătăţirea activității de 

ocrotire, educație şi sănătatea copiilor din creşe şi leagăne, AMS, fond DAM-OMCT, dosar 

9/1982, nenumerotat. 


anus 


204 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Tabelul 15. Capacitatea instituţiilor de ocrotire pentru copii cu vârsta 0-3 ani 
la nivel naţional pentru anul 1987 


Total locuri la Nr. de Total locuri la 
Sg Judeţ N aaa 
nivel judeţean leagăne nivel judeţean 
2 200 
i 


Nr. de 
leagăne 


=) 
9 
E 
:C) 


o 


170 Sălaj 
Teleorman 


Bucureşti 


Sursă: AMS, fond DAM-OMCT, dosar 13/1988, nenumerotat. 


Bihor 
Bistriţa-Năsăud 
Botoşani 
Braşov 


e 


Brăila 
Buzău 


143 
425 
330 
775 
450 
236 
455 
250 
430 
370 
160 


Caraş-Severin 
Călăraşi 

Cluj 
Constanţa 
Covasna 


i 


< 
s 
ZE 
£ 


300 
50 
106 
300 
295 
65 
200 


În 1988 s-a ajuns la un număr de 65 de unităţi cu un total de 13.878 de locuri. 


Tabelul 16. Evoluţia capacității leagănelor în perioada 1967-1988 


Numărul de inst 
Numărul de locuri 


Sursă: AMS, fond DAM-OMCT, dosar 13/1988, nenumerotat. 


Numărul real al copiilor prezenţi în aceste instituţii de „ocrotire” depăşea cu siguranţă 


cifrele oficiale. Statisticile Ministerului Sănătăţii se bazau strict pe capacitatea normată 
a instituţiilor. Cifrele din teren nu erau prinse în aceste raportări. In 1986 leagănul nr. 2 


1. În acelaşi timp, în spitalele din judeţul Giurgiu erau abandonaţi 77 de copii. 
2. La acel moment, în judeţul Vaslui, cifra copiilor abandonaţi în spitale cu vârsta între 0-3 ani 
era de 190 de copii. 


PRACTICI 205 


din Botoşani, cu o capacitate de 240 de locuri, găzduia 280 de copii, dintre care 224 cu vârsta 
de peste 3 ani, deci care ar fi trebuit transferați către casele de copii preşcolari. În aceeaşi 
perioadă, leagănul din Focşani, cu o capacitate la momentul respectiv de 180 de locuri, 
găzduia 193 de copii. Leagănul din Ploieşti, la o capacitate normată de 188 de locuri, 
adăpostea în 1988 261 de copii. La leagănul Babadag nu se fac precizări privind numărul 
suplimentar de copii aflaţi în leagăn, în schimb se dispune încetarea măsurii de dublare a 
paturilor şi căutarea unor spaţii noi pentru extinderea leagănului. Supraaglomerat era şi 
leagănul din Tulcea, unde densitatea paturilor trebuia redusă cu 15% pentru asigurarea 
condiţiilor normale de îngrijire!. Situaţia se repeta în mare parte din instituţiile de 
ocrotire pentru copii cu vârste între 0-3 ani, numărul suplimentar reprezentând aproximativ 
10-15% din capacitatea oficială. 

Dată fiind această stare de fapt, numărul real al minorilor aflaţi în grija diferitelor 
leagăne, la nivelul întregii ţării, era cel mai probabil de 15.000-15.500. 


Casele de copii 
Din leagăn copiii puteau pleca în trei direcţii diferite : către cămine-spital, dacă în urma 


controalelor multiple erau diagnosticaţi cu diferite dizabilităţi, puteau reveni în familia 
naturală sau puteau fie daţi spre adopţie, fie erau dirijaţi către casele de copii. 


Adopţie 


Cămine-spital 


Figura 9. Circuitul minorilor la părăsirea leagănului de copii 


Cea mai mare parte dintre ei mergeau către casele de copii. Casele de copii erau instituţii 
create de stat în scopul ocrotirii unor categorii de minori aflaţi în dificultate : orfani, copii 
abandonaţi, copii ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti sau executau 
pedepse privative de libertate, copii care proveneau din familii dezorganizate sau ai căror 
părinţi prezentau afecţiuni incompatibile cu întreţinerea şi educarea unei familii”. Casele 


1. Nota de îndrumare, control şi sprijin în județul Tulcea în perioada 21-25 iulie 1987, AMS, 
fond DAM-OMCT, dosar 20/1987, nenumerotat . 

2. „Legea 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori”, în Buletinul Oficial al 
R.S.R., nr. 28 din 28 martie 1970. 


206 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


de copii erau instituţii aflate în subordinea Ministerului Educaţiei şi Învăţământului la nivel 
central, respectiv a inspectoratelor şcolare judeţene la nivel local. Menirea acestor instituţii 
era ocrotirea, educarea, îndrumarea pregătirii şcolare, întreţinerea minorilor internaţi în 
aceste centre. Conform prevederilor legale, minorii ajungeau în casele de copii începând 
cu vârsta de 3-4 ani şi puteau rămâne până la majorat dacă urmau o formă de şcolarizare. 

Similar cu situaţia locurilor din leagăne, după aplicarea Decretului nr. 770/1966, capaci- 
tatea caselor de copii a crescut simţitor : 17.000 de locuri în 1968, 19.000 de locuri în 
1970, 23.200 de locuri în 19712. La nivelul întregii ţări, cifrele oficiale menţionează 
pentru anul 19809 existenţa a 224 de case ale copilului, 67 pentru preşcolari şi 157 mixte. 
Documente din arhiva Ministerului Sănătăţii precizau că la nivelul caselor de copii 
pentru preşcolari erau prevăzute 8.027 de locuri, iar în cele mixte 29.560 de locuri?. 

Pentru o imagine cât mai completă a instituţiilor în a căror grijă se aflau minorii cu 
vârste între 4-18 ani vom folosi ca studiu de caz judeţul Vaslui în perioada 1967-1989. 

Judeţul Vaslui este cunoscut pentru indicele mare al natalității, dar şi al mortalităţii 
infantile. Din perspectiva problemelor sociale şi a abandonului minorilor, statisticile 
autorităţilor prezintă o imagine uşor distorsionată a realităţii. În cele trei leagăne din judeţul 
Vaslui existau în 1988 doar 266 de locuri, în condiţiile în care, în acelaşi an, doar spitalele 
din judeţ dirijaseră 502 minori către instituţiile de ocrotire abilitate. Situaţia caselor de copii 
este însă mai apropiată de realităţile zonei. La nivelul întregului judeţ existau în 1979 cinci 
case de copii, repartizate după cum urmează : municipiul Vaslui - 305 locuri disponibile ; 
oraşul Bârlad - 450 de locuri disponibile ; sat Murgeni - 150 de locuri disponibile ; sat 
Tălăşmani (doar pentru preşcolari) — 60 de locuri disponibile“, sat Bogeşti — 80 de locuri 
disponibiles . Împreună însumau 895 de locuri, deşi statistica oficială menţiona existenţa a 
doar trei case ale copilului, cu un total de 525 de locuri. La aceste cifre trebuie să adăugăm 
şi cele trei şcoli ajutătoare, destinate copiilor cu deficit intelectual. Astfel de şcoli se găseau 
în oraşele Vaslui, Huşi şi Negreşti“. Aceste instituţii de învăţământ au fost create pentru a 
asigura şcolarizarea elevilor cu retard mintal sau prezentând alte afecţiuni ce cauzau un nivel 
scăzut de inteligenţă. Deşi iniţial beneficiarii acestor şcoli erau în mare parte minori aflaţi 
în grija familiei, toţi elevii erau interni. Ei îşi petreceau întreaga săptămână sau poate tot 
trimestrul în interiorul instituţiei de învăţământ. În anii '80 insuficienţa locurilor din 
casele de copii a făcut ca şcolile ajutătoare să devină o alternativă pentru găzduirea şi 
şcolarizarea copiilor aflaţi în grija statului. Împreună, cele trei şcoli puteau găzdui 
aproximativ 250 de elevi. 


1. După modul de organizare şi vârstele minorilor ocrotiţi, casele de copii puteau fi organizate sub 
următoarele forme : case de copii preşcolari, case de copii şcolari-fete, case de copii şcolari-băieţi, 
case de copii mixte, case de copii preşcolari şi şcolari, case de copii cu şcoală generală, case de 
copii cu şcoală generală şi grădiniţă, case de copii-fete cu şcoală ajutătoare, case de copii-băieţi cu 
şcoală ajutătoare, case de copii mixte cu şcoală ajutătoare, case de copii cu şcoală ajutătoare şi 
grădiniţă ajutătoare. Voicu Lăscuş, Organizarea şi conducerea caselor de copii, Cluj Napoca, 
1989, pp. 5-7. 

2. Raport cu privire la activitatea depusă în domeniul asigurărilor sociale, pensiilor şi asistenţei 
sociale, AMM, fond Rapoarte către Marea Adunare Naţională (în continuare Rapoarte MAN), 
dosar 1/1971, nenumerotat. 

3. AMS, fond Cabinet 1, dosar 37/1989, nenumerotat. 

4. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vaslui (în continuare SJAN Vaslui), fond Casa de 
copii Tălăşmani, dosar 1/1966, f. 12. 

5. SIAN Vaslui, fond Casa de copii Vaslui, dosar 16/1978, ff. 1-30. 

6. Ibidem. 


PRACTICI 207 


Tabelul 17. Repartizarea pe județe a caselor de copii în 1989 


Case de copii mixte (copii 


şcolari şi preşcolari) 


681 


Case de copii preşcolari 
Judeţul ap ai 


Nr. de locuri 
128 
INS! 
200 
180 
270 


Nr. de unităţi 
Alba 
ad 
Argeş 
Bacău 
Bihor 
Bistriţa-Năsăud 


Botoşani 


=> 
(a) 


=> 
P 


Braşov 


39) 
AI 
O 


Brăila 


Buzău 


= 
195) 


e 
E 
O 


Caraş-Severin 
Călăraşi 

Cluj 
Constanţa 
Covasna 


= 
= 


=>|= 


SO 


Dâmboviţa 
Dolj 
Galaţi 


Giurgiu 


INS) 
—I 
O|O 


Gorj 


=> |= 
—I 


= 
= 


Harghita 
Hunedoara 
Ialomiţa 
Iaşi 
Maramureş 
Mehedinţi 
Mureş 


= 


Ne) 
35) 


Neamţ 
I 
Prahova 
Satu-Mare 
Sălaj 
Sibiu 


Suceava 


= 


= 
SO 


[39] 
la) 
(a) 


39) 
39) 


Ne. de unități | 
Arges | 3 | 
Bacău |] 
Bihor 3] 
|Bistrie-Năsaud | 1] 
Botoşani | 2 | 
Braov 2 | 
Brăila 2 | 
uz | 2 | 
|CaraşeSeverin | 1 | 
Caraş |] 
le i 22 
Consta | 1] 
[Covasna 1] 
[Dâmbovia | 2 | 
Doi | |] 
Galaţi |] 
Giurgiu | | 
Gori | | 
arehia | 2 | 
[Hunedoara | 2] 
Malomia 2 | 
şi 3 | 
[Maramureş | 1] 
[Mehedinţi | 2] 
Mureş |] 
Neam 2] 
Prahova |] 
SaurMare | 2 | 
Sala | | 
Sibiu 3 | 
Suceava | 1] 


Teleorman 90 1 300 


= 


208 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Sursă: AMS, fond Cabinet 1, dosar 37/1989, nenumerotat. 


Traseul copiilor intraţi în sistem era unul sinuos. Dacă ei proveneau din leagănul de 
copii, erau transferați către una dintre cele trei case de copii care acceptau preşcolari : 
casa de copii preşcolari Tălăşmani, cea din Vaslui şi Bârlad. Ajunşi la vârsta şcolarizării, 
copiii plecau către casele de copii şcolari din Murgeni şi Bogeşti. De obicei şederea 
într-o anumită unitate nu depăşea 3-4 ani, existând un permanent schimb între institu- 
ţiile de ocrotire la nivel judeţean. Fiecare instituţie se „specializase” în asistenţa unei 
anumite grupe de vârstă: Bârlad şi Bogeşti 8-12 ani, Murgeni 10-14 ani. Casa de copii 
din Vaslui adăpostea copii cu vârste de la 3 la 18 ani, dar un aflux mai mare se observă 
la „asistaţi”, minorii aflaţi la sfârşitul învăţământului obligatoriu care alegeau să-şi 
continue studiile!. 

Statisticile oficiale menţionau în 1989 existenţa la nivel naţional a 38.000 de locuri în 
casele de copii. La acestea se adăugau cele 113 şcoli ajutătoare, care însumau la rândul 
lor 26.854 de locuri. Dacă luăm în considerare supraaglomerarea din instituţiile de ocrotire, 
valoarea nominală globală la nivel naţional a locurilor acceptate peste limita admisă fiind 
necunoscută, putem aprecia că, pentru anul 1988-1989, cifra minorilor aflaţi în grija 
diferitelor case de copii, grădiniţe şi şcoli speciale se ridica la 65.000-70.000 de copii la 
nivel naţional. 


Cămine-spital 


După internarea în leagăn, copii erau supuşi periodic unor controale ale stării lor de 
sănătate. Această măsură a fost dispusă în anul 1965. Controlul era unul pluridisciplinar, 
efectuat de o echipă ce avea în componenţa sa în mod obligatoriu un medic pediatru, 
unul neuropsihiatru şi un psiholog. Scopul acestor verificări „menite a cunoaşte în 
permanenţă starea de sănătate a copiilor pentru a le asigura acestora o dezvoltare 
normală”? era reducerea costurilor de durată cu îngrijirea medicală pentru cazurile 
prezentând diverse forme de handicap care ar fi împiedicat o dezvoltare ulterioară 
normală. Se efectua astfel o selecţie pentru a-i deosebi pe cei folositori sau cu potenţial 
de a fi folositori „patriei mult iubite” de acei paria ai societăţii care prin condiţia lor 
fizică nu puteau contribui la făurirea socialismului, pe recuperabili de irecuperabili. 
„Copiii cu defecte locomotorii” precum şi „deficienţii mintali” formau stigmatizata şi 


1. SJAN Vaslui, fond Casa de copii Vaslui, dosar 1/1979, f. 17. 
2. Aceasta era formula oficială care apărea în documentele Ministerului Sănătăţii cu referire la 
controalele medicale periodice din colectivităţile de copii. 


PRACTICI 209 


oarecum temuta categorie a celor irecuperabili, trimişi de la vârste foarte fragede, chiar 
şi de la un an de zile, în cămine-spital. Căminele-spital reprezentau una dintre categoriile 
de instituţii de asistenţă socială şi de învăţământ special aflate în subordinea Ministerului 
Muncii la nivel central şi a consiliilor locale la nivel local. Ele erau destinate minorilor 
prezentând deficienţe locomotorii şi/sau mintale care-i făcea incompatibili cu desfăşurarea 
oricărei activităţi educative ori lucrative. Înfiinţate în 1960, aceste instituţii deţineau 
oficial, la nivelul anul 1971, 1.260 de locuri pentru deficienţii irecuperabili. Pentru 
minorii parţial recuperabili, cu deficienţe locomotorii, senzoriale sau de inteligenţă, erau 
disponibile 8.333 de locuri în şcoli profesionale şi licee de specialitate!. Alte 1.800 de 
locuri se aflau în căminele-atelier care adăposteau de cele mai multe ori persoane cu 
deficit de inteligenţă, oligofreni — aceştia prestau diferite activităţi, de obicei confecţionarea 
de obiecte. Adulţilor care nu puteau presta o activitate remunerabilă le erau destinate 
5.438 de locuri în cămine-spital?. În acelaşi an, comisiile pentru ocrotirea minorilor de 
pe lângă consiliile populare depistaseră 100.000 de minori deficienţi aflaţi în grija 
familiei şi care necesitau plasarea de urgenţă în sistemul unităţilor de ocrotire ale 
statului”. Necesarul de investiţii estimat pentru rezolvarea corectă a tuturor cazurilor 
sociale implicând minori era de cel puţin 5.000 de locuri în cămine-spital pentru 
irecuperabili şi 28.000 de locuri în cămine-spital, şcoli profesionale şi licee pentru 
parţial recuperabili*. Planurile întocmite în anii '70 nu au coincis cu politica de austeritate 
a deceniului 9. Ca urmare, capacitatea instituţiilor de ocrotire nu a crescut direct 
proporţional cu rata abandonului, numărul minorilor aflaţi în dificultate fiind estimat de 
autorităţile comuniste la un milion, dintre care 400.000 necesitau scoaterea urgentă din 
families. O excepţie au constituit-o căminele destinate copiilor parţial recuperabili al 
căror număr a crescut de la 8 în 1971 la 40 la mijlocul anilor '80. Se pare că nici această 
augmentare importantă nu a fost suficientă pentru a acoperi totalitatea cazurilor, astfel 
încât spre sfârşitul anilor '80, s-a trecut la internarea minorilor şi în căminele-spital 
destinate exclusiv adulţilor, cum a fost cazul spitalului de neuropsihici de la Siret?. 
Izolaţi în clădiri insalubre, situate de obicei în mediul rural, departe de ochii societăţii, 
aceşti bolnavi îşi aşteptau sfârşitul în 146” de cămine repartizate pe întreg teritoriul României. 


1. Instituţiile enumerate se aflau exclusiv în subordinea Ministerului Muncii. A nu se confunda cu 
grădinițele, şcolile generale şi liceele speciale pentru deficienţi recuperabili aflate în subordinea 
Ministerului Educaţiei şi menţionate referitor la situaţia minorilor din casele de copii. 

2. Raport cu privire la activitatea depusă în domeniul asigurărilor sociale, pensiilor şi asistenţei 
sociale AMM, fond Rapoarte MAN, dosar 1/1971, 169. 

3. Raport cu privire la activitatea depusă în domeniul asigurărilor sociale, pensiilor şi asistenţei 
sociale AMM, fond Rapoarte MAN, dosar 1/1970, f. 24. 

4. Raport cu privire la activitatea depusă în domeniul asigurărilor sociale, pensiilor şi asistenţei 
sociale AMM, fond Rapoarte MAN, dosar 2/1971, p. 151. 

5. Buletinul Informativ special al Ministerului Sănătăţii, nr. 4, cu privire la cheltuielile RS România 
pentru leagăne de copii, preventorii, sanatorii TBC, AMS, fond Cabinet 1, dosar 110/1971, 
nenumerotat. 

6. Scrisoare adresată ministrului sănătăţii de către colectivul de copii de la spitalul neuropsihici 
Siret, AMS, fond Cabinet 1, dosar 88/1973, nenumerotat. 

7. HU OSA 300-60-1, Fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute 
(RFE/RL RI), sub fond Romanian Unit, seria Subject Files, cutia 665, dosarul Population — 
Children 1984-1991. 


210 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Capacitatea acestor cămine era asemănătoare cu cea a leagănelor, în medie 250 de 
locuri. Bolile, frigul şi foamea puteau reduce efectivul într-o singură iarnă chiar şi la 
jumătate, la fel cum noi controale în leagăne şi case de copii puteau oricând spori 
numărul nefericiţilor locatari. Un simplu calcul ne duce la cifra de aproximativ 36.500 
de minori internaţi în diferite cămine pentru deficienţi irecuperabili sau parţial recuperabili. 
Fără îndoială, cifra este foarte mare dacă luăm în considerare faptul că un număr 
asemănător de copii se regăsea în orfelinatele României. 

Amploarea acestui fenomen poate fi explicată prin totalitatea factorilor care au 
condus la apariţia şi proliferarea lui. Principala cauză era uşurinţa cu care micuţilor li se 
punea stigmatul de irecuperabil sau parţial recuperabil. Deşi nu beneficiau de mediul şi 
atenţia unei familii normale, copiii erau evaluaţi după criteriile standard care urmăreau 
raportul vârstă biologică/competenţe specifice. Condiţiile din leagănele româneşti - şi 
amintim doar lipsa programelor individuale de recuperare şi dezvoltare psihomotrică, 
alimentaţie necorespunzătoare, igiena precară — făceau ca mulţi dintre copii sănătoşi să 
dezvolte felurite deficienţe, iar cei cu suferinţe congenitale să prezinte agravări ale 
bolii!. Măsurile luate de către diverse asociaţii umanitare au arătat că, în ciuda sănătăţii 
fizice şi psihice foarte precare, în special în cazul nerecuperabililor, potenţialul acestora 
de recuperare ar fi fost unul foarte ridicat dacă ar fi beneficiat de îngrijire şi educaţie 
adecvate condiţiei lor. Micile scăpări ale naturii căpătau o amploare dramatică în mâinile 
celor a căror principală misiune era îngrijirea acestor nefericiţi. Copii perfect sănătoşi la 
naştere, dar abandonaţi în spital sau leagăn, din cauza lipsei de afecţiune, exerciţiului fizic, 
practicii vorbirii, ajungeau să prezinte caracteristicile unei persoane cu handicap, incapabilă 
să meargă, să vorbească, lipsită de anumite deprinderi elementare specifice vârstei?. 

Logica de creştere a natalității în timpul regimului Ceauşescu a vizat în principal 
sporirea prin orice mijloace a numărului de naşteri şi reducerea constantă a mortalităţii 
infantile. Numeroasele controale organizate şi conduse de reprezentanţi ai Ministerului 
Sănătăţii aveau ca unică prioritate îmbunătăţirea continuă a celor doi indici demografici 
menţionaţi. Nici în programele pe termen mediu şi lung, nici în tematicile de control nu 
erau amintite acţiunile de recuperare a copiilor cu handicap. Astfel de programe presupuneau 
costuri ridicate or, „conducătorul iubit”, mai ales după 1978, a hotărât reducerea 
drastică a cheltuielilor cu îngrijirile medicale”. Primele şi cele mai sigure victime ale 
acestei măsuri au fost cele din categoria „irecuperabililor”. Fără a ne lansa într-o analiză 
de tip hermeneutic, subliniem totuşi sintagma folosită pentru a desemna acest grup, 
sintagmă care arată felul în care erau priviţi şi trataţi de statul comunist român. Odată 
pus verdictul de „irecuperabil”, pentru orice persoană, eventualele acţiuni de salvare/ 
recuperare/remediere devin caduce, sfidând logica. 

Însumând numărul copiilor aflaţi în diferitele instituţii de „ocrotire”, ajungem la 
cifra globală de 125.000 de minori abandonaţi, valoare care confirmă unele dintre cifrele 
vehiculate de presa română şi străină imediat după decembrie 1989. Amploarea atinsă de 
abandonul familial în segmentul temporal 1967-1989 este unul dintre cei mai elocvenţi 
indicatori ai falimentului politicii demografice iniţiate de regimul Ceauşescu. 


1. Cazul căminului spital pentru copii irecuperabili de la Păstrăveni, judeţul Neamţ, este edificator 
pentru această situaţie. Ibidem. 

2. Ibidem. 

3. Ibidem. 


PRACTICI 211 


Cine intra în sistem 


Corpul minorilor abandonaţi în instituţiile statului nu prezenta omogenitate din prisma 
vârstei la care au fost abandonaţi şi, în mod firesc, nici din punctul de vedere al 
motivelor care au condus la internarea într-o instituţie de „ocrotire” sau al mediului de 
provenienţă (rural/urban). O analiză a acestor aspecte poate scoate la lumină o hartă a 
problemelor sociale, dar şi de falsă morală, distribuită cronologic pe intervalul 1967-1989. 


Cauze 


Conform statisticilor întocmite de Ministerul Sănătăţii privind situaţia copiilor din 
leagăne, principalele cauze ale abandonului erau : copiii orfani de unul sau ambii părinţi, 
abandonul, probleme medicale, probleme sociale, alte probleme (părinţi în închisoare, 
părinţi bolnavi). În tabelul următor prezentăm situaţia concretă atât procentual, cât şi 
unitar a incidenţei diferitelor cauze în ponderea totală a minorilor aflaţi în grija leagănelor 
de copii pentru anii 1978 şi 1988: 


Tabelul 18. Principalele cauze ale abandonului copiilor cu vârste 0-3 ani în România, 
1978-1988 


1978 /11.000 minori ocrotiţi | 1988 /13.878 minori ocrotiţi în 
Cauze în leagăne leagăne 


Sursă: AMS, fond DAM-OMCT, dosar 9/1982, nenumerotat, fond DCCPI, dosar 9/1988, 
nenumerotat. 


Documentele oficiale nu detaliază niciuna dintre aceste categorii. Abandonaţi sunt 
consideraţi doar 6,8 respectiv 4,2%. În această categorie intrau acei minori pe care 
părinţii fie îi abandonaseră în spital, fie îi încredinţaseră unei instituţii de ocrotire, fără 
a se mai interesa ulterior de evoluţia acestora. Mai precis, deşi legea le permitea să 
participe la luarea deciziilor privind instituirea diferitelor forme de „ocrotire”, părinţii 
încetau să participe la şedinţele comisiilor pentru minori şi nu păstrau nicio legătură cu 
progenitura. Copiii internaţi din cauze sociale proveneau din familii dezorganizate, 
monoparentale - de obicei mamă necăsătorită —, sau relaţii neoficializate (concubinaj). 
În principal lipsurile de natură economică stăteau la baza plasării minorului într-o 
instituţie de ocrotire, însă nu sunt de neglijat nici constrângerile de ordin social, în 
special ostracizarea publică a femeilor ce dădeau naştere unui copil fără a fi căsătorite. 


1. AMS, fond DAM-OMCIT, dosar 9/1982, nenumerotat, fond DCCPI, dosar 9/1988, nenumerotat. 


212 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


În majoritatea situaţiilor părinţii îşi încredinţau de bunăvoie copiii autorităţilor. Erau însă 
şi cazuri în care copilul era luat din familie în urma unei anchete sociale care arăta că 
părinţii ori aparţinătorii legali nu-i puteau asigura minorului condiţii optime de creştere 
şi educarel. 

O altă categorie inclusă în statisticile oficiale o reprezintă cazurile medicale. Din 
acest grup făceau parte acei copii care prezentau diferite deficienţe : distrofie, deficienţi 
mintali?, deficienți motori, deficienţi senzoriali. O parte dintre aceşti copii erau abandonaţi 
de părinţi căci îngrijirile speciale pe care le necesitau presupuneau eforturi deosebite, 
atât financiare, cât şi logistice. Mare parte prezentau anomalii congenitale şi încă de la 
naştere fuseseră trecuţi în grija diferitelor instituţii medicale. Mai exista şi grupul celor 
care ajungeau în leagănele de copii, deşi beneficiau de grija familiei. Aceştia prezentau 
în special deficienţe motorii. De multe ori autorităţile statului interveneau pe lângă 
aparţinătorii legali, oferindu-se să preia îngrijirea minorilor. Nu puţine erau cazurile în 
care se exercitau şi presiuni asupra părinţilor în acest sens. În lipsa unor programe special 
concepute pentru recuperarea copiilor cu diferite handicapuri aflaţi în familie, respon- 
sabilitatea revenea în totalitate părinţilor, obligaţi să asigure pe cont propriu recuperarea 
micuţului. Cu toate acestea, multe familii nu şi-au abandonat copii bolnavi, petrecând 
luni şi poate ani în clinicile de recuperare. Nu toţi au avut însă această şansă, iar cei mai 
puţin norocoşi au sfârşit în diferitele cămine spital pentru irecuperabili ori parţial 
recuperabili. 

Instituţionalizarea putea surveni la vârste diferite. Putem urmări acest aspect analizând 
un eşantion de 660 de copii care au trecut prin Casa de Copii Şcolari Vaslui în intervalul 
1978-1982. Dintre aceştia, 375, respectiv 56,8% intraseră în orfelinatul Vaslui direct din 
familie, restul, 285, respectiv 43,2%, proveneau din alte instituţii de ocrotire, dintre care 
122 de copii fuseseră transferați din leagănul Vaslui. 

În privinţa copiilor instituţionalizaţi la vârste şcolare, două erau cauzele principale 
care conduceau la abandon: situaţie materială precară, în special pentru familiile cu mai 
materiale cuprindea o gamă variată de situaţii, exprimate ca atare în registrul de intrări : 
părinţii membri CAP" nu au condiţii de întreţinere pentru cei şase minori“ ; tatăl bolnav 
TBC, mama nu lucrează” ; părinţii nu au condiţii de îngrijire şi educare ale minorului” ; 
tatăl alcoolic, mama bolnavă”. 


1. Codul Familiei comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963, art. 102, 103, 104, 
art. 111, pp. 280-300. 

2. Pe lângă diferenţele cantitative, apar şi diferențieri calitative între persoanele cu deficiență 
mintală şi persoanele normale, cu impact negativ asupra procesului de adaptare şi integrare în 
comunitate a celor cu deficiență mintală. Printre tulburările care apar în cazul copiilor cu 
deficienţe psihice se numără şi tulburări somatice. Cele mai importante tulburări somatice sunt 
deficienţele senzoriale şi motorii, epilepsia şi incontinenţa. Incapacităţile motorii sunt frecvente 
şi includ spasticitatea, ataxia şi atetoza. Epilepsia este comună printre deficienţii mintali, în 
special la cei cu grad sever, M. Geormăneanu, Sabina Roşianu, Patologia sugarului şi a 
copilului mic, Editura Medicală, Bucureşti, 1975, pp. 713-717. 


3. CAP reprezintă abrevierea pentru Cooperativa Agricolă de Producţie. 
4. SJAN Vaslui, fond Casa de copii Vaslui, dosar 1/1979, f. 17. 

5. Ibidem, t. 4. 

6. Ibidem, t. 9 

7. 


Ibidem, t. 24. 


PRACTICI 213 


Mai numeroşi erau însă acei copii daţi spre îngrijire statului ca urmare a pierderii 
unuia dintre părinţi : fatăl nu lucrează, mama decedată ; părinte decedat, celălalt fără 
posibilităţi de întreținere ; tată natural ; tatăl decedat, mama fără condiții de creştere şi 
educare. Din cazurile studiate s-a observat un grad mai ridicat al abandonului dacă 
părintele decedat era mama. Aici trebuie subliniat faptul că majoritatea femeilor decedate 
în urma manevrelor abortive ilegale aveau cel puţin un copil ; pentru intervalul 1966-1989, 
o aproximare statistică dă cifra de 10.000 de copii rămaşi orfani. Tatăl alegea de multe 
ori să-şi lase, fie şi temporar, copiii în grija autorităţilor statului. În majoritatea cazurilor era 
vorba despre familii cu trei sau mai mulţi copii, cu vârsta sub 10 ani. Erau familii în care 
toţi fraţii ajungeau în instituţii de ocrotire, dar în foarte multe dintre situaţii, victime ale 
abandonului erau copii cu vârstele cele mai mici, mai ales băieţi. Fetele, în special cele 
cu vârste de peste 10 ani, preluau responsabilităţile menajului şi îngrijirea fraţilor mai mici. 

Aceste caracteristici ale comportamentului abandonului arată că principala cauză 
pentru apariţia acestui comportament nu era o lipsă de responsabilitate faţă de progenituri, 
ci răspunsul în faţa unui nivel de trai foarte scăzut. Dificultăţile întâmpinate în asigurarea 
vieţii de zi cu zi, hrana, îmbrăcămintea, lipsa unui minim de confort precum căldura, 
apa caldă sau chiar apa curentă şi canalizarea dacă ne referim la mediul rural, determinau 
mulţi părinţi să renunţe la creşterea propriilor copii. 

La fragilitatea familiei contribuiau statutul femeii în societatea românească şi raporturile 
de gen în cadrul familiei româneşti pentru intervalul avut în vedere. Reprezentând peste 
jumătate din numărul total al populaţiei, femeile nu puteau lipsi din măreţul planul al 
construirii socialismului. Femeia încadrată în „câmpul muncii” nu o exclude însă pe 
femeia-mamă, femeia-soţie, a cărei misiune era consolidarea familiei şi creşterea tinerii 
generaţii. De aici a rezultat unul dintre coşmarurile femeilor din România, dubla zi de 
muncă. O normă completă la locul de muncă era urmată de o altă normă în familie, unde 
femeia „soţie şi mamă” avea responsabilitatea exclusivă a treburile domestice : spălat, gătit, 
îngrijirea copiilor, a casei. Or, la dispariţia bruscă a mamei, tatăl se arăta prea puţin dispus 
să-i preia în totalitate îndeletnicirile, preferând ajutorul statului sau al familiei lărgite 
(bunici, unchi)!. 


Mediul social 


În funcţie de mediul de provenienţă, se observă o pondere mai mare a abandonului în 
mediul rural faţă de oraşe. La nivelul copiilor internaţi în leagăne, pentru anul 1988, 
statisticile indică un număr de 5.586, (44,1%) care proveneau din mediul urban şi 7.078, 
(55,8%) din sate şi comune suburbane?. În casele de copii, ecartul dintre cele două 
grupe creştea, ajungând până la doar 22,8% copii proveniţi din mediul urban, respectiv 
77,2% din mediul rurală. Aceste valori pot fi explicate prin natalitatea mai crescută la sat 
faţă de oraş, pauperizarea treptată a ţăranului român obligat să lucreze în cadrul CAP, 
nivel scăzut al calităţii vieţii. 

Multe familii, constrânse de problemele financiare să-şi lase copiii în grija statului, 
vedeau această măsură ca temporară. Nu întotdeauna intenţiile şi planurile părinţilor îşi 


1. Vezi Susan Gal, Gail Kligman, Politicile de gen în perioada postsocialistă, Editura Polirom, 
Iaşi, 2003. 

2. AMS, fond DAM-OMCI, dosar 9/1988, dosar nenumerotat. 

3. SJAN Vaslui, fond Casa de copii Vaslui, dosar 1/1979, ff. 1-32. 


214 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


găseau împlinirea în viaţa reală. Reintegrarea în familie a minorului depindea în realitate de 
o serie mai complexă de factori decât simplul echilibru financiar al familiei. Din documente, 
precum şi din cazurile de abandon studiate, se desprinde un algoritm al reintegrării în 
familie. Şanse de a reveni în familie aveau mai ales acei copii care nu petreceau de regulă 
mai mult de doi ani în sistemul de ocrotire. În funcţie de vârsta minorului, proporţiile 
variau. Din leagăne, într-un singur an, se întorceau în familie până la 2.500 de minori, 
respectiv 18% din totalul celor internaţi!. În casele de copii şcolari şi preşcolari, proporţia 
scădea simţitor. La casa de copii Vaslui, de exemplu, din cele 660 intrări şi ieşiri pe 
parcursul a patru ani, au fost înregistrate doar 39 de cazuri în care minorii s-au întors în 
familie. Printre aceştia s-au numărat şi fraţii Dascălu : Vasile, Petronela, Anton, Constanţa 
şi Gheorghe, care, după decesul mamei în anul 1978, sunt internaţi la Casa de Copii 
Vaslui. La acel moment, cel mai mare dintre fraţi avea 12 ani, cel mai mic 3. Şansa a fost 
de partea lor căci, chiar dacă au fost instituţionalizaţi timp de trei ani, la cererea expresă 
a familiei, ei au revenit alături de tatăl lor. Pentru intervalul 1978-1982, cazul lor este 
unic. Şi mai grav era faptul că, deşi fraţii ajungeau împreună la aceeaşi instituţie de 
ocrotire, ulterior erau despărțiți, fără ca această măsură să aibă la bază un motiv bine 
precizat. Răspândirea minorilor în instituţii diferite, poate mai îndepărtate de domiciliul 
părinţilor, favoriza ruptura definitivă între familie şi copiii asistaţi?. 

Şansa minorilor de a creşte într-o familie mai putea fi asigurată prin adopţie. Din 
păcate unele lacune ale legislaţiei îngreunau mult procedurile. Legea nu prevedea un 
termen fix la scurgerea căruia părinţii naturali puteau fi decăzuţi din drepturile asupra 
minorilor. Copilul nu devenea adoptabil decât în momentul în care părinţii naturali îşi 
dădeau acordul în acest sens?. Depistarea familiei naturale şi obţinerea acordului putea 
dura chiar şi ani întregi. În tot acest timp minorul rămânea în grija statului, iar şansa 
dezvoltării diferitelor deficienţe creştea direct proporţional cu durata instituţionalizării. 
Dacă luăm în calcul şi faptul că majoritatea cuplurilor preferau copii cu vârste foarte 
mici, de obicei sub un an, se poate lesne înţelege de ce ponderea adopţiilor finalizate 
raportată la numărul total al minorilor instituţionalizaţi era extrem de mică. Anual nu se 
realizau mai mult de 450 de adopţii pentru copii cu vârsta 0-3 ani“. Cifrele scădeau 
dramatic pentru copiii cu vârste mai mari, ajungând la 100-150 de adopţii anual. 

Deşi numărul adopţiilor interne nu era deloc încurajator, autorităţile comuniste nu 
aveau nicio politică susţinută pentru încurajarea adopţiilor internaţionale. Interes din 
partea diferitelor ţări exista, cele mai multe familii dornice să înfieze copii români 
provenind din Franţa şi Israel. Adopţiile internaţionale pentru Franţa au fost deschise în 
1982. Între 1982 şi 1987, 500 de copii români au fost adoptați de familii franceze. 
Începând cu anul 1987, a survenit un blocaj la nivelul legăturilor între autorităţile 
franceze şi cele româneştis . Deşi procedurile de adopţie erau finalizate, din motive încă 


AMS, fond DAM-OMCT, dosar 9/1988, dosar nenumerotat. 

„. SJAN Vaslui, fond Casa de copii Vaslui, dosar 1/1979, ff. 1-32. 

3. Codul Familiei comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963, art. 103, 104, 
pp. 286-287. 

4. AMS, fond DAM-OMCI, dosar 9/1988, nenumerotat. 

5. HU OSA 300-60-1, Fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute 

(RFE/RL RI), sub fond Romanian Unit, seria Subject Files, cutia 665, dosarul Population — 

Children 1984-1991. 


== 


PRACTICI 215 


neelucidate, familiilor adoptive le era interzis să scoată copii, din ţară şi chiar să intre în 
contact direct cu aceştia. În 1989, 83 de părinţi adoptivi francezi au sesizat autorităţile 
franceze în privinţa faptului că nu-şi puteau aduce în Franţa copiii adoptați deja din 
România. Pentru ieşirea din această criză a fost solicitat sprijinul preşedintelui francez de 
la acea oră, Francois Mitterrand. Pe 22 martie 1989 s-a convocat o întrunire a unei 
comisii mixte franco-române special creată pentru a soluţiona problema adopțiilor!. 
Rezolvarea a venit însă doar după evenimentele din decembrie 1989. 


Condiţiile de îngrijire oferite copiilor 
în cadrul diferitelor instituţii de ocrotire 


Baza materială 


După adoptarea Decretului nr. 770/1966, autorităţile comuniste, deşi luate prin surprindere 
de numărul mare de naşteri, au elaborat totuşi un plan de îmbunătăţire a bazei materiale 
pentru leagănele de copii, în special creşterea locurilor prin construirea de noi locaţii. 
Până în 1970, opt noi instituţii trebuiau ridicate ; iar la nivelul întregii ţări numărul 
locurilor trebuia mărit printr-o utilizare mai judicioasă a spaţiilor deja repartizate 
leagănelor. Ulterior, ritmul de creştere a numărului construcţiilor noi pentru leagăne a 
scăzut, până în 1982 fiind ridicate încă opt construcţii. Între 1982 şi 1988, un singur 
leagăn a fost construit. Din 32 de leagăne nou înfiinţate în intervalul 1967-1989, 17 erau 
construcţii noi, restul fiind clădiri mai vechi a căror destinaţie a fost schimbată în scopul 
găzduirii micuţilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani?. O situaţie similară era întâlnită şi 
în cazul caselor de copii şi al şcolilor speciale. Clădiri noi au fost construite doar acolo 
unde natalitatea era mai ridicată. 

Noile sedii erau amplasate în mare parte din cazuri în cartierele mărginaşe ale 
localităţilor care le găzduiau. În oraşul Vaslui, casa de copii ocupa un corp de clădire la 
acelaşi număr cu penitenciarul din localitate, şcoala specială şi secţia de distrofici şi erau 
amplasate la periferia oraşului, dincolo de gardul acestora întinzându-se doar culturile 
de viță-de-vie specifice regiunii. Situaţia se repeta şi în cazul celorlalte instituţii de 
„ocrotire” din judeţ. Alegerea unor astfel de amplasamente „strategice” făcea ca de cele 
mai multe ori localnicii să ignore existenţa acestor instituţii şi cu atât mai puţin să 
cunoască condiţiile în care trăiau şi erau educați minorii instituţionalizaţi. 

Dotările indispensabile funcţionării oricărei instituţii şi cu atât mai mult al unei 
instituţii de ocrotire pentru minori erau de cele mai multe ori necorespunzătoare. Din 
totalul de 64 de clădiri existente în 1982, 11 aveau încălzire cu lemne, 8 leagăne nu 
beneficiau de apă caldă curentă, 16 nu aveau duşuri pentru copii. Spălătoriile, toate 
subdimensionate faţă de necesarul real, erau mecanizate doar în 20% dintre leagăne. 22 
dintre leagăne nu aveau uscătorii, iar în 18 unităţi lipsea călcătoria. Circuitul elementar 
la bucătării era necorespunzător în 19 leagăne. În 14 unităţi nu exista deloc bloc alimentar, 
iar 17 nu deţineau spaţii pentru depozitarea deşeurilor. Chiar şi în documentele Ministerului 


1. Ibidem. 
2. AMS, fond DAM-OMCT, dosare 9/1982, 9/1988, nenumerotate. 


216 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Sănătăţii se fac precizări cu privire la starea deplorabilă a mobilierului şi insuficienţa 
acestuia în raport cu numărul copiilor găzduiţi. O imagine mai clar conturată a fost 
oferită de reportajele realizate în orfelinatele româneşti imediat după înlăturarea regimului 
comunist. Fără excepţie, materialele jurnaliştilor, atât români, dar mai ales străini, scriu 
şi oferă imaginile unor spaţii insalubre, întunecoase, extrem de murdare, în care mucegaiul 
era omniprezent. Atenţia ziariştilor s-a concentrat pe leagănele de copii şi căminele-spital 
pentru deficienţi. De aici provine şi imaginea recurentă a copiilor îmbrăcaţi în zdrenţe, 
lăsaţi să zacă în pătuţuri ruginite, fără căldură, subnutriţi. Mizeria era stăpână absolută 
pe podele, mobilier, saltele, lenjeria şi hainele copiilor. La Cighid!, cămin-spital în 
judeţul Bihor care adăpostea 100 de copii din categoria „irecuperabililor” nu existau 
sursă de încălzire, apă caldă, duşuri pentru copii. Spălătoria era limitată la o singură 
maşină de spălat. Situaţiile de acest fel erau cunoscute şi la nivelul conducerii Ministerului 
Sănătăţii, unde diferite raportări vorbeau despre insuficienta preocupare pentru efectuarea 
şi menţinerea curăţeniei corporale a copiilor, a curăţeniei echipamentului şi cazarmamentului, 
spaţiilor de depozitare a alimentelor, a grupurilor sanitare. 

Dintre numeroasele lipsuri, efecte dintre cele mai grave prin severitatea şi urmările 
îmbolnăvirilor pricinuite le avea lipsa încălzirii. Numeroase note de control menţionează 
temperaturile total necorespunzătoare pentru colectivităţile de copii. Această realitate 
era la fel de valabilă la spitalul Colțea, în plin centru al capitalei României, cât şi 
Drobeta-Turnu Severin. La casa de copiii din Oinacu, judeţul Giurgiu, în luna martie, 
temperatura din clădire era de 10 grade Celsius, mai scăzută decât cea exterioară. 
Recordul negativ a fost înregistrat la leagănul din Botoşani în iarna lui 1988, şi anume 
6 grade Celsius?. 


Îngrijire medicală 


În 1982, Ministerul Sănătăţii raporta că îngrijirea medicală a copiilor din leagăne la nivel 
naţional era asigurată cu 190 de medici, 1.370 de infirmiere şi 1.540 cadre sanitare 
medii, 30 de psihologi, 7 logopezi şi 30 de educatoare?. În 1988, asigurarea cadrelor 
medicale în leagăne nu se mai ridica la standardele impuse de lege: pe 259 posturi 
normate pentru medici erau încadraţi doar 154, din 146 de posturi pentru logopezi, 
biologi şi psihologi erau ocupate doar 95. La 2.284 de posturi normate pentru cadrele 
medii erau ocupate 1.885. Singura categorie în care se înregistra un surplus infim de 
personal erau infirmierele, unde erau încadrate 1.738 de persoane faţă de 1.725 de 
posturi normate“. Conducerea Ministerului Sănătăţii a informat despre acest deficit şi 
despre efectele asupra copiilor instituţionalizaţi, mai precis carenţe în îngrijirea şi 
alimentaţia copiilor care influenţau negativ dezvoltarea fizică şi neuropsihică, efectuarea 
sumară sau superficială a examenelor periodice şi de bilanţ, astfel că numărul deficienţelor 


1. HU OSA 300-60-1, Fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute 
(RFE/RL RI), sub fond Romanian Unit, seria Subject Files, cutia 665, dosarul Population — 
Children 1984-1991. 

2. AMS, fond DAM-OMCI, dosar 9/1988, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCI, dosar 9/1982, nenumerotat. 

4. AMS, fond DCCPI, dosar 9/1988, nenumerotat. 


95) 


PRACTICI 217 


şi handicapurilor nerecuperabile nu doar că se mențineau, dar deveneau chiar mai 
numeroase. Era incriminată lipsa de preocupare a educatoarelor din grădiniţe şi casele de 
copii în vederea formării unor priceperi şi deprinderi igienico-sanitare de autoservire şi 
de ordine la copiii de grupă mică, 3-4 ani, precum şi lipsa de sprijin pentru preşcolarii 
cu ritmuri mai lente în dezvoltarea unor capacităţi intelectuale. 

În casele de copii se făcea simțită mai ales lipsa educatorilor, învăţătorilor şi 
profesorilor. Casa de copii Vaslui asigura activitatea didactică pentru 305 copii, începând 
cu grupa mică şi până la clasa a IX-a inclusiv. Din 35 de posturi normate, însumând 
educatori, învăţători şi profesori, doar 12 erau ocupate cu titulari, restul de 23 fiind 
vacante. Din acestea, 13 erau posturi de educatori preşcolari şi şcolari. În ciuda 
dificultății de a obţine un post de titular în oraş, cadrele didactice se pare că ocoleau 
posturile în casele de copii. Activitatea didactică era asigurată cel mai adesea prin 
suplinire. Nici puţinii titulari regăsiţi în documente nu păreau mai dedicați cauzei, 
activitatea într-o casă de copii fiind considerată mai degrabă un compromis al tinereţii, 
un accident de parcurs care era remediat de îndată ce se ivea oportunitatea transferului 
într-o altă şcoală, fie ea şi una la periferia oraşului”. Soluţia găsită de autorităţi era 
înlocuirea, fie chiar temporară, a personalului calificat cu elevele şi elevii liceelor 
sanitare şi pedagogice. În programul de pregătire practică a celor două specializări se 
menţiona un stagiu obligatoriu în leagăne, creşe şi case de copii. 


Condiţii de trai: hrană, căldură 


Una dintre constatările făcute imediat după revoluţie în diferitele instituţii de ocrotire, în 
special leagăne şi cămine-spital, era calitatea slabă a hranei servite copiilor. Absolut 
toate relatările amintesc un terci care le era dat copiilor de vârstă mică şi alimente de o 
calitate nutritivă îndoielnică celor mai mari, bazată pe consumul excesiv de carbohidrați 
şi lipide. Un exemplu în acest sens este căminul-spital de la Turnu Roşu, care găzduia 
doar fete cu diferite handicapuri. Aici meniul zilnic era extrem de limitat şi monoton, 
bazat pe consumul de pâine cu diferite preparate din carne de calitate inferioară (cârnaţi, 
carne grasă). În planurile de activitate ale Ministerului Sănătăţii se făceau întotdeauna 
recomandări cu privire la calitatea meniului servit în instituţiile de ocrotire, accentul 
fiind pus pe consumul de produse lactate, ouă, fructe. La întrebarea dacă aceste 
recomandări erau traduse în realitate răspund cele 5.283 cazuri de distrofie, depistate şi 
dispensarizate într-un singur an 1988%, provenind din leagăne, instituţii care la acel 
moment aveau o capacitate declarată de 13.878 de locuri. Meniul diversificat asigurat de 
statul comunist român făcea ca, în medie, 38% din copiii cu vârste între 0-3 ani aflaţi în 
instituţiile de „ocrotire” să sufere de o tulburare cronică de nutriţie care avea drept efect 
alterarea structurii unui ţesut, a unui organ, a unui sistem sau întreg organismului. La 
Iaşi, echipa de control a Ministerului Sănătăţii cerea ferm autorităţilor locale combaterea 
cu eficienţă a rahitismului, distrofiei şi anemiei în colectivităţile de copii. Se solicita 


x» 


„îmbunătăţirea reală” a aprovizionări cu lapte praf. Dacă acest deziderat nu putea fi 


1. AMS, fond DAM-OMCT, dosar 9/1982, nenumerotat. 
2. SJAN Vaslui, fond Casa de Copii Vaslui, dosar 22/1978, f. 62. 
3. Vezi pagina 227. 


218 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


îndeplinit în ciuda eforturilor depuse, inspectorul cerea să fie asigurat prin toate mijloacele 
„măcar jumătate de litru de lapte de vacă”!. La Ploieşti erau cerute de asemenea măsuri 
speciale pentru aprovizionarea cu întreaga cantitate de lapte praf necesară, aproximativ 
70 de tone lunar, dar şi aprovizionarea unităţilor de ocrotire cu preparate de lapte 
dietetice cu rol terapeutic. Numărul mare de distrofici prezenţi în leagănul Ploieşti, 
coroborat cu cantitatea şi calitatea insuficientă de alimente disponibile, au determinat 
corpul medical să solicite autorităţilor locale aprovizionarea preferenţială cu alimente 
pentru această instituţie?. În aceeaşi perioadă la Botoşani era semnalată absenţa desăvârşită 
din meniul copiilor din leagăn a produselor pe bază de ouă, carne, brânză, unt, dar şi 
aprovizionarea deficitară cu produse dietetice”. La spitalul Vadu Lat din judeţul Giurgiu, 
unde existau, pe lângă copiii abandonaţi de părinţi (cazuri sociale), şi o secţie de 
distrofici, s-au constatat, în urma unui control efectuat în august 1987 lipsa şi/sau elaborarea 
greşită a unor planuri de recuperare, prescrierea unor diete inadecvate, neconcordanţe 
între datele înscrise în foaia de observaţie şi condica de alimentaţie a bucătăriei dietetice, 
nefolosirea pentru o lungă perioadă a proteinei provenite din carne, deşi, paradoxal, nota 
de control preciza cu un ton plin de reproş că „în frigider se află o pasăre congelată”. 
Această pasăre, bun rar şi bine prețuit, trebuia să contribuie la refacerea deficitului de 
nutriţie a 20 de copii internaţi în secţia de distrofici, fiind în acelaşi timp hrană a încă 19 
copii abandonaţi în spital“. Lipsuri se înregistrau şi la leagănul Galaţi unde era semnalată 
folosirea „unei game dietetice foarte monotone”, precum şi faptul că aprovizionarea cu 
produse lactate dietetice şi carne de vacă nu era asigurată pentru continuitatea în atitudinea 
terapeutică a copiilor suferind de malnutriţies. 

În casele de copii, cel puţin conform documentelor contabile care girau aprovizionarea 
cu alimente, situaţia era cu mult mai bună. Pentru fiecare copil preşcolar instituţia de 
ocrotire primea Il lei, contravaloarea atribuită a raţiei zilnice de hrană. Pentru copiii 
şcolari această sumă creştea la 14 lei. Chiar dacă liste cu meniurile servite în casele de 
copii nu s-au păstrat în majoritatea cazurilor, deţinem totuşi inventare ale produselor 
alimentare achiziţionate în diferite perioade. Din felul în care era întocmită documentaţia 
se observă grija permanentă atât a contabililor, cât şi a celor responsabili cu achiziţionarea 
produselor alimentare de a se încadra în sumele prevăzute de lege. Aflăm astfel că, 
pentru luna august 1978, o instituţie care avea în grijă 300 de copii a achiziţionat: 
cartofi (480 kilograme), fasole uscată (54 kilograme), ceapă (119 kilograme), fasole 
tăiate (37 de cutii), jumări (12 kilograme), lapte praf (26 kilograme), mazăre fină (22 de 
cutii), morcov (124 kilograme), orez (9 kilograme), paste făinoase (6 kilograme), pâine 
neagră (32 kilograme), ulei (303 litri), untură de porc (24,5 kilograme), zahăr (100 
kilograme), zarzavat ciorbă (300 kilograme), carne de porc (90 de kilograme). Erau 
achiziţionate şi condimente precum piper boabe, foi de dafin, ienibahar. Simţim mirosul de 
prăjituri la vederea, pe lista cumpărăturilor, a zahărului vanilinat (202 pliculeţe), scorţişoarei 
(20 de pachete), rahat (10 kilograme), praf de copt (22 de plicuri), nuci (4 kilograme), 


AMS, fond DAM-OMCT, dosar 20/1987, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCI, dosar 9/1988, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosar 10/1988, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCI, dosar 5/1987, nenumerotat. 

Ibidem. 

SJAN Vaslui, fond Casa de copii Tălăşmani, dosar 2/1966, ff.1-4. 


Suawor 


PRACTICI 219 


56 de borcane de gem. Potenţialele dulciuri produse în bucătăria proprie erau completate 
cu zaharicale din comerţ, astfel încât au mai fost cumpărate 10 kilograme de caramele, 
569 bucăţi de napolitană, 5 sticle cu sirop. Lista era completată cu importante cantităţi 
de ceai, dar şi cafea, destinată probabil micuţilor mai vicioşi!. 

În documentele consultate nu era menţionată achiziţionarea de ouă, orice tip de 
brânză, peşte ori carne în afara celei de porc. Din cantităţile de alimente cumpărate se 
poate uşor desprinde un meniu bazat pe consumul de legume (cartofi, fasole, mazăre). 
Singurul tip de carne era cea de porc. Surse importante de proteine precum ouăle sau 
peştele cu siguranţă erau mai rare în meniul copiilor. O altă absenţă ce trebuie remarcată 
este cea a fructelor. Putem totuşi presupune că acestea nu erau achiziţionate lunar, ci se 
consumau de preferinţă fructele de sezon. Chiar dacă alimentaţia în casele de copii pare 
mai bogată decât cea asigurată în leagăne, meniul oferit micuţilor nu excela prin calităţile 
nutritive sau diversitate. 

O altă imagine tulburătoare a orfanilor români îi prezintă îmbrăcaţi mai mult în 
zdrenţe decât în haine sau chiar pe jumătate dezbrăcaţi şi înveliţi în pături murdare ce 
ţineau locul lenjeriei, pantalonilor sau puloverelor. Despre îmbrăcămintea copiilor din 
leagăne documentele vorbesc prea puţin. Pentru cei mai mari însă, diferitele ministere 
impuseseră reguli stricte, menite să ofere orfanilor „îmbrăcăminte cât mai adaptată şi 
variată ca modele şi paletă coloristică, specifică vârstei şi sexului”. lată deci că într-o 
Românie în care nici copiii aflaţi în familie nu beneficiau de o abundență vestimentară, 
şi uneori nici chiar de strictul necesar, minorii încredinţaţi statului nu ar fi trebuit să 
cunoască astfel de lipsuri. 

Inventarele hainelor copiilor şi cazarmamentului din leagăne nu lasă impresia unei 
varietăţi în modele şi culori, ci mai degrabă o acoperire a necesităţilor imediate. Lenjerie 
de corp, cămăşi de noapte, cămăşi atât pentru băieţi, cât şi pentru fete, pantaloni, rochiţe 
în număr de 163 la aproximativ tot atâtea fete, rochiţe de serbare în număr de patru, 
fuste, îmbrăcăminte sport. Pentru sezonul rece erau achiziţionate paltoane de lână, haine 
de velur, mănuşi, căciuli şi fulare de lână. Erau achiziţionate şi cantităţi destul de 
însemnate de metraje, în special doc şi finet?. Diversitatea nu se observă nici la nivelul 
feluritelor obiecte vestimentare, nici în paleta cromatică prezentă. Cazarmamentul 
conţinea de asemenea strictul necesar : lenjerie de pat, plapumi, perne, pături, draperii, 
feţe de masă, covoare de iută?. Cifrele nu vorbesc însă despre calitatea acestor produse, 
gradul de uzură şi ritmicitatea înlocuirii lor. 

Inventarele menţionează şi existenţa jucăriilor. Din înşiruire ies în evidenţă „casa 
păpuşii” şi „bucătăria păpuşii”, jucării emblematice pentru fiecare copil al acelor ani, 
fiecare în câte un exemplar la peste 100 de potenţiali beneficiari”. Pentru o dezvoltare 
intelectuală cât mai normală, copii beneficiau şi de bibliotecă. Cele 408 volume aflate în 
biblioteca Casei de Copii Vaslui conţineau, alături de cărţile clasice ale copilăriei, şi 
titluri importante ai clasicilor români şi ruşi. Sunt de remarcat însă volumele cu rol 
educativ precum Croitoria pentru copii sau Cine ştie ?5. 


SJAN Vaslui, fond Casa de copii Tălăşmani, dosar 16/1978, ff. 5-12. 
SJAN Vaslui, fond Casa de copii Vaslui, dosar 7/1979, ff. 36-39. 
Ibidem, tt. 38-39. 

Ibidem, t. 40. 

Ibidem, tt. 41-42. 


usor 


220 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Condiţiile oferite în cadrul diferitelor instituţii de ocrotire influenţau sub diverse 
forme evoluţia copiilor aflaţi în grija sistemului de protecţie girat de statul comunist 
român. O bună îngrijire, cât mai apropiată de condiţiile din familie, ar fi reprezentat 
garanţia unei evoluţii relativ normale pentru copilul instituţionalizat. Nerespectarea 
acestei relative normalităţi risca să aibă repercusiuni grave sau foarte grave, în funcţie de 
vârsta copilului instituţionalizat. Condiţiile de viaţă mai mult decât neadecvate unei 
dezvoltări psihofizice propice vârstei şi potenţialului copiilor insituţionalizaţi, lipsa unui 
mediu individualizat, securizat, rigiditatea în activitatea pedagogică, insuficienţa şi (sau) 
neprofesionalismul personalului, discriminarea şi marginalizarea copiilor instituţionalizaţi, 
lipsa de suport social după ieşirea din aceste instituţii, coroborate, conduc la o evoluţie 
nefavorabilă a copilului instituţionalizat în România comunistă. 


Consecințe 


În România, copiii aflaţi în grija sistemului de ocrotire al statului în timpul regimului 
comunist au fost victimele consecinţelor instituţionalizării, prezentând întreaga gamă a 
simptomatologiei. Concret, consecinţele asupra minorilor sunt complexe: disfuncţii 
somatice (întârzieri/deficienţe în dezvoltarea fizică normală, probleme medicale de o 
gravitate mai mică sau mai mare, îmbolnăviri, handicapuri, deficienţe, chiar moartea), 
tulburări ale comportamentului alimentar (bulimia, anorexia), tulburări ale somnului 
(hipersomnie, somnolenţă, insomnie, coşmaruri, retrăirea traumei în timpul somnului), 
perpetuarea comportamentului abuziv, comportament agresiv faţă de sine (automutilare, 
tentative de suicid, consum exagerat de alcool/droguri, căutarea riscului), comportament 
agresiv faţă de alţii (acte violente, antisociale — agresiuni, tâlhării, violuri, furturi, limbaj 
agresiv, violent, vulgar), tulburări în sfera afectiv-emoţională (impulsivitate, violenţă, 
depresie şi izolare socială, neîncredere în sine şi în ceilalţi, labilitate psihoemoţională, 
culpabilizare, anxietatea, formarea unei imagini de sine negative, scăderea, deteriorarea 
stimei de sine, devalorizarea personală), tulburări de adaptare, integrare şi relaţionare 
socială (deteriorarea relaţiilor sociale, conflicte sociale, izolare socială, degradare morală şi 
socială, comportament sociopat deviant, delincvenţă, acte antisociale, infracţionalitate)!. 

Copiii aflaţi în grija orfelinatelor româneşti nu au fost feriţi de consecinţele instituţio- 
nalizării, dintre acestea, disfuncţiile somatice fiind de departe cele mai grave prin 
efectele în timp şi dificultatea corectării deficienţelor cauzate. 


Intârzieri în dezvoltare 


Normele Ministerului Sănătăţii în privinţa activităţii de ocrotire, îngrijire şi asigurare a 
sănătăţii copiilor din creşe şi leagăne acordau o atenţie deosebită anumitor aspecte 
precum : asigurarea unui program educativ complex adaptat fiecărei grupe de vârstă, 
stimularea dezvoltării sănătoase a copiilor şi promovarea unei educaţii adecvate vârstei 


1. Ionel Brătianu, Cristinel Roşca, Copilul instituționalizat între protecţie şi abuz, Editura Lumen, 
Bucureşti, 2005. 


PRACTICI 221 


medicale şi asigurarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor, în 
special ale celor transmisibile, asigurarea unei alimentaţii raţionale şi individualizate, 
promovarea de mijloace şi materiale specifice pentru creşterea rezistenţei şi întărirea 
organismului copiilor!. În paralel, buletinele de analiză ale ministerului privind modul în 
care erau asigurate îngrijirile medicale în leagăne conţineau raportări contradictorii, 
chiar şi în interiorul aceluiaşi document. Dacă în prezentarea generală a documentului se 
arăta că situaţia generală s-a îmbunătăţit, fiind iniţiate acţiuni complexe care au permis 
recuperarea completă a cazurilor care au necesitat recuperare, iar alţi copii au fost trimişi în 
sanatorii pentru tratarea unor afecţiuni cronice sau în colonii pentru recreere şi activitate 
instructiv-educativă, la distanţă de doar două paragrafe se preciza însă că deficitul de 
personal la nivel naţional, în special de cadre medii, determina carenţe în îngrijirea şi 
alimentaţia copiilor, influențând negativ dezvoltarea fizică şi neuropsihică a unora dintre ei. 
Mai mult, se precizează că prin neaplicarea corectă a prevederilor privind condiţiile de 
îngrijire ale copiilor instituţionalizaţi, se mențineau şi apăreau „noi deficienţe şi handicapuri 
nerecuperabile”. Principalul inconvenient al acestei situaţii, în viziunea reprezentanţilor 
Ministerului Sănătăţii, era imposibilitatea efectuării transferurilor copiilor către instituţiile 
abilitate la împlinirea vârstei de 3 ani şi, în consecinţă, supraaglomerarea leagănelor. 
Nicio voce nu reclama consecinţele asupra viitorului micuţilor căzuţi victime ale neglijenţei 
şi lipsei de responsabilitate a organelor de conducere din instituţiile de ocrotire?. 

În leagănul din municipiul Drobeta-Turnu Severin, echipa de control deplasată în 
aprilie 1987 a constatat serioase întârzieri în dezvoltarea normală a copiilor internaţi 
aici. Indicaţiile au fost să se treacă de urgenţă la evaluarea dezvoltării neuropsihomotorii. 
Pentru întreg personalul medical din instituţiile de ocrotire a fost dispusă măsura 
perfecţionării profesionale prin schimburi de experienţă cu unităţi recunoscute pentru 
rezultatele bune obţinute, aşa-numitele unităţi-etalon, dar şi prin frecventarea unor 
cursuri de perfecţionare, având ca temă prevenirea instalării tulburărilor de comportament 
la copilul instituţionalizat cu vârsta între 1-4 ani”. Abateri asemănătoare erau semnalate 
în acelaşi an şi la Galaţi, unde a fost constatată lipsa oricărei preocupări a personalului 
medical din leagăn şi în special din secţia de distrofici pentru stimularea şi dezvoltarea 
neuropsihiatrică, copiii fiind ţinuţi în permanenţă în pat. Aceeaşi situaţie era constatată 
şi în leagănul din Tecuci, unde, deşi instituţia beneficia de personal medical suficient, 
starea de sănătate a copiilor nu era cunoscută în momentul controlului, iar preocupările 
pentru dezvoltarea psihomotorie a copiilor erau cel mult sporadice. Problema slabei 
pregătiri, dar şi a lipsei de interes din partea personalului medical a fost ridicată de 
reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cu privire la leagănul din Giurgiu. La momentul 
controlului, în martie 1987, cei doi medici încadraţi în respectiva instituţie nu cunoşteau 
atributele specifice activităţii în leagăn. Ansamblul acţiunilor care le-au fost imputate 
sugerau o preocupare superficială pentru parcursul minorilor : externarea copiilor în 
familie fără o anchetă socială, fără încheierea documentaţiei medicale privind starea lor 
de sănătate şi cu atât mai puţin în lipsa deciziei comisiei abilitate în acest sens la nivel 
judeţean. Activitatea de recuperare a copiilor cu deficienţe lipsea cu desăvârşire la 


AMS, fond DAM-OMCT, dosar 9/1982, nenumerotat. 

Ibidem. 

3. Plan de măsuri privind îmbunătăţirea indicilor sanitari ai județului Mehedinţi, AMS, tond 
DAM-OMCT, dosar 18/1987, nenumerotat. 


= 


222 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


nivelul leagănului, cei doi medici preferând, în locul unor măsurilor adecvate, transferarea 
cazurilor-problemă către căminul-spital mai apropiat. Existau şi colectivităţi în care, 
deşi erau sesizate unele abateri, programul de stimulare fizică şi neuropsihică era judicios 
întocmit şi corect aplicat. Este cazul judeţelor Hunedoara sau Teleorman, unde echipele 
de control au constatat existenţa preocupărilor pentru dezvoltarea psihomotorie a copiilor?. 
În leagănul Piteşti, deşi clădirea veche care găzduia instituţia nu asigura un mers normal 
al circuitelor funcţionale, reprezentanţii ministerului au constatat o preocupare din partea 
conducerii pentru activitatea de recuperare a copiilor din leagăn. Periodic erau deplasaţi 
medici de specialitate din secţia de recuperare şi balneofizioterapie din dispensarul de 
pediatrie în vederea recuperării retardului motor”. Această acţiune era completată cu 
programele de recuperare neuropsihică întocmite şi aplicate de către psiholog. La polul 
opus era leagănul de copii din Călăraşi unde, în ciuda condiţiilor bune ce ar fi permis 
personalului medical prevenirea apariţiei diferitelor deficienţe, copiii internaţi erau 
evident neglijaţi. Diferitele cazuri de îmbolnăvire erau trimise către secţia de pediatrie 
fără o verificare prealabilă judicioasă a stării de sănătate. Fişele medicale nu erau 
completate, astfel încât nu se cunoştea, nici diagnosticul şi nici evoluţia stării de sănătate 
a minorilor internaţi în secţia de pediatrie. Aceeaşi constatare a fost făcută şi pentru 
fişele minorilor prezenţi în leagăn. Deşi medicul director era neuropsihiatru, nu era 
consemnată la toţi copiii evoluţia psihomotorie şi nu se efectuau examenele neurologice în 
cazurile care le necesitau“. În 1987 leagănul nr. 1 din Botoşani se confrunta cu o acută 
lipsă de personal medical, dintre cei trei medici repartizaţi în această situaţie, doar unul 
fiind efectiv în activitate. Numărul scăzut al cadrelor medicale, dar şi fluctuaţia acestora au 
copiilor. Evoluţia acestor copii era urmărită formal în fişele medicale individuale — apariţia 
eventualelor handicapuri sau deficienţe nu a fost depistată şi ca atare a fost ignorată de 
personalul medical. Pentru aceste cazuri nu se realiza nicio minimă tentativă de recuperare. 

Constatările făcute de autorităţile sanitare în timpul diferitelor controale în ţară sunt 
completate într-un mod mult mai realist şi din păcate mai tragic de reportajele realizate 
în diferite instituţii de ocrotire realizate imediat după căderea regimului comunist. Fără 
excepţie, persoanele care au vizitat mai ales căminele-spital au menţionat lipsa oricăror 
îngrijiri medicale de care copiii internaţi aici ar fi avut nevoie. Cu atât mai puţin au 
existat unele programe speciale de prevenire şi recuperare psihomotorie. La Păstrăveni, 
atât imaginile surprinse în timpul diferitelor reportaje, cât şi mărturiile diferiților 
voluntari ajunşi aici în vara lui 1990, vorbesc despre copii incapabili să comunice. 
Isterici la vederea apei, veşnic temători să nu-şi piardă hăinuţele primite, micuţii erau 
incapabili să mănânce, să se îmbrace, să vorbească. Principala cauză pentru starea 
deplorabilă a copiilor instituţionalizaţi o constituia, în opinia tuturor persoanelor care au 
fost interesate de cazul Păstrăveni, indolenţa conducerii instituţiei, coroborată cu lipsa 
oricărei îngrijiri medicale. Vorbind despre copiii de la Păstrăveni, unul dintre voluntari 
declara: 


Notă de control, AMS, fond DAM-OMCT, dosar 5/1987, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCI, dosar 9/1988, nenumerotat. 

3. Notă de îndrumare, control şi sprijin, privind asistența materno-infantilă în județul Argeş, 
AMS, fond DAM-OMCT, dosar 19/1987, nenumerotat. 

4. Ibidem. 


== 


PRACTICI 223 


Copiii zac în propria lor urină şi în excremente. Nu sunt niciodată îngrijiţi medical în 
niciun fel, când sunt bolnavi nu li se face nimic. Dacă eşti doctor şi îţi iei în serios 
îndatoririle medicale, nu laşi să se ajungă la o astfel de stare de gravitate în cămin... Am 
mai văzut că surorile şi educatoarele nu făceau nimic. Când oamenii noştri din Miinchen 
se ocupau de copii ori le schimbau lenjeria ori aşternuturile, angajatele şi angajaţii români 
stăteau pur şi simplu pe scaun cu mâinile în sân. Cei mai mulţi dintre salariaţi sunt 
angajaţi pentru 8 ore pe zi, dar ei nu se ocupă decât câteva minute de copii. În rest se 
amuză între ei, beau cafea, se îndeletnicesc cu alte lucruri. Pe scurt, îţi stârnesc indignarea!. 


Situaţii identice au fost constatate şi în alte instituţii de ocrotire, precum căminul-spital 
pentru fete de la Turnu Roşu, casele de copii Sfânta Ecaterina, din Bucureşti, Sighetul 
Marmaţiei, Plătăreşti, în apropierea capitalei Bucureşti, Predeal sau Cighid în judeţul 
Bihor. Cel din urmă exemplu a fost poate primul, dar şi cel mai mediatizat caz de 
neglijenţă criminală în interiorul sistemului de protecţie a copiilor instituţionalizaţi în 
România comunistă. Jurnaliştii de la Der Spiegel, în articolul „Noaptea Civilizației”, 
descriu experienţa trăită cu ocazia vizitării căminului-spital de la Cighid: 


În interior, pe parchetul care între timp e ca o scândură neagră, unul alături de altul, 
paturi metalice de campanie, unul mai ruginit decât celălalt... în acest sălaş mizerabil 
trăiesc zi şi noapte copilaşi — cei mai mici au trei ani. Unii privesc fără privire, alţii se 
ridică şi se lasă pe vine în pătuţuri, ţinându-se de marginea metalică, alţii îşi lovesc fără 
încetare capul de bară. Nimeni nu poate şti cât de bolnavi au fost copiii de la Cighid 
înainte de a ajunge aici sau, pentru că se află acolo, într-un loc atât de bolnav. Faptul că 
o fetiţă se plesneşte încontinuu cu mânuţele peste urechi, sângerând pe una dintre tâmple, 
nu poate fi normal. Dar nu e normal nici faptul că de acest copil nu se ocupă nimeni... 
Noua doctoriţă, Angela Cartiş, a certificat 5 cazuri mortale şi apoi a dispărut. Acum a 
preluat comanda sora-şefă Rozalia Csabai, 34 de ani. N-o interesează decât să plece cât 
mai repede de aici şi să emigreze în Ungaria. Lucrează în fiecare zi a săptămânii până la 
ora 15 împreună cu încă un cadru medical. După-amiaza şi noaptea întreg „spitalul” este 
supravegheat doar de una dintre celelalte trei surori medicale şi unul dintre cei doi îngrijitori?. 


Pentru toate cazurile în care erau constatate astfel de abateri grave de la orice deontologie 
a profesiei medicale, cauzele erau mereu aceleaşi, lipsa de personal sau slaba pregătire 
profesională, lipsa unei baze materiale corespunzătoare, dar şi lipsa celor mai elementare 
condiţii de trai (apă, căldură). Lipsa programelor de prevenţie şi recuperare a diferitelor 
dizabilităţi preexistente ori apărute în timpul instituţionalizării este încă o dată subliniată de 
cifrele Ministerului Sănătăţii, care a înregistrat doar în anul 1987 un număr de 1.267 
dispensarizaţi pentru deficienţe mintale şi 316 pentru deficienţe motorii. După cum afirma 
contabilul-şef de la Cighid: „redactorii străini trebuie totuşi să înţeleagă că în acest cămin 
sunt adăpostiţi doar aceia care pentru statul nostru, cum să spun, nu au niciun fel de 
trebuinţă”. Absența aplicării corecte a planurilor de recuperare a deficienţelor psihomotorii 
reprezenta doar o treaptă în acest plan. O altă consecinţă o reprezentau diferitele îmbolnăviri 
şi infecţii cauzate în principal de supraaglomerarea spaţiilor în care erau găzduiţi copii. 


1. HU OSA 300-60-1, Fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute 
(RFE/RL RI), sub fond Romanian Unit, seria Subject Files, cutia 665, dosarul Population — 
Children 1984-1991. 

2. Ibidem. 


224 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Imbolnăviri 


Proasta întreţinere a clădirilor care adăposteau instituţiile de ocrotire, lipsa circuitelor 
funcţionale, a unei igiene corespunzătoare atât în bucătărie, în spaţiile de depozitare a 
alimentelor, în grupurile sanitare, dar şi în saloanele care găzduiau copiii, favorizau 
apariţia, menţinerea şi extinderea diferitelor infecţii interioare. Favorizantă era şi supra- 
aglomerarea prezentă în majoritatea leagănelor şi a caselor de copii. Printre cele mai 
întâlnite tipuri de infecţii se numărau: hepatita virală, boli diareice acute cu bacili 
dizenterici, varicelă. 

În leagănul din Ploieşti, condiţiile de aglomerare coroborate cu igiena necorespunzătoare 
a lenjeriei, lipsa unui spaţiu de carantină au dus la o morbiditate crescută. La cei 261 de 
copii ocrotiţi în leagăn, au fost înregistrate 398 cazuri de îmbolnăvire doar în prima 
jumătate a anului 1988. Dintre acestea, bolile respiratorii au ocupat primul loc, cu 183 
de cazuri de rino-faringite şi 76 de pneumonii. Cauza acestor îmbolnăviri trebuie însă 
căutată în condiţiile total necorespunzătoare de temperatură existente în leagăn, unde 
chiar şi în lunile de primăvară - aprilie, mai - s-au înregistrat forme severe şi trenante 
de îmbolnăviri respiratorii! În leagănul din Suceava termometrele nu arătau mai mult de 
8 grade Celsius, mucegaiul invadând toate spaţiile spitalului”. Temperatură necorespunzătoare 
era şi în casa de copii Oinacu, judeţul Giurgiu, mai exact 10 grade Celsius. Drept 
consecinţă, în rândul celor 54 de copii îngrijiţi aici, frecvenţa afecţiunilor respiratorii 
grave era foarte mare. Igiena precară a copiilor (lenjerie şi haine murdare) favoriza 
propagarea infecțiilor, în special la nivelul pielii capului, des întâlnite în toate instituţiile 
de ocrotire în timpul regimului comunist”. Supraaglomerare era şi în secţia de pediatrie 
a spitalului Colțea. Motivul era prezenţa în secţie a multor cazuri sociale netransferate 
către leagăn. Copiii sănătoşi prezenţi aici erau cei mai expuşi la contractarea unor 
infecţii interne, dar în acelaşi timp ca purtători sănătoşi ai unor viruşi, reprezentau căile 
perfecte pentru vehicularea diferitelor afecţiuni”. 

Epidemii au fost înregistrate şi în leagănul din Focşani. Ca în cazul altor leagăne, 
supraaglomerarea a condus la apariţia de bronhopneumonii în forme hipertoxice, boală 
diareică, toate cazurile prezentând complicaţii de tip meningeal. Locul tuturor îmbolnăvirilor 
era secţia de carantină a leagănului şi din cauza vârstei foarte mici a copiilor, între 2 şi 
Il luni, prognosticul la internare era rezervat”. Boală diareică acută a fost depistată şi în 
leagănul din Braşov. În leagănul din Botoşani, doar în luna martie a anului 1986 s-au 
înregistrat 34 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare la copii cu 
vârste între 2 şi 3 ani”. La căminul-spital de la Siret destinat copiilor irecuperabili şi 
parţial recuperabili, în primul semestru al anului 1986 erau raportate 8 cazuri de 
îmbolnăviri ale aparatului respirator şi 14 cazuri de boală diareică. Infecţiile de tot felul 


AMS, fond DAM-OMCI, dosar 9/1988, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosar 20/1987, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCI, dosar 5/1987, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCI, dosar 3/1987, nenumerotat. 

Informare, AMS, fond Cabinet 2, dosar 2/1986, nenumerotat. 

Notă de îndrumare şi control în județul Braşov în problema recuperării copiilor handicapați, 
AMS, fond DAM-OMCI, dosar 2/1986, nenumerotat. 

7. Ibidem. 


Pa bre 


PRACTICI 225 


erau însă o constantă a spitalului care cerea imperios suplimentarea stocului de vaselină 
pentru vindecarea prin tratament local a cazurilor de tricofiţie a pielii capului!. 


Distrofia 


Distrofia sugarului este starea de nutriţie deficitară a sugarului în urma unei inaniţii 
(înfometări) patologice, în imensa majoritate a cazurilor de origine digestivă. Subalimentaţia 
poate fi cantitativă (în acest caz, dieta are un conţinut mai scăzut de calorii faţă de cât este 
necesar la vârsta respectivă) sau calitativă (în acest caz, dieta nu conţine cantitatea de 
proteine, grăsimi sau glucide necesare creşterii)”. Boala recunoaşte trei cazuri principale : 


1) alimentaţie insuficientă: în caz de diluţii mari de lapte (de exemplu 1/3), în caz de 
boli care produc inapetenţa (infecţii, encefalopatii) sau vărsături (stenoza de pilor), 
de compoziţie neadecvată a raţiei alimentare, când glucidele (distrofia laptelui de 
vacă) sau proteinele (distrofia făinoaselor) se află sub minimul necesar creşterii. 
Alimentaţia mai poate fi relativ insuficientă în următoarele împrejurări : în tulburări 
digestive (diaree cronice), în tulburări de absorbţie, în tulburări ale asimilaţiei (boli 
constituţionale sau ereditare) ; 

2) infecţii intestinale şi extraintestinale (bronhopneumonie, otomastoidită/infecţii urinare, 
infecţii ale pielii) ; 

3) boli organice, care împiedică alimentaţia (malformații ale cavitaţii bucale)”. 
Sugarul distrofic are un aspect caracteristic : pielea se „veştejeşte”, pare mult prea 

largă pentru abdomen şi membre, adunându-se în cute numeroase pe partea internă a 

coapselor şi la şezut (aspect de pungă de tutun), țesutul gras subcutanat scade treptat de 

pe corp până ce dispare şi de pe faţă (faţă de bătrân); muşchii îşi pierd tonicitatea 

(abdomenul creşte în volum), creşterea în greutate şi lungime încetează, imunitatea se 

prăbuşeşte (copilul devenind receptiv la infecţii care evoluează foarte grav), starea 

psihică se alterează (copilul este abătut, plângăreţ); toleranța digestivă este foarte 
scăzută, ceea ce face ca o creştere cât de mică a raţiei alimentare să producă diaree, 
agravând înfometarea. 

Distrofiile se împart în trei grade: distrofia de gradul I, care înseamnă diminuarea 
țesutului adipos subcutanat de pe torace şi abdomen, scăderea în greutate cu 5-20% faţă 
de greutatea corespunzătoare vârstei. La distrofia de gradul II, unde găsim țesutul adipos 
diminuat şi pe membre, deficitul ponderal este de 20-30% fiind afectată şi creşterea în 
lungime a copilului. Distrofia de gradul III este afecțiunea în care țesutul adipos este 
absent pe tot corpul, inclusiv faţă, iar greutatea este mai mică decât normal cu 30-40%. 
În această fază, ea nu mai este compatibilă cu viaţa. În stadiul final al bolii, la inaniţia 
extremă se adaugă infecţii generale (pulmonare, urinare, meningiene, otomastoidiene), 
precum şi infecţii digestive ce duc rapid la toxicoză şi grăbesc sfârşitul letal“. 


1. Boală de piele contagioasă, provocată de o ciupercă parazită şi caracterizată prin căderea 
părului. 

2. M. Geormăneanu, Sabina Roşianu, op.ciz., p. 470. 

Ibidem, p. 4P2. 

4. Ibidem, pp. 474-476. 


95) 


226 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Şansele de vindecare sunt reduse când denutriţia este mai accentuată, când sugarul 
este de vârstă mai mică, când a suferit mai multe infecţii sau când înainte de îmbolnăvire 
a fost alimentat artificial. Distrofia poate fi evitată prin înlăturarea cauzelor care o 
produc: a) asigurarea unei alimentaţii corecte a sugarului (folosirea laptelui praf în 
alimentaţia mixtă sau artificială reprezintă un mare progres); b) prevenirea infecțiilor 
(izolare, vaccinări) ; c) tratarea bolilor organice care împiedică alimentaţia (stenoza de pilor). 
Distrofia este mult mai greu de tratat decât de prevenit. Tratamentul este foarte asemănător 
cu acela al dispepsiilor! şi constă în combaterea infecţiei intestinale (antibiotice) şi realimentare 
progresivă, prudentă, cu aceleaşi preparate dietetice (eledon, lapte praf). La acestea se 
adăugau vitaminoterapia, hormonii anabolizanţi (dianabol), micile transfuzii de sânge?. 

Prin gravitatea afecţiunilor cauzate de distrofie, copiii atinşi de această boală reprezentau 
mare parte a cazurilor de mortalitate infantilă“. Deşi a menţinut un trend descendent, 
mortalitatea infantilă în România comunistă a înregistrat permanent valori cu mult peste 
media europeană a epocii. Ca urmare, una dintre priorităţile absolute ale autorităţilor 
sanitare era reducerea valorilor pentru acest indice demografic. Din statisticile medicale 
reieşea că distrofia reprezenta principala suferinţă asociată mortalităţii infantile. Dacă 
pentru decesele apărute la nou-născuţi cu vârsta 0-27 de zile distrofia era prezentă în 
33,3% din cazuri, incidenţa creştea odată cu înaintarea în vârstă a sugarului, ajungând 
la 38,6 pentru vârsta 1-3 luni şi 61,9% pentru cei cu vârste de 4-5 luni”. În faţa cifrelor, 
autorităţile sanitare au hotărât că orice deficit nutriţional trebuie depistat şi remediat. De 
ce nu prevenit? Pentru statul comunist român, în urma calculelor simple, s-au dovedit 
mult mai eficiente din punct de vedere economic spitalizarea şi reechilibrarea timp de 45 de 
zile a copilului distrofic decât asigurarea la bareme normale a celor mai elementare 
condiţii de trai la nivelul societăţii româneşti: alimente, căldură, apă caldă. Cauzele 
multiple care duc la apariţia distrofie au făcut ca acest grav dezechilibru nutriţional să 
atingă copiii indiferent de epocă şi chiar de condiţiile sociale sau materiale, aflaţi în 
familie sau instituţionalizaţi. Ceea ce face din intervalul 1970-1989 pentru România 
regimului Ceauşescu un caz deosebit este amploarea atinsă de acest fenomen. 

O cifră absolută a copiilor atinşi de distrofie, pentru intervalul menţionat, este 
imposibil de stabilit. Gravitatea situaţiei este însă dată de acţiunea autorităţilor sanitare 
centrale, care au luat decizia de a înfiinţa secţii speciale pentru tratare a distrofiei într-o 
primă fază pe lângă fiecare spital judeţean, măsura fiind extinsă ulterior la spitalele 
orăşeneşti şi chiar comunale. Fiecare astfel de secţie avea în componenţa sa 50-80 de 
paturi. Pe lângă acestea au fost înfiinţate şi spitale al căror unic scop era recuperarea 
deficienţelor de nutriţie. Atât în secţiile, cât şi în unităţile medicale profilate pe recuperarea 
deficienţelor de nutriţie, micii pacienţi erau repartizaţi în două compartimente distincte : 
cei care prezentau complicaţii ale stării de distrofie, manifestate prin diferite infecţii cu 
potenţial contagios, impunând izolare şi îngrijiri speciale, şi copii care necesitau doar 


= 


Boli diareice enteral-infecţioase. 

2. Prevenirea unor îmbolnăviri la sugar şi copilul mic prin alimentaţie rațională, Editura 
Medicală, Bucureşti, 1985, pp. 20-22. 

3. 40% din totalul deceselor la copii cu vârste între 0 şi 1 an. În judeţul Dâmboviţa, în anii 
1985-1986, din 58 de decese, 6 proveneau din leagănul Pucioasa. AMS, fond DAM-OMCT, 
dosar 5/1987, nenumerotat. 

4. AMS, Cabinetul 4, dosar 44/1988, nenumerotat. 


PRACTICI 227 


recuperare nutriţională. Secţiile de distrofici erau însoţite şi de secţii postcură pentru 
fixarea stării de nutriţie. În cele mai multe dintre cazuri, copiii internaţi aici reprezentau 
cazuri sociale, mare parte dintre ei fiind depistaţi cu malnutriție protein-calorică şi 
pentru care se hotăra scoaterea din familie şi instituţionalizarea. De remarcat însă că şi 
copiii perfect sănătoşi, din cauza lipsei de locuri în leagăne, erau găzduiţi în aceste 
secţii, crescând astfel riscul de infecţii pentru cei atinşi de distrofie!. 

Cât priveşte incidenţa distrofiei în rândul copiilor instituţionalizaţi cu vârste cuprinse 
între O şi 3 ani, la nivelul anului 1987, statisticile Ministerului Sănătăţii arătau că 5.283 de 
copii fuseseră dispensarizaţi pentru tratarea deficitului de aport nutriţional, însemnând 
75% din totalul afecţiunilor cronice depistate în leagăne?. Cu siguranţă această situaţie 
nu era un incident nefericit al anului 1987. Lipsa celor mai elementare condiţii de igienă, 
aglomeraţia, absenţa diversităţii în alimentaţie, dar şi valoarea sa calorică scăzută au 
reprezentat principalele cauze ale escaladării fenomenului distrofiei în rândul copiilor 
instituţionalizaţi de vârstă mică. În Iaşi, la mijlocul anului 1985, autorităţile sanitare 
atrăgeau atenţia că slaba aprovizionare cu lapte praf atât a populaţiei, cât şi a instituţiilor 
de ocrotire ducea la o creştere a cazurilor de distrofie şi la o slabă recuperare a celor 
existente. Aceste disfuncţionalităţi pot explica creşterea permanentă a indicelui mortalităţii 
infantile pentru judeţul Iaşi în intervalul 1983-1987, acesta ajungând la 20,4%o, raportat 
la nivel judeţean, şi un înfiorător 60% în leagănul Iaşi”. La leagănul din Ploieşti se trăgea 
un serios semnal de alarmă, arătându-se că la nivel judeţean, din 10 decese înregistrate 
la copii cu vârsta 0-1 an, 6 proveneau din leagăn, iar 4 sufereau de distrofie de gradele II 
şi III, deci forme foarte grave, incompatibile cu viaţa. De altfel, din cei 64 de copii 
internaţi în leagănul Ploieşti în cursul anului 1988, 24 de sugari sufereau de distrofie în 
diverse grade, iar dintre aceştia 14 prezentau distrofie de gradele II şi III. Situaţia din 
leagăn, mai exact supraaglomerarea, lipsa spaţiilor de depozitare pentru alimente, dar 
mai ales lipsa alimentelor propriu-zise, nu permiteau individualizarea planurilor alimentare 
de recuperare, în special la sugarii mari şi ante-preşcolari, a căror vârstă impunea o 
alimentaţie diversificată“. Situaţia era similară şi în cele două leagăne de copii din 
Botoşani, unde 43% dintre copiii internaţi erau diagnosticaţi cu distrofie, dintre ei o 
treime prezentând boala în formele sale cele mai grave (gradul II şi III), preexistentă 
venirii în leagăn. Recuperarea se realiza cu greutate, condiţiile din leagăn fiind prea 
puţin adaptate acestui proces. În primul rând nu existau alimentele dietetice necesare 
recuperării. Dacă s-ar fi încercat prepararea la faţa locului a produselor uşor asimilabile, 
lipsa celor mai elementare dotări, precum robotul de bucătărie sau un aparat de mixat, 
făcea demersul foarte dificil, dacă nu imposibil, dat fiind numărul mare de copii care 
necesitau îngrijiri medicales. 


AMS, fond DAM-OMCT, dosar 80/1985, nenumerotat. 

.. Analiza modului în care se asigură îngrijirile medicale în creşe, leagăne şi grădiniţe şi măsuri 
ce se impun pentru îmbunătăţirea organizării şi funcționalității acestor unităţi, AMS, tond 
DCCPI, dosar 9/1988, nenumerotat. 

3. Notă privind acţiunea de înfruntare şi control, AMS, tond DAM-OMCT, dosar 5/1987, 

nenumerotat. 

4. Notă de îndrumare şi sprijin tehnic în județul Prahova pe probleme de ocrotire şi asistență 

medicală a mamei şi copilului, AMS, fond DAM-OMCT, dosar 9/1988, nenumerotat. 

5. Notă de îndrumare, AMS, fond DAM-OMCT, dosar 10/1988, nenumerotat. 


=R—_ 


228 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Condiţiile improprii se regăseau şi în secţiile special prevăzute pentru a asigura 
recuperarea nutriţională a copiilor. Direcţiile sanitare judeţene aveau sarcina de a întocmi 
planuri de recuperare orientative. Diferitele tipuri de distrofie impuneau însă individualizarea 
acestor prescrieri generale în funcţie de particularităţile biologice ale fiecărui copil. În 
realitate, tratamentul diferențiat în funcţie de pacient lipsea. Din notele de control 
întocmite de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii reiese că în aceste secţii nu existau 
întotdeauna programe de recuperare funcţionale, alimentele necesare lipsind sau fiind în 
cantităţi mult prea reduse comparativ cu necesităţile reale. La spitalul din Vadu Lat, 
judeţul Giurgiu, condica bucătăriei dietetice arăta lipsa totală a proteinei de origine 
animală din meniul copiilor!. Secţia de distrofici din Botoşani, în 1986, nici măcar nu 
dispunea de un spaţiu propriu, activitatea fiind preluată de leagănele din oraş, deja 
aglomerate. Ca orice altă maladie, tratarea distrofiei presupunea îngrijire medicală 
complexă or, la Botoşani, de îngrijirea distroficilor se ocupa personalul medical auxiliar. 
La momentul efectuării controlului, în secţie nu activau medici ori personal sanitar mediu?. 

Care era rata de recuperare ori, dimpotrivă, a mortalităţii în aceste secţii nu vom afla 
niciodată, căci legislaţia medicală impunea ca orice caz de îmbolnăvire gravă să fie 
transferat către secţia de pediatrie a spitalelor. Această prevedere explică cifrele însemnate 
ale transferurilor din leagăn ori din secţiile de distrofici către spitalele judeţene ori 
municipale, decesele fiind înregistrate în aceste din urmă instituţii”. 


Mortalitatea 


Sursele care menţionează cazurile de mortalitate în cadrul instituţiilor de ocrotire sunt 
foarte rare. Acele informaţii care parvin totuşi cercetătorului sunt revelatoare pentru 
situaţia foarte gravă din leagănele de copii şi căminele pentru irecuperabili. Condiţiile de 
îngrijire extrem de proaste (lipsa apei calde, spaţiile neîncălzite, absenţa unui regim 
alimentar corespunzător), infecțiile, distrofia făceau ca în fiecare instituţie de ocrotire un 
număr mare de copii să fie transferați către secţiile de pediatrie ale spitalelor. Ulterior, 
eventualul deces al copiilor provenind din Leagăne era înregistrat în cadrul spitalelor, 
raportările nemaifăcând nicio referire la indicele de mortalitate al micilor pacienţi 
provenind din instituţiile de ocrotire. Este cazul Leagănului numărul 2 din Botoşani 
unde, în urma controlului efectuat în 1988, s-au constatat mai multe cazuri de îmbolnăviri 
transferate către spitalul judeţean pentru tratament. Un raport preliminar menţiona două 
decese ; despre celelalte cazuri nu existau la momentul respectiv informaţii”. Situaţii 
absolut identice se înregistrau în acelaşi interval la Braşov, Tulcea, Constanţa. Scenariul 
era acelaşi : infecţii apărute pe fondul supraaglomerării şi lipsei unei igiene corespun- 
zătoare. Tratament necorespunzător pe timpul şederii în leagăn, transfer către secţia de 
pediatrie cu pronostic rezervat, urmat de deces. Cel mai grav caz înregistrat în scriptele 


AMS, fond DAM-OMCI, dosar 5/1987, nenumerotat. 

AMS, fond DAM-OMCT, dosar 10/1988, nenumerotat. 

3. 65% dintre decesele cauzate de bolile respiratorii, 82,8% pentru decesele cauzate de boli infecțioase 
parazitare, ajungând la 94% pentru bolile aparatului digestiv. Mortalitatea survenită în incinta 
leagănelor, la nivelul întregii ţări, era de doar 0,2-1,1%. Cabinet 4, dosar 44/1988, nenumerotat. 

4. AMS, fond DAM-OMCI, dosar 10/1988, nenumerotat 


== 


PRACTICI 229 


ministerului este cel înregistrat la Iaşi în anul 1986, când la un total de 600 de intrări şi 
ieşiri din leagăn s-au înregistrat 40 de decese!. 

În căminele-spital pentru irecuperabili situaţia era cu mult mai gravă decât cea din 
leagănele de copii. La căminul-spital de la Cighid erau internaţi în medie 100 de copii. 
În decursul anului 1988 s-au înregistrat 54 de decese în rândul acestora, iar în 1989 — 52 de 
decese. Cauzele deceselor menţionate în registrul medicului sunt edificatoare pentru 
regimul de exterminare ce domnea în instituţiile pentru minorii irecuperabili : hidrocefalii, 
defect cardiac, criză de epilepsie, septicemie, dizenterii, aprinderi de plămâni. Şocante 
sunt menţiunile de tipul „înecat în propria vomă” sau diagnosticul „paralizat”. Simpla 
paralizie nu poate conduce la deces decât atunci când pacientul este lipsit de orice 
îngrijire. Numeroase sunt şi aprinderile de plămâni cu urmări letale. Conform personalului 
angajat la căminul de la Cighid, sub acest diagnostic erau trecute cazurile de îngheţ. La 
Cighid nu exista nicio sursă de încălzire. Drept urmare, mulţi dintre copii mureau în 
timpul iernii pur şi simplu îngheţaţi?. 

Mortalitatea infantilă în instituţiile de ocrotire, prin gravitatea şi amploarea fenomenului, 
merită o atenţie specială şi un studiu amplu bazat pe o cercetare de teren şi consultarea 
arhivelor diferitelor instituţii de ocrotire. 

Descoperirea în ianuarie 1990 a realităţilor din instituţiile de ocrotire româneşti a 
trezit în mintea multor jurnalişti şi medici occidentali comparaţia cu un sistem concentraţionar 
de exterminare a produşilor defecţi ieşiţi din maşina infernală a politicii pronataliste dusă 
de regimul comunist. Numărul mare de copii intraţi în sistemul de ocrotire al statului 
comunist român, condiţiile proaste şi foarte proaste de trai oferite de aceste instituţii, 
consecinţele grave şi de multe ori mortale pe care instituţionalizarea le-a avut asupra 
beneficiarilor din sistem vin să sprijine ideea eşecului politicii demografice a regimul 
Ceauşescu. Nu interzicerea întreruperii legale a sarcinii a fost un act criminal, ci politica 
obtuză a statului comunist de a forţa prin orice mijloace creşterea natalității peste limita 
de sustenabilitate a unui sistem sanitar subfinanţat şi într-o societate lipsită de mijloacele 
financiare. 


Luciana M. Jinga 


AMS, fond DAM-OMCT, doar 5/1987, nenumerotat. 

HU OSA 300-60-1, Fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute 
(RFE/RL RI), subfond Romanian Unit, seria Subject Files, cutia 665, dosarul Population -— 
Children 1984-1991. 


= 


Capitolul 12 


Evoluţia sistemului de creşe din România, 1965-1989 


Introducere 


Secţiunea de faţă prezintă o analiză calitativă a sistemului de creşe creat şi administrat de 
perioada 1971-1975. Această analiză este precedată de câteva date asupra evoluţiei 
numărului de locuri disponibile în creşe în perioada comunistă, în paralel cu prognozele 
şi planurile optimiste ale responsabililor comunişti. 

În viziunea responsabililor comunişti, acomodarea copiilor între O şi 3 ani în creşe 
urma să constituie una dintre soluţiile cele mai importante la provocările reprezentate de 
implicarea unei părţi tot mai mari a femeilor în câmpul muncii, simultan cu creşterea 
natalității : „Prin cercetările medico-sociale, într-o serie de ţări socialiste, au fost desco- 
perite cauzele de reducere a natalității şi de creştere naturală a populaţiei, din care cele 
mai principale [sic] sunt participarea femeii la viaţa economică şi socială, ridicarea 
cerinţelor pentru creşterea şi educaţia copiilor”!. 

În condiţiile procesului de industrializare masivă, cu corolarul implicit al necesi- 
tăţii unei forţe crescânde de muncă şi al urbanizării, ce a determinat înlocuirea familiei 
de trei generaţii cu cea de două generaţii, creşele urmau să preia sarcini din activitatea 
de ocrotire şi educare a copiilor mici. Asistăm aşadar la o „socializare” a creşterii 
copilului mic, care urma să nu se mai desfăşoare preponderent în spaţiul privat al 
familiei, ci în cel public al unor instituţii, creşele, care urmau astfel „să devină un «al 
doilea cămin» pentru copil, cu multe avantaje pentru dezvoltarea fizică şi psihomotorie 
faţă de copilul îngrijit izolat în familie”?. Soluţia creşelor şi a socializării timpurii a 
copilului mic a fost adoptat cu preponderență în spaţiul comunist est-european, după 
modelul oferit de URSSS, căci în ţările socialiste „creşa a devenit o unitate de ocrotire 
pentru copilul mic, acceptată atât de specialişti, cât mai ales de părinţi”*. Totuşi, 
specialiştii români de la Institutul de Ocrotire a Mamei, Copilului şi Tineretului recu- 
noşteau în 1980 dezavantajele socializării prea timpurii a copiilor mici în instituţii 


AMS, Fond Cabinet 1, dosar 128/1970, f. 5. 

.. Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, AMS, Fond Cabinet 1, dosar 91/1973, 
î. 2, 

3. Ibidem. 

4. Ibidem, f. 3. 


== 


PRACTICI 231 


publice : „înţărcarea precoce reprezintă un aspect deosebit de serios pentru dezvoltarea, 
sănătatea şi chiar viaţa sugarului. Nerespectarea repaosului după naştere, dificultăţile 
inerente în îngrijirea corectă a copiilor lipsiţi din primele luni de viaţă de supravegherea 
directă a mamei, înţărcarea prematură scad eficienţa activităţii de puericultură a perso- 
nalului sanitar”!. 

În cazul României, la şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al 
PCR din 2 august 1966, unde s-au dezbătut şi decis principalele măsuri pentru creşterea 
natalității, alături de limitarea severă a accesului la întreruperea de sarcină, Alexandru 
Drăghici propunea creşterea numărului de creşe „economice” ca principal element al 
politicii româneşti de încurajare şi promovare a natalității : „Ceea ce consider că trebuie 
luat în consideraţie este problema creşelor [...]. Creşele să fie simple, economice şi care 
să dea ajutor femeii atâta timp cât este în producţie şi nu aşa cum se propune aici [Studiul 
privind situația nataltăţii din RSR şi propuneri pentru redresarea situaţiei natalității în 
țara noastră] să prelungim concediul de maternitate [...]”?. 

Dezvoltarea spectaculoasă a sistemului de creşe din următorii ani urma să susţină 
această viziune, constituind elementul principal al măsurilor de susţinere a nata- 
lităţii. Cadrul legislativ al acestei evoluţii nu este foarte inovativ, căci în mod paradoxal, 
multe dintre decretele care au asigurat funcţionarea creşelor din România fuseseră 
emise anterior demarării politicii pronataliste româneşti şi a rămas în vigoare până 
în 1982%. 

În 1973, creşa era definită ca „unitate sanitară care asigură creşterea, educarea şi 
supravegherea medicală a copiilor în vârstă de până la 3 ani, ai căror părinţi sau 
susţinători legali sunt încadraţi în muncă, sunt în perioada de studii sau în alte situaţii 
similare”. 

Articolele 34 şi 35 din Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii 
populaţiei“ clarificau cadrul de funcţionare al creşei şi rolul acesteia. Creşele erau 
considerate unităţi sanitare, care funcționau fie în subordinea consiliilor populare, fie a 


1. Analiza modului de aplicare a reglementărilor referitoare la apărarea şi dezvoltarea sănătăţii 
Mamei şi Copilului cuprinse în Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătății populaţiei, 16 
sept. 1980, AMS, Fond OMCT, dosar 3/1980, nenumerotat. 

2. Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din ziua de 2 august 1966, ANIC, 
Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, dosar 102/1966, f. 15. 

3. HCM nr. 586/1951 privind modul de funcţionare şi întreţinere a creşelor şi căminelor de zi de 
pe lângă instituţiile bugetare, întreprinderile şi organizaţiile economice de stat, a căminelor 
sezoniere din sectorul agricol, precum şi a creşelor şi căminelor de zi şi de cartier, Buletinul 
Oficial, nr. 72, din 27 iunie 1951. 

HCM nr. 3159/1953 privind reducerea contribuţiei părinţilor la întreţinerea copiilor acestora 
în creşe şi camine de zi, publicată în Colecția de Hotărâri şi Dispoziţii ale Consiliului de 
Miniştri, nr. 60, din 22 septembrie 1953. 

HCM nr. 3790/1953 pentru îmbunătăţirea funcţionării creşelor existente şi înfiinţarea de noi 
creşe, publicată în Colecţia de Hotărâri şi Dispoziţii ale Consiliului de Miniştri, nr. 77, din 
11 decembrie 1953. 

4. Decretul Consiliului de Stat nr. 296/1973 privind stabilirea normelor unitare de structură 
pentru unităţile sanitare, Buletinul Oficial, nr. 68, din 14 mai 1973, Partea I, art. 3, al. 4 

5. Legea nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, Buletinul Oficial, nr. 54, 
din 10 iulie 1978, Partea |. 

6. Ibidem, art. 35. 


232 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


spitatelor, fie a diferitor întreprinderi!. In acest fel, ele erau subordonate atât Minsterului 
Sănătăţii, cât şi conducerii directe a diferitelor organisme în subordinea cărora activau. 


Evoluţia numărului de locuri în creşe 


În 1965, România beneficia de 11.800 de locuri în creşe, cu un indice de cuprindere de 
142,3 copii la 10.000 de copii sub 3 ani, cel mai mic indice din întregul lagăr socialist. 
Acest indice s-a menţinut în continuare cel mai redus din întreaga Europă de Est, în 1970 
fiind de 214,2, de 4 ori mai scăzut decât cele din Bulgaria şi Ungaria, deşi din 1968 
avusese loc o creştere semnificativă a numărului de locuri în creşe?. Tabelul de mai jos 
arată decalajul existent între ţările Europei de Est: 


Tabelul 19. Copiii cuprinși în creşă la 10.000 copii sub 3 ani, 1960-1965 


Sursă: Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit., p. 6. 


Previziunile legate de dezvoltarea economică şi socială a României erau însă mai mult 
decât optimiste în 1971, o creştere semnificativă a locurilor destinate acomodării copiilor 
mici în creşe şi grădiniţe fiind prevăzută pentru perioada 1971-1975. Vom prezenta în 
cele ce urmează estimările din 1971, precum şi realizarea ulterioară a acestor previziuni. 
Prin hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1670/1970 privind dezvoltarea economiei 
naţionale pentru perioada 1971-1975 se prevedea crearea de 25.700 de locuri noi în creşe 
şi 21.700 de noi locuri de grădiniţe. În 1971 se considera că acest număr trebuie mărit 
semnificativ pentru a răspunde nevoilor populaţiei, cu 41.500 de noi locuri în creşe şi 
16.300 de locuri în grădiniţe, pentru a se ajunge în 1975 la un total de 99.982 de locuri în 
creşe şi 122.580 în grădiniţe”. Proiectarea numărului de locuri în creşe se făcuse mai ales 
în funcţie de ponderea forţei de muncă feminine şi a numărului de locuri de muncă din 
fiecare judeţ, ca şi a ratei estimate a natalității până în 1975. Această suplimentare, dar 
şi faptul că unele consilii populare judeţene (Caraş-Severin, Constanţa, Mureş, Neamţ) 
ceruseră deja suplimentarea numărului de locuri din creşe şi grădiniţe alocate judeţelor 
administrate sugerează insuficienţa acută de locuri în insituţiile de acomodare a minorilor 
din România comunistă. În 1973 se semnala că necesarul de paturi în creşe ar trebui să 
fie de circa 1.000 la 10.000 de copii, ceea ce însemna cel puţin triplarea capacităţii 


„. Ibidem, art. 34. 

„. Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 

3. Notă privind repartizarea pe judeţe locurilor în creşele şi grădinițele cu cămin, prevăzute să 
se realizeze în perioada 1971-1975, AMS, Fond Cabinet 1, dosar 1960/1971, nenumerotat. 


== 


PRACTICI 233 


existente în următorii ani!. Aceste previzuni optimiste nu s-au realizat însă niciodată, 
numărul de locuri din creşe în 1975 fiind de 73.059; el nu ajuns niciodată în întrega 
perioadă comunistă la cel prevăzut pentru 1975. Tabelul de mai jos arată evoluţia reală 
a numărului de locuri disponibile în creşe în România comunistă. 


Tabelul 20. Evoluția numărului de creşe în RSR, 1955-1989 


Locuri 
3 
3 
4 
4 
4 
5 


81.123 
sean 
30.734 


1965 | 288 | 11.800  |1979 91.585 


| 
| 
| 


Sursă : Date sintetizate după Anuarul statistic al RSR, 1976, ed. cit., p. 473, tabel 237, Creşe ; 
Anuarul Statistic al RSR, 1981, ed. cit., p. 647, tabel 271, Creşe ; Direcţia centrală de statistică, 
Anuarul statistic al României, Bucureşti, 1990, ed. cit., p. 212, tabel 111, Creşe. 


292 
16 
06 

288 
30 
47 
65 
42 

650 

765 


În urma restricţionării accentuate a întreruperii de sarcină, rata natalității se triplase 
în primii trei ani de aplicare a Decretului nr. 770/1966, numărul de locuri disponibil în 
creşe neputând, în mod evident, să ţină pasul cu această creştere. Dacă din punct de 
vedere cantitativ statisticile ne arată menţinerea numărului insuficient de locuri în creşe 
de-a lungul întregii perioade comuniste, o serie de anchete desfăşurate de către Ministerul 
Sănătăţii şi Institutul de Ocrotire a Mamei, Copilului şi Tineretului între 1973 şi 1978, 
dar şi o serie de alte documente sugerează în primul rând o disfuncţionalitate calitativă 
a sistemului de creşe din România. 


Ineficienţa creşelor 


Toate anchetele sugerează ineficienţa sporită a acestui sistem, punând în evidenţă o 
situaţie paradoxală. Din cauza condiţiilor proaste de îngrijire şi socializare din aceste 
instituţii, creşele existente, supraaglomerate la înscriere şi insuficiente numeric, erau 
puţin şi neregulat frecventate în cursul anului, eficienţa lor atât în termeni de costuri, cât 
şi de ocrotire lăsând mult de dorit. Astfel, dintr-o anchetă privind funcţionarea creşelor 
în 19712, aflăm că la sfârşitul acelui an existau în România 447 de creşe, care ofereau 


1. Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 
2. Buletin informativ special nr. 3 aspecte de eficienţă şi cost privind creşele, 26 mai 1972, AMS, 
Fond Cabinet 1, dosar 97/1972, nenumerotat. 


234 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


32.054 de locuri, frecventate de 34.958 de copii, având un grad de ocupare de 106%. 
Aceste creşe supraglomerate erau frecventate de un copil în medie 203 zile/an, astfel 
încât proporţia de ocupare reală faţă de capacitatea lor de funcţionare era de 56%. 
Situaţia nu se schimbă semnificativ nici în 1972, când indicele gradului de ocupare în 
medie scăzuse la 102,9 copii înscrişi la 100 de paturi (din care 110,4 înscrişi la 100 de 
paturi în creşele de întreprindere şi 97,8 la 100 de locuri în creşele de cartier), iar 
frecventarea creşelor se îmbunătăţeşte uşor la o medie de 216,5 zile frecventate de copil 
într-un an (cu o medie de 237,2 zile frecventate într-un an de un copil în creşele de 
întreprindere şi de 202,6 zile în cele de cartier)!. 

Comparativ cu 1971, în 1972 utilizarea paturilor este în uşoară scădere (media în 1971 
fiind de 221,3 zile). În creşele cu regim săptămânal se înregistrează o creştere de la 201,7 
zile/an (1971) la 210,2 zile/an (1972). Eşantionul reprezentativ de 81 de creşe studiate în 
1973 avea un total de 7.094 de paturi, cu 12.496 de copii înscrişi, ceea ce ducea la un grad 
de ocupare de 176,1 copii la 100 de paturi. La aceste creşe supraaglomerate fuseseră respinse 
cererile de înscriere a 810 copii. Totuşi, media de utilizare a acestor creşe era de numai 
de 229,5 zile de copil/an, copiii absentând în medie 28% din numărul total de zile?. 

În 1978, indicele mediu de utilizare a creşelor pe ţară crescuse la 222 zile/an, mult 
sub un optim estimat de Ministerul Sănătăţii la 260 zile/an5. Unele judeţe se aflau mult sub 
media utilzării creşelor (judeţul Bistriţa Năsăud cu o medie de 150 zile/an, Teleorman, 
cu 156 zile/an), dar în marile municipii indicele de ocupare era de 300 zile/an“. Procentul 
de ocupare efectivă a locurilor din creşă era la sfârşitul anului de 70%, cu variaţii mari 
de la un centru urban la altul (în urbanul mic utilizarea creşelor coboară chiar până la 
50%). La sfârşitul anului 1981 creşele erau utilizate în proporţie de circa 75%. 

Subutilizarea creşelor şi slaba lor eficienţă, cu alte cuvinte, „contradicţia flagrantă 
între numărul cu totul insuficient de paturi în creşe faţă de cereri şi utilizarea slabă a 
acestora în cursul anului” erau un motiv de îngrijorare pentru responsabilii comunişti, 
în primul rând pentru că reprezenta o cheltuială ineficientă a resurselor, dar şi pentru că 
demonstrau treptat lipsa de popularitate a acestui tip de socializare a copilului mic şi 
ineficienţa măsurilor comuniste de încurajare a natalității. În 1982, creşele au fost 
reorganizate pe principiul autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-financiare 
şi puse sub controlul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, Ministerului Sănătăţii şi 
comitetelor sau birourilor executive ale consiliilor popularef. Prin acest decret se aduc la 


= 


„. Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 

2. Ibidem. 

3. Informare privind evaluarea activităţii, funcționalităţii şi eficienţei creşelor, iulie 1978, A.M.S, 
Fond OMCT, dosar 6/1982, nenumerotat. 

4. Ibidem. 

5. Analiza modului de aplicare a reglementărilor referitoare la apărarea şi dezvoltarea sănătăţii 
mamei şi copilului cuprinse în Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, 16 
sept. 1980, doc. cit. 

6. Contribuţia comuniştilor din compartimentul OMCT pentru îmbunătăţirea activităţii de ocrotire, 

educație şi sănătatea copiilor din creşe şi leagăne, AMS, Fond OMCT, dosar 9/1982, nenumerotat. 

Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 

8. Decretul Consiliului de Stat nr. 65/ 1982 privind organizarea actvităţii creşelor şi grădiniţelor 

şi stabilirea contribuţiei părinţilor pentru copiii din aceste unităţi, Buletinul Oficial, nr. 20, din 

17 februarie 1982, Partea 1, art 1, 2. 


= 


PRACTICI 235 


zi contribuţiile financiare ale părinţilor cu copii îngrijiţi în creşe!. Această aducere la zi 
împreună cu principiul autogestiunii economico-financiare trebuie văzute ca încercări de 
rentabilizare economică a creşelor. 

Reticenţa manifestată de părinţi în a-şi da copiii la creşe contrazicea afirmaţia 
optimistă a responsabililor comunişti că „în ţările socialiste creşa a devenit o unitatate de 
ocrotire pentru copilul mic, acceptată atât de specialişti, cât mai ales de părinţi”?. De 
aceea, anchetele efectuate de Ministerul Sănătăţii” urmăresc cauzele acestei ineficienţe. 
Din rândurile cosmetizate ale documentelor oficiale, transpar proastele condiţii existente 
în creşe, atât din punctul de vedere al bazei materiale, cât şi al personalului de îngrijire, 
precum şi condiţiile de trai generale mizere ale populaţiei României. 


Condiţii de îngrijire necorespunzătoare în creşe. 
Morbiditatea accentuată 


În prima anchetă asupra eficienţei creşelor, subutilizarea acestora este pusă în strânsă 
legătură cu gradul ridicat de îmbolnăviri în rândul copiilor încadraţi în creşe. Rata de 
morbiditate a copiilor din creşă era în medie de 3 îmbolnăviri pe an, cu depăşiri semnificative 
în judeţele Prahova, cu 8 îmbolnăviri de fiecare copil/an, Arad — cu 7,8 îmbolnăviri de 
fiecare copil pe an, Braşov — 5,7 îmbolnăviri de fiecare copil/an, Hunedoara — 4,6 îmbolnăviri 
de fiecare copil/anf. În 1973 se considera că 80% din absenteismul copiilor se datorează 
îmbolnăvirilor frecvente în creşă, iar părinţii care nu îşi dăduseră copiii la creşă 
considerau că „la creşă copiii se îmbolnăvesc mult mai frecvent”. 

Îmbolnăvirile dese în creşe pot fi puse în stânsă corelaţie cu condiţiile necorespunzătoare 
de îngrijire de aici. Părinţii copiilor din creşe considerau că îngrijirea copiilor este 
nesatisfăcătoare din cauza numărului insuficient al personalului, dar şi a comportamentului 
unor cadre. De asemenea, părinţii semnalau că localul creşei era necorespunzător din 
cauza aglomerației de paturi, a neseparării pe grupe de vârstă ; copiii nu puteau fi scoşi 
la aer liber din lipsa curţii sau a terasei şi răceau frecvent din cauza încălzirii insuficiente. 
O anchetă din 1978 confirma insuficenta încălzire din creşe, consemnând că „în perioadele 
foarte reci sau foarte umede, părinţii evită să îşi ducă copiii la creşă: încălzirea nu este 
suficientă (cu temperaturi sub 15-16 *C), ele fiind racordate la centralele termice de 
cartier, cu regim de încălzire specific pentru locuinţe şi care nu corespunde nici cu orarul 


creşei şi nici cu nevoile calorice pentru o astfel de unitate”5. 


= 


Ibidem, art. 6. 

Ibidem. 

Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit., reprezintă o anchetă desfăşurată 
în 81 de creşe în 1972 de către Ministerul Sănătăţii, realizată prin inspectarea acestor unităţi şi 
a chestionarelor la care au răspuns directorii creşelor, părinţii copiilor din creşe şi un procent 
semnificativ de părinţi care nu îşi dăduseră copiii la creşă; Informare privind evaluarea 
activităţii funcționalității şi eficienţei creşelor, iulie 1978, doc. cit., reprezintă o anchetă 
desfăşurată în 243 de creşe în 1972 de către Ministerul Sănătăţii, realizată prin inspectarea 
acestor unităţi şi a chestionarelor. 

Buletin informativ special nr. 3 aspecte de eficiență şi cost privind creşele, 26 mai 1972, doc. cit. 
Analiza modului de aplicare a reglementărilor referitoare la apărarea şi dezvoltarea sănătății 
mamei şi copilului cuprinse în Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătății populației, doc. cit. 


VI 


UP 


236 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


În anexa 1 a respectivei anchete! se dădea o situaţie detaliată aspra neîncălzirii creşelor : 


ANEXA 1 


APRECIEREA INCALZIRII IN SEZONUL RECE SI REGIMBb 
DE DISTRIBUIRE A APEI CALDE IN_CRESE 


Tipul cre şei Clădirea 


De cartier De între- Special Anenajată 


prindere _ construită 


Total creşe 243 198 45 222 21 

scierea ) Cores- 87 60 27 78 
„izirii ) punzătoare ui 
sezonul ) 
e ) Necores- 156 138 18 144 12 

) punzătoare 
i d Permanent 87 60 27 
i LE) 

) [ai 134 121 13 

> N 22 17 5 


Se recomandau, printre altele : asigurarea temperaturii optime în creşe, distribuţia 
continuă de apă caldă, a funcţionării utilajelor din dotarea anexelor gospodăreşti, 
printr-un regim diferențiat de administrare a căldurii şi apei calde în creşe sau prin 
dotarea acestora cu boilere, calorifere electrice sau radiatoare?. 

Morbiditatea datorată episoadelor epidemice constituia o altă problemă serioasă a 
funcţionării creşelor. În 1973 se constata că 10% dintre creşele controlate „nu au posibilitatea 
izolării copiilor bolnavi”, iar aproximativ 20% dintre ele „au posibilităţi limitate de 
izolare”. Cinci ani mai târziu se semnala faptul că morbiditatea prin afecţiuni curente şi 
epidemice specifice vârstei de copil mic era accentuată şi de deficienţele de funcţionare, 
de nerespectarea unor circuite, de temperaturile scăzute în camere în sezonul rece, dar 
şi de carenţe în activitatea de îngrijire. Se considera că posibilităţile de subutilizare ale 
creşei cresc direct proporţional cu dimensiunea ei, din cauza carantinei impuse în 
cazurile de epidemie în creşă, ceea ce ducea la dezafectarea unui număr mare de locuri“. 

În 1973 se semnala că 25% dintre creşele controlate nu aveau cabinet medical şi că 
la 16% dintre ele instrumentarul medical era insuficient”. Ancheta din 1978 constata 


Informare privind evaluarea activităţii, funcționalităţii şi eficienţei creşelor, iulie 1978, doc. cit. 
Ibidem. 

Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 

Informare privind evaluarea activităţii, funcționalităţii şi eficienţei creşelor, iulie 1978, doc. cit. 
Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 


US Da Dia 


PRACTICI 237 


deficienţe înregistrate în activitatea de control a centrelor sanitaro-epidemice (CSA) 
judeţene în creşe, apreciind că în unele creşe nu s-a efectuat niciun control sanitaro-epidemic 
în anul 1977, că starea de igienă a creşelor era corespunzătoare în doar 70% dintre 
cazuri şi recomanda ca direcţiile sanitare şi conducerile spitalelor teritoriale să manifeste 
o «preocupare mult mai susţinută pentru utilizarea eficientă a acestor unităţi : aplicarea 
strictă a măsurilor igienico-sanitare şi antiepidemice în creşe, pentru reducerea morbidităţii 
prin afecţiuni respiratorii, subutilizarea creşelor”!. 

În 1982, morbiditatea mare din creşe consituia încă o problemă serioasă, căci se 
constata că „îmbolnăvirile în colectivităţile de copii sunt cu 50% mai frecvente decât în 
familie (bolile copilăriei mici)”, confirmând că acest fapt „întrucâtva obiectiv” reprezintă 
una dintre reţinerile părinţilor în a-şi trimite copiii la creşă. „Depistarea din timp util a fazei 
iniţiale de îmbolnăvire, trierea exigentă profilactică la primirea zilnică în creşe, existenţa 
unui circuit de izolare a cazurilor de îmbolnăvire ar putea reduce din efectele negative 
ale acestei laturi de activitate, care în mare parte depind de sectorul nostru sanitar”?. 

În 1986, Ministerul Sănătăţii recunoștea persistenţa problemelor legate de îngrijirea 
copiilor din creşe şi alte instituţii de ocrotire a copiilor, propunâdu-şi : 


În vederea îmbunătăţirii activităţii din colectivităţile de copii 1-4 ani (creşe, leagăne, 
grădiniţe, case de copii preşcolari) Ministerul Sănătăţii şi direcţiile sanitare judeţene vor 
controla permanent modul în care sunt asigurate condiţiile igienico-sanitare şi vor verifica 
corectitudinea efectuării examenelor medicale profilactice periodice ale copiilor din 
colectivităţi pentru aprecierea dezvoltării somatice şi neuropsihice şi a depistării tulburărilor 


şi deficienţelor morfofuncţionale care necesită tratament recuperator”. 


Personalul insuficient şi lipsa de îngrijire a copiilor din creşe 


O a doua temă recurentă a anchetelor privind condiţiile de funcţionare din creşele 
româneşti, pe alocuri menţionată în rândurile de mai sus şi aflată în strânsă legătură cu 
nivelul ridicat de morbiditate din creşe, era cea a insuficienţei personalului de îngrijire. 
Prin articolul 5 al Decretului nr. 296/1973, cu modificările ulterioare“, se stabilea că: 


Creşele şi leagănele de copii se organizează ca unităţi cu personalitate juridică dacă au cel 
puţin 150 de paturi, fiind conduse de unul dintre medicii unităţii care îndeplineşte şi funcţia de 
director, ajutat de o asistentă (soră) medicală-şefă, dintre cadrele medii sau auxiliare sanitare 
din unitate. Creşele şi leagănele de copii cu mai puţin de 150 paturi se organizează ca secţii 
în cadrul unităţii sanitare independente şi vor fi conduse de o asistentă (soră) medicală-şefă5. 


Ibidem. 

Contribuţia comunițtilor din compartimentul OMCT pentru îmbunătăţirea activităţii de ocrotire, 

educaţie şi sănătatea copiilor din creşe şi leagăne, doc. cit. 

3. Măsuri urgente privind îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea natalității şi a 
sporului natural, 19 februarie 1986, AMS, Fond OMCT, dosar 1/1986, nenumerotat. 

4. Decretul Consiliului de Stat nr. 398/1977 pentru modificarea Decretului Consiliului de Stat 
nr. 296/1973 privind stabilirea normelor unitare de structură pentru unităţile sanitare, cu 
modificările ulterioare, Buletinul Oficial, nr. 114, din 9 noiembrie 1977, Partea |. 

5. Acte normative în vigoare privind ocrotirea şi promovarea sănătății mamei şi copilului, 14 mai 

1980, DCS nr. 296/1973, doc. cit., art. 5, AMS, Fond OMCIT, dosar 4/1980, nenumerotat. 


= 


238 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Ancheta din 1973! constata că la cele 7.094 de paturi din cele 81 de creşe, personalul 
mediu încadrat era de 12 medici cu normă întreagă, 32 medici cu jumătate de normă, 
12 medici dirijaţi, restul creşelor fiind deservite de personal medical de circumscripție 
sanitară. La 100 de paturi reveneau 0,4 medici cu normă întreagă, iar la o normă întreagă 
de medic reveneau 253,4 paturi. Personalul sanitar mediu era în număr de 466, reprezentat 
de 31 de asistente de ocrotire, 123 de pediatrie, 43 de alte categorii şi 269 de angajaţi ca 
personal medical auxiliar, însemnând 15,2 paturi la un cadru sanitar mediu şi 6,6 cadre 
sanitare medii la 100 de paturi. Personalul sanitar elementar mediu era în număr de 909, 
la 100 de paturi revenind 12,8 cadre sanitare elementare, respectiv 7,8 paturi la un cadru 
sanitar elementar. Numărul personalului medical şi de îngrijire era considerat insuficient 
pentru buna funcţionare a creşelor. Directoarele creşelor, părinţii ai căror copii erau 
îngrijiţi în creşe, dar şi cei care nu îşi dăduseră copiii la creşă considerau că numărul 
personalului de îngrijire este total insificient şi se pronunţă pentru mărirea lui. Părinţii 
copiilor din creşe reclamă că din pricina personalului insuficient se ajunge la nesupra- 
vegherea copiilor şi a sugarilor şi se procedează la trimiterea acasă a copiilor bolnavi 
chiar în cazul unor afecţiuni uşoare necontagioase. Totodată, părinţii semnalează nu numai 
numărul insuficient al cadrelor medicale şi de îngriire, dar şi comportamentul necores- 
punzător al unora dintre aceştia, faptul că personalul creşelor bate copiii, mănâncă din 
porţia lor, nu le acordă îngrijire medicală, nu-i spală. Aceleaşi argumente sunt invocate 
şi de către părinţii care nu şi-au dat copiii la creşă: îngrijirea necorespunzătoare a 
copiilor, faptul că li se ia din mâncarea micuţilor, copiii sunt bătuţi, neîngrijiţi. 

Situaţia încadrării creşelor cu personal, deşi găsită satisfăcătoare la controlul din 
1978, fiind conformă cu normativul în vigoare (Decretul nr. 398/1977), care prevedea 
un cadru mediu şi o infirmieră la 30 de copii/tură, s-a semnalat că în unele creşe 
personalul de îngrijire era insuficient. Totodată, la controlul din 1978, s-a semnalat o 
problemă suplimentară legată de încadrarea deficitară cu personal a creşelor, şi anume 
faptul că absenteismul personalului mediu şi auxiliar era foarte ridicat, ridicându-se la 
811 zile/creşă, în medie (concedii de odihnă, de maternitate, îngrijirea copilului bolnav). 
În medie, pentru fiecare zi de funcţionare a unei creşe a lipsit între 15-25 % din personal 
(cadre medii, auxiliare şi personal de îngrijire), ceea ce avea repercusiuni asupra 
nalului şi indicele de ocupare a creşelor erau peste medie, numărul total de îmbolnăviri 
era peste media ţării, iar numărul recuperării handicapurilor, sub media ţării. Ancheta 
constata că evaluarea dezvoltării neuropsihice a copiilor în creşe se făcea doar sporadic 
şi că proporţia recuperărilor handicapurilor neuropsihice era mult mai mare în creşele în 
care psihologul a participat direct şi cu oarecare continuitate la procesul recuperator, 
după cum reiese din anexa 4 a acestei anchete? : 


1. Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 
2. Informare privind evaluarea activităţii, funcționalităţii şi eficienţei creşelor, iulie 1978, doc. cit. 


PRACTICI 239 


ANEXA __4 


CORELATIE INTRE ABSENTEISMUL PERSONALULUI, SUPRAFATA (DENSITATEA 


MARE A COPIILOR IN GRUPAJCOPIL SUB MEDIE, MORBIDITATE PE CAUZE Si 


INDICELE DE UTILIZARE 


PONI DIN E AN INN ON E OS E NR RC e 
ap Bucureşti Cluj Botoşani Suceava Neamţ Buzău Vaslui Bihor 


- Msenteisn su 1.746 1.442 1.226 1.161 1.003 966 942 933 
- î edi 
prize pi md i 2,3 1,8 2,4 2,7 2,8 2,5 3,2 2,6 2,4 
- Morbiditatea 
- totală 265 493 485 332 400 821 151 174 389 
- boli digestive 41 53 40 15 192 286 2 42 25 
- " infecțioase 69 134 100 97 37 95 60 51 101 
- ” respiratorii 202 343 384 278 549 517 80 334 323 
- Indice de utilizare 222 209 236 246 149 219 211 278 228 


N N N N 


Acţiunea de control se încheia cu mai multe propuneri de remediere a dificultăţilor 
legate de personalul sanitar, şi anume: utilizarea eficientă a întregului personal din 
creşe, reducerea absenteismului personalului, întărirea disciplinei, perfecţionarea continuă 
a personalului, ca şi intensificarea acţiunilor de îndrumare şi control ale activităţii creşelor 
de către medici pediatri, specialişti în neuropsihiatrie, psihologi, igenişti, epidemiologi!. 

Situaţia insuficienţei personalului creşelor şi a comportamentului abuziv al unei părţi 
a acestuia se constata şi la sfârşitul anului 1981. O parte dintre dificultăţi era explicablă 
prin numărul prea mare de copii din grupă (25 sau 30) ce revine la un cadru mediu 
sanitar. În stil bombastic se afirma că această insuficienţă „ridică probleme de efort 
economic şi social la nivel de ţară ce poate fi realizat în etapele sale de dezvoltare”. 
Absurdul afirmației se prelungea în clişeele care încercau să ascundă precaritatea situaţiei 
din domeniul ocrotirii copiilor: „Se impune ca lipsurile semnalate mai sus să fie 
înlăturate pe cât posibil în întregime - comuniştii din sectorul nsotru de muncă trebuie 
să fie mai exigenţi în activitatea de control, de îndrumare, să dea dovadă de mai mult 
spirit de răspundere în coordonarea direcțiilor sanitare, perfecţionarea pregătirii cadrelor 
medii sanitare şi auxiliare care muncesc în creşe”?. 

Se pare că problema insuficienţei personalului din creşe nu putea fi rezolvată prin 
impunerea disciplinei de partid şi a simțului de răspundere, căci în septembrie 1980 se 
recunoştea că „personalul existent în aceste unităţi [creşe] este insuficient (0 soră şi o 
infirmieră la 30 de copii, indiferent de vârsta acestora), şi nu reuşesc să-i îngrijească în 
mod satisfăcător”?. 


Iibidem. 

Contribuţia comunițtilor din compartimentul OMCT pentru îmbunătăţirea activităţii de ocrotire, 
educație şi sănătatea copiilor din creşe şi leagăne, doc. cit. 

3. Analiza modului de aplicare a reglementărilor referitoare la apărarea şi dezvoltarea sănătății 
Mamei şi Copilului cuprinse în Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populației, 
16 sept. 1980, doc. cit. 


=» 


240 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


Dificultăţi legate de transport şi amplasarea creşelor 


Ancheta din 1973 menţionează un alt neajuns major al funcţionării optime a creşelor, şi 
anume : lipsa mijloacelor de transport faţă de distanţele mari de parcurs, ora nepotrivită 
pentru trezirea copiilor, aglomerarea mijloacelor de transport în comun sau lipsa acestora. 
Printre cauzele care determinau „contradicţia flagrantă între numărul cu totul insuficient 
de paturi în creşe faţă de cereri şi utilizarea slabă a acestora în cursul anului”, ancheta 
din 1973 menţiona „distanţele mari de la locuinţa copiilor până la creşe, mijloace de 
transport necorespunzătoare sau inexistente, care necesită trezirea majorităţii copiilor 
înainte de ora 6 sau chiar înainte de ora 5, program cu totul neigienic pentru dezvoltarea 
normală psihofizică a copiilor”!. 

La sfârşitul anului 1972 în România se găseau 465 de creşe, din care 227 de creşe de 
cartier, aflate în subordinea consiliilor populare, şi 238 de creşe de întreprindere. 
Transportul copiilor la creşă se dovedea dificil în ambele cazuri. Din eşantionul reprezentativ 
de 81 de creşe studiat în 1973, nicio creşă nu avea mijloace proprii pentru transportul 
copiilor, doar 4 creşe având posibilitatea, prin unităţile de care aparţineau, să asigure 
transportul copiilor ; în rest, copiii erau aduşi la creşe de aparţinători. 

51% dintre copiii din creşele studiate locuiau în apropiere, însă 48,3% dintre ei 
locuiau la distanţe mari faţă de creşă, ceea ce explică faptul că 20,8% dintre părinţi nu 
aveau timpul necesar să transporte copiii la creşă fără ca aceasta să le afecteze prezenţa 
la serviciu, în condiţiile în care un studiu OMS din 1970 recomanda organizarea creşelor 
la o distanţă de maximum 800 metri de locuinţa copilului. 

Transportul copiilor la creşele studiate se făcea astfel: pe jos (57,6%), cu mijloace 
de transport în comun (40%), cu maşinile creşei (1,7%), cu maşina proprie (0,7%). 
Condiţiile de transport existente şi distanţa mare până la creşe se dovedeau dificile pentru 
marea majoritate a copiilor, cât şi a aparţinătorilor acestora : era necesar ca 91% dintre 
copiii din aceste creşe să fie treziţi dimineaţa până la orele 6, iar 32,6% dintre ei până la 5. 
Aceste ore de trezire extrem de matinale reprezentau o problemă deosebit de gravă 
pentru familiile copiilor, având consecinţe negative pentru sănătatea copiilor. Dificultatea 
condiţiilor de transport şi amplasarea creşelor îi determinau în mare măsură pe părinţi să 
nu-şi dea copiii la creşe, respectiv creau o rată mare de absenteism. Apare cu atât mai 
surprinzător faptul că în ciuda consecinţelor traumatice de ordin neurofiziologic pe care 
trezitul prea matinal îl avea asupra copiilor, aproape toţi părinţii anchetați s-au pronunţat 
pentru decalarea programului creşelor pentru a putea fi armonizat cu programul lor de 
muncă. Cei mai mulţi dintre părinţii anchetați (58,1%) s-au pronunţat pentru începerea 
programului de creşă la 5.30, iar 19,6% dintre ei s-au pronunţat pentru începerea 
programului chiar la ora 5, pentru începerea programului la orele 6 dimineaţa au opinat 
10,6% dintre părinţii intervievaţi, iar pentru începerea programului la ora 6.30 s-au 
exprimat 5,9% ; numai 5,8% dintre ei au considerat că programul creşelor ar trebui să 
înceapă la 7 dimineaţa. Această opţiune a părinţilor, cu consecinţe negative pentru copiii 
lor, ilustrează cum nu se poate mai bine condiţiile de trai dezumanizante din România şi 
situaţia precară a celor „prinşi” între necesitatea îngrijirii copilului şi cea a punctualităţii 
la locul de muncă. Opinia exprimată de mulţi dintre cei care deciseseră să nu îşi dea 


1. Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit., t. 37. 


PRACTICI 241 


copiii la grădiniţă confirmă această situaţie dificilă. Ei argumentau că creşele se aflau 
prea departe de domiciliu, că mijloacele de transport erau necorespunzătoare, copilul 
trebuie trezit prea devreme sau părinţii nu dispun de timpul necesar să-şi ducă copiii la creşe. 

Importanţa rezolvării problemei transportului la creşe răzbate şi din propunerile 
făcute de directoarele de creşă pentru îmbunătăţirea activităţii şi eficacităţii acestora : ca 
primă măsură ele propuneau înfiinţarea de mijloace de transport proprii creşelor şi 
înfiinţarea preponderentă şi susţinerea de creşe de cartier, mai accesibile decât cele de 
întreprindere. Această idee este reluată şi în propunerile finale de îmbunătăţire ale 
funcţionalităţi creşelor făcute în ancheta cu pricina, semn al necesităţii rezolvării acesteia!. 

Cinci ani mai târziu, controlul la peste un sfert dintre creşele existente în ţară?, 
eşantion alcătuit după criterii statistice de reprezentativitate, sugera că în ciuda remedierii 
parţiale a problemei transportului prin înfiinţarea preponderentă a creşelor de cartier în 
detrimentul celor de întrepindere (din totalul de 243 de creşe controlate - 198 erau creşe 
de cartier, iar 43 de creşe erau de întreprindere), problema transportului copiilor la creşe 
reprezenta un neajuns major pentru funcţionarea lor optimă. 

Astfel, deşi majoritatea creşelor erau amplasate în cartiere, la o distanţă medie de 21 
de minute de locuinţa copiilor, în oraşele mari distanţele şi timpul alocat transportării 
copiilor erau considerabil mai mari: 94 de minute în Cluj, 78 de minute în Bucureşti, 
75 de minute în Constanţa, ceea ce sugera o „slabă preocupare a organelor sanitare şi 
consiliilor populare faţă de problema ponderii populaţiei infantile şi a mijloacelor de 
transport”. De asemenea, ancheta menţiona un alt aspect deosebit de grav legat de 
proasta amplasare a creşelor, şi anume localizarea lor în zone puternic poluate. Dacă 
distanţa medie pe ţară faţă de sursele de noxe era de 2.074 de metri, în judeţul Mehedinţi 
ea se situa în medie în jurul valorii de 200 de metri, în judeţul Iaşi în jurul valorii de 267 
de metri, în Bihor în jurul valorii de 238 de metri, iar în judeţul Caraş-Severin în jurul 
valorii de 333 de metri. Printre propunerile făcute pentru îmbunătăţirea funcţionării 
creşelor se număra şi aceea a amplasării acestora cât mai departe de surse poluante, în 
cartiere noi, ţinând cont de densitatea populaţiei de 0-3 ani”. 


Deficiențe legate de hrana copiilor în creşe 


Din anchetele Ministerului Sănătăţii, insuficienţa sau proasta calitate a hranei copiilor 
îngrijiţi nu răzbate decât rar, aşa cum se întâmplă în ancheta din 1973, când directoarele 
de creşe propuneau în vederea îmbunătăţirii funcţionalităţii creşelor majorarea alocaţiei 
de hrană pentru copiii din creşe la 10 lei*. Aceasta s-a întâmplat parţial cinci ani mai 
târziu, atunci când alocaţia destinată copiilor din creşe a fost stabilită la 8 lei pentru 
copiii înscrişi în creşe cu program zilnic şi la 9,50 lei pentru copiii înscrişi în creşe cu 
program săptămânal”. După această majorare, în urma acţiunii de control din 1978 se 


Ibidem, passim. 

Informare privind evaluarea activităţii, funcționalităţii şi eficienţei creşelor, iulie 1978, doc. cit. 
Ibidem. 

Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 

Decretul Consiliului de Stat nr. 232/1978 privind stabilirea alocaţiilor zilnice de hrană în 
unităţile sanitare, Buletinul Oficial, nr. 53, din 7 iulie 1978, Partea I, anexa |. 


242 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


constata că „meniurile se întocmesc corect în 90% dintre unităţi de către o comisie de 
meniuri”. 

Părinţii continuau însă să îşi exprime dezaprobarea faţă de cantitatea şi calitatea 
hranei date copiilor în creşă: în 1973 ei priveau cu suspiciune personalul creşei, care 
„mănâncă din porţia copiilor”?, pentru ca aproape zece ani mai târziu responsabilii 
OMCT să constate: „Opinia de neîncredere a unor părinţi (...) este alimentată şi de o 
serie de aspecte negative din activitatea creşelor: aprovizionarea, pregătirea hranei, 
alimentarea, îndeosebi a copiilor de 0-1 an sau 1 an şi jumătate”$. Un alt document vine 
să confirme întemeierea acestei neîncrederi : „Aprovizionarea cu produse lactate, legume 
şi fructe proaspete este deficitară acolo unde consiliile populare nu asigură creşelor 
aprovizionare preferenţială”?. 

Semnalarea deficienţelor legate de existenţa, dotarea şi funcţionarea bucătăriilor în 
creşe poate fi pusă în directă corelaţie cu dificultăţile legate de asigurarea unei hrane 
corespunzătoare în creşe. În 1973, aproape jumătate dintre creşe nu dispuneau de 
bucătării dietetice”, în 1978, în 150 de creşe din cele 243 controlate nu existau bibe- 
ronerii, iar în restul de creşe acestea erau improvizate în diverse spaţii, cel mai adesea 
în bucătării, reducându-le suprafaţa utilă şi perturbând circuitele funcţionale. În 64 de 
creşe bucătăriile nu aveau circuite separate, 49 de creşe nu dispuneau de spaţii de 
păstrare, 64 nu aveau spaţiu suficient pentru preparare, 88 de creşe nu aveau spaţii pentru 
distribuirea alimentelor*. 

Dificultăţile legate de asigurarea unei hrane corespunzătoare în creşe trebuie înţelese 
în contextul mai larg al lipsei generale de lapte praf destinat hranei copiilor”, dar şi a 
deficienţelor calitative generale constatate la produsele alimentare destinate copiilor cu 
vârste cuprinse între O şi 1 an. 

Unele dintre produsele alimentare de bază pentru grupele de vârstă 0-1 an şi 1-7 ani 
sunt insuficient transformate dietetic, existând în plus deficienţe de ordin bacteriologic, 
ceea ce duce la morbiditate prin boli digestive şi de nutriţie, atât acute, cât şi cronice : 
distrofie, anemie alimentară, rahitism la sugari, enterocolite prelungite şi recidivante, 
hepatite, gastroduodenite, apariţia şi creşterea bolii ulceroase la vârste mici. 

Probabil că acest tip de deficienţe şi neajunsuri întâmpinate în obţinerea unei hrane 
destinate copiilor mici şi sugarilor, un neajuns devenit cronic pe măsura trecerii anilor, 
i-a făcut pe responsabilii comunişti să revină la promovarea alimentaţiei naturale pentru 


Informare privind evaluarea activităţii, funcționalităţii şi eficienţei creşelor, iulie 1978, doc. cit. 

„. Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 

3. Contribuţia comuniştilor din compartimentul OMCT pentru îmbunătăţirea activităţii de ocrotire, 
educație şi sănătate a copiilor din creşe şi leagăne, doc. cit. 

4. Analiza modului de aplicare a reglementărilor referitoare la apărarea şi dezvoltarea sănătăţii 

Mamei şi Copilului cuprinse în Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, 

16 sept. 1980, doc. cit. 

Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 

Informare privind evaluarea activităţii, funcţionalităţii şi eficienței creşelor, iulie 1978, doc. cit. 

7. Avizul Ministerul Sănătăţii pentru „Programul de dezvoltarea industriei alimentare din RSR” 
pentru perioada 1971-1975, AMS, Fond Cabinet 1, dosar 6/1968, nenumerotat. Informare 
privind situația actuală a mortalității infantile, dosar 2/1971, nenumerotat. 

8. Avizul Ministerul Sănătății pentru „Programul de dezvoltarea industriei alimentare din RSR”, 

pentru perioada 1971-1975, doc. cit. 


== 


Du 


PRACTICI 243 


copiii mici, fie prin încurajarea alăptatului la sân, fie prin cea a pomovării produselor 
lactate derivate din laptele de mamă”. 


Deficiențe legate de spaţiul creşelor 


Proasta funcţionare a creşelor, care avea consecinţe directe asupra sănătăţii şi dezvoltării 
copiilor şi implicit asupra eficienţei acestui tip de instituţii era strâns legată de spaţiul 
necorespunzător din punct de vedere funcţional în care creşele îşi desfăşurau activitatea. 
Dacă la început această situaţie putea fi înţeleasă drept consecinţă directă a improvizaţiilor 
pe care creşterea bruscă a natalității la sfârşitul anilor '60 le presupunea din partea 
administraţiei comuniste, faptul că cinci ani mai târziu noile clădiri construite în scopul 
funcţionării drept creşe prezentau disfuncţionalităţi grave sugerează stângăcia de care 
responsabilii comunişti dădeau dovadă în administrarea acestui proiect. 

Ancheta de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe ajungea la concluzii deloc 
optimiste în privinţa clădirilor unde creşele îşi desfăşurau activitatea şi a dotărilor lor 
materiale. Ancheta? concluziona că dintre cele 81 de creşe studiate, eşantion alcătuit 
după reguli statistice pentru o mai bună relevanţă, doar 40 au fost construite ca să fie 
creşe. O singură creşă nu avea apă curentă, celelalte fiind dotate cu instalaţie proprie de 
apă, dar numai 55 aveau instalaţie pentru apă caldă, iar 3 creşe nu aveau canalizare. 

Doar 31 de creşe dispuneau de spălătorie mecanică, iar în 22 de creşe capacitatea spălă- 
toriilor nu satisfăcea necesităţile de utilizare. În 21 de creşe utilajele folosite în spălătorie nu 
corespundeau din punct de vedere al stării lor fizice, necesitând înlocuirea lor ; 36 de 
creşe nu aveau uscătorii, iar la 58 de creşe suprafaţa pentru uscat nu era suficientă. 14 creşe 
nu aveau băiţe pentru copii, iar în celelalte 67 de creşe numărul de băiţe era în medie de 
1,5 băiţe de creşă. Exista un număr de creşe care nu dispunau nici de băiţe şi nici de duşuri 
pentru copii, ceea ce constituia o mare deficiență din punct de vedere medico-sanitar. 

Mobilierul nu era corespunzător în 20 de creşe, jucăriile nu erau corespunzătoare 
pentru grupurile de vârstă respective în 13 oraşe, iar în 42 nu erau în general suficiente. 
Nu aveau curte pentru jocul copiilor 14 creşe, iar din cele care aveau, 21 nu erau 
corespunzătoare. În propunerile directoarelor de creşe pentru îmbunătăţirea funcţionalităţii 
se menţiona necesitatea de a avea curţi şi terase acoperite pentru programul în aer liber 
al copiilor, spălătorii şi uscătorii mecanice, autoclav, pentru biberoane, mobilier şi 
jucării mai multe şi adecvate grupelor de vârstă?. 

Dacă în 1973 deficienţele legate de construcţii ţineau în primul rând de faptul că 
creşele îşi desfăşurau activitatea în clădiri improprii, destinate iniţial altui scop, în 1978 
se constata“, în urma controlului a peste 243 de creşe, reprezentând un procent de 
aproximativ 25% din totalul creşelor din România, că această situaţie fusese remediată 
semnificativ prin construcţia de clădiri destinate să funcţioneze drept creşe, realizate 


1. Decretul Consiliului de Stat nr. 100/1977 privind acordarea unor drepturi femeilor donatoare 
de lapte de mamă, Bufetinul Oficial, nr. 53, din 7 iulie 1977, Partea 1; AMS, Fond OMCIT, 
dosar 3/1986, nenumerotat, „Punctaj, 9 iunie 1986”. 

2. Anchetă de opinii privind ocrotirea copiilor în creşe, doc. cit. 

Ibidem. 

4. Informare privind evaluarea activităţii, funcționalității şi eficienţei creşelor, iulie 1978, doc. cit. 


95) 


244 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


după proiecte-tip. În noile clădiri se încerca să se rezolve neajunsurile legate de spaţiul 
necorespunzător al creşelor semmnalate în anii anteriori. 

Totuşi, se constata că şi clădirile realizate după noile proiecte tip prezintă neajunsuri 
funcţionale. Holurile erau supradimensionate, ceea ce ducea la reducerea suprafeţei utile 
ce revenea unui copil în camerele de grupă la 2,75 m?. În acest spaţiu se desfăşura 
întreaga activitate a copilului, în camere necompartimentate, fără separarea dormitorului 
de camera de joc propriu-zisă. În condiţiile suprasolicitării unor creşe, situaţie de altfel 
frecventă, spaţiul revenind unui copil se reducea la valori sub 2,3 m2. 

Terasele destinate copiilor erau prost amplasate, în zone umbroase, şi astfel rămâneau 
neutilizate în cea mai mare parte a anului sau erau utilizate în alte scopuri. În aproape 
toate creşele, spaţiile auxiliare (bucătării, uscătorii, grupuri sanitare) erau subdimensionate 
în raport cu cerinţele. Majoritatea creşelor nu dispuneau de vestiare şi spaţii de depozitare, 
astfel că în bună parte acestea fuseseră obţinute prin schimbarea destinaţiei iniţiale a 
altor spaţii. Se constata astfel că 116 dintre creşele controlate nu aveau spaţii pentru 
uscătorii, în 159 de creşe spaţiul improvizat pentru uscătorii era insuficient. 

Aceste deficienţe nu ţineau în totalitate de proasta alcătuire a poiectelor-tip de 
construcţie a creşelor, ci şi de proasta administrare a organelor judeţene care se ocupau cu 
probleme sanitare, urbanism, conducerea şi administrarea directă a creşelor. Spre exemplu, 
prin modificarea locală a proiectului-tip, 24 de creşe noi cu capacitatea de 100 de locuri 
aveau din construcţie o singură intrare pentru toate cele 4 grupe. 

Pe de altă parte, în majoritatea creşelor noi cu 100 de locuri care aveau două intrări, 
din iniţiativa locală, una dintre intrări a fost blocată, spaţiul respectiv fiind utilizat în alte 
scopuri. În 143 de creşe, din lipsă de spaţiu, s-a renunţat la bazinele pentru dezinfecţia 
oliţelor, recurgându-se la recipiente improprii. Se constata de asemenea reducerea 
substanţială a curților de joacă: 56 de creşe nu aveau deloc curţi de joacă, 102 creşe 
aveau curţile reduse la 100-500 m?, numai 40 de creşe având curţi de peste 1.000 m?. 
Curțile de joacă erau, acolo unde existau, slab dotate, având doar câteva balansoare, 
leagăne prost dimensionate şi o groapă cu nisip. 

Mobilierul şi îmbrăcămintea, deşi suficiente cantitativ şi bine întreţinute, nu erau 
adecvate estetic şi funcţional în raport cu vârsta copiilor. Jucăriile distractive şi didactice 
erau insuficiente în peste 50% dintre creşe şi nu corespundeau vârstei copiilor şi stimulării 
lor psihomotorii. Obiectele de igienă personală pentru copii erau nesatisfăcătoare, 
calitativ şi cantitativ. Grupurile sanitare erau insuficente şi prevăzute cu duşuri fixe, ceea 
ce nu permite efectuarea băilor parţiale. 

În contextul acestor defecţiuni majore, cu consecinţe directe asupra funcţionalităţii 
creşelor şi sănătăţii copiilor crescuţi acolo, se propunea reanalizarea ultimelor proiecte-tip 
de creşe, cu reaşezarea suprafeţelor destinate diverselor funcțiuni, în vederea îmbu- 
nătăţirii circuitelor şi suprafeţelor utile. De asemenea, se cerea respectarea circuitelor şi 
destinaţiei iniţiale a diverselor spaţii în creşele deja construite, schimbările destinaţiei 
iniţiale a spaţiilor putându-se face numai cu avizul Sanepidului şi al direcțiilor sanitare 
judeţene. Se prevedea totodată asigurarea unei dotări adecvate a creşelor cu mobilier, 
îmbrăcăminte şi jucării, asigurarea de curţi de joacă bine dimensionate şi dotate, precum 
şi dotarea cu spaţii verzi!. 


1. Ibidem. 


PRACTICI 245 


La sfârşitul anului 1981, se constata persistenţa unor deficienţe care trebuiau avute în 
vedere şi remediate, şi anume: spaţii insuficiente de joacă (îndeosebi în aer liber), 
lipsuri în dotarea acestor creşe cu material didactic ; spaţii mici pentru anexe, bucătării, 
uscătorii, magazii etc. (inclusiv o serie de circuite defectuoase ale acestor spaţii), 
mobilier neadecvat vârstei copiilor (de dormit şi joacă). 

Recapitulând, funcţionarea creşelor în România anilor '70-'80 rămâne marcată nu 
numai de insuficienţa locurilor puse la dispoziţie, ceea ce ducea la supraaglomerarea 
creşelor, dar şi de precarităţi persistente care afectau în mod direct sănătatea şi dezvoltarea 
neurofiziologică şi emoţională a celor îngrijiţi. Morbiditatea ridicată din creşe reprezenta 
o consecinţă directă a lipsei de spaţiu şi amenajări din grădiniţe, a lipsei de îngrijire 
medicală, a lipsei de căldură şi apă caldă, a insuficienţei, abstenteismului şi abuzurilor 
unui personal de îngrijire excedat de numărul mare de copii pe care îl avea în îngrijire, 
a deficienţelor legate de transportarea copiilor la creşe şi a hranei insuficiente. Iar lipsa 
jucăriilor adecvate, a spaţiilor de joacă, a teraselor însorite nu putea decât să influenţeze 
negativ dezvoltarea psihologică şi emoţională a copiilor. 

În aceste condiţii, definirea de către lege a rolului creşei ca unitate sanitară care 
trebuia să „asigure un program educativ, complex, adaptat fiecarei grupe de vârstă, în 
vederea stimulării dezvoltării sănătoase a copiilor şi însuşirii deprinderilor igienice 
adecvate vârstei ; să acorde îngrijirea medicală şi să asigure măsurile necesare pentru 
prevenirea şi combaterea bolilor, în special a celor transmisibile ; să asigure alimentaţia 
raţională şi individualizată, precum şi folosirea de mijloace specifice pentru creşterea 
rezistenţei şi întărirea organismului copiilor”? devine aproape ironică, contrazisă punctual 
de realitatea condiţiilor de viaţă în creşele comuniste, şi ea cosmetizată de limbajul de 
lemn al optimismului comunist. 


Corina Doboş 


1. Contribuţia comuniştilor din compartimentul OMCT pentru îmbunătăţirea activităţii de ocrotire, 
educaţie şi sănătate a copiilor din creşe şi leagăne, doc. cil. 
2. Legea nr. 3/1978, art. 35, doc. cit. 


Concluzii 


Creşterea demografică a fost privită ca oricare alt proiect economic al regimului 
comunist. Existau responsabili, un plan de activităţi şi mai ales norme de evaluare a 
reuşitei acţiunii. Ministerul Sănătăţii a fost unul dintre principalii responsabili, planul de 
acţiune s-a concentrat în jurul limitării numărului avorturilor şi în special al celor 
clandestine. Un rezultat satisfăcător presupunea un număr cât mai mare de piese produse, 
în acest caz de copii născuţi. O serie de factori au favorizat dezumanizarea ce a 
caracterizat programul de politică natalistă. Principalele modificări care au fost aduse în 
conducerea Ministerului Sănătăţii şi în organizarea lui au mers în direcţia unui control 
tot mai accentuat exercitat asupra acordării asistenţei medicale. Noii actori implicaţi în 
slujba sănătăţii generale erau reprezentaţi de instituţii şi organizaţii care, de cele mai 
multe ori, nu interesau cu nimic actul medical. Lipsa de reacţie a conducerii Ministerului 
Sănătăţii s-a transmis tuturor angajaţilor din sistem. Şi cum s-ar fi putut în mod real 
opune o sumă de medici bărbaţi unei politici care viza strict universul femeilor, atunci 
când însăşi poziţia minorităţii feminine nu era una contestatară ? Ce ar fi reprezentat 
pentru un membru al nomenclaturii, aşa cum erau persoanele numite în conducerea 
Ministerului Sănătăţii, o atitudine de frondă faţă de directivele partidului ? 

La acestea s-a adăugat un control tot mai susţinut asupra corpului medical, o altă 
metodă de a deservi sistemul medical diferitelor interese de natură strict politică. Dacă 
rezultatele în privinţa îmbunătăţirii indicilor demografici nu au fost cele scontate, cu 
siguranţă însă, la nivelul populaţiei, controalele medicale obligatorii au fost privite ca o 
intruziune indezirabilă, o violare a vieţii private, a intimităţii familiilor în general şi a 
femeilor în special. Singurul rezultat concret a fost permanenta stare de presiune pusă 
asupra corpului medical, principalul factor investit cu responsabilitatea înfăptuirii politicii 
demografice în România sau, după caz, principalul vinovat în ochii autorităţilor comuniste 
pentru falimentul acesteia. La nivelul Ministerului Sănătăţii, acţiunile de îndrumare şi 
control au continuat să reprezinte până la căderea regimului comunist o componentă 
principală a planului de îmbunătăţire a indicilor demografici. Acţiunile Ministerului 
Sănătăţii au fost dublate de activitatea altor instituţii care aveau un rol în controlul strict 
al evoluţiei indicilor demografici. Indiferent dacă vorbim despre colegiile de disciplină 
ale personalului sanitar sau planurile de măsuri întocmite de Consiliul Sanitar Superior 
ori Comisia Naţională de Demografie, rezultatele aşteptate de către autorităţile comuniste 
au întârziat să apară. Încercarea de a intimida cadrele medico-sanitare şi îmbunătăţirea 
indicilor demografici prin eliminarea avortului clandestin au eşuat. 

Pe măsură ce intervenţiile asupra personalului sanitar îşi dovedeau ineficienţa, 
autorităţile comuniste au făcut tot mai mult apel la instituţiile represive, diferitele direcţii 


248 POLITICA PRONATALISTĂ A REGIMULUI CEAUŞESCU 


ale Ministerul Afacerilor Interne fiind primele implicate. Fie că vorbim despre prezenţa 
în componenţa comisiilor de întrerupere a sarcinii sau misiunea de a acoperi informativ 
unităţile sanitare, cu o atenţie deosebită acordată recrutării de informatori în maternităţi, 
spitale, cabinete de obstetrică şi ginecologie, dispensare sau unităţi medicale de întreprin- 
dere, prezenţa angajaţilor MAI făcea parte din normalitatea unităţilor sanitare româneşti 
în timpul regimului comunist. Fiecare cetăţean era un potenţial infractor, iar miile de 
cazuri trimise anual în faţa instanţelor sub învinuirea practicării întreruperii ilicite a 
sarcinii nu făceau decât să întărească convingerea responsabililor cu înfăptuirea politicii 
demografice că doar un control susţinut asupra populaţiei putea conduce la rezultatul 
scontat. Similar cu modul de concepere a legislaţiei privind întreruperea de sarcină, 
regimul comunist a privilegiat măsurile de tip negativ, bazate pe represiune, control, 
supravegherea populaţiei. 

Evoluţia numărului avorturilor ulterior adoptării Decretului nr. 770/1966 reprezintă 
una dintre dovezile falimentului politicii demografice a regimului Ceauşescu. Odată cu 
apariţia şi permanentizarea unui model comportamental şi familial care promova familia 
cu unu-doi copii, toate măsurile pronataliste ale autorităţilor s-au lovit de refuzul tacit, 
dar foarte activ al populaţiei feminine. În practică, împotrivirea de a da naştere unui 
număr mai mare de urmaşi s-a tradus printr-o creştere constantă a numărului de avorturi, 
fie ele legale, incomplete sau provocate. În 1982, cifra totală a întreruperilor de sarcină 
consemnate de autorităţile sanitare a fost de 468.041 de cazuri. În acelaşi an, Franţa, la 
o populaţie dublă comparativ cu cea a României şi în condiţiile liberalizării avortului, 
înregistra 181.122 de cazuri de întrerupere voluntară a sarcinii. Dacă asupra evoluţiei 
numerice a categoriei avorturilor legale s-a putut interveni prin modificări ale Decretului 
nr. 770/1966, avorturile incomplete s-au caracterizat printr-o constanţă a valorilor înregis- 
trate, descreşterea din 1984 fiind cauzată strict de metodologia folosită la înregistrarea 
statistică a avorturilor. Incapacitatea autorităţilor de a opri avalanşa avorturilor ilegale s-a 
reflectat şi în cifrele atinse de mortalitatea maternă prin avort, cauză care însuma peste 
85% din totalul cazurilor înregistrate în rubrica decese materne. O comparaţie cu spaţiul 
european este caducă, decesul prin avort empiric fiind eradicat în majoritatea ţărilor 
europene încă de la mijlocul anilor '70. Principalele cauze care conduceau la decesul prin 
avort arată disperarea femeilor de a înlătura o sarcină nedorită. Otrăvirea, automutilarea 
şi bineînţeles permanentul risc al morţii prin şoc toxico-septic erau realităţi acceptate. 
Nu exista vârstă, nivel de educaţie ori mediu social ferite de acest flagel. Eleve de liceu, 
muncitoare, casnice pot fi regăsite în mod egal pe listele victimelor decesului matern. 

În ciuda numărului mare al întreruperilor de sarcină, rata abandonului a fost şi ea una 
semnificativă. Însumând cifrele copiilor aflaţi în diferitele instituţii de „ocrotire”, 
ajungem la cifra globală de 125.000 de minori abandonaţi, valoare care confirmă unele 
dintre cifrele vehiculate de presa română şi străină imediat după decembrie 1989. 
Numărul mare al copiilor aflaţi în dificultate a luat prin surprindere instituţiile statului 
comunist, incapabile să asigure instituţionalizarea în bune condiţii a tuturor minorilor 
abandonaţi, în cea mai mare parte din cauza dificultăţilor economice. Subfinanţarea 
cronică a sistemului de asistenţă socială a condus la deteriorarea treptată a condiţiilor 
oferite în instituţiile „de ocrotire”. Consecința directă a fost o rată a îmbolnăvirilor şi a 
mortalităţii peste media naţională a vremii, în condiţiile în care, prin valorile mortalităţii 
infantile înregistare, România se plasa mai aproape de ţările Americii de Sud decât de 
celelalte ţări europene. Principalele cauze asociate mortalităţii infantile, distrofia şi 


CONCLUZII 249 


infecțiile respiratorii, arată la rândul lor deprecierea condiţiilor de viaţă nu doar în 
cadrul sistemului de ocrotire, ci şi în familiile celor mai mulţi dintre români. Promisiunea 
statului comunist faţă de femeile care alegeau să intre într-o activitate salariată, mai exact 
preluarea de către instituţiile publice, conform principiilor marxiste, a responsabilităţilor 
casnice, în special supravegherea copiilor, nu a fost nici ea respectată. Deşi infrastructura 
instituţiilor şcolare şi de îngrijire a copilului mic a crescut neîntrerupt, condiţiile oferite 
erau departe de normele fireşti de funcţionare. Lipsa încălzirii, a apei calde sau chiar 
curente, rata mare a îmbolnăvirilor, aprovizionarea deficitară, supraaglomerarea făceau 
ca părinţii să fie reticenţi în a-şi trimite copiii de la vârste fragede în grija unor astfel de 
instituţii, creşele fiind de departe cele mai ocolite. Se adăuga astfel o nouă dificultate în 
viaţa tinerelor familii. 

Credem că prin studiile din acest volum am reuşit să demonstrăm natura criminală a 
programului demografic iniţiat şi implementat de regimul Ceauşescu. Venind în conti- 
nuarea volumului I al cercetării, am arătat mecanismele politicii obtuze duse de statul 
comunist, prin intermediul cărora s-a forţat, indiferent de consecinţe, creşterea natalității 
peste limita de sustenabilitate a unui sistem sanitar subfinanţat şi într-o societate lipsită 
de mijloacele financiare necesare. 


Luciana M. Jinga 


Anexe 


Anexa | 


Consiliul Suprem 
al Dezvoltării 
Economico-Sociale 


Consiliul 
de Stat 


Consiliul Consiliul Sanitar 
de Miniştri Superior 


Ministere şi alte Ministerul 
organe centrale Sănătăţii 


Comitetul pentru 
Problemele 
Consiliilor Populare 


Colegiul 
Central 
de Disciplină 


Consiliul Direcţia 
ap Re zz s 
Popular Judeţean Sanitară N 


Colegiul Judeţean 
Consiliul Popular de Disciplină 


Municipal 
sau Orăşenesc 


Consiliul 
Popular 
Comunal 


——— >  Subordonare administrativă 


>>  Subordonare tehnică 


Figura. 1. Schema de subordonare a sistemului sanitar 


254 ANEXE 


Spital 


Judeţean, Municipal sau Orăşenesc 


Secţii cu paturi Policlinică Creşe Leagăne Servicii 


Administrative 


A R Dispensare 
Dispensare Dispensare Mleritegile 
Medicale Medicale tz 
Urbane de Întreprindere 


Casă 
de naştere 


Figura 2. Structura unui spital 


ANEXE 255 


Unităţi medicale superspecializate 
Spitale Clinice, Institute de Cercetare 


Spital 


Policlinică municipală sau orăşenească 


Dispensar urban 
Dispensar de întreprindere 


Dispensar rural 


Figura 3. Reţeaua unităţilor sanitare de bază 


Anexa 2 


Fotografii şi documente 


Aspect din Maternitatea Bacău (sursa: Ministerul Sănătăţii, Ocrotirea sănătăţii în România, 
Editura Medicală, Bucureşti, 1971) 


ANEXE 257 


Aspect din Casa de naştere din comuna Lunca (sursa: Ministerul Sănătăţii, Casele de naştere 
comasate - album) 


Aspect din Casa de naştere din comuna Lunca (sursa: Ministerul Sănătăţii, Casele de naştere 
comasate - album) 


| 


LU 


x 


DI 2) 


4 
) 


4 


| 


258 ANEXE 


Spitalul de pediatrie din Iaşi (sursa: Ministerul Sănătăţii, Ocrotirea sănătății în România, 
Editura Medicală, Bucureşti, 1971) 


— Fi 
= Ti 
- 
- 
= 


FEPER EP = BI 


— == — 


E 13 3 


1343 


ANEXE 259 


Notă privind controlul efectuat de echipa de control, îndrumare tehnică şi sprijin metodologic 
a Ministerului Sănătăţii la Intreprinderea „Pionierul” Bucureşti (sursa: AMS, fond DAM-OMCT, 
dosar 3/1987) 


SOHIPA D5 COYTRUL 
4 INDRUSARS TEHNICA SI SPRIJIN ETODOLUGIC 
UINISIZAUL SANARATII» 
PINTRU 3ACIO0RUL 4 
. Dr .Conatantineacu Aurelian 
. Dr Ciulcu letre 
- LreBeldencu Nicolae 
- IreGeprsacu Criatina 


pi 
(4 
<7 / NOTA Di CONZROL = INPESPRINDIRSA PIONIERUL 


—————————————————— A — 


1, asi„tenya sănitații populațieisoregteren calității asistenței 
PR IND NAN i ini „i iata Anat. uita A titei 


iienle şi prevenirea îmbolnăvirilor 


1, Vippenaurul este normat cu un post melic-ocupat prin 
detagări gi 4 posturi cadre medii ( din care o moagă)e 
tersonslul medico-sanitar asigură asistenţă medicală 
pentru cca,3 155 oamani ai muncii dintre care 2 524 femei (t:0..), 
2033 între 16-45 ani , 1130 între 1630 ante 
- Lispensarul se află amplasat în afara între,rinderii 
într-un spaţiu necorespunzătore 
-  Detarea dhapensarului .eate insuficientă atît în ceeace 
priveşte mobilierul cât şi aparaturaeFişierul se află într-o 
ature avansată de degradare,diapensarul nu are un pannăt pentru 
sterilizare,nu eate dotat cu tub de oxigene 
Intreprinderea nu se preocupă de dotarea corespunzătoure a 
iiapenaarului propriu, 
- Activitatea de dispensarizare a bolnavilor cronici trebui 
îmbunătățită, Astfel,se recomandă reevaluarea individuală « 
bolruvilor cupringi în această aoţiune precum şi annlicu anui:a! 
n eficacității ncțiuniie 
Ile iaiaţenţa medicală a mamei şi copilului 


Pt 
———— IT —— 


1. Zotal personali angajat: 3159 


Ze i0tal fouci îcac 

3, Femei ce vâraţă fertilă: (16-45 ani):-0s e 

4e Femei la viraţa de maximă fertilituve(co-30 ani) 1130 

5 Bvidena najterilor în perioada 1905-1908(trime1) prezintă 
urnătonrele us,ecit: 

- 1395 = <Țo nugteri 

- 1996 = cob nagteri 

- 1937 = 220 nugteri 

- 2rimele 1988 = 51 netezi 


260 ANEXE 


- 2 


6, In evidenţa dinpen-urului meiicul,la afirgițul trim, 
ogă se aflau un nusar ce 1-7 ragidu 
peataubonel 2 duza cuu Urnicauaţ 
_ ţrăme l, * Be sruviie 
„trim, II. 49 xraviie 


Ie 
Tepurviauta conform vârstui 


. $rine al | 
Te Sînt qispensaricate ui: număr de 4. oPruvide cu rine obatemetănl 

irăcal crescut e 

Ge pespoctarea lecislatic: ue prutectia vTravilei se ounoretizează 
în următoarele a.pecve: 

- nrede ăfavide cu prosti. ledus = 16 

- nrede pravice la cae au schimbe locul is muncă 3 

- nrefauei care si-au întrerupt activitatea pentru îngrijirea 
eoîl.) i = 3c ( trim, 1 1988 ve 

9. fenemenul avortoze: caracterizut yrin repertul nasterd/averturi 
în ultimiani a fost iep-ezentut je : 

- 1985 = <1o nasteri f 9 uvortură 

- 198. — 60 najieri/6 avorturi 

- +67 220 naziari / 12 avorvuri 

- 39923 — time le /5l nasteri/6 uvorturi, 

193 I= cursul auidui 19871 ai atrime, I 1968 nu s-au înrexistraţ decese 
ua” tea prin complieatii al: nasterii şi avortului;deasemenea nu s-au 
însesiatrat intervenţii »u2icale pentru ccmplieutii .zave ale avortului, 
von emnăm ea fucvozri nocivi,în apecial pentru feneile uravide,ortesta- | 
fistul pretungit(întîlnit 2?a muncitoarele cure lucreazi la bensile de 
trag) substanţege chiniec(toluen,ameniuo, fornaldehidă,pulberi de cauoiuc 
ete,)esţabiliron dia noaticului de sarcină esteurmati de schimbarea 
locului a HUnCăşiacă aci se găsesc noxe profesionale-factori toxici 
Feniuru produsul îe cunceptie) i „e 

Ne Întrejrincerca dispunâe de o yrădiniţă pentri copii de vîrstă . 
Fregcolară(3-6 ani),cu 90 de locuri de care beneficiază un număr de 
3 covii ai oazen 19r muncii din ântreprinăerea Pionierul + 

12, bin. cele 2524 de femei datagrafiate la sfirgitul trimele 
su fost exaninate în cadruă controlului periodice un nrede 1079 femei. 
Kenţionăm că această ocuzie că în examinare gineecolegică periedică au 
colaborat medicul de medicină generală dân cabinetul de întreprindere 
ii medicul speciulinţ obatetricianeginecolog = DreCearnes Mireea din 
îclielinica Bueuryeare se deplasează la Cabinetul medical al întreprin- 
torii o zi pe săpbăăiaăi, Cu ocazia controlului periodie efectuat 
În primele 4 luni ale auuliii 1300 a-uu dopiatat 104 gravide care au 
fos; aatfel nou luate în evid:nț” gi 101 uinecopate prezentin e patolo- 


die tivergificati cervio vaginulă (62 cazuri) gi utere anaxială (39 
fazuri), 


ANEXE 251 


goana dccclat deziuni neoplazice În sfera genitemnanură. Con aemnăn 
je asenenes n teii e îs exarene celpo citelogice gi 18 colpeseepi: 
>, Dintre femeile ungajute „354 sînt nav-tiste,ăintre Spin 2 iti 
x sectorul agricol Ilfov şi <2 din Judetele Giuruiu, Teleorman si 
ie jisuri pentru r-sp -ctarea normelor igienicocasnitare 
E aaIRNN RI NR ———————— iei it 
verif ie ndu=se starea igienioo-neniteră a ăntr-,rinderii vi ionieruln 
ge constată următoemelet i > 
ţe şelubritavea gatisiXcătcare în interiorul secţiilor cît şi în indinta 


————— 
curţii,exceătie făcînă grupurile sociale =din unele secţii care nu sînt 
"prevăzute cu personul de întreţinere- 
. aprovizionarea. cu apă potabilă se realizează din reţeaua ICA5 iar 
apele reziduale sînt deversate direct în reţeaua de canalizare a oragulu: 
cu avizul 0.„Geâe 
- Mimentajia_ colectivă cate asigurată prin Cantina Intreprinderii Din- 
doviţa- Condiţiile igienico-sanitare de preparare, transport „desfacere aâ 
sînt supravegheate de către organele sanitare ale C.3.4.M.B.. 
Nu s-au înregistrat episoade de texiinfeatii alimentare e 
- mammenele medicale la aagajare şi controlul preventiv periodic al 
personalului expus la noxe profesionale se realizează în conformitate 
cu indicaţiile Ordinului MeSe Nr.15/1982 „examinări la care participă 
toate egaloanele medicale pretăzute de acegteae 
In anul 1988 s-a declarat cu un caz âe boală profesională» 
iermită de cortact-ln urma propunerii laboratotului medical conducerea 
Intreprinderii a luat măsuri de schimabare a locului de muncă a peraocane! 
expusă la noxe. 
Ca urare a determinărilor de mediu efeotuate de către laborator 
rul de toxicolcuia moătului industrial OSAUB s-a constabtt încadrarea 
în CUA a diferite.or noxe cu exceptia soneentartiilor pălberilor în 
unele sectii.la propunera controalelor organelor Qe3-A+ s-a întoenit 
tn plan de măsuri de termene de executare si reaponsabilităţi menite . 
reăuce sub limite noxele care au depăşit C-k-"- republicane de protectia 
muncii în vedgrea prevenirii îmbolnăvirilor profesionale eVerât ieinipae 
atectuare la țermenele stabilite a măsurilor 9 urmau a fi luate 2* 
Sânsiat ai cii a verificat unele ventilate 
atteompartimentul de protectia mun : dotat 
toare it uapiraţie gi captate a pulberilor iar unele hate au 1% 
tu tubulatura necesarăe 
Organele C-3s4.N.E. au luat măsuri coereit 
Conform lepislatiei sanitare,asupra faoterilor re 


Rune: 4, CPR 
exii -In$re” 
Organele de gospătărie comunală ai aplicat soma 


ive de 18 cas da vas 
spensabili cu protectia 


262 


ANEXE 
- 4. 
sa: N revederile ui a 
sipăerii pionierul epvesei ile besii 10/1983 peniru depozitare 
si „unzătoare e materialelor recuperabile, 
cor 3y 


a, controlu! condiţiilor ivicnico-sanitare din unitatea de preycolari 
onată de întrepriniesea i onierul- Urydiniţa Nr.6e = a pua în 
zi veocupirile factorilor de răs,sunidere «e 


ati 

suită ferifieându-se registrul ve evidehjă sanitară se constati 

sistenţa plenutui emat ic pentru ic et cadru medico-sanitar cu uecent 

inosebit pe probămalica preventivii şi de rise a stării a. sănitate, 
rață de cele constatate se înpun luarea măsurilor necesare 

e către cunducerea întreprinderii: 

]- verificarea periodică a ventilatoarelvr de aspirație gi 
captare & pulberilor din punct de vedere mecanic şi electric şi îmbună= 
tățirea căstemalui ce aspirație locală e 

2- cotarea cu văbulaturăi de racordare a tuturor hotelor 
ie absorbţie» Lermea: trim, II 1988 = 
] 3, —repararea în întregime a acoperişului pentru prevenirea 
infitirakiilor pluviale e 

Permen : trim, II 1988 

4, se vor intensifica măsurile luate de citre ficcare şef 

de secţie în ceence priveşte autogos 'edărirea atît în spaţiul de lucru 

cît şi în anexele sociale în vederea asigurării salubrităţii acestora. 
lermen ; permanent 

5. de vor lua măsuri peiitru asigurarea salub. ităţii spaţiilor 
ie depozitate n deşeurilor, salubrităţii atrăzilor gi a perimetrelor 
wonâatee “erment permanent 
6, Igăeniuyrea lecalului grYciniţei prin luorări ce zusrăvb'e, 
renleiere gi veyeraţii caientse 
Termen: 30 Aug+1988 
1. In vederea asigurării contiţiilor necesare proc saului 
intrueţiv-educaţiv cozreppunzător tematicii Miniaterului Hauoatiei si 
Invăţămîntuluiîntre,rinderea va lua măguri de dotare a grădiniţei nr„69 
au Wmnaparet ae prâieatie si pia-uipe Termen i 20 Septe 1988 


12, V+1988 

> Ir Constantinescu elian Ă 
* DpeCiulcu Fetre ie. 

m dn glela caca Intai 
DrsGeorgescu Criaţina ==" 


ANEXE 263 


Articol din România liberă cu privire la constituirea Comisiei Naţionale de Demografie 
(sursa: România liberă, 4 iunie 1971) 


—— „România liberă“ 


ŞEDINŢA DE CONSTITUIRE 
A COMISIEI NAȚIONALE 
DE DEMOGRAFIE 


La Palatul Consiliului de 
Btat al Republicii Socialiste 
România a avut loc joi dimi- 
neaţa şedinţa de constituire a 
Comisiei Naţionale de Demo- 
grafic. 

La şedinţă au luat parte to- 
varăşii Emil Bodnaraș, mem- 
bru al Comitetului Executiv, 
al Prezidiului Permanent al 
CC. al P.C.R, vicepreședinte 
al Consiliului de Stat și Cons- 
tantin Stătescu, secretarul Con- 
siliului de Stat. 


Prin Decreţ a fost stabilită 


componența Comisiei  Naţio- 
nale de  Demonrafie — organ 
al Consiliului de Stat — și 


care este formată din oameni 
de știință, cadre didactice și 
alte cadre cu înaltă pregătire 
a căror activitate este  lega- 
tă de problemele de demogra- 
fie, precum și reprezentanţi 
ai Consiliului Economic, Co- 
mitetului de Stat al Planifică- 
rii, Ministerului Sănătăţii, Mi- 
nisterului Muncii,  Ministe- 
tului Finanţelor,  Ministeru- 
lui Învățămîntului, Comitetului 
de Stat pentru Cultură şi Ar- 
tă, Ministerului Justiţiei, Mi- 
nisterului Forţelor Armate, 
Ministerului Afacerilor In- 


terne, Comitetului de Stat pen- 
tru Economia şi  Administra- 
ţia Locală, Direcţiei Centrale 
de Statistică, Academiei de 
Ştiinţe Medicale, Consiliului 
Central al Uniunii Generale 
a Sindicatelor, Consiliului Na- 
ţional al Femeilor, Uniunii Ti- 
neretului Comunist şi Uniunii 


Naţionale a Cooperativelor A- 
gricole de Producţie. 

În cadrul şedinţei a luat cu- 
vintul tovarășul Emil  Bod- 
naraș, care a transmis celor 
prezenţi salutul conducerii su- 
perioare de partid și de 
stat, personal al tovarășului 
Nicolae Ceaușescu, subliniind 
totodată importanța și  sarci- 
nile care revin Comisiei Na- 
ționale de Demografie. 

Tovarășul Roman Moldovan, 
președintele Comisiei Naţio- 
nale de Demografie, a prezen- 
tat unele probleme privind 
activitatea de viitor și a ex- 
primat angajamentul  mem- 
brilor comisiei, faţă de  con- 
ducerea de partid şi de stat, 
de a aduce o contribuţie cit 
mai rodnică, pentru realiza- 
rea atribuţiilor stabilite. (A- 
gerpres). 


„PR aa E, PP E E, Pra a ri DEE 


Aspecte din timpul desfăşurării Conferinţei Mondiale a Populaţiei, 19 august 1974, Bucureşti, Sala Palatului (sursa: Flacăra din 24 august 1974) 


3 i | | pă | i Ii ; 


VOT 


HXANV 


ANEXE 265 


Decretul de ratificare a acordului între Guvernul RSR şi ONU privind înfiinţarea unui centru 
demografic la Bucureşti (sursa: AMAE, Problema 241, ONU/CES, dosar 6251/1974) 


SA 


i 
== 


Săanaai NSE 


CONSILIUL DE STAT 
REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA 


DECREI 


PENTRU RATIFICAREA ACORDULUI INTRE GUVERNUL REPUBLICII SOCIA- 
LISTE ROMANIA SI ORGANIZATIA NAT IUNILOR UNITE PRIVIND INFIIN- 
P TAREA UNUI CENTRU DEMOGRAFIC LA BUCURESTI 


Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România 
decretează: 


Articol unic.- Se ratifică Acordul între Guvernul 
Republicii Socialiste România şi Organizaţia Naţiunilor Unite 
privind înfiinţarea unui Centru demografic la Bucureşti, sem- 
nat la 28 august 1974, la Bucureşti. 


LA a 


PRESEDINTELE 
REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA 


preoti, 94 ceromenre MIX 


266 ANEXE 


Ordin al ministrului Sănătăţii privind suspendarea dreptului de exercitare a profesiei unor 
cadre sanitare (sursa: AMS, fond Ordine MS, dosar 3/1986) 


„NI3T5RUL SANATATII 


OR D 1 N Ne ds. je: ua (456 


privind suspendarea dreptului de exercitarea 
profesiei unor cadre sanitare 


Ministerul Sănătăţii, 

Văzând hotărîrea Colegiului central de disciplină a perso- 
palului sanitar adoptată în şedinţa din 27 martie 1986 cu privire 
la suspendarea dreptului de exercitarea profesiei unor cadre sanitare 
vinovate de săvîrşirea infracţiunii de întrerupere ilegală a cursu- 
lui sarcinii ș 

Avînd în vedere că vinovăția cadrelor respective este stabi- 
ligă de organele competente în cursul urmăririi penale și prin hotă- 
rîri judecătoreşti definitive, aşa oum rezultă din actele anexate la 
dosarele respective, 

Apreciină oa deosebit de grav pentru profesiunea sanitară 
faptul de întrerupere ilegală a curgului sarcinii, 

In teweiul prevederilor art.80 din Legea nr.5/1978 privind 
asigurarea sănătăţii şi ale art.5, alin,1, lit.c, linuţa 7-a din 
Decretul nr.452/1969, cu modificările ulterioare privind organizarea 
şi funoţionarea Ministerului Sănătăţii, emite urnătorul 


Ordin: 


1,- Se suspendă dreptul de praoticare a profesiei, următorului 
personal sanitar mediu î 


” - moaşe la dispensarul medical comunal 
Giubega, judeţul Dolj $ 
i — laborant biolog la Spitalul olinie 


judeţean Craiova, judeţul Dolj. 

2e- ari Apart ea (pac i şi învăţăaiat din Mi- 
nisterul Sănătăţii,precum şi Direcţia sanitară a județului DoLd„voF 
aduce 1a îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin,luind uăsurile 
ce se impun potrivit legislaţiei muncii. 


MINISTRU, 


Na, 204 pp | 
fra i AI CAL A i 
Data 44 d3 274 Viaţor Ciobanu 


RECUL „a 


aaa SAU j i 


ANEXE 267 


Proces-verbal al unei şedinţe a Colegiului Judeţean de Disciplină a Personalului Sanitar 
(sursa: AMS, fond DCCPI, dosar 9/1987) 


DIRBOTIA SANITARA JUDE OONSTANPA 
DOLSGIUL DB DISCIPLINA AL PSRSONALULUI SANITAR 


PROCBS VERBAL 


5325535222525 


încheiat astuzi 28 octombrie 1986 
——————————————————————— 


Ordinea de Zi : | 
1, Decese prin complicaţii ale sarcinii,naşterii şi lekuziei, 


II, Diverse : 


— 


II, Tov.juristă Huyanu Rodica , a prezentat adresa Direcţiei 
Sanitare judeţ Constanţa nr.15167/16 octombrie 1986 prin care se pro» 
pune Jolegiului ventral prin yoleziul. judeţean să se suspende dreptul 
de practicare a profesiei de medic NI - medic de medicină 
generală la dispensarul uedical Corbu , cont, arte.8o a1.5 din Legea 
3/1975 , motivat de împrejurarea că a fost condamnat la o pedeapeă 
privată âe libertate de 2 şi 6 luni pentru provocere de avort în cont, 
cu di spozi şiile art.185 al,l şi 5 din codul penal și la 2 ani și 6 luni 
pentru dejinere de stupefiante confeart,212 21,1 cod penal,cu aplica- 
ţiunea art.6%4 aib, c din cod pensl pe tiwp de 2 ani şi art.7l sa / 
din codul penel combinat cu art.64 cod penal, 

“embrii colegiului în unenipitate de voturi = avind în vede- 
re infracțiunea gravă săvirşită de DI şi pericolul social sl 
fzptei şi făptuitorului au aprobat propunerea Direcţiei Sanitare de 
a se solicita Colegiului Central şi M.S, de a i se suspenda dreptul 
de practicare a profesiei , 

Urmoază seunăţurile 


m __ 


——. 


PR SBDINT5L COLBGIULUI CONSILIBR JURIDIC PRINOIPAL 
ca] ip? 
Drelezeriuc Dumitru Huţanu Rodica 
Pip ame 
VIZAT 
Consilier jud: pincipăll 


HUŢ, ONE j- 


268 ANEXE 


Sentinţă penală - Judecătoria Constanţa (sursa: AMS, fond DCCPI, dosar 9/1987) 


Dosar nr.1476/86 1516/7104 +1986 


Re 5. Re 
JUDBCATORIA ON SPAY'DA 
SENI IN 
Sedinţa publică din 14 auuust 1936 
faţa locului clubul SN? Constanţa 


Preşedinte = Moldoveanu Antigona 
Judecător = Iancu Valentin 
Procuror - vâălin Merlena 
Gretier = Dică Doina 


S-a luat în examinsre cauza penală privinăd pe înculpatul 
deţinut în arestul IMJ Jonstanța trimis şi judecată prin zoo RETR 
Procuraturii  judeyene Yonstanţa cu nr.439/1986 pentru săvîrşirea înfrao»+ 
ţiunilor prevede art.31? alin.l cod penal şi trei infracţiuni preveşi pet 
de art.185 alinel şi 9 din Cpe 

La apelul nominal făcut în şedinţa publică su răspuns înculpatul 
a: stare de arest,asistat de avocaţi Pora Ioan ŞI Popescu 
Viorel,in baza delegaţiilor de la dosar și partea civilă »pitalul judeţe 
şean Jonstanţayprin jurisconsult Huţanu hodicae 

Procedura legal îndeplinită e 

Apărâtoul inculpatului,avocat Pora loan,solicită completarea proba- 
toriilor cu efectuarea unei experthae meuico legale la nivelul Institu- 
tului medico lepal Mina Minovici Bucureşti,care în urma studierii foilur 
de observaţie clinică pot contirma existenţa unor sarcini.Be asemeni, 
referitor 13 solicită a se stabili daci a tost vorba de 
o sarzină sau nu ; uacă ecte vorba de pruncucidere sau avort, . 

Procurorul solicită respingerea probatoriilor solicitate în apărere 
Actele medicale au fost întocmite de medici de specialitate cere s-au 
pronunyat asupra diagnosticului celor 3 persoane ; din fişele de obser- 
vaţie clinicâ rezultă că su fost internate ca urmare a unui svort e 
In ce priveşte pe martora ÎI nu interesează cauza de faţă 
dacă este vorba de pruncucidere » 

Instanya respinge probele solicitate în apărare;la dosarul cauzei 
sg găsesc acte medicale întocuite de organe sanitare de specialitate . 

Au fost întrebate părţile dacă mai au probe de propus pentru com- 
pletarea cercetarii juuecatăreştie 

Faţă de-declaraţiile acestora că nu mai au probe;instanţa otrivit 
art.,239 c.prepenală- constată terminată cercetarea judecătorească şi po- 
trivit art.340 ceprepenală âă cuvintul în fond. 

Prpourorul avînd cuvîntul expune starea de fapt reţinută în rechi- 
zitoriul,arătînd că înculpstul Radu Ioan a deţinut întro cameră a aparte 
mentului său din caarul uispensarului medical din comuna Gprbu,unde lu- 
cra ca medic un numar de 47 fiols de Mialgin,medicauent care'iace parte 
din categoria celor înterziee fiind o. substanţă stufefiantă e 

De a:eneni,î ioada sanilor 198 » ui ST avort ilegal 
nuni telor Pena i e Seat: IEI „în schimbul 
unor ume de bani, Faptele ce se rejin în sarcina inculpatului fiind do» 
vedite , pune concluzii de condamnarea acestuia în baza art.212 alin 1 
cod penal şi art. 185 alin,l şi 5 din cod penal , cu apliceart.33,34 lit 
a din cp. cu executarea pedepsei în detenţie e 

Solicită a se dispune confiscarea în folosul stetului cele 47 fiole 
de Mialuin, a cunei de 4500 lei; a se face apliceart.7Ly64 cpeşca pedear 
să couplipentară,a ?4 obligat la plata despăgubirilor civile câtre Spi- 
talul judeţean Constanţa in sună de 1774 li şi la plata cheltuislilur 
jădiciare în folosul statului .Depune la dosar o caracterizare din partei 
Direcţiei sanitare judeţene Constanţa « 

Reprezentantul părții civile,Spitalul judeţean Constanţagsolicită 
obligerea inculpatului la despăgubiri civile în sumu de 1774 lei cu do- 
binda leyală de 6 %» pe en de la date răminerii definitive a sentinyei + 
Lasă la aprecierea instenyei latura penală a cauzei .» 

Apâratorul inculpatului ,avocet Popescu Viorel,având-ouvintul,refe» 
rindu-se la săvîrşirea înfracțiunii prev.de erted14 alin.1l op.apreciază 


ANEXE 269 


-2 = 


că este vorba de 0 aptă omisivă(inculuatul a uitat de existenţa fip 
de ji elgin) ;fapta în sine nu prezintă un pericol social ridicat şi ori! 
art.18/1 cod penal, In ce priveşte săvirșirea inta, 


câtă aplicarea preve 
i x inculpatul nu se tace vinovat ue săvîrşirea acestorg 


Apreciază că avorturile puteau fi provocate gi pu 
înt descrise în actul medico-legal, 4 
Apărutorul inculpatului ,svocat bora Ioanșavind cuvintul,aprecia, 
că din probele dorarului nu rezultă cu certitudine vinovăția înculpatu) 
pentru suvirşirea color două fapte, solicitând achitarea.Nu s-a tăcut ş 
vada absolută a existenței :arcinii;a axistenţei fragmentelor celula . 
Solicită instanţei a reţine câ inculpatul a uitat de existența fiolei, 
Mialgin şi că acestea nu mai erau în termenul de valabilitate e h 
Procurorul ;avind cuvintul, în replici se opune la cererea de a, 
tarea a înculpatului.Din toile de observayie clinică rezultă că certiţ 
dine existenţa sarcinii e . ha 
i In ce priveşte traficul de stupefiante , legea sancţionează nu 
traficul ci şi simpla deţinere a acestora, Inculpatul cunoștea regula 
tul privind stupefiantele,ba mai mult acestea au tpst predate persona] 
Snotpa ai ut imul cuvînt,solicită 
nculpatul, avînd ultimul cuvint,solic achitarea;nu re 
mal al sarcinii celor trei fenei;a uitat de î 


că a întrerupt cursul bor arci 
tenţa fiolelor de Hialyin datorită vîrstei şi numerului mare de consulţ 


y iunilor de avort; 
solicită achitarea « 
mijloace empirice așe cun s 


INSULA a 
Asupra Sa piu pauaie de faţă ; . 
n rechizitor ocuraturii jud 9 
1956,s-a dâspus trimiterea în juaecată = a sai | " Tbdră, 
Vîrşirea infracţiunilor prevede art.212 a1.]1l cod penal şi art ppentea | 
5 cod penal (3 fapte) în toate cu art.33 lit.a cod penal PRI 
Din probele dosarului rezultă următoarea situaţie de fapt 
Pînă la data de 4 iulie 1986,inculpatul a funcţionat î A 
sc zrhuape peer trata Lage din comuna Corbu juueţul Feb hrrbairelee 
mic în oraşul Constanţa,mai folosea singur şi i 
situaa în incinta dispensa „IL ” D6UL Și îm epaziti 
sie'at etestiat o perveciivio dontoiiteră van aul E5oaganele. îe a 
pensar „ocazie cu care s-au găsit 47 fio1 in 
despre care inculpatul ler gr pr | 
etil doge e unor RU porii eiffel ee let că | i pede 
u folosit 
Afirmația ră pre cet rare «ape de, pessozipite Padina de 
efectuate a rezultat că numai familia Pa E apoazăai, dit oeasatiiă 
dar fără să existe o dovaaă scrisă pentru da Cere fn 29 .fioie cu mică 
e e pe PE frina pepe are Papă pe Da i-o e e 
tutu face dovada scrisă că a primit acest Taia nioletasinouipetui 20 SI 
soane care ulterior a scbianeri fapt tg - i asia da oii lie Se | 
euateaa penteu a în polea Eolotă satocic ce tu gOR ae 00 CĂ a0eete ZE 
a Oficiului farmaceutic Constanţa fiol Ca ti pia sizapsi poa 72940 15 
labilitate pi în accesată pr 1 det pete î. , dă mialgin nu au termen de SI 
aceste fiole e mieigir sînt et estea' sînt valabile minina 3 ani și 
dsjiaane produse stupefiante şi sînt interzise la 
Potrivit instrucţiunii ; 3 
disbteata în 3ai or nr.103/1970 ale Ministerului Sănătăţii 
dgata ortautattă otuporsat te) tec daca nd avab Vita 4âe%aa05ă tosaa 
sâle de 18 priuire dă 18 e, Apa tud. avea obligație ca în termen de; 
mai ales că exa do profil er ri acest lucru inculpetul nu 1-a tacul 
doneniu deţinina aoosti e nbprrrracăl. pi ounoştea atribuţiile în acest 
+] pi pp de niliyie.Inculpatul r r iMiAR Sa 0hsg, omnbrea ina aci 
pina Bază epaztanental săusdaz noţi veaz pi d pi petic „| 
pripite Ă e existenţa a:e5" 
ai în pe parior die Dee e damă, în considerare,pentru feptul căa pi 
Şi deci, putea să-l. dea Seti să ea pe care le-a depus în acelaşi 10c, 
ft da ă trebuia să le predea,ori acest lucru 


i | | | 


270 ANEXE 


- 2 - 
: i +7 fiole cu mialpin 
Papta inculpatului ds a deţine un numuir de ami Dee 
A e stupefiante)întruneşte elementele infracțiun p 
gina tg ati cod penal,infracţiuni care fiind o infracţiune 


văzutede arte312 lului şi depistării lor 
erupe existenţa la data controlu Li 
continuă își într iliţie e 


2 de 
de către organul rayia martorei II cae a lucra în 
asul aa Ea aia da comuna yorbu,juueţul “onstanyaîn calitate de 
oa 


: e intre cadrele medicale în cadrul dispensa= 
soră medicală; i-a poartă „se ocupa cu întrebuperea i leagală a 
aia et- eee i Piri acestea ca urmare a faptului ă acesta de ieonze 
cursulu Ş a în cabinet , că anumitor 
x Pă cal de unul singur în cabinet ; 
AUR 2092 aie pi perde să intre în cabinet printre ultimii paci- 
persoane rc pabae care ulterior se prezentau la dispensar cu hemoragii 
et ti plate urware cercetărilor efectuate,a rezultat că în anul 1945 
Puternice mă constatină că sărcinată şi întrucît nu 
constatind că este în [-) U 
nuzi ta ri sarcina , s-a prezentat la inculpatul II, ie spre 
00249 pă posotele ui ii din comună că acesta se ocupă cu întreru- 
sase sosi De a pătură inculpatului ca s-a prezentat 
Hentru a-i întrerupe toc pe ie i i-a spus că este de acord, 
a di Soros i a explicat medicului,că nu 
are deoîţ suma de 500 lei,acesta a fost ae acord ca şi pentru acenată 
sumă să-i întrerupă cursul sarcinii, După primirea sumei de bainăşin 
sulvstul a invroaus în uterul femeii însărcinatăun obiect,pe care mar- 
tora nu 1-a putut descrie,dar despre care declar că i-a produs o dure= 
re „ la indicaţiile medicului „martora e mers la domiciliul său,iar 
după puţin timp,ca urmare a durerilor abdominale,s-a deplasat într-un 
loc pe care ulterior nu lea mai pututu identifice şi unde a prd a 
Martora precizează în declarațiile sale, a după oi reia n oo 
netul inculpatului,acesta a atenţionat-o să nu spună vreune 
despre faptul că i-a făcut avort  Inculpatul nu iadiapagie că ar fi 
întrerupt cursul nornal al sarcinii e În ed ri: pod Lari er pe 
că aceeBtă martoră a venit la locul său de muncă,spunîndu-i că este | 
incurcinată, Deci revenirea nartorei că nu ar fi tost i 
insărcinată,şi deci că inculpatul i-ar fi întrerupt cursul sarcinii 
esta înlăturată numai de declaraţiile sale de ri co taiate: e leaga 
Şi cu cea a inculpatului în care aşa cum s-a arăta „martora i-a spus 
să este însărcinată şi că vrea să întrerupă ilegal cursul sarcinii, 
De fapt si concubinul martbrei pe numa II precizează 
ca i-a spus că este n ag DR . ia a 
ve iapt şi din fişa ae consultaţie medica şi expertiza mne- 
aico-legală se statuiază că arhi a pe ingpal repre tron E pp fine 
unei sarcini de 20 săptămîni în evoluţie „In atare situaţie exis 
certitudinea că martora a fost însărcinată şi să ride iaz - i. 
rupt ursul normal al sarcinii,mai ales ct acesta nu poate să explice - 
da ce fişa de observaţie a acestei martore s-a găsit la domiciliul săue 
Fapta inculpatului de a întzera 00 auenia era se Sie , 
nar Lorei contra sunei de 5oo lei,întruneşte elementele 
constitui ţi; ve ale înirac unii Bev.de art.]189 al.5 codul penale: 
entru numita pentru infracţiunea prevede 
art,186 a1,2 cod mc n faza de urmari re penală s»a dispus încetarea 
procesului penal întrucît fapta este amnistiată conform art.] din 
decretul 185/1986, 3 


3/ In luna uartie 1986,nartora III constatină că este 
însărcinată,după ce în preslobil.a dăzcutat cu soțul său,a luat hotă- 
rire să meargă la inculpatul „pentru ca acesta sâ-i întrerupă 
Şursul norual a] sarcinii,aeoarece acesta i-a.mai provbcat un avort şi 
în anul 1951.Mergînă le cabinetul inculpatului din dispensarul comuna] j 

"a spus acestuia pentru ce a venit,că într-adevăr,inculpatul aupă ce 

8 conaultat=o,4-a adeveriț oc: este Încărcinată şi că îi poate provoca 

avortul “sata nene, de 2000 lei . 
ntrucit martora, a acceptat propunerea inculpatului, inculpatul 

1-a introdus în uter o valvă si ca ME da. nartora dsolaze oă'a mințit 


(conți 


ANEXE 271 


- 4 = 


ă aceea,la indi-aţiile inculpatului,după cs FR 
mai multe 2nţepăturie Bob, e a plecat către domiciliu Păi oiteva 
hehe pri o hemoragie puternică,motiv pentru care pa Antertat, 
mgb 1 “Din foaia de observaţie ce inică şi din ete] Per co-le 
a Cea aceasta a fost însărcinată prezentând CA e î 7 ceeFagtu 
piper martoră a fost însărcinată se E Făcpe bug tetuletet e pl 
iu aceasta s-a pre; p săi 
galpatului oare, rocua048 56 rciuată şi că doreţte st»şi întrerupă cursu, 


axe . d tul mai declară însușcă a refuzat să-i înt, 
.. mr pirat Erei oi doar că;i-a prescris un trateuent ta 
sii SE a rtora şi soul sau III revin nejastificat asupia asi! 
raţiilor de 18 urnirirea penală ș moţivînd câ dada : e osti, 
sărcinată , nu i-a fost intrerupt cursul norual al sarcinii de înculpa 


- a că clarațiile lor de lau, 

4 enune fapt ce doveueşte 0& de ri ua 

pecete poeme reslituţii şi anuue că iînculpatul este cel care 

i-a făcut avorte ud A 

Fapta inculpatului de a întrerupe cursul normal al sarcinii n; 

rai 2 5 pre ad sumei de 2000 lei ,'întruneşte elementele Conaț: 
zo4 IE prov, de art.185 al.1 şi 5 cod penale 

atru IM, sa dispus in faza de urmărire penală,pentru 

186 e1,2 coa penal încetarea urmăririi penale, 


infracțiunea prev, de arte | 
întrucât pa este amnistiată cont.art.1 din dec,185/1086, 


4/ In luna aprilie 1966,martora a constetat ci 
însărcinată şi nedorind copilul;cu ajutorul martorului MIRO, =: 
îl cunoştea pe inculpat,s-au deplasat la âispensarul din comuna YJorbu,u 
inculpatul contra sumei de 2000 lei,ia- întrerupt cursul normal-al sare 
„pe data de 9 mai 1986, Ca urmare a agravării sănitiţii martorei Gălăţea 
Ioana , aceasta a fost internată în spital,unde i s-a făcut chiuretarea 
caviteţii uterine e i 

Din foaia de observaţie clinica şi din expertiza medico-lesali 
rezultă că aceasta a fost însărcinată şi că prezenta semnele clinice a 
iei stări de avort cu hemoragii.Inculpatul nu recunoaşte că i-ar fi în 
rupt ursul normal al sarciînii,dar din declaraţiile celor doi martori,r 
zultă că certitudine că acesta i-a întrebupt cursul normal al sarcânii, 

Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infr 
Viunii prgr-de art.155 a1.1 şi >» cod penale 
A __ Pentru martora » în faza de urmărire penală,s- 
dispus înceterea urmărir penale,pentru infracţiunea prev,de'art,185 a 
1 şi 5 cod penal, întrăcât fapta este amnistiată conf, art.1 D.185/86, 

Su privire la persoana inculpatului,se reţine că nu are antece 
te penale,este căsătorită şi are doi copii minori, 

Din caracterizarea efectuată de Direcţia Sanitară judeţeană Constanţa 
rezultă că acesta a fost 'sanoționat disciplinar de mai multe ori,caract 
riz2are care este în contrast cu caracterizarea emisă de Cons opul 
al comunei Corbu şi declaraţiile martorilor ş 

Şi cere îl caracterizează cu o conduită bună n cadrul comunei , 

In dozarea pedepselor,urmează a se avea în vedere pauicolul se 
cial sporit a1 iffracţiunilor conise scopul pentru care le-a săvîrșit 
calitatea azestuia de mâdic,care îi interzice să facă astfel de fapte, 
fapt ce crează convingerea ci reeducarea sa nu-poate avea loc decît pri 
SPiipezea lamot pede pre privative de libertate . . e 
A PP RI pre mt i aplicesrt.33 lit.a = 34 litea cod penal şi arte 

Intrucât inculpatul a săvîrgit i 
de medio„urus ază 3 nfracţiunile în calitatea sa 
tară)pe timp de gre E pre Pi 1itec cod pengi( ppăeapse oomplinen 

In baza art,350 cod area pedepsei privative de libertate + 
de sxest a inculpatului procedură penală, uzneasă a menţine starea 


riosde executotarauuaui.Și- fn bezea art„bâx cod pensl să compute la zi ? 


In baza art.118 lit 
st suna . „d cod penal,urmează y 
i ă io păea 20 00 „urmeze RL i sade an aaa e 
statului i . enal urmeaz E 

cele 47 fiole cu mialgin,deţinute cena alegi pu 202020] 


272 


ANEXE 


5. 


' care se află la camera de corpuri delicte , de la Judecătoria Jonstena 


In baza artel5ă din legea 3/1978,urmează a-l obliga pe inculpat 
la 1774 lei către Spitalul gJudeyean Jonstanşa ; cu dobânda de 6 % pe an 
de la răminerea definitivă a sentinţei nale şi pînă la achitarea î. 
întrucît martorele şi au fost internate 
snitel , pentru vindecarea leziunilor produse de înculpat,prin întreru- 


ornal al sarcinii, Ă 
perea ca tu mi gperiogt „od procedură penală, urmează a-l obliga pe 


inculpat la 1500 lei cheltuieli judiciare statului, 
PSNTIRU ACBSTE HOTIVS 
IN NUMI LBGII 
HO'1 ARA STk 

In baze arte312 all cod penal,condaună pe inculpatul — 
fiul lui Mi și ei lui MI , maccut da asta de 12 august 
în comuna Geomal,juueţul Alba,cetâvean rămân;căsâtorit,avind doi copii 
najori, absolvent al facultaţli de medicină,medic,neîncedrat politis 
firă antecedente penale,pentru comiterea infracţiunilor nai sus menţi0= 
nate « 

- la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare e _ 

În baza art.185 a1.1 şi 5 cod penal,condamnă pe acelaşi incul»= 
pat la pedeapsa de cîte 2 ani şi 6 luni închisoare şi înterdicţia de 
art.64 litec cod penal pe timp de 2 ani e 

In baza arte33 litec = 74 lit.a cod penal inculpatul execută 
pedeapsa cea mai grea ce 2 ani şi 6 luni închisoares - 

Face aplicsarte64 lit.c cod penal pe timp de 2 ani, 

“ace aplicearte?7l al.2 - 64 cod penale 

*enţine starea de arest a inculpatului şi compută la zi perioa- 
da exe:utată de la 5,07,1986 e 

Jonfiscă de la inculpat sura de 4500 lei prin oblisarea 15 pla- 
ta statului, 

Confiscă în folosul statului 47 fiole cu mialgin,care se află 
la cauera de zapug corpuri delicte de le Judecătoria vonstanţa e 

Obligă pe inculpat la 1774 lei către Spitalul judeţean Jonstanye 
cu dobînâa de 6 4 pe an de la rămânerea definitivă a sentinţei penale 
şi pîne 18 ackhitare e . 

Obligă pe inculpat la 1500 lei cheltuieli judiciare statului, 

Zu recurs în termen de lo zile de la pronunțare e 

Pronunţată în şedinţa publică azi 14.08.1956, 


PR SbDINTB JUDBIATOa GRBE15R 
Moldoyeanu Antigona Iancu Valentin Dică Doina 


Redejua.I.V, „eX, 4 
dacte 0, = 28.08.1986 


FROZaS Văatal 
Inculpatul prezent la pronunjare a declarat recurse 
PRE SBDINTEB GRBFIER 


RBPUBLICA SOCIALISA ROMANIA 
JUDBCATORIA CONSTANTA 
Prezenta copie fiind contormă cu orî,inalul 
aflat la dosarul arhivei cu nr.D.1476/ se 
certţifică de-noi exactitatea eh cu mnţiune 
definitivă e 


GRBFISR PRINCIPAL, COLBOT IONAR 


ANEXE 273 


Scrisoare adresată ministrului Sănătăţii de către un grup de copii de la Spitalul de neuropsihiatrie 
Siret (AMS, fond Cabinet 1, dosar 88/1973) 


274 ANEXE 


ANEXE 275 


y A 


SI pă 


Mir s 7AV, Pais 


-— 


)ov 


Ni STERY SV ATAȚI 


Lă 


a, a i o7I 
Numrel Prut : Pucuts 


(od; 705% 


Articol apărut în Frankfurter Rundschau, 29 martie 1990, despre leagănul de copii de la Cighid 


A ha 5 


Franituner Pundaenau - Sena 3 


2q.ulla 28/70 


MEINUNG UND BERICHT 


Die sterbenden Kinder von Cighid 


wie In Rumănilen „unwertos" Leben selektiert und vornichtet wird 
Von Thio Thielke (Cighid) ă 


ngedrângten 
rm. Wenn der grobe Essennegel uruck- 
Niagt und Licht în den aunkenden Ker- 


Wu drehen una entsetat und ei 
Seste. Fun merkwurduger Zmang abee 


Best mei Jahren dea 
ger im Jagdschiod von Cighud. Und sehen 
die Scnubiade von Akten der Toten 


fulit merdea Die meisten Opter werden 
im Winter verseharri. Wenn ea kat wird 
in Cighud. sterben oti mehrere Kinder 

nem 


nentzundung” mrd 
ia fe săuberueh auf die 
Fnedhot 


Einige Skizzen und viele unb 


1rak veraucht nach Hinrichtung des Journalisten Farzad Bazott Bowolse fur d 


Wochen”, erzâhit die Piegerin wie selbut: 
verstandiich, tren die beiden in diesem 
Raum” Der int ein stuinkendea 


gen 

Fine mg hat die Piegerin von 

Cighid nicht. Sie ist ubertorderi. 109 Kan: 

der mud mut einer Koliegin rusam. 
Medinner 


men versorgen. arbeiten in 


pati eticii 


(Ba AP 


Ciahid nicht Jedenfalls michi im Mo 
menit — seit Wochen warten mie aul 
ae Sousa Ars 


untec 

Datten serecheinungen. Vie 
le waren = Anca Carua ver 
muchie zu sie ued die Kinder im 


Von Pierre Simonasch (Gent) 


. e mm ce mamare arm "ea 


eantwortete Fragen 


n Schuld zu lletern 


ter dazu an. auareichend ru heien Mit 
Giuck gelang es she auch, mer Waschma: 
sctu auizutresben. Dach davon sind 


kamptie » 
muiughen an. „Niemand tat emehe, ala er 
mmubie” 


„Ea geht alien Menseben in Rumânien 
sehiecht”. lamenueri der Meim-uchhal: 
Der Mann mit der 

dem biutenre- 


Auf der Suche nach den Verantwortli- 
chen fur das Todenlager soden ir in der 
Poukunik in Oradea aul 


dab sich auch dorit 
inch uit. 
Amtaleiter Nicolae Mos ment eine Er 
fur das Desaster ru haben; „Der 
geschiuasei int in Rumanen olfizieii 


Ş Tagessata tur di 
AC bei 1430 Lei” Das ont 


Pasat bul dem Behmaramarki dem Ce 
genwert von „Dagegen ko 
Den we nichita tun” 


Im Krankenhaus der nahegelegenen 
Stadt Salonta erkundigen mr uns nach 
Madehen: Juliana Se 


magerte Kund gezeiat Die Wangen 
eat reale. ase Crese kate 


ww aci 
dung. Da konntea nr nichita mel 

Juliana Secara ist das sechate Opter in 
Cighid 1990 ein Eantrag in der sauber ge 
fuhrten Kartei mehr 


— Alta - 


276 


ANEXE 


Cazul Păstrăveni (sursa: HU OSA 300-60-1 Box 655, Population - Children 1984-1991) 


j 


LOA00018 SCHNEIDERD , 21-JAN-1991 16:14:39 

Coma Preta ve” 
Acum c(teva HI am văzut la Tv germană un film pal ră Asi 
copii parțiaT handicapați din România invitați să petreacă 6 
săptămîni în staţiunea balneo climaterică Algau,, 
autoritățile _Bavartei. 20 dintre acești copii proveneau de la 
căminul de copii handicapaţi din Păstrăveni din Moldova , iar alţi 32 
din alte cămine din ţară. A fost pentru prima dată cînd am auzit de 
Păstrăveni... Cînd au sosit în Germania copiii nu erau capabili să 
se exprime , erau aproape afazici , incapabili să comunice măcar 
într-un rudiment de vorbire. Aduși într-un bazin de înot copiii 
români erau cuprinşi de o panică mergind pină la isterie , la 
contactul cu apa. Noaptea refuzau să-şi scoată pantofii la culcare ; 
insistind să doarmă cu ei.. 


Dacă la venirea la Algau, copiii erau înspăimîntaţi „ca nişte 


„mici animale sălbatice, leii să vorbească, să mănince ori să se 


îmbrace, după 6 săptantni Apis învățaseră să se exprime în germană 
„, mîncau civilizat , se jucau, zîmbeau ca niște copii normali 

Trebuie să vă mărturisesc că valuri de sentimente mă copleşeau 
urmărind acest film ; nu ştiu ce era mai mișcător din scenele 
prezentate; acești mici sălbatici veniţi parcă „din junglă, dăruirea 
cu care educatorii germani s-au ocupat de sii Al carei extraordinar 
făcut în numai o lună și jumătate de niște copii care nu au fost 
niciodată în viața lor mîngiiaţi de nimeni. Copii abandonoţi, 
handicapaţi, refuzaţi de părinţi , de îngrijitori , de o societate 
surdă şi oarbă la suferinţele lor. 

După revoluția din decembrie , imaginile zguduitoare dela Cighid 
prezentate de toate reţelele internaţionale de TV au cutremutrat 
întreaga lume. Ajutoare importante s-au mobilizat fără intirziere 


pretutindeni în occident și au început să ia calea României. Dupăo 


== 


ANEXE 277 


—2— 


primă etapă , cînd s-au adunat fonduri. de milioane din GErmania, 
Austria, Franța , SUA, Olanda etc. cei care au trimis ajutoarele au 
venit pe urmele lor să vadă în ce măsură s-au îmbunătățit concret 
condițiile de viaţă ale copiilor handicapaţi din România. Unii au 
fost decepționați amarnic de soarta ajutoarelor, de faptul că ele se 
duseseră cum ar spune românul pe apa simbetei, fusesră furate, 
dispăruseră într-un ocean de corupție sau indiferența, Și au 
renunțat. Alții însă, înarmați cu o răbdare şi o tenacitate 
îngerească nu au dat bir cu fugiţii, ci continuă să se lupte cu 
toate stihiiile nepăsări!, ostilității , corupției şi ingratitudini i 
din România. 

Am întilnit un astfel de om minunat, un tinăr preot german din 
Mureni alia ă avut inițiativa de a ajuta copiii handicapaţi din 
Păstrăveni, un sat aflat la 34 de km de Piatra Neamţ. A adunat de la 
enoriașii din parohia sa , Nazarethkirche din Munchen, , de la 
donatori particulari, organizații ale statului bavarez - o sumă 
importantă din care a investit deja în România 250 000 DM. 

L-am căutat pe acest preot spre a afla şi dvs. de lael un 
exemplu concret și semnificativ despre soarta ajutoarelor trimise 
„din occident în Româriia. Cazul Păstrăveni este un caz tipic. Mai 


elocvent decit volume întregi de rapoarte .sau anchete. Ascultaţi-l 


278 ANEXE 


LOA00017 SCHNEIDERD 21-JAN-1991 16:09:58 4 


Părinte , Weidemann, cum aţi început acţiunea Dvs. de ajutorare 
PEPE ela copiii din Păstrăveni . Cum aţi aflat de Păstrăveni ? 
W: Am aflat și am fost şocat de reportajele de la Cighid cunoscute 
din articolele din revistele Spiegel, Stern şi de la Tv. După ce am 
aflat despre aceste lucruri, o primă grupă formată din 3 
colaboratori ai mei din partea bisericii s-au deplasat în România și 
au fost șocați să constate că nu există numai căminul de copii 
handicapaţi de la Cighid, ci 146 de astfel de cânmine în România , 
toate într-o stare deplorabilă. Colaboratorii mei nu au putut desigur 
să viziteze 146 de cămine , ci numai 6-7 între care şi cei din 
Păstrăveniîn apropiere de Piatra Neamţ. Ne-am dat seama că nu putem 
ajuta 146 de cămine , ci numai unul. L-am ales pe cel de la 
Păstrăveni , cu cel mai mic număr de copiii- 295 şi am hotărit că pe 
ei vrem să-i ajutăm. De Rusalii 1990 au plecat primele camioane 
încărcate cu ajutoare. Colaboratorii noştri nu au fost primiţi în 
incinta căminului. Au avut voie să descarce ajutoarele , dar nu li 
s-a permis să-i vadă pe copii. 
Q: Ce fel de ajutoare aţi trimis? 
[ea W: La început am trimis alimente, saltele noi, îmbrăcăminte de 
copii, hrană pt. copii. 
Q: Aţi constatat apoi o îmbunătățire a situației copiilor din 
Păstrăveni? 

Tea, Da, s-a produs o îmbunătățire. Căminul nostru din Păstrăveni 
avea o rată a mortalităţii de 302. Deci 30 de copii dintr-o sută 
mureau în fiecare an ca urmre a intoxicațiilor , pneumoniei , 
insuficiență cardiacă, din cauza negli jenţei medicale, a bolilor 
infecțioase. Acest lucru s-a schimbat în urma ajutoarelor trimise de 


noi şi acum nu mal trebuzie să moară atit de mulţi copii. Din acest 


ANEXE 279 


$ cun „MW: Directorul este persoana principală de la care pornesc toate 


i] 


aflau în România. Cum plecau ei, cum dispăreau lucrurile din cămin. 


ho 


motiv, sîntem foarte mulțumiți. Cu toate acestea, de laanu muri și 
pînă la a trăi în condiţii satisfăcătoare - e încă un drum lung. 
Copii nu au nici acum o îngrijire bună şi aceasta se datorează în 
primul rînd faptului că angajaţii căminului din Păstrăveni nu își 
dau interesul şi nu vor să depună eforturi educative . De altfel nu 


au nici pregătirea necesară. 


Q: Directorul acestui cămin v-a ajutat în acțiunea Dv. ? 


greutăţile. Directorul se numeşte DR. Sirbu . El s-a ascuns aproape 
întotdeauna de colaboratorii mei , nu s-a arătat oficial nici o 
singură dată , iar din biroul său îi ațița pe subalternii lui 
împotriva noastră. Am resimţit permanent împotrivirea și rezistența 
lui. 

Din ceece ştim de la sătenii din comuna Păstrăveni, directorul 
Sirbu a transportat înafară camioane întregi din ajutoarele 


trimise pentru cămin, atunci cînd germanii din grupa noastră nu se 


Este foarte foarte grav şi motivele expuse  justificau 
concedierea lui. 

Q: In momentul de față , se mai află în funcţie sau a fost dat 
afară? 

W: Sperăm , cel puţin, aşa ni s-a promis că de la 3 ianuarie nu 
mai ocupă acest post. Era şi timpul . Noi ne-am mirat că un astfel de 
om poate fi menținut atît de mult în post. SE spun multe despre el 
noi am auzit numai o parte din ce se vorbeşte. De pildă, deoarece 
este nevoie de mulţi angajaţi , lar salariile sint bune, posturile în 
cămin sînt foarte căutate. Ni s-a spus că oricine vrea să fie 


angajat , trebuie să-i dea mită dr. Sîrbu . Dacă sînt zvonuri, ori 


280 


ANEXE 


eva) 


(0 


dacă e adevărat , nu puten verfica noi de aici, dar pare foarte 
probabil, din ce am văzut noi înşine la faţa locului , din 
experiența noastră cu e1./copiii zac în propria lor urină şi în 
excremente . Nu sînt niciodată îngrijiţi medical în niciun fel; cind 
sint bolnavi, nu li se face nimic. Dacă ești doctor şi îţi iei în 
serios îndatoririle medicale, nu laşi să se ajungă la o astfel de 
stare de gravitate în cămin. Ar fi timpul să se pună odată capăt la 
această neglijență şi la această mlaștină. 

Q: Dacă înţeleg bine, acest medic, directorul Sirbu, nu numai 
că nu v-a ajutat cu nimic , ci, dimpotrivă, chiar v-a împiedicat în 
acțiunea Dv. ? 

VW. Intr-adevăr, a trebuit să îndurăm mult din partea lui, pină la 
ceeace vă pot confirma acum sută la sută: la invitaţia statului 
bavarez şi ministerului de stat al muncii şi ordinii sociale am 
adus în Germania 29 de copii din Păstrăveni împreună cu alţi 30 ce 
copii din România , in total 50 de copii - care au fost invitaţi la 
un cămin de copii din Algau pentru a petreceo vacanță de 6 săptămini 
acolo. Erau numai copii de la cămine pentru cei consideraţi 
nerecuperabili . Acești copii au fost în Algau îngrijiţi în condiţii 
optime în Algau. M-am putut convinge singur de cit de bine și 
intensiv erau îngrijiţi în Algau acesti copii. Erau scoşi la plimbare 
în fiecare zi, au fost îmbrăcați din cap pină-n picioare ; fiecare 
copil a primi Mina: un rind de imbrăcăminte, ci şi cite două 
schimburi complete, plus lenjerie de corp etc. Cu adevărat ne-am 
ocupat cît mai bine de îngrijirea acestor copii. 

Q: Păainte., fn văzut EL 1m la TV germană. E vorba de aceeaşi 
copi! ? 


W: Desigur, sint aceeași copii. 


ANEXE 28] 


14/4730) 


Jon) 
i să 


ŞouNd 


Q: ...invitaţi de dvs. în Germania. 
W: Exact. Prin noi i-a invitat ministerul muncii şi ordinii 
sociale din Bavaria. Prin intermediul bisericii noastre. Copiii din 
Păstrăveni s-au intors acasă bine odihniţi , însănătoșiţi în mare 
măsură , pe cit se putea în 6 săptâmini; toţi au învăţat cîte ceva 
și au cîștigat în greutate. Intorşi acasă la Păstrăveni , dr. Sirbu 
1-a luat pe unul din acești copii , l-a dus în fața şoferului nostru 
- care aduce regulat ajutoare şi i-a spus: Povesteşet-i lui nenea cum 
ai fost bătuți la Algău și cum nu aţi primit nimic de mincare, 
cum a trebuit să staţi flăminzi. O asemenea neruşinare, să ațiţi 
copiii şi încă în faţa unui colaborator al nostru , o asemenea 
neobrăzare nu am trăit încă în viaţa mea. 

Q: A existat şi o plîngere oficială, aici la autroritățile 
germane din Munchen ? 

W: Da, şi acest lucru s-a întîmplat. Două educatoare române au 
reclamat că nu li s-a dat copiilor destul de băut , că au fost prost 
îngrijiţi, că au fost duși prea mult la plimbare. Această reclamaţie 
a fost înaintată ministerului muncii din Bavaria. Vă daţi seama că 
personalul căminului din Algau care i-a îngrijit pe copii invitaţi 
din Păstrăveni a fost indignat la culme că dintr-odată vine o 
reclamaţie oficială de la minister , deşi nimic nu era adevărat : 
totul era numai minciună , numai invenţie și minciună. 

Q: După această experienţă tristă, mai doriţi să ajutaţi în 
continuare copii din România ? | 
W: Experiențele pe care le avem sint într-adevăr proaste. Foarte 
grave, extrem de rele. Eu aș fi renunțat de mult , dacă nu ar fi 
fost vorba de copii. Am fost furios, disperat, am plins. Mi-a venit 


să spun : gata; pină aici, nici un ajutor de cum încolo pentru 


282 


ANEXE 


Lou” 


Sem 


Psi 
J 


România.Dar fiindcă este vorba de copii , de copiii care în cea mai 


mare parte nu sînt bolnavi, ori sînt numai puțin handicapaţi , copii 


care au nevoie doar să fie puţin stimulaţi, au nevoie de puţină “ 
dragoste - numai din acest motiv nu am renunţat. Și desigur deoarece 
ca creştin , îmi trag speranţa şi energia din altă parte. De dragul 
copiilor am continuat acțiunea mea şi o voi continua și pe viitor. 
Intenţionez să ne ocupăm și în viitor de acest cămin. Am instalat 
în el noi dușuri, noi căzi de baie, WCuri noi, o garnitură completă 
de bucătărie, saltele noi, aşternuturi noi, In interiorul căminului 
aproape totul este instalat nou . 

Q: DV. personal aţi fost în vizită la Păstrâveni? 

W: Am fost odată şi mă voi duce probabil din nou în februarie. Cînd. 


am fost eu nu era nici pe de parte ceeace ar fi trebuit să fie , dar 


- şoferii noştri care se duc des acolo îmi raportează că s-au făcut 


progrese. Cind toate aceste ajutoare materiale s-au încheiat, vrem 
să aangajăn două educatoare sau educatori care vorbesc românește și 
să-i trimitem la Păstrăveni pentru a lucra acolo cu un personal care 
vrea şi este dispus să lucreze cu copiii. Aceasta e condiția . Ei 
vor trebui să instruiască acest personal ; să-l formeze şi să-l 
educe ; dar pentru aceasta trebuie să mai discutăm cu autoritățile 
din România. Sint optimist , avînd în vedere că la nivel regional am 
avut o cooperare foarte bună cu autoritățile ; sper ca și acești 
educatori pe care vrem să-i trimitem să aibă condiții bune de muncă 
şi să poată lucra timp de un an la formarea şi instruirea 
personalului din cămin. 

Q: Deci aţi intilnit în România din partea autorităţilor şi 
oameni care v-au ajutat? 


W: De bunăseamă că am întilnit oameni care m-au ajutat. Dl. Ţibulca , 


ANEXE 283 


prefectul judeţului şi dl. Onisei, unul din directorii de la 


prefectură m-au ajutat intens. 
— 


LOA00015 SCHNEIDERD 


24-JAN-1991 15:12:09 ? 


Despra 
pra asta nu pot să mă pling. Am aflat de asemeni de ajutorul 


parțial al d-lui Dolhescu, deşi a mers mai greu, ori despre ajutorul 


acordat individual şi cu totul păzi i er de diverse personalităţi 
din Piatra Neamţ. 

Trebuie să spun totuși că din acești oameni binevoitori care 
ne-au ajutat nu se număra nimeni direct din Păstrăveni. Acolo a mers 
totul foarte greu . De altfel fiindcă Păstrăveni se află la 34 km de 
Piatra Neaamţ , comunicaţia e foarte grea, iar celor din Păstrăveni 
le păsa prea puţin de ceeace spuneau cei din Piatra Neamţ. 

E) Q: Aţi avut vreun contact cu biserica din localitate? 

W: Sperăm că acest lucru se va întîmpla pe viitor. Prin dl. 
lansen care a fost în numele nostru în România am luat legătura cu 
biserica ortodoxă şi sperăm ca pe viitor să fie transferate 
special la Păstrăveni citeva călugăriţe pentru a lucra ca educatoare 
sau surori în cămin. Dacă acest lucru s-ar traduce în realitatea , an 
fi foarte bucuroși de intervenţia bisericii în acest cămin din 
Păstrăveni. Din partea statului pare posibil un acord, sperăm că 
şi din partea bisericii să se poată. Ştim cit de grea este 
situația bisericii în România , dar o colaborare a ambelor 
părți ar aduce un ciştig pentru amindouă. 

Q. V-aţi plins culva de greutăţile întimpinate în România? 

MW: Desigur. Sint în contact permanent cu autorităţile din Piatra 
Neamţ, cu prefectura și cu dl. Onisei . Totuşi, pot să spun că pină 
acum reclamațiile nu au avut succesul pe care 1-am dorit. 

UouND „Unul din motive este că Păstrăvenii se află intr-o altă lume. 
Păstrăvenii reprezintă o niaştină a corupției, ce trebuie asanată. 

Q: Ce vă determină să afirmați aceasta? Aţi constatat că lipsesc 

din lucrurile sau instalațiile aduse din Germania? 


284 ANEXE 


gun? sl 


Mereu lipsesc lucruri. A fost adusă o staţie de difuzare , 


pentru că acei copii să asculte măcar radio , să asculte puțină 


muzică, dacă oricum cu ei nu vorbește nimeni. Staţia a fost 


montată şi funcţiona perfect. Intre timp, mi s-a comunicat că 
stația nu mai există. A fost probabil demontată și a dispărut pur și 
simplu. De asemeni am constatat acelaşi lucru cu jucăriile aduse 
copiilor. Colaboratoarele noastre au dăruit de Crăciun copiilor 120 
de animale de pluş. Două zile mai tirziu toate jucăriile 
dispăruseră. Delegatele noastre i-au îmbrăcat pe copii cu haine noi, 
cu lucruri aduse de noi personal.Rochii, p pulovere, cămăşi, 
pantaaloni. . Oamenii noștri i-au îmbrăcat pe copii cu îmbrăcămintea 
cea nouă. Două ore mai tirziu- copiii aveau pe ei din nou hainele 
vechi. 

Copii ştiu deja ce se întîmplă, lee frică să nu li se fure 
Jucrurile. . Am văzut cum s-au comportat copiii veniți la Algau. Ei 
au primit toți pantofi noi. Seara nu mai voiau să-i scoată din | 
picioare . Educatoarele germane i-au întrebat : de ce nu vreți să vă 
scoateţi pantofii? 

Fiindcă dimineaţa nu -i mai găsim - au răspuns copiii. IN Algau 
au învățat cu uimire că pantofii descălțați de cu seara erau tot 
acolo unde îi puseseră, şi dimineața. IN Algau era desigur cu 
totul altfel, nu îi fura nimeni! Dar la Păstrăveni copii știau prea 
bine că dacă seara își descălţau pantofii, a adoua zi dimineața nu-i 
mai găseau. Așa de rău staţi, lucrurile acolo. 

Q: Am auzit că o grupă de colaboratori ai dvs. & fost în România. 
Ce povestesc ei de la Păstrăveni? 

W: In bună parte v-am relatat deja în parte. Ei au văzut cum 


copiii sint îmbrăcați tot în hainele lor vechi. Dar au mai constatat 


ANEXE 


— 


că la dispensar condițiile sînt bune. Copii sînt ținuți în curăţenie 


și căldură. : IN clădirea principală însă, „, în aripa dreaptă însă 


condițiile sînt tot cele vechi: copiii zac pe saltelele lor vechi 


extrem de murdare, în așternuturi mizerabile, 


într-o baltă de urină 
și excremente, mai mulţi într-un pat. Deci , condiții foarte 


foarte proaste. Asta au trebuit să vadă colaboratorii noștri cu 


ocazia Crăciunului 1999. Au mai văzut că surorile şi educatoarele nu 


PI 


Su cdi W: Ha! ŞI atunci au fost greutăţi. 0 


făceau nimic. Cînd oamenii noștri din Munchen se ocupau de copii ori 
le schimbau lenjeria ori așternuturile,  angajatele şi angajații 
români stăteau pur şi simplu pe scaun cu mîinile în sin. Nu mai 
lucrau , considerau ajutorul germani lor drept o degajare comodă 
pentru ei. Cei mai mulţi dintre salariaţi sînt angajați pentru 8 ore 
pe zi, dar ei nu se ocupă decît cîteva minute de copii. In rest se 
amuză între ei, beau cafea sau se îndeletnicesc ge alte lucruri. Pe 
scurt , îţi stirnesc indignarea. rr 


( Q: Cum a fost primită această grupă de ermani la Păstrăveni? 


« 


ă întrebare! Mai întîi nu 


i-au lăsat înăuntru în cămin. Deși noi a heiat un contract cu 


prefectura că avem acces oricînd în ori cameră din cămin și avem 


de asemeni acces la fișele bolnavilor. Cînd Au sosit colaboratorii 


și colaboratoarele noastre au fost ținuți Ah poarta încuiată a 


căminului , în frig şi au trebuit să negocieze mai multe ore; apoi 


au trebuit să se întoarcă la Piatra Neamț o distanță de 39 de 


km, să ia de acolo un document oficial să v nă înapoi la Păstrăveni 


şi în cele din urmă au fost lăsaţi , cu ostiiT?ate înăuntru în 


cămin. DE fapt, nu voiau de loc ca oamenii ștri să pătrundă deloc 


Dă ma 


_acolo, cu toate că aveau cu ei ajutoare pent 


copii. Q: Să înţeleg 


—————— 


din aceasta că ajutoarele nu sînt binevenite 


285 


286 


ANEXE 


(ăi W: Ajutoarele materiale, 


4 


SounN 
SEE ii 


pa 
să acuz pe nimeni „ori să spun că noi sîntem mult mai morali. Nu 


f 
fi lucrurile aduse sînt foarte bine 
primite , fiindcă pot fi furate! Dar îndată ce vrem mai mult decit 


să aducem aceste ajutoare materiale, deindată ce dorim să schimbăm 


condițiile , ajutorul nostru nu mai este binevenit. 


Q: Cine sînt colaboratorii dvs.? 

W: Tineri şi tinere din Germania care își sacrifică concediul 
pentru a face un bine copiilor din România. Am avut educatori 
îngrijitori de copii, specialişti în computere , instalatori. DEci 
oameni care au diverse profesii dar care au auzit de acțiunea noastră 
de ajutor şi despre suferinţele copiilor din România 

CU poteca 

Narrator: Părinte Weidemann,vă mulțumesc pentru interviu şi 
pentru acțiunea dvs. de caritate pentru copii din România . 

Narrator: In încheierea interviului, preotul Markus Weidemann, un 
om de 37 de ani, născut -mat după sfîrşitul războiului a vrut să 
adauge ceva care ! s-a părut deosebit de important : 

MW: Noi germani i avem o problemă și anume că am şti totul mai 
bine decit alţii. . De fapt , nu ştim mai bine . Noi germanii UA 
trecut grav în cel de al II lea RM . CEeace am făcut noi evreilor şi 
țiganilor a fost la fel de rău...Tocmai din acest motiv „simt o 
responsabilitate istorică ca ceeace s-a întîmplat la noi în 
Germania timpul războiului să 'nu trebuie se mai repete nicăieri în 


întreaga lume. Datorită acestei răspunderi, mă simt obligat să fac 


fă 


ceva pentru Bop ba (NU vreau să fac nici un reproş nimănui, nu vreau 


sintem , ci avem astăzi o datorie „ din cauza trecutului nostru . De 
asemeni cred că şi românii au această îndatorire, şi ei trebuie să să 


străduiască mai mult să corecteze ceeace în peste 40 de ani s-a 


Glen 


ANEXE 


287 


Cazul Cighid (sursa: HU OSA 300-60-1 Box 655, Population - Children 1984-1991) 


et 


LOA00014 HUREZEANU 03-APR-1990 15:53:28 


Der Spiegel on "The Night of Civilization"(II) 

Noaptea civilizației-la frontiera simțului moral-sunt 
consemnele centrului de protecţie a copiilor irecuperabili de 
la Cighid, județul Bihor,descoperit acum, în plină revoluție 
românească „cu îngrozită surpriză, în întreaga 
Europă.Reportajul scris și filmat al ororii bine pitite în 
vechiul castel de viînătoare de la Cighid a fost realizat de 
revista vest-germană Der Spiegel.Îl continuăm -într-un montaj 
adaptat pentru radio-în emisiunea de astăzi.Reconstituirea unui 
scenariu al eutanasiei prin starea de fapt,la fața locului: 
Voice-Pătrundem printr-o poartă romantică în parcul drăgălaș,și 
în timp ce privim de la depărtare castelul oarecum delabrat,cu 
fîntina vopsită în ocru și ferestrele verzi,suntem înconjurați 
de cîțiva copii voioși.Nu ne dăm seama foarte bine acum dacă 
acești copii sunt într-adevăr grav handicapați.Intrăm în 
clădire,şi dăm în vestibul de pachete peste pachete cu saltele 
şi alte ajutoare sosite din occident,rămase în colete 
nedesfăcute,respirînd pentru prima oară aerul din interior- 
mult mai greu decit suma excrementelor celor 199 copii 
adăpostiţi aici,şi care au la dispoziţie doar două toalete. În 
acest aer s-a acumulat o mizerie de ani de zile,igrasia 
mustește pe pereţi şi resturile uscate de mîncare zac 
pretutindeni.Nu putem sta prea mult într-un loc,din cauza 
miasmelor,ne vine să vomăm.hNe găsim într-o lume în care 
noțiunile civilizate despre igienă au dispărut în aceeași 
măsură ca şi demnitatea umană. 

Salonul no.13 sau Salonul no.14 sunt cartoanele rămase din 


(Ada 


288 ANEXE 


„2 - 


că 


alte timpuri „agățate de uşile vopiste cu lac,ca Și cum ar vrea 


să semnaleze ruşinea pentru realitatea de- dincolo de ele. în 

interior,pe parchetul care între timp ecao scîndură 

neagră, unul altăuri de altul, paturi metalice de campanie, unul 
mai ruginit decit celălalt.Pe ele, cuverturi murdare, cearceaturi 
ude, saltele desfundate cu grămăjoare de excremente uscate. În 
acest sălaș mizerabil trăiesc zi Și noapte copilași-cei mai 
mici au trei ani.Unii privesc fără privire,alţii se ridică şi 
se lasă pe vine în pătuțuri, ţinîndu-se de marginea metalică 
„alţii îşi lovesc fără încetare capul de bară.Nimeni nu poate 
şti cît de bolnavi au fost copiii de la Cighid înainte de a 
ajunge aici sau „pentru că se află acolo, într-un loc atît de 
bolnav.Faptul că o fetiţă se plesneşte încontinuu cu mînuţele 
peste urechi,sîngerînd pe una din tîmple nu poate fi normal.Dar 
nu e normal nici faptul că de acest copil nu se ocupă 
nimeni.Mulți din acești fragezi copii ne urmăresc cu 
privirile,ne zîmbesc,ne prind de haine. Suntem 
strigaț i :baba, mămico,unchiu,şi mereu, papa. -Papa, adică 

p mîncare.Faptul că nu le-au fost dezvoltate nici cele mai 

- elementare impulsuri este o nelegiurire la fel de mare ca şi 
lipsa de grijă cu care sunt trataţi.Pe cei mai mulţi nu-i 
vedem,pentru că stau cu capul şi trupşoarele acoperite sub 
cîrpe murdare.Dar un plinset gutural-precun un strigăt de 
nefericire al pămîntului ne face să ştim că sub cuverturile 
cenușii viețuiesc ființe umane. Îndepărtâm cuvertura şi în faţa 
noastră se află un copil cu capul hipertrofiat,dar cu ochi 
vii,care ne privesc .Membrele rămase în stadiul de dezvoltare 


embrionară sunt lipite de corp.Aflăm că are familie,că a fost 


ANEXE 289 


| 


a Die 


adus la Cighid de curind şi că plinge fără încetare. “Cei care 
au familii,care vin aici dintr-o familie,-ne spune fără să 
clipească îngrijitoarea-n-o mai duc mult. "Mai vedem şi alte 
grâmăjoare de ciîrpe care palpită,și cînd le dăm lao par te, avem 
în față, în piele şi oase, mai apropape moartea decit viaţă. 

Suntem şocați,ne aflăm la marginea eticii,şi nu mai știm 
exact dacă la Cighid nu e mai rău să Ssupraviețuiești decit să 
mori. 

întrebăm de ce sunt închişi acești copii,şi ni se spune că 
dacă ar fi lăsaţi în voie,ar distruge totul:Ciîţiva au fugit din 
parc în pădure,şi au trebuit căutaţi ore în șir.Alții au 
pătruns în camerele celor mici şi i-au lovit.Ne putem imagina o 
mică ceată sălbatică,dar ne putem imagina şi că îngrijitori 
pregătiți, într-un spital corespunzător ar putea să facă față 
fără probleme acestei situaţii. 

Narrator-Vă reamintesc că asistăm la derularea unui 
scenariu real, consumat „poate-hiar—și-in aceste zite- în centrul 
de protecție a copiilor irecuperabili de la Cighid, judeţul 
Bihor.Dramatismul acestei descrieri nu este înscenat sau 
exagerat.Reportajul scris,apărut la 26 martie în Der Spiegel a 
fost însoțit de un film de 20 de minute,cu același 
conținut,difuzat între timp în întreaga Europă.Poate că n-ar fi 
inutil „dacă şi televiziunea română liberă ar mai renunța 


uneori la reclamele caragialești ale cutărei scene 


pseudo-democratice,pentru a cobori puţin în spitalele şi 
azilele de acest gen ale României.Poate că în loc să-i tot 
vedem pantofii ,fraţii,acoliţii cabanele de vinătoare și 


eșarfele,am afla într-o zi, în mod concret și cine și cîte au 


ANEXE 


fost victimele fostei dictaturi.La Cighid, judeţul! Buhor, foaia 
de bilanţ arată așa: 

Voice-54 de morţi în 1988,52 de copii morţi în ultimul an 
de domnie al lui Ceaușescu. în perioada de după el,pe fişierul 
morții de la Cighid s-a ajuns la numărul 5.Răsfoinm actele şi 
aflăm următoarele:aici au pierit copii nu doar pentru că erau 
hidrocefali,pentru că au avut un defect cardiac sau o criză de 
epilepsie.Aici au murit copii și din cauza mizeriei.-Absces la 
piciorul drept-septicemie, sau pentru că nu le-a avut nimeni de 
gri jă:"sufocat cu propria vomă. "Apare frecvent diagnosticul 
"paralizat"-așadar copii care,paralizaţi fiind ar avea nevoie 
de un scaun cu rotile şi îngrijiri speciale,sunt înlăturați-așa 
ne explicăm de ce am zărit un singur caz de acest fel.Apoi o 
serie întreagă de dezinterii,aprinderi de plămini-mai ales în 
luniile cînd la Cighid domnea un frig de cavou.Cele mai multe 
din certificatele de deces sunt semnate de dr.Angelica Barbu.Ea 
a condus acest castel,care oficial are statutul unui spital 
„pînă în decembrie anul trecut.Noua doctoriță, Angela Cartiş a 
certificat 5 cazuri mortale și apoi a dispărut.Acum a preluat 
comanda sora şefă Rozalia Csabai, 34 de ani.N-o interesează 
decît PE LA 0 mai repede de-aici și să emigreze în 
Ungaria.Lucrează în fiecare zi a săptăminii pînă la ora 
15, împreună cu încă un cadru medical.După-amiaza și noaptea 
întregul “spital“ este supravegheat doar de una din celelalte 
trei sore medicale şi unul din cei doi îngrijitori.Muncile 
fizice -bucătărie,etc.sunt asigurate de 10 ţărănci fără 
calificare care se alternează în acțiunea de înfometare a 


copiilor. 


ANEXE 


291 


N a 18 LL] 
arrator-“ce să facem? este întrebarea cu care răspunde 


candid fiecare din medicii, asistentele medicale sau 


bucătăresele „întrebaţi şi întrebate despre uluitoarea 
degradare pe care o girează la Cighid.Nu e apă caldă,nue 
căldură,există doar o singură mașină de spălat pentru un munte 
de haine,iar singura cadă din baie a fost montată recent.Dar 
atunci de ce nu folosiţi măcar saltelele primte din Germania 
federală? .Nu se poate pentru că pentru fiecare trebuie 
completate formulare.Contabilul șef se numește Ferenc Deak,are 
59 de ani,se poartă la guler tare şi cravată,are secretară cu 
căciuliţă și telefon cu manivelă.Este întrebat ce părere are el 
despre ce se-ntîmplă în casă,și el răspunde „în care casă? Cînd 
îşi revine este de părere:"Nu e bine,nu e bine deloc. "Dar 
redactorii străini trebuie totuși să înţeleagă că -își încheie 
contabilul şef partitura"-că în acest cămin sunt adăpostiţi 
doar aceia,care pentru statul nostru,cum să sspun,nu au nici un 
fel de trebuință”.Contabilul șef pleacă de la ideea că 
superiorii lui de la Oradea n-ar trebui să fie ținuți la curent 
cu ceea ce se-ntîmplă acolo,pentru că oricum ştiu ei care-i 
treaba. "Corupţia şi birocrația sunt vechile şi noile probleme 
ale României-"este de părere Constantin Nenciu,27 de 
ani,student în drept,responsabilul servicului social de la 
primăria din Oradea.El e convins că se fură din hrana copiilor 
de la Cighid-"Peste tot unde se mănîncă se şi fură, în această 
ţară. Această mentalitate se schimbă foarte greu.E nevoie de 
generații.0 revoluţie sîngeroasă nu ajunge. “Doctorița Angelica 
Barbu nu e de găsit.Și-a găsit post între timp la 


Oradea.Doctoriţa Anca Cartiș,care a urmat-o la Cighid,pentru 


292 ANEXE 


PD a 


două luni povestește cum în căminul de la Cighid nu se facea 
focul cu săptămînile, în zilele de iarnă,şi că mulţi din copiii 
morți de aprindere la plămini erau de fapt îngheţaţi.Doctorul 
șef Pal Szabo de la spitalul de copii din Salonta,căruia îi 
este subordonat Coghid-ul este cel care a botezat castelul 
ororii,Katanga.Departe de el,de noi şi de lume,Cighid-alias 
Katanga angajează mai puțin.Ceauşescu e oricum singurul 
vinovat,şi vinovatul a fost pedepsit.Cu doi-trei ani în urmă 
citeam în România liberă un articol semnat de doi clincieni de 
prestigiu de la spitalul de copii Grigore Alecsandrescu din 
Bucureşti.Ei spuneau că nou-născuţii au nevoie în primul rînd 
de zîmbet,şi mai puţin de lapte.Că iarna,ferestrele trebuie 
deschise larg,iar eaucuRiI 19 CUBA redusă. Se-ntiîmpla la 
București,nu la Katanga, e-rft mpiaf1a Cighid,nu la Katanea, iar 


numele de Ceaușescu,fie el și modificat sau nuanțat acum în 
declinarea diabolizării n-a fost decit 9 En elf, puse Ada 


danii C cat?ilre p Pen VĂ dia A ing Îg daf 
Get hi mn, 


ANEXE 


293 


D 0) 


LOAOOC13 HUREZEANU 02-APR-1990 15:36:39 


Der Spiegel on "The Night on Civilisation in Cighid” 
Voice-Nu ne vine să ne credem ochilor,noi cei de la revista 
O Der Spiege! și realizatorii emisiunii de televiziune Spiegel 
1. TV.Vedem „Şi nu ne vine să credem că ceea ce vedem este aievea. 
] Dar blitz-ul aparatului de fotografiat străluminează încăperea 
obscură şi trebuie să ne dăm seama că nu suntem prizonierii 
unui coșmar „şi că ceea ce descoperim brusc în încăpere sunt 
fragmentele unei realităţi îngrozitoare.Ca să ne putem ţine 
șocul sub control, începem să numărăm unul cite unul trupurile 
celor care sunt înghesuiți aici-17 la număr.Hăinuţele lor sunt 
murdare şi zdrențuroase,unii sunt acoperiţi doar de ciîrpe sau 
sunt dezgoliţi pe jumătate.Pe corpuri vedem vinătăi,pe spate şi 
fese, răni din cauza şederii îndelungate,pe căpşoarele tunse 
scurt „plăgi deschise.Se aude „repetat des, doar un singur 
sunet :HU-hu-hu-hu.Ne aflăm, în a treia lună după Ceaușescu ,peo 
terifiantă insulă a arhipelagului Gulag al copiilor. 
Narrator-Este un fragment desprins din cel mai dramatic 
reportaj pe care l-am citit Vreodată în presa occidentală. 
Acest reportaj a fost publicat,ca articol principal al 
revistei, în numărul de la 26 martie al săptăminalului Der 
Spiegel. Între 25 şi 31 martie un reportaj fi mat, de acestă 
dată,realizat de redactorii emisiunii de telviziune Spiegel TV 
a fost difuzat în mai multe ţări din Europa „prin posturile de 
televiziune Luxemburg, Satelit 3 şi Super-Chane! Alte ziare şi 
reviste occidentale de mare tiraj au preluat părți importante 
din reportajul realizat în România,publicind și numeroase 


fotografii.Cunosc germani care mi-au spus că n-au putut vedea 


i CO duba, în 


294 


ANEXE 


filmul pînă la sfîrşit, ingroziţi şi sfișiaţi de ce văd. 
"Noaptea civilizației” se numeşte articolul din Spiegel.Noaptea 
civilizaţiei, lagărul de exterminare a copiilor cu mintea şi 
sufletul umbrite,sunt două doar din sinonimele folosite pentru 
a numi centrul de protecție a copiilor handicapaţi din judeţul 
Bihor,de la Cighid,o localitatea situată la ciţiva kilometri de 
frontiera cu Ungaria.Aici au fost,scris,filmat şi plins 
ziariştii germani cu citeva zile în urmă.Nu este primul film 
despre suferinţele copiilor în spitalele şi orfelinatele 
ceaușismului difuzat în ultimile trei luni, în occident.Este cel 
mai sfişietor.Colţești,Plătăreşti sau Abrud sunt alte halte 
obligatorii, între timp identificate,pe acest drum al golgotei 
micilcr mucenici halucinaţi şi halucinanţi ai ceaușismului. 
Cighidu-l este ... 

Voice-... o noțiune,care trebuie inclusă pe lista 
numelor care semnifică anularea civilizației umane,listă în 
fruntea căreia un german nu îndrăzneşte să asocieze 
Auschwitz-ul.Dar de un Auschwitz vorbesc în orice caz sătenii 
din jurul Cighid-ului,deşi Cighid-ul nu este şi n-a fost 
vreodată Auschwitz. În Chighid tabuu-riile morţii au fost formal 
respectate.Cighid este numele eutanasiei prin starea de fapt, la 
faţa locului. i 

Ai putea să vorbeşti și despre Colţești,numele castelului 
din Carpaţi,unde şoferii unor camioane austriece,care 
transportau ajutoare au descoperit copii într-un spațiu 
asemănător al ororii ,şi unde un tîmplar refuza să repare 
piciorul frint al unei mese,pentru că „pentru el, executarea a 


6o de sicrie pe an,-bilanţul tragic al spitalului-era o afacere 


ANEXE 295 


mult mai rentabilă.Sau Plătărești,numele unui sat din preajma 
Bucureștiului,unde într-un cămin pentru copii bolnavi,şansele 
de supravieţuire ale celor care nu se pot hrăni singuri sunt 
foarte reduse,şi unde anul trecut au pierit aşa peste So de 
ființe.Sau Abrud, în judeţul Alba,unde într-un spital de bolnavi 
cronici,copii și adulți laolaltă,domnesc aceleași teribile 
condiții. 

Cighid este localitatea din judeţul Bihor unde se află un 


centru de protecție pentru copii handicapați irecuperabil fizic 


ra 


şi psihic.Cighid însă este numele unui întreg sistem 
centralizat de supraveghere. 
Narrator-La Le luni de la victoria revoluţiei, la Cighid 
sa ile au it “tlaaşi. Ajutoarele venite din 
străinătate-hăinuţe şi pături, jucării şi medicamente stau 
închise, în sacii în care au ajuns, într-o cameră 
specială.Ceauşismul a lăsat moșteniri multe şi sinistre .Una 
din ele,mai puțin cunoscută,este alcătuită din acești 
handicapaţi ai politicii de natalitate ai ultimilor ani. 

Lu Autoarea reportajului din Der Spiegel încearcă să deslușească 
resorturile politicii nataliste a fostului dictator,acest zeu 
protector crunt al legiunilor de copii nedoriți, din care,mii au 
devenit locatarii coloniei penitenciare a irecuperabi i lor. Irod 
omorise doar copii născuți cîndva şi undeva anume. Ceauşescu a 
fost insă stăpinul unei împărății, în care cadavrelor mamelor 
răpuse în încercări nereușite de avort,se adaugă celor ale 
foetușilor lepăpdați sau vinduți contra devize,orfanii sortiţi 
securității și apoi acești umili martori tulburați ai creșterii 
oprite „selectaţi anual de comisii județeane,care funcționau în 


296 


ANEXE 


L- 


fiecare din cele 39 de judeţe ale României.copiii cu grave 
deficiențe fizice şi psihice,calificaţi drept irecuperabili,de 
la trei ani în sus şi cu un cuotient de inteligenţă de la 30 în 
jos ;ei erau sortiţi lagărelor ge=extorminaze de tip 

Cighid. Securitatea-pentru orfanii normali-şi Cighid pentru 
ceilalţi-scrie Ariane Barth în Der Spiegel-erau cele două feţe 
ale aceluiaşi principiu.Cighid-Bihor-descrierea infernului,cu 
permis de la primărie: 

Vvoice-Cine nu e nebun „devine repede în acest spațiu 
semi-obscur şi teribil.O fereastră cu gratii şi murdară dă spre 
coridorul interior,o alta,căptușită cu hirtie albastră și fișii 
lipite,dă spre parc.Prin oberlichtul acestei ferestre „prin 
excrementele uscate lipite de gratii pătrunde puțină lumină 
palidă „dar razele acestea de martie nu ating deloc pardoseala 
umedă de beton.Este încăperea cunoscută sub numele de 
Izolator,unde copii cu picioarele şi fundul gol stau 
îngrămădiți unul alături de altul.Cel mai suferind între 
victimele acestei ierarhii a violenţei s-a ascuns sub pat,unde 
tremură pe beton.Soba din teracotă,cu ușița sfărimată,nu 
funcționează, bineînţeles.Focul ar fi prea periculos pentru 
acești prizonieri nesupravegheați. 

în acest cămin de exterminare pentru copi i,victimele pier 
într-un fel anume.Fiecare al doilea trup de copil dintr-un grup 
de aproximativ o sută este așternut pe năsălia din camera 
alăturată spălătoriei de vase,pe care se poate citi:Morga.Dar 
colectivul care populează această sală de așteptare a morţii se 
reface mereui-şi membrii lui sunt acum aici,în izolator. 


Narrator-Pentru că am în faţă nu doar articolul din Der 


ANEXE 


297 


Spiegel, despre Cighid,ci păstrez in memorie şi filmul a2 
televiziune făcut la Cigid, întrerup din cînd în cina 
textul,pentru a încerca să descriu pentru dvs.citeva din 
imagini Centrul de recuperare prin moarte de la Cighid 
funcționează într-un fost castel nobiliar dezafectat.Mizeria şi 
dărăpănarea lui sunt impresionante,mai ales în 
interior.Bucătărese grase hrănesc cu un fel de terci,direct din 
căldare, aceste trupșoare sfișiate de curere,păduchi şi 
frig,acoperite de râni deschise „excremente și deseori 
singerind din cauza loviturilor cu capul de pereți sau pe care 
aceste vietăți plăpinde şi le aplică singure ,„plesnindu-se 
ritmic cu palmele peste urechi-este vorba de sindromul 
hospitalismului de care suferă mai toți cei internați multă 
vreme-.Unul dintre ei,un băieţel! cu ochi negri enormi,şi cu o 
rană singerindă în creştet refuză mincarea.Un gest cu minuţa în 
lături,repetat mereu,de cite ori bucătăreasa vrea să-i vire în 
gură lingura cu terci.Gestul celui care nu mai vrea, sau nu mai 
poate.Este Tiberiu Varga şi arată la șapte ani ca o mogildeață 
de doi-trei ani. într-o cușcă „imediat sub scară,două fetițe 
închise sub cheie.Personalul comunică vizitatorilor că e vorba 
de cazuri periculoase.Una din fetiţe are 15 ani,arată ca de 
cinci.Cele două fiinţe se tirăsc chinulite pe salteaua deșirată 
a unu! pat de campanie,în frig şi întuneric.Primesc terciul 
obşetsc cu recunoștință,şi furia de care sunt suspectate devine 
suris lung şi recunoscător.Peste citeva ore aceeași fetiţă 
-Martia Duttsch este numele dinsei-este injectată cu 
Cloropromazinhidroclorhid,un calmant puternic „abandonat de 


farmacopeea occidentală pentru că e prea dur și depăşit, în timp 


Mu 


298 


ANEXE 


îi 


ce e ținută strins de două persoane. Dar am mai văzut în acest 
film de 20 de minute despre noaptea civilizaţiei într-un cămin 
de copii handicapaţi din România,asistente 

medicale, doctoriţe,un contabil șef,un medic şef.Acesta din 
urmă, în biroul său din Oradea le spune vizitatorilor că de 
multă vreme s-a obișnuit să numească Cighidu-l un fel de 
Katanga.Pentru acest domnu doctor înţelept Katanga ar fi semnul 
de identificare al non-civilizației ,de care,cine să fie 
răspunzător: “Regimul Ceauşescu, domnule,cine altul?”. 


Urmarea, în numărul viitor. 


a) 


b) 


a) 


b) 


a) 


b) 


Bibliografie 


. Surse inedite 


. Arhivele Naţionale Istorice Centrale 


Fond CC al PCR 

Secţia Cancelarie : 

Dosare : 102/1966, 127/1966, 103/1968, 179/1968, 178/1969, 59/1974, 88/1974, 219/1975, 
132/1977, 12/1984, 50/1985, 61/1987, 56/1989 

Secţia Administrativ-Politică 

Dosare : 7/1967, 8/1967, 8/1972, 1/1975, 15/1986, 18/1986 
Secţia Organizatorică 

Dosar: 1/1974 

Secţia Cadre: 

Dosare : C/890, C/891, E/86, G/990, $/357 

Fond Consiliul de Stat - Decrete 

Dosare : 771/1966, 824/1969, 59/1972, 207/1975, 12/1988 


. Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale - Vaslui 


Fond: Casa de copii Tălăşmani 
Dosare: 16/1978, 1/1966, 2/1966 
Fond Casa de Copii Vaslui 
Dosare: 7/1979, 16/1978, 1/1979 


. Arhiva Ministerului Sănătăţii 


Fond Ordine ale Ministrului Sănătăţii 

Dosare : 3/1972, 5/1973, 6/1973, 8/1973, 1/1974, 3/1980, 2/1985, 2/1988, 3/1988, 7/1989 
Fond Cabinet 1 

Dosare : 8/1966, 29/1966, 46/1966, 69/1966, 86/1966, 22/1967, 72/1967, 73/1967, 2/1968, 
6/1968, 9/1968, 25/1968, 38/1968, 57/1968, 6/1969, 30/1969, 41/1969, 47/1969, 79/1969, 
89/1969, 13/1970, 18/1970, 89/1970, 117/1970, 125/1970, 128/1970, 1/1971, 2/1971, 60/1971, 
67/1971, 69/1971, 90/1971, 110/1971, 147/1971, 3/1972, 8/1972, 9/1972, 15/1972, 18/1972, 
81/1972, 97/1972, 144/1972, 3/1973, 28/1973, 88/1973, 91/1973, 92/1973, 111/1973, 2/1974, 
41/1974, 6/1976, 10/1976, 9/1977, 12/1977, 19/1977, 32/1978, 45/1979, 3/1980, 4/1980, 
25/1980, 32/1981, 6/1982, 9/1982, 19/1982, 2/1983, 3/1983, 4/1983, 7/1983, 12/1984, 
127/1984, 1/1985, 5/1985, 12/1985, 17/1985, 31/1985, 32/1985, 1/1986, 2/1986, 3/1986, 
11/1986, 18/1988, 30/1988, 39/1988, 37/1989, 44/1989 


300 BIBLIOGRAFIE 


c) Fond Cabinet 2 
Dosare : 2/1981-1985, 2/1986, 3/1986, 11/1986, 11/1987, 7/1988, 18/1988, 29/1988 

d) Fond Cabinet 4 
Dosare: 1/1975-1979, 15/1986, 22/1986, 15/1987, 18/1987, 21/1987, 32/1987, 8/1988, 
15/1988, 23/1988, 44/1988, 6/1989, 7/1989 

e) Fond Direcţia Asistenţei Medicale, Ocrotirea Mamei, Copilului şi Tineretului (DAM - OMCT) 
Dosare: 2/1977, 3/1978, 4/1978, 22/1978, 2/1979, 1/1982, 9/1982, 4/1983, 6/1983, 7/1983, 
38/1983, 11/1984, 13/1984, 14/1984, 15/1984, 17/1984, 26/1984, 80/1984, 80/1985, 2/1986, 
3/1987, 5/1987, 13/1987, 18/1987, 19/1987, 20/1987, 9/1988, 10/1988, 13/1988 

f) Fond Direcţia Coordonare, Control, Personal şi Învăţământ (DCCPI) 
Dosare: 1/1970, 1/1975, 11/1976, 13/1977, 5/1978, 24/1981, 11/1982, 19/1983, 23/1983, 
4/1984, 17/1984, 9/1988, 7/1989 


3. Arhiva Camerei Deputaţilor 


Fond Marea Adunare Naţională - Comisia pentru sănătate, muncă şi asigurări sociale 
Dosar: 5/1971 


4. Open Society Archives 


HU OSA, Romanian Unit, RAD Background Report/62, cutia 52, dosar 3. 

HU OSA, Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute (RFE/RL RI), Romanian 
Unit — 1, cutia 655, dosar 2, Population 1966-1972. 

HU OSA, Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute (RFE/RL RI), Hungarian 
Unit — 2, cutia 30, dosarul Health-Abortion, Birth Control 1964-1988. 

HU OSA 300-60-1, Fond Records of Radio Free Europe/Radio Liberty Research Institute (RFE/ 
RL RI), subfond Romanian Unit, seria Subject Files, cutia 665, dosarul Population - Children 
1984-1991. 

HU OSA 205-4-70, Records of the Open Media, Research Institute, Information Services Departamnet, 
Romanian Subject Files 1947-1997, Box 234, Social Issues/Children. 

UNICEF/Statistics, 1979.01-1989.06. ; Infant mortality, 1985.03-1992.06. 


5. Arhiva Ministerului Muncii 
a) Fond Cabinetul ministrului 
Dosar: corespondenţă/1976 
b) Fond Rapoarte MAN 
Dosare: 1/1970, 1/1971, 2/1971 
6. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe 
Fond: Problema 241, ONU/CES 
Dosare: 6226/1974, 6236/1974, 6251/1974 
7. Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii 


Fond Documentar 
Dosare: 10452, 138, vol. 3, 1686, vol. 6, 8662, vol. 6, 8570, vol. 3 


BIBLIOGRAFIE 301 


8. Arhiva Ministerului Administraţiei şi Internelor 


Fond Direcţia Cadre şi Învăţământ, Serviciul 1 
Dosar, 8/1975 


II. Surse edite 


1. Instrumente de lucru 


Codul Familiei comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963. 

Codul Penal. Text oficial cu modificările până la data de 1 decembrie 1960 urmat de o anexă de 
legi penale speciale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960. 

Codul Penal al RSR, Serviciul Buletinului Oficial şi al publicaţiilor legislative, Bucureşti, 1975. 

Constantinescu, M.G., Codul penal Carol al II-lea din 18 martie 1936 cu modificările din 
24 septembrie 1938, Editura Ziarului „Universul”, Bucureşti, 1938. 

Constituţia Republicii Socialiste România din 1965, publicată în Buletinul Oficial al RSR, nr. 1/ 
21 august 1965. 

Direcţia Centrală de Statistică ; Comisia Naţională de Demografie, Anuarul demografic al Republicii 
Socialiste România, 1970-1989. 

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2007. 

Dobre, Florica (coord.) ; Bejenaru, Liviu Marius ; Cosmineanu-Mareş, Clara ; Grigore, Monica ; 
Ilinca, Alina ; Ionel, Oana; Gură-lonescu, Nicoleta ; Neagoe-Pleşa, Elisabeta ; Pleşa, Liviu, 
Membrii CC al PCR 1945-1989. Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004. 

Hamangiu, Constantin N., Codul general al României cuprinzând, adnotate cu numeroase note 
explicative şi colecţionate după textele oficiale, toate codurile şi legile uzuale cele mai 
importante, aflate azi în vigoare, Editura Librăriei Leon Alcalay, Bucureşti, 1900. 

Papadopol, Victor, Codul Penal al Republicii Populare Române adnotat, Editura de Stat, Bucureşti, 1948. 

United Nations, Economic and Social Council. Oficial Records. Forty-Eight Session. 12-14 January, 
18 February and 23 March -— 3 Aprilie 1970, Resolutions. Supplement No. 1, New York, 1970. 

United Nations, Economic and Social Council. Oficial Records. Fifty-Eight Session. 8-10 January, 
17 April — 18 May 1973, Resolutions. Supplement No. 1, New York, 1973. 

United Nations, Treaty Series, vol. 1. 

United Nations, Treaty Series, vol. 90. 

United Nations, Treaty Series, vol. 1155. 


2. Jurnale, memorii 


Betea, Lavinia, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu-convorbiri, Evenimentul 
Românesc, Bucureşti, 1997. 

Betea, Lavinia, Convorbiri neterminate : Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea, Editura 
Polirom, laşi, 2001. 

Chelaru, Rodica, Culpe care nu se uită. Convorbiri cu Cornel Burtică, Editura Curtea Veche, 
Bucureşti, 2001. 


3. Lucrări generale şi de specialitate 


Brătianu, lonel ; Roşca, Cristinel, Copilul instituționalizat între protecţie şi abuz, Editura Lumen, 
Bucureşti, 2005. 


302 BIBLIOGRAFIE 


Ceauşescu, Nicolae, Expunere la Consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei 
şi al activității politice şi cultural educative, 9 iulie 1971, Editura Politică, Bucureşti, 1971. 

Ceauşescu, Nicolae, Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de 
educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii, 6 iulie 1971, 
Editura Politică, Bucureşti, 1971. 

Ceauşescu, Nicolae, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate. 
Rapoarte, Cuvântări, Articole. Martie-noiembrie 1974, Editura Politică, Bucureşti, 1974. 
Ceauşescu, Nicolae, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, 

vol. 12, Editura Politică, Bucureşti. 

Comisia Naţională de Demografie, Populația României (seria CICRED), Editura Meridiane, 
Bucureşti, 1974. 

Comisia Naţională de Demografie, Populația României şi creşterea economică. Studii de demografie 
economică, Editura Politică, Bucureşti, 1971. 

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport? final, Vladimir 
Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (editori), Editura Humanitas, Bucureşti, 2007. 

Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, 19-24 iulie 1965, Editura Politică, Bucureşti, 
1966. 

Cucu, loan; Cucu, Toma, Psihiatria sub dictatură. O carte albă a psihiatriei comuniste româneşti, 
Piatra-Neamţ, 2005. 

Directivele Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la îmbunătăţirea asistenţei 
medicale a populației din Republica Socialistă România, Editura Politică, Bucureşti, 1968. 

Gal, Susan; Kligman, Gail, Politicile de gen în perioada postsocialistă, Editura Polirom, laşi, 2003. 

Geormăneanu, Mircea ; Roşianu, Sabina, Patologia sugarului şi a copilului mic, Editura Medicală, 
Bucureşti, 1975. 

Harsanyi, Doina Pasca, „Women in Romania”, în Nanette Funk, Magda Mueller (coord.), Gender 
Politics and postcommunsim, Routledge, New York, 1993, p. 46. 

Inter-Center Cooperative Research Programme, Population and Environment Meeting organized 
by CICRED, the IUSSP Committee on Population and Environment, and the „Departement des 
sciences de la population et du developpement ” of the Catholic University of Louvain-la-Neuve, 
at Louvain-la-Neuve, Belgium on 7-9 November, 1992, CICRED - Paris, 1992. 

Kligman, Gail, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, traducere 
din engleză de Marilena Dumitrescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000. 

Lăscuş, Voicu, Organizarea şi conducerea caselor de copii, Cluj-Napoca, 1989. 

Mihăescu, Dumitru Valeriu, Reglementarea întreruperii cursului sarcinii şi infracțiunea de avort, 
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967. 

Nicolescu, Alexandru (Episcop), Chestiunea avortului. Discurs rostit în Şedinţa Senatului de la 
7 februarie 1935, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1935. 

Pavelescu, Ion, 25 de milioane. Populaţia — sursă a dinamismului economico-social, Editura 
Politică, Bucureşti, 1977. 

Prevenirea unor îmbolnăviri la sugar şi copilul mic prin alimentaţie rațională, Editura Medicală, 
Bucureşti, 1985. 

Programul Partidului Comunist Roman de făurire a societăţii multilateral dezvoltate şi înaintare 
a României spre comunism, Editura Politică, Bucureşti, 1975. 

Şuta, Alina, Tămaş Oana er a/., Legislaţia sanitară în România modernă (1874-1910), Editura 
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009. 

Tismăneanu, Vladimir, Sfalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, 
Editura Polirom, laşi, 2005. 

Trebici, Vladimir, Populația mondială, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974. 


BIBLIOGRAFIE 303 


4. Periodice 


Buletin de informare al Comisiei Naţionale de Demografie, 1973. 

Buletinul Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, anul XLV, nr. 5, mai 1940. 
Monitorul Oficial, nr. 140, 22 iunie 1935. 

Monitorul Oficial, nr. 92, 17 aprilie 1940. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 72, 17 iunie 1951. 

Buletinul Oficial al RPR, nr. 16, 16 mai 1953. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 60, 22 septembrie 1953. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 77, Il decembrie 1953. 

Buletinul Oficial al RPR, nr. 30, 1 noiembrie 1955. 

Buletinul Oficial al RPR, nr. 26, 3 octombrie 1957. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 60, 1 octombrie 1966. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 59, 22 mai 1969. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 112, 15 octombrie 1969. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 148, 19 decembrie 1969. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 28, 28 martie 1970. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 81, 7 noiembrie 1970. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 35, 18 martie 1971. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 21/1972. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 79, 23 iulie 1972. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 1, 2 ianuarie 1973. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 22, 4 martie 1973 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 49, 6 aprilie 1973. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 68, 14 mai 1973 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 96, 4 iulie 1973. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 166, 25 octombrie 1973. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 27, 5 martie 1974. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 53, 7 iulie 1977. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 71, 17 iulie 1977. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 114, 8 noiembrie 1977. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 53, 7 iulie 1978. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 54, 10 iulie 1978. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 20, 17 feburarie 1982. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea I, nr. 62 bis, 13 august 1983 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 64, 9 august 1984. 

Buletinul Oficial al RSR, Partea 1, nr. 76/1985. 

Monitorul Oficial al României, nr. 46, 25 mai 2004. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR 1958, Bucureşti, 1958. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR 1959, Bucureşti, 1959. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR 1960, Bucureşti, 1960. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR 1961, Bucureşti, 1961. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR 1962, Bucureşti, 1962. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR 1963, Bucureşti, 1963. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RPR 1964, Bucureşti, 1964. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1965, Bucureşti, 1965. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1966, Bucureşti, 1966. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1967, Bucureşti, 1967. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1968, Bucureşti, 1968. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1969, Bucureşti, 1969. 
Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1970, Bucureşti, 1970. 


304 BIBLIOGRAFIE 


Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1971, Bucureşti, 1971. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1972, Bucureşti, 1972. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1973, Bucureşti, 1973. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1974, Bucureşti, 1974. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1975, Bucureşti, 1975. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1976, Bucureşti, 1976. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1977, Bucureşti, 1977. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1978, Bucureşti, 1978. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1979, Bucureşti, 1979. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1980, Bucureşti, 1980. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1981, Bucureşti, 1981. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1982, Bucureşti, 1982. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1983, Bucureşti, 1983. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1984, Bucureşti, 1984. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1985, Bucureşti, 1985. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1986, Bucureşti, 1986. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1987, Bucureşti, 1987. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1988, Bucureşti, 1988. 

Direcţia Generală de Statistică, Anuarul statistic al RSR 1989, Bucureşti, 1989. 

Comisia Naţională pentru Statistică, Anuarul Statistic al României, 1990, Bucureşti, 1990. 

Dosarele Istoriei, nr. 8, 2003. 

International family planing digest, nr. 2, 1975. 

Muncitorul sanitar, nr. 44, 1968. 

Population, nr. 6, 1974. 

Population, nr. 1, 1975 

Population, nr. 3, 1991. 

Population, nr. 6, 1992. 

Population, nr. 6, 1995. 

Population, nr. 2, 1996. 

Revista română de drept, anul XXVI, nr. 2/1970. 

Scânteia, anul XLV, nr. 10323, din 26 octombrie 1975. 

Soviet Studies, nr. 3, 1975. 

Studies in family planning, nr. 4, 1991. 

Studies in family planning, nr. 23, 1992. 

United Nations, Department of Public Information, Yearbook of the United Nations 1970, vol. 24, 
New York, 1972. 

United Nations, Department of Public Information, Yarbook of the United Nations 1973, vol. 27, 
New York, 1976. 

United Nations, Department of Public Information, Yearbook of the United Nations 1972, vol. 26, 
New York, 1975. 


III. Pagini Web 


http : //www.un.org/en/ecosoc/about/index.shtml 
http : //www.presidency.ro 
http : //dicţionar.romedic.ro 


Index 


S-au redat cu caractere ițalice trimiterile la paginile din volumul 1 al prezentei lucrări (Politica 
pronatalistă a regimului Ceauşescu. O perspectivă comparativă). 


A 


Academia Cehoslovacă de Ştiinţă 70 

Academia de Medicină Franceză 772 

Academia de Ştiinţe Medicale 26, 34, 92, 117 

Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a Aca- 
demiei Române 89 n. 2, 92 n. 1 

Academia Poloneză de Ştiinţă 93 

Academia „Ştefan Gheorghiu” 105, 117 n. 3 

Adunarea Generală a ONU 98 

Albania 37, 36, 75, 118 

Aldea, Mihai 116, 1737 

Alessandrescu, Dan II, 115, 753 

Alford, John 717 

Anastasescu, Mihai 105 

Anastasiu, Constantin 112 

Anteni (cotidian) 56 

Anton, Lorena 23 

Arhiva Camerei Deputaţilor 109 

Arhiva Ministerului Sănătăţii 27 n. 1, 82 n. 1, 
109, 174-175, 182-183, 192 

Arhivele Naţionale ale României 45 n. 1, 109 

Arhivele Naţionale Istorice Centrale 16-17 

Arseni, Constantin 115, 117 

Aslan, Ana 92, 111-112 

Asociaţia Medicilor Americani 71 

Asociaţia Medico-Farmaceutică 72 

Asociaţia Naţională pentru Studiul Avortului 180 

Asociaţia Poloneză de Dezvoltare Familială 96 

Asociaţia Poloneză de Planificare Familială 96, 
98 


B 


B. Ana 83 
B. Mihai 83 


Baban, Adriana 23-24 

Babeş, Victor 109 

Banc, losif 127 

Barthou, Louis 172 

Băcanu, Gheorghe 117 

Bălan, Ecaterina 150 

Bănică, Maria 149 

Bârlădeanu, Alexandru 70, 134, 141 

Beauvoir, Simone de 787 

Belgia 34 n. 4, 210 

Berlin 19, 77, 77, 209 

Berlogea, Octavian 92 

Betea, Lavinia 14, 23 

Biserica Romano-Catolică 61, 89-90, 92-98, 
III, 179, 264, 268 

Blayo, Chantal 179 

Bobigny, Marie Claire 787 

Bobu, Emil 118, 125 

Bobu, Maria 118 

Bodnăraş, Emil 99 

Boga, Coloman 52 n. 3 

Boga, loana 736 

Bolovan, loan 14, 23 

Bosnia-Herţegovina 79, 82-83, 88, 212 

Brânză, Vasile 151-152 

Brânzeu, Pius Il 

Bruckner, lon Il 

Budapesta 19, 29 

Buletinul Societăţii de Medicină Legală 175 

Bulgaria 14, 26, 28, 30-31, 33-39, 41-42, 52-53, 
57-60, 110, 195-199, 255, 276-280 

Burghele, Theodor 44, 46, 95 n. 3, 99, 111-112, 
125 

Buzdugan, lon 52 n. 3 


306 


INDEX 


C 


Calomfirescu, Alexandru 767 

Calot, Gerard 106 

Camera Deputaţilor 772, 175, 269 

Cantacuzino (spital) 161 

Carrilo Flores, Antonio 100 

Cartiş, Angela 223 

Casa de Copii Şcolari Vaslui 212, 214-215, 217, 
219 

Căminul-spital Cighid 197, 216, 223, 229 

Căminul-spital Păstrăveni 210 n. 1, 222 

Căminul-spital Predeal 223 

Căminul-spital Siret 224 

Căminul-Spital Turnu Roşu 217, 223 

Căprioară, Dumitru 755 

Ceauşescu, Elena 104, 117 n. 3, 119 

Ceauşescu, Nicolae 9, 13-14, 29, 32, 32, 36, 
71-72, 74, 77, 81, 83, 88, 100, 109, 112, 113 
n. 1, 115, 117, 116-121, 128, 130, 132, 140, 
142, 145, 147, 152, 154, 194, 235, 242-243, 
259, 262 

Cehoslovacia 22, 26, 28, 30-31, 33, 34 n. 4, 
35-36, 37 n. 2, 38-39, 41-43, 45, 58, 61-62, 
66, 68-70, 77, 96, 110, 161, 199-201, 214, 
276-280, 283 

Central European University 79 

Centre International de Formation et de Recherche 
en Population et Dâveloppement (CIDEP) 107 

Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară 182-183, 
188-192 

Centrul de Consultaţii pentru femei 53-54 

Centrul Demografic al Organizaţiei Naţiunilor 
Unite la Bucureşti (CEDOR) 86 

Centrul  Latino-American de 
(CELADE) 103 n. 5 

Chesnais, Jean Claude 106 

Chiratcu, Alexandrina 154 

Chişu, Aurel 52 n. 3 

Cioară, Gheorghe 99 

Ciobanu, Lina 10, 92, 94, 99, 117, 122, 136 

Ciobanu, Victor 44, 46, 84, 111, 133, 151, 165 

Ciobănete, Viorica 45-47, Sl 

Ciocan, Aneta 10, 45-47, 122 

Ciortoloman, Margareta Henriette 115, 162 

Clamamus, Jean-Marie 175 

Clinica de obstetrică-ginecologie „23 August” 
115 

Colegiul Central de Disciplină a Personalului 
Sanitar 19, 78-79, 80 n. 5, 82, 84-85, 142, 
174 

Colegiul Central Deontologic 72 


Demografie 


Colegiul Judeţean de Disciplină 84, 181-182 

Colegiul Medicilor şi Farmaciştilor 19, 69-78, 
85 

Colegiul Ministerului Sănătăţii 72-73, 75, 1 

Comisariatul pentru sănătate 50 

Comisia Aliată de Control 72 

Comisia de Sănătate, Muncă şi Asigurări Sociale 
a Marii Adunări Naţionale 79 n. 7, 29, 140 

Comisia de Stat pentru Populaţie 63, 65, 68, 
199 

Comisia Guvernamentală pentru Populaţie 65, 
93 

Comisia Naţională de Demografie 10, 19, 30, 
47, 69, 86-108, 111, 114, 117, 119, 7120, 121, 
123, 141, 147, 150, 247 

Comisia Populaţiei 87, 97-99, 102 

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii 
Comuniste din România 37 

Comisia Ştiinţifică Centrală pentru Studiul Con- 
tracepţiei 50 

Comitetul Central al Partidului Comunist Român 
44 n. 3, 46-47, 166-167 

Comitetul de Cultură şi Artă 177, 119-120, 223 
n. 2 

Comitetul de Stat al Planificării 89-90, 92 n. 1, 
120, 223 

Comitetul de Stat pentru Economia şi Adminis- 
traţia Locală 92 n. 1, 196 

Comitetul de Stat pentru Îndrumare şi Control a 
Organelor Locale ale Administraţiei de Stat 
89 

Comitetul de Stat pentru Problemele Organizării 
Muncii şi Salarizării 90 

Comitetul Internaţional de Coordonare a Cerce- 
tărilor 98 

Comitetul Naţional Român de organizare a Con- 
ferinţei Mondiale a Populaţiei 99 

Comitetul Politic Executiv 29, 178-119, 146, 
148-149, 151, 154, 226, 242 

Comitetul Uniunii Sindicatelor din Unităţile Sani- 
tare 28-30, 45, 47, 117 

Conferinţa Mondială a Populaţiei (Bucureşti, 
1974) 19, 86-87, 97-103, 142 

Conferinţa Naţională a Femeilor 1/5, 117 

Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindi- 
catelor 92 n. 1 

Consiliul de Miniştri 26-27, 29-30, 33, 54, 78, 
89-91, 110-111, 174, 114, 122, 127, 134n. 2, 
139, 141, 181, 186, 203, 228-229, 232, 248 
n. 5, 249 


INDEX 


307 


Consiliul de obstetrică şi ginecologie 116 

Consiliul de Stat 29-30, 121, 128, 132, 135-136, 
176 

Consiliul Economic şi Social al ONU (ECOSOC) 
97-98 

Consiliul Federal pentru Planificare Familială 88 

Consiliul Frontului Salvării Naţionale 78 n. 7, 
167 

Consiliul General al Sănătăţii şi Ocrotirii 109 

Consiliul Legislativ /4/ 

Consiliul Naţional al Femeilor 45, 47, 92 n. 1, 
116, 121 

Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor 
196 

Consiliul Naţional al Societăţii de Cruce Roşie 
47, 121, 147 

Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi 
Sport 115 

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor 
Securităţii (CNSAS) 9, 17, 124, 126-127 

Consiliul pentru Probleme familiale 94 

Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) 
166 

Consiliul Sanitar Superior 10, 19, 29, 34-35, 
40, 44, 47, 50, 54, 61, 69, 71-72, 75, 77-78, 
80, 97, 108-123, 147-151, 159, 162 

Consiliul Sănătăţii Publice şi de Politică Socială 
SI 

Consiliul Superior al Agriculturii 90 

Consiliul Superior al Sănătăţii şi Asistenţei 109 

Consiliul Tehnico-Economic 31 

Constanţa 72/-122, 125, 133, 135, 148, 284 

Cracovia 96 

Creţu, Şerban 52 

Croaţia 79, 82-64, 88, 212-213 

Crucea Roşie 63 

Csabai, Rozalia 223 


D 


Dalea, Mihai 99 

DANA 68, 77 

Danemarca 35 

Datcu, lon 87, 105 n.1 

David, Henry P. 24, 36, 40 n. 7, 161, 179-180 

Deneuve, Catherine 787 

Departamentului Securităţii Statului 726 

Direcţia Asistenţei Medicale Curativo-Profi- 
lactice 18 n. 1, 31-32, 45, 49-52, 118, 135, 
145, 152, 160-161, 163, 173, 175, 199 

Direcţia Centrală de Statistică 89-90, 92 n. 1, 
105, 192 


Direcţia Coordonare, Control, Personal şi Învă- 
ţământ (DCCPI) 29, 33-34 

Direcţia Dezvoltării şi Planificării 31 

Direcţia Farmaceutice şi Aparatură Medicală 
(DFAM) 29, 31, 160 

Direcţia Finanţării şi Administrării 31 

Direcţia pentru Administraţia Locală de Stat 196 

Direcţia pentru Probleme de Muncă şi Ocrotiri 
Sociale 196 

Direcţia Plan, Statistică Muncă şi Salarii 135 

Direcţia Sanitară a Municipiului Bucureşti 
(DSMB) 158 

Direcţia Sanitară Judeţeană 54, 66, 174, 181-182 

Divizia Naţiunilor Unite pentru Populaţie 
(UNEPA) 84 

Doczy, Paul II 

Drăghici, Alexandru 126, 227, 231 

Duca, Mihai Il 

Dumitrescu, Alexandru 149 

Duras, Marguerite 787 


E 


Editura Medicală 31 

Elet es Irodalom (săptămânal) 103 

Enăchescu, Dan 44, 46, 91, 111-112 

Erhan, Eugenia 45 

Estaing, Valery Giscard d” 787 

Europa de Est 74, 22, 24-28, 30-45, 49-11], 
13, 153, 155, 166, 183-185, 187-280 

Europa Occidentală 20, 33, 35, 39-40 


F 


Facultatea de Medicină din Craiova 34, 52 n. 3 

Fazeckâs, Jânos 140 

Federaţia Internaţională de planificare familială 
77, 85 

Femmes franqaises (săptămânal) 179 

Filantropia (maternitate) 52, 199 

Finlanda 59, 86 n. 1, 9 

Foch, Ferdinand 173 

Fock, Jenoe 104-105 

Fondul Naţiunilor Unite 102 

Franţa 26-28, 30, 32, 34 n. 4, 35, 40, 47-185 

Frejka, Thomas 70, 199 

Frontul Popular 7176 


G 


Ganţoi, Olga 762 
Gaulle, Charles de 272 
Găinuşe, Alexandrina 10, 81, 117, 122, 157 


308 


INDEX 


Gâdea, Suzana 92, 99, 130-131 
Geamănu, Grigore 136 
Gerry, Christopher 23 n. 3 
Gheorghiu, Liliana 762 
Gheorghiu, N.N. 162 
Gherasim, Leonida 117 
Ghercă, Mihai 151-152 
Gheţău, Vasile 23, 87, 96 
Gingsburg, Faze 79 n. 6 
Girard, Alain 27 n. 2 
Giraud, Marie Louise 178 
Glass, David 17 n. 4 
Gociu, Angelica 199 

Gociu, Carmen 199 
Gomulka, Wtadystaw 97, 93 
Grecia 35 

Grenoble 7179 

Guernut, Henri 175 

Guriţă Manole, lorgu 149 


H 


Hardy, Georges 177 
Heitlinger, Alena 20 n. 7 
Heller, Agnes 19 n. 4 
Hitler, Adolf 77 

Hoffmann, David L. 20 n. 2 
Hornaru, Irina 151-152 
Hruşciov, Nikita 57 


I 


Iacob, George 117 

lepan, Florin 158 n. 2 

Inspectoratul Sanitar Central de Stat 18 n. 1, 49 
n. 1, 50 

Institut National d'Etudes Dâmographiques 16, 
95 

Institute for Demographic Training and Research 
(IFORD) 102 

Institute of Population Problems 102 

Institutul Central al Cercetării Medicale 72 

Institutul de Cercetări Juridice 90, 104 n. 4, 
139 

Institutul de Geriatrie 92 

Institutul de Igienă 51-52 

Institutul de medicină şi famacie Bucureşti 34, 
46-47, 51, 52 n. 2, 112, 17 

Institutul de Medicină şi Farmacie laşi 34, 52 
n. 2 

Institutul de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş 
52 n. 2, Ul, 117 


Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului 33-34, 
230, 233 

Institutul de Sociologie 90 

Institutul Naţional de Studii Demografice (INED) 
19 

Institutul Republican de Studii Sociale şi Demo- 
grafice 89 

Ion, Matei 103 n. 5 

Jonescu, losef 92, 99 

Iugoslavia 74, 26, 28, 30-31, 34, 36, 37 n. 2, 
38-39, 41, 43, 45, 79-81, 83-87, 89, 209-211, 
213 

Ivan, Ruxandra 24 n. 2 


Î 


Întreprinderea Dâmboviţa 57 n. 4, 62n.1 
Intreprinderea de Biscuiţi „Berceni” 62 


J 


Jackson, E. J9n. 5 
Joița, Elisabeta 45 
Juvara, lon Il 


k 


Kadar, Janos 105 

Kallai, G. 103 

Kania, Stanislaw 94 

Kligman, Gail 9, 13, 17, 22-23, 26, 87, 99, 
106, 109, 123, 175-176, 253, 263 

Klinger, A. 193 


L 


Lannelongue 172, 174 

Lazlo, loan 117 

Leagănul Botoşani 204-205, 216, 222, 224, 228 
Leagănul Călăraşi 222 

Leagănul Drobeta-Turnu Severin 221 
Leagănul Giurgiu 221 

Leagănul Ploieşti 205, 218, 224, 227 
Leagănul Pucioasa 226 n. 3 
Leagănul Suceava 224 

Leagănul Tecuci 221 

Leagănul Vaslui 206, 212 

Legge, Jerome S. 17, 22 

Lemnete, loan 115 

Lenin, Vladimir Ilici 173 

Liiceanu, Aurora 14 

Lippes 77, 161 

Litinschi, Elena 156, 161 


INDEX 


309 


M 


M. Cornel 83 

Macedonia 79, 82-83, 87-85, 210, 212 

Macura, Milos 20 n. 7, 103 

Madaj, Barbara 23 n. 3 

Malthus, Thomas Robert 20 n. 8, 27, 170-171 

Manole, Gheorghe 150 

Manoliu, Lia 115 

Marea Adunare Naţională 46-47, 91, 110, 112, 141 

Marea Adunare Naţională Bulgară 55, 60 

Marea Britanie 34 n. 4, 40 n. 2, 9%, 171 

Marinescu (Marinoff), Voinea 1/23, 129-130, 

223 n. 2 

Marx, Karl 27 

Maurer, lon Gheorghe 127, 154 

Măgureanu, Milică 130 

Mclntosh, Alison C. 17n. 3 

Mclntyre, Robert J]. 178 

McQuillan, Kevin 27 n. 5 

Mehlan, K.H. 753 

Mellish, Liz 23 n. 3 

Mesaroş, Emil 96 

Milcu, Ştefan II 

Miliția 14, 17, 31, 37, 41, 55-56, 76-77, 121, 
123-131, 133-135, 165, 167 

Ministerul Afacerilor Interne 14, 17, 92 n. 1, 
123-124, 126, 130, 132-133, 196, 248 

Ministerul Afacerilor Sociale 180 

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare 
121, 147 

Ministerul Comerţului Interior 121, 147 

Ministerul de Externe 139 

Ministerul de Finanţe 117, 176 

Ministerul de Interne 742, 145, 151, 160, 167 

Ministerul Educaţiei (Învăţământului) 69, 104 
n. 4, 116, 117, 120, 121, 147, 206, 234, 266 

Ministerul Finanţelor 90, 92 n. 1, 104 n. 4, 197 

Ministerul Forţelor Armate 92 n. 1 

Ministerul Industriei Chimice 121, 147 

Ministerul Justiţiei 69, 92 n. 1, 104 n. 3, 117, 
123, 128, 136, 138-139, 139, 143, 196 

Ministerul Muncii 15, 16-17, 19, 90, 92 n. 1, 
176, 195-196, 209, 269, 270-271 

Ministerul Sănătăţii (MSPS) 9-10, 14-20, 25-26, 

27 n. 3, 28, 29, 30, 34-37, 39-40, 42-47, 

49-52, 53 n. 1, 54-56, 54-56, 59-68, 60, 68, 

70-73, 73, 75, 11-78, 78, 80, 83-84, 87-88, 

91, 98, 115-117, 108-119, 121-122, 121, 128- 

-129, 129-131, 138-141, 139, 141, 144-150, 

153-159, 159, 161-165, 163-167, 169, 172- 

-176, 182-185, 188-192, 195-196, 198-199, 


201-204, 206, 208 n. 2, 210, 210-211, 216- 
-217, 220-221, 223, 224, 227-228, 230, 233- 
-235, 237, 241, 247, 248, 250, 255-257 

Ministerul Siguranţei Publice 176 

Minovici, Mina 109 

Mitterrand, Francois 787 

Moga, Aurel 44, 46, 71, 89, 111, 129-130, 132, 

134, 136, 249, 252, 283 

Moldovan, Roman 89, 92 

Monaco, Pamela 23 n. 3 

Moore, Kirsten 23 n. 1 

Moraru, loan Il 

Moraru, lon 92, 731, 134 

Moscova 80 

Motora, Dana Maria 63 

Muncitorul Sanitar 145 

Muntenegru 79, 82, 88, 212 

Mureşan, Cornelia 23 n. 4, 24n. 9 


N 


Nagy, Paul 94 

Nahodilovă, Jana 23 n. 3 
Naur, Jean Yves 27n. 3 
Neculau, Adrian 23 n. 2 
Neuwirth, Lucien 180 
Niculescu-Mizil, Paul 115, 130 
Niţescu, Vasile 1762 

Novi Sad 88 


O 

Ocrotirea Mamei, Copilului şi Tineretului (OMCT) 
18 n. 1, 29, 33,49 n. 1, 50, 156, 161, 163, 186 

Office of Population Research 102 

Ogino-Knaus 165, 175 

Ojoc, Elena 154 

Olanda 35 

Olteanu, lon 150 

Open Media Research Institute (OMRI) 29 

Open Society Archives 16, 19, 20, 28-30, 109, 
184-185, 188, 197 n. 2 

Orădean, Lidia 45-47, 115, 118 

Ordinul Naţional al Medicilor din Franţa 71 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii 179 

Organizaţia Naţiunilor Unite 80, 86, 86-87, 95, 
97-99, 101-106, 760 

Ozun, Radu 116 


P 


Pantilineţ, Vasile 14 
Parchet 138 


310 


INDEX 


Parlamentul RDG (Volkskammer) 74 

Partidul Comunist Bulgar 54 

Partidul Comunist Francez 774, 180 

Partidul Comunist Maghiar 99 

Partidul Comunist Polonez (PCP) 91, 93-94 

Partidul Comunist Român 75, 78, 29, Il5n. 4, 
116-118, 120, 122, 126-127, 129-130, 132, 
134-135, 137, 140-141, 145-147, 149, 151, 
156, 226-229, 235, 242, 256 

Paţiu, Zoe 117 

Paulet, Claude 106 

Păun, Radu 44, 46, III 

Petrescu, Maria 117 

Pteffer, Naomi 17n. 1 

Polizu (maternitate) 34, SI n. 5, 131, 139, 155, 
162 

Polonia 174, 26, 28, 30, 33-36, 37 n. 2, 38-39, 
41, 43, 89-91, 93-97, 11], 214-217, 276-280 

Pop de Popa, loan 111, 736 

Popescu, Dumitru 71, 99 

Popescu, Petru 156 

Popovici, Nicolae 765 

Population Investigation Comitee 102 

Porca, Eugen 44 

Portiokappe 78 

Portugalia 33 n. 6, 35 

Predescu, Vasile 78, 84, II 

Pressat, Roland 25 n. 1, 106, 206 

Proca, Eugen 747 

Procuratură 10-11, 14, 17, 31, 37, 41, 55-56, 
69, 76-77, 79, 121, 124-125, 128-131, 139, 
139, 143-144, 144, 146, 165 

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare 
(PNUD) 103 

Puşcaşu, Reta 151 


Q 
Quine, Maria Sophia 20 n. 5 


R 


Radio Europa Liberă 16, 20, 184-185, 188 

Rapp, Rayna J9n. 6 

Rath, Ferdinand Joseph Cornelius Maria 104-105 

Ratko 100-102 

Răutu, Leonte 728 

Regional Institute for Demographic Training 
and Research 102 

Republica de la Weimar 77 

Republica Democrată Germană (RDG) 74, 22, 
26, 28, 30-31, 34, 35 n. 5, 36, 37n. 2, 


38-39, 41, 43, 45, 58, 70-73, 74-79, 96, III, 
163-164, 195, 200, 204-209, 276-280, 283 
Retegan, Gheorghe 89, 92 
Ricardo-Campbell, Rita 77 n. 3 
Richards, M. 19n. 5 
Roman, Petre 112 n. 1 
Rose, Melody 1/8 n. 3 
Rostock 73, 77 
Rotival, Alexander 103 
Rugină, Valeriu 112, 117 
Russ, Virginia 99, 103 n. 5, Il 


S 


Salas, Rafael M. 102-103 

Sandu, Georgeta 150 

Sauvy, Alfred 95, 106 

Sârb, P. 52 n. 3 

Sclater, S.D. 19n. 5 

Secţia Învăţământ şi Sănătate a Comitetului Cen- 
tral al PCR 176-117 

Serbia 79, 82, 88, 210-214 

Seregely, Gyorgy 109 

Siegel, Jacob S. 20-27 n. 8 

Skopje 87 

Slovenia 79, 82-83, 85, 88, 212-213 

Societatea de Cruce Roşie 26, 47, 116, 121 

Societatea pentru o Maternitate Responsabilă 96 

Sofia 59 

Solidaritatea 94-95 

Solomonescu, Olimpia 45-47, 118, 147 

Soulet, Jean Francois 26 n. 2 

Sovietul Suprem SI 

Spitalul Clinic Filantropia 757, 159, 163 

Spitalul Colțea 52, 58 n. 2, 198, 216, 224 

Spitalul comunal Mogoşeşti 198-199, 201 

Spitalul comunal Vadu Lat 198, 201, 218, 228 

Spitalul de pediatrie „Grigore Alexandrescu” 116 

Spitalul de psihiatrie şi neurochirurgie „Gheorghe 
Marinescu” 62, 78 

Spitalul Floreasca 52 

Spitalul Fundeni 52 

Spitalul judeţean Giurgiu 198-199, 201, 204 

Spitalul orăşenesc Bolintin Vale 201 

Spitalul pentru distrofici Vidra 199 

Spornic, Aneta 10, 122 

Sterian, Gili 154 

Stoica, Chivu 128 

Stoica, Gheorghe 92 

Strumlin, S.G. 21 n. 4 

SUA 128, 161 

Sullerot, Evelyne 179 


INDEX 311 


Suţu, Alexandru A. 109 
Swanson, David A. 20-27 n. 8 
Szontagh 109 


Ş 


Şalapa, Ilie 147 
Şcoala de Surori „Crucea Roşie” 63 


T 


Tabah, Leon 104-105 

Tismăneanu, Vladimir 24 n.1, 26 n. 1-3, 32, 283 

Tito, Josip Broz 80-87 

Tobin, Kathleen 79 n. 3 

Trebici, Vladimir 74, 23, 87, 92, 95 n. 4, %, 
103, 106 n. 2, 1J65n.5 

Tribunalul Suprem al RSR 136, 139, 147, 152 

Trofin, Virgil 99, 127, 227 


U 


U Thant 86 

Ungaria 14, 22, 26, 28, 30-31, 33 n. 6, 34n. 4, 
35-39, 42-43, 45, 58, 99-101, 103-105, 108- 
-111, 118, 156, 161, 164, 194, 205, 214, 217- 
-220, 222, 276-280, 283 

UNICEF 186, 188 n.1 

Uniunea Generală a Sindicatelor din România 
26, 47, 71, 92 n. 1, 121, 147, 249 

Uniunea Naţională a Cooperativelor Agricole 
de Producţie 92 n. 1 

Uniunea Societăților de Ştiinţe Medicale (USSM) 
26, 71, 73, 109 


Uniunea Tineretului Comunist (UTC) 53, 92 n. 
1, 121, 128, 147, 150, 196 

Uniunea Tineretului Muncitoresc 196 

URSS (Uniunea Sovietică) 3/, 35-36, 42, 50-51, 
53, 60, 75, 101, 113, ll4n. 2, 175-176, 185, 
191, 262 

Ursuleanu, Ion 116, 737 


YA 


Valenti, Catherine 27 n. 3 
Varşovia 96 

Vasile, Andrei 149 

Vasiliu, Vlad 131, 155 

Vâlcu, Vasile 91 

Veil (legea) 787-183 

Veil, Simone 16 

Vichy 177-178, 266 n. 3, 267, 271, 275 
Voicu, lon 87 

Voivodina 79, 82, 84, 210, 212-214 
Vuşan, Apostol 154 

Vuza, George Pavel 1/4, 130 


W 


Weill-Hall6, Lagroua Marie-Andrâe 779 
Williams, Carol J. 197 

Winter, Richard 136 

Wright, Nicholas H. 185 


Z 


Zagreb 88 
Zeidenstein, Sondra 23 


www.polirom.ro 


Redactor: Alina Radu 
Coperta: Laurenţiu Midvichi 


Bun de tipar: octombrie 2011. Apărut: 2011 
Editura Polirom, B-dul Carol I nr. 4 e P.O. BOX 266 
700506, Iaşi, Tel. & Fax: (0232) 21.41.00; (0232) 21.41.11; 
(0232) 21.74.40 (difuzare); E-mail: office(opolirom.ro 
Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. l,et. 1, 
sector 4, 040031, O.P. 53 e C.P. 15-728 
Tel.: (021) 313.89.78; E-mail: office.bucuresti(apolirom.ro 


Tipografia S.C. MEDIAPRINT S.R.L. 
Str. București nr. 254-256, Călărași, 9100058 
tel. (0242) 31.12.95, fax. (0242) 31.12.95